ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 26/PI din data de 20 februarie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins solicitarea Ministerului Public - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea privind recalificarea infracțiunilor reținute în Rechizitoriul nr. x Dosar nr. x/2013, potrivit C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 67 alin. (1) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

S-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului A. pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulată de către serviciul de probațiune sau organizată în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare sau a Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă statul român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și obligă pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Biroul Executorului Judecătoresc A. să plătească acestuia suma de 1.603.548,59 RON reprezentând despăgubiri materiale actualizată cu rata inflației la care s-au adăugat dobânzi penalizatoare de la data de 16.12.2011 până la data achitării integrale a debitului.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de către părțile civile B. și C. și a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente Biroul Executorului Judecătoresc A. să plătească acestora suma de câte 4.500 RON reprezentând daune morale. S-a respins restul pretențiilor civile ca fiind neîntemeiate.

În baza art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. și ale părții responsabile civilmente Biroul Executorului Judecătoresc A. până la concurența valorii probabile a pagubei.

În baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 256 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare prin desființarea Sentinței civile nr. 9202/24.05.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București - Dosar nr. x/2011, precum și a actelor de executare emise ulterior de către Ministerul Finanțelor Publice în sarcina părților civile B. și C.

În baza art. 276 C. proc. pen., au fost obligați inculpatul A. și partea responsabilă civilmente Biroul Executorului Judecătoresc A. să plătească părților civile fiecare suma de câte 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 10.000 RON reprezentând cheltuielilor judiciare efectuate în faza de urmărire penală și în primă instanță.

Prin Decizia penală nr. 435/A din 15 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2015, cu majoritate, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și de părțile civile C., B. împotriva Sentinței penale nr. 26/PI din data de 20 februarie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a desființat sentința penală apelată numai în ceea ce privește:

- dispoziția de desființare a Sentinței civile nr. 9202 din 24.05.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București, precum și a actelor de executare emise ulterior de către Ministerul Finanțelor Publice în sarcina părților civile B. și C.

- cuantumul daunelor morale acordate părților civile B. și C.

S-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

A fost înlăturată din sentința apelată dispoziția prin care în baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 256 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare prin desființarea Sentinței civile nr. 9202/24.05.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București - Dosar nr. x/2011, precum și a actelor de executare emise ulterior de către Ministerul Finanțelor Publice în sarcina părților civile B. și C.

A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părților civile B. și C. de la 4500 RON la 10.000 euro.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 600 RON către martora D. cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de parte prin participarea în calitate de martor în cadrul procesului penal.

S-a respins solicitarea martorei E. de acordare a cheltuielilor efectuate prin participarea în calitate de martor în cadrul procesului penal.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente Birou Executor Judecătoresc A. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost obligat apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

A fost obligat apelantul parte responsabilă civilmente Birou Executor Judecătoresc A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a criticat soluția primei instanțe sub două aspecte principale și, de asemenea, pentru greșita individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului.

În primul rând, s-a arătat în motivele de apel, așa cum au fost completate ulterior, că se solicită desființarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Oradea și înlăturarea dispoziției din hotărârea primei instanțe în ceea ce privește desființarea Sentinței civile nr. 9202 din data de 24.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în Dosarul civil nr. x/2011 și a actelor civile de executare emise în baza acestei sentințe civile. A considerat că, în mod greșit, prima instanță a desființat o hotărâre judecătorească civilă în condițiile în care nu era instanță de control judiciar față de Judecătoria Sectorului 3. A învederat că, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii. A arătat că în această situație nu este vorba despre exercitarea unei căi de atac, context în care a apreciat că nu a fost respectată nici măcar norma constituțională.

În ceea ce privește al doilea motiv de apel, respectiv greșita achitare a inculpatului A. sub aspectul infracțiunii de spălare de bani, a învederat că infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina inculpatului are individualitate și a fost săvârșită după comiterea infracțiunii predicat de abuz în serviciu. A menționat faptul că în precizările scrise depuse la dosar s-a arătat când s-a consumat infracțiunea de abuz în serviciu, în concret fiind vorba despre momentul în care inculpatul și-a însușit suma de bani care a făcut obiectul popririi, respectiv creanța principală obținută de către părțile civile persoane fizice și momentul prejudicierii părților civile în același context, întrucât infracțiunea de abuz în serviciu s-a consumat efectiv anterior activităților care au presupus pretinsa distribuire a sumelor de bani cu titlu de cheltuieli de executare, așa cum s-a reținut că a săvârșit inculpatul. A apreciat că infracțiunea de spălare de bani are propria individualitate, fiind respectate cele stabilite de către Înalte Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 16/2016.

A mai arătat că prima instanță a reținut, de asemenea, că infracțiunea de spălare de bani nu ar fi putut fi săvârșită de către aceeași persoană care a săvârșit și infracțiunea predicat, însă acest lucru este contrar considerentelor hotărârii Înaltei Curți dată în dezlegarea problemei de drept, unde s-a stabilit fără echivoc că persoana care a săvârșit infracțiunea predicat poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare de bani. A arătat că s-a reținut de către Parchet infracțiunea de spălare de bani ca fiind săvârșită în legătură cu repartizarea cu titlu de cheltuieli de executare a sumei de 1.113.005,4 RON, așadar nu a întregii sume care a făcut obiectul popririi, însă a învederat că în contextul folosirii de către inculpat a acestei sume de bani cu titlu de cheltuieli de executare în alte dosare, acesta în mod intenționat a menționat în acel proces-verbal întreaga sumă pentru a disimula efectiv proveniența și drepturile asupra sumei de bani care a făcut obiectul popririi. A considerat că folosirea sumei de 1.113.005,4 RON și disimularea provenienței și drepturilor asupra acesteia sunt activități desfășurate de către inculpat după consumarea infracțiunii de abuz în serviciu, iar inculpatul cunoștea proveniența ilicită a acestei sume de bani, cunoscând, totodată, că titlul executoriu a fost desființat anterior și deci că nu mai era posibilă întocmirea vreunui act de executare precum procesul-verbal de distribuire invocat. În opinia procurorului, intenția inculpatului de a disimula proveniența rezultă din menționarea întregii sume în procesul-verbal respectiv.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei a considerat că inculpatul, nerecunoscându-și fapta și profitând de vârsta persoanelor vătămate, va trebui să execute efectiv pedeapsa rezultantă pe care o va stabili instanța, măsură pe care o apreciază ca fiind necesară pentru îndreptarea conduitei acestuia și realizarea scopului preventiv și educativ al sancțiunii penale.

Apelantele părți civile C. și B. au criticat soluția primei instanțe atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.

Sub aspectul laturii penale, au solicitat să se dispună majorarea pedepsei pentru infracțiunea de abuz în serviciu, apreciind că acest cuantum este netemeinic, insuficient și neîndestulător, precum și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de spălare de bani, în forma solicitată prin schimbarea de încadrare juridică, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, iar sub aspectul modalității de executare, aplicarea unei pedepse rezultante în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile, au solicitat majorarea daunelor morale acordate părților civile apelante, precum și desființarea totală, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (3) teza I C. proc. pen., a procesului-verbal de distribuire din data de 28.02.2012, aflat la filele x al dosarului de urmărire penală, respectiv a proceselor-verbale de distribuire subsecvente, indicate la filele x din rechizitoriu.

Apelantul intimat inculpat A. a criticat, de asemenea, soluția primei instanțe atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.

Acesta a solicitat, în principal, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, precum și a încheierilor din data de 07 octombrie 2015 și respectiv 09 noiembrie 2015 ale aceleiași instanțe, întrucât dispozițiile art. 408 alin. (2) C. proc. pen., normă procedurală pe care o apreciază ca fiind aplicabilă, nu distinge în raport de momentul pronunțării acestora, arătând că înțelege să atace cu apel și încheierile de ședință anterior menționate, chiar dacă au fost date în procedura camerei preliminare.

Apelantul a apreciat că se impune desființarea atât a sentinței penale, cât și a celor două încheieri anterior menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea în faza procedurii de cameră preliminară, întrucât în cauză este incidentă o cauză de nulitate absolută, urmărirea penală fiind efectuată de un organ necompetent, aspect care, deși a fost invocat în mod constant în cursul procedurii de cameră preliminară și s-a solicitat trimiterea cauzei la Parchetul competent pentru refacerea urmăririi penale, solicitarea a fost respinsă fără nicio motivare.

De asemenea, a considerat că speța nu este de competența materială a D.N.A. în raport de prevederile O.U.G. nr. 43/2002, competența de soluționare a cauzei aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, având în vedere calitatea de executor judecătoresc a inculpatului, iar prejudiciul reținut în sarcina inculpatului cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu este sub 1.000.000 de euro. A arătat că nu toate infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 sunt de competența D.N.A. potrivit O.U.G. nr. 43/2002, întrucât, dacă ar fi dorit acest lucru, legiuitorul ar fi precizat în mod expres că și infracțiunile prevăzute de art. 13

1

și art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 sunt de competența D.N.A. Cum nu există un text expres și dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002 se referă până la inclusiv art. 13 din Legea nr. 78/2000, inculpatul a apreciat că nu se poate discuta despre competența D.N.A. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000. Pe de altă parte, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 nu prevede o formă autonomă a unei infracțiuni, ci o formă agravată a aceleiași infracțiuni de abuz în serviciu, prin urmare, nu este vorba despre o infracțiune distinctă reglementată în acest articol, ci o formă agravată a aceleiași infracțiuni de abuz în serviciu pentru care, din punctul de vedere al apărării, competența ar fi revenit D.N.A. numai dacă prejudiciul s-ar fi situat peste 1.000.000 de euro, astfel încât, fiind vorba despre o nulitate absolută, vătămarea nu mai poate fi înlăturată decât prin refacerea actului.

În ceea ce privește latura penală a cauzei s-a arătat că mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea sa sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., din probatoriul administrat în cauză nerezultând întrunirea elementelor de tipicitate ale acestei fapte așa cum sunt prevăzute în norma de incriminare, sens în care se impunea achitarea în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. și a apreciat că în modalitatea reținută de către instanța de fond în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracțiuni, sens în care a solicitat achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Inculpatul a considerat că dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. sunt aplicabile și datorită apariției deciziei Curții Constituționale nr. 392 din 06 iunie 2017 publicată în M. Of. nr. 504/30.06.2017, în considerentele căreia se arată că dispozițiile din conținutul art. 297 din C. pen. sunt formulate în sens larg, în termeni vagi, care conferă grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că nu reglementează pragul valoric al pagubei și nu stabilește intensitatea vătămării, fapt care este contrar principiului securității raporturilor juridice referitor la claritatea și predictibilitatea legii. Prin urmare, a apreciat că o condamnare contrară principiului legalității incriminării prevăzut de art. 1 din C. proc. pen., garantat de art. 7 din Convenție, nu este posibilă. A menționat faptul că unele instanțe au în vedere chiar dezincriminarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., fiind cunoscută sub acest aspect practica instanțelor din Alba Iulia, la care s-au raliat și instanțele din Cluj-Napoca și Oradea, care, făcând aplicarea acestei decizii a Curții Constituționale, și în faza de executare prin admiterea unor contestații la executare, apreciind că este aplicabilă legea penală mai favorabilă și recalculând, au dispus deja punerea în libertate a persoanelor respective, exprimându-se că ar fi vorba despre o dezincriminare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen. A susținut apărătorul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., întrucât o condamnare, într-o asemenea situație, având în vedere considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 392 din 06 iunie 2017 ar fi contrară principiului legalității incriminării prevăzut de art. 1 C. proc. pen., garantat de art. 7 din Convenție.

Pe de altă parte, în subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. în ipoteza reținută de instanța de fond în ceea ce privește vătămarea intereselor celor două părți vătămate B. și C., pentru motivele anterior expuse, arătând că nu existat niciun moment vreo intenție din partea inculpatului și nici nu a acceptat acesta posibilitatea ca operațiunea efectuată prin intermediul acelui proces-verbal să lezeze cumva interesele părților vătămate. Inculpatul nu a avut o asemenea intenție și din acest motiv a precizat în mod expres în procesul-verbal "suma se restituie".

De asemenea, în subsidiar, dacă se va reține că prin fapta inculpatului s-a adus doar o vătămare intereselor celor două părți vătămate, admițând ipoteza că în dauna statului nu s-a produs niciun prejudiciu și faptele fiind comise sub imperiul codului vechi, a arătat că încadrarea juridică ar fi cea prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen., situație net favorabilă inculpatului, fiind motivată pe larg și în motivele scrise de apel. De asemenea, în motivele de apel s-a solicitat înlăturarea prevederilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, întrucât nu a existat un avantaj patrimonial în sensul acestei dispoziții, sumele care au revenit executorului judecătoresc reprezentând cheltuieli de executare ce erau cuvenite acestuia ca urmare a activității pe care a desfășurat-o, aspect reținut și de către instanța de fond.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a solicitat înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului la plata sumei de 1.603.458,49 RON în favoarea Statului Român prin Direcția Finanțelor Publice, întrucât această entitate nu a fost prejudiciată, sumele respective acoperind alte debite datorate de Statul Român în cadrul altor dosare de executare.

Apelanta parte responsabilă civilmente Birou Executor Judecătoresc A. a formulat apel atât în latura penală, cât și latura civilă a cauzei, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul că latura penală a cauzei are o înrâurire evidentă asupra laturii civile, context în care partea responsabilă civilmente poate exercita calea de atac a apelului și în privința laturii penale a cauzei.

În acest sens, în ceea ce privește latura penală a cauzei, a solicitat achitarea inculpatului A., în principal, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și, în subsidiar, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a solicitat înlăturarea dispoziției primei instanței privind obligarea inculpatului A. în solidar cu Biroul Executorului Judecătoresc la plata sumei de 1.603.548,59 RON către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, de asemenea, înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului în solidar cu Biroul Executorului Judecătoresc la plata daunelor morale către cele două părți civile persoane fizice.

Apelanta parte responsabilă civilmente a susținut că nu s-a demonstrat încălcarea niciunei norme de drept penal primare de către inculpatul A. în procedura pe care acesta a urmat-o și care, de altfel, este una legală și permisă de C. proc. civ. în vigoare la data la care aceasta s-a realizat.

S-a susținut, deopotrivă, că executorul judecătoresc a procedat în mod legal în prezenta speță, menționând că la acest moment se susține, potrivit acuzației, că vătămarea intereselor legitime nu mai este a părților civile persoane fizice, ci a Statului Român, iar prejudiciul material produs prin infracțiunea de abuz în serviciu nu mai este al Statului Român, astfel cum a stabilit în mod nelegal, în opinia apărării, prima instanță, ci al părților vătămate persoane fizice. A susținut că este vorba de o schimbare a acuzației în apel, pentru a justifica, în mod aparent, din punctul de vedere al apărării, reținerea și a infracțiunii de spălare de bani.

Apelanta parte responsabilă civilmente a solicitat să se observe că această acuzație, deși este o acuzație nouă față de care inculpatul este privat de un grad de jurisdicție, nu este fondată, întrucât întregul demers realizat de executorul judecătoresc, în calitate de reprezentant al Biroului Executorului a fost unul legal și nu s-a demonstrat încălcarea niciunei norme primare care să justifice reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de abuz în serviciu, iar în lipsa infracțiunii predicat, nici infracțiunea de spălare de bani nu poate exista, întrucât nu poate avea o existență de sine stătătoare.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de apel, în majoritate, a apreciat ca fiind parțial fondate doar apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și părțile civile C. și B.

Cu caracter prioritar, instanța de apel a analizat motivul de nulitate absolută invocat de inculpatul A., în sensul că prezenta cauză nu este de competența materială a D.N.A. în raport de prevederile O.U.G. nr. 43/2002, competența de soluționare a cauzei aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, având în vedere calitatea de executor judecătoresc a inculpatului, iar prejudiciul reținut în sarcina inculpatului cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu este sub 1.000.000 de euro și întrucât este vorba despre o nulitate absolută, vătămarea nu mai poate fi înlăturată decât prin refacerea actului.

În analiza acestui motiv de apel, s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 13

2

raportat la art. 297 C. pen. este o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție prevăzută de Legea nr. 78/2000, context în care este incident alin. (1) lit. a) al art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, și nu alin. (3) al aceluiași articol, iar dispozițiile art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002 la care face referire apărarea, se referă la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută strict de C. pen., în acea încadrare din C. pen., nu și cu încadrarea în forma agravată prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, astfel că nu a fost primită critica invocată de apelantul inculpat.

Pe fondul acuzațiilor imputate inculpatului A., Înalta Curte, ca instanță de apel, a apreciat ca fiind nefondate criticile acestuia.

Astfel cu referire strictă la acuzația de abuz în serviciu imputată inculpatului, cu titlu preparator, instanța de apel a apreciat că se impune a fi clarificată procedura aplicabilă fazei de executare silită cu care a fost învestit inculpatul de către părțile civile, iar apoi analiza acestora prin prisma modului în care acestea au fost respectate de către inculpatul A., desigur prin raportare la particularitățile concrete ale speței. Întrucât la data săvârșirii faptei erau aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ., apărarea a apreciat că se impune a fi analizată acuzația de abuz în serviciu prin prisma acestor dispoziții.

Astfel cu referire strictă la acuzația de abuz în serviciu imputată inculpatului cu titlu preparator, Înalta Curte apreciază că se impune a fi clarificată procedura aplicabilă fazei de executare silită cu care a fost investit inculpatul de către părțile civile, iar apoi analiza acestora prin prisma modului în care acestea au fost respectate de către inculpatul A., desigur prin raportare la particularitățile concrete ale speței.

Întrucât la data săvârșirii faptei erau aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ., instanța de apel a considerat că se impune a fi analizată acuzația de abuz în serviciu prin prisma acestor dispoziții.

De asemenea, întrucât investirea executorului judecătoresc a fost dispusă în vederea recuperării unei sume de bani și nu a unor imobile sau alte bunuri, Înalta Curte apreciază că analiza procedurii de executare se impune a fi făcută în considerarea dispozițiilor legale ce reglementează recuperarea unor sume de bani și care este consacrata în literatură cu titlu de poprire.

Art. 452 alin. (1) C. proc. civ. anterior

Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. anterior

Poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Art. 453 alin. (2

3

) C. proc. civ. anterior

În cazul în care adresa de înființare a popririi se adresează unei unități operaționale a unei bănci, poprirea va fi înființată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschise la acea unitate.

Art 456 alin. (1) C. proc. civ. anterior

În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:

a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporate poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. (1).

Art. 458 alin. (1) C. proc. civ. anterior

Executorul judecătoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate [prin poprire], numai după împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.

Cartea V - Despre executarea silită Capitolul I - Dispoziții generale

Art. 371

5

C. proc. civ. anterior:

"Executarea silită încetează dacă:

c) creditorul a renunțat la executare;

d) a fost desființat titlul executoriu". […]

Art. 379

1

C. proc. civ. anterior

În cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept. Dispozițiile art. 404

1

- 404

3

sunt aplicabile.

Art. 388 C. proc. civ. anterior

Pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale [...].

Secțiunea a VI-a: Întoarcerea executării:

Art. 404

1

C. proc. civ. anterior:

(1) În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

(2) Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.

În cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, în întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare [...]".

În concret, prin prisma situației faptice, instanța de apel a reținut că la data de 28.05.2009, reclamantele B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru terenul în suprafață de 6.214 mp, înscris inițial în CF nr. x, nr. top x și să fie obligată pârâtul - Statul Român, la achitarea despăgubirilor constând în valoarea de circulație a imobilului, stabilită conform standardelor internaționale.

După finalizarea judecății cauzei, prin Sentința nr. 955/D/04.06.2010, Tribunalul Satu Mare, secția civilă, a admis acțiunea formulată de B. și C. și, în consecință, a constatat calitatea acestora de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul în cauză, obligând Statul Român la plata sumei de 360.400 euro, la cursul din data plății, cu titlu de despăgubiri, hotărâre ce a fost menținută în întregime de Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 42/16.02.2011(care era definitivă și executorie), care a respins ca nefondate, apelurile declarate în cauză de către pârâtele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

În baza acestui titlu executoriu, la data de 28.06.2011 a fost înregistrată la BEJ A. cererea creditoarelor B. și C., prin care acestea au solicitat executarea silită, pentru suma de 360.400 euro, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Satu Mare (în prezent A.J.F.P. Satu Mare), în baza titlului executoriu, respectiv Sentința civilă nr. 955/D/2010 a Tribunalului Satu Mare, devenită ulterior definitivă și executorie, fiind astfel constituit Dosarul execuțional nr. x/2011 unde prin procesul-verbal din data de 13.07.2011, s-a stabilit cheltuieli judiciare, în cuantum de 38.619,41 RON, iar la data de 29.06.2011, BEJ A. a depus la Judecătoria Satu Mare cererea pentru încuviințarea executării silite, aceasta fiind admisă prin Încheierea nr. 2137/08.07.2011 și, în consecință, s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, respectiv a Sentinței civile nr. 955/D/2010 a Tribunalului Satu Mare.

S-a reținut că la data de 13.07.2011, BEJ A. a înaintat o somație către D.G.F.P. Satu Mare (în prezent A.J.F.P. Satu Mare), prin care a solicitat, în termen de o zi de la data emiterii adresei, plata sumei de 360.000 euro reprezentând despăgubiri și 38.617,71 RON, reprezentând cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal din 13.07.2011.

De asemenea, prin adresele înaintate către Trezoreria Satu Mare și F. (terți popriți) din 16.08.2011, 22.08.2011 și 01.09.2011, BEJ A. a indisponibilizat ulterior sumele de bani datorate creditoarelor de către Statul Român, prin D.G.F.P. Satu Mare (în prezent A.J.F.P. Satu Mare), până la concurența sumelor 360.000 euro și 38.617,71 RON.

Prin adresele nr. x/23.08.2011 și y/24.08.2011, Trezoreria Satu Mare a comunicat BEJ A. că, D.G.F.P. Satu Mare nu dispunea, la acel moment, de fonduri care să poată fi indisponibilizate și că se vor urmări toate sumele încasate ulterior și repartizările de credite bugetare până stingerea creanței.

În mod similar, prin Adresele nr. x/21.09.2011 și x/129525/29.09.2011, F. a comunicat BEJ A. că, până la acel moment, nu a fost indisponibilizată din conturile Ministerului Finanțelor Publice nicio sumă de bani, din lipsă de disponibil, însă pe măsura alimentării conturilor se va proceda la indisponibilizarea acestora, tot totodată, punând la dispoziția BEJ și extrasele de cont în RON și valută (euro, dolari) ale Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, s-a adus la cunoștința BEJ A. că celelalte conturi ale MFP deschise la F. sunt creditate cu sume ce nu pot face obiectul executării silite.

La data de 16.12.2011, terțul poprit F. a procedat la virarea sumei de 1.603.548 RON, din care 1.564.928,88 RON (360.400 euro x .3422 RON curs BNR) reprezentând valoarea despăgubirilor și 38.619,71 RON reprezentând cheltuielile de executare aferente dosarului execuțional 160/2011, în contul BEJ A., urmare a executării silite prin poprire a debitorului Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice.

Întrucât, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat un recurs în interesul legii, despre care numitele B. și C. au luat la cunoștință, fiind vorba despre Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii, publicată în M. Of. nr. 120/17 februarie 2012 și prin care s-a statuat că în acțiunile întemeiate în baza Legii nr. 10/2001, prin care se solicita obligarea Statului Român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, și anticipând soluția care va fi pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, la data de 05.01.2012, acestea au depus la dosarul execuțional, prin avocat, cerere scrisă, în două rânduri, respectiv la 05 ianuarie 2012 și 09 februarie 2012, restituirea sumei de bani către statul român (cea de-a doua solicitare, ulterior deciziei Înaltei Curți prin care a fost desființat titlul, prin trimiterea cauzei spre rejudecare), însă executorul a procedat la scurt timp, respectiv în data de 28 februarie 2012, la un prim proces de redistribuire.

Instanța de apel a reținut, așadar, că în nerespectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, într-un mod cu totul inedit și abuziv, inculpatul, prin același înscris, a constatat închisă procedura de executare solicitată de părțile civile și a dispus folosirea sumei de bani în alte 35 dosare de executare cu scopul de a încasa cheltuielile de executare, astfel cum de altfel s-a și întâmplat.

Analiza dispozițiilor legale a reliefat că executorul judecătoresc A. avea obligația legală de serviciu ca, după expirarea unui termen de 15 zile de la consemnarea de către F. a întregii sume de 1.603.548,59 RON, să elibereze creditorilor B. și C. suma de bani executată prin poprire cu titlu de creanță principală (1.564.928,88 RON), urmând a păstra pentru sine contravaloarea cheltuielilor de executare aferente Dosarului de executare nr. x/2011, în cuantum de 38.619,71 RON, sumă pe care nu era ținut nici s-o elibereze creditorilor, nici s-o întoarcă debitorului, toate obligațiile ulterioare generate de desființarea ulterioară a titlului executoriu, dacă ar fi procedat în acest mod, fiind preluată de către părțile civile B. și C. ce urmau a suporta potrivit legii civile, în calitate de foști creditori, atât cheltuielile cu executarea silită (făcută la cererea lor, în baza unui titlu executoriu nedefinitiv), cât și obligația de a întoarce integral executarea în favoarea fostului debitor, Statul Român.

S-a reținut că obligația de a întoarce executarea este prevăzută de legea civilă exclusiv în sarcina creditorului (singurul care poate avea calitatea de intimat/pârât într-o astfel de procedură) și vizează întreaga sumă care a tăcut obiectul executării silite, inclusiv cheltuielile de executare pe care creditorul și le-a asumat când a solicitat executarea silită a unui titlu nedefinitiv, însă pentru că inculpatul A. nu și-a îndeplinit obligația de serviciu (prevăzută imperativ de art. 458 alin. (1) din C. proc. civ. anterior, preluată de art. 788 alin. (1) din noul C. proc. civ.) de a elibera părților civile suma aferentă creanței lor în valoare de 1.564.928,88 RON, ci din contră, și-a însușit-o, părțile civile B. și C. au fost în imposibilitatea obiectivă de a-și îndeplini benevol propria obligație de a întoarce executarea în favoarea fostului debitor, suferind un prejudiciu material în cuantum egal cu întreaga obligație stabilită în sarcina lor pe cale judecătorească, prin Sentința civilă nr. 9202/24.05.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în Dosarul civil nr. x/2011, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile calculate ulterior de către Statul Român, în același context și prin aceeași faptă, inculpatul A. a cauzat o vătămare interesului legitim al Statului Român de a obține întoarcerea executării pentru suma de 1.603.548 RON de la părțile civile B. și C.

Instanța de apel a apreciat că prin modul în care a acționat, inculpatul A. și implicit apelanta parte responsabilă civilmente Birou Executor Judecătoresc A. a încălcat normele de drept care reglementau procedura executării, respectiv dispozițiile art. 371

5

alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., care se referă la situația în care creditorul a renunțat la executare, alin. (2) al aceluiași articol, care obliga executorul judecătoresc să întocmească o încheiere motivată în fapt și în drept, comunicată de îndată creditorului și debitorului, dispozițiile art. 404

1

din vechiul C. proc. civ. cu privire la desființarea titlului executoriu și dreptul celui interesat la întoarcerea executării.

Apărarea inculpatului și implicit a părții responsabile civilmente Birou Executor Judecătoresc A. pe acest palier, în sensul că executorul nu a putut restitui suma de bani, întrucât a fost notificat cu privire la schimbarea contului și că, în pofida demersurilor făcute, nu a primit nici un răspuns nu a fost primită. Faptul că apare înregistrat cu o astfel de cerere este într-adevăr confirmat de o singură martoră, însă în opinia instanței de apel acest demers fragil, chiar și în situația în care în mod real ar fi formulat o astfel de cerere, nu justifică absența oricărui alt demers ulterior, ci mai degrabă o modalitate de a-și ascunde demersul infracțional ulterior, de a obține cheltuielile de executare în celelalte 35 dosare execuționale.

Totodată, instanța de apel a apreciat că obligația executorului de a elibera suma de bani în favoarea creditorilor la finalul procedurii popririi rezultă din însăși textul de lege care reglementează această procedură care este imperativă, legiuitorul folosind sintagma "executorul va proceda la eliberarea sumei - iar nu - "va putea proceda la eliberarea sumei". Executorul nu are posibilitatea de a aprecia asupra eliberării sau nu în favoarea creditorului a întregii creanțe care a făcut obiectul popririi, iar în cazul distribuirii între mai mulți creditori intervenienți din același dosar de executare nu are posibilitatea de a aprecia dacă eliberează sau nu prin distribuire creanța executată prin poprire (distribuirea sumei având tot semnificația eliberării creanței, însă prin plata mai multor creditori intervenienți din același dosar de executare, în ordinea de preferință prevăzută de lege).

În cauză, s-a reținut că în cadrul aceluiași dosar de executare nu au existat creditori intervenienți, pentru ca atitudinea inculpatului să fie justificată, mai mult decât atât, acesta a nesocotit voința părților civile care i-au solicitat în mod expres restituirea sumei de bani debitorului, respectiv Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, încălcând principiul disponibilității care operează în procesul civil, inclusiv în faza de executare silită. De asemenea, dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000 a executorilor judecătorești, potrivit cărora raporturile dintre executorul judecătoresc și client sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului.

Așadar, prin raportare la normele legale menționate, care din punctul de vedere al instanței de apel erau clare și previzibile, activitatea inculpatului A. a fost una abuzivă, discreționară și vădit nelegală, astfel că apărarea sa, conform căreia s-ar impune achitarea, conform dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 392 din 06 iunie 2017 publicată în M. Of. nr. 504/30.06.2017, în considerentele căreia se arată că dispozițiile din conținutul art. 297 din C. pen. sunt formulate în sens larg, în termeni vagi, care conferă grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că nu reglementează pragul valoric al pagubei și nu stabilește intensitatea vătămării, fapt care este contrar principiului securității raporturilor juridice referitor la claritatea și predictibilitatea legii, este nefondată.

Instanța de apel nu a valorificat nici apărarea conform căreia încadrarea juridică ar fi cea prevăzută de dispozițiile art. 246 C. pen., sens în care s-a solicitat înlăturarea prevederilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, întrucât nu a existat un avantaj patrimonial în sensul acestei dispoziții, sumele care au revenit executorului judecătoresc reprezentând cheltuieli de executare ce erau cuvenite acestuia ca urmare a activității pe care a desfășurat-o, din întreaga situație de fapt reținută în cauză transpare neechivoc faptul că încasarea cheltuielilor de executare în cele 35 de dosare execuționale prin procedura nelegală prin care le-a obținut reprezintă un folos patrimonial în sensul legii penale, astfel că solicitarea de schimbare a încadrării juridice este nefondată și nici solicitarea de achitare întrucât această "distribuire" este permisă de lege, sumele de bani distribuite reprezentând parte din ele cheltuieli de executare ce se execută cu precădere și în condițiile legii, fiind datorate de către același debitor - Statul Român - și în alte dosare de executare astfel că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, pe de o parte, întrucât nu a existat o încălcare a unor dispoziții din C. proc. civ. în vigoare la acea dată în ceea ce privește activitatea executorului judecătoresc, nu poate fi primită.

Apărarea inculpatului pe acest ultim palier nu a fost primită de instanța de apel și din perspectiva dispozițiilor legale certe și neechivoce ce reglementează procedura executării, întrucât invocarea cutumei în detrimentul legii este nelegală și nu poate înlocui sau substitui aplicarea sa. Faptul că acesta a mai procedat în această manieră și nu a suportat rigorile legii nu justifică perpetuarea la infinit a unui mod discreționar de aplicare a legii și în detrimentul altor persoane pentru obținerea unui folos propriu.

Instanța de apel a apreciat, în opinie majoritară, că prin fapta sa inculpatul a săvârșit infracțiune de abuz în serviciu în forma și încadrarea juridică reținută prin actul de sesizare și că ne aflăm în prezența unei singure infracțiuni continue de abuz în serviciu, prin aceeași acțiune prejudiciind atât părțile civile cât și Statul Român și care s-a consumat în momentul în care executorul judecătoresc A. a refuzat să dea curs notificării oficiale a părților civile de a restitui suma de bani debitorului Statul Român prin Ministerul Finanțelor și s-a epuizat în momentul în care a decis redistribuirea sumei de bani în celelalte 35 de dosare execuționale, producând astfel vătămarea intereselor legitime în raport cu partea civilă Statul Român.

În ceea ce privește prejudiciul material adus părților civile persoane fizice, instanța de apel a apreciat că evaluarea acestuia trebuie făcută în raport cu întreaga sumă pe care acestea nu au mai fost în măsură să o întoarcă statului, întrucât imposibilitatea întoarcerii executării s-a datorat integral faptei ilicite a inculpatului, iar dobânzile și penalitățile calculate de către beneficiarul dreptului la întoarcerea executării s-au raportat la suma integrală.

În final, instanța de apel a apreciat că vinovăția inculpatului A., în ceea ce privește acuzația de abuz în serviciu, este pe deplin dovedită, iar apelul acestuia pe această acuzație este nefondat.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, republicată, astfel cum rezultă din acuzația formulată, infracțiunea de spălare a banilor reținută în sarcina inculpatului A. se raportează la folosirea de către acesta a sumei de bani obținută ilegal de la părțile civile persoane fizice (creanța principală în cuantum de 1.564.928,88 RON - pe care și-a însușit-o în contextul săvârșirii abuzului în serviciu), prin alocarea unui cuantum de 1.113.005,4 RON, cheltuieli de executare în de 234 dosare de executare aflate în soluționarea BEJ A., întocmind în acest scop un "proces-verbal de redistribuire".

Deși soluția de achitare pronunțată de către instanța de fond este corectă și legală, instanța de apel a apreciat că motivarea soluției sau, mai exact, considerentele care au stat la baza adoptării acestei soluții, este una greșită.

S-a reținut că în mod eronat a apreciat instanța de fond că nu se poate reține infracțiunea de spălare de bani pentru că lipsește infracțiunea predicat, întrucât nu există o activitate care îmbracă forma ilicitului penal și care să fie producătoare a banilor murdari, iar în al doilea rând, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de spălare a banilor același subiect activ al infracțiunii predicat, generatoare de bani "murdari". Motivarea instanței de fond pe acest capăt de acuzare vine practic în contradicție cu Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care a statuat că "subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile poate fi și subiect activ al infracțiunii de spălare de bani."

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 73/2011. Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, susținându-se că ar încălca principiul non bis in idem, deoarece persoana considerată vinovată de săvârșirea infracțiunii din care provin bunurile ce constituie obiect material al infracțiunii de spălare de bani este cercetată și urmărită încă o dată pentru însușirea acelorași bunuri, Curtea a arătat că dispozițiile legale criticate sub aspectul lipsei de previzibilitate sunt constituționale, deoarece acestea stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operațiunilor săvârșite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracțiune. Pentru ca principiul non bis in idem să-și găsească aplicarea, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau judecată. În situația concursului de infracțiuni, însă, infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispozițiile art. 4 parag. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că infracțiunea de spălare de bani nu trebuie reținută automat în sarcina autorului infracțiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracțională s-a realizat și una dintre acțiunile proprii elementului material al infracțiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracțiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situații concrete dacă infracțiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracțiunea din care provin bunurile și dacă este cazul să se rețină un concurs de infracțiuni sau o unică infracțiune.

Pornind de la aceste considerente, asupra cărora s-a statuat expres și neechivoc și cu privire la care instanțele au obligația să le aplice în mod obligatoriu, și nu discreționar așa cum este și cazul speței de față, instanța de apel a apreciat că analiza răspunderii penale a inculpatului prin prisma acuzației de spălare de bani reținută în sarcina sa trebuia făcută cu luarea în considerare a acestor decizii și nu prin crearea unei interpretări proprii, derogatorie de la deciziile menționate. Obligația instanței de fond era aceea de a stabili dacă infracțiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracțiunea din care provin bunurile, respectiv sumele de bani și dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prin raportare la conținutul concret al elementelor constitutive ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracțiuni.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, ca instanță de apel, a apreciat că se impune a se face analiza aceste infracțiuni prin prisma textului de lege care incriminează această infracțiune și în contextul situației de fapt reținută în sarcina inculpatului.

De asemenea, pentru existența infracțiunii de spălare a banilor este necesar să se stabilească pe baza probelor certe, că bunurile dobândite, deținute sau folosite provin din săvârșirea de infracțiuni și că autorul cunoștea această împrejurare.

Înalta Curte, ca instanță de apel, a apreciat că, deși, ne aflăm neechivoc în prezența infracțiunii predicat, infracțiunea de abuz în serviciu fiind pe deplin dovedită, nu sunt întrunite și celelalte condiții de tipicitate, obligatorii pentru angajarea răspunderii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani în sensul în care prin procesul-verbal întocmit de către inculpat la data de 28.02.2012 s-ar fi realizat o modalitate de disimulare a provenienței și drepturilor asupra sumei de bani însușită de la părțile civile persoane fizice, pentru a folosi această sumă în alte dosare de executare și că astfel s-ar fi p