ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 iulie 2020

Asupra cauzei penale de față:

Prin sentința penală nr. 65/P.I./2017 din 31 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. din 1969 (acuzația de la punctul 2 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de săvârșire a infracțiunii de luare de mită, prevăzute art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu), față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă:

a. pretinderea de către inculpatul A. de la martorul B. (protopopul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea) a folosului constând în donarea în favoarea Primăriei municipiului Beiuș a suprafeței de 427 mp teren (înscrisă în cartea funciară nr. x Beiuș, nr. topografic x și în cartea funciară nr. x Beiuș, nr. topografic x, situată pe str. x din municipiul Beiuș) aflată în proprietatea unității de cult, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpat;

b. legătura dintre efectuarea actului de donație și acțiunile sau inacțiunile inculpatului A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2009;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la favorizarea numitului B. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2009;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. 510/P/2009;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martora C.) sau organul de cercetare penală (D.) să dispună o soluție favorabilă martorului B..

II. În baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care au fost acuzați inculpații A. și E. din infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de influențare a declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (acuzația de la punctul 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de influențare a declarațiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condițiile în care:

a. din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F. pentru a-l determina pe acesta să nu sesizeze Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea prin intermediul unui denunț cu privire la infracțiuni de corupție pretins a fi comise de către inculpat;

b. la data faptelor de care a fost acuzat inculpatul A. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând la data de 26 februarie 2015 un denunț împotriva lui A. cu privire la săvârșirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, iar în temeiul acestui act de sesizare, la data de 03 martie 2015, urmărirea penală fusese începută in rem pentru această acuzație de luare de mită.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului E. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de influențare a declarațiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu), față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condițiile în care:

a. din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul E. a exercitat, direct sau indirect, acte de constrângere materială sau morală asupra martorului F., cu scopul de a-l determina pe acesta să nu sesizeze Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracțiuni de corupție pretins a fi comise de către inculpatul A.;

b. la data faptelor de care a fost acuzat inculpatul E. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând la data de 26 februarie 2015 un denunț împotriva lui A. cu privire la săvârșirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu, iar în temeiul acestui act de sesizare, la data de 03 martie 2015, urmărirea penală fusese începută in rem pentru această acuzație de luare de mită.

A luat act că martorul F. a renunțat la calitatea de persoană vătămată și nu s-a constituit parte civilă în cauză.

III. În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu), față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei în condițiile în care din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că:

a. inculpatul E. decisese să formuleze un denunț penal împotriva martorului F. pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită în legătură cu eliberarea autorizațiilor de construire referitoare la imobile apaținând lui E.;

b. inculpatul A. a efectuat acte de natură de a-l determina pe E. să renunțe la decizia de a sesiza Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, cu intenția de a-l favoriza pe martorul F. în modalitatea împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală.

IV. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpații A. și G. (acuzația de la punctul 5 din rechizitoriu) este noul C. pen. interpretat în ceea ce privește elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 517 din 08.07.2016).

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei G. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu), având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 (paragrafele 68 - 80), care conduc la concluzia neîntrunirii elementelor de tipicitate obiectivă ale faptei de care a fost acuzată inculpata față de neîndeplinirea cerinței esențiale derivate din principiul minimei intervenții a legii penale, potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio", în condițiile în care fapta concretă comisă de inculpată nu prezintă un grad de intensitate sau de gravitate care să justifice sancțiunea penală și nu reliefează o diferență specifică de gravitate care să o distingă de cea a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, constând în exercitarea de către magistrat a funcției cu rea - credință sau gravă neglijență obiectivată în încălcarea cu intenție a normelor de procedură.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de săvârșire a instigării la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 5 din rechizitoriu), față de lipsa tipicității obiective a faptei:

d. în condițiile în care parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. a realizat în mod efectiv o activitate de determinare a inculpatei G. în urma căreia aceasta a luat hotărârea de a comite o faptă prevăzută de legea penală; și

e. având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 (paragrafele 68 - 80), care conduc la reținerea lipsei tipicității obiective a faptei de care a fost acuzată inculpata G. față de neîntrunirea cerințelor principiului minimei intervenții a legii penale.

În baza art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, a dispus sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la inculpații A. și G. cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în legătură cu instituirea prin ordonanța din data de 4 iunie 2013 a sechestrului asigurator, în vederea reparării pagubei, asupra bunului mobil constituit din autoturism marca x, având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea părții civile Ocolul Silvic Codrii Beiușului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Ocolul Silvic "Codrii Beiușului" RA, precum și de partea civilă Consiliul Local Beiuș.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din data de 20 ianuarie 2016 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile și mobile proprietatea inculpaților A. și G., până la concurența sumei de 26.680 RON, în vederea recuperării pagubei, ca urmare a soluției de achitare dispuse pentru infracțiunea de abuz în serviciu (autorat și instigare).

V. În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale - punctul 6 din rechizitoriu) față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor reținute în acuzare întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă:

h. pretinderea repetată de foloase de la martorul H. de către inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu;

i. primirea de obiecte de mobilier pentru cabană (două mese din lemn și patru scaune/bănci pentru acestea) de la martorul H. de către inculpatul A.;

j. legătura dintre primirea de la martorul H. a următoarelor foloase (cantitatea de 20-30 litri de vin, serviciile de transport, cazare și masă ocazionate de deplasarea în mun. Mediaș, jud. Sibiu, serviciile prestate de către muncitorii care au efectuat lucrări la cabana din com. Uileacu de Beiuș, sat Prisaca, situată în locul denumit "I.") și acțiunile sau inacțiunile inculpatului A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului;

k. omisiunea sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș cu privire la fapte penale pretins a fi comise de martorul H.;

l. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la favorizarea numitului H. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. 465/P/2014;

m. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. 465/P/2014;

n. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martorul C.) sau organul de cercetare penală (J.) să dispună o soluție favorabilă martorului H..

VI. În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale - punctul 7 din rechizitoriu) față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor întrucât din probele administrate nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă:

a. pretinderea repetată de către inculpatul A. de la martorul K. a foloaselor constând în contravaloarea manoperei lucrării efectuate de martorul L. sau a cireșelor, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu;

b. legătura dintre primirea de către inculpatul A. a lădiței cu cireșe sau a folosului rezultat din efectuarea lucrării de reparații (schimb filtru de apă și montaj) de către martorul L. (două acte) și acțiunile sau inacțiunile inculpatului A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2015;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură de a conduce la favorizarea numitului K. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2015;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. 239/P/2015;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (inculpata G.) sau organul de cercetare penală (M.) să dispună o soluție favorabilă martorului K..

VII. În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de comitere a infracțiunii de fals în declarații, prevăzute de art. 326 C. pen. (punctul 8 din rechizitoriu) întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă existența faptei, în condițiile în care parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

a. existența unui act juridic sau unui fapt juridic care să fi condus, prin vreunul dintre modurile de dobândire a proprietății prevăzute de C. civ., la dobândirea de către inculpatul A. a proprietății asupra terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuș, situată în locul denumit "I.", ori a proprietății asupra cabanei edificate pe acest teren;

b. existența în sarcina inculpatului A. a obligației de a menționa în declarația de avere întocmită de acesta la data de 04.06.2015 și depusă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 11.06.2015 a cabanei și/sau terenului din localitatea Prisaca, com. Uileacu de Beiuș, situată în locul denumit "I.".

VIII. În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A. este C. pen. din 1969 (acuzația de la punctul 1 din rechizitoriu).

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (actele de executare descrise la punctele 1.5. și 1.8. din rechizitoriu).

A dispus excluderea din conținutul infracțiunii continuate care face obiectul acuzației de la punctul 1 din rechizitoriu a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. și 1.7. întrucât parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpatul A. cu titlu de mită de la martorul F. a următoarelor foloase:

e. cantitatea de 20 mc lemn de foc în valoare de 3000 RON; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea acestor foloase de către inculpatul A. în primăvara anului 2009 (punctele 1.1. și 1.2);

f. cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esență stejar, în valoare de aproximativ 4.000 RON (punctul 1.3.);

g. cantitatea de 10 mc lemn de lucru, esență stejar; deopotrivă, parchetul nu a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă primirea sumei de 4000 de RON reprezentând contravaloarea cantității a 10 mc lemn de lucru, esență stejar de către inculpatul A. în cursul anului 2010 (punctul 1.4);

h. asigurarea unui tratament preferințial pentru martora N. (soția inculpatului), în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuș, menținerea în funcție a martorei N. în cadrul Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuș în perioada în care se făceau disponibilizări în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010, respectiv promovarea martorei N. în funcția de șef de birou la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei din cadrul Primăriei mun. Beiuș (punctele 1.6. și 1.7.);

A constatat că dispoziția de excludere a actelor de executare de la punctele 1.1.,1.2., 1.3.,1.4., 1.6. și 1.7. din rechizitoriu nu determină scindarea unității infracționale sau schimbarea încadrării juridice și nici nu conduce la dispunerea pentru acestea a unei soluții de achitare alături de soluția de condamnare dispusă pentru faptele de la punctele 1.5. și 1.8. din rechizitoriu, întrucât acțiunile care au făcut obiectul acuzării ca acte materiale ale infracțiunii unice continuate nu reprezintă infracțiuni distincte cu care instanța a fost sesizată și asupra cărora să se pronunțe.

În baza art. 71 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului A. exercițiul drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. 1969 cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. și art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore din data de 16.12.2015 ora 21:00 la 17.12.2015 ora 21:00, durata arestului preventiv din data de 18.12.2015 până în data de 12.02.2016, precum și durata arestului la domiciliu din data de 12.02.2016 până la 28.07.2016, inclusiv.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. 1969 și art. 254 alin. (3) C. pen. 1969 a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 25 703 RON reprezentând contravaloarea foloaselor primite cu titlu de mită.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a dispus menținerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanța din data de 20 ianuarie 2016 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea asupra bunurilor imobile și mobile proprietatea inculpatului A. numai până la concurența sumei de 25 703 RON, în scopul asigurării confiscării speciale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 6.000 RON (3.000 RON aferente urmăririi penale și 3.000 RON aferente fazei de cameră preliminară și etapei judecății în primă instanță) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat având în vedere culpa procesuală a inculpatului raportat la infracțiunea continuată pentru care s-a dispus o soluție de condamnare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu O. (delegația nr. 2273/18.05.2016 emisă de Baroul Bihor) în cuantum de 360 RON urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Cu privire la acuzația de comitere a infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu)

Curtea a reținut ca fiind dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarele împrejurări de fapt:

a. încheierea la data de 28 septembrie 2009 a contractului de donație autentificat sub. nr. 3180 de către BNP P., prin care reprezentanții Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea au donat mun. Beiuș suprafața de 427 mp teren (înscrisă în cartea funciară nr. x Beiuș, nr. topografic x și în cartea funciară nr. x Beiuș, nr. topografic x, situată pe str. x din municipiul Beiuș;

b. efectuarea actului de donație de către reprezentanții Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea ca urmare a solicitării adresate de inculpatul A. martorului B. [declarațiile martorilor F., B. ]. Curtea a considerat că nu este relevant în cauză pentru această acuzație dacă de efectele donației urmau să beneficieze și alte persoane sau numai inculpatul, ci doar că demersurile pentru efectuarea donației au fost demarate de inculpat;

c. existența unei investigații în actele premergătoare începerii urmăririi penale (deci înainte de a exista un proces penal prin începerea urmăririi penale) care a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș. Investigația a vizat faptele de furt calificat, distrugere și profanare de morminte sesizate a fi fost comise de către reprezentanții Bisericii Greco - Catolice constând în aceea că, în cadrul unei executări silite reprezentanții cultului greco-catolic au pătruns în lăcașul de cult, au distrus încuietorile și au luat obiectele de cult. Astfel, ca urmare a plângerii formulate de Parohia Ortodoxă "Sfântul Dumitru" Pocola, reprezentată prin preotul paroh Q. la data de 7 mai 2009 au fost efectuate acte premergătoare cu privire la aspecte de natură penală generate de litigiile existente între Biserica Ortodoxă Română și Biserica Greco - Catolică, consecință a proceselor de restituire a unor lăcașuri de cult. Potrivit art. 224 C. proc. pen. 1969 actele premergătoare erau actele pe care organele de urmărire penală le puteau efectua înainte de începerea urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare pentru a decide dacă este sau nu cazul să înceapă urmărirea penală. Sfera actelor premergătoare trebuia limitată numai la actele necesare pentru a se determina dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale;

d. audierea în actele premergătoare începerii urmăririi penale a martorului B.; în cadrul acestei audieri nu a fost formulată vreo acuzație penală împotriva martorului;

e. procurorul C. și-a însușit prin rezoluția din 29.09.2015 argumentele din referatul cu propunere de clasare întocmit de organul de cercetare penală (D.) în data de 20.08.2009 și a dispus clasarea in rem reținând existența impedimentului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii);

f. în cauza nr. 510/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș implicarea inculpatului A. a rămas numai la nivelul rezoluțiilor administrative ce intrau în sfera atribuțiilor conducătorului unui parchet și care nu aveau natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În această cauză inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluții favorabile martorului B. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze .

Relevante în acest sens sunt declarațiile martorului D. (organul de cercetare penală) care a exclus posibilitatea ca inculpatul A. să îl fi influențat pe parcursul investigației penale ori în legătura cu soluția propusă în cauză declarând următoarele:

"Inculpatul R. nu mi-a cerut nici în această cauză și nici în altă cauză să adopt o soluție favorabile vreunei persoane. Îl cunosc pe inculpatul R. de când a venit procuror la Beiuș, iar relațiile cu acesta erau normale, instituționale. Nu ne vizitam și nu eram prieteni" .

Tot astfel, martorul C. (procurorul de caz) a învederat neimplicarea inculpatului A. în actele premergătoare efectuate în cauza nr. 510/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș arătând că:

"Am avut spre soluționare dosarele penale în care efectuam activitate de urmărire penala in rem în cauzele privind pe denunțătorii B. si H. și în niciuna dintre aceste cauze inculpatul R. nu mi-a solicitat sa dau o anumită soluție." .

Curtea a considerat că pentru a se reține tipicitatea obiectivă a infracțiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul A. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalități alternative ale elementului material al infracțiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) și că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din probele administrate Curtea a constatat că parchetul nu a produs vreun mijloc de probă din care să rezulte:

Pe de o parte, simpla existență a unei investigații înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului B. nu este prin ea însăși aptă de a conduce la concluzia că inculpatul A., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins și primit foloase de la martorul B. în legătură cu această anchetă în absența unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

Pe de altă parte, din declarațiile martorilor S., B. și T. rezultă că actul de donație nu a fost realizat în legătură cu activitatea de prim - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș sau cu soluționarea vreunui dosar aflat pe rolul acestui parchet.

În consecință, Curtea a apreciat că pentru dovedirea cerinței esențiale a infracțiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuțiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducțiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Având în vedere faptul că actul de donație a fost încheiat la data de 28 septembrie 2009, Curtea a considerat că se impune analizarea în cauză a incidenței legii penale mai favorabile.

Examinând incidența legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că în timpul procesului penal a intrat în vigoare noul C. pen.

Modificările ivite ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, C. pen. din 1969, legislația penală specială în vigoare înainte de data de 01.02.2014 și C. pen. în vigoare și legislația penală specială în vigoare după data de 01.02.2014, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost constatată, mai este necesar ca faptele ce fac obiectul acuzației să fie infracțiuni atât potrivit legii sub imperiul căreia au fost comise, cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Prin compararea legilor penale succesive și prin raportare la acuzațiile formulate de procuror, Curtea a apreciat că față de conținutul constitutiv și de regimul sancționator al normelor de incriminare succesive și de sfera subiecților activi legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969 și dispozițiile Legii nr. 78/2000 în forma în vigoare înainte de data de 01.02.2014.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzația de săvârșire a infracțiunii de luare de mită, prevăzute art. 254 alin. (1) C. pen. 1969, cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 2 din rechizitoriu), față de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă:

a. pretinderea de către inculpatul A. de la martorul B. (protopopul Episcopiei Române Unite cu Roma Greco - Catolică Oradea) a folosului constând în donarea în favoarea Primăriei municipiului Beiuș a suprafeței de 427 mp teren (înscrisă în cartea funciară nr. x Beiuș, nr. topografic x și în cartea funciară nr. x Beiuș, nr. topografic x, situată pe str. x din municipiul Beiuș) aflată în proprietatea unității de cult, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către inculpat;

b. legătura dintre efectuarea actului de donație și acțiunile sau inacțiunile inculpatului A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului;

c. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea cercetării penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2009;

d. efectuarea de către inculpatul A. a vreunui act de natură a conduce la favorizarea numitului B. în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2009;

e. dispunerea de către inculpatul A. a vreunei măsuri în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș sub nr. x/2009;

f. solicitarea de către inculpatul A. ca procurorul de caz (martora C.) sau organul de cercetare penală (D.) să dispună o soluție favorabilă martorului B..

II. Cu privire la acuzația formulată împotriva inculpaților A. și E. de comitere a infracțiunii de șantaj, prevăzute de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. (punctul 3 din rechizitoriu).

Curtea a constatat că parchetul a reținut în sarcina inculpaților A. și E. acuzația de comitere a infracțiunii de șantaj prin aceea că, în primăvara anului 2015, au exercitat acte de constrângere asupra martorului F., cu scopul de a-l determina să nu sesizeze Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, cu privire la infracțiunile de corupție comise de inculpatul A., prin amenințarea cu repercusiuni grave la care s-ar expune în cazul în care ar formula o astfel de sesizare.

Curtea a considerat că odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 01.02.2014 trebuie avute în vedere restructurările operate în cadrul infracțiunilor contra justiției, prin reglementarea unor noi infracțiuni sau forme speciale ale altora. Astfel, infracțiunea de influențarea declarațiilor prevăzută de art. 272 C. pen. este o incriminare nouă, care, potrivit expunerii de motive a C. pen., urmărește "garantarea accesului liber la justiție prin protejarea libertății oricărei persoane de a se adresa justiției și de a da declarațiile ori de a înfățișa probele pe care le consideră necesare în raport de interesele sale, independent de orice formă de presiune exercitată din partea vreunui terț, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie".

Astfel, în ipoteza în care încercarea de a determina sau determinarea unei persoane să adopte o anumită conduită (să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe) în legătură cu o cauză este realizată prin constrângere sau prin săvârșirea unor fapte cu efect vădit intimidant Noul C. pen. a incriminat o formă specială a șantajului în art. 272 C. pen. situat în capitolul referitor la infracțiunile contra înfăptuirii justiției. Astfel, legiuitorul a apreciat că, în ipoteza în care prin constrângere se urmărește obținerea unei anumite conduite prin care, pe de o parte, se poate periclita înfăptuirea justiției, iar, pe de altă parte, este afectată libertatea psihică ori fizică a oricărei persoane, primele valori sociale au prioritate, ceea ce conduce la incriminarea acesteia forme speciale de șantaj în capitolul referitor la infracțiunile contra înfăptuirii justiției.

Constatând că parchetul a reținut în fapt încercarea de determinare a unei persoane să nu sesizeze organele de urmărire penală realizată prin constrângerea prin amenințare cu repercusiuni grave, Curtea a apreciat că, în limitele sesizării, acuzația de șantaj are o incriminare particulară prevăzută de art. 272 C. pen.. Prin urmare, în baza art. 386 C. proc. pen. Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care au fost acuzați inculpații A. și E. din infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de influențare a declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) C. pen. (acuzația de la punctul 3 din rechizitoriu).

Referitor la elementul material al infracțiunii, Curtea a considerat că parchetul trebuia să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpații A. și E. au încercat să-l determine ori l-au determinat pe martorul F. să nu sesizeze organele judiciare.

Curtea a constatat că la data faptelor de care au fost acuzați inculpații A. și E. (aprilie 2015) martorul F. sesizase deja organele de urmărire penală, formulând încă din data de 26 februarie 2015 un denunț împotriva lui A. cu privire la săvârșirea de către acesta a faptelor descrise la punctul 1 din rechizitoriu.

În temeiul denunțului formulat de martorul F., la data de 03 martie 2015, urmărirea penală a fost începută in rem pentru acuzația de luare de mită în formă continuată, parchetul asumând atât existența unei pluralități de acte de executare, cât și unitatea de subiect activ.

Tot în data de 03 martie 2015 a fost formulat un denunț împotriva inculpatului A. de către martorul U. .

După începerea urmăririi penale, martorul F. a fost audiat de procuror la data de 10 martie 2015 dând declarații detaliate în care a formulat acuzații de luare de mită împotriva inculpatului A..

Probele administrate în cauză relevă că inculpatul A. a avut cunoștință dintr-un moment incipient al investigației de faptul că fuseseră formulate denunțuri împotriva sa. Astfel, din conținutul discuțiilor telefonice purtate de inculpatul A. cu V. la datele de 06 aprilie 2015, 22 iunie 2015 și 10 iulie 2015 rezultă în mod explicit că inculpatul avea cunoștință de demararea unei investigații penale împotriva sa la începutul lunii martie 2015, de faptul că face obiectul unui mandat de supraveghere tehnică pus în executare începând cu luna martie 2015, de conținutul denunțurilor formulate de martorul F., precum și de martorii indicați de acesta pentru a-i susține acuzațiile [în discuția purtată la data de 10.07.2015, ora 09:46, de inculpatul A. cu V.:

"V.: - Târziu! A.: - Da’ de ce, măi V.? (...)Păi, de la 6 și până la 8 stau de veghe, să văd dacă nu vine tânărul și cu băieții și după aia, dacă văd că nu-i nime', mă culc. A.: - Mare dilemă e nu dacă vine, asta e o certitudine. Mare dilemă îi, vine înainte de concediu sau după? (...) V.: - Da’ bă, io nici amu nu înțeleg de ce ar trebui să vină la tine! A.: - Păi dacă F. îi la primărie! Prin analogie, nu ar trebui să vină? V.: - Nu! A.: - Nu? V.: - Nu! Da’ ce legătură are una cu alta? A.: - Păi el o ieșit din pușcărie pă numele meu! V.: - Da’ bine, și? Da’ tu ce ai făcut? Ce putea să toarne, ceva faptă de corupție care te privește pe tine. Ce puteai tu să faci? Ce-ai făcut? Na. A.: - Păi, n-am făcut nimic, da’ io știu ce inventează omu'?! V.: - Na, bun, da’ invenția aia trebuie să și dovedească cu ceva. Acuma, ce... o fabricat și probe? Îi absurd. A.: - Are 2 martori, da. Sigur. Nu ți i-am și spus? V.: - Că ce? Ce-ai făcut? Că ai pri... că ai cumpărat lemnele alea? A.: - Da, da, da. V.: - Hai, mă lasă-mă, aia nu faptă, du-te amu de aici! A.: Expiră alea 4 luni de interceptare, V., și de aia ar trebui băieții să vină, știi? V.: - 4 luni? A.: - Păi da’ cam 4 luni te cam ține. (s.n. implicit inculpatul arată că avea cunoștință că este interceptat din luna martie 2015) V.: - Doamne feri! (...) V.: - Amu, serios? Pentru... pentru niște... Da’ bun, da’ dacă tu ai dovada că dom’le, ai plătit lemnele alea, nu înțeleg, care-i? A.: - Da, mă, da... na! Ce să zic io? Poate mai crede că dacă interceptează discuțiile, mai vorbesc și alte prostii sau dinde să știu io ce îi în capul oamenilor ].

Faptul că inculpatul A. avea cunoștință de existența denunțurilor formulate de martorul F. rezultă implicit și din conținutul discuțiilor purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 și de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., sau la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F. .

Prin urmare, Curtea constată că discuțiile purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., cât și cele purtate la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F., respectiv cele purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 invocate în acuzare sunt ulterioare sesizării organelor judiciare și începerii urmăririi penale și că inculpatul A. avea cunoștință de existența investigației penale.

Curtea a mai reținut că discuțiile purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U., cât și cele purtate la data de 18 aprilie 2015 cu martorul F., respectiv cele purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 au vizat situațiile de fapt deja sesizate organelor de urmărire penală de martorul F.

Relevant este și faptul că din actele și lucrările dosarului nu rezultă că începând cu luna aprilie 2015 martorul F. intenționa să formuleze și alte denunțuri împotriva inculpatului A. sau că ar fi formulat alte denunțuri. Deopotrivă, prezintă importanță și faptul că organele de urmărire penală aveau cunoștință în timp real despre conținutul discuțiilor purtate de către inculpații A. și E. prin utilizarea mijloacelor de supraveghere tehnică astfel că nu se poate considera că actele inculpaților erau apte să producă o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției.

În consecință, Curtea a considerat că nu se poate constata că inculpații A. și E. au încercat în luna aprilie 2015 să îl determine pe martorul F. să nu sesizeze Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea în condițiile în care este indubitabil că martorul F. formulase deja denunțul în baza căruia fusese începută urmărirea penală în cursul lunii februarie 2015, discuțiile purtate și înregistrate ambiental au vizat fapte cu care organele de urmărire penală erau deja sesizate și nu s-a probat că martorul F. urmărea în cursul lunii aprilie 2015 să formuleze și alte denunțuri împotriva inculpatului A. în care să releve și alte fapte de corupție decât cele deja sesizate.

Referitor la cerința esențială atașată elementului material al infracțiunii: pentru a se reține existența unor acte de constrângere era necesar ca parchetul să dovedească că prin acțiunile lor inculpații A. și E. au urmărit să îl forțeze (oblige) pe martorul F. să nu formuleze denunțuri împotriva inculpatului A.. Deopotrivă, trebuia dovedit faptul că a existat o amenințare fie cu o infracțiune, fie cu o faptă păgubitoare îndreptată împotriva martorului F. care să fie aptă să îi producă acestuia o stare de temere. Amenințarea nu trebuie însă să constea în realizarea unor demersuri legale care pot fi susceptibile să producă efecte negative cu privire la martor. Tot astfel, parchetul trebuia să probeze producerea unei stări de pericol pentru libertate psihică a martorului.

În ceea ce privește discuția purtată de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015 Curtea a reținut că inițiativa întâlnirii a aparținut martorului, iar în cadrul acesteia U. a făcut referire la cele relatate de soția martorului F., potrivit căreia vinovat de situația soțului său este inculpatul A. și că acesta intenționează să sesizeze organele judiciare cu privire la anumite fapte de corupție comise de inculpat.

Acest cadru de discuție creat de martorul U. a fost considerat prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Oradea, nr. 28/2016 pronunțată în această cauză și definitivă prin încheierea nr. 652/2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca având natura juridică a unei provocări la probă, procedeu legal și loial, prin care martorul nu a făcut altceva decât să ofere inculpatului o ocazie obișnuită de a relata sau confirma fapte ori împrejurări, în cadrul unei discuții informale.

În urma ascultării conținutului discuției purtate de inculpatul A. cu martorul U. la data de 23 martie 2015, Curtea a considerat că nici din conținutul faptelor sau împrejurărilor de fapt relatate de inculpat și nici din inflexiunea vocii nu rezultă că acesta ar fi urmărit constrângerea prin amenințare a martorului F. (aflat în stare de arest preventiv la acel moment), inculpatul precizând că martorul poate face orice demers juridic consideră necesar [(A.: - Nu-l poate... Ascultă! Nimeni nu-l poate pe el opri să nu facă plângere. Facă! Nu-i nicio problemă! Dar te va chema pe tine, îl cheamă pe W., probabil. Fiecare spune ce o fost. (...) A.: - Vezi de ce-i prost? Da' bun. Nu-i nicio problemă. Lasă-l dracului să scrie! Numa' io îți spun că a doua zi, îs cu ăsta după mine ]. În acest cadru inculpatul A. a relevat protecția penală pe care i-a asigurat-o martorului F., subliniind că nu poate fi acuzat că s-ar afla în spatele dosarelor penale ale martorului și că singura problemă penală pornită de la parchetul condus de inculpat este cea în legătură cu dosarul în care era investigată legalitatea achiziționării autoturismului x și că această investigație a fost demarată la un moment în care, din cauza relațiilor încordate existente între cei doi, inculpatul A. nu a înțeles să îi mai asigure protecția penală martorului F..

Prin urmare, este eronată interpretarea realizată de acuzare a relatărilor inculpatului A. din cadrul discuției purtate cu martorul U. la data de 23 martie 2015 potrivit căreia acesta a urmărit să profereze amenințări astfel încât să îl constrângă pe martorul F. să nu sesizeze organele judiciare. Curtea a considerat că referirile făcute de inculpatul A. cu privire la posibilitatea sesizării de către E. a unor fapte de corupție comise de către martorul F. nu pot avea natura juridică a unei amenințări, ci doar a notificării posibilității folosirii de către un martor a unor căi legale prin care să fie sesizate fapte ilicite comise de soțul doamnei F. (cu care martorul U. susținea că avusese discuția pe care i-o relata inculpatului A.). Chiar și în ipoteza în care martorului F. i s-ar fi creat o stare de temere ca urmare a intenției de sesizare a organelor judiciare, aceasta nu poate fi evaluată ca având relevanță penală în condițiile în care este consecința încunoștințării despre posibilitatea efectuării unui demers legal.

Din probele administrate nu rezultă nici că inculpatul A. ar fi exercitat asupra martorului F. acte de constrângere prin amenințare prin intermediul martorului X. în data de 02 aprilie 2015. Astfel, din declarațiile martorilor X. și Y. rezultă că martorul X. a fost contactat de F., că i-a comunicat acest lucru inculpatului A. care nu i-a transmis vreun mesaj martorului F. .

Deopotrivă, Curtea nu a putut reține existența unor acte de amenințare venite din partea inculpaților A. și E. față de martorul F. în cadrul discuției purtate de inculpatul E. la data de 16 aprilie 2015 cu U.: - Nu. El îi... Ascultă-mă! El îi speriat de următoarea faptă. El. .. Ai vorbit cu Sabău. E.: - Nu, tati. U.: - N-ai vorbit? E.: - Io nu vorbesc și nu mă interesează treaba lor. U.: - Nu? Am înțeles. Nu știu. Nu mă interesează. E.: - Io, treaba mea. U.: - El o încercat... Am înțeles. Treaba ta. El o încercat, Z., înțelegi, o chestie și-am spus, bă, io... exact ce spui tu. Io n-am treabă, io nu-s băgat în țigănii de doi RON. E.: - Tati! U.: - înțelegi? E.: - Știu. Știu. U.: - Zic, vezi-ți de treaba ta, pentru că oamenii ăștia n-au treabă cu tine. E.: - Asta vreau să-i explic, dar toate din gura mea. Asta vreau să-i spun. (...) U.: - Io am spus:

"n-o avut treabă... n-o avut treabă A. cu tine. Deci, n-o avut treabă cu tine. Nu mai spune... Zi-i la AA. să înceteze prin oraș tot felu 'de..." (...) E.: - Nu mă duc cu război. Io n-am fost niciodată cu război. (...) U.: - l-am spus, bă, bă, i-am spus. I-am spus io când o încercat să mă acosteze pe mine, atunci i-am spus:

"Bă, n-are treabă cu tine nimeni". E.: - Bă... Bă, îi nebun. U.: - Nimeni nu are treabă cu tine ". E.: - Bă, io trebuie să mă duc la prost acasă, să-i spun. (...) U.: - I-am spus:

"bă, n-are nimic oamenii cu tine, mă. Ești prost? N-are nimic cu tine, mă. Spune-i, în (n.n. trivial) mea, la AA. să nu mă bage pe mine... " E.: - Bă, A. și-o făcut treaba. O vrut să-1 (n.n. trivial)? L-o (n.n: trivial)! Punct. Ce are el cu A., îi treaba lor, nu mă interesează, de împărțit. Da' știu că n-are că nici n-o fost prieteni. Am io cu el amu. Am io cu el, că mancă (n.n: trivial). Și când mancă (n.n: trivial), în loc să-și facă treaba să fie liniște, îi prost. (...) U.: - Bă, o i-am spus la A. când o început să vorbească de el, AA., și că face prostii și că din alea. Io l-am sunat și i-am zis, bă, vino să ne întâlnim! Înțelegi? Vezi că... E.: - Tati, nici nu vreau să aud. Nici nu mă interesează. Tati, acolo-i vorba de autorități. U.: - Știu, știu. Știu, mă, știu. E.: - Ei să-și facă treaba. U.: - Da, mă. E.: - Pe mine mă doare-n (n.n: trivial)! Io-s revoltat io! U.: - Da, mă. Știu, mă. Da' știu că ești revoltat, pentru că, în discuția care-am avut-o io cu A., înțelegi, mi-o spus, bă, zice:

"nu i-am vrut rău', mă. Pentru că, dacă-i vroiam rău'.." E.: - Is aci io. Da, mă, da. U.: - "... mergea E., mă, și scria. I-am spus: nu te duci nicăieri în viata ta, mă".E.: - Io-s revoltat, E.. Io nu mă duc, io nu vreau să-i fac bai! Ii prost? (...) U.: - O zis că-mi dă de știre... Îți dau cuvântu' meu că n-am număru' lui de telefon! Deci, nu știu ce număr de telefon folosește. O zis că-mi dă de știre undeva pe sâmbătă după-masa, să te vezi cu el. E.: - Nu-l suna. Când vrea (n.n: trivial) lui. U.: - Io atâta i-am spus numa':

"O zis E. că vrea să fie numa' el cu tine". Asta i-am spus. E.: - Și-i de bine. Asta poți să-i spui. E de bine. Să nu se sperie, prostu'... U.: - Da. I-am spus, i-am spus. E.: - Nu mă duc cu război. Io n-am fost niciodată cu război. Io vin să-i expun situația. Atât vreau să fac. U.: - Îhm. ].

Curtea a constatat că inculpatul E. nu a dorit să transmită amenințări martorului F. în scopul de a-l constrânge să nu formuleze vreun denunț, în nenumărate momente ale discuției acesta precizând că nu dorește să îi facă vreun rău martorului sau să poarte un război cu acesta, ci doar să se întâlnească pentru a lămuri situația. Deopotrivă, nu rezultă că acțiunile inculpatului E. au fost determinate de rugăminți sau cereri venite din partea inculpatului A. și că inițiativa organizării întâlnirii cu martorul F. i-a aparținut inculpatului E..

Aceeași atitudine a avut-o inculpatul E. și în cadrul discuției purtate de acesta cu martorul F.. În urma ascultării conținutului discuției purtate de inculpatul E. cu martorul F. la data de 18 aprilie 2015 Curtea a considerat că nici din conținutul faptelor sau împrejurărilor de fapt relatate de inculpat și nici din inflexiunea vocii inculpatului nu rezultă că acesta ar fi urmărit constrângerea prin amenințare a martorului F. sau că ar fi transmis amenințări din partea inculpatului A. [E.: -... tati! Unu... Doi. Și să-ți mai spun. Sunt... Chestiunea cu fotbalul nu interesează pe nimeni. Deci, stai liniștit! (...) E.: - A doua zi, ca să... Fii atent! ELVASTAR-u` este... are dosar. Este pus sub ascultare! A doua zi după ce-ai venit amu, l-ai sunat după BB.. O zis că nu vine el, că i-i frică, și l-o trimis pe CC.. Ca să înțelegi că nu interesează pe nimeni! E.: - Tati, deci, nimeni nu-ți vrea... nu, n-are niciun fel de treabă. Asta am venit să-ti spun. (...) E.: - Deci, tați, io am venit să-ți spun lucrurile astea. Dosaru

`

cu fotbalu' nu merge mai departe. Nu interesează pe nimeni, fă-ți treaba! Alte chestiuni nu se fac, da` și tu să fii ok! (...) E.: - Ok, în sensu'... adică, n-ar fi voie să ne lovim noi între noi, să mergem cu autodenunturi, să mergem cu de astea, că nu-i... astea nu-s frumoase, tati, între noi. Astea nu-s frumoase. Nu se fac! (...) E.: - N-ajunge! Tati, nu pricepi? S-o oprit! N-ajunge nicăieri. Stop joc! Asta am venit să-ti transmit. Stai liniștit! Nimic... E. nu merge să facă plângere. Degeaba mâncă ăștia (n.n: trivial), prietenașii tăi. E. n-o făcut pentru el, mă! (...) E.: - Da