ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2610/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2610/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 148 din 2 martie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza

art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

inculpatului M.C. din infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 254

alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.C., fără antecedente penale la

4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), c C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului

drepturile prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. timp de 5 ani după executarea

sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 289 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 291 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 289 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de fals intelectual.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 291 C. pen. a condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 246 C.

pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe același inculpat

la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas

definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului

drepturile prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. timp de 5 ani după executarea

sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele anterior

menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare,

sporită la 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza

art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare

a rămas definitivă și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

principale.

În baza

art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat, alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani și

6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea

ca executată a pedepsei principale.

În baza

art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv

de la

19

octombrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc.

pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 348 C. proc.

pen. a dispus desființarea totală a procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției întocmit la data de 22 mai 2011, a fișei dactiloscopice A.F.I.S.

pretins conținând impresiunile lui K.F.G. și a fișei I.T., completate cu datele

lui K.F.G.

În baza art. 255

alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul la restituirea către martorul denunțător

D.M.L.N. a sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României

al zilei plății.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 22 mai 2011,

în jurul orei 08

:

00,

Secția 8 Poliție a fost sesizată prin sistemul numărului unic de urgență 112, despre

faptul că la restaurantul M.D. situat în București, pe șoseaua M.B., sector 2, mai

multe persoane au fost implicate într-o altercație, cu prilejul căreia fuseseră

trase mai multe focuri de armă.

La fața locului s-au prezentat

mai mulți polițiști printre care și inculpatul M.C., agent șef principal în cadrul

Secției 8 Poliție – Biroul Ordine Publică, precum și martorii C.L.I., agent principal

de poliție, L.C.C., agent șef adjunct de poliție, ambii din cadrul Biroului Criminalistic

al aceleiași unități de poliție și inspector U.V., șeful Biroului Criminalistic.

Printre martorii incidentului

ce avusese loc în ziua respectivă a fost și numitul D.M.L.N., cetățean irakian,

pe care inculpatul M.C. l-a condus la sediul secției de poliție, în vederea audierii,

împreună cu alți cetățeni români.

La sediul secției de poliție,

cetățeanul irakian i-a comunicat inculpatului faptul că la momentul respectiv avea

statutul de persoană tolerată în România, că nu avea îndeplinite formalitățile de

ședere și că nu are asupra lui nici un act de identitate. Inculpatul i-a cerut să-i

dea datele de identitate ale altui cetățean irakian care să aibă drept de ședere

în România și i-a promis că „se rezolvă”. În acest sens, inculpatul i-a spus martorului-denunțător

să-și scrie numele în agenda lui de serviciu și să scrie numele cetățeanului irakian

cu drept de ședere în România pe o bucată de hârtie.

Martorul-denunțător D.M.L.N.

a scris în agenda de serviciu a inculpatului numele S.N.M., o dată de naștere nereală

și un domiciliu fictiv iar pe bucata de hârtie numele K.G.F. și codul numeric personal

al acestuia.

Martorul-denunțător a

declarat că în ziua respectivă avea, întâmplător, asupra sa, fotocopia permisului

de ședere al prietenului său, K.G.F., înscris pe care l-a folosit pentru a-i furniza

inculpatului codul numeric personal al acestei persoane. Martorul a susținut că

este absolut sigur că nu i-a dat inculpatului informații referitoare la domiciliul

lui K.G.F. De asemenea, martorul-denunțător nu i-a arătat inculpatului fotocopia

documentului respectiv și nici nu i-a spus că o are asupra sa.

Inculpatul a procedat

la verificarea și completarea informațiilor furnizate de martorul-denunțător, constatând

că cetățeanul irakian K.G.F. are, într-adevăr drept de ședere în România.

Potrivit depoziției martorului

denunțător date în cursul judecății, acesta a furnizat inculpatului exclusiv datele

de identitate menționate în cuprinsul permisului de ședere aparținând martorului

F.K. Lecturându-se datele consemnate în cuprinsul permisului de ședere aparținând

martorului F.K., precum și datele consemnate în cuprinsul procesului verbal de constatare

și sancționare a contravenției întocmit de către inculpat în data de 22 mai 2011

se constată faptul că singurele informații care nu se regăsesc între cele consemnate

în cuprinsul primului înscris sunt prenumele părinților numitului F.K. În mod evident

inculpatul s-a aflat în posesia acestor date în momentul întocmirii procesului verbal

anterior menționat, de altfel aceste informații fiind și consemnate în cuprinsul

agendei sale potrivit planșei fotografice aflate la dosarul de urmărire penală.

În privința modalității

în care inculpatul a aflat aceste informații se constată faptul că ipoteza interogării

bazei de date a O.R.I. se exclude de vreme ce potrivit adresei din 07 noiembrie

2011 emise de O.R.I. în data de 22 mai 2011 nu s-a făcut nicio interogare în baza

de date cu privire la cetățeanul irakian K.F. Potrivit declarației martorului K.F.

aflate la dosarul de urmărire penală acesta a formulat mai multe plângeri penale

înregistrate pe rolul Secției 8 Poliție.

Potrivit declarației inculpatului

date în fața judecătorului legal învestit cu soluționarea propunerii de arestare

preventivă, acesta nu a accesat baza de date O.R.I., verificând doar telefonic datele

pe care denunțătorul i le-a data respectiv nume, prenume, data nașterii. Aceasta

în condițiile în care potrivit aceluiași inculpat martorul denunțător a declarat

inițial că se numește M. și că nu are asupra sa nici un act de identitate iar ulterior,

a fi afirmat că pe fratele său îl cheamă M. și că el se numește K.

Folosind exclusiv datele

furnizate de martorul-denunțător pentru întocmirea procesului-verbal de constatare

și sancționare a contravenției și pentru completarea fișelor A.F.I.S. și I.T., fără

a proceda la verificarea acestor informații și fără confruntarea acestora cu fotografia

persoanei căreia îi aparțin, inculpatul a acceptat posibilitatea de a consemna date

nereale în cuprinsul înscrisurilor oficiale întocmite.

După ce a verificat și

a completat datele de identitate ale numitului F.G.K., inculpatul s-a întors în

biroul în care se afla martorul-denunțător și i-a spus că va rezolva problema, cerându-i

totodată, suma de 500 de euro. Martorul-denunțător i-a oferit, inițial, inculpatului

suma de 100 de euro pe care acesta a refuzat-o, considerând că este prea mică și,

ulterior, suma de 250 de euro pe care inculpatul a acceptat-o.

Conform declarației martorului-denunțător,

inculpatul i-a cerut acestuia numărul de telefon pe care l-a stocat în memoria telefonului

său mobil.

Din lista apelurilor telefonice

ale martorului-denunțător D.M.L.N. rezultă că în data de 22 mai 2011, ora 09:50:52,

acesta l-a apelat pe inculpat, apelul având o durată de 13 secunde. Din lista apelurilor

telefonice efectuate de martorul-denunțător rezultă că acesta se afla în zona celulei

GSM situate în București, șoseaua I., sector 2, la momentul efectuării acestui apel.

Întrucât sediul Secției 8 Poliție se află în București, șoseaua I., sector 2, rezultă

că cei doi interlocutori se aflau împreună, la sediul secției de poliție, în momentul

efectuării acestui apel.

Inculpatul a întocmit

procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin care îi aplica

un avertisment, pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991,

numitului K.F.

Ulterior, la ordinul comandantului

secției, inculpatul l-a condus pe martorul-denunțător la Biroul Criminalistic în

vederea amprentării și fotografierii.

Martorul-denunțător a

fost fotografiat, în vederea implementării imaginii sale în baza de date, iar fișa

I.T. care conținea datele de identitate, semnalmentele și semnele particulare ale

persoanei fotografiate, a fost completată de inculpat cu datele numitului K.G.F.

Martorul-denunțător a

fost amprentat, iar fișa dactiloscopică A.F.I.S. conținând impresiunile sale digito-palmare

a fost completată de inculpat cu datele numitului K.G.F.

Potrivit raportului de

constatare tehnico-științifică grafoscopică din 07 noiembrie 2011, mențiunile privind

datele de identitate ale numitului K.G.F. de pe fișa dactiloscopică A.F.I.S. și

de pe fișa I.T. au fost executate de inculpatul M.C.

Amprentarea și fotografierea

martorului-denunțător au fost efectuate de martorul C.L.I., agent principal de poliție

în cadrul Biroului Criminalistic, căruia inculpatul i-a încredințat cele două fișe

false în vederea implementării acestora în bazele de date I.T. și A.F.I.S.

Conform dispozițiilor

interne, în cazul amprentării și fotografierii unei persoane, obligația de a completa

fișa dactiloscopică A.F.I.S. și fișa I.T. revine lucrătorilor de poliție care au

solicitat efectuarea acestor activități, iar polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic

au doar obligația de a „verifica dacă aceste fișe sunt completate conform cerințelor

acestora de către polițiștii care dispun înregistrarea persoanei în sistemele I.T.

și A.M.” - art. 11 lit. a) și art. 12 alin. (1) lit. a) din Instrucțiunile de

lucru privind utilizarea sistemului I.T. și a bazei de date cu caracter Ppersonal

S.N.D.G.J., emise de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General

al Poliției Române.

După amprentare și fotografiere,

martorul-denunțător a fost condus la toaletă de către inculpat pentru a se spăla

pe mâini de tuș. Aici inculpatul i-a spus că trebuie să se întâlnească să vorbească,

după terminarea programului său de lucru, în jurul orei 14

:

în aceeași zi, în orașul Voluntari unde locuiesc ambii, în jurul orei 15:00, inculpatul

cerându-i denunțătorului suma de 300 de euro, și primind de la acesta doar 50 de

euro. Inculpatul a pretins că va da această sumă de bani colegului său criminalist

care procedase efectiv la amprentarea martorului-denunțător.

Deși inițial inculpatul

a negat existența acestei întâlniri, precizând în cuprinsul declarației sale din

data de 19 octombrie 2011 că l-a mai văzut pe martorul denunțător doar în data de

19 octombrie 2011, la cererea celui din urmă și că nu a mai vorbit la telefon cu

acesta timp de aproximativ o lună – o lună și jumătate de la data de 22 mai 2011,

când a fost apelat de D.M.L.N., ulterior a revenit relevând că l-a apelat în cursul

aceleiași zile pe martor întrucât era curios și că s-a și întâlnit cu acesta în

cursul aceleiași zile în comuna Voluntari.

Potrivit listei apelurilor

telefonice ale inculpatului, în data de 22 mai 2011, inculpatul l-a contactat telefonic

pe martorul-denunțător de 4 ori, în intervalul orar 14:30:52-17:13:10.

Din luna mai până în data

de 19 octombrie 2011 inculpatul a cerut și alte sume de bani martorului-denunțător

D.M.L.N., apelându-l telefonic foarte des.

Din analiza apelurilor

telefonice efectuate/primite de martorul-denunțător rezultă că acesta și inculpatul

M.C. au comunicat telefonic, în perioada 22 mai 2011-18 octombrie 2011 de 255 de

ori (66 apeluri și 189 mesaje telefonice), comunicări care au fost inițiate de inculpat

în 236 de cazuri (49 apeluri și 187 mesaje telefonice).

Fișa conținând semnalmentele

și semnele particule ale martorului-denunțător, precum și fotografia acestuia au

fost implementate în sistemul I.T., la data de 25 mai 2011, de către lucrătorii

Biroului Criminalistic din cadrul Secției 8 Poliție, astfel că, în această bază

de date, imaginea și semnalmentele martorului-denunțător corespund numelui K.G.F.

Fișa dactiloscopică A.F.I.S.,

falsificată de inculpat, conținând numele lui K.G.F. și impresiunile digito-palmare

ale lui D.M.L.N. a fost înaintată, conform dispozițiilor interne, Direcției Generale

de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic, la data de 26

mai 2011, în vederea introducerii în sistemul A.F.I.S.

La data de 20 iunie 2011,

prin adresă, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistic

a restituit Secției 8 Poliție fișa dactiloscopică respectivă, întrucât, în urma

verificărilor ce fuseseră efectuate, se constatase că „impresiunile existente pe

fișa lui K.F.G. sunt identice cu impresiunile de pe fișa existentă în baza de date

întocmită pe numele L.N.M.D.”. Această adresă a fost înregistrată la Secția 8 Poliție

din 27 iunie 2011.

În urma restituirii fișei

dactiloscopice a numitului K.G.F. la Secția 8 Poliție, șeful Biroului Criminalistic,

martorul U.V. l-a chemat pe inculpat, i-a atras atenția supra faptului că datele

de identitate de pe fișa respectivă aparțin altei persoane decât celei amprentate

și i-a spus acestuia să îl găsească pe martorul-denunțător pentru a fi identificat

în mod corect.

Acest eveniment (restituirea

fișei dactiloscopice) care a avut loc la aproximativ o lună față de momentul conducerii

la sediul Secției 8 Poliție a denunțătorului (22 mai 2011–27 iunie 2011), l-a determinat

pe inculpat să-l contacteze din nou telefonic pe acesta, pentru a-i cere alte sume

de bani. Scopul pretinderilor ulterioare coincide cu cel inițial, respectiv sumele

de bani trebuiau remise pentru ca inculpatul să nu ia măsurile legale față de martorul-denunțător

(sesizarea autorităților competente), inculpatul folosind totodată pretextul arătat

mai sus, acela că este necesar să-i dea o sumă de bani colegului său criminalist

„ca să nu-i bată obrazul” (afirmația inculpatului făcută cu prilejul convorbirii

în mediul ambiental ce a avut loc în data de 19 octombrie 2011).

La începutul lunii iulie

(în intervalul 01 iulie 2011–09 iulie 2011) inculpatul și martorul-denunțător s-au

întâlnit din nou, cu acest prilej inculpatul i-a cerut denunțătorului suma de 1.000

de euro, pretinzând că lucrătorul de poliție care îl amprentase pe denunțător aflase

că datele de identitate erau false și că această sumă de bani trebuia remisă acestuia.

Martorul-denunțător i-a dat inculpatului suma de 100 de euro. Inculpatul nu a fost

mulțumit de această sumă și a continuat să-l apeleze telefonic pe denunțător aproape

zilnic.

Întrucât inculpatul era

nemulțumit de cuantumul scăzut al sumei primite cu acest din urmă prilej, la un

moment dat, i-a trimis martorului-denunțător un mesaj telefonic prin care îi cerea

acestuia suma de 1.000 de euro. Despre acest mesaj telefonic a menționat martorul-denunțător

cu prilejul întâlnirii din data de 19 octombrie 2011 (convorbirea fiind înregistrată),

iar inculpatul nu a negat expedierea acestuia:

„D.M.L.N.: Să mor eu,

când ai trimis mine, când am văzut sms ul de la tine: „o mie de euro”, am înnebunit.

M.C.:. (...) neinteligibil

(...) Da, vezi doamne, că mi-ar bate obrazul. (...) neinteligibil (...) as făcut

și (...)

D.M.L.N.: Cât ai dat?

M.C.: Ă?

D.M.L.N.: Cât ai dat?

M.C.: 10 milioane”.

Cu aproximativ două săptămâni

înainte de data sesizării, martorul-denunțător a fost contactat telefonic, din nou,

de către inculpat care i-a cerut suma de 1.000 de lei, promițându-i că este ultima

oară când va cere bani de la acesta.

În perioada 16

octombrie 2011-18 octombrie 2011, inculpatul i-a expediat denunțătorului mai multe

mesaje telefonice prin care îi cerea insistent o sumă de bani „măcar jumate” (din

suma de 1.000 de lei, cât ceruse anterior), întrucât fiul său era bolnav și trebuia

să-i plătească spitalizarea. Aceste mesaje telefonice au fost puse la dispoziția

organelor de urmărire penală de către denunțător, conținutul lor fiind fixat prin

fotografiere, în cuprinsul unui proces-verbal.

Martorul-denunțător a

declarat că la data de 17 octombrie 2011, inculpatul M.C. l-a apelat din nou, solicitându-i

insistent să-i mai aducă și alți bani pentru serviciul pe care i l-a făcut, respectiv

suma de 1.000 de RON. Martorul-denunțător D.M.L.N. a fost de acord să-i dea lucrătorului

de poliție suma de 500 de RON și să se întâlnească cu acesta în scopul remiterii

banilor.

În data de 18

octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a sesizat din oficiu

cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C.

pen., în cauză dispunându-se, prin ordonanță, interceptarea și înregistrarea, pentru

o perioadă de 48 de ore a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental purtate

de inculpat și de martorul-denunțător. Măsura a fost confirmată ulterior de instanța

de judecată.

În data de 18

octombrie 2011, inculpatul l-a apelat pe denunțător și i-a spus ca întâlnirea celor

doi să aibă loc în data de 19 octombrie 2011, la ora 14

:

30, în fața restaurantului

M.D. situat în zona B.O., sector 2, București, parte din conversație decurgând după

cum urmează:

„D.M.L.N.: Dar ce vreau

să te întreb?

Și se rezolvă cu toate

(…) treaba, acte?

M.C.: Tot ce vrei, da!

D.M.L.N.: Cu (…) prentele,

cu tot?

M.C.: Da, da.

D.M.L.N.: (…) neinteligibil

(…) dosaru’?

M.C.: Da.

D.M.L.N.: Ă? Alo?

M.C.: Da, da, da.

D.M.L.N.: Deci astea rămân

finalu’? Deci tu vrei (…)

M.C.: Da (…)

D.M.L.N.: (…) dau 5 milioane

și gata, te rog eu frumos.

M.C.: Bine, mă, bine”.

În data de 19

octombrie 2011, în jurul orei 14

:

30, inculpatul s-a întâlnit cu martorul-denunțător

în zona parcului O., la propunerea celui din urmă, pe strada C. unde au avut o discuție

scurtă, inculpatul având o atitudine reținută și foarte prudentă.

La un moment dat inculpatul

a plecat, spunându-i denunțătorului că vor vorbi altă dată. Denunțătorul a afirmat

că inculpatul era speriat, tremura și că a refuzat să discute cu el.

La un interval scurt de

timp, denunțătorul l-a contactat telefonic pe inculpat și l-a întrebat de ce a plecat.

Inculpatul i-a spus că se află la o terasă situată în apropierea pieței O., indicându-i

denunțătorului locul unde se afla aceasta.

Denunțătorul s-a deplasat

la terasa indicată de inculpat, s-a întâlnit cu acesta și au avut următoarea discuție:

„D.M.L.N.: Mă, ce (...)

neinteligibil (...)? Vrei să-mi faci mie rău?

M.C.: Nu vreau să-ți fac

rău mă, dar acolo era așa (...) știi? Am văzut vreo 2-3 inși care se tot învârteau

p-acolo. Și mie nu-mi plac chestiile astea.

D.M.L.N.: A, bine. Hai

stăm aici, unde vrei, unde zici tu.

M.C.: Uite, îi lași banii

lu’ femeia aia acolo, lu’ femeia aia de la grătar, de la bere, d-acolo.

D.M.L.N.: Cine?

M.C.: Fata aia. E o femeie,

e o fată acolo. Îi zici pentru Cornel.

D.M.L.N.: Ok.

M.C.: Eu îți promit că

gata, nu mai e nimic.

D.M.L.N.: La care femeie?

M.C.: Uite mă e una acolo

în spate”.

Situația de fapt astfel

cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile denunțătorului,

declarațiile martorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice și

în mediul ambiental toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Reținând că din probele

administrate în cauză rezultă că inculpatul M.C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor

ce i se reține în sarcină, instanța de fiind a dispus condamnarea inculpatului la

pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev.

de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel inculpatul M.C. în termenul legal de 10 zile prev. de art. 363 C.

proc. pen. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea

sa motivat de faptul că nu sunt probe din cuprinsul cărora să reiasă comiterea infracțiunilor

de fals intelectual, uz de fals și abuz in serviciu – fapte ce s-a presupus a fi

comise de inculpat la data de 22 mai 2011, iar întreg probatoriul a fost raportat

la declarația denunțătorului D.M.L.N., care a fost făptuitor, a beneficiat de prevederile

legii de nepedepsire a faptei pentru a care a formulat denunțul, singura probă administrată

de instanța de fond și de procuror cu privire la cele cinci infracțiuni a fost declarația

denunțătorului, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței instanței

de fond și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. achitarea pentru infracțiunile de fals intelectual. În ceea ce privește infracțiunile

de uz de fals, abuz în serviciu și luare de mită, a solicitat achitarea în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura

subiectivă.

Prin decizia penală

nr. 150/A din 17 mai 2012, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpat

M.C. împotriva sentinței penale nr. 148 din 02 martie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală.

A desființat, în parte,

sentința penală apelată și în fond rejudecând, a înlăturat reținerea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen. cu privire la infracțiunea prev. de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, menținând pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată pentru această infracțiune, precum și pedeapsa rezultantă ca urmare a contopirii.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata prevenției

de la 19 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța

de fond iar vinovăția inculpatului a fost dovedită în baza probelor administrate

în cele două faze ale procesului penal.

Apreciază însă instanța

de prim control judiciar că apelul declarat de inculpat este întemeiat numai sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei de luare de mită în sensul

că fapta a fost comisă în formă simplă în realizarea aceluiași rezultat și anume

acela al nesancționării contravenționale a denunțătorului.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev.de art. 385

3

C. proc.

pen., inculpatul M.C., criticile sale vizând nelegalitatea și netemeinicia deciziei

penale atacate.

În susținerea recursului

său, inculpatul M.C. invocă cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen. în raport de care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., arătând că nu a avut reprezentarea

că datele prezentate de denunțător sunt false.

Arată de asemenea recurentul

inculpat că nici un act administrat în faza de urmărire penală cu confirmă declarațiile

denunțătorului.

Criticile formulate de

inculpați vizează și netemeinicia pedepsei aplicate solicitând ca în raport de circumstanțele

personale și reale ale comiterii faptei să se aprecieze că scopul pedepsei poate

fi atins și fără privare de libertate, dispozițiile art. 86

1

C. pen.

fiind aplicabile în cauză -

caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Criticile aduse nu sunt

fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora instanța de recurs

examinează cauza numai în limita motivelor de casare prev. de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu

este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că

instanța de fond a realizat o analiză temeinică și obiectivă a întregului material

probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit

în faza de cercetare judecătorească stabilind în mod corect situația de fapt respectiv

inculpatul M.C., în calitate de agent șef de poliție la Biroul de Ordine Publică

din cadrul Secției 8 Poliție, având printre altele și atribuții de constatare și

sancționare a contravențiilor sau infracțiunilor, în perioada 22 mai 2011-19

octombrie 2011 a pretins de la denunțătorul D.M.L.N. sumele de 500 euro, 300 euro,

1.000 euro și 1.000 RON și a primit de la acesta sumele de 250 euro, 50 euro și

100 euro pentru a nu-l sancționa contravențional, pentru a nu introduce în sistemele

A. și I.T. amprentele fotografice și semnalmentele însoțite de datele reale de identitate

ale denunțătorului și pentru a nu sesiza autoritățile competente cu privire la faptul

că denunțătorul nu avea drept de ședere în România la data de 22 mai 2011 a contrafăcut

fișa dactiloscopică a denunțătorului atestând faptul că amprentele digito-palmare

ale acestuia aparțin cetățeanului irakian F.G.K. și a încredințat colegilor săi

din cadrul Biroului Criminalistic în vederea implementării în sistemul A. fișa dactiloscopică

conținând impresiunile digito-palmare ale denunțătorului F.G.K., a contrafăcut fișa

I.T. a denunțătorului atestând faptul că fotocopia și semnalmentele acestuia aparțin

cetățeanului irakian F.G.K. și a încredințat colegilor săi de serviciu fișa I.T.

conținând fotocopia și semnalmentele denunțătorului și datele de identitate ale

numitului F.G.K. pentru a fi introduse în baza de date I.T. și în același timp l-a

sancționat contravențional pe cetățeanul irakian F.G.K. deși știa că acesta nu a

săvârșit contravenția reținută creând astfel un avantaj nepatrimonial denunțătorului

care ar fi trebuit sancționat.

Faptele reținute în sarcina

inculpatului M.C. au fost just încadrate juridic în mod corect apreciind cele două

instanțe inferioare că sunt îndeplinite în cauză toate cerințele pentru tragerea

la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fals intelectual

prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. fals intelectual

prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Situația de fapt astfel

cum a fost reținută de instanța de fond corespunde conținutului probelor administrate

pe parcursul procesului penal, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu ne aflăm

în fața unei erori grave de fapt în accepțiunea disp.art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., așa cum susține apărarea inculpatului.

Aspectele invocate de

apărare în sensul că declarațiile denunțătorului nu se coroborează cu celelalte

probe administrate în cauză, faptul că inculpatul nu a cunoscut că denunțătorul

s-a prezentat sub o identitate falsă, au fost invocate și cu ocazia soluționării

apelului declarat de inculpat însă Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt întemeiate,

probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice îndoială rezonabilă că

inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea

în judecată.

Rezultă din probatoriul

administrat în cauză că inculpatul M.C. a cunoscut adevărata identitate a denunțătorului,

el fiind cel care i-a sugerat acestuia să prezinte datele de identitate ale altei

persoane care îndeplinea condițiile legale privind dreptul de ședere în România.

Ulterior, inculpatului

i-a pretins denunțătorului diferite sume de bani pentru a nu-l sancționa contravențional,

apărările formulate de acesta în sensul că banii au fost primiți cu titlu de împrumut

nu sunt fondate și nu se bazează pe nicio probă administrată în cauză.

Conduita ulterioară a

inculpatului constând în numărul mare de apeluri telefonice și mesaje telefonice

în număr de 255, apeluri și mesaje inițiate în majoritate covârșitoare de inculpat

către denunțător confirmă situația de fapt reținută în sensul că inculpatul i-a

pretins denunțătorului diferite sume de bani cu titlu de mită și nu cu titlu de

împrumut, așa cum a încercat să dovedească inculpatul.

Chiar dacă prin absurd

ar fi admisă această susținere a inculpatului este inexplicabilă totuși insistența

acestuia în a-l apela pe denunțător aproape zilnic, această atitudine putând fi

explicată prin aceea că inculpatul l-a condiționat pe denunțător să-i dea diverse

sume de bani sub amenințarea că neavând drept de ședere pe teritoriul României oricând

îl putea sancționa sau anunța autoritățile despre această situație.

De altfel, întreaga activitate

infracțională desfășurată de inculpat încă din momentul depistării denunțătorului

și continuând cu contrafacerea fișei dactiloscopice, predarea acestuia către colegii

săi pentru a fi implementată în sistemul de date cât și a fișei cu datele de identitate

aparținând unei alte persoane este „justificată” de intenția inculpatului de a percepe

diferite sume de bani de la denunțător.

Această situație rezultă

atât din declarațiile denunțătorului cât și din conținutul convorbirilor telefonice

și din înregistrările convorbirilor din mediul ambiental.

Înalta Curte constată

că susținerile apărătorului inculpatului în sensul că singura probă administrată

de acuzare este denunțul, nu sunt reale, fiind omise în mod voluntar, cu intenția

vădită de a denatura adevărul, celelalte probe evidente de vinovăție.

Faptul că inculpatul a

recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la denunțător nu poate fi pusă

decât pe seama faptului că probele de vinovăție sunt mai mult decât evidente și

în același timp el a fost surprins în momentul în care denunțătorul trebuia să-i

remită o parte din banii solicitați.

Înalta Curte constată

că vinovăția inculpatului a fost dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă,

existând la dosar probe evidente de vinovăție, toate apărările formulate de inculpat

în sensul că nu a cunoscut că denunțătorul s-a prezentat sub o identitate falsă,

fiind făcută cu scopul de a fi exonerat de răspundere penală.

Nici criticile referitoare

la netemeinicia pedepsei aplicate nu sunt întemeiate.

Înalta Curte constată

că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanța de fond dând eficiența

necesară tuturor criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum

sunt reglementate de disp.art. 72 C. pen.

Gradul ridicat de pericol

social al faptelor comise, natura infracțiunilor comise, perioada mare de timp în

care s-a desfășurat activitatea infracțională, perseverența infracțională de care

a dat dovadă inculpatul, sunt împrejurări care au fost avute în vedere de instanța

de fond și justifică sancțiunea penală aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului

cât și a modalității de executare.

Nu în ultimul rând, Înalta

Curte are în vedere și calitatea în care a comis inculpatul aceste fapte, respectiv

aceea de agent șef principal de poliție, calitate în care trebuia să asigure respectarea

ordinii de drept și nu să profite de poziția sa pentru a obține în mod injust diferite

sume de bani.

Lipsa antecedentelor penale

a fost valorificată de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul prevăzut

de lege, neexistând date care să facă posibilă aplicarea unui regim sancționator

mai blând.

Și modalitatea de executare

a pedepsei a fost bine individualizată și apreciază Înalta Curte că numai prin executarea

pedepsei în regim penitenciar poate fi atins scopul educativ, coercitiv și de exemplaritate

a pedepsei.

Pentru toate argumentele

prezentate întrucât nu mai există alte cazuri de casare care luate în considerare

din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează

ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat

recursul inculpatului.

În baza art. 385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsă

arestul preventiv de la 19 octombrie 2011 la zi.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 150/A din 17

mai 2012 a Curții de Apel București, secția I Penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2011 la

29 august 2012.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 august 2012.