ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2610/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 2 martie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M.C. din infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.C., fără antecedente penale la 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 289 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 291 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 289 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen.

din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 291 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 246 C. pen. rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele anterior menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen.

a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat, alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 19 octombrie 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea totală a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit la data de 22 mai 2011, a fișei dactiloscopice A.F.I.S. pretins conținând impresiunile lui K.F.G. și a fișei I.T., completate cu datele lui K.F.G. În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul la restituirea către martorul denunțător D.M.L.N. a sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României al zilei plății. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În data de 22 mai 2011, în jurul orei 08 : 00, Secția 8 Poliție a fost sesizată prin sistemul numărului unic de urgență 112, despre faptul că la restaurantul M.D.

situat în București, pe șoseaua M.B., sector 2, mai multe persoane au fost implicate într-o altercație, cu prilejul căreia fuseseră trase mai multe focuri de armă. La fața locului s-au prezentat mai mulți polițiști printre care și inculpatul M.C., agent șef principal în cadrul Secției 8 Poliție – Biroul Ordine Publică, precum și martorii C.L.I., agent principal de poliție, L.C.C., agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Biroului Criminalistic al aceleiași unități de poliție și inspector U.V., șeful Biroului Criminalistic. Printre martorii incidentului ce avusese loc în ziua respectivă a fost și numitul D.M.L.N., cetățean irakian, pe care inculpatul M.C. l-a condus la sediul secției de poliție, în vederea audierii, împreună cu alți cetățeni români.

La sediul secției de poliție, cetățeanul irakian i-a comunicat inculpatului faptul că la momentul respectiv avea statutul de persoană tolerată în România, că nu avea îndeplinite formalitățile de ședere și că nu are asupra lui nici un act de identitate. Inculpatul i-a cerut să-i dea datele de identitate ale altui cetățean irakian care să aibă drept de ședere în România și i-a promis că „se rezolvă”. În acest sens, inculpatul i-a spus martorului-denunțător să-și scrie numele în agenda lui de serviciu și să scrie numele cetățeanului irakian cu drept de ședere în România pe o bucată de hârtie. Martorul-denunțător D.M.L.N. a scris în agenda de serviciu a inculpatului numele S.N.M., o dată de naștere nereală și un domiciliu fictiv iar pe bucata de hârtie numele K.G.F.

și codul numeric personal al acestuia. Martorul-denunțător a declarat că în ziua respectivă avea, întâmplător, asupra sa, fotocopia permisului de ședere al prietenului său, K.G.F., înscris pe care l-a folosit pentru a-i furniza inculpatului codul numeric personal al acestei persoane. Martorul a susținut că este absolut sigur că nu i-a dat inculpatului informații referitoare la domiciliul lui K.G.F. De asemenea, martorul-denunțător nu i-a arătat inculpatului fotocopia documentului respectiv și nici nu i-a spus că o are asupra sa. Inculpatul a procedat la verificarea și completarea informațiilor furnizate de martorul-denunțător, constatând că cetățeanul irakian K.G.F. are, într-adevăr drept de ședere în România.

Potrivit depoziției martorului denunțător date în cursul judecății, acesta a furnizat inculpatului exclusiv datele de identitate menționate în cuprinsul permisului de ședere aparținând martorului F.K. Lecturându-se datele consemnate în cuprinsul permisului de ședere aparținând martorului F.K., precum și datele consemnate în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de către inculpat în data de 22 mai 2011 se constată faptul că singurele informații care nu se regăsesc între cele consemnate în cuprinsul primului înscris sunt prenumele părinților numitului F.K. În mod evident inculpatul s-a aflat în posesia acestor date în momentul întocmirii procesului verbal anterior menționat, de altfel aceste informații fiind și consemnate în cuprinsul agendei sale potrivit planșei fotografice aflate la dosarul de urmărire penală.

În privința modalității în care inculpatul a aflat aceste informații se constată faptul că ipoteza interogării bazei de date a O.R.I. se exclude de vreme ce potrivit adresei din 07 noiembrie 2011 emise de O.R.I. în data de 22 mai 2011 nu s-a făcut nicio interogare în baza de date cu privire la cetățeanul irakian K.F. Potrivit declarației martorului K.F. aflate la dosarul de urmărire penală acesta a formulat mai multe plângeri penale înregistrate pe rolul Secției 8 Poliție. Potrivit declarației inculpatului date în fața judecătorului legal învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, acesta nu a accesat baza de date O.R.I., verificând doar telefonic datele pe care denunțătorul i le-a data respectiv nume, prenume, data nașterii.

Aceasta în condițiile în care potrivit aceluiași inculpat martorul denunțător a declarat inițial că se numește M. și că nu are asupra sa nici un act de identitate iar ulterior, a fi afirmat că pe fratele său îl cheamă M. și că el se numește K. Folosind exclusiv datele furnizate de martorul-denunțător pentru întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și pentru completarea fișelor A.F.I.S. și I.T., fără a proceda la verificarea acestor informații și fără confruntarea acestora cu fotografia persoanei căreia îi aparțin, inculpatul a acceptat posibilitatea de a consemna date nereale în cuprinsul înscrisurilor oficiale întocmite. După ce a verificat și a completat datele de identitate ale numitului F.G.K., inculpatul s-a întors în biroul în care se afla martorul-denunțător și i-a spus că va rezolva problema, cerându-i totodată, suma de 500 de euro.

Martorul-denunțător i-a oferit, inițial, inculpatului suma de 100 de euro pe care acesta a refuzat-o, considerând că este prea mică și, ulterior, suma de 250 de euro pe care inculpatul a acceptat-o. Conform declarației martorului-denunțător, inculpatul i-a cerut acestuia numărul de telefon pe care l-a stocat în memoria telefonului său mobil. Din lista apelurilor telefonice ale martorului-denunțător D.M.L.N. rezultă că în data de 22 mai 2011, ora 09:50:52, acesta l-a apelat pe inculpat, apelul având o durată de 13 secunde. Din lista apelurilor telefonice efectuate de martorul-denunțător rezultă că acesta se afla în zona celulei GSM situate în București, șoseaua I., sector 2, la momentul efectuării acestui apel.

Întrucât sediul Secției 8 Poliție se află în București, șoseaua I., sector 2, rezultă că cei doi interlocutori se aflau împreună, la sediul secției de poliție, în momentul efectuării acestui apel. Inculpatul a întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin care îi aplica un avertisment, pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, numitului K.F. Ulterior, la ordinul comandantului secției, inculpatul l-a condus pe martorul-denunțător la Biroul Criminalistic în vederea amprentării și fotografierii. Martorul-denunțător a fost fotografiat, în vederea implementării imaginii sale în baza de date, iar fișa I.T. care conținea datele de identitate, semnalmentele și semnele particulare ale persoanei fotografiate, a fost completată de inculpat cu datele numitului K.G.F.

Martorul-denunțător a fost amprentat, iar fișa dactiloscopică A.F.I.S. conținând impresiunile sale digito-palmare a fost completată de inculpat cu datele numitului K.G.F. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică grafoscopică din 07 noiembrie 2011, mențiunile privind datele de identitate ale numitului K.G.F. de pe fișa dactiloscopică A.F.I.S. și de pe fișa I.T. au fost executate de inculpatul M.C. Amprentarea și fotografierea martorului-denunțător au fost efectuate de martorul C.L.I., agent principal de poliție în cadrul Biroului Criminalistic, căruia inculpatul i-a încredințat cele două fișe false în vederea implementării acestora în bazele de date I.T. și A.F.I.S. Conform dispozițiilor interne, în cazul amprentării și fotografierii unei persoane, obligația de a completa fișa dactiloscopică A.F.I.S.

și fișa I.T. revine lucrătorilor de poliție care au solicitat efectuarea acestor activități, iar polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic au doar obligația de a „verifica dacă aceste fișe sunt completate conform cerințelor acestora de către polițiștii care dispun înregistrarea persoanei în sistemele I.T. și A.M.” - art. 11 lit. a) și art. 12 alin. (1) lit. a) din Instrucțiunile de lucru privind utilizarea sistemului I.T. și a bazei de date cu caracter Ppersonal S.N.D.G.J., emise de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. După amprentare și fotografiere, martorul-denunțător a fost condus la toaletă de către inculpat pentru a se spăla pe mâini de tuș.

Aici inculpatul i-a spus că trebuie să se întâlnească să vorbească, după terminarea programului său de lucru, în jurul orei 14 : 00. Cei doi s-au întâlnit în aceeași zi, în orașul Voluntari unde locuiesc ambii, în jurul orei 15:00, inculpatul cerându-i denunțătorului suma de 300 de euro, și primind de la acesta doar 50 de euro. Inculpatul a pretins că va da această sumă de bani colegului său criminalist care procedase efectiv la amprentarea martorului-denunțător.

Deși inițial inculpatul a negat existența acestei întâlniri, precizând în cuprinsul declarației sale din data de 19 octombrie 2011 că l-a mai văzut pe martorul denunțător doar în data de 19 octombrie 2011, la cererea celui din urmă și că nu a mai vorbit la telefon cu acesta timp de aproximativ o lună – o lună și jumătate de la data de 22 mai 2011, când a fost apelat de D.M.L.N., ulterior a revenit relevând că l-a apelat în cursul aceleiași zile pe martor întrucât era curios și că s-a și întâlnit cu acesta în cursul aceleiași zile în comuna Voluntari. Potrivit listei apelurilor telefonice ale inculpatului, în data de 22 mai 2011, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul-denunțător de 4 ori, în intervalul orar 14:30:52-17:13:10.

Din luna mai până în data de 19 octombrie 2011 inculpatul a cerut și alte sume de bani martorului-denunțător D.M.L.N., apelându-l telefonic foarte des. Din analiza apelurilor telefonice efectuate/primite de martorul-denunțător rezultă că acesta și inculpatul M.C. au comunicat telefonic, în perioada 22 mai 2011-18 octombrie 2011 de 255 de ori (66 apeluri și 189 mesaje telefonice), comunicări care au fost inițiate de inculpat în 236 de cazuri (49 apeluri și 187 mesaje telefonice). Fișa conținând semnalmentele și semnele particule ale martorului-denunțător, precum și fotografia acestuia au fost implementate în sistemul I.T., la data de 25 mai 2011, de către lucrătorii Biroului Criminalistic din cadrul Secției 8 Poliție, astfel că, în această bază de date, imaginea și semnalmentele martorului-denunțător corespund numelui K.G.F.

Fișa dactiloscopică A.F.I.S., falsificată de inculpat, conținând numele lui K.G.F. și impresiunile digito-palmare ale lui D.M.L.N. a fost înaintată, conform dispozițiilor interne, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic, la data de 26 mai 2011, în vederea introducerii în sistemul A.F.I.S. La data de 20 iunie 2011, prin adresă, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic a restituit Secției 8 Poliție fișa dactiloscopică respectivă, întrucât, în urma verificărilor ce fuseseră efectuate, se constatase că „impresiunile existente pe fișa lui K.F.G. sunt identice cu impresiunile de pe fișa existentă în baza de date întocmită pe numele L.N.M.D.”.

Această adresă a fost înregistrată la Secția 8 Poliție din 27 iunie 2011. În urma restituirii fișei dactiloscopice a numitului K.G.F. la Secția 8 Poliție, șeful Biroului Criminalistic, martorul U.V. l-a chemat pe inculpat, i-a atras atenția supra faptului că datele de identitate de pe fișa respectivă aparțin altei persoane decât celei amprentate și i-a spus acestuia să îl găsească pe martorul-denunțător pentru a fi identificat în mod corect. Acest eveniment (restituirea fișei dactiloscopice) care a avut loc la aproximativ o lună față de momentul conducerii la sediul Secției 8 Poliție a denunțătorului (22 mai 2011–27 iunie 2011), l-a determinat pe inculpat să-l contacteze din nou telefonic pe acesta, pentru a-i cere alte sume de bani.

Scopul pretinderilor ulterioare coincide cu cel inițial, respectiv sumele de bani trebuiau remise pentru ca inculpatul să nu ia măsurile legale față de martorul-denunțător (sesizarea autorităților competente), inculpatul folosind totodată pretextul arătat mai sus, acela că este necesar să-i dea o sumă de bani colegului său criminalist „ca să nu-i bată obrazul” (afirmația inculpatului făcută cu prilejul convorbirii în mediul ambiental ce a avut loc în data de 19 octombrie 2011). La începutul lunii iulie (în intervalul 01 iulie 2011–09 iulie 2011) inculpatul și martorul-denunțător s-au întâlnit din nou, cu acest prilej inculpatul i-a cerut denunțătorului suma de 1.000 de euro, pretinzând că lucrătorul de poliție care îl amprentase pe denunțător aflase că datele de identitate erau false și că această sumă de bani trebuia remisă acestuia.

Martorul-denunțător i-a dat inculpatului suma de 100 de euro. Inculpatul nu a fost mulțumit de această sumă și a continuat să-l apeleze telefonic pe denunțător aproape zilnic. Întrucât inculpatul era nemulțumit de cuantumul scăzut al sumei primite cu acest din urmă prilej, la un moment dat, i-a trimis martorului-denunțător un mesaj telefonic prin care îi cerea acestuia suma de 1.000 de euro. Despre acest mesaj telefonic a menționat martorul-denunțător cu prilejul întâlnirii din data de 19 octombrie 2011 (convorbirea fiind înregistrată), iar inculpatul nu a negat expedierea acestuia: „D.M.L.N.: Să mor eu, când ai trimis mine, când am văzut sms ul de la tine: „o mie de euro”, am înnebunit. M.C.:.

(...) neinteligibil (...) Da, vezi doamne, că mi-ar bate obrazul. (...) neinteligibil (...) as făcut și (...) D.M.L.N.: Cât ai dat? M.C.: Ă? D.M.L.N.: Cât ai dat? M.C.: 10 milioane”. Cu aproximativ două săptămâni înainte de data sesizării, martorul-denunțător a fost contactat telefonic, din nou, de către inculpat care i-a cerut suma de 1.000 de lei, promițându-i că este ultima oară când va cere bani de la acesta. În perioada 16 octombrie 2011-18 octombrie 2011, inculpatul i-a expediat denunțătorului mai multe mesaje telefonice prin care îi cerea insistent o sumă de bani „măcar jumate” (din suma de 1.000 de lei, cât ceruse anterior), întrucât fiul său era bolnav și trebuia să-i plătească spitalizarea.

Aceste mesaje telefonice au fost puse la dispoziția organelor de urmărire penală de către denunțător, conținutul lor fiind fixat prin fotografiere, în cuprinsul unui proces-verbal. Martorul-denunțător a declarat că la data de 17 octombrie 2011, inculpatul M.C. l-a apelat din nou, solicitându-i insistent să-i mai aducă și alți bani pentru serviciul pe care i l-a făcut, respectiv suma de 1.000 de RON. Martorul-denunțător D.M.L.N. a fost de acord să-i dea lucrătorului de poliție suma de 500 de RON și să se întâlnească cu acesta în scopul remiterii banilor. În data de 18 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., în cauză dispunându-se, prin ordonanță, interceptarea și înregistrarea, pentru o perioadă de 48 de ore a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental purtate de inculpat și de martorul-denunțător.

Măsura a fost confirmată ulterior de instanța de judecată. În data de 18 octombrie 2011, inculpatul l-a apelat pe denunțător și i-a spus ca întâlnirea celor doi să aibă loc în data de 19 octombrie 2011, la ora 14 : 30, în fața restaurantului M.D. situat în zona B.O., sector 2, București, parte din conversație decurgând după cum urmează: „D.M.L.N.: Dar ce vreau să te întreb? Și se rezolvă cu toate (…) treaba, acte? M.C.: Tot ce vrei, da! D.M.L.N.: Cu (…) prentele, cu tot? M.C.: Da, da. D.M.L.N.: (…) neinteligibil (…) dosaru’? M.C.: Da. D.M.L.N.: Ă? Alo? M.C.: Da, da, da. D.M.L.N.: Deci astea rămân finalu’? Deci tu vrei (…) M.C.: Da (…) D.M.L.N.: (…) dau 5 milioane și gata, te rog eu frumos. M.C.: Bine, mă, bine”.

În data de 19 octombrie 2011, în jurul orei 14 : 30, inculpatul s-a întâlnit cu martorul-denunțător în zona parcului O., la propunerea celui din urmă, pe strada C. unde au avut o discuție scurtă, inculpatul având o atitudine reținută și foarte prudentă. La un moment dat inculpatul a plecat, spunându-i denunțătorului că vor vorbi altă dată. Denunțătorul a afirmat că inculpatul era speriat, tremura și că a refuzat să discute cu el. La un interval scurt de timp, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpat și l-a întrebat de ce a plecat. Inculpatul i-a spus că se află la o terasă situată în apropierea pieței O., indicându-i denunțătorului locul unde se afla aceasta. Denunțătorul s-a deplasat la terasa indicată de inculpat, s-a întâlnit cu acesta și au avut următoarea discuție: „D.M.L.N.: Mă, ce (...) neinteligibil (...)?

Vrei să-mi faci mie rău? M.C.: Nu vreau să-ți fac rău mă, dar acolo era așa (...) știi? Am văzut vreo 2-3 inși care se tot învârteau p-acolo. Și mie nu-mi plac chestiile astea. D.M.L.N.: A, bine. Hai stăm aici, unde vrei, unde zici tu. M.C.: Uite, îi lași banii lu’ femeia aia acolo, lu’ femeia aia de la grătar, de la bere, d-acolo. D.M.L.N.: Cine? M.C.: Fata aia. E o femeie, e o fată acolo. Îi zici pentru Cornel. D.M.L.N.: Ok. M.C.: Eu îți promit că gata, nu mai e nimic. D.M.L.N.: La care femeie? M.C.: Uite mă e una acolo în spate”. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile denunțătorului, declarațiile martorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Reținând că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul M.C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor ce i se reține în sarcină, instanța de fiind a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.C. în termenul legal de 10 zile prev. de art. 363 C. proc. pen.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea sa motivat de faptul că nu sunt probe din cuprinsul cărora să reiasă comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz in serviciu – fapte ce s-a presupus a fi comise de inculpat la data de 22 mai 2011, iar întreg probatoriul a fost raportat la declarația denunțătorului D.M.L.N., care a fost făptuitor, a beneficiat de prevederile legii de nepedepsire a faptei pentru a care a formulat denunțul, singura probă administrată de instanța de fond și de procuror cu privire la cele cinci infracțiuni a fost declarația denunțătorului, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. achitarea pentru infracțiunile de fals intelectual. În ceea ce privește infracțiunile de uz de fals, abuz în serviciu și luare de mită, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura subiectivă. Prin decizia penală nr. 150/A din 17 mai 2012, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpat M.C. împotriva sentinței penale nr. 148 din 02 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând, a înlăturat reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, menținând pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru această infracțiune, precum și pedeapsa rezultantă ca urmare a contopirii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 19 octombrie 2011 la zi. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond iar vinovăția inculpatului a fost dovedită în baza probelor administrate în cele două faze ale procesului penal. Apreciază însă instanța de prim control judiciar că apelul declarat de inculpat este întemeiat numai sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei de luare de mită în sensul că fapta a fost comisă în formă simplă în realizarea aceluiași rezultat și anume acela al nesancționării contravenționale a denunțătorului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev.de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul M.C., criticile sale vizând nelegalitatea și netemeinicia deciziei penale atacate. În susținerea recursului său, inculpatul M.C. invocă cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. în raport de care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., arătând că nu a avut reprezentarea că datele prezentate de denunțător sunt false. Arată de asemenea recurentul inculpat că nici un act administrat în faza de urmărire penală cu confirmă declarațiile denunțătorului. Criticile formulate de inculpați vizează și netemeinicia pedepsei aplicate solicitând ca în raport de circumstanțele personale și reale ale comiterii faptei să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, dispozițiile art. 86 1 C. pen.

fiind aplicabile în cauză - caz de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora instanța de recurs examinează cauza numai în limita motivelor de casare prev. de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că instanța de fond a realizat o analiză temeinică și obiectivă a întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească stabilind în mod corect situația de fapt respectiv inculpatul M.C., în calitate de agent șef de poliție la Biroul de Ordine Publică din cadrul Secției 8 Poliție, având printre altele și atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor sau infracțiunilor, în perioada 22 mai 2011-19 octombrie 2011 a pretins de la denunțătorul D.M.L.N. sumele de 500 euro, 300 euro, 1.000 euro și 1.000 RON și a primit de la acesta sumele de 250 euro, 50 euro și 100 euro pentru a nu-l sancționa contravențional, pentru a nu introduce în sistemele A. și I.T.

amprentele fotografice și semnalmentele însoțite de datele reale de identitate ale denunțătorului și pentru a nu sesiza autoritățile competente cu privire la faptul că denunțătorul nu avea drept de ședere în România la data de 22 mai 2011 a contrafăcut fișa dactiloscopică a denunțătorului atestând faptul că amprentele digito-palmare ale acestuia aparțin cetățeanului irakian F.G.K. și a încredințat colegilor săi din cadrul Biroului Criminalistic în vederea implementării în sistemul A. fișa dactiloscopică conținând impresiunile digito-palmare ale denunțătorului F.G.K., a contrafăcut fișa I.T. a denunțătorului atestând faptul că fotocopia și semnalmentele acestuia aparțin cetățeanului irakian F.G.K.

și a încredințat colegilor săi de serviciu fișa I.T. conținând fotocopia și semnalmentele denunțătorului și datele de identitate ale numitului F.G.K. pentru a fi introduse în baza de date I.T. și în același timp l-a sancționat contravențional pe cetățeanul irakian F.G.K. deși știa că acesta nu a săvârșit contravenția reținută creând astfel un avantaj nepatrimonial denunțătorului care ar fi trebuit sancționat. Faptele reținute în sarcina inculpatului M.C. au fost just încadrate juridic în mod corect apreciind cele două instanțe inferioare că sunt îndeplinite în cauză toate cerințele pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen.

fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond corespunde conținutului probelor administrate pe parcursul procesului penal, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu ne aflăm în fața unei erori grave de fapt în accepțiunea disp.art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., așa cum susține apărarea inculpatului.

Aspectele invocate de apărare în sensul că declarațiile denunțătorului nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, faptul că inculpatul nu a cunoscut că denunțătorul s-a prezentat sub o identitate falsă, au fost invocate și cu ocazia soluționării apelului declarat de inculpat însă Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Rezultă din probatoriul administrat în cauză că inculpatul M.C. a cunoscut adevărata identitate a denunțătorului, el fiind cel care i-a sugerat acestuia să prezinte datele de identitate ale altei persoane care îndeplinea condițiile legale privind dreptul de ședere în România.

Ulterior, inculpatului i-a pretins denunțătorului diferite sume de bani pentru a nu-l sancționa contravențional, apărările formulate de acesta în sensul că banii au fost primiți cu titlu de împrumut nu sunt fondate și nu se bazează pe nicio probă administrată în cauză. Conduita ulterioară a inculpatului constând în numărul mare de apeluri telefonice și mesaje telefonice în număr de 255, apeluri și mesaje inițiate în majoritate covârșitoare de inculpat către denunțător confirmă situația de fapt reținută în sensul că inculpatul i-a pretins denunțătorului diferite sume de bani cu titlu de mită și nu cu titlu de împrumut, așa cum a încercat să dovedească inculpatul.

Chiar dacă prin absurd ar fi admisă această susținere a inculpatului este inexplicabilă totuși insistența acestuia în a-l apela pe denunțător aproape zilnic, această atitudine putând fi explicată prin aceea că inculpatul l-a condiționat pe denunțător să-i dea diverse sume de bani sub amenințarea că neavând drept de ședere pe teritoriul României oricând îl putea sancționa sau anunța autoritățile despre această situație. De altfel, întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpat încă din momentul depistării denunțătorului și continuând cu contrafacerea fișei dactiloscopice, predarea acestuia către colegii săi pentru a fi implementată în sistemul de date cât și a fișei cu datele de identitate aparținând unei alte persoane este „justificată” de intenția inculpatului de a percepe diferite sume de bani de la denunțător.

Această situație rezultă atât din declarațiile denunțătorului cât și din conținutul convorbirilor telefonice și din înregistrările convorbirilor din mediul ambiental. Înalta Curte constată că susținerile apărătorului inculpatului în sensul că singura probă administrată de acuzare este denunțul, nu sunt reale, fiind omise în mod voluntar, cu intenția vădită de a denatura adevărul, celelalte probe evidente de vinovăție. Faptul că inculpatul a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la denunțător nu poate fi pusă decât pe seama faptului că probele de vinovăție sunt mai mult decât evidente și în același timp el a fost surprins în momentul în care denunțătorul trebuia să-i remită o parte din banii solicitați.

Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului a fost dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă, existând la dosar probe evidente de vinovăție, toate apărările formulate de inculpat în sensul că nu a cunoscut că denunțătorul s-a prezentat sub o identitate falsă, fiind făcută cu scopul de a fi exonerat de răspundere penală. Nici criticile referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate nu sunt întemeiate. Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanța de fond dând eficiența necesară tuturor criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate de disp.art. 72 C. pen.

Gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, natura infracțiunilor comise, perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, sunt împrejurări care au fost avute în vedere de instanța de fond și justifică sancțiunea penală aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare. Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și calitatea în care a comis inculpatul aceste fapte, respectiv aceea de agent șef principal de poliție, calitate în care trebuia să asigure respectarea ordinii de drept și nu să profite de poziția sa pentru a obține în mod injust diferite sume de bani. Lipsa antecedentelor penale a fost valorificată de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul prevăzut de lege, neexistând date care să facă posibilă aplicarea unui regim sancționator mai blând.

Și modalitatea de executare a pedepsei a fost bine individualizată și apreciază Înalta Curte că numai prin executarea pedepsei în regim penitenciar poate fi atins scopul educativ, coercitiv și de exemplaritate a pedepsei. Pentru toate argumentele prezentate întrucât nu mai există alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului. În baza art. 385 17 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsă arestul preventiv de la 19 octombrie 2011 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 150/A din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I Penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2011 la 29 august 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.