ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2008

Asupra recursului penal de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 88/ P din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția penală, în dosarul nr. 890/103/2006 a dispus condamnarea inculpatului N.V.R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de cinci ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale (părți vătămate S.M.L.

și C.V. cu identitate ascunsă). A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, (partea vătămată P.M.M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de cinci ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de cinci ani închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea, de doi ani, interzicerea drepturilor.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. S-a luat act că părțile vătămate P.A.M.M., S.M.L. și C.V. nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. d) C. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, ca efect al confiscării speciale, suma de 252.600 Euro sau echivalentul în lei la data executării. S-a luat act că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales, iar în temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea onorariilor apărătorilor din oficiu ai părților vătămate, din fondul Ministerului Justiției. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare. Prin încheierea de ședință din 18 iunie 2007 prima instanță, în temeiul art. 196 C. proc. pen., a dispus înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta sentinței penale nr. 88/ P din 17 mai 2007, în sensul că pentru infracțiunea de trafic de minori, minuta se va completa cu sintagma „prin schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001”. Pentru a pronunța soluția cuprinsă în sentința nr. 88/ P din 17 mai 2007, anterior indicată, instanța de fond a reținut, în esență că inculpatul N.V.R. a fost prieten cu inculpații S.C., I.M.C. și S.S.G., împreună cu aceștia săvârșind mai multe infracțiuni în diferite state din Europa.

La data de 18 ianuarie 2003, inculpatul N.V.R. a fost plecat din țară, măsura arestării preventive fiind luată față de acesta în lipsă, prin încheierea nr. 47/ U din 25 mai 2005 a Tribunalului Neamț. Inculpații S.C. și I.M.C. au fost condamnați, la pedepse preventive de libertate, prin sentința penală nr. 77 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Neamț, iar inculpatul S.S.G. a fost încarcerat în Franța. Victimei C.V. i s-a atribuit această identitate, în cursul urmăririi penale, la solicitarea sa. Partea vătămată anterior indicată a cunoscut pe numitul S.S.G., în anul 2002, la acel moment acesta fiind însoțit de S.C. La sfârșitul aceluiași an părții vătămate i s-a propus de către S.S.G., să plece împreună în Franța, dar a refuzat.

Ulterior, S.S.G. a procurat părții vătămate cartea de identitate și pașaportul, acesta plecând în noiembrie 2002 în Franța împreună cu S.C. În ianuarie 2003 partea vătămată a fost contactată de inculpatul N.V.R., cunoscând-o astfel pe partea vătămată P.A.M.M. (având identitatea reală M.M.). Partea vătămată P.A.M. era minoră în 2003, iar inculpatul N.V.R. i-a procurat pașaportul, cu ocazia predării acestui act, partea vătămată P.A.M. întâlnindu-se și cu celelalte două părți vătămate, C.V. și S.M.L. (având identitatea reală de P.I.). La 18 ianuarie 2003 părțile vătămate, însoțite de inculpatul N.V.R. au plecat la Paris unde au fost așteptate de numitul S.S.G. iar ulterior au fost duse la Amsterdam, de N.V.R.

și S.C., unde timp de o săptămână, au comis furturi. Ulterior, persoanele indicate anterior s-au deplasat la Valencia, unde au locuit în apartamentul inculpatului I.M.C. În ziua următoare sosirii la Valencia, inculpatul N.V.R. împreună cu S.C. și I.M.C., a dus părțile vătămate la clubul de noapte S. II, aducându-li-se la cunoștință că urmează să practice prostituția, față de refuzul lor, au fost amenințate, părțile vătămate practicând prostituția în clubul S. II, aproximativ o săptămână (partea vătămată S.M.L.) și două luni (celelalte două părți vătămate). S-a reținut, totodată, că recepționera hotelului îi cunoștea pe inculpați și supraveghea părțile vătămate, avea evidența clienților fiecăreia, astfel încât acestea nu aveau posibilitatea de a nu preda integral sumele obținute, tarifele fiind de 30 Euro/30 minute și 80-100 Euro/60 minute, programul clubului fiind între 18 p.m.

- 4 a.m. După cele 2 luni în care s-au prostituat în clubul S. II partea vătămată P.A.M. și C.V. au fost luate de inculpați și duse pentru a se prostitua, o săptămână în clubul de noapte G. din Malaga, și apoi pentru 2 luni în clubul C., partea vătămată S.M.L. plecând împreună cu inculpatul S.C., concubinul său, în Olanda. Ulterior, perioadei în care s-au prostituat în clubul C., părțile vătămate au fost separate, partea vătămată C.V. fiind dusă de inculpatul S.S.G. în Franța pentru a se prostitua pentru el, timp de 6 luni, în tabăra de proxeneți din Arondismentul 18 până în noiembrie 2003 când a fost descoperită de poliția franceză și trimisă în România. Partea vătămată P.A.M. s-a prostituat în Spania, orașul Fungicola, până în decembrie 2003, când i s-a permis să se întoarcă în România, dar, sub presiunea amenințărilor inculpatul N.V.R., s-a reîntors în Spania, unde a rămas până în septembrie 2004 când a fost expulzată de autoritățile spaniole.

Relativ la câștigurile obținute de către inculpatul N.V.R. din exploatarea sexuală a părților vătămate, s-a reținut că părțile vătămate C.V. și P.A.M. au predat inculpatului suma de 6.000 Euro obținută din activitatea desfășurată în clubul S. II, partea vătămată P.A.M., în declarațiile sale menționând că, în perioada ianuarie - decembrie 2003, a încasat suma de 100.000 Euro, predată integral inculpatului, iar în perioada ianuarie - septembrie 2004, suma totală de 150.000 Euro, de asemenea, integral predată inculpatului N.V.R. Partea vătămată S.M.L. a obținut în cele aproximativ 6 - 7 zile de practicare a prostituției în clubul S. II suma de 2000 Euro, de care au beneficiat inculpații N.V.R., S.C.

cât și I.M.C. S-a reținut de către prima instanță că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, precum și că părțile vătămate S.M.L. și P.A.M. și-au declinat adevărata identitate în instanță cu prilejul modificării depozițiilor anterioare. Prima instanță a observat, totodată, că în cursul urmăririi penale, părțile vătămate au declarat în mod amănunțit modul în care au fost induse în eroare pentru a fi convinse să plece în străinătate, au oferit informații privind activitatea infracțională a inculpaților, faptul că au fost constrânse să practice prostituția, fiind exploatate de inculpați și le-au predat sumele obținute din practicarea prostituției; față de declarațiile din etapa procesuală indicată, instanța a înlăturat declarațiile modificate, date în fata sa, având în vedere că modificarea declarației părții vătămate S.M.L.

s-a datorat căsătoriei, în timpul judecății, cu inculpatul S.C., iar modificarea declarației părții vătămate P.A.M. s-a datorat unor pretinse constrângeri exercitate de către organele de cercetare penală, nedovedite în urma verificărilor dispuse. Partea vătămată C.V. nu s-a prezentat pentru a fi audiată în instanță, dar declarațiile ample date în timpul urmăririi penale sunt edificatoare în privința faptelor săvârșite de inculpatul N.V.R., asupra sa acesta, cât și sora inculpatului S.C. și partea vătămată S.M.L., exercitând presiuni în vederea schimbării declarațiilor (astfel după cum reiese din declarația mamei părții vătămate). Instanța de fond a reținut starea, de fapt, și vinovăția inculpaților în baza următoarelor probe: declarațiile părților vătămate, date în timpul urmăririi penale, relațiile de la punctul de frontieră, privind părăsirea României de către inculpatul N.V.R.

la 18 ianuarie 2003, relațiile primite de la unitățile bancare privind sumele transferate de inculpat prin serviciul Western Union, Procesul verbal de recunoaștere din grup a inculpatului, planșele fotografice, declarațiile martorilor M.T., N.V. și L.l. De asemenea, prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului N.V.R., care, împreună cu numiții S.C., I.M.C. și S.S.G., au recrutat, prin înșelăciune, pe victimele C.V. și S.M.L. (majore) pe care Ie-a transportat în Spania, obligându-se să se prostitueze, constituie infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere unitatea de timp, loc și rezoluție infracțională.

Relativ la încadrarea juridică reținută pentru această faptă prin actul de sesizare, s-a menționat că aceasta nu va fi modificată, deoarece în actul de sesizare se face referire la alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 iar acest alineat face referire la alin. (1) al aceluiași articol, încadrarea juridică fiind legală, fapta intrând sub incidența prevederilor Legii nr. 678/2001 nemodificată prin O.G. nr. 79/2005. Instanța de fond a reținut, de asemenea, că, fapta inculpatului N.V.R. care împreună cu numiții S.C., I.M.C. și S.S.G., prin înșelăciune, a recrutat și obligat pe minora, parte vătămată P.A.M. să se prostitueze, constituie infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, în privința cuantumului pedepsei făcându-se aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., având în vedere și modificarea Legii nr. 678/2001 prin O.G.

nr. 79/2005. Raportat la încadrarea dată acestei fapte prin rechizitoriu, instanța de fond a arătat că schimbarea încadrării a fost pusă în discuția părților. La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile conform art. 72 C. pen., aplicându-se pedepse principale privative de libertate și pedepse complementare. Cu privire la latura civilă s-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, iar suma confiscată în temeiul art. 19 alin. (1), din Legea nr. 678/2001, de la inculpat a fost stabilită în baza declarațiilor părților vătămate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, solicitând desființarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari.

10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei, neexistând probe care să dovedească vinovăția inculpatului, activitățile pretins a fi fost desfășurate de acesta și nici suma la plata căreia a fost obligat acesta, către stat, prin efectul confiscării speciale. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 206 din 6 noiembrie 2007, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul, ca nefondat, a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales, a obligat, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul la plata sumei de 320 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus plata sumei de 240 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat că în cauză nu se poate reține nici lipsa de probatorii, nici caracterul netemeinic al sentinței apelate în privința dovedirii existenței faptelor, a caracterului lor penal și a vinovăției inculpatului. S-a reținut totodată că, în condițiile revenirii de către unele din părțile vătămate asupra declarațiilor inițiale și față de sustragerea inculpatului de la judecată există probe suficiente care se coroborează și susțin soluția primei instanțe, probe indicate în hotărârea apelată, căruia li se adaugă și hotărârea definitivă de condamnare pronunțată pentru aceleași fapte săvârșite și de inculpații S.C. și I.M.C. Referitor la încadrarea juridică a faptelor, instanța de control judiciar a arătat că schimbarea acesteia a fost pusă în discuția părților și că este corectă.

Relativ la cuantumul sumei dispusă a fi confiscată de la inculpat s-a arătat că ansamblul probelor administrate dovedesc justețea sumei la plata căreia inculpatul a fost obligat. În legătură cu solicitarea subsidiară, de reducere a pedepsei aplicate, s-a observat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen., pedepsele aplicate corespunzând scopurilor generale și speciale ale acestei sancțiuni, neimpunându-se reducerea acestora, neintervenind împrejurări noi pentru a se modifica convingerea instanței în acest sens. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 21, pct. 12, pct. 18 și art. 385 1 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că inculpatul nu a fost legal citat în tot cursul procesului penal, fiind încălcate dispozițiile art. 176 lit. b) și e), art. 177 alin. (1) și (4) și art. 179 alin. (1) și (4) C. proc. pen., că hotărârea de condamnare a primei instanțe a fost pronunțată pentru altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, nefăcându-se aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.; s-a mai menționat că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 196 C. proc. pen., minuta neputând fi supusă unei îndreptări de eroare materială, precum și că în pronunțarea și respectiv menținerea hotărârii de condamnare instanțele au comis o eroare gravă de fapt, săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului nefiind dovedite și în mod similar, nefiind dovedit nici cuantumul sumei la plata căreia a fost obligat inculpatul; în subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat cât și din oficiu în temeiul art. 385 9 pct. 4 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen., urmează a se observa că atât în faza procesuală a apelului, cât și în fața instanței de fond inculpatul a fost legal citat la adresa menționată în Rechizitoriu, ca adresă de domiciliu, cu respectarea dispozițiilor art. 175, 176, 177 alin. (1) C. proc. pen. și 179 C. proc. pen. Din analiza dispozițiilor legale indicate se observă că nu se impune menționarea în citație a poreclelor sau numelor / prenumelor anterior purtate de către persoana citată, iar citarea prin afișare la Consiliul Local [(potrivit art. 177 alin. (4) C. proc.

pen.)] în situația în care se cunoaște adresa de domiciliu (necontrazisă, în cazul de față printr-o eventuală restituire a citației) nu este prevăzută de normele menționate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. Relativ la împrejurarea constând în necunoașterea reală a adresei la care trebuia citat inculpatul, instanțele cunoscând că din anul 2003 lipsește din țară, se va constata că adresa de domiciliu era cea din România, inculpatul neinformând instanța despre o modificare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen. Referitor la al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., se va observa că instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen., în pofida nemenționării exprese a acestora prin repunerea cauzei pe rol pentru a pune în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute prin rechizitoriu. Procedând în maniera arătată, instanța de fond a asigurat respectarea dreptului la apărare a părților, acestea având posibilitatea ca la termenul din 17 mai 2007 să pună concluzii asupra noii încadrări, puse în discuție de instanță. Având în vedere aspectele relevate se constată că susținerile inculpatului sunt nefondate, omisiunea instanței neurmând a fi sancționată cu nulitatea actului procedural întocmit, neexistând o vătămare a drepturilor părților. Față de aspectele menționate anterior, urmează a se constata că și motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 1 alin. (2) și (3) C. proc.

pen. și neinvocat și în apel, potrivit susținerilor inculpatului va fi apreciat ca nefondat, omisiunea vădită din minută putând fi îndreptată prin procedura prevăzută de dispozițiile art. 195 – art. 196 C. proc. pen., instanța dând eficiență dispozițiilor legale în discuție, dar neinserându-le efectiv în cuprinsul actului procedural care se impunea a fi îndreptat. Relativ la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., se constată că prima instanță a apreciat just probele legal administrate în faza de urmărire penală cât și cele administrate în timpul cercetării judecătorești, reținându-le doar pe cele ce se coroborează și formându-și convingerea în sensul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului.

Se va constata, totodată, că argumentele inculpatului relativ la inexistența probelor în susținerea hotărârilor anterior pronunțate sunt nefondate, deoarece ansamblul probator avut în vedere de instanțele de fond și apel dovedește în afara oricărui dubiu modul de săvârșire a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului. Privitor la măsura confiscării sumei de 256.000 Euro, cuantumul acesteia rezultă din declarațiile părților vătămate și din relațiile transmise de unitățile bancare prin intermediul cărora, prin Serviciul Western Union, inculpatul a efectuat operațiuni cu sumele respective. Referitor la solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului pedepsei aplicate, se va observa că pedepsele au fost legal stabilite, reflectând gradul de pericol social al faptei, periculozitatea făptuitorului, perseverența în săvârșirea infracțiunii, și obținerea unui profit material considerabil prin exploatarea sistematică și îndelungată a părților vătămate.

Așadar, se va observa că au fost respectate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa asigurând, prin cuantum și modalitate de executare, realizarea scopurilor general și special, prevăzute de art. 52 C. pen. Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.R. împotriva deciziei penale nr. 206 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008 .