ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 585/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului penal de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 88/ P din 17 mai 2007, pronunțată de
Tribunalul Neamț, secția penală, în dosarul nr. 890/103/2006 a dispus
condamnarea inculpatului N.V.R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de
persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,
cu aplicarea art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de cinci ani închisoare și la
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.
a) teza II și lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani după executarea pedepsei
principale (părți vătămate S.M.L. și C.V. cu identitate ascunsă).
A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de
trafic de minori, (partea vătămată P.M.M.), prevăzută de art. 13 alin. (1), alin.
(3) teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin.
(1) C. pen., la pedeapsa de cinci ani închisoare și la pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b)
C. pen., pe o durată de doi ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen.,
s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de cinci ani
închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea, de doi ani, interzicerea
drepturilor.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a dispus interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen.
S-a luat act că părțile vătămate P.A.M.M., S.M.L. și C.V. nu s-au
constituit părți civile în cauză.
În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118
lit. d) C. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, ca efect al
confiscării speciale, suma de 252.600 Euro sau echivalentul în lei la data
executării.
S-a luat act că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales, iar în
temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea onorariilor apărătorilor
din oficiu ai părților vătămate, din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul
să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare.
Prin încheierea de ședință din 18 iunie 2007 prima instanță, în temeiul
art. 196 C. proc. pen., a dispus înlăturarea omisiunii vădite strecurate în
minuta sentinței penale nr. 88/ P din 17 mai 2007, în sensul că pentru
infracțiunea de trafic de minori, minuta se va completa cu sintagma „prin
schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001”.
Pentru a pronunța soluția cuprinsă în sentința nr. 88/ P din 17 mai
2007, anterior indicată, instanța de fond a reținut, în esență că inculpatul N.V.R.
a fost prieten cu inculpații S.C., I.M.C. și S.S.G., împreună cu aceștia
săvârșind mai multe infracțiuni în diferite state din Europa.
La data de 18 ianuarie 2003, inculpatul N.V.R. a fost plecat din țară,
măsura arestării preventive fiind luată față de acesta în lipsă, prin
încheierea nr. 47/ U din 25 mai 2005 a Tribunalului Neamț.
Inculpații S.C. și I.M.C. au fost condamnați, la pedepse preventive de
libertate, prin sentința penală nr. 77 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului
Neamț, iar inculpatul S.S.G. a fost încarcerat în Franța.
Victimei C.V. i s-a atribuit această identitate, în cursul urmăririi
penale, la solicitarea sa.
Partea vătămată anterior indicată a cunoscut pe numitul S.S.G., în anul
2002, la acel moment acesta fiind însoțit de S.C. La sfârșitul aceluiași an
părții vătămate i s-a propus de către S.S.G., să plece împreună în Franța, dar
a refuzat. Ulterior, S.S.G. a procurat părții vătămate cartea de identitate și
pașaportul, acesta plecând în noiembrie 2002 în Franța împreună cu S.C.
În ianuarie 2003 partea vătămată a fost contactată de inculpatul N.V.R.,
cunoscând-o astfel pe partea vătămată P.A.M.M. (având identitatea reală M.M.).
Partea vătămată P.A.M. era minoră în 2003, iar inculpatul N.V.R. i-a
procurat pașaportul, cu ocazia predării acestui act, partea vătămată P.A.M.
întâlnindu-se și cu celelalte două părți vătămate, C.V. și S.M.L. (având
identitatea reală de P.I.).
La 18 ianuarie 2003 părțile vătămate, însoțite de inculpatul N.V.R. au
plecat la Paris unde au fost așteptate de numitul S.S.G. iar ulterior au fost
duse la Amsterdam, de N.V.R. și S.C., unde timp de o săptămână, au comis
furturi.
Ulterior, persoanele indicate anterior
s-au deplasat la Valencia, unde au
locuit în apartamentul
inculpatului I.M.C. În ziua următoare sosirii la Valencia, inculpatul N.V.R.
împreună cu S.C. și I.M.C., a dus părțile vătămate la clubul de noapte S. II,
aducându-li-se la cunoștință că urmează să practice prostituția, față de
refuzul lor, au fost amenințate, părțile vătămate practicând prostituția în
clubul S. II, aproximativ o săptămână (partea vătămată S.M.L.) și două luni
(celelalte două părți vătămate).
S-a reținut, totodată, că recepționera
hotelului îi cunoștea pe inculpați și
supraveghea părțile
vătămate, avea evidența clienților fiecăreia, astfel încât acestea nu aveau
posibilitatea de a nu preda integral sumele obținute, tarifele fiind de 30
Euro/30 minute și
80-100
Euro/60
minute, programul clubului fiind între 18 p.m. - 4 a.m.
După cele 2 luni în care s-au prostituat în clubul S. II partea
vătămată P.A.M. și C.V. au fost luate de inculpați și duse pentru a se
prostitua, o săptămână în clubul de noapte G. din Malaga, și apoi pentru 2 luni
în clubul C., partea vătămată S.M.L. plecând împreună cu inculpatul S.C.,
concubinul său, în Olanda.
Ulterior, perioadei în care s-au prostituat în clubul C., părțile
vătămate au fost separate, partea vătămată C.V. fiind dusă de inculpatul S.S.G.
în Franța pentru a se prostitua pentru el, timp de 6 luni, în tabăra de
proxeneți din Arondismentul 18 până în noiembrie 2003 când a fost descoperită
de poliția franceză și trimisă în România.
Partea vătămată P.A.M. s-a prostituat în Spania, orașul Fungicola, până
în decembrie 2003, când i s-a permis să se întoarcă în România, dar, sub
presiunea amenințărilor inculpatul N.V.R., s-a reîntors în Spania, unde a rămas
până în septembrie 2004 când a fost expulzată de autoritățile spaniole.
Relativ la câștigurile obținute de către inculpatul N.V.R. din
exploatarea sexuală a părților vătămate, s-a reținut că părțile vătămate C.V.
și P.A.M. au predat inculpatului suma de 6.000 Euro obținută din activitatea
desfășurată în clubul S. II, partea vătămată P.A.M., în declarațiile sale
menționând că, în perioada ianuarie - decembrie 2003, a încasat suma de 100.000
Euro, predată integral inculpatului, iar în perioada ianuarie - septembrie 2004,
suma totală de 150.000 Euro, de asemenea, integral predată inculpatului N.V.R.
Partea vătămată S.M.L. a obținut în cele aproximativ 6 - 7 zile de
practicare a prostituției în clubul S. II suma de 2000 Euro, de care au
beneficiat inculpații N.V.R., S.C. cât și I.M.C.
S-a reținut de către prima instanță că părțile vătămate nu s-au
constituit părți civile în cauză, precum și că părțile vătămate S.M.L. și
P.A.M. și-au declinat adevărata identitate în instanță cu prilejul modificării
depozițiilor anterioare.
Prima instanță a observat, totodată, că în cursul urmăririi penale,
părțile vătămate au declarat în mod amănunțit modul în care au fost induse în
eroare pentru a fi convinse să plece în străinătate, au oferit informații
privind activitatea infracțională a inculpaților, faptul că au fost constrânse
să practice prostituția, fiind exploatate de inculpați și le-au predat sumele
obținute din practicarea prostituției; față de declarațiile din etapa
procesuală indicată, instanța a înlăturat declarațiile modificate, date în fata
sa, având în vedere că modificarea declarației părții vătămate S.M.L. s-a
datorat căsătoriei, în timpul judecății, cu inculpatul S.C., iar modificarea
declarației părții vătămate P.A.M. s-a datorat unor pretinse constrângeri exercitate
de către organele de cercetare penală, nedovedite în urma verificărilor
dispuse.
Partea vătămată C.V. nu s-a prezentat pentru a fi audiată în instanță,
dar declarațiile ample date în timpul urmăririi penale sunt edificatoare în
privința faptelor săvârșite de inculpatul N.V.R., asupra sa acesta, cât și sora
inculpatului S.C. și partea vătămată S.M.L., exercitând presiuni în vederea
schimbării declarațiilor (astfel după cum reiese din declarația mamei părții
vătămate).
Instanța de fond a reținut starea, de fapt, și vinovăția inculpaților
în baza următoarelor probe: declarațiile părților vătămate, date în timpul
urmăririi penale, relațiile de la punctul de frontieră, privind părăsirea
României de către inculpatul N.V.R. la 18 ianuarie 2003, relațiile primite de
la unitățile bancare privind sumele transferate de inculpat prin serviciul
Western Union, Procesul verbal de recunoaștere din grup a inculpatului,
planșele fotografice, declarațiile martorilor M.T., N.V. și L.l.
De asemenea, prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului
N.V.R., care, împreună cu numiții S.C., I.M.C. și S.S.G., au recrutat, prin
înșelăciune, pe victimele C.V. și S.M.L. (majore) pe care Ie-a transportat în
Spania, obligându-se să se prostitueze, constituie infracțiunea de trafic de
persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., având în vedere unitatea de timp, loc
și rezoluție infracțională.
Relativ la încadrarea juridică reținută pentru această faptă prin actul
de sesizare, s-a menționat că aceasta nu va fi modificată, deoarece în actul de
sesizare se face referire la alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 iar
acest alineat face referire la alin. (1) al aceluiași articol, încadrarea juridică
fiind legală, fapta intrând sub incidența prevederilor Legii nr. 678/2001
nemodificată prin O.G. nr. 79/2005.
Instanța de fond a reținut, de asemenea, că, fapta inculpatului N.V.R.
care împreună cu numiții S.C., I.M.C. și S.S.G., prin înșelăciune, a recrutat
și obligat pe minora, parte vătămată P.A.M. să se prostitueze, constituie
infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3)
teza I și alin. (4) teza III din Legea nr. 678/2001, în privința cuantumului
pedepsei făcându-se aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., având în vedere și
modificarea Legii nr. 678/2001 prin O.G. nr. 79/2005.
Raportat la încadrarea dată acestei fapte prin rechizitoriu, instanța
de fond a arătat că schimbarea încadrării a fost pusă în discuția părților.
La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile
conform art. 72 C. pen., aplicându-se pedepse principale privative de libertate
și pedepse complementare.
Cu privire la latura civilă s-a luat act că părțile vătămate nu s-au
constituit părți civile în cauză, iar suma confiscată în temeiul art. 19 alin.
(1), din Legea nr. 678/2001, de la inculpat a fost stabilită în baza
declarațiilor părților vătămate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal,
inculpatul, solicitând desființarea hotărârii pronunțată de instanța de fond și
achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari. 10 lit.
d) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei, neexistând probe care să
dovedească vinovăția inculpatului, activitățile pretins a fi fost desfășurate
de acesta și nici suma la plata căreia a fost obligat acesta, către stat, prin
efectul confiscării speciale.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 206 din 6 noiembrie 2007,
în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins
apelul, ca nefondat, a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales,
a obligat, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul la plata
sumei de 320 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a dispus plata
sumei de 240 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru
părțile vătămate din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat că în
cauză nu se poate reține nici lipsa de probatorii, nici caracterul netemeinic
al sentinței apelate în privința dovedirii existenței faptelor, a caracterului
lor penal și a vinovăției inculpatului.
S-a reținut totodată că, în condițiile revenirii de către unele din
părțile vătămate asupra declarațiilor inițiale și față de sustragerea
inculpatului de la judecată există probe suficiente care se coroborează și
susțin soluția primei instanțe, probe indicate în hotărârea apelată, căruia li
se adaugă și hotărârea definitivă de condamnare pronunțată pentru aceleași
fapte săvârșite și de inculpații S.C. și I.M.C.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor, instanța de control
judiciar a arătat că schimbarea acesteia a fost pusă în discuția părților și că
este corectă.
Relativ la cuantumul sumei dispusă a fi confiscată de la inculpat s-a
arătat că ansamblul probelor administrate dovedesc justețea sumei la plata
căreia inculpatul a fost obligat.
În legătură cu solicitarea subsidiară, de reducere a pedepsei aplicate,
s-a observat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.
52 și 72 C. pen., pedepsele aplicate corespunzând scopurilor generale și
speciale ale acestei sancțiuni, neimpunându-se reducerea acestora,
neintervenind împrejurări noi pentru a se modifica convingerea instanței în
acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal,
inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând
cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385
9
pct. 21, pct.
12, pct. 18 și art. 385
1
alin. (2) și (3) C. proc. pen., în
dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că inculpatul nu a fost legal citat
în tot cursul procesului penal, fiind încălcate dispozițiile art. 176 lit. b)
și e), art. 177 alin. (1) și (4) și art. 179 alin. (1) și (4) C. proc. pen., că
hotărârea de condamnare a primei instanțe a fost pronunțată pentru altă faptă
decât cea pentru care a fost trimis în judecată, nefăcându-se aplicarea
dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.; s-a mai menționat că s-a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor art. 196 C. proc. pen., minuta neputând fi supusă unei
îndreptări de eroare materială, precum și că în pronunțarea și respectiv
menținerea hotărârii de condamnare instanțele au comis o eroare gravă de fapt,
săvârșirea faptelor și vinovăția inculpatului nefiind dovedite și în mod
similar, nefiind dovedit nici cuantumul sumei la plata căreia a fost obligat
inculpatul; în subsidiar s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii
acesteia.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate de recurentul
inculpat cât și din oficiu în temeiul art. 385
9
pct. 4 C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, urmând a fi
respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 21 C.
proc. pen., urmează a se observa că atât în faza procesuală a apelului, cât și
în fața instanței de fond inculpatul a fost legal citat la adresa menționată în
Rechizitoriu, ca adresă de domiciliu, cu respectarea dispozițiilor art. 175,
176, 177 alin. (1) C. proc. pen. și 179 C. proc. pen.
Din analiza dispozițiilor legale indicate se observă că nu se impune
menționarea în citație a poreclelor sau numelor / prenumelor anterior purtate
de către persoana citată, iar citarea prin afișare la Consiliul Local [(potrivit
art. 177 alin. (4) C. proc. pen.)] în situația în care se cunoaște adresa de
domiciliu (necontrazisă, în cazul de față printr-o eventuală restituire a
citației) nu este prevăzută de normele menționate, procedura de citare fiind
legal îndeplinită.
Relativ la împrejurarea constând în necunoașterea reală a adresei la
care trebuia citat inculpatul, instanțele cunoscând că din anul 2003 lipsește
din țară, se va constata că adresa de domiciliu era cea din România, inculpatul
neinformând instanța despre o modificare a acesteia, în conformitate cu
dispozițiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen., se va observa că instanța de fond a dat eficiență
dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în pofida nemenționării exprese a
acestora prin repunerea cauzei pe rol pentru a pune în discuție schimbarea
încadrării juridice a infracțiunilor reținute prin rechizitoriu.
Procedând în maniera arătată, instanța de fond a asigurat respectarea
dreptului la apărare a părților, acestea având posibilitatea ca la termenul din
17 mai 2007 să pună concluzii asupra noii încadrări, puse în discuție de
instanță.
Având în vedere aspectele relevate se constată că susținerile inculpatului
sunt nefondate, omisiunea instanței neurmând a fi sancționată cu nulitatea
actului procedural întocmit, neexistând o vătămare a drepturilor părților.
Față de aspectele menționate anterior, urmează a se constata că și
motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385
1
alin. (2) și (3)
C. proc. pen. și neinvocat și în apel, potrivit susținerilor inculpatului va fi
apreciat ca nefondat, omisiunea vădită din minută putând fi îndreptată prin
procedura prevăzută de dispozițiile art. 195 – art. 196 C. proc. pen., instanța
dând eficiență dispozițiilor legale în discuție, dar neinserându-le efectiv în
cuprinsul actului procedural care se impunea a fi îndreptat.
Relativ la cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C.
proc. pen., se constată că prima instanță a apreciat just probele legal
administrate în faza de urmărire penală cât și cele administrate în timpul
cercetării judecătorești, reținându-le doar pe cele ce se coroborează și
formându-și convingerea în sensul existenței faptelor și a vinovăției inculpatului.
Se va constata, totodată, că argumentele inculpatului relativ la
inexistența probelor în susținerea hotărârilor anterior pronunțate sunt
nefondate, deoarece ansamblul probator avut în vedere de instanțele de fond și
apel dovedește în afara oricărui dubiu modul de săvârșire a infracțiunilor
reținute în sarcina inculpatului.
Privitor la măsura confiscării sumei de 256.000 Euro, cuantumul
acesteia rezultă din declarațiile părților vătămate și din relațiile transmise
de unitățile bancare prin intermediul cărora, prin Serviciul Western Union,
inculpatul a efectuat operațiuni cu sumele respective.
Referitor la solicitarea inculpatului de reducere a cuantumului
pedepsei aplicate, se va observa că pedepsele au fost legal stabilite,
reflectând gradul de pericol social al faptei, periculozitatea făptuitorului,
perseverența în săvârșirea infracțiunii, și obținerea unui profit material
considerabil prin exploatarea sistematică și îndelungată a părților vătămate.
Așadar, se va observa că au fost respectate criteriile de individualizare
prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa asigurând, prin cuantum și modalitate de
executare, realizarea scopurilor general și special, prevăzute de art. 52 C.
pen.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385
15
alin.
(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi
obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.R. împotriva
deciziei penale nr. 206 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția
penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 19 februarie 2008
.