Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2021

Decizia nr. 75 din 4 noiembrie 2021

HOTĂRÂRE
04.11.2021
CAMERĂ
hp
Citează această cauză
Decizia nr. 75 din 4 noiembrie 2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Decizia nr. 75 din 4 noiembrie 2021 18 februarie 2022 R O M Â N I A

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 75/2021 Dosar nr. 2439/1/2021 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2021 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 160 din 17/02/2022 Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele Completului Mircea Mugurel Şelea – judecător la Secţia penală Francisca Maria Vasile – judecător la Secţia penală Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală Constantin Epure – judecător la Secţia penală Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală Elena Barbu – judecător la Secţia penală Alin Sorin Nicolescu – judecător la Secţia penală Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, sau în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional,

în considerarea, relativ la sintagma «pedeapsă prevăzută de lege», a dispoziţiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară).” Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Alin Sorin Nicolescu din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Totodată, s-a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând admisibilitatea sesizării, a subliniat că atât jurisprudenţa, cât şi doctrina în materie sunt neunitare, ceea ce presupune că este îngreunat mecanismul de obţinere a unui răspuns corect referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Totodată, s-a apreciat că lămurirea chestiunii de drept prezintă relevanţă din perspectiva aplicării (retroactivării) legii penale mai favorabile. Cu privire la fondul problemei de drept supuse dezlegării, doamna procuror a arătat că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani. Această concluzie se desprinde din interpretarea logică şi teleologică a celor două alineate ale art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În susţinerea punctului de vedere formulat, doamna procuror a arătat că atât art. 122 din Codul penal anterior, cât şi art. 154 din Codul penal în vigoare, care reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale, uzitează sintagma „pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită”, iar nu „pedeapsa aplicată”, ceea ce relevă, din perspectiva procesuală, în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, că, la calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale, vor fi avute în vedere limitele pedepsei închisorii care erau la acel moment de la 5 la 20 de ani, iar nu cele prevăzute pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.

Totodată, doamna procuror a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 este o infracţiune de sine stătătoare, distinctă, pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres că limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5-20 de ani închisoare şi, în raport cu acest maxim special, se aplică şi celelalte instituţii speciale referitoare la prescripţie, minorat, măsuri preventive. Alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, forma anterioară datei de 1 februarie 2014, stabilea o limită maximă a pedepsei ce putea fi aplicată pentru infracţiunea prevăzută la alin. (1), care consta în imposibilitatea de aplicare în concret a unei pedepse mai mari decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intra în scopul grupului infracţional organizat.

Aceasta reprezintă o cauză de limitare a maximului pedepsei care este avută în vedere de către instanţă la data pronunţării unei hotărâri penale de condamnare, cu ocazia stabilirii şi individualizării judiciare a unei pedepse între limitele minime şi maxime prevăzute de lege. Prin urmare, deşi pedeapsa aplicată nu ar putea depăşi acel maxim, aceasta nu are efect asupra înţelesului sintagmei de „pedeapsa prevăzută de lege”. În concluzie, s-a apreciat că legiuitorul prin alin. (2) al textului de lege a instituit o normă de individualizare a cuantumului pedepsei având în vedere şi maximul special ridicat al pedepsei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, precum şi pentru a preîntâmpina situaţia în care autorul infracţiunii de asociere este condamnat la o pedeapsă mai ridicată decât maximul prevăzut pentru infracţiunea-scop, indiferent dacă aceasta din urmă este săvârşită sau nu.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, doamna procuror a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 2 septembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 6.773/86/2017, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 476 din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzute de acest text de lege, respectiv 20 de ani, sau în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional, în considerarea, relativ la sintagma «pedeapsă prevăzută de lege», a dispoziţiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară).” II.

Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 319 din data de 29 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 6.773/86/2017, s-a dispus:

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă