ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1372/A din 13 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 263 pronunțată la data de 10.11.2022 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2022, în baza art. 5 din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este reprezentată de actualul C. pen., care a reglementat în cuprinsul său art. 155 alin. (1) declarat neconstituțional în forma până la modificarea dispoziției legale prin O.U.G. nr. 71/2022.

A fost recalificată fapta reținută în actul de sesizare în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 25 din C. pen. de la 1969 rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. de la 1969, rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 5 din C. pen. - fiind incident cazul reglementat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale).

În baza art. 398 și art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj.

Prin decizia penală nr. 1372/A din 13 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinței penale nr. 263/10.11.2022 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2022.

Curtea de Apel Cluj a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj emis la data de 2.05.2021, înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, secția penală la data de 27.05.2021, sub nr. inițial 2474/117/2021, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 25 din C. pen. de la 1969 rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. de la 1969, rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

În esență, s-a reținut că, în cursul anului 2013, A. i-a determinat pe B. și C. să remită cu titlu de mită, de folos necuvenit, un ponton, auditorului public extern din cadrul Camerei de Conturi Cluj (Curtea de Conturi a României), D., pentru sine și pentru altul, în timp ce acesta își exercita atribuțiile de serviciu specifice funcției, în legătură directă cu acestea, în cadrul unui control efectuat la U.A.T. Turda, ce a inclus printre obiective și derularea și executarea contractului "Extindere și reamenajare parc zoologic și de agrement Turda, județul Cluj", cei doi fiind subcontractanți ai acestei lucrări adjudecate de o asociere din care făcea parte și firma administrată de A..

Procedând la evaluarea globală a legii penale mai favorabile aplicabile faptei comise de către inculpatul intimat, Curtea de Apel a constatat că în speță, C. pen. în forma în vigoare în intervalul de timp cuprins între data de 25.06.2018 (data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) și data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispozițiilor art. 155 C. pen.) reprezintă lege penală mai favorabilă, întrucât în acest interval de timp, configurația C. pen. fără existența vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale face aplicabil termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de lege și raportat la limitele de pedeapsă.

Deși sub aspectul incidenței dreptului intern, soluția instanței de fond nu a fost criticată, prin motivele de apel ale Direcției Naționale Anticorupție, s-a relevat faptul că hotărârea este contrară principiului supremației dreptului Uniunii Europene, cu referire la hotărârea din 21 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19.

Fiind o instituție de drept penal, s-a apreciat că se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.

Instituția prescripției răspunderii penale nu este singulară în sistemul de drept român, ci are consacrare legală și în celelalte sisteme de drept ale statelor europene, dat fiind faptul că ea este justificată de necesitatea existenței unei legi substanțiale care să permită persoanei să prevadă consecințele acțiunilor sale, precum și aplicabilitatea deplină a principiului legalității incriminării și a sancțiunilor (nullum crimen, nulla poena sine lege).

În concret, ceea ce a sancționat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2022 a reprezentat pasivitatea legislativă, în sensul că autoritatea legislativă nu a modificat prevederile legale incidente în materia prescripției, în conformitate cu controlul de constituționalitate anterior, materializat prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018.

Incidența prescripției răspunderii penale care este una imperativă, în cazurile depășirii termenelor de prescripție, nu poate fi afectată și înlăturată de un deziderat general de genul necesității combaterii cu orice mijloace a fenomenului corupției sau a fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În primul rând, valorificarea prescripției răspunderii penale în raport de legislația națională, așa cum a fost aceasta afectată de controlul de constituționalitate - în sensul luării în considerare doar a termenelor de prescripție generală, este obligatorie și din perspectiva Curții de Apel, nu se evidențiază vreun conflict cu dreptul Uniunii, nefiind contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, art. 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928.

Există suficiente instrumente la îndemâna organelor judiciare pentru îndeplinirea obiectivelor de înlăturare a unui risc sistemic de impunitate în cauzele care constituie obiect de interes pentru UE, respectiv cele de corupție sau de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, dar care să presupună respectarea tuturor drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute. Cu alte cuvinte, îndeplinirea unei strategii de politică penală națională sau regională, chiar europeană, nu poate justifica încălcarea unor principii și unor drepturi individuale fundamentale, cum ar fi principiul legalității incriminării și a sancțiunilor (nullum crimen, nulla poena sine lege), în conținutul căruia se integrează și instituția prescripției.

În plus, chiar prin hotărârea din 21 decembrie 2021 (pct. 209) CJUE a stabilit că soluția lăsării ca neaplicate a deciziilor Curții Constituționale nu s-ar impune instanței naționale, atunci când s-ar ajunge astfel la încălcarea art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 20 septembrie 2023 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție- Serviciul Teritorial Cluj, iar data până la care avea posibilitatea de declarare a recursului în casație este 23 octombrie 2023, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 10 octombrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, prin procuror șef-serviciu, prin adresa nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație s-au adus critici din perspectiva nelegalității dispunerii încetării procesului penal față de inculpat, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, considerând că este aplicabil raționamentul dezvoltat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-107/24.07.2023, fiind necesar a se constata că cursul termenului de prescripție a răspunderii penale s-a întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză realizat până la data de 25.06.2018, precum și că în raport de data întreruperii, nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

De asemenea, s-a apreciat că sunt aplicabile considerentele Hotărârii Marii Camere pronunțate în cauza C-107/23, mutatis mutandis, și în prezenta cauză, care are ca obiect o infracțiune de corupție.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpatului, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3 noiembrie 2023.

La înaintarea dosarului în calea de atac, procedură de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data de 8 noiembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2023, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, Înalta Curte a dispus admiterea acesteia și fixarea unui termen la data de 16 ianuarie 2024, în vederea soluționării recursului în casație.

Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând, în esență, că încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 5 din C. pen., în raport de deciziile instanței de control constituțional, cu decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost dispusă în mod eronat, nefiind dată prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, cu referire la cauza C-107/24.07.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ca atare, instanța de recurs în casație va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar și incidența hotărârii C-107/24.07.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în prezenta cauză.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menționat, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, iar conform alin. (2) lit. d) este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Înalta Curte constată că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru fapte care au în vedere perioada anului 2013, sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 25 din C. pen. de la 1969 rap. la art. 255 alin. (1) din C. pen. de la 1969, rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., fapta fiind recalificată în infracțiunea prev. și ped. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., limitele de pedeapsă fiind de la 2 la 7 ani închisoare.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) și art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în raport de cele anterior menționate, se constată că termenul general al prescripției răspunderii penale s-a împlinit pentru inculpatul, în raport cu infracțiunea de instigare la dare de mită, la sfârșitul anului 2021, deci anterior rămânerii definitive pronunțării deciziei împotriva căreia s-a declarat recurs în casație de către parchet.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale cu consecința încetării procesului penal.

Cât privește aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C-107/2023, Înalta Curte constată că infracțiunea de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ce face obiectul cauzei, nu intră sub incidența Hotărârii CJUE anterior menționate, așa cum rezultă din interpretarea acesteia și din jurisprudența anterioară a Curții de Justiție.

Prin hotărârea pronunțată în C-107/2023, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracțiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanța de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Sfera de aplicare a deciziei invocate de recurenta Direcția Națională Anticorupție, se limitează la domeniul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidență atât din cuprinsul tratatelor și a altor documente ale Uniunii (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenția PIF 1995), precum și din cuprinsul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.

Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene "Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".

Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților [Uniunii] Europene (PIF) definește "frauda ce aduce atingere intereselor financiare" ale acestora prin art. 1 și 2, texte al căror conținut a fost transpus în legislația internă în cadrul art. 18

1

- art. 18

5

din secțiunea "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene" cuprinsă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Infracțiunile de corupție intră sub incidența dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034).

Deopotrivă, noțiunile de "corupție activă" și "corupție pasivă" sunt definite de art. 2, art. 3 din Convenția PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 fiind circumscrise acțiunilor funcționarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptibile să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.

Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse și la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.

Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidență directă asupra legalității infracțiunilor și pedepselor, principiu fundamental atât în dreptul intern, cât și în dreptul Uniunii și în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturilor Omului (CEDO). Acesta implică cerințe privind accesibilitatea și previzibilitatea în ceea ce privește definirea infracțiunii și stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni împotriva Franței, paragr. 29, Kafkaris împotriva Ciprului, paragr. 140, 6; Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragr. 43-47 etc).

Totodată, CJUE subliniază că cerințele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securității juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esențial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât și ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 și 223).

Sub aspectul protecției drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă și la principiile generale ale dreptului Uniunii (paragr. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată".

Dreptul persoanei de a ști în ce condiții se poate angaja răspunderea sa penală și ce sancțiune riscă a fost circumscris condiției previzibilității legii penale, în jurisprudența instanțelor europene.

Tot sub acest aspect, este de precizat că CEDO a sancționat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [E. împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].

În aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare și aplicare a sintagmei "infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" și extinderea lui la infracțiunile asimilate celor de corupție care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul și, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.

Pe cale de consecință, dacă s-ar admite susținerile recurentei Direcția Națională Anticorupție și s-ar extinde domeniul de interpretare și aplicare al Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracțiuni de corupție, ar echivala cu încălcarea de către instanța supremă a ordinii juridice, ar institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.

În concluzie, față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023), nefiind aplicabilă în speță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1372/A din data de 13 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de câte 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1372/A din data de 13 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2024.