ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 75/2021

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 160 din 17/02/2022

Daniel Grădinaru - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele Completului

Mircea Mugurel Șelea - judecător la Secția penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală

Andrei Claudiu Rus - judecător la Secția penală

Constantin Epure - judecător la Secția penală

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală

Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală

Elena Barbu - judecător la Secția penală

Alin Sorin Nicolescu - judecător la Secția penală

Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Dacă, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripție a răspunderii penale se stabilește în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, sau în funcție de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional, în considerarea, relativ la sintagma «pedeapsă prevăzută de lege», a dispozițiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară)."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La ședința de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Alin Sorin Nicolescu din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Totodată, s-a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând admisibilitatea sesizării, a subliniat că atât jurisprudența, cât și doctrina în materie sunt neunitare, ceea ce presupune că este îngreunat mecanismul de obținere a unui răspuns corect referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Totodată, s-a apreciat că lămurirea chestiunii de drept prezintă relevanță din perspectiva aplicării (retroactivării) legii penale mai favorabile.

Cu privire la fondul problemei de drept supuse dezlegării, doamna procuror a arătat că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripție a răspunderii penale se stabilește în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani.

Această concluzie se desprinde din interpretarea logică și teleologică a celor două alineate ale art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În susținerea punctului de vedere formulat, doamna procuror a arătat că atât art. 122 din Codul penal anterior, cât și art. 154 din Codul penal în vigoare, care reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale, uzitează sintagma "pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită", iar nu "pedeapsa aplicată", ceea ce relevă, din perspectiva procesuală, în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, că, la calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale, vor fi avute în vedere limitele pedepsei închisorii care erau la acel moment de la 5 la 20 de ani, iar nu cele prevăzute pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

Totodată, doamna procuror a arătat că infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este o infracțiune de sine stătătoare, distinctă, pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres că limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5-20 de ani închisoare și, în raport cu acest maxim special, se aplică și celelalte instituții speciale referitoare la prescripție, minorat, măsuri preventive.

Alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, forma anterioară datei de 1 februarie 2014, stabilea o limită maximă a pedepsei ce putea fi aplicată pentru infracțiunea prevăzută la alin. (1), care consta în imposibilitatea de aplicare în concret a unei pedepse mai mari decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intra în scopul grupului infracțional organizat. Aceasta reprezintă o cauză de limitare a maximului pedepsei care este avută în vedere de către instanță la data pronunțării unei hotărâri penale de condamnare, cu ocazia stabilirii și individualizării judiciare a unei pedepse între limitele minime și maxime prevăzute de lege.

Prin urmare, deși pedeapsa aplicată nu ar putea depăși acel maxim, aceasta nu are efect asupra înțelesului sintagmei de "pedeapsa prevăzută de lege".

În concluzie, s-a apreciat că legiuitorul prin alin. (2) al textului de lege a instituit o normă de individualizare a cuantumului pedepsei având în vedere și maximul special ridicat al pedepsei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, precum și pentru a preîntâmpina situația în care autorul infracțiunii de asociere este condamnat la o pedeapsă mai ridicată decât maximul prevăzut pentru infracțiunea-scop, indiferent dacă aceasta din urmă este săvârșită sau nu.

În consecință, în raport cu aspectele expuse, doamna procuror a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 2 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.773/86/2017, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 476 din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

"Dacă, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripție a răspunderii penale se stabilește în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, sau în funcție de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional, în considerarea, relativ la sintagma «pedeapsă prevăzută de lege», a dispozițiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară)."

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 319 din data de 29 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6.773/86/2017, s-a dispus:

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor amenințat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, victimă A.C., prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.G. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.G. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, victimă martor protejat V. M., prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 și 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal.

În baza art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor amenințat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburare a ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului S.D.S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, victimă A.C., prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.D.S. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.D.S. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (victimă martor protejat), prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 și 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, victimă S.M., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată L.C.T., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 (persoană vătămată).

În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, victimă A.C., prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul O.P. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată C.C.C., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul O.P. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată, C.D., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul O.P. pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul O.P. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969, art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal (parte civilă C.D.).

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul O.P. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal, persoană vătămată C.C.C.

În baza art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.D. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată C.C.C.), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.D. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (parte civilă C.D.), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii de grup organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A.D. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal, parte civilă C.D.

În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A.D. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal, persoană vătămată C.C.C.

S-a reținut în considerentele sentinței că, în perioada august 2010-februarie 2012, la nivelul municipiului Suceava s-a constituit și și-a desfășurat activitățile infracționale un grup infracțional organizat, în accepțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), cu o structură bine determinată, în scopul obținerii ilicite de beneficii materiale sau alte foloase, prin comiterea de infracțiuni de șantaj și a altor infracțiuni cu violență.

Membrii grupării își exercitau controlul asupra unor cartiere, zone și piețe din municipiul Suceava, unde, prin folosirea forței și a amenințărilor, percepeau "taxe de protecție" și "taxe de șmecher" și recuperau, la cererea celor care apelau la serviciile lor, prin șantaj și acte de violență, sume de bani și bunuri, urmărind obținerea anumitor procente din aceste valori.

Activitatea grupului infracțional organizat se baza pe o înțelegere prealabilă clară și fermă între membrii săi, fiecare având o poziție și un rol bine stabilite în cadrul structurii acestuia. În cadrul astfel creat, inculpații au comis o serie de infracțiuni de șantaj, prevăzute de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, circumscrise, potrivit celor evidențiate de instanța fondului, intervalului 2010-2012 și reținute, relativ la unii dintre ei, ca fiind cele mai grave fapte penale care au intrat în aria de activitate a grupării.

Se impune a se preciza că instanța fondului a apreciat că în cauză legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal, procedând conform celor de mai sus.

Referitor la problema de drept supusă dezlegării, dispunând încetarea procesului penal în considerarea art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (prescrierea răspunderii penale) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în forma sa anterioară, tribunalul a reținut, în considerentele sentinței, că:

"În ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii incriminate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003 aceasta se determină prin coroborarea dispozițiilor de sancționare din primele două alineate ale acestui text de lege, pentru a nu fi mai mare decât aceea prevăzută de lege în cazul infracțiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracțional organizat. Astfel, în cauza de față limita specială a infracțiunii de grup organizat este limita specială a infracțiuniiscop, respectiv a infracțiunii de șantaj.

În acest sens au fost reținute și considerentele din Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 7/2009: «Stabilirea de către legiuitor a tratamentului sancționator prin dispoziție de trimitere la pedeapsa prevăzută de lege, pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, este justificată de rațiuni superioare de justă și echitabilă individualizare legală a sancțiunii penale, în raport cu gradul de pericol social conferit unei anumite infracțiuni de scopul urmărit de făptuitor. De aceea, față de diversitatea de infracțiuni ce poate face obiectul scopului organizării de grupuri infracționale, sublinierea în cadrul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 că "pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat" apare ca o consecință logică a necesității ierarhizării sistemului sancționator în raport cu gradul de pericol social specific fiecărei categorii de fapte, constituind astfel soluția legislativă optimă de indicare judicioasă a limitelor pedepsei în cazul unei asemenea infracțiuni. Așa fiind, prin modul în care este formulată, dispoziția înscrisă în alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 aduce o completare firească dispoziției de sancționare din primul alineat al aceluiași articol, pedeapsa la care se referă fiind prevăzută astfel de reglementările corelate din primele două alineate ale acestui articol de lege.»

Chiar dacă această decizie a fost pronunțată cu referire la o măsură preventivă, considerentele relative la maximul special al infracțiunii de grup infracțional organizat sunt incidente în ceea ce privește și instituția prescripției răspunderii penale."

Împotriva sentinței penale anterior menționate a declarat apel, printre alții, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, solicitând condamnarea la pedeapsa închisorii a inculpaților în cazul cărora s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), întrucât în mod eronat s-a reținut ca fiind intervenită prescripția răspunderii penale, în condițiile în care, în considerarea limitei maxime a pedepsei (20 de ani), termenul de prescripție nu se împlinise.

III. Punctul de vedere motivat al completului de judecată

În opinia instanței sunt posibile două interpretări ale textelor de lege relevante:

Într-o primă opinie, îmbrățișată de tribunal la pronunțarea soluției atacate cu apel în speță, s-a susținut că pedeapsa prevăzută de lege care trebuie avută în vedere la analiza incidenței prescripției răspunderii penale este maximul pedepsei prevăzute de legiuitor în cazul infracțiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracțional organizat. Aceasta întrucât pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii incriminate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003 se determină prin coroborarea dispozițiilor de sancționare din primele două alineate ale textului de lege, astfel că ea nu poate depăși maximul pedepsei prevăzute de legiuitor în cazul infracțiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracțional organizat.

Un atare punct de vedere a fost exprimat însă într-un context diferit și care în prezent nu își mai găsește aplicabilitatea, în considerentele Deciziei nr. 7/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aspect ce a determinat instanța să aprecieze ca admisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea prezentei probleme de drept.

În cea de-a doua opinie, îmbrățișată de o mare parte a jurisprudenței, se susține că pedeapsa prevăzută de lege care trebuie avută în vedere la analiza incidenței prescripției răspunderii penale este cea de 20 de ani închisoare, respectiv maximul stipulat în alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară datei de 1 februarie 2014.

În argumentarea acestei opinii s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 122 din Codul penal anterior, care reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale, făcând referire la "pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită". Totodată, s-a subliniat că dispoziția din art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este una cu caracter special față de cea din art. 7 alin. (1) din aceeași lege, ultima privind doar pedeapsa "aplicată", care nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, și nu pedeapsa "prevăzută de lege" în sensul art. 122 din Codul penal anterior.

Întrucât, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), limitele închisorii erau de la 5 la 20 ani, acestea vor fi avute în vedere la calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale, și nu cele prevăzute de legiuitor în cazul infracțiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracțional organizat.

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție: Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Bacău, care au făcut referire și la punctele de vedere ale unora dintre instanțele arondate.

În materialul transmis de curțile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la Curtea de Apel București, Tribunalul Iași și Tribunalul Sibiu.

Examinând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora ce au fost transmise instanței supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară.

În urma consultării instanțelor de judecată, s-au evidențiat două opinii:

Într-o primă opinie, susținută de magistrații Curții de Apel Constanța, Curții de Apel Timișoara, Curții de Apel Pitești, Curții de Apel Bacău, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Ialomița, Tribunalului Teleorman, Tribunalului Vaslui, Tribunalului Iași, Tribunalului Satu Mare, Secției penale a Tribunalului Sibiu, Tribunalului Brăila, Tribunalului Timiș (opinie majoritară), Tribunalului Brașov, Judecătoriei Timișoara, Judecătoriei Reșița, Judecătoriei Moldova Nouă, Judecătoriei Cornetu, Judecătoriei Huși, s-a susținut că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, termenul de prescripție a răspunderii penale se stabilește în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzută de acest text de lege, respectiv 20 de ani.

În argumentarea acestei opinii, s-a avut în vedere faptul că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 constituie o normă de incriminare distinctă de orice altă infracțiune care ar putea intra în scopul grupului infracțional și stabilesc limite speciale de pedeapsă.

Limitele speciale ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 au fost stabilite de legiuitor în considerarea pericolului social propriu acestei infracțiuni, iar termenul de prescripție al acestei infracțiuni nu poate fi evaluat prin prisma unei alte categorii de infracțiuni (mai ușoară sau mai gravă), cu consecințe asupra termenului în care trebuie finalizată tragerea la răspundere penală a unei persoane.

Numai stabilirea cuantumului concret al pedepsei are drept criteriu suplimentar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional.

Totodată s-a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 141

1

din Codul penal din 1969, prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Așadar, pedeapsa prevăzută de lege în cazul acestei infracțiuni este închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar prin dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 se reglementează o limită de pedeapsă maximă ce poate fi aplicată în cazul acesteia, care constă în imposibilitatea de aplicare în concret a unei pedepse mai mari decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

Prin urmare, dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 reprezintă o cauză legală de reducere a pedepsei care operează în funcție de infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat și care va fi avută în vedere de către instanță la data pronunțării unei hotărâri penale de condamnare cu ocazia stabilirii și individualizării juridice a unei pedepse între limitele minime și maxime prevăzute de lege.

Această cauză legală de reducere a pedepsei nu are nicio influență asupra noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege care se referă la infracțiuni în forma-tip, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale nu poate fi influențat de situația particulară a sancționării unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat pentru comiterea unei infracțiuni-scop mai ușoare.

În a doua opinie, susținută de magistrații Curții de Apel București, Curții de Apel Iași, Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Galați (opinie majoritară), Secției I penale a Tribunalului București, Secției penale a Tribunalului Călărași, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Arad, Tribunalului Caraș-Severin, Judecătoriei Caransebeș, s-a susținut că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripție a răspunderii penale se stabilește raportat la dispozițiile alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), respectiv în funcție de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional.

În argumentarea opiniei, judecătorul cu atribuții de unificare a practicii de la nivelul Secției a II-a penale din cadrul Curții de Apel București a arătat că "prin considerentele Deciziei nr. 1/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost definită infracțiunea autonoma, astfel: «În procesul de incriminare a unui act de conduită, legiuitorul elaborează conceptul faptei, care reprezintă dispoziția din norma de incriminare și prevede sancțiunea, respectiv pedepsele aplicabile faptului incriminat.»

Așadar, o normă penală completă se compune dintr-o dispoziție care descrie faptul incriminat și o sancțiune care caracterizează ilicitul ca fiind de natură penală prin prevederea unei pedepse. (...)"

De regulă, trimiterea din conținutul unei dispoziții legale la alte norme poate avea funcție complinitoare, de extensiune sau de excludere (Ion Petcu, Folosirea normelor de trimitere în tehnica elaborării actelor normative, RRD nr. 10/1972, p. 42-52).

În cazul în care îndeplinește o funcție complinitoare, norma la care se face trimitere întregește conținutul normei de trimitere, în care nu s-a voit să se repete situația anterior reglementată (dispoziția ori sancțiunea). În acest caz, norma de trimitere este incompletă, având caracterul unei norme de trimitere sau de referire care însă prin acest procedeu dobândește toate caracteristicile unei norme de incriminare tip.

Același procedeu, al trimiterii la alte norme de incriminare, poate fi utilizat și în sens contrar, și anume cu funcție de excludere, în scopul eliminării din conținutul normei a unor raporturi. (...)

Indiferent de modul cum sunt reglementate, variantele atenuate ori agravate ale unei infracțiuni au trăsăturile constitutive ale infracțiunii de bază la care se adaugă trăsături agravante sau atenuante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracțiunii-tip.

Totodată, s-a arătat că din materialul înaintat de Institutul de Cercetări Juridice rezultă că varianta agravată sau atenuată a unei infracțiuni presupune realizarea conținutului variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanțiale care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecții faptei or la locul și timpul săvârșirii faptei, imprimându-i acesteia, în abstract, o gravitate mai ridicată sau mai redusă.

Așadar, aceeași faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configurația tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanțiale.

Pornind de la aceste considerente de natură teoretică s-a apreciat că se poate reține faptul că infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 are natura unei infracțiuni autonome, termenul de prescripție fiind cel prevăzut pentru infracțiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului.

Această opinie a fost susținută și de Curtea de Apel Iași, care a adus ca argumente suplimentare faptul că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014) stabilea un maxim special al pedepsei închisorii de 20 de ani închisoare, întrucât în scopul grupului infracțional puteau intra infracțiuni pentru care legislația penală anterioară datei de 1 februarie 2014 prevedea pedeapsa închisorii de 20 de ani sau mai mare [cu titlu de exemplu, infracțiunile de omor/omor calificat/omor