ÎCCJ, Decizia nr. 2/2023

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a dispus următoarele:

În baza art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 631 din C. pen. din 1969, i s-a atras atenția inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 din C. pen.

În baza art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 631 din C. pen. din 1969, i s-a atras atenția inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanța din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților A. și C.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost ridicată măsura asiguratorie a sechestrului, instituit prin ordonanța din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul C. cu ocazia percheziției domiciliare.

S-a constatat că inculpații C. și B. au fost reținuți preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 08.04.2014 până la data de 09.04.2014.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

II. Împotriva Sentinței penale nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2016, au formulat apel Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații C. și A.

Prin Decizia penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul C. și pe cale de consecință:

A desființat în parte Sentința penală nr. 398 din 28 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016 și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. (e) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul C., sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. și trei infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 28 din Legea nr. 176/2010 raportat la art. 326 din C. pen., toate în concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din noul C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A menținut, în baza art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) din C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 5.000 RON amendă penală.

În baza art. 35 alin. (1) din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. anterior, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. anterior de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 631 din C. pen. din 1969, a atras atenția inculpatului că în cazul în care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, a confiscat de la inculpatul A. suma de 80.000 euro în echivalent în RON, la cursul BNR de la data plății.

A dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A., până la concurența sumei de 80.000 euro.

A respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul A.

A obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond și în apel.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate stat în fond și în apel.

A menținut dispozițiile sentinței primei instanței ce nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., toate celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul C., au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, a rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători P1-2022 la data de 25 iulie 2022 sub nr. x/2022, termenul pentru discutarea admisibilității în principiu fiind stabilit, în mod aleatoriu, la data de 12 septembrie 2022.

În drept, condamnatul A. a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2022 s-a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare formulate de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din 10 mai 2022 pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de suspendare a executării pedepsei aplicate prin aceeași decizie și s-a fixat termen pentru soluționarea contestației în anulare la data de 10 octombrie 2022.

La termenul din data de 10 octombrie 2022, în raport cu împrejurarea că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală era înregistrat Dosarul nr. x/2022, cu termen de judecată la data de 11 noiembrie 2022, ce avea ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, inclusiv cu privire la următoarea problemă de drept: "În aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a analizat incidența acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripție specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022?", precum și în raport cu obiectul prezentei cauze în majoritate, s-a apreciat că se impune amânarea judecării cauzei la o dată ulterioară soluționării Dosarului nr. x/2022, motiv pentru care cauza a fost amânată succesiv la data de 5 decembrie 2022 și 16 ianuarie 2023.

La data de 11 ianuarie 2023, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - a depus o cerere prin care a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

La data de 16 ianuarie 2023, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - a învederat instanței că își retrage cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, solicitând să se ia act de această manifestare de voință.

La aceeași dată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a considerat că, deși nu a fost publicată Decizia nr. 82 din 19 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu soluția pronunțată și cu concluziile apărătorului ales al contestatorului condamnat A. și ale reprezentantului Ministerului Public, nu se mai impune amânarea cauzei.

Prin contestația în anulare formulată, contestatorul condamnat A. a învederat că a fost condamnat pentru săvârșirea a doua infracțiuni, iar în momentul în care s-a făcut aplicarea principiului legii penale mai favorabile, instanța a apreciat ca fiind favorabilă legea veche.

În opinia sa, în cadrul contestației în anulare, ca o cale de reformare a unei decizii pentru erori de procedură, constând în eronata alegere a unei legi penale în locul altei legi, este o chestiune de procedură, și nu de fond. Prin reaprecierea legii penale mai favorabile în calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu se încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât nu se pune în discuție schimbarea încadrării juridice.

De asemenea, a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, la momentul condamnării, existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, a învederat că la data de 10 mai 2022, era în vigoare Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 27.04.2018, decizie care cuprinde dispoziții clare cu privire la incidența prescripției penale și la dispariția unor temeiuri legale de întrerupere a cursului acesteia. Prin urmare, la momentul soluționării cauzei existau toate probele necesare pentru pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în raport cu manifestarea de voință a reprezentantului Ministerului Public, va lua act de retragerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, principii care interzic rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., contestația în anulare se declară împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri (...); b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; (...).

Prin cererea formulată de contestatorul condamnat A., întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestației în anulare și, pe cale de consecință, încetarea procesului penal, constând în aceea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind intervenirea prescripției răspunderii penale pentru cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat [fals în declarații prevăzută de art. 292 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000].

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.. presupune o eroare de procedură, constând în omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză. Nu poate interveni anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanța de apel.

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin Decizia nr. 67/25.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.

Determinarea legii penale mai favorabile într-o cauză determinată nu intră în sfera erorilor de procedură a căror remediu își poate găsi rezolvarea prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, ci constituie o chestiune de judecată circumscrisă raționamentului judiciar pe care instanța îl dezvoltă asupra fondului cauzei. Aceasta întrucât determinarea legii penale mai favorabile presupune, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța învestită cu judecarea cauzei, o comparare a normelor penale succesive și evaluarea unor criterii referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute, condițiile de incriminare sau de tragere la răspunderea penală.

Așadar, întrucât nu face parte din categoria erorilor de procedură, determinarea legii penale mai favorabile nu poate constitui un temei pentru exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare. Deopotrivă, evaluarea raționamentului avut în vedere de instanța de judecată la alegerea legii penale mai favorabile nu poate fi realizată pe calea contestației în anulare nici în mod indirect, prin invocarea naturii diferite a normelor care reglementează prescripția răspunderii penale ca urmare a controlului de constituționalitate, întrucât raportul dintre acestea este unul de subsidiaritate. Mai exact, instanța determină legea penală mai favorabilă și în funcție de aceasta face aplicarea normelor privind prescripția răspunderii penale. O modificare legată de această din urmă instituție nu poate, în absența unei erori de procedură, să justifice un control judiciar al raționamentului avut în vedere de instanța de judecată care s-a pronunțat asupra fondului cauzei, întrucât ar converti calea extraordinară de atac în una de reformare ce i-ar permite o reevaluare a chiar fondului cauzei.

Or, contrar susținerilor apărării, art. 154 din Noul C. pen. nu este incident în speță, în realitate, apărarea formulând critici cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, ceea ce excedează analizei care se poate realiza în calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanțelor învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept) și nu poate face obiectul controlului în cadrul contestației în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din Codul procedură penală.

Aplicarea dispozițiilor art. 154 din Noul C. pen. ar fi fost posibilă doar în situația în care instanța care a judecat cauza (în fond și în apel) ar fi stabilit că legea incidentă raportului juridic dedus judecății ar fi fost C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Or, în speță, se constată că, prin Sentința penală nr. 398 din data de 28 iunie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2016, modificată prin Decizia penală nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 5.000 RON amendă penală pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. și la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a dispozițiilor art. 5 din C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, în esență, s-a reținut că fapta inculpatului A. care l-a ajutat pe inculpatul C. pentru ca acesta, în calitate de primar al municipiului Constanța, să primească în anul 2011 suma de 175.000 euro în schimbul efectuării de demersuri atât în cadrul atribuțiilor de serviciu, cât și contrare acestor atribuții, în vederea câștigării licitației organizate de RAEDPP Constanța pentru construirea de locuințe modulare în cadrul Campusului social Henri Coandă de către societatea D. SRL, în condiții favorabile acestei societăți, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită.

Ajutorul acordat de inculpatul A. inculpatului C. a constat în punerea în punerea la dispoziție a contului său personal din Israel pentru a primi o parte din banii dați drept mită.

S-a mai reținut că faptele inculpatului A. de nu a menționa existența contului său personal deschis la E., precum și disponibilul existent în acest cont, în declarațiile de avere depuse la datele de 25.05.2011, 30.05.2012 și 18.12.2012, în calitate de senator, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în condițiile în care, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au stabilit că legea penală mai favorabilă, aplicabilă raportului juridic dedus judecății, este C. pen. din 1969, calculul prescripției răspunderii penale se face tot în baza acestui act normativ.

Astfel, se constată că termenul general al prescripției răspunderii penale (art. 122 din C. pen. din 1969) a fost întrerupt de mai multe ori prin efectuarea de acte care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului, începând să curgă, de fiecare dată, un nou termen de prescripție [art. 123 alin. (2) din C. pen. din 1969]. În aceste circumstanțe nu se ia în calcul termenul general de prescripție, ci termenul de prescripție specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 raportat la art. 122 din C. pen. din 1969, la momentul pronunțării deciziei instanței de apel, nu era împlinit pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv.

Față de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 45 din data de 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - ED