ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 58/2023

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 2.168/321/2021, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracțiune de sine stătătoare (autonomă); 2. de formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situații, termenul general de prescripție fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanțe (în această din urmă situație, termenul general de prescripție fiind astfel de 5 ani) ?".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La ședința de judecată participă Florin Nicușor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Universitatea de Vest din Timișoara.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost depus la dosar în data de 6 iulie 2023 și a fost comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunile de drept supuse dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, doamna procuror a precizat că, din analiza încheierii prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că instanța care a formulat sesizarea este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar cauza se află în ultimul grad de jurisdicție, situație în raport cu care prima condiție de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării, este îndeplinită.

Totodată, reprezentantul Ministerului Public a precizat că, aparent, soluționarea pe fond a cauzei depinde de soluționarea chestiunii de drept.

Însă, cu privire la condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu este îndeplinită întrucât sesizarea nu prezintă un grad de dificultate care să necesite intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară a considerat că art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În susținerea acestui punct de vedere s-a menționat că infracțiunea de violență în familie reprezintă o noutate a Codului penal, intrat în vigoare în anul 2014. Spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea ca circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii prin violență asupra membrilor familiei MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 965/25.X.2023 [art. 75 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal anterior], prin noul Cod penal săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 188, 189 și 193-195 asupra unui membru de familie reprezintă o formă agravată a infracțiunii-tip, motiv pentru care pedeapsa prevăzută de lege se majorează cu o pătrime.

Noua reglementare a violenței în familie, de variantă agravată pentru fiecare dintre infracțiunile la care se raportează (omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), reprezintă o normă de trimitere la infracțiunile-tip enumerate în textul de incriminare. Singura distincție între infracțiunile-tip și infracțiunea agravată este dată de existența circumstanței suplimentare de membru de familie a subiectului pasiv. Având în vedere acest aspect, în noua concepție a legiuitorului, săvârșirea formei agravate a acestor infracțiuni este sancționată cu o pedeapsă mai mare față de limitele maxime ale pedepselor pentru infracțiunile de bază (majorare proporțională cu o pătrime).

Sancțiunea majorată reprezintă pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 187 din Codul penal, și anume pedeapsa prevăzută în norma de incriminare față de fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Or, așa cum reiese atât din textul menționat, cât și din doctrină, în mod unitar, pedeapsa prevăzută de lege nu ia în considerare cauzele de agravare (generale sau speciale) care nu trebuie confundate cu variantele calificate (atenuate sau agravate) ale unor infracțiuni prevăzute, din considerente de politică penală, ca variațiuni ale acestora în texte de sine stătătoare față de varianta-tip.

În aceste ultime situații, prin expresia "pedeapsă prevăzută de lege" se înțelege pedeapsa stabilită de legiuitor pentru aceste forme agravate (calificate) ale infracțiunii, și nu pentru varianta-tip.

Pe cale de consecință, a apreciat că, în situația dedusă interpretării, termenele de prescripție trebuie raportate la sancțiunea prevăzută pentru forma agravată (calificată) a infracțiunii de violență în familie, respectiv la maximul special prevăzut de art. 199 alin. (1) din Codul penal.

În calificarea dispozițiilor art. 199 din Codul penal, ca fiind o variantă agravată a infracțiunilor la care se raportează, a căror sancțiune majorată se ia în considerare la stabilirea duratei termenelor de prescripție, și nu o cauză de majorare a pedepsei care nu influențează durata prescripției răspunderii penale, s-a apreciat că sunt relevante și argumentele prezentate în considerentele Deciziei nr. 1/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, repere de interpretare și calificare a normei la care, de altfel, face referire și instanța de trimitere în opinia exprimată asupra problemei de drept.

La interpelarea judecătorului-raportor, reprezentantul Ministerului Public a susținut că puncte de vedere diferite exprimate de instanțele naționale nu sunt de natură a conduce la concluzia că problema de drept ce formează obiectul sesizării reprezintă o veritabilă problemă de drept.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Prin încheierea din ședința publică din data de 28 martie 2023, Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracțiune de sine stătătoare (autonomă), 2. de formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situații, termenul general de prescripție fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanțe (în această din urmă situație, termenul general de prescripție fiind astfel de 5 ani) ?".

Sesizarea a fost înregistrată cu nr. 1.470/1/2023 pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 256 din 5.12.2022, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț în soluționarea Dosarului penal nr. 2.168/321/2021, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală și art. 153 din Codul penal, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul D.N. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, împotriva părții vătămate P.G., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1.349, 1.357 și 1.381 din Codul civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.G. și a fost obligat inculpatul să îi plătească suma de 2.000 lei, cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală și art. 153 din Codul penal, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul D.N. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, împotriva părții vătămate P.E., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a luat act că moștenitorii defunctei P.E. nu și-au exprimat în termen de 2 luni de la data decesului opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile.

În baza art. 193 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal a fost condamnat inculpatul D.N. la pedeapsa amenzii de 2.000 de lei, reprezentând 200 de zile-amendă, o zi-amendă calculată la 10 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra părții vătămate P.M.

În temeiul art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1.349, 1.357 și 1.381 din Codul civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.M. și a fost obligat inculpatul să îi plătească suma de 2.500 lei, cu titlul de daune morale.

Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal, în sensul că, dacă cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zileloramendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În baza art. 274 din Codul de procedură penală, s-a dispus ca parte din cheltuielile judiciare avansate de stat, respectiv 100 lei, să fie suportate de inculpat, iar cealaltă parte de 100 lei să rămână în sarcina statului - art. 275 din Codul de procedură penală.

În baza art. 276 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata către părțile civile a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În esență, instanța de fond a reținut că, potrivit rechizitoriului, în ziua de 13 februarie 2015, în jurul orei 11.00, inculpatul D.N. - soțul persoanei vătămate D.(P.) M. - s-a deplasat la domiciliul socrilor P.G. și P.E., pentru a intra în posesia unui autovehicul, proprietatea sa, care anterior fusese încredințat spre folosire fiicei sale D.C.M.

La scurt timp a izbucnit un conflict verbal între persoanele mai sus precizate, acestea adresându-și reciproc injurii și amenințări, iar ulterior fiind exercitate și acte de violență fizică.

La termenul din 28.11.2022, instanța a pus în discuție, din oficiu, încetarea procesului penal cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal împotriva părților vătămate P.G. și P.E., având în vedere deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018, respectiv 358 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale a României, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de data săvârșirii faptelor și de termenul de prescripție de 5 ani pentru fiecare faptă.

Instanța de judecată a reținut că de la data săvârșirii faptelor prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal, reținute în sarcina inculpatului D.N., respectiv 13.02.2015, a curs termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, care s-a împlinit cel mai târziu la data de 13.02.2020.

În ce privește săvârșirea de către inculpatul D.N. a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, împotriva părții vătămate P.M., fostă D., instanța a reținut că în ziua de 13 februarie 2015, în jurul orei 11.00, inculpatul D.N. - soțul persoanei vătămate D. (P.) M. - s-a deplasat la domiciliul socrilor P.G. și P.E., pentru a intra în posesia unui autovehicul - proprietatea sa - și care anterior fusese încredințat - spre folosire - fiicei sale D.C.M.

În baza art. 193 alin. (2) din Codul penal, instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul D.N. la pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă, o zi-amendă calculată la 10 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul D.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin motivele de apel, inculpatul a solicitat, în esență, desființarea hotărârii atacate și achitarea sa conform art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, pentru care a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 de lei, ce ar fi fost săvârșită asupra persoanei vătămate P. (fostă D.) M.

Acesta a precizat că hotărârea de condamnare se bazează, într-o foarte mare măsură, pe declarațiile persoanelor vătămate, persoane cărora inculpatul nu a avut niciodată ocazia să le adreseze întrebări. În consecință, solicită și respingerea acțiunii civile ca nefondată.

În subsidiar, inculpatul a solicitat renunțarea la aplicarea pedepsei conform art. 80 din Codul penal și respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu.

La termenul de judecată din data de 28 martie 2023, după repunerea cauzei pe rol după termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelurilor din cauză din data de 7.03.2023, Curtea de Apel Bacău a pus în discuția reprezentantului Ministerului Public și a avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat problema sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală, cu următoarea problemă de drept: " Termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau cel indicat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, respectiv natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este: 1. de infracțiune de sine stătătoare (autonomă), 2. de formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică (în primele 2 situații, termenul general de prescripție fiind astfel de 8 ani) sau 3. de cauză specială de agravare a pedepsei în anumite circumstanțe (în această din urmă situație, termenul general de prescripție fiind astfel de 5 ani) ?".

Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a apreciat că, în lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, precum și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, se impune lămurirea acestei chestiuni.

Astfel, instanța de sesizare a precizat că prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, cu caracter obligatoriu, faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal.

Pe cale de consecință, instanțele de fond și apel, aproape în unanimitate, au stabilit începând cu Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că, în aplicarea mitior lex, deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 297/2018) și niciun act procedural efectuat până la data de 25 iunie 2018, când s-a publicat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât și al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică ce va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Revenind la problema de drept ce se supune analizei instanței supreme, natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal, având denumirea marginală violența în familie, a constituit o chestiune controversată din punct de vedere jurisprudențial, dar și doctrinar, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal la data de 1 februarie 2014.

În pofida acestor controverse jurisprudențiale și doctrinare, ce au făcut obiectul, chiar cu soluții contradictorii, unor întâlniri trimestriale de practică neunitară organizate la nivelul circumscripțiilor curților de apel, chestiunea de drept ce necesită dezlegare nu avea implicații esențiale asupra modalității de atragere a răspunderii penale, din moment ce nu se punea problema împlinirii termenului general de prescripție cu consecința încetării procesului penal, instanțele având, în cvasiunanimitate, altă practică judiciară până la apariția Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale. Problema de drept avea cel mult o consecință asupra stabilirii judicioase a încadrării juridice și, eventual, asupra necesității desemnării unui avocat din oficiu în cursul judecății. Astfel, dacă se considera că art. 199 alin. (1) din Codul penal are caracter de infracțiune de sine stătătoare, autonomă, pedeapsa prevăzută de lege, conform art. 187 alin. (1) din Codul penal pentru art. 199 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 193 alin. (2) din Codul penal, este, în această situație, mai mare de 5 ani (6 ani și 3 luni închisoare), cu obligativitatea desemnării unui avocat din oficiu conform art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală. În sens contrar, pentru ipoteza în care violența în familie nu este nici infracțiune autonomă și nici formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, ci doar o cauză specială de agravare a pedepsei, prevăzută deci în partea specială a Codului penal, dar care nu se ia în considerare conform art. 187 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal nu este mai mare de 5 ani, nefiind astfel incident cazul de asistență juridică obligatorie prevăzut de art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală.

Cu toate acestea, în prezent, după Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, această chestiune de drept privind natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal a devenit relevantă în cauze cum este cea de față sub aspectul existenței cauzei de încetare a procesului penal, în funcție de ipotezele expuse anterior, prin intermediul definirii noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege de la art. 187 alin. (1) din Codul penal. Astfel, termenul general de prescripție pentru infracțiunea de la art. 193 alin. (2) din Codul penal poate fi de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este doar o cauză specială de agravare a pedepsei în anumite situații, sau de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este infracțiune de sine stătătoare (autonomă) sau de formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică (maximul special al pedepsei închisorii fiind în aceste din urmă situații de 6 ani și 3 luni închisoare, prin majorarea cu o pătrime).

În cauza de față, problema de drept are relevanță majoră, având în vedere data săvârșirii presupusei infracțiuni de lovire sau alte violențe asupra victimei D.(P.) M., soția inculpatului, la momentul săvârșirii pretinsei infracțiuni, respectiv 13 februarie 2015.

Dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este infracțiune de sine stătătoare (autonomă) sau formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, în speță art. 193 alin. (2) din Codul penal, atunci termenul general de prescripție este de 8 ani și, luând în calcul suspendarea acestuia, conform art. 156 alin. (1) din Codul penal, pe durata celor 60 de zile de stare de urgență din perioada 16 martie 2020-14 mai 2020, cu efectul reluării ulterioare a cursului prescripției, prevăzut în art. 156 alin. (2) din Codul penal, ca urmare a decretelor nr. 195/2020 și nr. 240/2020 (aprobate prin hotărârile Parlamentului României nr. 3/2020 și, respectiv, nr. 4/2020), acesta s-ar împlini abia pe 14 aprilie 2023.

În schimb, dacă natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este o cauză specială de agravare a pedepsei în anumite situații, atunci efectul de majorare a maximului special al pedepsei închisorii cu o pătrime nu se ia în considerare conform art. 187 alin. (1) din Codul penal în cadrul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, astfel că termenul general de prescripție este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, și acesta s-a împlinit la data de 12 februarie 2020, fiind incidentă cauza de încetare a procesului penal, corespunzătoare și pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe ce ar fi fost săvârșită de inculpatul D.N. din 13 februarie 2015 asupra fostei sale soții.

În cauză s-ar putea argumenta că situația juridică este asemănătoare cu chestiunea care a generat Decizia nr. 1/19.01.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, cu referire la art. 308 din Codul penal, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod obligatoriu următoarele: " Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.819/271/2009*, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept, respectiv: dacă infracțiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal este o infracțiune autonomă, o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă sau o formă atenuată a infracțiunii prevăzute de art. 295 din Codul penal și dacă pentru infracțiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal, corespunzător limitelor de pedeapsă reduse și cuprinse între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare, sau este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din același cod, corespunzător limitelor de pedeapsă stipulate de lege pentru forma de bază, respectiv între 2 ani și 7 ani închisoare. Stabilește că dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. La calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale se ține seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal." III. Punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public și contestatorului condamnat cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă.

Apelantul inculpat, prin apărător, a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept puse în discuție. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Opinia completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este că natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este o formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, argumentele fiind identitatea de rațiune cu concluzia și considerentele expuse în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2015, pronunțată cu referire la art. 308 din Codul penal. V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-au solicitat punctele de vedere ale instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureș și Curtea de Apel Timișoara, care, după caz, au făcut referire și la opiniile unora dintre instanțele arondate.

Într-o primă opinie, regăsită în informațiile transmise de curțile de apel Alba Iulia (o parte a judecătorilor), Bacău, Cluj, Craiova (și tribunalele arondate), Galați, Iași (o parte a judecătorilor), Pitești, Suceava și Timișoara, de tribunalele Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud (o parte a judecătorilor), Brăila, București (o parte a judecătorilor), Caraș-Severin, Covasna, Galați (și instanțele arondate), Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Sibiu, Teleorman și Vaslui (o parte a judecătorilor), precum și de judecătoriile Alba Iulia, Arad, Avrig, Bălcești, Bârlad (o parte a judecătorilor), Bicaz, Bistrița, Bolintin-Vale, Buftea (o parte a judecătorilor), Buhuș, Buzău, Caransebeș, Constanța, Cornetu (o parte a judecătorilor), Deva, Făget, Hațeg, Hunedoara, Iași, Întorsura Buzăului, Lehliu-Gară, Măcin, Moinești, Moldova Nouă, Oravița, Pașcani, Petroșani, Piatra-Neamț, Pogoanele, Răducăneni, Râmnicu Sărat, Reșița, Roșiori de Vede, Rupea, Sibiu, Târgu-Neamț, Turnu Măgurele, Videle și Zimnicea, s-a opinat în sensul că natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este de formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că raționamentul dezvoltat prin Decizia nr. 1/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, este aplicabil și în cauza de față.

Astfel, s-a arătat că, în procesul de incriminare a unui act de conduită printr-o normă completă, legiuitorul elaborează conceptul faptei (dispoziția din norma de incriminare) și prevede sancțiunea aplicabilă.

Art. 193 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de loviri sau alte violențe, este o normă completă, întrucât în conținutul acesteia se regăsesc atât dispoziția (lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice și fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile), cât și sancțiunea (închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă), reprezentând, în același timp, varianta-tip a infracțiunii de loviri sau alte violențe, în timp ce art. 199 alin. (1) din Codul penal conține o dispoziție de trimitere la variantele-tip ale infracțiunilor prevăzute de art. 188, 189 și 193-195 din Codul penal și o dispoziție de majorare cu o pătrime a maximului special al pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, dacă faptele au fost săvârșite asupra unui membru de familie.

În acest context, variantele infracțiunilor prevăzute de art. 188, 189 și 193-195, prin raportare la dispozițiile art. 199 din Codul penal, reprezintă forme agravante la infracțiunile-tip.

În condițiile în care faptele prevăzute de art. 188, 189 și 193-195 din Codul penal au fost săvârșite asupra unui membru al familiei, prezentând un grad de pericol social generic mai ridicat în raport cu cel al infracțiunii-tip, în cadrul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege se ia în considerare majorarea maximului special al pedepsei cu o pătrime, astfel că la calculul termenului general de prescripție se ține cont de pedeapsa astfel majorată.

Ca atare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, termenul general de prescripție a răspunderii pedepsei este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

Într-o a doua opinie, regăsită în informațiile transmise de curțile de apel Alba Iulia (o parte a judecătorilor), Brașov, București, Iași (o parte a judecătorilor), Oradea și Ploiești, de tribunalele Bistrița-Năsăud (o parte a judecătorilor), Brașov, București (o parte a judecătorilor), Buzău (o parte a judecătorilor), Ialomița, Prahova, Satu Mare, Sălaj și Vaslui (o parte a judecătorilor), precum și de judecătoriile Agnita, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Buftea (o parte a judecătorilor), Câmpina, Chișineu-Criș, Cornetu (o parte a judecătorilor), Gurahonț, Hârlău, Horezu, Huși, Ineu, Lipova, Mizil, Onești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roman, Sinaia, Slobozia, Timișoara și Vălenii de Munte, s-a opinat în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 199 alin. (1) din Codul penal este o infracțiune de sine stătătoare (autonomă), iar termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că infracțiunea de violență în familie este inclusă în capitolul III din titlul I al Codului penal, fiind evidentă voința legiuitorului de a reglementa o infracțiune autonomă, și nu o formă agravată a infracțiunilor prevăzute de art. 188, 189 și 193-195 din Codul penal.

Totodată s-a menționat că legiuitorul a incriminat special infracțiunea de violență în familie pentru a garanta respectarea și protejarea relațiilor de familie, dar și pentru a descuraja violența domestică, această infracțiune protejând atât relațiile de familie, cât și integritatea corporală a victimelor, fiind astfel o infracțiune cu totul deosebită de infracțiunea absorbită, respectiv cea de loviri sau alte violențe.

În acest context, fiind vorba de o infracțiune de sine stătătoare, termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

Într-o a treia opinie, exprimată doar de judecătoriile Alejd, Lugoj și Vaslui, s-a apreciat că dispozițiile art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă doar o cauză specială de agravare a pedepsei în anumite situații, context în care pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, termenul general de prescripție a răspunderii penale este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal.

Curțile de apel Constanța și Târgu Mureș, tribunalele Călărași, Cluj, Maramureș și Vâlcea, precum și judecătoriile Babadag, Beclean, Brașov, Brezoi, Călărași, Dragomirești, Drăgășani, Făgăraș, Hârșova, Mangalia, Marmației, Năsăud, Oltenița, Pătârlagele, Sfântu Gheorghe, Târgu Lăpuș, Târgu Secuiesc, Vișeu de Sus și Zărnești nu au transmis un punct de vedere, ci s-au limitat la a comunica faptul că nu au identificat hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. VI. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării.

Până la momentul întocmirii raportului a fost transmis un punct de vedere de către Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept - Centrul de Cercetări în Științe Penale, potrivit căruia natura juridică a art. 199 alin. (1) din Codul penal este de formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În susținerea acestui punct de vedere s-a menționat că problema de drept dedusă judecății este asemănătoare cu cea tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/10.02.2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10.02.2015), prin care s-a stabilit, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 308 din Codul penal, că este o variantă atenuată a infracțiunii prevăzute de art. 295 din Codul penal.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că varianta agravată sau atenuată a unei infracțiuni presupune "existența unui conținut al variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanțiale care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecții faptei or la locul și timpul săvârșirii faptei, imprimându-i acesteia, în abstract, o gravitate mai ridicată sau mai redusă. Așadar, aceeași faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configurația tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanțiale".

Atât elementele circumstanțiale, cât și cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei se referă la anumite împrejurări, stări, situații, întâmplări, calități sau alte date care au legătură cu fapta sau cu persoana inculpatului.

În aceeași decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că deosebirea dintre elemente circumstanțiale și cauzele de agravare rezidă în faptul că, în timp ce condițiile privind existența infracțiunii, deși extrinseci activității incriminate, fac parte din conținutul incriminării, cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei sunt exterioare conținutului infracțiunii și au efecte doar în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, fiind criterii de individualizare a pedepsei.

Ca atare, în analiza problemei de drept trebuie pornit de la distincția dintre norme complete și norme incomplete, pentru a verifica dacă art. 199 alin. (1) din Codul penal este o normă completă și deci o infracțiune autonomă. O normă penală completă se compune dintr-o dispoziție care descrie faptul incriminat și o sancțiune care caracterizează ilicitul ca fiind de natură penală prin prevederea unei pedepse (ipoteza fiind subînțeleasă), în vreme ce normei penale incomplete îi lipsesc fie dispoziția, fie sancțiunea, pe care, ca regulă, o preia de la o altă normă.

Norma prevăzută în art. 193 din Codul penal este o normă completă, în structura sa regăsindu-se atât dispoziția [lovirea sau orice acte care cauzează suferințe fizice, iar pe alineatul (2), acestea trebuind să aibă o anumită gravitate], cât și sancțiunea [pedeapsa închisorii de la 3 la 2 ani sau amendă, iar pentru fapta de la alineatul (2), închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă].

Pe de altă parte, prin modalitatea de reglementare, dispozițiile art. 199 din Codul penal nu definesc o infracțiunetip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configurație proprie, ci se face trimitere la dispozițiile și pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care și cele prevăzute în art. 193 din Codul penal.

În acest context, norma juridică prevăzută de art. 199 din Codul penal nu are aptitudinea de a funcționa independent, ca infracțiune-tip, ci doar în strânsă legătură cu normele de incriminare pe care le enumeră. VII. Examenul jurisprudenței în materie 1. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, au fost identificate Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.141 din 28 noiembrie 2022).

Prin Decizia nr. 1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal.

Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat: - normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal; - instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

În ceea ce privește deciziile de speță, potrivit răspunsului transmis de Direcția legislație, jurisprudență și contencios a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și al completurilor de 5 judecători în materie penală nu au fost identificate hotărâri în care să fi fost analizată problema de drept supusă dezlegării.

Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale a României - Decizia nr. 297 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională - Decizia nr. 358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale VIII. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului

În urma examenului de jurisprudență la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte relevanță asupra problemei de drept supuse dezlegării. IX. Punctul de vedere exprimat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară

Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat, contrar celor susținute de procurorul de ședință, în cauza în care a fost pusă în discuție problema ce face obiectul sesizării, în sensul că sesizarea formulată este inadmisibilă întrucât aceasta nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, nefiind de natură a crea o interpretare diferită de către instanțele de judecată. Cu toate acestea a fost comunicată, în cadrul aceluiași document, și opinia referitoare la dezlegarea problemei cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată.

Pe fondul chestiunii de drept supuse dezlegării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția judiciară a considerat că art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o formă agravată a infracțiunii pe lângă care se aplică, iar termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, ambele norme raportate la art. 187 din Codul penal privind înțelesul noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În susținerea acestui punct de vedere s-a menționat că infracțiunea de violență în familie reprezintă o noutate a Codului penal intrat în vigoare în anul 2014. Spre deosebire de Codul penal anterior, care prevedea ca circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii prin violență asupra membrilor familiei [art. 75 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal anterior], prin noul Cod penal, săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 188, 189 și 193-195 asupra unui membru de familie reprezintă o formă agravată a infracțiunii-tip, motiv pentru care pedeapsa prevăzută de lege se majorează cu o pătrime.

Noua reglementare a violenței în familie, de variantă agravată pentru fiecare dintre infracțiunile la care se raportează (omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte), reprezintă o normă de trimitere la infracțiunile-tip enumerate în textul de incriminare. Singura distincție între infracțiunile-tip și infracțiunea agravată este dată de existența circumstanței suplimentare de membru de familie a subiectului pasiv. Având în vedere acest aspect, în noua concepție a legiuitorului, săvârșirea formei agravate a acestor infracțiuni este sancționată cu o pedeapsă mai mare față de limitele maxime ale pedepselor pentru infracțiunile de bază (majorare proporțională cu o pătrime).

Sancțiunea majorată reprezintă pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 187 din Codul penal, și anume pedeapsa prevăzută în norma de incriminare față de fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Or, așa cum reiese atât din textul menționat, cât și din doctrină, în mod unitar, pedeapsa prevăzută de lege nu ia în considerare cauzele de agravare (generale sau speciale), care nu trebuie confundate cu variantele calificate (atenuate sau agravate) ale unor infracțiuni prevăzute, din considerente de politică penală, variațiuni ale acestora în texte de sine stătătoare față de varianta-tip.

În aceste ultime situații, prin expresia "pedeapsă prevăzută de lege" se înțelege pedeapsa stabilită de legiuitor pentru aceste forme agravate (calificate) ale infracțiunii, și nu pentru varianta-tip.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că, în situația dedusă interpretării, termenele de prescripție trebuie raportate la sancțiunea prevăzută pentru forma agravată (calificată) a infracțiunii de violență în familie, respectiv la maximul special prevăzut de art. 199 alin. (1) din Codul penal.

În calificarea dispozițiilor art. 199 din Codul penal, ca fiind o variantă agravată a infracțiunilor la care se raportează, a căror sancțiune majorată se ia în considerare la stabilirea duratei termelor de prescripție, și nu o cauză de majorare a pedepsei care nu influențează durata prescripției răspunderii penale, s-a apreciat că sunt relevante și argumentele prezentate în considerentele Deciziei nr. 1/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea