ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77/2023 pronunțată de Tribunalul Hunedoara la data de 29.06.2023, în dosarul nr. x/2023, a fost condamnat inculpatul A. , la:

- 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A dispus ca inculpatul să fie privat de exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura controlului judiciar față de inculpat, iar în baza art. 72 alin. (1) fraza I C. pen. a computat din pedeapsa aplicată acestuia, durata reținerii și arestării preventive, de la 13.12.2022 până la 08.02.2023.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 900 euro sau echivalent RON la data punerii în executare a dispoziției de confiscare.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din data de 15.12.2022 asupra sumei de 400 euro, respectiv asupra sumei de 1370 lire sterline aparținând inculpatului A., pentru recuperarea cheltuielilor judiciare precum și în vederea confiscării speciale până la concurența sumei de 900 euro sumă provenind din fondurile Direcției Naționale Anticorupție și nerecuperată la percheziția domiciliară sau ulterior, sume depuse în subconturi deschise pe numele A., cu destinația "sechestru asigurător", la B. S.A., sucursala Alba Iulia.

A dispus conservarea mijloacelor materiale de probă înregistrate în Registrul corpurilor delicte și al mijloacelor materiale de probă al Tribunalului Hunedoara, secția penală, sub nr. x/2023.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 7.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 42/2023 din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2023, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 77/29.06.2023, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2023 și s-a menținut sentința apelată.

S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A. prin încheierea penală din data de 02.02.2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr. x/2023.2, definitivă prin încheierea penală nr. 15/08.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.

*******

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casație inculpatul A., aflat în penitenciar, prin poștă, la data de 19.02.2024, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a arătat că formulează recurs în casație în temeiul prevederilor art. 434 și art. 439 din C. proc. pen., susținând inculpatul că nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care solicită achitarea sa.

Astfel, în cuprinsului cererii de recurs în casație formulate, inculpatul a făcut referire la atribuțiile sale de serviciu, la modalitatea în care s-au petrecut faptele și probatoriul cauzei, arătând în esență că: acuzarea a pornit încă de la început de la o premisă greșită, întrucât nu a avut atribuții de serviciu în încheierea contractelor de concesiune, astfel de contracte fiind încheiate prin decizii luate la nivelul consiliului local al unității administrativ teritoriale conform legislației în vigoare și se semnează de către UAT prin primar; a mai arătat inculpatul că în prezenta speță nu era în situația participării sale în cadrul unei comisii de licitații, atât în actul de sesizare cât și ulterior în sentința atacată atribuțiile sale de serviciu fiind stabilite prin presupunere și nu pe baza unor probe certe; în mod greșit a reținut instanța de fond că a pretins sume de bani pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu iar fapta nu constituie luare de mită ci eventual o altă infracțiune. Consideră că i-a fost înscenată această procedură judiciară pentru a fi eliminat din funcția de consilier juridic. Totodată, Curtea de apel nu a analizat cu atenție dovezile și completările depuse de apărarea sa, din cronologia actelor emise nerezultând niciun motiv pentru care martorul C. să ofere sume de bani pentru a încheia actul de concesiune, în final, menționând că detaliile ce se impuneau a fi stabilite în cadrul ședinței de negociere referitoare la preț nu puteau fi influențate în vreun fel de către el, astfel încât să justifice plata unor sume de bani către acesta.

În consecință, pentru motivele arătate în scris, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casație.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost comunicată parchetului, conform dovezii de comunicare de la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, potrivit art. 439 alin. (4) C. proc. pen., curtea de apel a înaintat dosarul instanței supreme.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 29.04.2024, când s-a stabilit termen pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 21.05.2024, dată până la care, de asemenea, a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 21 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători, fiind fixat termen în cauză la data de 18.06.2024.

În esență, prin această încheiere, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. a constatat că prezenta cerere îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 434 alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b) și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care vizează indicarea cazului de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia, s-a constatat că, deși inculpatul nu a indicat expres un caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., se poate aprecia însă că din punct de vedere formal motivele invocate de inculpat în cuprinsul cererii de recurs în casație ar putea fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În consecință, prin încheierea din 21.05.2024, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 42/2023 din data de 18 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen asupra recursului în casație, s-au luat concluziile apărării recurentului și ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate ca fiind grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanțele de fond și apel în prezenta cauză este aceea că inculpatul A., în perioada octombrie - noiembrie 2022, în calitate de funcționar public - consilier juridic principal în cadrul Compartimentului Juridic al Primăriei Mun. Lupeni, având ca atribuții de serviciu încheierea contractelor de concesiune și participarea la ședințele comisiilor de licitații ale Primăriei Lupeni, a pretins inițial în data de 12 octombrie 2022 o suma nespecificată de bani, iar ulterior în data de 13 octombrie 2022 a fost de acord cu suma de 7000 Euro oferită de martorul denunțător C. pentru ca, mai apoi, în data de 01 noiembrie 2022 să și primească suma de 7000 Euro de la martor, sumă de bani pretinsă și primită în legătură și pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv convocarea ședinței, întocmirea referatului de constituire a comisiei de negociere desemnată prin Dispoziția nr. 1130/2022 a primarului mun. Lupeni și prin HCL nr. 136/2022 emisă de UAT Lupeni și finalizarea procedurii de concesionare către D. a unui teren în suprafață de 160 mp situat în municipiul Lupeni, Calea x înscris în CF x Lupeni nr. cadastral x.

În concret, s-a reținut că martorul denunțător C. era interesat pentru concesionarea unui teren către numitul D., întrucât cumpărase anterior o construcție aflată pe acest teren, urmând ca și terenul să treacă în patrimoniul denunțătorului. Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Lupeni nr. 136/28 iulie 2022 a fost aprobată concesionarea suprafeței de 160 m.p., ce făcea obiectul interesului denunțătorului iar pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri, în baza referatului nr. 24880/16 august 2022 întocmit de inculpatul A. a fost emisă Dispoziția Primarului nr. 891/18.08.2022 prin care s-a aprobat constituirea comisiei de negociere directă pentru stabilirea prețului concesiunii, în componența căreia inculpatul a fost desemnat secretar. Întrucât în ședința comisiei din 19.08.2022 nu s-a luat nicio hotărâre, martorul denunțător C. a luat legătura cu inculpatul A., între cei doi având loc mai multe întâlniri, în cadrul cărora inculpatul i-a pretins o sumă de bani în euro, pentru a grăbi procedura de finalizare a concesiunii. Ulterior, la data de 01.11.2022, inculpatul a primit de la martorul denunțător suma de 7000 de euro, sumă de bani ce a fost pusă la dispoziție de Direcția Națională Anticorupție, bancnotele fiind înseriate și numerotate.

Critica de nelegalitate adusă de inculpat deciziei definitive pronunțate de instanța de apel este aceea că nu sunt întrunite cerințele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de luare de mită, întrucât inculpatul nu s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, neavând atribuții legate de atribuirea contractelor de concesiune și nici de încheierea acestor contracte.

Critica este apreciată ca fiind neîntemeiată.

Una dintre cerințele laturii obiective a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. este aceea ca pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni sau alte foloase necuvenite trebuie să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, din chiar examinarea fișei postului inculpatului rezultă că acesta avea ca atribuții, între altele, verificarea și avizarea pentru legalitate a contractelor de achiziții publice, de închiriere, de concesionare sau a oricăror alte tipuri de contracte precum și participarea la comisii de licitații, selecții, concurs, pe baza desemnării sau numirii de către Primarul municipiului Lupeni sau a viceprimarului.

Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și cum a reținut și instanța de apel, la baza dispoziției primarului nr. 891/18.08.2022 a stat referatul întocmit de inculpat, în calitate de consilier juridic, referat cu numărul x/16 august 2022 iar în componența comisiei de negociere desemnată prin dispoziția de mai sus a făcut parte și inculpatul, ca secretar al comisiei. Ulterior, în baza unui nou referat întocmit de inculpat, cu numărul x/02.11.2022 prin care s-a solicitat aprobarea unei noi comisii de negociere a redevenței pentru terenul ce făcea obiectul concesiunii, a fost emisă dispoziția nr. x/2.11.2022 de către primarul municipiului Lupeni, prin care a fost desemnată comisia de negociere a redevenței iar inculpatul a fost desemnat și în această comisie, ca secretar.

Ca urmare, în mod just a reținut instanța de apel că inculpatul a avut atribuții în legătură cu concesionarea terenului, întocmind actul de convocare și referatul de constituire a comisiei și îndeplinind atribuții de secretariat al respectivelor comisii.

Pe lângă înscrisurile aflate la dosar atribuțiile inculpatului referitoare la contractele de concesiune rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză, în special din declarația martorei E., consilier juridic la rândul său, potrivit căreia, aceasta se ocupa de dosarele din instanță, iar inculpatul A. se ocupa de ceea ce ținea de contracte, transfer de concesiuni, licitații.

Din înseși afirmațiile inculpatului făcute în cadrul discuțiilor cu martorul denunțător, ce au fost interceptate, rezultă că inculpatul l-a încredințat pe martor, că el este cel care se va ocupa de constituirea și convocarea comisiilor de negociere precum și de redactarea contractelor, martorul denunțător fiind interesat de urgentarea procedurii.

Înalta Curte reține că și în condițiile în care inculpatul nu a avut ca atribuții aprobarea redevențelor sau a concesiunii și nici semnarea contractului de concesiune, cu toate acestea, exercitarea atribuțiilor sale au servit scopului final al acestor proceduri, fiind o verigă într-un mecanism mai amplu de adoptare a actului decizional.

Așa cum a reținut instanța supremă în practica sa judiciară mai veche, chiar și atunci când în atribuțiile de serviciu ale funcționarului se află numai acelea de a efectua acte premergătoare actului final în considerarea executării căruia se pretind sau se primesc foloase, suntem în prezența infracțiunii de luare de mită [în acest sens, decizia nr. 391/9 februarie 1999 publicată în G. Ionescu, I. Ionescu, Probleme de drept din jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală, Editura Juris Argessis, 2002, (în decizia mai sus menționată s-a reținut că pretinderea sau primirea de foloase de către un funcționar, pentru a îndeplini un act în privința căruia are atribuții de serviciu, chiar limitate pentru realizarea actului final, constituie infracțiunea de luare de mită); în același sens și decizia nr. 1923/4 iulie 1995, publicată în aceeași lucrare (în decizia menționată s-a reținut că infracțiunea de luare de mită subzistă și în cazul în care faptele la care se referă textul de lege se săvârșesc în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, și în situația când actul nu constituie decât componenta unei activități finale, la care participă și alți funcționari, având atribuții legate de aceasta).

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanțele de fond și apel au reținut că pretinderea și primirea banilor de către inculpat au fost în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, iar din această perspectivă este realizată tipicitatea obiectivă a infracțiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată și condamnat definitiv inculpatul.

În consecință, criticile inculpatului referitoare la neprevederea de legea penală a faptei pentru care a fost condamnat sunt neîntemeiate, fapta acestuia realizând conținutul tipic al infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 42 din data de 18 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală în dosarul nr. x/2023.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 42 din data de 18 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2024.