ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 140/RC/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1251 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Ilfov pronunțată în Dosarul cu nr. x/122/2013, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969), în cea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Giurgiu, județul Giurgiu, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore de la 12 iunie 2013 la 13 iunie 2013.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare (400 lei în faza de urmărire penală).

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1969), constând în aceea că, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a primit suma de 200 lei de la numita B. pentru a o interna în cadrul Spitalului Județean Giurgiu cu scopul de a obține tratament cu insulină și eliberarea raportului medical de evaluare medicală.

Astfel, s-a constatat că, la data de 7 iunie 2013, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a fost înregistrat denunțul numitei B., bolnavă de diabet zaharat, care a sesizat faptul că medicul specialist A. primește diverse sume de bani pentru a elibera rețete de insulină (60 de lei) și 100 de lei pentru eliberarea raportului medical pentru evaluarea pacientului necesar pentru menținerea gradului de handicap. În denunțul formulat, aceasta a arătat că prezentându-se, la data de 05 iunie 2013, la medicul specialist A. pentru a i se elibera rețeta de insulină și pentru a i se întocmi referatul necesar la comisia de încadrare în grad de handicap, acesta a refuzat-o și i-a solicitat 200 de lei. Certificatul de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap pe numele denunțătoarei avea termen de revizuire data de 05 iunie 2013, astfel că amânarea emiterii referatului medical putea duce la suspendarea pensiei denunțătoarei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a autorizat provizoriu înregistrarea audio-video în mediul ambiental a activităților ce urmau să se desfășoare la cabinetul medicului A. din cadrul Policlinicii Giurgiu, între medic și denunțătoare, fiind marcate un număr de 4 bancnote din cupiura de 50 de lei cu marcajul „Mită”, realizat cu creion fluorescent în conformitate cu PSI 05.14 - Institutul Național de Criminalistică, ce au fost predate denunțătoarei.

La ora 14,45, în ziua de 12 iunie 2013, denunțătoarea B. a fost primită în cabinetul medicului A.. Aceasta s-a plâns medicului că nu mai are insulină, însă inculpatul i-a explicat că nu poate să îi dea insulină pentru că sunt alți pacienți programați, moment în care denunțătoarea i-a înmânat inculpatului suma de 200 de lei compusă din bancnotele marcate cu textul „Mită”, spunând: „Haide-ți domnu' doctor lăsați! Luați-i ca să-mi dați.”, acesta luând banii și punându-i sub birou unde se mai afla încă o bancnotă de 10 lei (aspect ce se poate observa pe înregistrarea audio-video la momentul flagrantului, când inculpatului i se solicită să prezinte toate sumele pe care le are în birou, iar acesta, începe prin a scoate de sub birou cele 4 bancnote marcate împreună cu alte trei bancnote: 100 lei, 50 lei și 10 lei). După ce a luat banii de la denunțătoare, inculpatul i-a spus că o va interna pentru a-i face analizele și a-i administra insulina.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut că ar fi primit de la denunțătoare vreo sumă de bani, declarând că este posibil ca suma de bani să fi fost pusă pe birou sau sub birou de către denunțătoare când el era atent la altceva, însă, pe baza probelor administrate, procurorul a apreciat că această variantă nu este plauzibilă.

Față de inculpat s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 13 iunie 2013, față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 29 de zile.

La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele înscrisuri: contract de furnizare servicii medicale în asistență medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile clinice din 30 aprilie 2013, încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu și inculpatul A., anexa 1 la contractul de furnizare de servicii medicale din 30 aprilie 2013, anexa 2 la contractul menționat, contract de vânzare cumpărare încheiat între Consiliul Județean Giurgiu în calitate de vânzător și inculpat în calitate de cumpărător, chitanțele pentru încasări de impozite, taxe și contribuție aflate la fila 21-23.

În faza de judecată a fost audiat inculpatul A., martorii C., D. și martora denunțătoare B.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a constatat că s-a dovedit, mai presus de orice dubiu, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel inculpatul A., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) sau c) C. proc. pen. S-a arătat că prima instanță a pronunțat o sentință de condamnare sumar motivată, analizând insuficient sau chiar deloc multe din apărări și fără a arăta de ce nu a procedat la excluderea probelor obținute în condiții de provocare a săvârșirii unor fapte. S-a apreciat că multitudinea elementelor de îndoială ce rezultă din întregul material probator și fragilitatea elementelor care pot fi invocate în susținerea acuzării, conduc la aplicarea principiului in dubio pro reo, care impune soluția de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. sau art. 16 lit. a) C. proc. pen. S-a mai arătat că mai multe dintre actele de urmărire penală au fost efectuate cu încălcarea normelor privind competența materială a organelor de cercetare penală, precum și faptul că probele esențiale în cauză au fost obținute prin provocarea inculpatului de a săvârși infracțiunea de luare de mită, ceea ce contravine art. 101 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 102 alin. (2) și 103 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că prima instanță l-a condamnat în mod greșit pe inculpat, fapta reținută în sarcina sa nefiind prevăzută de legea penală. În acest sens, s-a arătat că medicul care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetului individual exercită o profesie liberală, care nu are nici o legătură cu faptul că, în același timp, el este angajat și într-o unitate spitalicească. Totodată, s-a arătat că, deși medicul angajat în spital este funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este incidentă în cauză, întrucât are în vedere ipoteza în care medicul angajat în spital săvârșește infracțiunea în exercitarea profesiei în acel cadru, adică în spitalul unde funcționează ca angajat, și nu situația din speță.

Inculpatul a fost audiat de către instanța de apel, fiind respinse ca nefondate celelalte cereri formulate de acesta.

Prin Decizia penală nr. 1647/A din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 1251 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Ilfov pronunțată în Dosarul cu nr. x/122/2013.

În baza art. 72 C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut în cauză pentru 24 de ore, de la data de 12 iunie 2013 până la data de 13 iunie 2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, făcând propria sa analiză, Curtea a constatat că, din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale cu cele administrate în fața primei instanțe, rezultă că aceasta a reținut în mod corect situația de fapt, care este dovedită cu înregistrările video aflate la dosar, declarațiile martorei denunțătoare B., procesul-verbal de redare a convorbirilor între inculpat și martora denunțătoare, procesul-verbal întocmit cu ocazia flagrantului.

Instanța de apel a îndepărtat apărările inculpatului, apreciind că este absolut irelevantă existența sau inexistența la acest moment al unui refuz categoric din partea sa de a primi suma de bani, atât timp cât acesta a observat banii pe care vroia să i-i dea martora denunțătoare și i-a luat. Totodată, apărarea inculpatului, în sensul că nu a avut cunoștință de lăsarea sumei de 200 lei de către martora denunțătoare în cabinetul său, nu a fost primită, apreciindu-se că este contrazisă de declarațiile martorei, de procesul-verbal de redare a convorbirilor dintre inculpat și martora denunțătoare și de procesul-verbal întocmit cu ocazia flagrantului efectuat în cauză.

Nu a fost primită nici apărarea inculpatului din faza de judecată în sensul că a luat banii de pe etajeră deoarece îi pusese personal în vederea achitării unei facturi, instanța arătând că suma de 200 lei luată de pe etajera biroului era marcată cu cuvântul „Mită”, conform procesului verbal întocmit cu ocazia flagrantului din data de 12 iunie 2013. Mai mult, întrucât biroul medicului era aranjat de o asemenea manieră încât martora denunțătoare nu ar fi avut posibilitatea de a pune personal suma de bani pe acea etajeră și în nici un caz nu ar fi putut face acest lucru fără a fi observată de acesta, s-a apreciat că nu poate fi primită nici susținerea apărării în sensul că inculpatul era atent la monitorul calculatorului.

Instanța de apel a avut în vedere și contradicțiile existente între declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală, judecată și apel, apreciind că aceste depoziții sunt nesincere, confirmând teza primirii de către acesta a sumei de 200 lei de la martora denunțătoare care a precizat că banii i-a pus inculpatului pe birou. S-a arătat că, deși există unele neconcordanțe și între declarațiile martorei denunțătoare, acestea nu privesc elemente de fapt care să fie esențiale sau determinante pentru corecta stabilire a situației de fapt. Astfel, în ceea ce privește elementele de fapt ce conturează convingerea săvârșirii infracțiunii de luare de mită de către inculpat, martora denunțătoare a arătat de fiecare dată aceleași aspecte, neexistând motive reale pentru a se pune la îndoială onestitatea acestor declarații.

Analizând criticile apărării privind nemotivarea hotărârii atacate, din perspectiva criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că instanța de fond a analizat probatoriul depus în cauză, și-a bazat concluziile pe motive de fapt și de drept pe care le-a expus in extenso în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătorești, motiv pentru care a apreciat că nu există niciun temei pentru a se considera că dreptul inculpatului la un proces echitabil ar fi fost încălcat din acest punct de vedere.

În ceea ce privește motivul de apel privind provocarea inculpatului, instanța de apel, raportându-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la acest concept („entrapment”), a constatat că, în urma evaluării probatoriului din cauză, a rezultat că organul de urmărire penală, prin intermediul denunțătorului, s-a limitat la a recepționa intenția infracțională a persoanei cercetate și nu a efectuat demersuri care să fi generat acțiunea infracțională a acestuia, neputându-se considera că ar fi exercitat o asemenea influență asupra persoanei vizate încât să o determine la săvârșirea unei fapte penale care, fără această intervenție, nu ar fi fost săvârșită, cu scopul fățiș de a constata o infracțiune, respectiv de a obține probe. În consecință, Curtea a reținut că inițiativa infracțională, ca element hotărâtor pentru reținerea provocării, nu a aparținut denunțătorului, ci dimpotrivă, inculpatul a acceptat fără nici o problemă mita ce i-a fost oferită. Ca atare, s-a apreciat că nu există o provocare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Totodată, s-a arătat că instanța de fond, în susținerea soluției adoptate, a coroborat declarația dată de martora denunțătoare, mijloc de probă a cărui administrare, permisă de lege, a fost realizată în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, cu procesele verbale prin care se atestă asupra efectuării flagrantului sau conținutul înregistrării video realizate cu acea ocazie, motiv pentru care nu au fost primite apărările pe acest aspect.

Referitor la necompetența materială a organului de cercetare penală ce a administrat probele în faza de urmărire penală, Curtea a constatat că sancțiunea ce ar fi putut interveni ar fi fost o nulitate relativă, condiționată de o vătămare procesuală adusă intereselor inculpatului, și nu nulitatea absolută, nefiind incidente dispozițiile art. 281 C. proc. pen., iar noțiunea de „vătămare procesuală adusă intereselor inculpatului” trebuie înțeleasă doar în sensul nerespectării unor dispoziții procesuale cu ocazia administrării mijlocului de probă. Or, în condițiile în care în tot cursul urmăririi penale inculpatul a beneficiat de un apărător ales, care a avut posibilitatea să formuleze diferite cereri, inclusiv cu privire la refacerea actelor procesuale și să propună probe, iar, ulterior, în cursul cercetării judecătorești, au fost administrate nemijlocit probele solicitate, vătămarea procesuală invocată nu a fost dovedită.

De asemenea, Curtea, raportându-se la cele statuate prin Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b), teza a II a C. pen., a apreciat că nu este întemeiată apărarea inculpatului potrivit căreia nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită deoarece nu avea calitatea de funcționar public la data reținerii săvârșirii infracțiunii, cabinetul medical situat în cadrul Policlinicii Giurgiu, unde s-a efectuat flagrantul, fiind un cabinet individual ce nu are legătură cu sistemul public de sănătate. Astfel, s-a apreciat că inculpatul A. are calitatea de medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, respectiv Spitalul Județean Giurgiu, conform înscrisurilor depuse la dosar de unitatea angajatoare (filele 35-39), în chiar cuprinsul contractului de furnizare servicii medicale în asistență medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile clinice din 30 aprilie 2013, precizându-se clar obiectul, respectiv furnizarea de servicii publice de sănătate, precum și plătitorul acestor servicii, respectiv Casa Națională de Sănătate.

În consecință, Curtea a constatat că probele administrate în cauză conduc la concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul A., apreciind, totodată, că legea penală mai favorabilă acestuia este legea nouă, care prevede limite ale pedepsei mai reduse față de vechea reglementare.

De asemenea, având în vedere atât circumstanțele personale ale inculpatului A. cât și cele referitoare la faptă, în special gravitatea acesteia și modalitatea în care s-a acționat, precum și aptitudinea pedepsei de a-și atinge scopul, Curtea a apreciat că instanța de fond a stabilit în mod just sancțiunea aplicată, executarea acesteia în modalitatea suspendării sub supraveghere fiind cea mai oportună modalitate de reeducare a acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A., prin avocat ales, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. și arătând, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind săvârșită în calitate de medic în cadrul unui cabinet medical individual, ceea ce îi conferă statutul unui funcționar public în sensul art. 175 alin. (2) C. pen. Totodată, a învederat că, în cauză, nu are aplicabilitate Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aceasta referindu-se doar la medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, iar nu și la cel care își desfășoară activitatea în cadrul unui cabinet medical individual, cum este cazul în speță.

Prin Încheierea nr. x/RC din 10 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/122/2013, apreciindu-se îndeplinite cerințele prevăzute de art. 440 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1647/A din 27 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. x/1/2016.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, având în vedere în aceste sens următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen.,

în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Reglementând infracțiunea de luare de mită, legiuitorul a prevăzut în art. 289 C. pen. două variante ale acesteia, una tip (art. 289 alin. (1) C. pen.) și cealaltă asimilată (art. 289 alin. (2) C. pen.), diferențele dintre cele două vizând, pe de o parte, sfera persoanelor care pot constitui subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită, iar, pe de altă parte, felul conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă cu titlu de contraechivalent al foloaselor necuvenite pretinse sau primite.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., infracțiunea de luare de mită se săvârșește de

funcționarul public, în accepțiunea dată acestei noțiuni de dispozițiile art. 175 alin. (1) C. pen., și constă în pretinderea sau primirea, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

De asemenea, potrivit art. 308 C. pen., au calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

Spre deosebire de forma tip a infracțiunii de luare de mită, varianta asimilată reglementată de alin. (2) al art. 289 C. pen. se comite de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. (ce definește categoria funcționarilor publici asimilați) și constă în pretinderea sau primirea, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, de bani sau alte foloase necuvenite ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale făptuitorului sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, fiind, așadar, exclusă din conținutul constitutiv al acestei forme a infracțiunii posibilitatea săvârșirii acțiunii ce formează elementul său material în legătură cu îndeplinirea sau urgentarea unui act ce intră în sfera atribuțiilor de serviciu ale autorului. La eliminarea acestor ipoteze de realizare a elementului material legiuitorul a avut în vedere că persoanele la care se referă art. 175 alin. (2) C. pen. sunt îndreptățite să perceapă în baza legii sume de bani (sub formă de onorariu, taxe etc.) pentru îndeplinirea serviciului public pe care îl prestează sau pentru urgentarea efectuării unui anumit act, astfel încât nu se mai poate pune problema pretinderii sau primirii cu titlu de mită a unor foloase necuvenite în același scop al efectuării sau urgentării actului din care obțin în mod legal venituri.

În cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond (soluție menținută în apel) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.

289 alin. (1) C. pen., reținându-se, în esență, că,

în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a primit suma de 200 lei de la numita B. pentru a o interna în cadrul Spitalului Județean Giurgiu cu scopul de a obține tratament cu insulină și eliberarea raportului medical de evaluare medicală.

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen.

, pe calea recursului în casație,

instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din

sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanțele inferioare, întrunesc, în persoana condamnatului, toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare menționată.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, așa cum s-a reținut în hotărârile atacate, din actele dosarului rezultă, pe de o parte, că recurentul A. are calitatea de medic angajat cu contract de muncă la Spitalul Județean Giurgiu, unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, iar, pe de altă parte, că în cuprinsul contractului din 30 aprilie 2013, de furnizare servicii medicale în asistență medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile clinice (încheiat între Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu și inculpatul A.), se precizează clar obiectul acestuia, respectiv furnizarea de servicii publice de sănătate, precum și plătitorul acestor servicii, și anume Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În plus, se constată că, deși, la momentul realizării flagrantului, recurentul inculpat se afla la sediul cabinetului medical individual din cadrul Policlinicii Giurgiu, acesta a solicitat și, ulterior, a primit suma de 200 de lei de la martora denunțătoare pentru a o interna la spitalul în care era angajat în calitate de medic, cu scopul de a obține tratament cu insulină și eliberarea raportului medical de evaluare medicală, activități ce intră în atribuțiile sale de serviciu în cadrul Spitalului Județean Giurgiu și nu constituie activități realizate în baza dreptului de liberă practică. De altfel, inculpatul nu putea proceda la internarea martorei în unitatea spitalicească decât în situația în care acționa în calitate de medic angajat al acesteia. Sub acest aspect, se impune a se sublinia că atât timp cât condamnatul A. a prestat un serviciu public, săvârșind fapta în calitate de angajat al unității spitalicești, locul unde a desfășurat această activitate nu prezintă relevanță sub aspectul întrunirii elementelor de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită.

Așadar, raportat la natura serviciilor prestate, corespunzătoare atribuțiilor de serviciu ca medic angajat într-o unitate spitalicească de stat, se constată că recurentul A. a acționat în calitate de funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., respectiv persoană care exercită o funcție publică de orice natură, în cauză fiind incidentă Decizia nr. 26/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, și, ca urmare, în persoana sa sunt îndeplinite toate elementele de conținut prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte nu poate primi argumentele apărării în sensul că fapta pentru care a fost condamnat recurentul a fost săvârșită de acesta în calitate de medic în cadrul unui cabinet medical individual, ceea ce îi conferă statutul unui funcționar public asimilat în sensul art. 175 alin. (2) C. pen., întrucât în această categorie intră doar acele persoane care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autoritățile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităților publice vizează exclusiv exercitarea de către făptuitor a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competență necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Pe de altă parte, din textul de lege rezultă că între autoritatea publică și persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, căci, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligația ca, în baza convenției, să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată, după cum angajatorul este o persoană de drept public sau de drept privat, fie în categoria funcționarilor publici prevăzuți de art. 175 alin. (1) C. pen., fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) C. pen.

Or, din modul de reglementare, prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a exercitării profesiei de medic și a organizării și funcționării Colegiului Medicilor din România, rezultă că acest organism, în calitate de reprezentant al autorității publice (Ministerul Sănătății), autorizează doar dreptul de practică publică a medicului, ce reprezintă o condiție de exercitare a profesiei de medic pe teritoriul României, controlează și supraveghează profesia de medic, ca profesie liberală, precum și exercitarea ei, și nicidecum nu procedează la o învestire cu exercitarea unui serviciu public, așa cum cer dispozițiile art. 175 alin. (2) C. pen.

Pe de altă parte, se constată că, potrivit art. 377 alin. (1) și art. 380 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, medicul își poate exercita profesia în regim salarial, în sistemul public de sănătate sau/și în sistemul privat, calitatea angajatorului de persoană de drept public sau de drept privat determinând încadrarea acestuia fie în categoria funcționarului public prevăzut de art. 175 alin. (1) C. pen., fie în cea a funcționarului privat reglementată de art. 308 alin. (1) C. pen. Or, în speță, recurentul A. avea, la momentul comiterii faptelor pentru care a fost condamnat, calitatea de medic angajat al unei unități spitalicești din cadrul sistemului public de sănătate, ceea ce exclude apartenența sa la categoria funcționarilor publici asimilați prevăzută de art. 175 alin. (2) C. pen., incluzându-l în cea a funcționarilor publici propriu-ziși, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen.

De altfel, așa cum s-a arătat anterior, chiar și în situația în care ar fi săvârșit fapta în calitate de medic în cadrul cabinetului individual privat ar fi fost incidente dispozițiile art. 308 alin. (1) teza a II-a C. pen., respectiv fapta ar fi întrunit în continuare elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și doar regimul sancționator aplicat inculpatului ar fi fost mai blând.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. întrunește toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva Deciziei nr. 1647/A din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/122/2013,

solicitarea de suspendare a executării hotărârii rămânând fără obiect.

Față de faptul că recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 1647/A din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/122/2013.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 70 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2016.