ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.03.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.03.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 03 martie 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privința inculpatului A..

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privința inculpatului B..

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privința inculpatei C..

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

S-a constatat că inculpatul D. a fost reținut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 și arestat preventiv în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reținut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 și arestat preventiv în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripției generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără încuviințarea instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 sau la Direcția Generală de Poliție Comunitară Sector 1 București, conform deciziei consilierului de probațiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., s-a dispus că supravegherea executării obligațiilor impuse se va face de către Serviciul de Probațiune București.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere și a obligației impuse, precum și asupra săvârșirii de noi infracțiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situația în care pedeapsa principală devine executorie.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatei C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatei să nu părăsească teritoriul României, fără încuviințarea instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3 sau la Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București, conform deciziei consilierului de probațiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., s-a dispus că supravegherea executării obligațiilor impuse se va face de către Serviciului de Probațiune București.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere și a obligației impuse, precum și asupra săvârșirii de noi infracțiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situația în care pedeapsa principală devine executorie.

S-a constatat că inculpata C. a fost reținută 24 de ore, de la data de 23.03.2016 și arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

În temeiul art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul B..

În temeiul art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata C..

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, asupra bunurilor deținute de inculpatul B., până la concurența sumei de 1.400.000 euro.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 05.04.2016 asupra terenului în suprafață de 1.000 mp (lotul 3) situat în București, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de E..

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 4.04.2016 asupra bunurilor dobândite de F.: apartamentul nr. x, situat în București; garaj nr. x, situat în București; garaj nr. x situat în București; apartament situat în Barcelona; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Barcelona.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 5.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G., respectiv produsele financiare deținute la H., detaliate în cuprinsul ordonanței, precum și poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpații B. și C. la câte 12.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat (incluzând și sumele de 10.000 RON stabilite de către procuror pentru fiecare inculpat).

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D., în sumă de 250 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații C., A. și B., precum și persoana interesată I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, cu privire la toți inculpații, este vechiul C. pen., Legea nr. 78/2000 și Legea nr. 656/2002, astfel cum erau în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Cu privire la inculpatul A.:

A fost recalificată fapta pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen., astfel cum era în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 86

1

din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

din C. pen. 1969.

În baza art. 86

3

alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune București, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reținut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 și arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul D.:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracțiunile de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., astfel cum erau în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de spălare de bani și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului D. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen.

În baza art. 86

1

din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului D., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

din C. pen. 1969.

În baza art. 86

3

alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune București, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpatul D. a fost reținut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 și arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpata C.:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, din infracțiunile de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunile de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. și spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., astfel cum erau în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de spălare de bani și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite inculpatei C. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen.

În baza art. 86

1

din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

din vechiul C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune București, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpata C. a fost reținută 24 de ore, de la data de 23.03.2016 și arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

Cu privire la inculpatul B.:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunile de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. a) și c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracțiunile de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. (1) rap. la art. 254 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. și spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., astfel cum erau în vigoare la data săvârșirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) rap. la art. 254 alin. (1) și (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de spălare de bani și i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului B. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din vechiul C. pen.

În baza art. 86

1

din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condițiile art. 86

2

din vechiul C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune București, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., s-a menținut confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul B., astfel cum a dispus prima instanță.

În temeiul art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., s-a menținut confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata C., astfel cum a dispus prima instanță.

În temeiul art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul D..

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, asupra bunurilor deținute de inculpatul B., până la concurența sumei de 1.400.000 euro, astfel cum a dispus prima instanță.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 5.04.2016 asupra terenului în suprafață de 1.000 mp (lotul 3) situat în București, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de E..

S-a menținut măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanța din 04.04.2016 asupra bunurilor dobândite de F.: apartamentul nr. x, situat în București, ; garaj nr. x, situat în București; garaj nr. x, situat în București; apartament situat în Barcelona; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Barcelona.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 05.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G., respectiv produsele financiare deținute la H., detaliate în cuprinsul ordonanței, precum și poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpații C., A. și B. și de persoana interesată I. împotriva sentinței penale nr. 139/F din 27 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2016.

Au fost obligați apelanții-inculpați C., A., D. și B. la plata sumei de câte 17.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

A fost obligat apelantul persoană interesată I. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul intimat D. la plata sumei de 17.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații C., A., D. și B., în cuantum de câte 300 RON, au rămas în sarcina statului și s-a dispus a se plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație, în termen legal, inculpații B. și D..

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulate, inculpatul B. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor de complicitate la luare de mită și spălare de bani, pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, referitor la infracțiunea de complicitate la luare de mită, s-a arătat, în esență, că, încheierea contractului de vânzare - cumpărare între inculpatul B. și numitul J., prin mandatar K. nu poate reprezenta un act de înlesnire sau de ajutor dat autorului faptei, de vreme ce aceasta, astfel cum a fost descrisă de către instanța de fond, ar fi fost deja consumată, fără vreun sprijin din partea recurentului.

Așadar, s-a subliniat că, pe de o parte, încheierea contractului de vânzare - cumpărare, s-a realizat ulterior pretinsei acceptări a promisiunii unor foloase ori pretinderi a unor foloase de către A., iar, pe de altă parte, terenul nu a fost primit de către A., imobilul fiind vândut de către B., cumpărătorului L., organele judiciare reținând, sub acest aspect că, nu poate fi identificată persoana căreia i s-ar fi predat suma de 1.400.000 euro, reprezentând prețul terenului.

Prin urmare, s-a arătat că, lipsa plasării, din punct de vedere temporal, a actelor de complicitate anterior sau concomitent pretinderii, exclude, per se, orice efect al acestora asupra executării elementului material al infracțiunii de către autor.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor, s-a arătat că, în mod greșit, s-a dispus condamnarea inculpatului, întrucât, raportat la materialul probator administrat la dosar, lipsește tipicitatea obiectivă pentru comiterea infracțiunii, în condițiile în care lipsește infracțiunea predicat din care provin bunurile.

Făcând trimitere la situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanța de fond, apărarea a arătat că judecătorul fondului s-a limitat la preluarea situației de fapt expuse de procuror, fără a face o analiză proprie a acesteia și a probelor administrate.

Inculpatul D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., a arătat că, în mod greșit, nu s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl privește, pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa (luare de mită și spălare de bani) stabilindu-se eronat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Mai mult, a susținut că instanța de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice motivând aplicarea legii penale mai favorabile în cauză, cu consecința aplicării dispozițiilor C. pen. anterior și a prelungirii termenului de prescripție.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul inculpat D. a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., sens în care a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României.

Având în vedere această cerere, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-a creat dosar asociat, cu citarea recurentului inculpat D., pentru termenul din data de 16 decembrie 2021.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 pronunțată de judecătorul de filtru, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul D. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

La data de 19 noiembrie 2021, intimata - inculpată C., prin apărător ales, a transmis la dosar un memoriu cu referire la recursul în casație declarat de inculpatul B., solicitând admiterea în principiu a căii extraordinare de atac promovate de acesta din urmă, conform art. 440 C. proc. pen. și, în temeiul art. 443 alin. (1) C. proc. pen., examinarea cauzei prin extindere și în ceea ce o privește, urmând a se constata că se află în aceeași situație ca și inculpatul B. și, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., să se rețină că a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, cu consecința casării hotărârii atacate și a hotărârii primei instanțe și achitării sale, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, în argumentare, a arătat că, faptele reținute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât infracțiunea de luare de mită s-a consumat în momentul în care inculpatul A. a acceptat primirea foloaselor necuvenite, iar, solicitarea ulterioară a unei sume de bani și a două loturi de teren nu influențează existența infracțiunii, aceasta fiind deja săvârșită la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare de către inculpații C. și B..

Referitor la infracțiunea de spălare de bani, inculpata a arătat că nu există situația premisă pentru a putea fi reținută săvârșirea faptei.

Astfel, făcând trimitere la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și apel, s-a arătat că terenul nu a ajuns niciodată la inculpatul A..

Prin urmare, dacă terenul nu a fost niciodată primit de către A., este imposibil ca C. să fi desfășurat activități în scopul de a ascunde primirea bunului de către acesta.

Astfel, s-a solicitat achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală în raport de inexistența infracțiunii predicat.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație, prin încheierea nr. 578/RC din 16.12.2021, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016, și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent pentru termenul din data de 20 ianuarie 2022.

Totodată, apreciind că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul D. nu îndeplinește cumulativ cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul D. împotriva aceleiași decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul B. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanței hotărârii cu dispozițiile legii materiale și a celei procesuale.

Înalta Curte reține că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desființate în situațiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică dacă se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminate prin lege sau că instanța a ignorat o reglementare care conține dispoziții de dezincriminare sau care are drept consecință imposibilitatea realizării unei corespondențe între fapta imputată și noua configurare legală a infracțiunii. Ca atare, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se reține incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, competență ce revine exclusiv instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii situația de fapt reținută de instanța de apel.

Așadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reținută în mod definitiv de instanțele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B., fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situației de fapt.

Raportând aceste considerente teoretice la actele dosarului, se constată că recurentul B. a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) și spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, a oferit ajutor inculpatului A. să primească cu titlu de mită un teren în suprafață de 1.000 mp și a înstrăinat, la data de 06 februarie 2008, dreptul de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren martorului L. contra sumei de 1.400.000 euro, teren obținut prin ajutorul dat inculpatului A., care a pretins și primit terenul, în vederea urgentării soluționării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracțională a bunului obținut în acest mod.

Astfel, sub aspectul situației de fapt, în esență, s-a reținut că, în perioada 2006-2007, inculpatul A., primarul Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la denunțătorul M. pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, inculpatul a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, compusă din două loturi situate pe strada x, care au fost transferate în mod gratuit prin intermediul a două contracte de vânzare-cumpărare fictive către inculpații C. și B., persoane interpuse indicate de inculpatul A..

Ulterior, pentru a ascunde originea infracțională a bunului, C. a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului către N., apropiat al primarului A., iar B. a vândut terenul către un cumpărător de bună-credință cu suma de 1.400.000 euro, pe care a retras-o în cea mai mare parte în numerar și a predat-o unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în acest moment.

În perioada 2007 - 2008, tot pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor indicate anterior, inculpatul D., secretarul Consiliului Local al Sectorului 2 București, a pretins și a primit de la denunțătorul M. suma totală de 2.000.0000 euro și plata cheltuielilor aferente contractului de, vânzare-cumpărare prin intermediul căruia a fost disimulată natura acestei plăți, contract încheiat cu tatăl inculpatului pentru un teren inutilizabil economic și care avea o valoare de piață de aproximativ 15 ori mai mică la momentul încheierii înțelegerii.

Suma de 2.000.000 euro remisă de M. a fost transferată într- un cont bancar pentru care inculpatul D. avea drept de semnătură, iar pentru a-i ascunde originea infracțională au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare și investiții imobiliare în România și Spania.

În privința folosului material cerut și primit de inculpatul A. cu ajutorul inculpaților C. și B. și tranzacțiile subsecvente efectuate pentru ascunderea originii bunului, s-a reținut că, după emiterea titlului de proprietate, în baza înțelegerii anterioare, A. i-a transmis lui M. ca în contul foloaselor care i se cuveneau să îi fie cedat dreptul de proprietate asupra unei părți din lotul de teren atribuit în strada x. Inculpatul a cerut ca terenul să fie transferat unor intermediari pe care i-a indicat, respectiv inculpații C. și B..

Prin urmare, M. i-a transmis la rândul său această solicitare lui O., urmând ca acesta să se ocupe de încheierea contractului de vânzare - cumpărare prin mandatarul proprietarului, pe care îl coordona.

În baza acestei solicitări, la data de 13.11.2007, s-au încheiat la același notar public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care J., reprezentant de mandatarul K., a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. x către B. și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot, către C..

În ambele contracte s-a menționat că au fost redactate de către C., care avea calitatea de avocat, astfel încât cumpărătorii să beneficieze de plata unor taxe notariale reduse. Notarul a fost ales de B., fiind diferit de cel cu care coopera în mod obișnuit O. și care a autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin același titlu de proprietate.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunilor de luare de mită în forma complicității și spălare de bani, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului - inculpat că faptele pentru care acesta a fost condamnat, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond și apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, Înalta Curte reține că, în cazul infracțiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalități alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracțiune de pericol, infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor ori foloaselor necuvenite sau în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase.

Totodată, complicele este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Or, instanțele de fond și apel, în ceea ce privește acuzația referitoare la acceptarea promisiunii, urmată de pretinderea și primirea folosului material de către inculpatul A., cu ajutorul persoanelor interpuse C. și B., în schimbul urgentării soluționării dosarului de retrocedare privindu-l pe J., au reținut că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești în fond și apel, dovedește dincolo de orice dubiu vinovăția inculpaților la comiterea infracțiunii de luare de mită în forma autoratului -inculpatul A., respectiv complicității C. și B..

De asemenea, s-a constatat că, prin înstrăinarea ulterioară a celor două suprafețe de teren ce au făcut obiectul material al infracțiunii de luare de mită, s-a urmărit ascunderea originii infracționale a terenurilor obținute, ambii inculpați cunoscând împrejurarea că au dobândit terenurile în mod ilicit, în condițiile în care nu au plătit prețul terenurilor.

Ca urmare, excedând competențelor sale jurisdicționale, evaluarea probatoriului care a stat la baza condamnării definitive a recurentului și, implicit, a semnificației date de instanțe momentului la care s-a consumat infracțiunea de luare de mită, Înalta Curte notează că, reținerea de către instanțele anterioare ca moment al consumării faptei de luare de mită pentru autor, data acceptării promisiunii, nu poate pune în discuție existența infracțiunii de luare de mită, în forma complicității, astfel cum susține recurentul - inculpat, în condițiile în care, deși fapta autorului se consumă la momentul acceptării, infracțiunea își păstrează unitatea naturală și în ipoteza în care primirea banilor sau valorilor are loc ulterior acestui moment, nefiind exclusă consumarea infracțiunii și la momentul primirii bunului.

Prin urmare, actele de complicitate pot fi comise și după momentul consumării infracțiunii, dacă mituitul comite ulterior acestui moment una sau mai multe dintre celelalte modalități alternative ale elementului material al infracțiunii.

Astfel, contrar susținerilor apărării, în speță, câtă vreme acțiunea recurentului - inculpat B. a urmărit ajutarea inculpatului A. - autorul infracțiunii - să primească cu titlu de mită o suprafață de teren, pe care a pretins-o și primit-o în vederea urgentării soluționării unui dosar de retrocedare, Înalta Curte constată că fapta imputată întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), inculpatul participând în mod activ și conștient, în calitate de complice, la săvârșirea infracțiunii de corupție.

Înalta Curte observă, așadar că, în contextul existenței corespondenței între activitatea ilicită imputată și tiparul normei de incriminare, prin susținerile privind lipsa unei contribuții efective a complicelui la săvârșirea faptei de către autor, inexistența unui raport de cauzalitate între încheierea contractului de vânzare cumpărare și activitatea de acceptare a promisiunii unor foloase necuvenite, pretinderea sau primirea de foloase de către autor, recurentul - inculpat contestă, în realitate, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitând implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar cu privire la chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Numai cu ocazia dezbaterilor, recurentul - inculpat B., prin apărător ales P., a arătat că, potrivit situației de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel nu s-a demonstrat existența unei fapte de luare de mită în varianta primirii pentru sine, ci, eventual doar a unei fapte de luare de mită în varianta primirii pentru altul, faptă neincriminată de C. pen. anterior.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că, pe de o parte clarificarea pretinderii, primirii sau acceptării promisiunii de bani sau alte foloase ca fiind făcută direct sau indirect (pentru sine sau pentru altul) în circumstanțele concrete ale unei cauze, implică în mod necesar, analiza unor elemente esențialmente de fapt, analiză nepermisă în actuala procedură, iar, pe de altă parte, că, în actualul stadiu procesual, nu mai pot fi primite criticile invocate cu caracter de noutate întrucât acestea nu au fost cuprinse în motivele scrise de recurs și admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a vizat doar chestiunile analizate anterior.

Referitor la infracțiunea de spălare de bani, se constată, totodată, contrar susținerilor apărării, că potrivit situației de fapt reținute, în cauză, cu titlu definitiv sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii imputate, constând în aceea că, inculpatul B. a înstrăinat, la data de 06.02.2008, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.000 mp, către martorul L. cu suma de 1.400.000 euro, teren obținut prin ajutorul dat inculpatului A. care l-a pretins și primit în vederea urgentării soluționării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracțională a bunului.

Având în vedere că, în speță, s-a demonstrat cu titlu definitiv că există legătură de cauzalitate între faptele de luare de mită și cele de spălare de bani, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului referitoare la latura obiectivă a infracțiunii de spălare de bani.

Altfel spus, criticând concluziile instanțelor de fond și de apel cu privire la existența infracțiunii de luare de mită și a legăturii de cauzalitate dintre aceasta și infracțiunea de spălare de bani, precum și interpretarea dată de acestea întregului material probator administrat în cauză, recurentul inculpat neagă baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitând, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conținutului faptic al acuzației care îi este adusă.

Or, reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele de luare de mită și spălare de bani pentru care a fost condamnat inculpatul B. întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2016.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac a recursului în casație solicitată de intimata - inculpată C. nu este posibilă, în cauză, nefiind incidente dispozițiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.

Având în vedere culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat B. și intimata inculpată C., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 160 RON, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D. și A., în sumă de câte 627 RON

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 289/2021
Ședința publică din data de 06 aprilie 2021 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin decizia penală nr. 335/RC din data de 01 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație ș
ÎCCJ 2025-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2025
nr. 1049/A din 25 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1407/F/27.1
ÎCCJ 2023-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală
acestora și respectiv a modalității de individualizare a executării acesteia; 2) în ceea ce privește pe inculpatul C. cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate de instanța de fond pentru infracțiunea dedusă judecății. A reținut c
ÎCCJ 2023-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală
rea din data de 29.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrarii juridice a din complicitate la infracțiunea de dare d
ÎCCJ 2024-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024 Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1372/A din 13 septemb
Sursă