ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 martie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, în majoritate, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 288 din 15.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția I Penală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, analizând probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși fapta de "pretindere de bani și foloase necuvenite" există în materialitatea ei, nu este întrunită una dintre condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., respectiv inculpatul A. nu a avut drept atribuție de serviciu să propună în ședința de comandă din data de 16.07.2020 persoanele din cadrul Biroului Control Intern, care sunt exigibile să primească salariul de excelență, în baza art. 15 din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Prin urmare, având în vedere că activitatea pentru exercitarea căreia inculpatul a pretins sporul de salariu de la agentul de poliție B. nu este reglementată drept atribuție de serviciu nici în legislația primară și nici în legislația secundară, în speță, lipsește una dintre condițiile de tipicitate ale laturii obiective ale infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., respectiv că banii sau foloasele necuvenite să fie pretinse în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul A..

Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că lipsește una dintre condițiile de tipicitate ale laturii obiective ale infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., respectiv că banii sau foloasele necuvenite nu au fost pretinse în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public, făcând, în acest sens, trimitere la dispozițiile legale care au fost încălcate de inculpat.

Inculpatul A., prin apărător ales, a solicitat achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că, fapta nu există, întrucât nu i-a solicitat niciodată martorei suma de bani pe care aceasta at fi putut să o primească în urma desemnării sale ca beneficiară a premiului de excelență.

Prin decizia penală nr. 1726/A din 02.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 288 din 15.03.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021.

A fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând cauza în fond, în baza art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de supraveghere desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a stabilit ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la una din instituțiile din comunitatea unde locuiește, decisă de consilierul de probațiune, dintre Primăria comunei Tunari sau Clubul Sportiv Tunari, cu excepția cazului în care acesta nu poate presta munca din cauza stării de sănătate.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., executarea pedepsei complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi se va executa în măsura anulării/revocării suspendării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în fond.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentinței penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchet, au rămas în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că fapta de "pretindere de bani" există în materialitatea ei și, contrar susținerilor instanței de fond, este întrunită, inclusiv, condiția de tipicitate a infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. referitoare la atribuțiile de serviciu în cadrul cărora inculpatul a pretins suma de bani.

Cu privire la legislația primară în baza cărora inculpatul A. avea obligația de serviciu de a propune persoane pentru salariul de excelență, Curtea a arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017 și art. 4 din Legea nr. 360/2002.

Astfel, art. 15 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, prevede "Pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază"

Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede "Polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională."

Din dispozițiile art. 15 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017 reiese fără dubiu că aprecierea lucrărilor de excepție se face de către conducătorul persoanelor propuse pentru salariul de merit or, la data săvârșirii faptei, conducătorul Biroului de Control Intern din Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" era inculpatul A. astfel că era în sarcina sa exclusivă aprecierea cu privire la persoana îndreptățită să primească salariu de excelență, sarcină ce decurgea direct din legea care prevedea acest drept.

Aplicabilitatea în cauză a art. 4. alin. (1) din Legea nr. 360/2002 rezultă pe de o parte din conținutul însuși al adresei nr. x/13.07.2020 a Serviciului Management Resurse Umane din cadrul Academiei de Poliție, prin care s-a solicitat ca toți șefii de structuri să analizeze activitatea din perioada ianuarie - iulie 2020 a întregului personal din subordine, în vederea acordării salariului de excelență.

Curtea a reamintit că potrivit art. 4. alin. (1) din Legea nr. 360/2002, polițistul este obligat să respecte dispozițiile șefilor ierarhici privind activitatea profesională or, dispoziția privea în mod direct activitatea profesională a inculpatului A. întrucât, pentru a formula propunerea în vederea acordării salariului de excelență, era necesară evaluarea întregului personal din subordine, activitate, care, conform fișei postului, era în sarcina exclusivă a inculpatului.

Cu privire la legislația secundară în baza căreia inculpatul A. avea obligația de serviciu de a propune persoanele pentru salariul de excelență, în cauză sunt incidente sarcinile prevăzute la lit. A). pct. 5, lit. D), secțiunea Sarcini și îndatoriri lit. s), u), y) din Fișa postului.

Deși instanța de fond a apreciat că, potrivit fișei postului, inculpatul A. nu avea ca atribuție de serviciu desemnarea acestor persoane pentru primirea primelor de excelență, Curtea a constatat că, dimpotrivă, potrivit punctului 5, lit. A), inculpatul, ca șef de Birou "planifică, coordonează, conduce, controlează și evaluează personalul din subordine iar potrivit punctului D. lit. u) acesta coordonează întocmirea de analize, sinteze, puncte de vedere, situații centralizatoare și alte tipuri de rapoarte solicitate de structura ierarhic superioară la termenele stabilite de aceasta ori stabilite de dispozițiile legale (ceea ce i s-a solicitat în fapt prin adresa nr. x/13.07.2020 - evaluarea personalului din subordine și propunerea sa, ca șef de structură), lit. y) prevăzând explicit că evaluează anual și ori de câte ori este nevoie rezultatele și performanțele individuale ale personalului din subordine" .

Or, trecând peste împrejurarea că aceste solicitări i-au fost adresate direct inculpatului, în calitatea sa de împuternicit șef birou, Curtea a reținut că tot lui i s-a solicitat participarea la ședința de comandă pentru susținerea candidaturii propuse, unde a și votat, toate acestea conducând, fără echivoc, la concluzia că acesta era procedura, cunoscută și asumată ca atare de toată conducerea Academiei de Poliție, nimeni neinvocând în cadrul acelei ședințe de comandă că inculpatul nu putea el personal să desemneze persoana pentru prima de excelență, că nu are această atribuție.

Împrejurarea că această procedură nu este - poate - una suficient de transparentă sau implică un grad ridicat de subiectivism nu echivalează însă cu absența predictibilității sau accesibilității sale, de vreme ce toate persoanele o cunoșteau, nici unul dintre martorii audiați neinvocând necunoașterea sa.

Pe de altă parte, este evident că atribuțiile de serviciu au un caracter general dar și unul specific fiecărei specializări, însă o lege de funcționare sau chiar un regulament nu pot enumera exhaustiv, în toate detaliile, sarcinile pe care le implică o anumită funcție, fiind suficientă însă, pentru înțelegerea naturii atribuției, descrierea sa în aspectele esențiale.

Prin urmare, Curtea a constatat că este nefondată aprecierea instanței de fond conform căreia dacă Regulamentul de organizare și funcționare a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", aprobat prin Ordin nr. 14/02.02.2017 emis de către MAI, publicat în Monitorul Oficial în data de 14.02.2017, regulament în vigoare la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății, nu prevedea vreo atribuție de serviciu în sarcina inculpatului, în sensul ca aceasta să propună subordonații în vederea acordării salariului de merit, precum și faptul că, dacă în cadrul Academiei nu este instituționalizată o procedură cu privire la acordarea acestui spor, adresa emisă în data de 13.07.2020 de către Serviciul Management Resurse Umane din cadrul Academiei de Poliție, prin care se solicita tuturor șefilor de structuri să analizeze activitatea din perioada ianuarie - iulie 2020 a întregului personal din subordine, în vederea acordării salariului de excelență, nu este de natură să creeze în sarcina inculpatului atribuții de serviciu, deoarece este o simplă solicitare administrativă, și nu un ordin de serviciu.

În esență, funcția de conducere presupune în principal luarea de măsuri administrative pentru a se asigura buna desfășurarea a activității biroului (repartizarea lucrărilor personalului din subordine, evaluarea subordonaților, formularea de răspunsuri la solicitările petenților sau ale instituțiilor etc,), măsuri administrative ce se iau în exercitarea atribuțiilor de serviciu iar aprecierea judecătorului că luarea măsurilor administrative nu sunt atribuții de serviciu este greșită.

Adresa emisă în data de 13.07.2020 de către Serviciul Management Resurse Umane din cadrul Academiei de Poliție cuprinde o dispoziție a șefului ierarhic, dispoziție a cărei îndeplinire de către inculpatul A. era obligatorie conform art. 4 din Legea nr. 360/2002 .

De asemenea este greșită aprecierea conform căreia Ordinul Ministrului nr. S/7/2018 fiind un înscris clasificat, care nu se publică în Monitorul Oficial, nu îndeplinește condiția de accesibilitate, pentru a naște atribuții de serviciu în sarcina inculpatului atâta timp cât inculpatul A., conform fișei postului, avea accesul la informații clasificate din clasa Secrete Stat - nivelul Strict secret și în consecință inculpatul avea acces la ordinul menționat (nivel de secretizare superior Ordinului Ministrului nr. S/7/2018, lit. S) semnifică nivelul Secret de serviciu - nivel inferior nivelului Strict secret - a se vedea în acest sens H.G. nr. 585/2002).

De altfel inculpatul A. nu a invocat faptul că nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu când a nominalizat subordonații pentru salariul de excelență în nici una dintre declarațiile date, nu a invocat necunoașterea acestui ordin, dimpotrivă, a precizat în mod expres că putea să nu propună pe nimeni din cadrul Biroului Control Intern sau pe unul dintre ei (rezultând dincolo de orice îndoială că inculpatul a înțeles că intra în atribuțiile sale de serviciu să aprecieze dacă propune pentru salariul de merit o persoană, două sau niciuna).

În consecință, Curtea a apreciat, contrar instanței de fond, că fapta de pretindere de bani și foloase necuvenite există în materialitatea ei, fiind întrunită inclusiv condiția de tipicitate a infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., respectiv inculpatul A. a avut drept atribuție de serviciu să propună în ședința de comandă din data de 16.07.2020, persoanele din cadrul Biroului Control Intern, care sunt exigibile să primească salariul de excelență în baza art. 15 din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Ca atare, Curtea, reținând existența infracțiunii de luare de mită, comiterea acesteia de inculpatul A. cu vinovăția cerută de lege, a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă situată între limitele prevăzute de lege, închisoarea de la 3 la 10 ani, fără executarea sa efectivă în regim de detenție, prin suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probațiune a conduitei inculpatului pe durata unui termen maxim de supraveghere de 4 ani.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 07.12.2023, prin apărător ales C., invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel București a dispus condamnarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În susținere, a arătat, în esență, că, activitatea pentru care se reține că a pretins sporul de salariu pe care l-ar fi primit martora B. nu este reglementată drept atribuție de serviciu a inculpatului.

În acest sens, a menționat că inculpatul nu a pretins sporul în legătură cu evaluarea agentului de poliție B., pentru a se putea aprecia că a fost încălcată atribuția de serviciu prevăzută de pct. D, lit. y) din fișa postului inculpatului, din probele administrate la dosar, rezultând că inculpatul a pretins banii în legătură cu activitatea de a o propune pe martoră în ședința de comandă a Academiei de Poliție din data de 16.07.2020, în vederea acordării salariului de merit.

Astfel, făcând trimitere la declarațiile martorilor audiați în cauză, s-a arătat că, în vederea acordării salariului de excelență, șeful fiecărei structuri făcea propunerea pentru structura pe care o coordona, propunere însoțită de o notă de fundamentare, iar, în ședința de comandă nu se putea vota o persoană, în afara propunerilor șefului de structură.

Prin urmare, având în vedere că inculpatul nu a încălcat vreo atribuție de serviciu prevăzută de fișa postului, fapta reținută în sarcina sa nu întrunește exigențele impuse de legiuitor pentru a fi întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită.

Concluzionând, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și achitarea inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 01 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1726/A din 02 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 6, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În cauză, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, deoarece lipsește condiția esențială atașată laturii obiective ca, banii ori foloasele necuvenite să fie pretinse în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public, câtă vreme inculpatul nu avea drept atribuție de serviciu să propună în ședința de comandă din data de 16.07.2020, persoanele din cadrul Biroului Control Intern, care sunt exigibile să primească salariul de excelență.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, Curtea de Apel București a reținut, cu autoritate de lucru judecat sub aspectul situației de fapt, în esență, că, în luna iulie 2020, inculpatul A. a solicitat de la martora B. o sumă de bani constând în cuantumul premiului de excelență lunar ce urma a fi încasat de martoră, în schimbul propunerii acesteia pentru a fi desemnată la primirea premiului.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii de luare de mită incriminată în legea specială, Înalta Curte constată în acord cu hotărârea Tribunalului și contrar susținerilor instanței de apel, că fapta ce îi este imputată inculpatului A., așa cum a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, nu întrunește toate elementele de conținut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracțiunile de luare de mită, prevăzută la art. 289 C. pen., dare de mită, prevăzută la art. 290 C. pen., trafic de influență, prevăzută la art. 291 C. pen., și cumpărare de influență, prevăzută la art. 292 C. pen., se pedepsesc potrivit prevederilor acelor texte de lege. Dispozițiile art. 308 C. pen. se aplică în mod corespunzător.

Se observă, astfel, că pentru existența infracțiunii de reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor cerințe esențiale, una dintre acestea fiind ca acțiunea de pretindere să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, condiție a cărei existență a fost contestată de recurent.

Prin urmare, raportat la împrejurările de fapt reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casație, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerința esențială prevăzută de norma de incriminare, ca acțiunea de pretindere să fie în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, astfel că nu există concordanță între situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat și latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat.

Înalta Curte observă, așadar că inculpatul A. nu a avut drept atribuție de serviciu să propună în ședința de comandă din data de 16.07.2020, persoanele din cadrul Biroului Control Intern, care sunt exigibile să primească salariul de excelență în baza art. 15 din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017"pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază".

Conform art. 15 alin. (3) din Anexa nr. VI din Legea nr. 153/2017, condițiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, în speță, Ministerul Afacerilor Interne.

Or, potrivit adresei nr. x din 17.06.2022 emisă de către Ministerul Afacerilor Interne, procedura de acordare a majorării salariale este reglementată detaliat prin Ordinul Ministrului nr. S/7/2018 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne.

Contrar calificării în drept făcută de instanța de apel, Înalta Curte reține că Adresa emisă la data de 13.07.2020 de către Serviciul Management Resurse Umane din cadrul Academiei de Poliție, prin care se solicită tuturor șefilor de structuri să analizeze activitatea din perioada ianuarie - iulie 2020 a întregului personal din subordine, în vederea acordării salariului de excelență nu este de natură să creeze în sarcina inculpatului atribuții de serviciu, respectiv să i le completeze cu competența de a desemna persoanele beneficiare ale respectivelor prime de excelență, astfel încât să fim în prezența "pretinderii sumei de bani în legătură cu îndeplinirea actului de serviciu" cum cere norma de incriminare.

Înalta Curte constată că nici fișa postului inculpatului nu conține vreo îndatorire de serviciu în legătură cu care acesta a pretins sporul de salariu, din probele administrate cu autoritate de lucru judecat la dosar, rezultând că inculpatul nu a pretins sporul de salariu în legătură cu evaluarea agentului de poliție B., ci în legătură cu activitatea de propunere a martorei în vederea acordării salariului de merit.

Așadar, având în vedere că activitatea pentru exercitarea căreia inculpatul a pretins sporul de salariu de la martora B. nu este reglementată drept atribuție de serviciu a inculpatului A., nici de către legislația primară și nici de către cea secundară, Înalta Curte, în majoritate, reține că lipsește una dintre condițiile de tipicitate ale laturii obiective ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., în sensul ca banii sau foloasele necuvenite să fie pretinse în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public.

Ca urmare, se constată că soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită este nelegală, în raport de lipsa tipicității faptei impunându-se achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Având în vedere considerentele anterior menționate, Înalta Curte, în majoritate, va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1726/A din 02 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, va casa, în totalitate, decizia atacată și, în rejudecare, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., îl va achita pe inculpatul A. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1726/A din 02 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

Casează, în totalitate, decizia atacată și, rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2024.

Cu opinia separată, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1726/A din 02 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021 și obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Motivarea opiniei separate

În dezacord cu opinia majoritară, consider că se impunea pronunțarea unei soluții de respingere, ca nefondata, a recursului în casație declarat de către recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1726/A din 02 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021., pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen.. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Recurentul A. a criticat decizia pronunțată de către Curtea de Apel București, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând, în esență, că fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa nu este prevăzută de legea penală în condițiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, deoarece nu se prevedea în fișa postului vreo o atribuție legată de propunerea unor persoane din subordine pentru acordarea salariului de merit, după cum acest lucru nu rezulta nici din legislația primară sau secundară.

Susținerile recurentului nu pot fi primite, în condițiile în care, în mod evident, ceea ce solicită aceștia instanței de recurs în casație este reanalizarea probelor administrate și stabilirea unei alte stări de fapt decât ceea care a fost reținută definitiv de către instanța de apel.

În condițiile în care mare parte din motivele de recurs formulate vizează reanalizarea probelor de vinovăție administrate în cauza, este de precizat faptul că Înalta Curte, investită cu calea extraordinară de atac, nu poate proceda la unei stări de fapt diferite de cea reținută de către instanța de apel.

Ca atare nu se impune analiza acestor critici, ele excedând procedurii judiciare de față.

Cu privire la susținerile recurentului, în primul rând, este de remarcat faptul că instanța de apel a stabilit pe baza probelor existente la dosarul cauzei, împrejurarea că între atribuțiile de serviciu ale inculpatului intra și aceea de a propune în ședința de comandă din data de 16 iulie 2020 persoanele din cadrul Biroului de Control Intern care sunt exigibile să primească salariul de excelență, în baza art. 15 din Anexa nr. VI la Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Înalta Curte nu poate proceda la reanalizarea probelor existente la dosarul cauzei, cu privire la acest aspect, întrucât o asemenea activitate ar depăși limitele competenței sale.

Starea de fapt este în mod definitiv stabilită de către curtea de apel, iar instanța de recurs în casație poate doar ca să constate eventuala neîncadrare a acestei stări de fapt în tipicitatea obiectivă a infracțiunii stabilită prin norma de incriminare.

Pe de altă parte, chiar dacă ar proceda la o asemenea analiză, cu încălcarea competenței sale în această cale de atac, prin analiza probelor dosarului, Înalta Curte nu ar putea reține o stare de fapt diferită de aceea reținută de instanța de apel în condițiile în care există la dosarul cauzei adresa nr. x emisă la data de 14 iulie 2020 de către Serviciul Management Resurse Umane din cadrul Academiei de Poliție, prin care se solicita tuturor șefilor de structuri să analizeze activitatea din perioada ianuarie - iulie 2020 a întregului personal din subordine, în vederea acordării salariului de excelență, iar inculpatul ocupa la data respectivă funcția de șef al Biroului Control Intern din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza".

În mod evident, dacă nu intra în atribuțiile sale de serviciu emiterea unei asemenea propuneri, inculpatului nu i-ar fi fost adresată solicitarea, iar acesta nu s-ar fi conformat, în sensul formulării unor propuneri ce au fost ulterior discutate în ședințele de comandă.

În considerentele deciziei atacate, instanța de apel a indicat textele legale și regulamentare în baza cărora a considerat că inculpatul avea atribuția de serviciu menționată, iar acestea sunt unele clare.

Distincția pe care recurentul o face între propunerea pentru acordarea salariului de merit a martorei B., atribuție care susține că nu era prevăzută în fișa postului și evaluarea activității acesteia, apare ca fiind una pe de o parte nerelevantă, în condițiile în care așa cum a reținut instanța de apel aceasta avea atribuția de a formula respectiva propunere, deci avea această atribuție de serviciu, iar pe de altă parte ca una nereală, propunerea putând fi formulată doar subsecvent evaluării activității martorei, așa cum rezultă din cuprinsul adresei, fiind indicate și elementele orientative ce urmau a determina formularea propunerii.

Pe cale de consecință, apreciciez că acțiunea recurentului întruneste tipicitatea obiectivă a infracțiunii reținute în sarcina sa.

Având în vedere aceste considerente, apreciez că soluția ce se impunea a fi adoptată în prezenta cauză era aceea de respingere a recursului ca nefondat, soluția adoptată prin hotărârea criticată fiind una legală și temeinică.