Decizia nr. 187/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 439/253/2021 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: " Dacă în cazul tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, termenul de prescripție…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 439/253/2021, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: " Dacă în cazul tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în formă consumată, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, sau în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, deoarece tentativa este o formă (atipică) a infracțiunii pentru care limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, conform art. 237 din Codul penal raportat la art. 33 alin. (1) și (2) teza întâi din Codul penal, situație în care termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) și (4) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2013, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La ședința de judecată participă Florin Nicușor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosar a fost transmis un punct de vedere de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Direcția legislație, jurisprudență și contencios a Înaltei Curți de Casație și Justiție a depus practica judiciară identificată cu privire la problema de drept dedusă interpretării.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Din analiza încheierii prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că instanța care a formulat sesizarea este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, cauza se află în ultimul grad de jurisdicție, iar problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație Justiție nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii și nici nu formează obiectul unui asemenea recurs.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, reprezentantul Ministerului Public a învederat că aceasta nu este îndeplinită din perspectiva inexistenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile. Astfel, sintagma "săvârșirea unei infracțiuni" este definită de art. 174 din Codul penal ca fiind "săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă", iar în art. 187 din Codul penal este definită sintagma "pedeapsă prevăzută de lege" ca fiind "pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei".

Totodată, reprezentantul Ministerului Public a învederat că și doctrina este unanimă în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, fiind în sensul că, la calculul termenului de prescripție, raportarea se face întotdeauna la maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată.

În raport cu aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reținut dosarul în pronunțare asupra problemei de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Încheierea de ședință din data de 13 martie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 439/253/2021, care are ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, de inculpatul A și de părțile civile C și D (decedat), prin procurist E, împotriva Sentinței penale nr. 164, pronunțată în data de 16.11.2023 de Judecătoria Măcin în Dosarul penal nr. 439/253/2021, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă în cazul tentativei la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în formă consumată, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, sau în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, deoarece tentativa este o formă (atipică) a infracțiunii pentru care limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, conform art. 237 din Codul penal raportat la art. 33 alin. (1) și (2) teza întâi din Codul penal, situație în care termenul de prescripție a răspunderii penale se calculează conform art. 154 alin. (1) lit. d) din Codul penal." II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 164 din data de 16 noiembrie 2023, pronunțată în Dosarul penal nr. 439/253/2021, Judecătoria Măcin a respins cererile de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiate, formulate de persoana vătămată F și mandatara E.

În temeiul art. 386 din Codul de procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată sub forma prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal în infracțiunile de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, și violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, privind pe inculpații A și B.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către mandatara E, în numele persoanelor vătămate F și D, a faptelor de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (2) din Codul penal, săvârșite de inculpații A și B asupra persoanei vătămate C în infracțiunea de tentativă la omor, conform art. 32 din Codul penal raportat la art. 188 din Codul penal, sau vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) din Codul penal.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) teza I din Codul de procedură penală a dispus încetarea procesului penal față de inculpații A și B pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, și violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, față de persoana vătămată C, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În temeiul art. 193 alin. (2) din Codul penal, raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din Codul penal, a condamnat pe inculpatul B pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal, față de persoana vătămată G, la pedeapsa de 200 zile-amendă, iar în baza art. 61 alin. (2) din Codul penal a stabilit suma corespunzătoare unei zile-amendă la 15 lei, astfel că inculpatul B are de executat o amendă de 3.000 lei.

A atras atenția inculpatului B asupra prevederilor art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 63 alin. (1) din Codul penal, respectiv că în situația în care, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea și a pus în vedere inculpatului B că, potrivit art. 559 alin. (1) din Codul de procedură penală, are obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Măcin în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a dispus achitarea inculpatului H pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, întrucât fapta nu există, și achitarea inculpatului I pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a dispus achitarea inculpatului H pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de dispozițiile art. 321 din Codul penal, privind întocmirea procesului-verbal de ridicare a bunurilor din 14.10.2018, întrucât fapta nu există, și achitarea inculpatului I pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de dispozițiile art. 321 din Codul penal, privind întocmirea procesului-verbal de ridicare a bunurilor din 14.10.2018, întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, a dispus achitarea inculpatului H pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de dispozițiile art. 321 din Codul penal, privind "proces-verbal/4.12.2018", întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, a dispus achitarea inculpatului H pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, întrucât fapta nu există, și achitarea inculpatului I pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, întrucât fapta nu există.

În temeiul prevederilor art. 397 raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de părțile civile C și D în contradictoriu cu inculpații A și B, prin care au solicitat daune morale în sumă de 30.000 lei, respectiv 15.000 lei.

În temeiul art. 19, art. 25 alin. (3) și art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 1.357 din Codul civil, a obligat inculpatul B la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri morale în favoarea părții civile G și a respins restul pretențiilor civile formulate în cauză, iar în baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală instanța a obligat inculpatul B la plata către stat a sumei de 13.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva Sentinței penale nr. 164, pronunțată în data de 16.11.2023 de Judecătoria Măcin în Dosarul penal nr. 439/253/2021, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, inculpatul A și părțile civile C și D (decedat), prin procurist E.

La termenul de judecată din data de 23.01.2025, după punerea în discuția părților și a reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a cererii formulate din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul A, din infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, și față de inculpatul B, din infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 din Codul penal raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. f) din Codul penal. III. Punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public și ale părților asupra admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema de drept

La termenul de judecată din data de 27.02.2025, reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că această chestiune a cărei lămurire urmează a se solicita a apărut în fața instanței de apel, este o chestiune de care depinde soluționarea pe fond a cauzei și nu există pronunțate decizii în recurs în interesul legii sau hotărâri prealabile cu același obiect.

Apelantul inculpat-intimat A și intimatul-inculpat B, prin apărător, apelantul-parte civilă C, personal, procuristul E, pentru apelanta-parte civilă D (decedat), dar și intimatul-inculpat I, prin apărător ales, au formulat concluzii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema observată de către Curtea de Apel Constanța, în vederea dezlegării acestei chestiuni și pronunțării unei hotărâri prealabile, apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, urmând a fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 476 din Codul de procedură penală.

Intimatul-inculpat H, prin apărător, s-a opus sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că această sesizare nu este în avantajul inculpatului. Astfel, a apreciat că atât tentativa, cât și recidiva postexecutorie sunt aspecte ce țin de pedeapsă, de criterii generale de individualizare a pedepsei, iar calculul termenului de prescripție ar fi prin raportare la dispozițiile art. 187 din Codul penal, și anume la pedeapsa în forma consumată. IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Completul de judecată de la Curtea de Apel Constanța învestit cu soluționarea cauzei penale nr. 439/253/2021 a apreciat necesară dezlegarea chestiunii de drept, de a cărei soluționare depinde soluția pe fondul cauzei, în contextul în care, ca formă de activitate infracțională incriminată și pedepsită, deși imperfectă, tentativa este în esență o infracțiune, iar singurul temei al răspunderii penale este infracțiunea.

De altfel, în art. 174 din Codul penal, prin expresiile "săvârșirea unei infracțiuni" sau "comiterea unei infracțiuni" se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

În doctrină s-a arătat că definiția legală a tentativei pune în evidență că aceasta, ca formă atipică a infracțiunii, prezintă nu numai particularități subiective, presupunând întotdeauna hotărârea de a săvârși infracțiunea, dar și particularități de ordin obiectiv, presupunând, în raport cu felul neizbutirii, două modalități distincte ale întreruperii executării sau neproducerii rezultatului, chiar în condițiile unei executări duse până la capăt 1 . 1 Legea penală și infracțiunea - Narcis Giurgiu - Editura Gama, Iași, 1994.

De asemenea, s-a mai arătat că "Tentativa este o formă de infracțiune care se situează, în faza de executare a infracțiunii, între începutul executării acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective și producerea rezultatului socialmente periculos. Tentativa, ca formă a infracțiunii, se caracterizează prin aceea că întotdeauna rezultatul nu se va produce fie datorită întreruperii actului de executare, fie datorită altor împrejurări, când actul de executare a fost efectuat în întregime" 2 . 2 Drept penal român - Partea generală - Mitrache Constantin și Cristian Mitrache - Editura Universul Juridic, 2014.

În acest context, instanța de sesizare a considerat că intervine problema calculului termenului de prescripție a răspunderii penale, respectiv dacă acest termen se calculează în raport cu limitele de pedeapsă pentru fapta consumată sau se au în vedere limitele de pedeapsă reduse la jumătate, conform art. 33 alin. (2) din Codul penal.

Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că, "În caz de tentativă, termenul de prescripție depinde însă de pedeapsa prevăzută de lege pentru această formă (imperfectă, atipică) a infracțiunii. Cum tentativa este ea însăși o infracțiune, cu toate elementele obiective și subiective ale unei infracțiuni, diferențiată de infracțiunea consumată doar prin gradul de realizare a laturii sale obiective, apare firesc, în raport de prevederile art. 154 din Codul penal, care se referă la infracțiunea săvârșită, ca durata termenului de prescripție să se stabilească, în situația examinată, în raport cu pedeapsa legală a tentativei" 3 . 3 Codul penal comentat și adnotat - Vasiliu Teodor, Antoniu Ștefan, Daneș Ștefan, Dărîngă Gheorghe, Lucinescu Dumitru, Papadopol Vasile, Pavel Doru, Popescu Dumitru și Rămureanu Virgil - Editura Științifică, București, 1972, pag. 122.

Instanța de sesizare a considerat că trebuie efectuată distincția dintre tentativă, ca formă a infracțiunii, și cauzele de agravare și atenuare a răspunderii penale, astfel cum reiese din dispozițiile art. 187 din Codul penal, unde se arată că "Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei".

Tentativa nu este o cauză de reducere sau de majorare a pedepsei, ci constituie ea însăși o infracțiune. Sub acest aspect, în Decizia nr. 18 din 8.04.1971 a fostului Tribunal Suprem s-a arătat că "la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale trebuie să se țină seama de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar nu de pedeapsa aplicabilă efectiv ca efect al existenței unor cauze de modificare a răspunderii penale în funcție de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, în speță fiind reținută scuza provocării, cauză de atenuare a răspunderii penale".

Elementele circumstanțiale, atenuante, precum și cauzele de reducere a pedepsei se referă la anumite împrejurări, stări, situații, întâmplări, calități sau alte date care au legătură cu fapta sau cu persoana inculpatului, sunt exterioare conținutului infracțiunii (formei acesteia, tentativă sau fapt consumat) și au efecte doar în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, fiind criterii de individualizare a pedepsei.

Distinct de aceste cauze de reducere și de majorare a pedepsei, se regăsesc cazurile de reducere a pedepsei, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 79 din Codul penal: " (1) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine. (2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă. (3) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2)."

Prin urmare, instanța de sesizare a arătat că însuși legiuitorul a clasificat cazurile (la modul general) de reducere a limitelor de pedeapsă, tentativa fiind menționată distinct, ca formă a infracțiunii, urmată de circumstanțele atenuante (cauză de reducere a pedepsei) și cazurile speciale de reducere a pedepsei, în această ordine [putând fi, de exemplu, reținerea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, ca urmare a recunoașterii învinuirii].

Totodată, se remarcă și orientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește definirea ca formă a infracțiunii, prin reținerea dispozițiilor art. 308 din Codul penal, referitoare la funcționari (alții decât publici), în funcție de infracțiunile reținute, prevăzute de art. 289-292, 295, 297-300 și 304 din Codul penal, dar și a dispozițiilor art. 199 din Codul penal, cu consecința stabilirii termenului general de prescripție a răspunderii penale, în funcție de infracțiunile de la art. 188, 189 și 193-195 din Codul penal, când sunt săvârșite asupra unui membru de familie.

Astfel, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că "dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal. La calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale se ține seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal".

Totodată, prin Decizia nr. 58 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 25 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că: " Incriminarea din art. 199 alin. (1) din Codul penal reprezintă o variantă agravată a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal. Termenul general de prescripție pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal, este cel arătat de art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal."

Pe de altă parte, instanța de sesizare a considerat că se impune a se clarifica dacă tentativa este o formă a infracțiunii, o formă atipică a acesteia, ce presupune punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă ori nu și-a produs efectul, sau constituie o cauză de atenuare a răspunderii penale, cu consecințe asupra analizei dispozițiilor art. 154 din Codul penal, prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, dar și a dispozițiilor art. 187 din Codul penal.

În acest sens, în doctrină s-a statuat că "se are în vedere pedeapsa pentru infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza tentativei sau este doar o contribuție de instigator sau complice la săvârșirea infracțiunii" 4 . 4 Explicațiile noului Cod penal - Alexandru Boroi, Constantin Mitrache, George Antoniu, Tudorel Toader ș.a. - Editura Universul Juridic, București, 2015, pag. 154.

De asemenea, instanța de sesizare a considerat că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (1) din Codul penal, privind legalitatea sancțiunilor de drept penal, potrivit cărora "Legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță care se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală", iar, potrivit alin. (3), "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită și aplicată în afara limitelor generale ale acesteia", principiu în baza căruia se aplică pedepsele prevăzute de lege, inclusiv în cazul tentativei, dar și stabilirea unei echități juridice față de persoanele care răspund penal pentru comiterea unei infracțiuni în fază de tentativă, când limitele de pedeapsă, în virtutea legii, se reduc la jumătate, față de situația în care se calculează termenul general de prescripție a răspunderii penale, unde raportarea la dispozițiile art. 154 din Codul penal se face la pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracțiunii, chiar dacă autorul este judecat pentru o infracțiune tentată. V. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost identificată o hotărâre care prezintă semnificație sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, respectiv Decizia Tribunalului Suprem nr. 18/1971, prin care s-a statuat că, "În toate ipotezele, pentru stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale va fi avută în vedere pedeapsa prevăzută de lege în textul incriminator, cu ignorarea eventualelor cauze de atenuare sau agravare".

În ceea ce privește deciziile de speță, în urma examenului de jurisprudență efectuat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Direcția legislație, jurisprudență și contencios - Serviciul pentru studiul și unificarea jurisprudenței, a fost identificată Decizia nr. 244/A din 27 iulie 2023, pronunțată de Secția penală, în care s-a reținut: "În privința formei tentate, se constată că aceasta nu influențează durata termenului de prescripție ce se va determina prin raportare la sancțiunea/pedeapsa prevăzută de norma de incriminare, potrivit art. 187 din Codul penal (prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei), fiind fără relevanță dispoziția referitoare la sancționarea tentativei." VI. Dispoziții legale incidente Codul penal Art. 15. - Trăsăturile esențiale ale infracțiunii (1) Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. (2) Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale. Art. 32. - Tentativa (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. (2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea. Art. 33. - Pedepsirea tentativei (1) Tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta. (2) Tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Art. 79. - Concursul între cauze de atenuare sau de agravare (1) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine. (2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă. (3) Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2). Art. 154. - Termenele de prescripție a răspunderii penale (1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; (...) Art. 174. - Săvârșirea unei infracțiuni Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice. Art. 187. - Pedeapsă prevăzută de lege Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Art. 233. - Tâlhăria Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să își asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Art. 234. - Tâlhăria calificată (1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante; b) prin simularea de calități oficiale; c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; d) în timpul nopții; e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport; f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; g) profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze. (2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. (3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală. Art. 237. - Sancționarea tentativei Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 233-235 se pedepsește. VII. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie nu este admisibilă, întrucât una dintre condițiile de admisibilitate ce rezultă din economia dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu este îndeplinită, respectiv existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, constată că sesizarea este inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din examinarea textului legal mai sus enunțat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiții: - să existe o cauză în curs de judecată, iar instanța care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluționarea ei în ultimă instanță; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; - chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare.

Raportând aceste condiții de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiții.

Astfel, cu privire la prima condiție, se constată că este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparținând unei instanțe învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 439/253/2021 ce are ca obiect apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, de inculpatul A și de părțile civile C și D (decedat), prin procurist E, împotriva Sentinței penale nr. 164, pronunțată în data de 16.11.2023 de Judecătoria Măcin în Dosarul penal nr. 439/253/2021.

În ceea ce privește condiția ce vizează caracterul de noutate și de actualitate a problemei de drept invocate în cauză, din verificările efectuate la nivelul instanței supreme a fost identificată Decizia Tribunalului Suprem nr. 18/1971, prin care s-a statuat că, "În toate ipotezele, pentru stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale va fi avută în vedere pedeapsa prevăzută de lege în textul incriminator, cu ignorarea eventualelor cauze de atenuare sau agravare".

În contextul în care prin această decizie nu s-a statuat asupra naturii juridice a tentativei, respectiv dacă este o formă atipică a infracțiunii sau este o cauză de atenuare a pedepsei, se poate aprecia că problema de drept supusă dezlegării este încă de actualitate, în condițiile în care pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este înregistrat un recurs în interesul legii privind problema de drept supusă dezlegării.

În schimb, în ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, se consideră că aceasta nu este îndeplinită în cauză din perspectiva inexistenței unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, deși în cuprinsul dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menționează expres, cu ocazia verificării admisibilității sesizării trebuie analizată și existența unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții (Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016; Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016). Interpretarea urmărește cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia, așa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. În plus, în situația în care o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, o intervenție din partea instanței supreme nu este necesară (Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016).

Prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016, s-a stabilit că "(...) numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»".

De altfel, doctrina este unanimă în sensul că se va determina calcularea termenului de prescripție pentru tentativă prin raportare la sancțiunea/pedeapsa prevăzută de norma de incriminare, potrivit art. 187 din Codul penal, respectiv se vor avea în vedere pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără a se lua în calcul reducerea limitelor acestora.

Astfel, într-o lucrare de specialitate s-a reținut că: "în toate ipotezele, pentru stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale va fi avută în vedere pedeapsa prevăzută de lege în textul incriminator, cu ignorarea eventualelor cauze de atenuare sau agravare. Într-adevăr, potrivit art. 187 din Codul penal, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei" 5 . 5 Noul Cod penal. Note Corelații Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0328-6, M. Hotca.

De asemenea, într-o altă lucrare s-a arătat că "Durata termenului de prescripție a răspunderii penale se determină în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în stadiul de tentativă" 6 . 6 Transformări legislative și adaptări jurisprudențiale cu privire la tentativă - MI Mărculescu-Michinici - Analele Științifice ale Universității "Alexandru Ioan Cuza", 2016.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - recunoscând dreptul suveran al instanțelor de a aprecia asupra sesizării cu o întrebare prealabilă, întrucât aceasta se impune atunci când se constată că, la procesul deliberativ, există o greutate în interpretarea normelor de drept - a respins, ca inadmisibilă, sesizarea, având în vedere că din lectura încheierii prin care a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție cu întrebarea supusă dezbaterii s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea completului curții de apel, în condițiile în care a explicat problema de drept, apreciind, totodată, că este competent și în măsură să acorde o interpretare.

Mai mult, textele legale la care face referire instanța de trimitere sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, vizând aspecte distincte, nefiind necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare.

În contextul în care problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înțelege voința legiuitorului, se apreciază că nu este necesară o dezlegare din partea instanței supreme în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile.

În consecință, constatând, în raport cu argumentele dezvoltate, că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate ce rezultă din economia dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existența unei veritabile probleme de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 439/253/2021.