ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1435/2014

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 569 din 26 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 28/122/2011 al Tribunalului Giurgiu, s-au dispus următoarele:

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată și completată), cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.A.L.  la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și 2 (doi) ani interzicerea drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.

În baza art. 86

1

C. pen. raportat la art. 86

2

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului J.A.L. sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani.

S-a dispus ca în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul J.A.L. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu conform planului de supraveghere;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, s-a dispus restituirea către numiții D.F. și B.M. a câte 100 euro (obiect al infracțiunii de luare de mită), sumă de bani ce se află consemnată la C. Bank - Sucursala Giurgiu conform recipisei de consemnare din 26 noiembrie 2010.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1800 RON cheltuieli judiciare către stat (1000 RON în faza de urmărire penală).

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:

La data de 04 ianuarie 2011, sub nr. 28/122/2011 pe rolul Tribunalului Giurgiu s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rechizitoriu prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului J.A.L. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată și completată.

Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul lunii august 2010, în baza Contractului nr. 191109-370, SC T. SA cu sediul în Focșani, județul Vrancea, reprezentată de directorul general N.K., a cumpărat de la SC U.I.M., cu sediul în Turcia, un utilaj ce urma să fie folosit la SC S. SRL Sighișoara, punct de lucru al primei societăți. Pentru instalarea și punerea în funcțiune a utilajului respectiv, SC T. SA, prin Ambasada României din Istanbul, a solicitat și a obținut invitațiile pentru angajații D.F. și B.M., care urmau să vină în România să se deplaseze la SC S. SA Sighișoara în vederea punerii în funcțiune a utilajului respectiv.

Totodată, pentru cei doi angajați menționați mai sus, s-au obținut și documentele intitulate V. eliberate de SC C.B.I. SRL, cu sediul în Focșani, prin care se atesta că pentru muncitorii de mai sus era asigurată cazarea, inclusiv micul dejun, documente necesare a fi prezentate la intrare în România pentru persoanele aparținând unor state terțe UE și prin ele se făcea dovada că, pe perioada cât se aflau pe teritoriul României, persoanele din state terțe UE au asigurate mijloacele de subzistență.

La data de 17 august 2010, în jurul prânzului, martorii - denunțători D.F. și B.M., care au călătorit din Turcia cu autoturismul lui B.A. - administrator al firmei SC U.I.M. și care era posesorul unui permis de ședere în România, s-au prezentat la punctul de frontieră de la intrarea în România, unde, de serviciu, se aflau inculpatul J.A.L. - agent șef de poliție de frontieră împreună cu martorii D.C.C. și S.I.S. și ei agenți șefi în cadrul Poliției de Frontieră Giurgiu.

Conform fișei atribuțiunilor de serviciu, agenții de poliție de frontieră efectuează controlul documentelor la punctele de trecere a frontierei persoane fizice (intrare/ieșire) și permit intrarea ori ieșirea din țară numai persoanelor ce posedă documente care îndeplinesc condițiile prevăzute de legi, convenții, acorduri, protocoale și înțelegeri, etc, la care România este parte. Astfel, dacă o persoană aparținând unui stat terț UE se prezintă pentru a intra în România, trebuie să facă dovada că, pe perioada șederii în țară are și mijloacele de subzistență, respectiv câte 100 euro/zi. Această condiție nu se mai solicită persoanelor ce aparțin statelor terțe UE, care prezintă dovezi privind scopul sosirii în România - invitație, concomitent cu un Voucher care atestă locul de cazare și celelalte mijloace de subzistență.

În momentul în care martorii denunțători și B.A. s-au prezentat la punctul de frontieră pentru a intra în România, au prezentat documentele, respectiv pașapoartele, invitațiile și Voucherele, precum și permisul de ședere al lui B.A., agentului șef de poliție D.C.C. Acesta a implementat în baza de date documentele prezentate de cei trei cetățeni turci, a constatat că nu există niciun impediment ca acestora să nu li se permită intrarea în România, a raportat acest aspect șefului de tură, după care a înmânat documentele respective inculpatului J.A.L., care se afla în exteriorul punctului de lucru (baracă), pentru ca acesta, la rândul său, să le remită cetățenilor turci și să le permită acestora accesul în România.

Până să le înapoieze actele celor trei cetățeni turci, inculpatul J.A.L. le-a comunicat martorilor-denunțători D.F. și B.M. că invitațiile nu sunt în regulă (au termenul depășit) și pentru a le permite accesul în România trebuie să dea fiecare câte 100 euro. Deși martorii denunțători i-au replicat inculpatului că posedă documente legale și că sunt veniți în România pentru a efectua prestări servicii, la refuzul inculpatului, care le-a spus că vor fi întorși în Bulgaria, cei doi au împrumutat de la B.A. suma de 200 euro pe care D.F. i-a înmânat-o inculpatului J.A.L. Numai după ce acesta a primit suma de 200 euro, le-a permis accesul în România celor trei cetățeni turci.

După ce au pătruns în România, denunțătorii au luat legătura telefonic cu N.K. - directorul general al SC T. SA din Focșani, căruia i-au relatat faptul că, la Vama Giurgiu, la intrare în România, pentru a li se permite accesul în țară, au fost nevoiți să dea suma de 200 euro.

La solicitarea directorului general, martora L.G., director economic la aceeași societate, a identificat numărul de telefon al I.J.P.F. Giurgiu, pentru a reclama aspectele de mai sus, a luat legătura telefonică cu martorul A.G., ofițer de serviciu la Dispeceratul I.J.P.F. Giurgiu, căruia i-a relatat telefonic că, în mod nejustificat, la Vama Giurgiu, un lucrător al poliției de frontieră le-a pretins celor doi cetățeni turci suma de 200 euro pentru a le permite accesul în România, indicându-i acestuia și numerele de telefon fix și mobil la care poate fi ea contactată.

Totodată, la sugestia martorului A.G., martora a încercat să-i contacteze pe cetățenii mai sus menționați, pentru ca aceștia să rămână în Vama Giurgiu în vederea efectuării de cercetări. De la aceștia a aflat că deja sunt în drum spre Sighișoara, astfel că, a revenit cu un telefon la IJ.P.F. Giurgiu, informând că cetățenii turci au părăsit Vama Giurgiu.

Între timp, ofițerul de serviciu de a Sectorul de Poliție de Frontieră Giurgiu, a fost informat că există o sesizare privind o faptă de corupție din partea unor cetățeni turci săvârșită de către un lucrător al Poliției de Frontieră. În acest context, inculpatul a luat cunoștință de sesizare și, totodată, a aflat și numerele de telefon ale persoanei care făcuse sesizarea, ambele telefoane aparținând SC T. SA și folosite de către martora L.G.

Pentru a nu se mai efectua cercetări în cauză și a nu fi sesizate în legătură cu fapta de corupție organele competente, inculpatul J.A.L., folosind telefoanele sale mobile, în după amiaza zilei de 17 august 2010 a apelat-o de 9 ori pe martora L.G., cerându-i în mod insistent acesteia să revină cu un alt telefon la Dispeceratul IJ.P.F. Giurgiu să comunice că "în realitate, cetățenilor turci nu li s-au pretins suma de 200 euro și că a fost vorba de o neînțelegere", afirmând că a doua zi se va deplasa personal la Sighișoara pentru a rezolva problema în sensul de a restitui suma de 200 euro cetățenilor turci.

Inculpatul nu a relatat niciunui coleg de serviciu că el ar fi pretins vreo sumă de bani de la cetățenii turci, ba, mai mult, în declarația sa, martorul D.C.C., a afirmat că l-a abordat pe inculpat și l-a întrebat dacă actele pe care le lucrase el pentru cei trei cetățeni turci i le-a înmânat acestora și dacă s-a întâmplat ceva, ocazie cu care inculpatul i-a spus că le-a înmânat actele cetățenilor turci, că nu a existat nicio problemă și că aceștia au intrat în România. La terminarea programului de lucru, inculpatul i-a solicitat martorului ca, împreună cu autoturismul acestuia, să se deplaseze împreună la Sighișoara, pentru a rezolva "o problemă", fără să îi spună despre ce problemă este vorba.

Pe data de 18 august 2010, în jurul orelor 11,00, inculpatul împreună cu martorul D.C.C., au ajuns la Sighișoara, la sediul SC S. SA și pentru a se putea întâlni cu martorii denunțători, a apelat-o din nou telefonic pe martora L.G., solicitându-i acesteia să ia legătura cu D.F. și cu B.M. pentru a se întâlni cu ei într-un birou de la intrarea în societate.

Cu ocazia întâlnirii cu cei doi martori denunțători, inculpatul le-a dat acestora suma de 200 euro, afirmând că le aparține, că dorește să le restituie pentru a-și rezolva o problemă a sa. Acest aspect a fost constatat de o echipă de lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Mureș.

Suma de 200 euro fusese introdusă de inculpat într-un document intitulat Refuzul intrării la frontieră, întocmit la data de 17 martie 2010, ora 04,00, de către agentul șef B.L., referitoare la cetățeanul turc O.A.R.

Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că, în tura care ieșise din serviciu în dimineața zilei de 17 august 201, cetățeanului turc O.A.R. i se refuzase intrarea în România cu motivarea că nu dispune de mijloace suficiente de subzistență corespunzătoare perioadei și condițiilor de ședere sau de mijloace pentru întoarcerea în țară. Este vorba de o copie neutilizată a documentului sus-menționat, dar folosită de inculpat pentru că, pe versoul acesteia, erau menționate numele denunțătorilor B.M., D.F., precum și a numitului B.A., nume scrise după calculator la solicitarea inculpatului de către martorul D.C.C.

Suma de 200 euro a fost depusă la C. Bank - Sucursala Giurgiu, conform recipisei de consemnare nr. X/1 și chitanței nr. Y/1.

În faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul J.A.L., precum și martorii din lucrări D.C.C., S.I.F., L.G., D.R.N., A.G., P.V., martori a căror audiere s-a solicitat atât de inculpat cât și de reprezentantul parchetului, probă încuviințată la termenul de judecată din data de 21 martie 2011.

În ceea ce îi privește pe martorii B.M. și F.D., întrucât audierea acestora nu a fost posibilă, aceștia fiind cetățeni turci ce au părăsit teritoriul României, și având în vedere și cererile depuse de aceștia la dosar prin care învederau că nu se pot prezența la instanță dată fiind lipsa mijloacelor financiare necesare deplasării în România, tribunalul a procedat potrivit prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire declaraților date de aceștia în faza de urmărire penală.

Prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, inculpatul J.A.L. a arătat că pe data de 17 august 2010, s-au prezentat pentru a intra în țară, cetățenii turci D.F. și B.M. pe care nu i-a lucrat el, ci, colegul său de tură D.C., el verificând după verificarea prealabilă a colegului său doar mijlocul de transport cu care se deplasau cetățenii turci, verificare după care acestora li s-a permis intrarea în țară și că, la circa 5 - 10 minute după ce aceștia au părăsit zona de frontieră, în fața ghișeului de lucru, pe asfalt, s-a găsit suma de 200 euro, bani pe care i-a luat și i-a păstrat.

În continuarea declarației, inculpatul a mai arătat că la circa o oră și jumătate după ce luase banii, o persoană a sunat la ofițerul de serviciu reclamând faptul că cetățenilor turci care au intrat în țară le lipsește suma de 200 euro, și, întrucât banii se aflau la el, a luat legătura telefonic cu persoana respectivă care i-a comunicat că cetățenii turci se îndreptau spre fabrica de cărămidă din Sighișoara, persoană căreia i-a adus la cunoștință faptul că, banii au fost găsiți și cetățenii turci se pot prezenta pentru a-i ridica, însă acea persoană i-a spus că, cetățenii turci nu se pot prezenta la frontieră, motiv pentru care s-a deplasat personal la Sighișoara pentru a înmâna banii cetățenilor turci, dar că, ajungând la Sighișoara nu a mai apucat să vorbească cu aceștia deoarece în momentul în care a intrat pe poarta fabricii de cărămidă având cei 200 euro asupra sa, au sosit reprezentanții Serviciului Anticorupție care i-au adus la cunoștință faptul că a primit mită de la cetățenii turci.

Totodată, inculpatul a mai arătat că nu-și explică motivul pentru care cetățenii turci au declarat că i-ar fi dat mită câte 100 euro pentru a le permite accesul în țară, neavând niciun motiv pentru a proceda astfel întrucât documentele acestora erau în regulă și nici măcar nu a lucrat personal documentele și că nu a vorbit cu vreo persoană despre banii pe care îi găsise, bani pe care avea obligația legală să-i declare chiar dacă erau găsiți.

Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că pe data de 17 august 2010, în calitate de agent șef de poliție la I.J.P.F. Giurgiu - Serviciul Poliției de Frontieră, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu la Punctul de control - intrare persoane fizice în România, pentru a îndeplini un act conform atribuțiunilor de serviciu, respectiv permiterea accesului în România a martorilor denunțători D.F. și B.M., inculpatul J.A.L. a pretins și primit de la aceștia câte 100 euro, în total suma de 200 euro.

Deși, inculpatul J.A.L. a negat că ar fi primit de la cetățenii turci suma de 200 euro pentru a le facilita acestora accesul pe teritoriul țării, susținând că a găsit banii în fața ghișeului, această apărare formulată de inculpat nu poate fi primită de tribunal, fiind contrazisă de probatoriul administrat în cauză pe parcursul procesului penal.

Astfel, martorul D.C.C., a relatat că a verificat personal documentele prezentate de către cetățenii turci și că la un moment dat după verificare, la locul unde se afla, s-a prezentat șeful de tură M.V. care i-a adus la cunoștință că există o reclamație a unor cetățeni turci legat de faptul că aceștia dăduseră niște bani unor funcționari publici, documentele verificate de el fiind înmânate cetățenilor turci de către inculpat.

Cu această ocazie, întrebându-și colegii, inclusiv pe inculpat, dacă cunosc ceva, inculpatul nu a spus că ar fi găsit niște bani pe jos, acesta spunându-i că discutase cu o doamnă de la Sighișoara și astfel aflase că cetățenii turci ce făcuseră reclamația se aflau în acest oraș, unde l-a și însoțit pe inculpat care dorea să discute cu persoanele ce făcuseră reclamația, deplasarea făcând-o la solicitarea acestuia și în vederea lămuririi de către inculpat a reclamației.

La rândul său martorul S.I.F. care era de serviciu pe aceeași tură cu inculpatul și martorul D., a relatat că i-a auzit pe aceștia discutând în jurul orelor 15,00 despre o sesizare a unui cetățean turc potrivit căreia unul dintre funcționari ar fi primit mită, însă martorul nu a precizat însă că l-ar fi auzit pe inculpat făcând vreo referire la niște bani pe care să-i fi găsit în ziua respectivă.

Martorul P.V., șef tură la punctul de intrare-ieșire din țară Giurgiu la data de 17 august 2010, a precizat la rândul său că nu i s-a raportat în ziua menționată despre găsirea vreunei sume de bani pe sensul de intrare în țară așa cum a susținut inculpatul a cărui declarație în sensul arătat mai sus rămâne în atare condiții singulară în cadrul materialului probator administrat în cauză, declarația inculpatului potrivit art. 69 C. proc. pen., putând servi la aflarea adevărului numai în situația în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză ceea ce nu este cazul în speță, motiv pentru care apărarea acestuia referitoare la proveniența sumei de 200 euro pe care a încercat să o restituie cetățenilor turci, respectiv că suma de bani a găsit-o în fața ghișeului unde s-au verificat documentele cetățenilor turci, urmează să fie înlăturată.

De altfel, chiar inculpatul a precizat prin declarația dată în fața instanței de judecată că avea obligația legală să declare orice sumă găsită, ceea ce nu s-a dovedit a fi fost făcut conform probelor administrate în cauză.

Dacă în ceea ce privește apărarea inculpatului nu a putut fi dovedită, în schimb, probele administrate în cauză au stabilit fără niciun dubiu faptul că inculpatul a avut contact, cu cetățenii turci, verificând acestora, conform propriilor declarații, documentele privitoare la autoturismul cu care aceștia efectuau deplasarea în țară.

Nu în ultimul rând s-a avut în vedere și declarația martorei L.G., martoră ce a sesizat autoritățile, la solicitarea șefului său, ce îi cunoștea pe cei doi cetățeni turci, cu privire la faptul că inculpatul le-a solicitat suma de 200 euro întrucât unul dintre ei nu putea să facă dovada existenței mijloacelor financiare necesare întreținerii pe perioada șederii în țară, martoră din a le cărei declarații nu rezultă că persoana cu care a vorbit la telefon după efectuarea reclamației, i-ar fi spus că a găsit vreo sumă de bani care să aparțină cetățenilor turci, ci, doar i-a spus că a fost o greșeală și că se poate rezolva totul pe cale amiabilă, sfătuind-o chiar să sune la serviciul anticorupție și să declare că nu a înțeles bine ce s-a întâmplat în vamă, deși aflase că cetățenii turci dăduseră bani și rezolvase situația.

De altfel, nici comportamentul inculpatului după aflarea existenței reclamației nu a fost în susținerea apărării acestuia, atâta vreme cât inculpatul deși avea obligația legală a predării oricărei sume găsite în punctul de trecere a frontierei, nu numai că nu a adus la cunoștința colegilor de tură și a șefului de tură găsirea sumei de 200 euro în fața ghișeului unde au fost verificate actele cetățenilor turci, dar a accentuat suspiciunea de primire a mitei prin comportamentul său ulterior, deplasându-se la Sighișoara unde aflase de la martora L.G. că se aflau cetățenii turci, pentru a restitui suma de 200 euro deși nu avea această obligație, singura sa obligație legală fiind de încunoștințare despre găsirea banilor și apoi predarea acestora.

Martorii F.D. și M.B., prin declarațiile date în faza de urmărire penală au arătat că vameșul de la punctul de frontieră le-a solicitat să-i dea suma de 200 euro spunându-le că invitațiile lor erau expirate și totodată nu aveau bani suficienți pentru asigurarea subzistenței pe teritoriul României, bani pe care au fost nevoiți să-i dea, vameșul căruia i-au dat banii venind după ei la Sighișoara ca să le înapoieze suma pe care acesta o primise de la ei.

Prin declarațiile date, martorii menționați mai sus au mai relatat că odată ajuns la ei la Sighișoara, vameșul care le solicitase banii, le-a spus să-și primească banii înapoi iar la întrebarea lor legat de motivul restituirii banilor, vameșul a precizat că "nu e problema voastră, e a mea, adică este vina mea", după care a pus banii pe un birou, moment în care, în încăpere, a intrat un ofițer din cadrul DGA care l-a întrebat pe vameș ce caută în acel birou în timpul programului de lucru, acesta răspunzându-i că suma de 200 euro le aparținea lor și că el a găsit-o căzută lângă cabina vameșilor astfel că a dorit să le-o înapoieze.

Deși, cei doi martori cetățeni turci nu au precizat în mod expres numele inculpatului ca fiind cel care le-a solicitat suma de 200 euro pentru a le permite accesul pe teritoriul României, identitatea acestuia în persoana inculpatului nu poate fi pusă la îndoială, martorii identificându-l prin declarațiile date ca vameșul fiind una și aceeași persoană cu inculpatul ce se deplasase la martori la Sighișoara, martorii cetățenii turci precizând că atunci când vameșul a intrat la ei în birou la Sighișoara, l-a întrebat pe acesta de ce le-a cerut bani iar acum vrea să-i restituie, chiar inculpatul recunoscând de altfel că s-a deplasat la Sighișoara.

Față de cele arătate mai sus, tribunalul a reținut că în cauză prezumția de nevinovăție instituită de art. 5

2

C. proc. pen. a fost înlăturată, probele administrate în cauză conducând fără niciun dubiu la reținerea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată și completată).

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, desființarea Sentinței penale nr. 569 din data de 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, pronunțată în Dosarul nr. 28/122/2011 și rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să fie achitat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, dat fiind că nu a pretins și primit vreo sumă de bani.

Prin Decizia penală nr. 240/A din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul J.A. împotriva Sentinței penale nr. 569 din data de 26 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, pronunțată în Dosarul nr. 28/122/2011.

A fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile apelantului și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ce privește solicitarea de a se desființa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, întrucât, în opinia apărării nu au fost respectate dispozițiile din decizia de desființare, Curtea a considerat-o nejustificată în raport de împrejurarea că în cauză, cercetarea judecătorească a constat în administrarea nemijlocită a probelor.

Curtea constată totodată că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului în raport de acuzația care i se aduce prin actul de inculpare.

Deși inculpatul a negat săvârșirea faptelor, declarațiile sale nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză și care confirmă situația de fapt reținută în rechizitoriu.

Astfel, din declarațiile martorilor denunțători D.F. și B.M. rezultă că inculpatul J.A.L., în calitatea sa de agent de poliție la IJ.P.F. Giurgiu, Serviciul Poliției de Frontieră, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de control le-a pretins acestora să dea fiecare câte 100 euro, sub pretextul că invitațiile nu sunt în regulă (au termenul depășit) și în caz contrar nu le va permite accesul în România. Cu toate că aceștia au refuzat, invocând existența unor documente legale și că sunt veniți în România pentru a efectua prestări servicii. La refuzul inculpatului, care le-a spus că vor fi întorși în Bulgaria, cei doi au împrumutat de la B.A. suma de 200 euro pe care D.F. i-a înmânat-o inculpatului J.A.L.m care numai după ce a primit suma de 200 euro, le-a permis accesul în România celor trei cetățeni turci.

Cât privește împrejurarea că martorii denunțători nu au putut fi audiați, procesele-verbale întocmite de către organele de poliție, în care se precizează motivele imposibilității de prezentare a unor martori, atestă nu numai că nu li se poate reproșa nici instanței de fond, nici celei de apel lipsa de rol activ, câtă vreme acestea au făcut demersuri repetate pentru a asigura prezența acestora la proces, dar și deplina aplicabilitate a dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât acuzația nu se bazează exclusiv pe depozițiile acestor martori.

Astfel, susținerile acestora sunt confirmate de cele ale martorilor N.K. - directorul general al SC T.R. SA din Focșani, căruia i-au relatat telefonic faptul că, la Vama Giurgiu, la intrare în România, pentru a li se permite accesul în țară, au fost nevoiți să dea suma de 200 euro, respectiv L.G., director economic la aceeași societate care a luat legătura telefonică cu martorul A.G., ofițer de serviciu la Dispeceratul IJ.P.F. Giurgiu, pentru a sesiza că, în mod nejustificat, la Vama Giurgiu, un lucrător al poliției de frontieră le-a pretins celor doi cetățeni turci suma de 200 euro pentru a le permite accesul în România.

Apărarea inculpatului potrivit căreia a găsit banii în fața ghișeului nu numai că nu este confirmată de materialul probator administrat în cauză, dar nici nu este plauzibilă, dat fiind că acesta s-a deplasat la Sighișoara din proprie inițiativă - unde aflase de la martora L.G. că se aflau cetățenii turci -, pentru a le restitui suma de 200 euro deși, pe de-o parte, nu putea avea certitudinea că suma de bani a fost pierdută de către aceștia, iar, pe de altă parte, obligația sa legală consta doar în încunoștințarea despre găsirea banilor și apoi predarea acestora.

În susținerea acestei concluzii este și depoziția șefului de tură la punctul de intrare -ieșire din țară Giurgiu la data de 17 august 2010, martorul P.V., potrivit căruia nu i s-a raportat în ziua menționată despre găsirea vreunei sume de bani pe sensul de intrare în țară așa cum a susținut inculpatul, dar care a fost încunoștințat cu privire la o reclamație a unor cetățeni turci conform căreia aceștia dăduseră niște bani unor funcționari publici.

Deși inculpatul a negat pretinderea sumei de bani de la cetățenii turci, el nu a putut justifica refuzul permiterii intrării în țară pe baza documentelor prezentate de către aceștia, deși aceleași documente au fost verificate de către martorul D.C.C., acesta precizând că a verificat personal documentele prezentate de către cetățenii turci și că la un moment dat după verificare, la locul unde se afla, s-a prezentat șeful de tură M.V. care i-a adus la cunoștință că există o reclamație a unor cetățeni turci legat de faptul că aceștia dăduseră niște bani unor funcționari publici, documentele verificate de el fiind înmânate cetățenilor turci de către inculpat.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a evaluat și valorificat suficient în procesul individualizării sancțiunii elementele obiective și specifice cazului (modalitatea de săvârșire a faptei, atitudinea inculpatului de desconsiderare a normelor morale și implicit datele sale personale).

Consecințele pe care le pot avea fapte de felul celor comise de inculpat, ca și credibilitatea de care trebuie să se bucure organele de poliție și cele judiciare, impune considerarea cu exigență a unor asemenea fapte (în același sens Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 459 din 31 mai 2000, în Buletinul Jurisprudenței, Editura Argessis, 2001).

Ca atare, pedeapsa aplicată nu reprezintă, o represiune excesivă, acestea justificându-se atât pentru reeducarea inculpatului, cât și pentru menținerea ordinii de drept, în conformitate cu scopul preventiv-sancționator al pedepsei, așa cum apare enunțat în art. 52 C. pen.

De asemenea nu trebuie eludat caracterul de exemplaritate pe care trebuie să-l aibă riposta autorităților impus de necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancționeze ea însăși încălcări ale legii, nu să permită și chiar să fie autorul unor astfel de "derapaje" de la legalitate care justifică măsuri de exemplaritate, impuse de necesitatea prezervării încrederii în autoritatea care trebuie să sancționeze ea însăși încălcări ale legii, nu să permită și chiar să fie autorul unor astfel de "derapaje" de la legalitate împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate cu privire la stabilirea vinovăției acestuia, în raport de probele administrate în cauză, invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 și 17

2

C. proc. pen.

A susținut că se impune reaudierea martorilor denunțători, în fața instanței de judecată, întrucât cele două declarații au fost luate înainte de începerea urmăririi penale, iar materialul probator de la dosar nu confirmă încadrarea juridică dată faptei. A solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită.

Examinând recursul declarat de inculpatul J.A.L. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, motivele de recurs formulate de inculpat au fost depuse la dosar la data de 18 aprilie 2014, cu depășirea termenului prevăzut de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, în speță, la 24 februarie 2014.

Totodată, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

Cod procedură.penală, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 19 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, altele au fost modificate substanțial sau introduse în sfera de aplicare a art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., intenția legiuitorului, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de inculpat prin motivele de recurs, deși nu a suferit nicio modificare prin noua lege, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, astfel că pentru a fi examinat de instanța de recurs trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., se constată că aceste critici nu vizează elemente constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în realitate contestându-se probele administrate și situația de fapt reținută de instanțele de fond și de apel, aspecte care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., abrogat expres prin actul normativ menționat mai sus.

Verificând îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul și-a motivat recursul la data de 18 aprilie 2014, în condițiile în care, primul termen de judecată a fost fixat la data de 24 februarie 2014, încălcându-și astfel obligația ce-i revenea potrivit textului lege menționat, care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea în scris a recursului, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Față de această împrejurare, având în vedere dispozițiile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. și cele prev. de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestora, nefiind îndeplinite cerințele formale prev. de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată și prin prisma art. 5 alin. (1) din noul C. pen., Înalta Curte constată că toate dispozițiile legale trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri și stabilirea aceleia care este mai favorabilă în ansamblul ei, întrucât combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive, ar conduce la crearea unei lex tertia, ceea ce contravine art. 61 din Constituția României, care stabilește că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a țării:

Astfel, pentru o soluționare, corecta a cauzei se impune aplicarea unitară a legii mai favorabile și nu aplicarea unor dispoziții mai favorabile din ambele legi penale, întrucât în acest fel s-ar încălca principiul separației puterilor în stat și s-ar înfrânge principiul indivizibilității legilor.

Având în vedere aceste considerații, se constată că în cauza de față, legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, care în ansamblul dispozițiilor sale raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației penale, precum și de instituțiile incidente în cauză, care influențează răspunderea penală a inculpatului, creează acestuia situație mai avantajoasă.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de luare de mită sunt cuprinse între 3 ani și 12 ani închisoare iar potrivit noului Cod penal, infracțiunea de luare de mită este prevăzută în art. 289, și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani.

Conform modificărilor aduse la Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, la art. 7 lit. c) se prevede că fapta de luare de mită se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime, așa încât s-ar ajunge la limite de pedeapsă.

Prin hotărârea atacată, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de. art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (modificată și completată), cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 lit. c) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pedeapsă complementară.

Având în vedere pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta se situează spre limita minimă prevăzută atât de legea veche cât și de legea nouă, care este identică în ambele legi.

La această pedeapsă s-a ajuns ca urmare a aplicării dispozițiilor legale privind circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 lit. c) C. pen. din 1968, circumstanțe care nu-și mai au corespondent în dispozițiile art. 75 din noul C. pen.

Așa fiind Înalta Curte constată că în cauză legea veche este mai favorabilă și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (1) C. pen., astfel că recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. pen., să fie respins.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.A.L. împotriva Deciziei penale nr. 240 A din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2014.

Procesat de GGC - NN