ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 151/PI din 1 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 289 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, iar, în baza art. 55 C. pen. și art. 67 alin. (1) C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o durată de 3 ani, ce urmează a fi executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice noul loc de muncă,

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul instituțiilor stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Caraș Severin pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. și art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării la domiciliu față de inculpat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. și 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată măsura reținerii și arestării preventive din data de 21 februarie 2014 în 25 februarie 2014 și măsura arestului la domiciliu din 26 februarie 2014 la zi.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 38/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen.

În expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că, la data de 20 ianuarie 2014, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara numitul C.T. și a depus un denunț cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. de către executorul judecătoresc M.G., membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care își desfășoară activitatea în cadrul B.E.J., M.G., cu sediul în Reșița, județul Caraș-Severin.

Martorul denunțător a declarat că inculpatul M.G. i-a solicitat mai multe sume de bani în vederea tergiversării mdepliriirii atribuțiunilor de serviciu, respectiv întârzierea mdeplinirii activităților de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL executarea silită pentru o perioada de timp, act material nesusținut însă de alte probe.

În continuare, ca urmare a unei alte convorbiri telefonice, C.T. a stabilit cu inculpatul M.G. să se întâlnească în data de 21 februarie 2014, la biroul acestuia situat în Reșița, în imobilul cunoscut sub denumirea de „Blocul 800".

În urma solicitării adresate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara, interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice efectuate de la posturile aparținând inculpatului și martorului denunțător, precum și înregistrarea video și audio în mediul ambiental a activităților efectuate de inculpat și martorul denunțător.

Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara din data de 19 februarie 2014 a fost autorizată efectuarea percheziției domiciliare la adresa din Reșița, jud.Caraș-Severin, biroul executorului judecătoresc M.G.

Ca urmare a celor menționate anterior au fost desfășurate activități specifice în vederea organizării și realizării flagrantului privind săvârșirea de către inculpatul M.G. a infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen.

Astfel, în data de 20 februarie 2014, s-a procedat la marcarea bancnotelor în sumă de 300 de euro prin înscrierea cu creion clrirnic fluorescent pe avers și pe verso cu mențiunile „Mită" și „21 februarie 2014", activitate realizată de către un tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Timiș-Serviciul Criminalistic(filele 23-31 și 40 dosar urmărire penală).

În data de 21 februarie 2014, în jurul orei ora 10.10, C.T. s-a deplasat la sediul biroului executorului judecătoresc M.G. din Reșița, la blocul 800, având asupra sa suma de 300 de euro, alcătuită dintr-o bancnotă de 200 euro și o bancnotă de 100 de euro, inscripționate anterior de organele de anchetă, precum și tehnică de înregistrare audio-video.

Conform declarației martorului din data de 21 februarie 2014, ulterior flagrantului, rezultă că, după intrarea în biroul executorul judecătoresc M.G., a purtat cu acesta o discuție cu privire la dosarul execuțional deschis față de el. Martorul și inculpatul s-au aflat față în față, inculpatul stând la biroul său.

C.T. a declarat că, în momentul în care i-a spus inculpatului că a venit „pregătif, conform înțelegerii, adică avea banii la el, atitudinea acestuia s-a schimbat vizibil într-una mult mai favorabilă. întrucât, la un moment dat, în timpul discuției purtate în antecamera biroului a intrat un bărbat, inculpatul a închis ușa dintre anticamera și încăperea în care se afla biroul propriu zis, pentru ca martorul să îi poată înmâna banii. După ce inculpatul a închis ușa, numitul C.T. a scos din portmoneu. suma de 300 de euro pe care a așezat-o pe birou, iar inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor.

După primirea sumei de 300 de euro, inculpatul i-a spus martorului că poate să îi amâne executarea până la sfârșitul lunii martie în mod sigur, precum și să nu își mai facă griji, urmând a-1 contacta din nou la telefon la sfârșitul lunii martie. Inculpatul M.G. i-a mai spus că, pentru a justifica amânarea executării, va întocmi niște acte fictive, respectiv va întocmi un proces verbal cum că „l-ar fi căutat acasă și nu l-ar fi. gășiț, iar în urma sa, în încăperile în care se afla sediul B.E.J., M.G. (camera 22, biroul fiind alcătuit practic din două încăperi, una în. care se afla biroul inculpatului și o anticamera, unde se afla secretariatul), au pătruns organele de anchetă (un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, însoțit de lucrători de poliție).

Conform proceselor verbale de constatare a infracțiunii flagrante și de efectuare a percheziției, având în vedere refuzul inculpatului de a prezenta suma de bani primită de la martorul denunțător, s-a procedat la efectuarea percheziției, iar pe biroul de lucru al executorului judecătoresc M.G., în partea dreaptă față de scaunul acestuia, sub mai multe hârtii, au fost găsite o bancnotă de 100 de euro cu și o bancnotă de 200 de euro, pe care sub lumina razelor lămpii cu ultraviolete au fost relevate mențiunile „Mită" și „21 februarie 2014" (filele 38-39 dosar urmărire penală).

Bancnotele respective au fost prezentate inculpatului M.G. care a declarat că nu știe cum a ajuns această sumă pe biroul său, existând posibilitatea ca banii să fi fost puși acolo de către numitul C.T. în momentul în care el ar fi părăsit pentru scurt timp încăperea în care se afla împreună cu acesta.

Prin rechizitoriu s-a mai reținut că din conținutul convorbirilor interceptate și înregistrate a rezultat neîndoielnic activitatea infracțională desfășurată de inculpat, respectiv că aceasta a primit banii de la martorul denunțător conform înțelegerii anterioare, cu scopul de a tergiversa activitatea de executare silită.

De asemenea în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că vinovăția inculpatului rezultă din întregul material probator administrat în cauză, deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că nu are cunoștință de modul în care au ajuns pe biroul său banii predați de martorul denunțător în vederea întârzierii activității de executare silită. S-a reținut însă în rechizitoriu că declarația inculpatului este contrazisă atât de declarațiile martorului denunțător C.T., cât și de percheziția efectuată în cauză și interceptările efectuate în mediul ambiental, în temeiul mandatului de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi si libertăți din cadrul Curții de Apel Timișoara.

Astfel, cu ocazia percheziției efectuate au fost găsite pe biroul inculpatului bancnotele predate de martor acestuia pentru a întârzia activitatea de executare silită. Aceasta activitatea fost înregistrată de către tehnicianul crirninalist din cadrul I.P.J.-Timiș - Serviciul Criminalistic, suportul optic (D.V.D.-ul) care conține înregistrarea desfășurării percheziției constituind probă la dosar (fila 21 d.u.p.).

S-a menționat în actul de inculpare că inculpatul a declarat, atât cu ocazia efectuării percheziției, când i-au fost prezentate bancnotele găsite pe biroul său, cât și ulterior cum au ajuns banii pe biroul său, susținând că este posibil ca aceștia să fi fost puși acolo de martorul C.T., în timpul in care el l-a lăsat singur in birou, înainte ca acesta să părăsească biroul. Se arată prin actul de inculpare că aceasta declarație este combătută atât de martor, care a declarat că s-a aflat tot timpul față in față cu inculpatul la biroul acestuia (mai mult, la un moment inculpatul chiar a închis ușa pentru a-si asigura intimitatea când primea banii de la acesta), cât și de înregistrarea audio video realizată cu ocazia flagrantului.

În rechizitoriu s-a reținut că momentul în care martorul C.T. îi spune inculpatului M.G. ca i-a adus banii promiși „Uitați, v-am promis două sute, îi am acum, trei sute încercați dumneavoastră să amânați cât puteți. Vă rog eu mult, nu mă lăsați în situația asta pentru că eu, inculpatul îi răspunde cu „hai că amân până în martie, la sfârșitul Iu martie, mă duc, văd așa că n-am găsit pe nimeni acasă până aflu de la Primărie ce sunt, până face verificarea, dovada a faptului ca discuțiile anterioare au vizat acesta aspect si ca a acceptat banii in. schimbul mdeplinirii defectuoase a îndatoririlor de serviciu (tergiversarea acestora, respectiv întocmirea unor acte fictive).

Totodată, s-a arătat că deși înregistrarea video nu este redată în totalitate datorită mijloacelor tehnice și condițiilor realizării ei, la finalul acesteia se observă că inculpatul și martorul denunțător se aflau față în față, iar cel care părăsește primul încăperea și deschide ușa dintre biroul propriu zis al inculpatului și anticameră, este martorul denunțător C.T., astfel încât cele susținute de inculpat, cum că el ar fi fost cel care a părăsit primul încăperea și l-a lăsat acolo pe martor, nu corespund adevărului.

În rechizitoriu s-a precizat că inculpatul nu a explicat nici motivul pentru care, la sfârșitul discuției, el ar fi părăsit încăperea în care se afla biroul său și l-ar fi lăsat acolo pe martor, în condițiile în care, firesc ar fi fost ca martorul, clientul său adică, să părăsească primul biroul, cum de altfel s-a și întâmplat.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: declarație inculpat (filele 74, 82-77), declarații martor (filele 3, 43-46), proces-verbal de consemnare denunț (filele 1-2), C.D. înregistrare audio-video percheziție (filele 21), planșă foto 303/2014 (filele 24-34), planșă foto din 2014 (filele 33-37), proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 38), proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare (fila 41), tablou executori judecătorești (fila 42), procese-verbale de redare a conținutului convorbirilor purtate în mediu ambiental interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de Curtea de Apel Timișoara (filele 58-66), copii acte Dosar execuțional nr. 160/2013 (filele 85-126).

În cursul procedurii de camera preliminară inculpatul M.G. a depus note de ședință prin care a arătat că deși nu invocă excepții cu privire la actul de sesizare, înțelege să conteste probatoriul și încadrarea juridică dată faptei. În acest sens inculpatul a arătat că apreciază subiectivă declarația denunțătorul a dat declarația pentru a stopa executarea silită pornită împotriva lui, astfel că, inculpatul susține că este evident interesul denunțătorului de a-l acuza de o fapta pe care nu a săvârșit-o.

În notele de ședință inculpatul a precizat că la dosar nu există nici o dovada din care să rezulte că a luat vreo suma de bani, precum nu există nici o dovadă a faptului că a tergiversat executarea silită sau că ar fi dorit să îi ajute debitorii în vreun mod.

De asemenea, în ceea ce privește încadrarea de luare de mită, inculpatul a apreciat că este nefondată întrucât consideră că subiectul activ al acestei infracțiuni nu poate fi decât un funcționar public. Inculpatul a susținut că el, executor judecătoresc profesează în condițiile unui liber profesionist și în atare condiții de organizează potrivit Legii nr. 188/2000, motiv pentru care nu are calitatea de funcționar public.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 09 mai 2014, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu. rechizitoriul nr 38/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind pe inculpatul M.G., trimis în judecată în stare de arest la domiciliu pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Totodată, s-a dispus începerea judecății cauzei și s-a fixat termen de judecată la data de 16 mai 2014.

Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2014 instanța a constatat că inculpatului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 C. proc. pen. întrucât probele de la urmărirea penală au fost contestate în totalitate, iar inculpatul a solicitat administrarea probei testimoniale, astfel încât, în cursul cercetării judecătorești au fost audiați martorul denunțător C.T., martorul propus în apărare B.V., inculpatul și s-au vizionat înregistrările audio-video.

A fost respinsă cererea inculpatului privind eliberarea unei copii a înregistrărilor ambientale, având în vedere că înregistrările ambientale sunt măsuri de supraveghere tehnică supuse unui regim special și confidențial de conservare, cum rezultă din dispozițiile art. 142-146 C. proc. pen., regim care se menține și după sesizarea instanței, potrivit dispozițiilor art. 143 alin. (3) C. proc. pen. Suporturile conținând rezultatul activităților de supraveghere tehnică nu pot fi asimilate înscrisurilor din dosarul cauzei pentru a se elibera fotocopii în sensul art. 94 alin. (2) C. proc. pen., sau art. 92, R.O.I.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că situația faptică reținută prin rechizitoriu se confirmă, relevând cu certitudine existența faptei și a vinovăției inculpatului.

În acest sens, instanța a reținut că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu sediul în Reșița, județul Caraș-Severin, în urma cererii creditoarei SC E.G.E. SRL din data de 19 septembrie 2013, a înregistrat Dosarul execuțional cu nr. 160/2013 având ca obiect predarea autovehiculului și achitarea sumei de 19.566,10 euro, reprezentând rate de leasing neachitate în baza titlului executoriu contract de leasing, împotriva debitoarei SC S.T. SRL și a fidejusorului C.T.

Prin încheierea din 27 septembrie 2013, Judecătoria Reșița a admis cererea B.EJ., M.G. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de- contractul de leasing, împotriva debitoarei SC S.T. SRL și a fidejusorului C.T. pentru predarea autovehiculului și pentru achitarea sumei de 19.566.10 euro, reprezentând rate de leasing neachitate și a încuviințat executarea silită a debitorilor SC S.T. SRL și C.T. prin executare silită mobiliară, imobiliară și poprire.

Prin încheierea din 15 octombrie 2013 inculpatul a stabilit cheltuielile de executare silită în cuantum de 2.500 lei.

Inculpatul a emis la data de 15 octombrie 2013 somații către debitoarea SC S.T. SRL și. fidejusorului C.T., comunicate la data de 17 octombrie 2013, iar prin adresa din 28 octombrie 2013, comunicată la data de 6 noiembrie 2013 a solicitat Primăriei Reșița comunicarea taxelor și impozitelor plătite de debitorul SC S.T. SRL.

Prin adresa din 8 noiembrie 2013 creditoarea SC E.G.E. SRL comunică inculpatului faptul că autovehiculului a fost recuperat, solicitând continuarea executării silite pentru achitarea sumei de 19.566.10 euro de la denunțătorul C.T.

La data de 20 noiembrie 2013 inculpatul a întocmit procesul verbal de constatare prin care atestă că la data de 19 și 20 noiembrie 2013 s-a deplasat la sediul debitoarei SC S.T. SRL unde nu a.fost găsită nicio persoană.

Prin adresa din 25 noiembrie 2013 inculpatul a solicitat Primăriei Doclin comunicarea taxelor și impozitelor plătite de fidejusorul C.T., acesta fiind ultimul act de executare în Dosarul execuțional nr. 160/2013, (filele 85-126 d.u.p).

În paralel, cum rezultă din declarația martorului C.T. din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești, ulterior emiterii somației de executare din 15 octombrie 2013, martorul C.T. s-a prezentat la sediul B.E.J., M.G., iar inculpatul s-a oferit să-l ajute, în schimbul unei sume de bani, să își transfere bunurile pe numele soției saie, pentru a nu putea fi executata silit, asigurându-l că lucrează împreună cu un avocat și un notar, având loc mai multe astfel de întâlniri la biroul inculpatului și la un bar din cartierul G., Reșița, de fiecare dată acesta spunându-i că, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 100 și 300 de euro.

În data de 15 ianuarie 2014, martorul s-a întâlnit din nou la birou cu inculpatul M. și acesta i-a spus să facă rost de suma de 200-300 de euro, până la sfârșitul lunii, sumă în schimbul căreia el ar fi amânat executarea silită pentru un termen de cel puțin 2 luni de zile, asigurându-l că această amânare o poate face și nu depinde de nimeni. De asemenea, inculpatul l-a sfătuit să obțină o hârtie de la Primăria Doclin care să ateste că nu deține bunuri.

Martorul C.T. a mai arătat că nu a înțeles în nici un moment de ce face obiectul executării silite, el având doar calitatea de fidejusor în cadrul contractului de' leasing, nefiind administrator al societății debitoare, iar camionul obiect al contractului a fost și ridicat de către societatea creditoare, iar în urma discuțiilor cu fostul administrator al societății SC S.T. SRL a înțeles că ceva nu este în regulă.

La data de 20 ianuarie 2014 acesta a formulat un denunț împotriva inculpatului arătând că inculpatul M.G. i-a solicitat mai multe sume de bani în vederea tergiversării mdeplinirir atribuțiunilor de serviciu, respectiv întârzierea îndeplinirii activităților de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL.

În continuare, potrivit înțelegerii dintre inculpat și martorul C.T., de la mtâlnirea din 15 ianuarie 2014, la data de 17 februarie 2014, martorul l-a contactat telefonic pe inculpat și au stabilit să se întâlnească în zilele următoare, întâlnirea fiind fixată pentru data de 21 februarie 2014, la biroul inculpatului situat în Reșița, în imobilul cunoscut sub denumirea de „Blocul 800", dată pentru care a fost organizat și flagrantul, fiind obținută și autorizarea percheziției domiciliare al această adresă.

În data de 21 februarie 2014, în jurul orei ora 10

10

, C.T. s-a deplasat la sediul biroului executorului judecătoresc M.G. din Reșița, la Blocul 800, având asupra sa suma de 300 de euro, alcătuită dintr-o bancnotă de 200 euro și o bancnotă de 100 de euro, inscripționate anterior de organele de anchetă cu mențiunile „Mită" și „21 februarie 2014", precum și tehnică de înregistrare audio-video.

Înregistrarea video realizată cu prilejul flagrantului este mai mult obturată, fragmentele care redau imagini fiind puține. Cu toate acestea, din fragmentele existente rezultă că martorul și inculpatul s-au aflat față în față, inculpatul stând la biroul său, iar înregistrarea audio este cursivă și integrală.

Potrivit procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 dar și din declarația martorului C.T. din cursul urmăririi penale și din fața instanței, după intrarea în biroul executorul judecătoresc M.G., discuția cu martorul a vizat amânările executării silite în dosarul care îl viza pe acesta din urmă, inculpatul explicându-i martorului ar fi trebuit să nu îl fi amânat cu executarea din septembrie, fiind presat de creditor să facă o deplasate la Doclin, dar și că mai poate întârzia o lună-două identificarea terenului din Doclin.

În continuarea convorbirii redate, martorul C.T. arată inculpatului că a venit „pregătit cu", însemnând că avea banii la el, atitudinea acestuia s-a schimbat într-una mult mai favorabilă.

Din declarația martorului a rezultat că, la un moment dat, în timpul discuției purtate în antecamera biroului a intrat un bărbat, inculpatul a închis ușa dintre anticamera și încăperea în care se afla biroul propriu zis, pentru ca martorul să îi poată înmâna banii. După ce inculpatul a închis ușa, numitul C.T. a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a așezat-o pe birou, iar inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor. Și în declarația dată în fața instanței martorul a reiterat că într-una din cele două camere ale biroului se afla un alt domn cu care inculpatul se cunoștea, iar în momentul în care a dat inculpatului banii, acesta a închis ușa dintre cele două încăperi.

După primirea sumei de 300 de euro, inculpatul i-a spus martorului că poate să îi amâne executarea până la sfârșitul lunii martie în mod sigur, precum și să nu își mai facă griji, urmând a-1 contacta din nou la telefon la sfârșitul lunii martie. Inculpatul M.G. i-a mai spus că, pentru a justifica amânarea executării, va întocmi niște acte fictive, respectiv va întocmi un proces verbal cum că „l-ar fi căutat acasă și nu l-ar fi găsit''.

La scurt timp, martorul denunțător a părăsit biroul, iar în urma sa, în încăperile în care se afla sediul B.E.J., M.G. (cameral22, biroul fiind alcătuit din două încăperi, una în care se afla biroul inculpatului și o anticamera, unde se afla secretariatul), au pătruns organele de anchetă (un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, însoțit de lucrători de poliție).

Conform proceselor verbale de constatare a infracțiunii flagrante și de efectuare a percheziției, având în vedere refuzul inculpatului de a prezenta suma de bani primită de la martorul denunțător, s-a procedat la efectuarea percheziției, iar pe biroul de lucni al executorului judecătoresc M.G., în partea dreaptă față de scaunul acestuia, sub mai multe hârtii, au fost găsite o bancnotă de 100 de euro cu și o bancnotă de 200 de euro, pe care sub lumina razelor lămpii cu ultraviolete au fost relevate mențiunile „Mită" și „21 februarie 2014" (filele 38-39 d.u.p.).

Bancnotele respective au fost prezentate inculpatului M.G. care a declarat că nu știe cum a ajuns această sumă pe biroul său, existând posibilitatea ca banii să fi fost puși acolo de către numitul C.T. în momentul în care el ar fi părăsit pentru scurt timp încăperea în care se afla împreună cu acesta.

Analizând apărările inculpatului prima instanță a constatat următoarele:

În declarațiile sale din cursul urmăririi'penale .și. din cursul cercetării judecătorești, inculpatul a negat în mod constant săvârșirea faptei, arătând că nu a cerut nicio sumă de bani de la denunțător pentru a întârzia executarea silită, cu denunțătorul si cu asociata acestuia având 5 dosare executionale din 2011, într-unul din acestea făcându-i și sesizare la Cameră. Inculpatul a mai arătat că în data de 21 februarie 2014, a părăsit încăperea în care discuta cu martorul timp în care acesta i-ar fi plasat banii pe birou. Aceste declarații sunt contrazise însă de celelalte probele administrate, după cum se va arăta în continuare pentru fiecare apărare avansată de inculpat.

Deși inculpatul a negat constant tergiversarea atribuțiilor de serviciu în privința executării silite demarate împotriva martorului C.T., activitatea sa de temporizare a executării silite rezultă cu prisosință din probele administrate, declarațiile martorului C.T., coroborâridu-se cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, autorizate prin încheierea din 14 februarie 2014.

În apărarea sa, inculpatul a încercat șa acrediteze ideea că martorul C.T. ar fi dat declarații subiective pentru a stopa executarea silită pornită împotriva sa, dar și pentru că, cu privire la societatea acestuia, ar mai fi avut în trecut 5 dosare executionale. Astfel, în declarațiile sale din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești, inculpatul arată că martorul i-a făcut plângere la Camera Executorilor judecătorești în 2011 în legătură cu activitatea sa într-un dosar execuțional vizând SC S.T. SRL.

Evaluând declarațiile acestui martor, instanța nu poate reține caracterul subiectiv al declarațiilor și nici pretinsa dușmănie a denunțătorului, în condițiile în care din toate discuțiile purtate de inculpat cu martorul denunțător, cum rezultă acestea din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, rezultă că între martor și inculpat relațiile nu erau nici pe departe caracterizate de vreo animozitate, din convorbiri rezultând, dimpotrivă, o bună înțelegere în vederea încercării de a rezolva situația denunțătorului, care în mod constant solicita o amânare, o păsuire. Pe de altă parte, nu poate fi omis nici faptul că relațiile interumane sunt predispuse să evolueze în timp, cu atât mai mult cu cât subiecții implicați au contacte mai dese, nefiind exclus ca după un debut cu premise conflictuale, persoanele implicate să intre în raporturi amiabile odată cu trecerea timpului. După un asemenea tipar s-au desfășurat și relațiile dintre inculpat și martorul denunțător, în condițiile în care, așa cum s-a arătat deja, discuțiile purtate de aceștia nu au nimic conflictual, dimpotrivă, relevând o bună colaborare a celor doi, inculpatul manifestând în mod activ intenția de a-l ajuta pe martor, ceea ce ar fi salutar dacă nu ar încălca flagrant atribuțiile de serviciu ale inculpatului învestit, în calitate de executor judecătoresc, cu executarea silită împotriva acestuia din urmă.

Prima instanță a apreciat că de o importanță covârșitoare este însă faptul că declarațiile martorului C.T. sunt confirmate de celelalte probe administrate, din care nu se desprinde niciun element care să pună sub semnul îndoielii veridicitatea acestora, astfel încât susținerile inculpatului sunt doar plângeri substanțiale, bazându-se pe împrejurarea că raporturile sale cu martorul denunțător sunt mai vechi. Plângerea disciplinară făcută împotriva inculpatului în urmă cu peste doi ani apare ca un eveniment izolat, neexistând alte elemente probatorii care să susțină această linie de apărare a inculpatului.

În această privință, declarațiile martorului C.T. sunt confirmate de rezultatul interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpat în data de 17 februarie 2014, convorbiri care fixează un curs al acțiunilor inculpatului, în sensul întârzierii mdeplinirii actelor de executare silită care intrau în atribuțiile sale de executor judecătoresc învestit cu Dosarul execuțional nr. 160/2013.

Astfel, potrivit înțelegerii dintre inculpat și martorul C.T., de la mtâlnirea din 15 ianuarie 2014; când inculpatul i-a spus acestuia din urmă să facă rost de suma de 200-300 de euro, până la sfârșitul lunii, sumă în schimbul căreia el ar fi amânat executarea silită pentru un termen de cel puțin 2 luni de zile, (aspect ce rezultă din declarațiile constante ale martorului C.T.), la data de 17 februarie 2014, martorul 1-a contactat telefonic pe inculpat și au stabilit să se întâlnească în zilele următoare.

Din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 (fila 58 d.u.p.) rezultă că la data de 17 februarie 2014, ora 11 ianuarie 13, inculpatul a fost contactat telefonic de către avocat R.H. din partea creditoarei SC E.G.E. SRL, aceasta solicitându-i informații despre deplasarea inculpatului la primăria de domiciliu a fîdejusorului Coman, conform celor stabilite cu o săptămână înainte, inculpatul menționându-i doar că a făcut adresă, la care nu a primit un răspuns, în cadrul acestei convorbiri inculpatul angajându-se însă să facă o deplasare la Primăria Doclin.

Cu toate că-adresa către Primăria Doclin privind bunurile fîdejusorului C.T. a fost emisă la data de 25 noiembrie 2013, (acesta fiind și ultimul act de executare în Dosarul execuțional nr. 160/2013), iar din convorbirea din 17 februarie 2014 rezultă că din partea creditoarei s-a manifestat un interes constant pentru obținerea informațiilor privind bunurile fîdejusorului, inculpatul nu intenționa să dea curs solicitărilor creditoarei în acest sens, el urmărind în continuare tergiversarea executării silite față de fidejusorul C.T., cu care avea deja o înțelegere.

Această împrejurare a rezultat din convorbirea purtată în aceeași zi, când inculpatul a fost apelat telefonic de către martorul C.T., iar din procesul verbal de redare a convorbirii din 17 februarie 2014, ora 12.44.09, (fila 59 dup) reiese că inculpatul l-a avertizat pe martor că a fost sunat de reprezentanții creditoarei, pentru a face verificări cu privire ;la bunurile sale, iar la solicitarea martorului de a „rezolva cumva ", inculpatul a reiterat indicația privind demersurile martorului la Primăria Doclin, stabilindu-se însă întâlnirea care va urma în Reșița.

Începând cu această discuție, prima instanță a apreciat că se infirmă susținerea inculpatului din cuprinsul declarației din cursul urmării penale (fila 78, d.u.p., reiterată, și în fața instanței, în sensul că singurele discuții cu martorul au vizat prezentarea titlului executoriu, modul de executare, sau că doar l-a informat pe martor că își poate angaja un avocat pentru a formula contestație.

Din convorbirile purtate în data de 21 februarie 2014, redate în procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică din 14 februarie 2014 (fila 61 d.u.p.) se conturează cu certitudine activitatea inculpatului de a întârzia îndeplinirea actelor de executare silită care intrau în atribuțiile sale de executor judecătoresc în Dosarul execuțional nr. 160/2013, dar și de a îndeplini acte contrare acestor atribuții, discuții din care s-a apreciat că rezultă cu prisosință atât înțelegerea anterioară cu martorul, cât și demersul activ al inculpatului de a-l instrui pe acesta cum să evite executarea silită, prin scoaterea bunurilor de pe numele său, activități contrare atribuțiilor sale de serviciu.

În același registru se înscriu și discuțiile purtate cu aceeași ocazie privind modalitatea în care ar putea institui poprirea doar pe o parte din veniturile martorului, sau cum ar putea valorifica împrejurarea că martorul nu ar plăti el personal impozitele, asumându-și faptul că un asemenea demers nu este legal. Realizând că, în ciuda indicațiilor sale, martorul C.T. nu a reușit înstrăinarea bunurilor de pe numele său, inculpatul îi prezintă ca alternativă posibilitatea temporizării activității de identificare a bunurilor. In cuprinsul unei alte convorbiri între cei doi, inculpatul a reluat de mai multe ori ideea că activitatea de constatare în teren și identificarea C.F. puteau fi amânate încă două luni, subliniind de mai multe ori că deja a amânat executarea mai multe luni.

În legătură cu adresa de la Primăria Doclin, care să ateste faptul că martorul C.T. nu ar avea bunuri, în fața instanței, inculpatul a susținut că martorul era cel care ar fi trebuit să o aducă, disculpându-și astfel lipsa de acțiune. Fără a intra în detaliile procedurii de executare silită, o asemenea apărare nu poate fi primită, fiind contrazisă de obligațiile și atribuțiile conferite de Codul de procedură civilă executorului judecătoresc în activitatea de executare silită, acesta având, potrivit art. 627 alin. (2) C. proc. civ. posibilitatea de a cere debitorului detalii despre bunurile deținute, iar debitorul obligația de a oferi aceste informații, fiind obligat însă executorul judecătoresc să identifice bunurile urmăribile ale debitorului, dispozițiile art. 679-682 C. proc. civ. conferindu-i posibilități multiple de acțiune, chiar cu forța coercitivă a statului, în cazul în care întâmpină opoziția debitorului. Cu atât mai mult, în cazul de față, debitorul a prezentat executorului bunurile pe care le deține, informându-l cu privire la terenul din Doclin, și cu privire la veniturile sale, cum rezultă din convorbirile din 21 februarie 2014 (fila 61 d.u.p.), inculpatul fiind cel care l-a sfătuit cum să îsi ascundă bunurile.

Cu privire la susținerea inculpatului, în sensul că ar fi îndeplinit actele de executare necesare, respectiv trimiterea somațiilor și mtocmirea adreselor, debitorul având termen de executare până în martie, nici aceasta apărare nu poate fi primită. Pe de o parte, somațiile reprezintă doar actul de înștiințare a dosarului de executare care trebuia să treacă la executarea silită efectivă, inculpatul rezumându-se însă doar la emiterea adresei din 28 octombrie 2013, comunicată la data de 6 noiembrie 2013, prin care a solicitat Primăriei Reșița comunicarea taxelor și impozitelor plătite de debitorul SC S.T. SRL și la întocmirea procesului-verbal de constatare, prin care atestă că la data de 19 și 20 noiembrie 2013 s-a deplasat la sediul debitoarei SC S.T. SRL unde nu a fost găsită nicio persoană. De asemenea, cu privire la fidejusorul C.T., inculpatul a întocmit doar adresa din 25 noiembrie 2013, prin care solicita Primăriei Doclin comunicarea taxelor și impozitelor plătite de fidejusorul C.T., acesta fiind ultimul act de executare în Dosarul execuțional nr. 160/2013, nefiind urmat de alte demersuri execuționale, în ciuda persistenței creditoarei.

Pe de altă parte, prin convorbirile din 21 februarie 2014 (fila 61 d.u.p.), inculpatul însuși recunoaște că a amânat executarea timp de mai multe luni deși, observând dosarul execuțional (filele 85-126 d.u.p.), nu sunt întrunite condițiile art. 699 C. proc. civ., singura dispoziție legală care îi permitea amânarea executării, putând fi dispusă printr-o încheiere, în cazurile limitativ prevăzute de art. 699 alin. (1) C. proc. civ. Nici referirile inculpatului la angajarea de către martor a unui avocat nu vizează altceva decât sfatuirea debitorului în legătură cu alte moduri de a temporiza executarea silită demarată de inculpat, acesta îndemnându-l practic să îi conteste actele de executare silită.

În continuarea apărării sale, inculpatul neagă pretinderea sau primirea vreunei sume de bani de la martorul denunțător C.T., afirmând în mod constant faptul că acesta i-ar fi pus pe birou suma de 300 euro depistată la flagrant, în timp ce el părăsise temporar încăperea pentru a discuta cu martorul B.V. și a aduce din încăperea alăturată alte dosare.

Această apărare a fost contrazisă însă de rezultatul înregistrărilor ambientale realizate cu prilejul flagrantului care, deși prezintă imagini în mare parte obturate, din fragmentele existente rezultă că martorul și inculpatul s-au aflat față în față, inculpatul stând la biroul său, iar înregistrarea audio este cursivă și integrală. Convorbirile din 21 februarie 2014 sunt într-o succesiune firească, în continuarea discuțiilor din 17 februarie 2014, deja menționate, care au fixat cursul acțiunilor inculpatului în sensul întârzierii îndeplinirii actelor de executare silită în Dosarul execuțional nr. 160/2013, coroborându-se astfel cu declarațiile martorului C.T., care a arătat constant că inculpatul s-a oferit ca, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 100-500 euro, să îl ajute să evite executarea silită a bunurilor sale.

S-a observat în acest sens că, după conversațiile deja menționate privind executarea (sau, mai exact neexecutarea) silită în dosarul privindu-l pe martorul C.T., anterior minutului 17.50 din înregistrare, se aude o întrerupere a discuțiilor urmată de un zgomot de ușă. Cu toate acestea, această întrerupere susține preponderent declarația martorului C.T., în sensul că, la un moment dat, în timpul discuției purtate, în antecamera biroului a intrat un bărbat, iar în perimetrul din aria biroului propriu zis, pentru ca martorul să îi poată înmâna banii, iar după închiderea ușii, C.T. a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a așezat-o pe birou, după care inculpatul a pus câteva dosare deasupra banilor.

Aceasta concluzie este justificată întrucât, după minutul 17

50

, când se aude zgomotul de ușă, apare un fragment de imagine în care este vizibil inculpatul, în birou, în fața martorului, și doar după acest moment, când nu se mai aude niciun zgomot al ușii, iar conversația este neîntreruptă, începe dialogul care demonstrează în mod cert luarea de către inculpat a sumei de 300 euro pentru tergiversarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, martorul a afirmat că "Eu am venit pregătit cu."'și ulterior, "Uitați, v-am promis două sute, îi am acum, trei sute încercați dumneavoastră să. amânați-mi cât puteți. Vă rog eu mult, nu mă lăsați în situația asta pentru că eu." (la acest minut, 19

00

, existând și un fragment de imagine în care apare inculpatul). În fața acestor replici ale martorului, inculpatul nu arată nici surprindere, nici revoltă sau negare, ci are un comportament care denotă fără dubiu înțelegerea existentă în privința luării de mită, promițând amânarea executării până în martie: "Hai că amân până în martie, la sfârșitu Iu martie, mă duc, văd o. Că n-am găsit pe nimeni acasă până aflu de la Primărie ce sunt, până face verificarea.", motiv pentru care nici apărarea în sensul vreunui act provocator al martorului nu poate fi primită, neputând exista provocare în situația unei înțelegeri deja stabilite.

Față de această probațiune, declarația martorului B.V. audiat în fața instanței, la solicitarea inculpatului nu a putut fi avută în vedere de instanța fondului. Aceasta deoarece, în cea mai mare parte, declarația nu conferă elemente apte să susțină apărarea inculpatului, martorul confirmând doar prezența sa în anticamera biroului inculpatului în timpul discuțiilor acestuia cu martorul C.T. Afirmația martorului B.V. în sensul că, în tot timpul acestor discuții, ușa ar fi rămas deschisă și nu a auzit nicio discuție despre vreo sumă de bani, nu poate fi privită decât ca pro causa, în condițiile în care, simplul fapt constând în împrejurarea că martorul nu ar fi auzit vreo discuție despre vreo sumă de bani nu poate, în mod logic, să excludă existența unei asemenea discuții, cu atât mai mult cu cât tot martorul, întrebat fiind, arată că nu știe deloc ce s-a discutat, pentru că nu era atent. In plus, chiar și împrejurarea că ușa ar fi rămas deschisă pe tot parcursul discuției este contrazisă, cum s-a arătat deja, de declarațiile martorului C.T., confirmate de înregistrarea ambientală, cum a fost mai sus analizată.

Față de cele de mai sus, primai instanță a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatului există, fiind deplin dovedită, din probațiunea administrată rezultând vinovăția inculpatului, acesta acceptând suma de 300 euro pentru a întârzia executarea silită a executării silite în privința debitorului.

Astfel, prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului M.G., care, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, a pretins și a primit de tergiversării mdeplinirii atribuțiunilor de serviciu, respectiv întârzierea mdeplinirii activităților de executare silită demarate în cadrul Dosarului execuțional nr. 160/2013, înregistrat la B.EJ. M.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen., urmând a se pronunța condamnarea pentru această infracțiune.

Sub aspectul încadrării juridice, inculpatul a invocat că aceasta este nefondată întrucât consideră că subiectul activ al acestei infracțiuni nu poate fi decât un funcționar public. Inculpatul a susținut că el, în calitate de executor judecătoresc, profesează în condițiile unui liber profesionist și, în atare condiții, se organizează potrivit Legii nr. 188/2000, motiv pentru care nu are calitatea de funcționar public.

Prima instanță a constatat însă că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, este subiect activ al infracțiunii de luare de mită, având calitatea de funcționar public cerută de art. 289 C. pen., în sensul art. 175 alin. (2) C. pen. Or, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit art. 16 din aceeași lege, executorul judecătoresc este numit în funcție de ministrul justiției. De altfel această interpretare rezultă și din jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 2023 din 5 iunie 2008, Decizia nr. 1972 din 6 iunie 2013).

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Gradul de pericol social concret al faptei inculpatului este destul de ridicat, în condițiile în care a săvârșit o faptă de corupție, cu o puternică rezonanță negativă în cadrul comunității, în calitate de executor judecătoresc, funcție în virtutea căreia acesta ar fi trebuit să asigure respectarea legalității procedurilor de executare silită. Este adevărat că suma primită cu titlu de mită nu este una importantă, dar această împrejurare nu poate pleda în favoarea inculpatului în condițiile în care, acesta a ales să își încalce atribuțiile de serviciu, pentru o sumă mai mică decât chiar onorariului stabilit în dosarul executional, care a fost de 2.500 lei.

Pe de altă parte, prima instanță a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată și a avut, până la data săvârșirii faptelor, o pregătire profesională deosebită, acesta aflându-se în pragul pensionării, fără a fi înregistrat alte incidente în carieră sau în viața personală, considerente pentru care aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzute de lege, în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, inculpatul neaflându-se în niciuna dintre situațiile art. 75 C. pen.

Pe lângă pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 ani, ce urmează a fî. executată potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., apreciindu-se că infracțiunea săvârșită în timp ce deținea calitatea de executor judecătoresc conduce la concluzia unei incapacități în a valorifica aceste drepturi.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, prima instanță a apreciat, că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 91 C. pen., condamnarea prin prezenta sentință fiind de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, întrucât, chiar dacă acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, acesta atitudine se circumscrie exercitării dreptului la apărare neconstituind, în lipsa altor manifestări procesule, o zădărnicire a aflării adevărului, condiția instituită de text nepresupunând în mod obligatoriu recunoașterea faptelor de către inculpat. De asemenea, s-a avut în vedere vârsta înaintată a inculpatului și starea sa de sănătate, astfel încât prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.G., criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele scrise de apel, susținute oral cu ocazia dezbaterilor, inculpatul M.G. a criticat sentința instanței de apel sub aspectul greșitei sale condamnări, reiterând apărările formulate în fața primei instanțe și arătând că nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa.

S-a invocat inexistența faptelor și s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., menționându-se, în esență, că hotărârea de condamnare se bazează pe o interpretare eronată a materialului probator administrat în cauză, acordându-se o valoare deosebită depozițiilor subiective ale martorului denunțător C.T., cu toate că acestea cuprind aspecte contradictorii și nu se coroborează cu celelalte probe din dosar. în acest sens s-a făcut trimitere la declarațiile sale date atât în fața organelor de anchetă penală, cât și a primei instanțe, la cea a martorului B.V., la procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, care, în opinia apelantului ar confirma varianta de desfășurare a evenimentelor susținută de acesta pe întreg parcursul procedurii judiciare, precum și la rezultatul percheziției domiciliare efectuate în data de 21 februarie 2014 la sediul biroului său, care confirmă împrejurarea că nu a primit de la martor suma de 300 de euro, așa cum a susținut acesta, ci că deunțătorul i-ar fi pus pe birou banii, în timp ce el părăsise temporar încăperea.

În cursul judecării apelului, la cele două termene acordate în cauză, și concluzii scrise, care reiterează întocmai criticile sus menționate.

Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul M.G. este nefondat, pentru următoarele considerente.

Astfel, realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în fața primei instanțe, Înalta Curte, contrar susținerilor apelantului inculpat, constată că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, reținând, în esență, că acesta, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. M.G., la data de 21 februarie 2014, a pretins și a primit de la martorul denunțător C.T. suma de 300 de euro în vederea tergiversării mdeplinirii atribuțiunilor de serviciu, respectiv întârzierea îndeplinirii activităților de executare silită demarate împotriva sa, în calitate de fideiusor al debitorului principal SC S.T. SRL, în cadrul Dosarului execuțional nr. 160/2013, înregistrat la biroul inculpatului.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de luare de mită, relevante sunt, așa cum a arătat și judecătorului fondului, depozițiile martorului denunțător C.T. (filele 3-4, 43-46 d.u.p.), menținute pe întreg parcursul procesului penal, în care acesta a arătat în mod constant că, ulterior emiterii somației de executare din 15 octombrie 2013 conform căreia făcea obiectul executării silite pentru suma de circa 19.800 euro, datorată de SC E.G.E. SRL , s-a prezentat la sediul B.E.J. M.G., iar inculpatul s-a oferit să-l ajute, în schimbul unei sume de bani, să își transfere bunurile pe numele soției sale, pentru a nu putea fi executata silit, asigurându-l că lucrează împreună cu un avocat și un notar, având loc mai multe astfel de întâlniri la biroul inculpatului și la un bar din cartierul G., Reșița, de fiecare dată spunându-i că, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 100-500 euro, îl va ajuta să evite executarea silită a bunurilor sale. A mai arătat, de asemenea, că la data de 15 ianuarie 2014, s-a întâlnit, din nou, la birou cu inculpatul M., acesta spunându-i să facă rost de suma de 200-300 de euro, până la sfârșitul lunii, sumă în schimbul căreia el ar fi amânat executarea silită pentru un termen de cel puțin 2 luni de zile, asigurându-l că poate face amânarea și sfâtuindu-l, totodată, să obțină o hârtie de la Primăria Doclin care să ateste că nu deține bunuri. în continuare, potrivit înțelegerii, la data de 17 februarie 2014, l-a contactat telefonic pe inculpat, stabilind să se întâlnească la data de 21 februarie 2014, la biroul inculpatului astfel încât, în ziua respectivă, s-a deplasat la sediul executorului judecătoresc M.G., având asupra sa suma de 300 de euro, inscripționate anterior de organele de anchetă cu mențiunile „Mita" și „21 februarie 2014", precum și tehnică de înregistrare audio-video.

Din declarațiile martorului a mai rezultat că, în timpul discuției, în antecamera biroului a intrat un bărbat, și că, după ce inculpatul a închis ușa dintre cele două încăperi, a scos din portmoneu suma de 300 de euro pe care a așezat-o pe birou, iar la primirea sumei de 300 de euro, inculpatul i-a spus martorului că poate să îi amâne, în mod sigur, executarea până la sfârșitul lunii martie și să nu își mai fac