ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A., B. și C.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 22/PI/2017 din 9 februarie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., primar al mun. Beiuș, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii luare de mită, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a ocupa funcția de primar și orice altă funcție publică) cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a ocupa orice funcție publică) cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. la o pedeapsă de 1 an și 8 luni de închisoare.

În temeiul art. 65 din C. pen. a fost interzis inculpatului exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, la o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare.

În baza art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată (trei acte materiale), la o pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare.

În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare.

În baza art. 342 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, la o pedeapsă de 3 luni de închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen. (cu referire la dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea fără drept a munițiilor, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen. (cu referire la dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 1 lună de închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 327 din 7 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 131 din 3 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 1 lună de închisoare în pedepsele componente de:

- 1 an și 10 luni de închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen. pe o durată de 1 an pentru infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

- 9 luni de închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 din C. pen.

- sporul de 3 luni de închisoare, care a fost înlăturat.

În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele de mai sus, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani de închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 4 ani de închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani de închisoare, în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și h) din C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen. și în temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din data de 15 decembrie 2014 până la data de 16 iunie 2015 inclusiv.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata B., funcționar public în cadrul Biroului Impozite și Taxe din Primăria mun. Beiuș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a ocupa funcția orice funcție publică) cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus condamnatei, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Beiuș sau în cadrul Primăriei Orașului Ștei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul C., funcționar public în cadrul Biroului Impozite și Taxe din Primăria mun. Beiuș, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a ocupa funcția orice funcție publică) cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul aceluiași drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Beiuș sau în cadrul Primăriei Orașului Ștei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 397 din C. proc. pen., s-a respins ca nefondată acțiunea civilă a părții civile Consiliul Local al Municipal Beiuș față de inculpații A., B. și C., constatând că partea responsabilă civilmente Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea a achitat în întregime prejudiciul în cuantum de 260.290 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor aparținând, printre alții, inculpaților A., B. și C. în vederea reparării pagubei, constatând că partea responsabilă civilmente Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea a achitat în întregime prejudiciul.

În temeiul art. 404 din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri false:

- "Certificat de urbanism nr. x/13.06.2014" eliberat de Primăria mun. Beiuș pentru S.C. D. S.R.L.;

- "Nota de constatare nr. x/10.06.2014", în baza căreia s-a emis Certificatul de urbanism nr. x/13.06.2014;

- "Certificat de urbanism nr. x/10.09.2014", eliberat de Primăria mun. Beiuș pentru S.C. D. S.R.L.;

- "Certificat de urbanism nr. x/29.09.2014", eliberat de Primăria mun. Beiuș pentru S.C. D. S.R.L.;

- "Certificat de urbanism nr. x/27.11.2014", eliberat de Primăria mun. Beiuș pentru S.C. D. S.R.L.;

- "Declarația pe proprie răspundere nr. x/07.11.2014", care a stat la baza emiterii Avizului nr. x/19.11.2014 al Direcției Județene pentru Cultură Bihor.

În temeiul art. 404 din C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul A.:

- a armei cu aer comprimat, neletală din categoria celor supuse autorizării, fabricație China, fără serie de identificare, calibru 4,5 mm, aflată în stare de funcționare,

- a următoarelor cantități și categorii de muniție: 412 cartușe de vânătoare cu alice calibru 12, 133 cartușe de vânătoare cu alice calibru 20, 25 cartușe de vânătoare cu alice calibru 16, 8 cartușe cu glonț calibru 308Win și 291 proiectile calibru 4,5 mm, toate aflate în stare de funcționare.

Prin Decizia penală nr. 338/A din 14 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 22/PI/2017 din 9 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani de închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate în prezenta cauză, de 2 ani și 6 luni de închisoare, 1 an și 8 luni de închisoare, 1 an și 2 luni de închisoare, 1 an și 2 luni de închisoare, 2 ani de închisoare, 3 luni de închisoare și 8 luni de închisoare, cu pedepsele de 1 an și 10 luni de închisoare și 9 luni de închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 327 din 7 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, definitivă prin Decizia penală nr. 131 din 3 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni de închisoare, la care s-a adăugat sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani și 2 luni de închisoare, în final pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani și 8 luni de închisoare.

În baza art. 45 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și h) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 din C. pen., și, în temeiul art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului exercițiul acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Consiliul Local al Municipiului Beiuș, de inculpații B., C., și alții, împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat cereri de recurs în casație, inculpații A., B. și C., întemeiate pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivarea căii de atac declarate, inculpatul A. a susținut, în esență, că infracțiunile de abuz în serviciu cu obținerea unui folos necuvenit pentru altul (2 infracțiuni), fals intelectual (2 infracțiuni în formă continuată - 3 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de primar în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, deținere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării și deținere fără drept a munițiilor, pentru care a fost condamnat definitiv, nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute în norma de incriminare.

Cu privire la cele două fapte de abuz în serviciu cu obținerea unui folos pentru altul, cu referire la "neimpozitarea în perioada 2011 - 2014 a clădirilor aflate în proprietatea bisericii greco-catolice" și cea de a doua cu referire la actul "de a permite magazinului de comercializare a peștelui proprietatea Episcopiei să funcționeze în perioada 2012 - 2014 fără autorizația eliberată de Primăria Beiuș, cauzând o pagubă de 330 RON, a menționat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate sub aspectul laturii obiective, deoarece interpretarea instanțelor nu corespunde exigențelor Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 privind existența încălcării legislației primare, motivat de faptul că condamnarea sa a fost dispusă fie prin invocarea unor dispoziții legale cuprinse în legislația secundară, fie prin invocarea unor acte normative care nu reglementează atribuțiile primarului în ceea ce privește impozitarea și impunerea din oficiu a clădirilor aflate în proprietatea bisericii greco-catolice, cu referire la art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 2015/2001 (atribuțiile Consiliului Local), art. 61 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 215/2001 (care au un caracter general și nu pot fi particularizate la o încălcare concretă a legii în legătură cu omisiunea reținută), art. 291 din C. fisc. (care se referă la o responsabilitate generală, particularizată pe stabilirea, controlul și colectarea impozitelor, taxelor locale, amenzilor și penalizărilor aferente, fără a se putea stabilii în mod concret o responsabilitate a inculpatului, în calitate de primar, în legătură cu ceea ce a constituit fondul acuzației), art. 254 alin. (5) din C. fisc. (care se referă la conduita contribuabilului și nu a cea a primarului), art. 294 alin. (2) lit. a) și b) din C. fisc. (prevederi ce individualizează contravențiile și care nu pot fi asociate cu o conduită a primarului în legătură cu omisiunea reținută), art. 7 alin. (2) din C. proc. fisc. (ceea ce privește existența unui contribuabil înregistrat fiscal a cărui situație fiscală poate fi examinată și din oficiu; or, pe de o parte, Episcopia greco-catolică nu a fost înregistrată fiscal, iar pe de altă parte, calitatea de primar nu se identifică cu cea de organ fiscal), art. 49 lit. a), art. 56 alin. (1), art. 64, art. 65 alin. (2), art. 67, art. 94 alin. (1), art. 99 alin. (1), art. 105 alin. (6) și (7) din C. proc. fisc. (care presupun existența unui contribuabil înregistrat fiscal, atribuția de serviciu aparținând organului fiscal și nu primarului, situații neaplicabile cauzei).

A concluzionat în sensul că nu pot fi identificate în mod concret atribuțiile sale de serviciu în calitate de primar al municipiului Beiuș, care să îndeplinească exigențele deciziei Curții Constituționale antereferite, respectiv să fie expres prevăzute în legislația primară, să fi fost încălcate de acesta și să fi avut ca rezultat omisiunea identificării, înregistrării și impozitării din oficiu a imobilelor proprietatea Bisericii greco-catolice, supuse impozitării. Și în ceea ce privește cea de a doua infracțiune de abuz în serviciu cu obținerea unui folos pentru altul, s-au invocat texte de lege care nu reglementează atribuții concrete ale primarului cu referire la art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. g) din Legea nr. 215/2001, art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 99/2001, suma imputată de care a fost privat bugetul local, de 330 RON, înscriindu-se în zona derizoriului.

Referitor la prima infracțiune de fals intelectual pentru care a fost condamnat cu privire la faptul că și-a însușit prin semnătură constatările necorespunzătoare adevărului cuprinse în Nota de constatare nr. x din 10.06.2014, întocmită și semnată de către inculpatul E., pe de-o parte, a arătat nu are aptitudinea de a produce consecințe juridice, deoarece un astfel de act de constatare nu este necesar și nu este cerut de legislația în vigoare în procesul de autorizare, iar, pe de altă parte, semnarea ulterioară consumării infracțiunii săvârșite de inculpatul E., a procesului-verbal de către recurent, nu realizează elementul material al infracțiunii de fals intelectual. Față de aceste considerente, a apreciat că nu se realizează tipicitatea obiectivă a primei infracțiuni de fals intelectual, atât sub aspectul subiectului activ al infracțiunii, cât și sub aspectul elementului material al laturii obiective, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește a doua infracțiune de fals intelectual reținută în sarcina sa, cu referire la întocmirea și semnarea certificatelor de urbanism nr. x/10.09.2014, nr. y/29.09.2014 și nr. x/27.11.2014, considerate false atât ca urmare a faptului că s-a făcut referire în cuprinsul lor la date din nota de constatare care conținea mențiuni nereale, cât ca urmare a omisiunii de a se solicita toate avizele cerute de lege, a apreciat că faptele descrise de instanța de fond și instanța de apel nu realizează tipicitatea obiectivă a acestei infracțiuni sub aspectul subiectului activ al infracțiunii și al elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

A considerat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate sub aspectul laturii obiective nici ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea de primar în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, nepunându-se în pericol buna desfășurare a activităților de serviciu de către primarul municipiului Beiuș, în condițiile în care faptele de comerț reținute se referă la o societate comercială, S.C. D. S.R.L. Beiuș, având ca asociat și administrator pe mama inculpatului A., F., al cărui obiect principal de activitate l-a constituit comercializarea articolelor și produselor de pescuit sportiv, fapte de comerț care nu au avut aptitudinea de a afecta activitățile de serviciu ale inculpatului.

Cu referire la infracțiunea de deținere fără drept a unei arme neletale, a apreciat că fapta deținerii armei cu aer comprimat, neletale, identificate în decizie, nu îndeplinește tipicitatea obiectivă a infracțiunii, neexistând posibilitatea, în mod obiectiv, în lipsa unei expertizări a armei, de a se cunoaște dacă arma este supusă autorizării, context în care fapta nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea, nu este îndeplinită condiția specială a deținerii fără drept în cazul infracțiunii de deținere fără drept a munițiilor, în condițiile în care deținerea muniției neletale constând în 291 proiectile calibru 4,5 mm nu este prevăzută de legea penală, iar cele 412 cartușe de vânătoare cu alice calibru 12 au fost deținute legal, fiind aferente celor 2 arme de vânătoare vândute, împrejurare față de care a apreciat că fapta nu îndeplinește tipicitatea obiectivă a infracțiunii, nefiind prevăzută de legea penală.

Recurenta-inculpată B. a arătat că se afla în imposibilitate obiectivă de a constata și sancționa săvârșirea unei contravenții în lipsa unei împuterniciri exprese din partea primarului A., căruia de altfel după învestirea sa în funcție, în iunie 2008, i-a adus la cunoștință, în mai multe rânduri, problemele cu care se confrunta în aplicarea dispozițiilor legale privitoare la impozitarea și impunerea clădirilor aflate în proprietatea Bisericii greco-catolice din Municipiul Beiuș. I-a spus primarului că pasul următor trebuie să fie efectuarea inspecției fiscale, deoarece reprezentanții bisericii nu au dat curs solicitărilor de declarare a clădirilor aflate în proprietatea acesteia. Primarul i-a transmis să insiste, fără a emite dispoziție de efectuare a inspecției fiscale. Astfel, în lipsa unei împuterniciri exprese, nu avea cum să constate și să aplice sancțiuni pentru o presupusă contravenție (în atare situație, fișa postului în care era prevăzută atribuția de constatare a contravenției nu are relevanță în lipsa unei împuterniciri exprese și scrise a primarului), neputându-se deplasa decât cu delegare și împuternicire (ulterior condamnării sale întreaga organizare a Biroului impozite și taxe din cadrul Primăriei Beiuș fiind reformată).

Recurentul-inculpat C. a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Aceasta a fost dezincriminară ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, care elimina din sfera de conduită a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu acele activități comisive sau omisive care nu sunt descrise în mod clar printr-o normă prevăzută de legislația primară. Or, în realitate, dispozițiile și atribuțiile a căror încălcare i se impută nu sunt reglementate în legislația primară.

Mai mult, nu putea demara o inspecție fiscală în lipsa unui act emis de primar, în caz contrar fiind pasibil de a răspunde sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, iar fapta care i se impută nu a creat un prejudiciu, deoarece nu a intervenit prescripția fiscală, astfel că bugetul localității Beiuș nu a pierdut niciun leu din creanța ce exista în baza C. fisc. față de Episcopia greco-catolică. În plus, prejudiciul a fost recuperat.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații A., B. și C.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpații A., B. și C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În speță, inculpații A., B. și C. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În motivarea căilor de atac declarate, toți recurenții-inculpați au susținut că faptele pentru care au fost condamnați nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. În plus, inculpatul A. a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, de deținerea fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen. și de deținerea fără drept a munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen.

Conform art. 297 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu constă în "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice".

Art. 132 din Legea nr. 78/2000 reglementează o formă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu în situația obținerii unui un folos necuvenit pentru sine ori pentru altul ("În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime").

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/8.07.2016, s-a constatat că "dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii"", s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, prin restrângerea sferei de incidență, astfel că, în măsura în care fapta săvârșită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată, decizia menționată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecințele ce decurg din reținerea incidenței dispozițiilor art. 4 din C. pen.

Ulterior, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în M. Of. nr. 504/30.06.2017, a constatat că dispozițiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", și a reținut că "[...] urmare a deciziei pronunțate, dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. au rămas în vigoare și continuă să producă efecte juridice în interpretarea pe care Curtea a constatat-o ca fiind conformă Legii fundamentale".

Inculpații au susținut, în esență, că faptele pentru care au fost condamnați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu întrucât, pe de o parte, atribuțiile de serviciu la care se face referire în decizia instanței de apel nu sunt prevăzute în legislația primară, iar, pe de altă parte, fie nu aveau atribuțiile reținute prin decizia recurată, fie îndeplinirea acestora era condiționată de dispoziția șefului unității și de delegarea în scris a efectuării controlului și a inspecției fiscale.

Înalta Curte reține că inculpații A., primar al mun. Beiuș, B., angajat al Biroului de Impozite și Taxe din Primăria mun. Beiuș, cu atribuții pe linia impunerii persoanelor juridice, iar din data de 11.09.2013 coordonator al biroului în cauză, și C., angajat al Biroului de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei mun. Beiuș, cu atribuții pe linia impunerii persoanelor juridice, au fost condamnați pentru că, în perioada 2009 - 2014, nu și-au îndeplinit, conform legii, atribuțiile de serviciu referitoare la impozitarea și impunerea din oficiu a clădirilor aflate în proprietatea Bisericii Greco-catolice pe raza mun. Beiuș, cauzând o pagubă Primăriei mun. Beiuș de 260.290 RON și obținând un folos necuvenit pentru biserica Greco-catolică.

Pentru reținerea comiterii infracțiunii de abuz în serviciu de către inculpați, instanța de apel a făcut trimitere la încălcarea următoarelor dispoziții legale în vigoare în perioada de referință:

- art. 7 alin. (2) din C. proc. fisc. :

"Rolul activ" - Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz.

- art. 49 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. :

"Mijloace de probă" - Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane.

- art. 56 alin. (1) din C. proc. fisc. :

"Prezentarea de înscrisuri" - În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligația să pună la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri și altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

- art. 64 din C. proc. fisc. :

"Forța probantă a documentelor justificative și evidențelor contabile" - Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există și alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.

- art. 65 alin. (2) din C. proc. fisc. :

"Sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale" - Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.

- art. 67 din C. proc. fisc. :

"Estimarea bazei de impunere" - Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale. În situația în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere prețul de piață al tranzacției sau bunului impozabil, astfel cum este definit de C. fisc.

- art. 94 alin. (1) din C. proc. fisc. :

"Obiectul și funcțiile inspecției fiscale" - Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificare sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.

- art. 99 alin. (1) din C. proc. fisc. :

"Competența" - Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin A.N.A.F. ori, după caz, de compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale (...).

- art. 105 alin. (6) și (7) din C. proc. fisc. :

"Reguli privind inspecția fiscală" - Activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară pe baza unor programe anuale, trimestriale și lunare aprobate în condițiile stabilite prin ordin al președintelui A.N.A.F., respectiv prin acte ale autorităților administrației publice locale, după caz. La începerea inspecției fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimația de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control;

- art. 291 din C. fisc. : "Controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale" - Autoritățile administrației publice locale și organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale, precum și a amenzilor și penalizărilor aferente.

Totodată, inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu întrucât, în perioada 2012 - 2014, a permis ca magazinul de comercializare a peștelui aparținând Episcopiei Greco-catolice Oradea să funcționeze fără autorizație emisă în condițiile legii, având drept consecință neplata sumei totale de 330 RON, reprezentând contravaloarea taxei pentru eliberarea autorizației (în anul 2012) și a vizei anuale (în anul 2013), sume care constituie venituri ale municipiului Beiuș, corelativ cu obținerea unui folos necuvenit de către Episcopie, care a înregistrat venituri din desfășurarea unei activități neautorizate în condițiile legii.

Pentru reținerea comiterii infracțiunii de abuz în serviciu de către inculpat, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile din legislația primară ce reglementează atribuțiile de serviciu ale primarului în legătură cu emiterea avizelor, acordurilor și autorizațiilor date prin competența sa prin lege sau alte acte normative (art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. g) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață), potrivit cărora orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii, iar exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrației publice locale.

În raport de aceste date factuale, sub un prim aspect, Înalta Curte reiterează că verificarea conformității hotărârii cu regulile de drept în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu presupune o schimbare a situației de fapt reținute în apel și constată că stabilirea atribuțiilor de serviciu și încălcarea acestora de către inculpați au fost definitiv stabilite de către instanța de apel. Astfel, apărările inculpaților în sensul că nu aveau atribuțiile de serviciu reținute prin Decizia penală nr. 338/A din 14 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sau că îndeplinirea acestora era condiționată de elemente exterioare voinței acestora, cum ar fi dispoziția șefului unității sau de emiterea în scris a unei delegații, nu pot fi analizate de instanța de recurs în casație. Sub al doilea aspect, în raport de argumentele inculpaților A., B. și C. aduse în susținerea lipsei elementelor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte notează că obligațiile și îndatoririle principale ce revin funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul autorităților și instituțiilor publice sunt prevăzute în legislația primară. Detalierea și concretizarea atribuțiilor de serviciu prevăzute în legislația primară se realizează prin legislația secundară (hotărâri de Guvern, ordine de ministru, norme de aplicare), respectiv acte normative interne (ordine de serviciu, regulamente, dispoziții, fișa postului).

Astfel, varietatea și complexitatea aspectelor normative impuse autorităților și instituțiilor publice de către autoritățile legiuitoare și, corelativ, prevederea obligațiilor și îndatoririlor principale ce revin funcționarilor publici, fac imposibilă, din punct de vedere obiectiv, integrarea modalităților de realizare a acestora în legislația primară, cu consecința necesității detalierii, concretizării și explicării obligațiilor, sarcinilor de serviciu și profesionale prevăzute în legislația primară, ulterior, prin legislația secundară, în final, rezultând un mecanism legal complex, de natură a satisface imperativul clarității și previzibilității normei de drept din legislația primară.

Pe cale de consecință, derivă necesitatea ca, pe lângă actele normative specifice legislației primare, să fie necesară și trimiterea la actele normative aparținând legislației secundare, aceasta din urmă având menirea de a clarifica, a explica și detalia norma din legislația primară, evident cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative (ICCJ, secția penală, Decizia nr. 109/RC din 20.03.2020).

Înalta Curte își însușește în totalitate argumentele instanței de apel, care a dezvoltat pe larg motivele pentru care Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 nu este incidentă în speță și a indicat punctual dispozițiile normative prevăzute de legislația primară specifice profesiilor inculpaților, a căror încălcare a dus la condamnarea acestora. Împrejurarea că în dezvoltarea atribuțiilor inculpaților stabilite prin legislația fiscală reținută a fi încălcată a făcut trimitere și la Regulamentul intern de organizare, funcționare, instruire și perfecționare, precum și de conduită al aparatului de specialitate al primarului municipiului Beiuș sau la fișele de post nu este de natură să conducă la concluzia că soluția de condamnare a inculpaților A., C. și B. pentru infracțiunile de abuz în serviciu s-a întemeiat pe constatarea încălcării unor dispoziții din legislația secundară. Astfel, în considerentele sentinței și deciziei de condamnare, s-a reținut că inculpații A., C. și B. nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin legislația fiscală indicată anterior, neefectuând niciun demers legal apt pentru intrarea în legalitate a Episcopiei Greco-Catolice, în sensul declarării imobilelor deținute în localitatea Beiuș și achitării impozitelor aferente, în condițiile prevăzute de C. fisc. Detalierea, în cuprinsul deciziei recurate, a obligațiilor care îi reveneau Episcopiei Greco-Catolice în calitate de contribuabil, cu referire la textele legale din care acestea decurgeau, s-a realizat doar pentru sublinierea direcțiilor de acțiune ce rezultau din responsabilitățile legale ale inculpaților cu referire la stabilirea și colectarea taxelor locale, precum și la controlul contribuabililor. Astfel, din dispozițiile C. fisc. și ale C. proc. fisc. rezultă că obligației contribuabilului de a declara imobilele și de a plăti taxele și impozitele aferente îi revine o obligație corelativă a organului fiscal de a verifica îndeplinirea acestora și, în caz de neconformare, de luare a măsurilor legale apte să determine intrarea în legalitate a contribuabilului. Însă atât inculpatul A., primarul orașului Beiuș, cât și inculpații C. și B., ambii angajați ai Biroului de Impozite și Taxe din Primăria mun. Beiuș, cu atribuții pe linia impunerii persoanelor juridice, deși cunoșteau situația juridică a imobilelor, nu au întreprins niciun demers legal apt să conducă la intrarea în legalitate a Episcopiei Greco-Catolice.

Aceste argumente își mențin valabilitatea și în ceea ce privește faptele inculpatului A. reținute în legătură cu magazinul de comercializare a peștelui aparținând Episcopiei Greco-catolice Oradea. Astfel, instanța de apel a făcut trimitere la dispozițiile din legislația primară ce reglementează atribuțiile de serviciu ale primarului în legătură cu emiterea avizelor, acordurilor și autorizațiilor date prin competența sa prin lege sau alte acte normative (art. 63 alin. (1) lit. d) și alin. (5) lit. g) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață), potrivit cărora orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii, iar exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrației publice locale.

Or, în speță, s-a reținut că, "desfășurarea unui exercițiu comercial, în înțelesul legii, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) este imputabilă în mod normal comerciantului care nu a făcut demersurile necesare autorizării, însă în speță însuși primarul, în persoana inculpatului A., a încălcat legea, permițând cu bună știință acest lucru, în condițiile în care a cunoscut de la bun început că demersurile făcute de reprezentanții Episcopiei, în sensul obținerii autorizației de funcționare, nu au fost finalizate prin emiterea acesteia, atribuție care îi aparținea în exclusivitate".

În ceea ce privește infracțiunile de fals intelectual, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru că, în calitate de primar al mun. Beiuș, a certificat prin semnătură constatările inculpatului E. din Nota de constatare nr. x/10.06.2014, cunoscând că această notă atestă fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului în legătură cu stadiul fizic al imobilului în cauză și realitatea verificărilor din teren, cunoscând că la data întocmirii notei de constatare lucrările de reabilitare la imobilul în cauză fuseseră deja demarate la solicitarea sa, fiind vorba de lucrări de demolare totală a acoperișului, mențiunile cuprinse în nota de constatare fiind necesare pentru fundamentarea eliberării unei autorizații de construire în regim de urgență, necesară societății S.C. D. S.R.L. pe care inculpatul o administra în fapt și pentru că a certificat prin semnătură constatările inculpatului E. din Certificatele de urbanism nr. x/10.09.2014, nr. y/29.09.2014 și nr. x/27.11.2014, cunoscând că acestea atestau fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului în ceea ce privește stadiul fizic al imobilului în cauză și constatările și verificările în teren, fiind omisă cu știință solicitarea de avize/acorduri prevăzute de legislația specifică, cunoscând că la imobilul în cauză fuseseră executate, la cererea sa, lucrări de demolare și reabilitare.

Inculpatul susține că faptele descrise mai sus nu sunt tipice infracțiunii de fals intelectual întrucât persoana care contrasemnează un act nu are calitatea de subiect activ al infracțiunii, deoarece nu contribuie la stabilirea conținutului acestuia, ci realizează doar un control de legalitate. Totodată, a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția esențială ca falsificarea înscrisului să fie de natură a produce consecințe juridice, întrucât acesta nu este cerut de legislația în vigoare în procesul de autorizare și nici elementul material, față de împrejurarea că în certificatele de urbanism nr. x/10.09.2014, nr. y/29.09.2014 și nr. x/27.11.2014 s-a inserat Nota de constatare nr. x/10.06.2014 cu privire la care s-a reținut, cu titlu definitiv, că ar cuprinde date necorespunzătoare adevărului.

Înalta Curte, constată că art. 321 alin. (1) din C. pen. definește falsul intelectual ca fiind "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări."

Așa cum rezultă din conținutul legal al normei de incriminare, subiectul activ al infracțiunii de fals intelectual este calificat și poate fi numai un funcționar public care săvârșește fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În doctrină s-a reținut că, "în ipoteza în care întocmirea înscrisului oficial intră în competența unui colectiv, adică a mai multor funcționari publici, iar aceștia hotărăsc și îl falsifică cu prilejul întocmirii, se va reține infracțiunea de fals intelectual săvârșită în coautorat."

Prin întocmirea unui înscris se înțelege nu numai operațiunea materială de redactare a acestuia, ci și confirmarea datelor din cuprinsul acestuia, prin semnătură și, dacă este cazul, aplicarea sigiliului sau a ștampilei, condiții necesare pentru a considera înscrisul perfectat. De altfel, contrar opiniei inculpatului A., momentul confirmării conținutului înscrisului prin semnătură este și momentul când se produce urmarea imediată și când infracțiunea se consumă, în lipsa acestor elemente fapta putând constitui doar o simplă tentativă la infracțiunea de fals intelectual. De aceea, semnătura inculpatul A. constituia o condiție esențială pentru perfectarea actelor în care s-a constatat că au fost atestate mențiuni nereale cu privire la imobilul ce făcea obiectul acestora sau s-a omis inserarea datelor referitoare la lipsa avizului ISC sau al Direcției Generale de Cultură, context în care susținerile acestuia că nu ar avea atribuții în întocmirea acestora și că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii nu pot fi primite.

În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, instanța de apel a reținut că inculpatul A., a semnat certificatele de urbanism nr. x/10.09.2014, nr. y/29.09.2014 și nr. x/27.11.2014 însușindu-și prin semnătură "atât mențiunile necorespunzătoare adevărului referitoare la stadiul fizic al imobilului, deși cunoșteau că lucrările fuseseră începute încă din luna mai 2014, cât și omisiunea solicitării avizelor cerute de legislația în vigoare, în lipsa cărora nu putea fi emisă autorizația de construire".

Or, situația de fapt descrisă mai sus realizează elementul material al infracțiunii de fals intelectual atât în modalitatea atestării unor fapte necorespunzătoare adevărului (privind stadiul fizic al imobilului), cât și a omisiunii de inserare a unor date sau împrejurări ce ar fi trebuit constatate (datele referitoare la lipsa avizului ISC sau al Direcției Generale de Cultură).

În ceea ce privește apărările inculpatului privind lipsa consecințelor juridice ale activității de falsificare, Înalta Curte constată, pe de o parte, că o astfel de condiție nu este cerută de norma de incriminare, iar, pe de

§ Cauze similare