ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 67/2022

Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum".

Dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare. Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru. Conform dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare, la ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Andrei Claudiu Rus, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.341/1/2022 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că la Dosarul nr. 1.341/1/2022 au fost reunite un număr de 16 sesizări formulate. De asemenea, a menționat că la dosar au transmis puncte de vedere curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Cluj, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara și unele instanțe arondate acestora, precum și Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul doamnei procuror Marinela Mincă. Doamna procuror Marinela Mincă a solicitat, având în vedere că în luna noiembrie 2022 este fixat termen pentru dezlegarea unei alte probleme de drept, respectiv interpretarea și aplicarea art. 426 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală cu referire la art. 431 din Codul de procedură penală, cu privire la care apreciază că este o identitate parțială de obiect, acordarea unui termen de judecată în vederea reunirii respectivei cauze la prezenta. După deliberare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a respins cererea de reunire formulată, instanța putând proceda la judecarea prezentei cauzei și, în funcție de soluția ce se va adopta, urmând a se decide în consecință în cauza a cărei reunire se solicită. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu mai sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problemele supuse dezbaterii în Dosarul nr. 1.341/1/2022, precum și în celelalte dosare reunite. Doamna procuror Marinela Mincă a apreciat că dezlegarea ce ar trebui dată în prezenta cauză și care ar da o rezolvare întrebărilor adresate instanței supreme ar consta în faptul că instituția întreruperii prescripției răspunderii penale ar trebui calificată ca o instituție de drept penal procesual, argumentele fiind relevate atât de dispozițiile legale, cât și de doctrina în materie. A arătat că, tradițional, instituția prescripției răspunderii penale este calificată ca o instituție de drept penal substanțial, și nu de drept procesual, având în vedere efectul său ce conduce la înlăturarea răspunderii penale și, pe cale de consecință, la înlăturarea stabilirii și aplicării pedepsei. Jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) a confirmat inițial această orientare, însă, ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională, în paragraful 67, abordează o analiză diferențiată a prescripției răspunderii penale de instituția întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale. De asemenea, prin aceasta din urmă, instanța constituțională dă și o definiție instituției întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, respectiv, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen integral de prescripție, în cadrul căruia își poate exercita rolul său activ consacrat de art. 5 din Codul de procedură penală, de stabilire a adevărului în cauzele penale, iar, pe de altă parte, ca fiind modalitatea în care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau inculpatului împrejurarea că rezonanța socială a faptei pe care a comis-o nu s-a estompat față de momentul săvârșirii acesteia. Astfel, întreruperea prescripției reprezintă un instrument pus la îndemâna organelor judiciare ce este necesar realizării rolului acestora. Curtea Constituțională, prin decizia anterior menționată, oferă posibilitatea analizei și interpretării distincte a instituției întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale de instituția prescripției răspunderii penale. Doamna procuror Marinela Mincă a susținut că încadrarea instituției întreruperii cursului termenului de prescripție a răspunderii penale în cadrul instituțiilor de drept penal procesual este un rezultat al faptului că reprezintă un efect al actelor de întrerupere și, de asemenea, se repercutează asupra exercitării acțiunii penale, aspect ce este de natură a o califica drept o instituție de drept penal procesual. De altfel, în cursul procesului penal, multitudinea actelor procedurale și procesuale ce se întocmesc au rolul de a dinamiza procesul penal, de a ajuta participanții să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile. Efectul întreruptiv evidențiază existența și preexistența exercitării acțiunii penale, acțiune penală ce se exercită pentru tragerea la răspundere penală a infractorului și care, de asemenea, reprezintă un impediment ca fapta săvârșită de acesta să fie uitată de societate. Chiar dacă s-ar aprecia că instituția supusă examinării ar fi o instituție de drept penal substanțial, trebuie avută în vedere precaritatea aplicării principiului retroactivității legii penale cu privire la imprescriptibilitatea unor infracțiuni, caracter precar pe care Curtea Constituțională l-a relevat în jurisprudența sa, acesta constituind un argument ce susține preempțiunea aplicării principiului activității legii penale cu privire la această instituție. Astfel, dacă prin Decizia nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) Curtea Constituțională a apreciat că, în materia răspunderii penale, se aplică principiul retroactivității legii penale consacrate în art. 15 din Constituție, ulterior, prin deciziile nr. 511/2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014) și nr. 341/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 8 august 2014), instanța de contencios constituțional a înlăturat această concepție tradițională a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în materia prescripției răspunderii penale și a apreciat că sunt de imediată aplicare dispozițiile legale nefavorabile. A apreciat că nu poate fi primit argumentul conform căruia art. 155 alin. (1) din Codul penal, în urma celor două decizii ale Curții Constituționale, ar putea fi calificat ca o lege penală mai favorabilă întrucât partea din text care prevedea cauzele de întrerupere a fost abrogat prin cele două decizii de admitere ale instanței de contencios constituțional. În acest sens, a apreciat că însăși Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a arătat, în mod constant, că nu este un legiuitor pozitiv, relevante fiind paragrafele 441-455 din Decizia nr. 650/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019), prin care Curtea Constituțională, în baza controlului a priori, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 pct. 29 din propunerea legislativă prin care se intenționa modificarea Codului penal și prin care se dorea introducerea în art. 173 din Codul penal a unor dispoziții exprese care să prevadă că deciziile Curții Constituționale care au caracter general obligatoriu sunt asimilate legii penale și constituie lege penală mai favorabilă. În aceste paragrafe, Curtea Constituțională atrage atenția că deciziile sale nu pot fi asimilate unor legi penale mai favorabile. A susținut că nu sunt incidente în speță nici dispozițiile art. 5 alin. (2) din Codul penal întrucât acestea au în vedere situația în care, până la declararea ca neconstituțională a unei dispoziții legale, ar fi avut prevederi mai favorabile suspectului sau inculpatului. Or, sintagma declarată neconstituțională de Curtea Constituțională din art. 155 alin. (1) din Codul penal nu cuprindea prevederi mai favorabile suspectului sau inculpatului. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), dar și considerentele Deciziei nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), respectiv mențiunea din paragraful 44 referitor la faptul că intenția instanței constituționale nu a fost aceea de scoatere din fondul legislativ activ a instituției întreruperii prescripției răspunderii penale, apreciază că această instituție nu a dispărut din fondul legislativ activ și nu îndeplinește condițiile de a fi considerată lege penală mai favorabilă, putând fi calificată ca o instituție de drept penal procesual. Pentru toate argumentele prezentate, a apreciat că instituția întreruperii prescripției răspunderii penale este o instituție de drept penal procesual. Cu privire la posibilitatea invocării, pe calea contestației în anulare, a unei cauze de încetare a procesului penal, din perspectiva deciziilor Curții Constituționale privind prescripția răspunderii penale, în măsura în care instanța de apel a analizat incidența prescripției, apreciază că nu poate fi reevaluată, pe calea contestației în anulare, o astfel de problemă, fiind incidente dispozițiile Deciziei nr. 10/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017). A arătat că interpretarea dată de instanța supremă prin decizia menționată a fost validată de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 453/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.190 din 7 decembrie 2020) și nr. 120/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 15 iulie 2022), apreciindu-se că, în măsura în care problema prescripției a fost analizată de instanța de apel, ea nu mai reprezintă o eroare de procedură care să poată fi valorificată prin intermediul contestației în anulare. Cu privire la celelalte întrebări ce au fost formulate în cauzele reunite, a susținut că acestea trebuie respinse, ca inadmisibile. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului să adreseze întrebări reprezentantului Ministerului Public. Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, președintele formațiunii de judecată, domnul judecător Daniel Grădinaru, a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 15 iunie 2022, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum". 2. Dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel București - Secția a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul V. M. împotriva Sentinței penale nr. 85 din 16.02.2022 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 2.498/299/2021. Prin sentința penală apelată (nr. 85 din 16.02.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București), în temeiul art. 295 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, inculpatul V. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19, art. 23 alin. (3) și art. 25 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349 și 1.357 din Codul civil, s-a admis acțiunea civilă exercitată de S.C. G. I. 2010 - S.R.L. și inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.500 lei la care s-a adăugat dobânda legală în cuantum de 2%/an, calculată de la data însușirii sumei până la data plății efective, stabilită la valoarea de referință stabilită de Banca Națională a României. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că inculpatul V. M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din Codul penal, constând în aceea că, în data de 10.03.2017, în calitate de lucrător comercial - casier la S.C. G. I. 2010 - S.R.L., și-a însușit suma de 7.500 lei din gestiunea societății unde își desfășura activitatea (punctul de lucru din București, șoseaua B.P., nr. 127C, sectorul 1), bani pe care îi gestiona în baza atribuțiilor de serviciu. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și inculpatul V. M. La termenul de judecată din data de 15 iunie 2022, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, având în vedere că inculpatul este acuzat că a săvârșit fapta la data de 10.03.2017, precum și faptul că termenul de prescripție conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal este de 5 ani, existând posibilitatea să se fi împlinit termenul de prescripție generală, a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemelor de drept expuse în preambulul prezentului raport. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei privind chestiunile de drept supuse dezlegării. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Instanța de trimitere, subsecvent prezentării normelor de drept intern apreciate a fi relevante în speță [art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, art. 155 alin. (1) din Codul penal, în vigoare în perioada 1.02.2014-26.06.2018, art. 155 alin. (1) din Codul penal, în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022 și art. 155 alin. (1) din Codul penal, în vigoare după data de 30.05.2022], a susținut că sunt posibile trei ipoteze: 1. De la data de 25.06.2018 până la data de 30.06.2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în materie penală nu a funcționat, din punct de vedere legal, întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale. Soluția are ca premisă natura substanțială a instituției prescripției răspunderii penale. Având ca efect înlăturarea răspunderii penale, adică imposibilitatea (excluderea) aplicării pedepselor și a luării măsurilor educative sau de siguranță, prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial, în totalitate. Ca urmare, normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial deoarece afectează termenul și, implicit, prescripția răspunderii penale. 2. Normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum", iar actele procesuale întocmite de către organele judiciare înainte de data de 25.06.2018 rămân valabile ca acte întreruptive de prescripție a răspunderii penale. Ulterior îndeplinirii actului de procedură începe să curgă un nou termen de prescripție. Actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs.

Distinct de ipotezele menționate mai sus, Curtea a apreciat că se mai poate decela încă o ipoteză: Deși prescripția este în totalitate o instituție de drept substanțial (inclusiv întreruperea), art. 155 alin. (1) din Codul penal, incomplet temporar în perioada 25.06.2018-30.05.2022, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), nu întrunește condițiile unei legi penale mai favorabile, în sensul art. 5 din Codul penal, deoarece nu a fost legiferat în sensul înlăturării prescripției speciale. Cu alte cuvinte, în situația de față avem de-a face cu o succesiune aparentă de legi penale. Norma de drept substanțial rămasă în vigoare după Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) nu reglementează în mod diferit instituția prescripției răspunderii penale, ci a rămas incompletă, nefuncțională și reprezintă un caz de inaplicabilitate a legii penale. Pentru a fi incident art. 5 din Codul penal, trebuia să intervină o lege nouă care să suprime prescripția, să mărească ori să micșoreze termenele de prescripție, să modifice regimul prescripției sub aspectul începutului prescripției, cauzelor de suspendare sau de întrerupere. În cazul de față, există o singură lege care a fost sancționată în aspectele ei de drept substanțial, fiind lipsită de aplicabilitate pentru o perioadă determinată de timp. Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicataÌ 6 iÌ 2 n Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) nu are efect de abrogare a art. 155 alin. (1) din Codul penal și nici nu îl reconfigurează. Astfel, decizia menționată nu a creat drept pozitiv, ca de exemplu în cazul art. 35 alin. (1) din Codul penal, iar pasivitatea legiuitorului nu poate transforma norma rămasă în vigoare în drept pozitiv. IV. Încheieri de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conexate la prezenta cauză 1. Dosarul nr. 1.344/1/2022 Prin Încheierea din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acelorași chestiuni de drept sesizate și în prezenta cauză, respectiv dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum" și dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor formulate de inculpata M. D. și partea civilă S. A. L. împotriva Sentinței penale nr. 58 din 31.01.2022 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 8.342/299/2019. Prin Sentința penală nr. 58 din 31.01.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în temeiul art. 396 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal, instanța a stabilit în sarcina inculpatei M. D. o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 83 din Codul penal, a amânat aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 84 din Codul penal. În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 19 din Codul de procedură penală și art. 25 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1.349, art. 1.357 alin. (1) din Codul civil, art. 1.391 din Codul civil și art. 655 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. A. L., a obligat-o pe inculpata M. D., în solidar cu S.C. C.M.U. - S.R.L. la plata către partea civilă a sumei de 1.610 lei reprezentând daune materiale și a sumei de 10.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că inculpata M. D. se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, constând în aceea că, la data de 11.11.2012, cu ocazia consultului efectuat asupra pacientului S. A. L. în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa, în calitate de medic chirurg pediatru, nu a respectat măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, prin aceea că nu a stabilit diagnosticul complet și corect, specific afecțiunii de care suferea pacientul și nu a efectuat investigații suplimentare raportat la tabloul clinic al acestuia, inacțiuni care au determinat administrarea tardivă a tratamentului adecvat diagnosticului corect prezentat de pacient, ceea ce a condus la practicarea de necesitate de orhidectomie dreaptă, pentru necroză hemoragică testiculară consecutivă torsiunii testiculare, la data de 14.11.2012, în cadrul aceleiași unități medicale, pacientului generându-i-se o stare de infirmitate prin pierderea unui organ. 2. Dosarul nr. 1.346/1/2022 Prin Încheierea din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acelorași chestiuni de drept sesizate și în prezenta cauză, respectiv dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum" și dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de către inculpatul B. R. G. împotriva Sentinței penale nr. 9 din data de 21.01.2022 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală în Dosarul nr. 12.688/300/2020. Prin Sentința penală nr. 9 din 21.01.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, inculpatul B. R. G. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt (faptă săvârșită la data de 28.03.2017). S-a constatat că inculpatul B. R. G. a săvârșit prezenta infracțiune (faptă săvârșită la 28.03.2017) în concurs real cu infracțiunile ce au făcut obiectul condamnărilor dispuse prin Sentința penală nr. 2.590 din 17.10.2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Sentința penală nr. 30 din 16.01.2018 a Judecătoriei Sectorului 2 București, Sentința penală nr. 423 din 23.05.2019 a Judecătoriei Sectorului 3 București, Sentința penală nr. 861 din 4.08.2020 a Tribunalului București și în urma contopirii pedepselor s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte trei pedepse aplicate, reprezentând 1 an, 3 luni și 10 zile închisoare, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa rezultantă de 2 ani, 5 luni și 10 zile închisoare. S-a constatat că persoana vătămată S.C. K. Romania - S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauza penală. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că inculpatul B. R. G. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 43 alin. (5) din Codul penal, constând în aceea că, la data de 24.03.2017, în jurul orei 15.00, a sustras din magazinul S.C. K. România - S.R.L., cu punct de lucru în București, Șos. P. nr. 244-246, sectorul 2, București, 14 bucăți de salam diferite mărci și o sacoșă, în valoare totală de 170,01 lei, prejudiciu recuperat în totalitate. 3. Dosarul nr. 1.348/1/2022 Prin Încheierea din 15 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea acelorași chestiuni de drept sesizate și în prezenta cauză, respectiv dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură sunt norme de drept substanțial susceptibile de a fi aplicate ca lege penală mai favorabilă sau norme de drept procesual supuse principiului "tempus regit actum" și dacă art. 155 alin. (1) din Codul penal, în forma în vigoare în perioada 26.06.2018-30.05.2022, este susceptibil de a fi aplicat ca lege penală mai favorabilă. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București împotriva Sentinței penale nr. 188 din data de 12.04.2022 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală în Dosarul nr. 17.245/300/2021. Prin Sentința penală nr. 188 din 12.04.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, D. L.C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal și art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale). În baza art. 396 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, inculpatul D. L.C. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 4.200 lei (obținută prin înmulțirea unui număr de 210 zile-amendă cu suma corespunzătoare unei zile-amendă, stabilită de instanță la 20 lei), pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 320 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 din Codul penal și art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale). În baza art. 39 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cele 2 pedepse aplicate inculpatului prin această hotărâre au fost contopite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în cuantum de 2.100 lei. În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 1.349 și 1.357 din Codul civil, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Națională Poșta Română și inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 8.031,56 lei, cu titlu de daune materiale, la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data săvârșirii faptelor și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că inculpatul D. L.C. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 și art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale), și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 320 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 și art. 75 alin. (2) lit. b) din Codul penal (4 acte materiale), constând în aceea că în perioada septembrie-noiembrie 2014, în calitate de factor poștal însărcinat cu înmânarea corespondenței, și-a însușit sumele de bani ce făceau obiectul a patru mandate poștale având ca destinatari pe O. S., M. M. si R. F. M. (destinatară a două mandate) completând în fals în corpul mandatelor și taloanelor de pensii, în formula de achitare, a datelor de legitimare a titularilor și a semnăturii contrafăcute și depunând înscrisurile respective la CN Poșta Română - S.A. pentru a crea aparența că sumele au fost achitate destinatarilor, producând astfel un prejudiciu egal cu valoarea mandatelor poștale, respectiv 8.031,56 lei (4.234 lei din mandatul cu destinatar O. S., 237 lei din mandatul cu destinatar M. M. și 3.560,56 lei din mandatul cu destinatar R. F. M.).

Dosarul nr. 1.396/1/2022 Prin Încheierea din 16 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă normele care reglementează efectul întreruptiv de prescripție al actelor de procedură, conform art. 155 alin. (1) din Codul penal, sunt norme de drept procesual penal, ale căror efecte se produc ope legis, potrivit principiului aplicării imediate a legii de procedură, fără a putea fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi din acestea declarate neconstituționale, sau sunt norme de drept penal substanțial, susceptibile de aplicare a legii penale mai favorabile, conform art. 5 din Codul penal? Curtea de Apel București - Secția a II-a penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și de inculpații A.C., C. A., B. G., A. M. V. și G. F. împotriva Sentinței penale nr. 176 din 20.12.2019, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1.778/116/2016. Prin Sentința penală nr. 176 din 20.12.2019, pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1.778/116/2016, s-au dispus următoarele: A fost făcută aplicarea art. 5 din Codul penal și în consecință au fost recalificate încadrările juridice ale faptelor reținute în sarcina inculpaților prin aplicarea legii penale vechi. 1. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal anterior și art. 74-76 din Codul penal anterior a fost condamnat inculpatul C. A. la 4 ani închisoare, în regim de detenție, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului C. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 280 1 din Legea nr. 31/1990. 2. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior și art. 74-76 din Codul penal anterior a fost condamnat inculpatul A. C. la 4 ani închisoare, în regim de detenție, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 280 1 din Legea nr. 31/1990. 3. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior și art. 53 1 alin. 2 din Codul penal anterior a fost condamnată inculpata S.C. F. M. - S.R.L. București la pedeapsa amenzii de 20.000 lei. În baza art. 53 2 din Codul penal anterior și art. 53 1 alin. 3 lit. e) din Codul penal anterior a fost aplicată inculpatei S.C. F. M. - S.R.L. București pedeapsa complementară a afișării prezentei hotărâri după rămânerea definitivă, la sediul acesteia, timp de 30 de zile. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei S.C. F. M. - S.R.L. București pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. 4. În baza art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 74-76 din Codul penal anterior, art. 375 din Codul de procedură penală și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul A. M. V. la 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. S-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. M.-V. este concurentă cu infracțiunile pentru care au fost pronunțate Sentința penală nr. 283 din 25.05.2012 a Judecătoriei Cornetu, Sentința penală nr. 27 din 7.03.2014 a Judecătoriei Bolintin-Vale și Sentința penală nr. 1.373 din 22.12.2015 a Tribunalului Iași. În urma contopirii pedepselor a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior pe o durată de 5 ani. S-a stabilit total pedeapsă de executat pentru inculpatul A. M. V. 9 ani închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior pe o durată de 5 ani.

În baza art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 74-76 din Codul penal anterior, art. 375 din Codul de procedură penală și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul G. F. la 6 ani închisoare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului G. F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 26 din Codul penal anterior. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior, art. 74-76 din Codul penal, art. 375 din Codul de procedură penală și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală a fost condamnat inculpatul B.G. la 2 ani închisoare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din Codul penal anterior, pe o perioadă de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior. S-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. G. prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost pronunțată Sentința penală nr. 1.373 din 22.12.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul penal nr. 15.206/99/2011*, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 301 din 12.04.2017 a Curții de Apel Iași. În urma contopirii pedepselor a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 2 ani și 4 luni (format din 1/3 din totalul celorlalte pedepse), rezultând o pedeapsă principală în regim de detenție de 7 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului I. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului M.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei M. (fostă S.) M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului C. C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului L. I. R. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului M. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului T. N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului P. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului D. G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal anterior.

În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 din Codul civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF București - AJFP Călărași. Au fost obligați inculpații C.A., A. C. și S.C. F. M. - S.R.L. București, în solidar, către partea civilă la plata sumei de 4.088.531 lei, cu titlu de despăgubiri, din care suma de 2.452.735 lei reprezintă TVA, iar suma de 1.635.796 lei reprezintă impozit pe profit, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate conform legislației în vigoare de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, asupra situației de fapt, cu referire la chestiunea de drept invocată, că în perioada ianuarie-iulie 2011 inculpații C. A. (asociat și administrator al S.C. F. M. - S.R.L.) și A. C. (asociat și administrator de fapt la aceeași societate) au înregistrat în evidența contabilă a inculpatei S.C. F. M. - S.R.L. 95 de facturi de aprovizionare fictivă cu oțel-beton de la firma S.C. G. C. - S.R.L. A apreciat că, în realitate, S.C. G. C. - S.R.L. nu a prestat servicii și nu a livrat bunuri către S.C. F. M. - S.R.L., singura activitate fiind aceea de a furniza facturi fiscale la solicitarea S.C. F. M. - S.R.L., iar în baza celor 95 de facturi fiscale, S.C. F. M., prin reprezentanții săi, sub pretextul achitării prețului, a virat prin bancă suma de 9.936.366 lei în contul S.C. G. C. - S.R.L. Ulterior, s-a apreciat că aceste sume au fost transferate de către S.C. G. C., prin intermediul inculpatului G. F., care avea calitatea de administrator, către mai multe firme, care aparent figurau ca firme serioase, întrucât emiteau facturi care să justifice virarea banilor, încheiau contracte, emiteau avize, aveau o situație fiscală care nu ridica semne de întrebare. În realitate, s-a apreciat că aceste firme erau folosite doar pentru virarea sumelor de bani, ele fiind retrase ulterior de către alți inculpați și restituite, în urma plății unui comision, către inculpații C.A. și A.C. S-a reținut că în urma retragerilor inculpații opreau un comision, ulterior banii rămași erau duși inculpatului A. M. V., acesta din urmă restituindu-i, în urma opririi unui comision, inculpaților C. A., A. C., reprezentanți ai S.C. F. M. Sumele de bani obținute în acest fel de către cei trei inculpați erau reinvestite în marfă sau în achiziționarea de bunuri. S-a concluzionat că prin acest mecanism infracțional cei trei inculpați au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 4.088.531 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit neachitate bugetului de stat. Împotriva sentinței penale anterior prezentate au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpații din cauză. Inculpatul C.A., prin apărătorul său ales, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, instanța dispunând sesizarea instanței supreme pentru dezlegarea chestiunilor de drept mai sus prezentate. 5. Dosarul nr. 1.415/1/2022 Prin Încheierea din 16 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul " Dacă în determinarea legii mai favorabile conform art. 5 din Codul penal cu trimitere la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 154 alin. (1) din Codul penal prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi aplicate independent de prevederile art. 155 alin. (1) din Codul penal pentru infracțiunile săvârșite până în data de 9 iunie 2022 și dacă aceste decizii ale Curții Constituționale devin inaplicabile în această materie în ceea ce privește infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene? Dacă în temeiul principiului «tempus regit actum» pentru infracțiunile comise anterior datei de 25 iunie 2018 pot fi incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal și dacă în temeiul aceluiași principiu, odată cu intrarea în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 devin incidente dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal și pentru infracțiunile presupus comise anterior aceste date?". Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor penale declarate de către partea civilă ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - AJFP BIHOR și inculpații V. M. I., C. D. A., B. S., C. V. C., P. G. M. și G. E. A., împotriva Sentinței penale nr. 21/P/2022 din data de 18.02.2022 pronunțate de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1.502/111/2018. Prin Sentința penală nr. 21/2022 din data de 18.02.2022, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a dispus, printre altele, condamnarea: - inculpatului V. M. I. la pedeapsa finală de 1 an și 6 luni închisoare și 6.900 lei amendă penală pentru comiterea în concurs real a trei infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea art. 35 alin. (1) și art. 5 din Codul penal (17 acte materiale aferente facturilor înregistrate în perioada 22 aprilie 2013-16 septembrie 2013 de C. - S.R.L., administrată de C.V.; 2 acte materiale aferente facturilor înregistrate în 15 august 2013 și 28 august 2013 de P.A.H.C. - S.R.L., administrată de D.S.; 30 acte materiale aferente facturilor înregistrate în perioada 22 ianuarie 2013-18 decembrie 2013 de S.S. - S.R.L., administrată de T.A.D.); - inculpatului C.D.A. la pedeapsa finală de 2 ani și 9 luni închisoare la care s-a adăugat 19.600 lei amendă penală pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 din același cod (120 de acte materiale), a 12 infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu reținerea art. 35 alin. (1) din Codul penal și art. 5 din același cod (34 de acte materiale aferente facturilor