Decizia nr. 75 din 4 noiembrie 2021

În temeiul art. 5 din Codul penal, s-a dispus recalificarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.G. din infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituire, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă martor protejat); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă martor ameninţat); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martor protejat); lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martor protejat); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă) în infracţiunile de: grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor ameninţat); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martor protejat); lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969 (victimă). În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor ameninţat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, victimă A.C., prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.G. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.G. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, victimă martor protejat V. M., prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal. În baza art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 5 din Codul penal, s-a dispus recalificarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.D.S., din infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituire, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, (victimă); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă martor protejat); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă martor ameninţat); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martor protejat); lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă martorul ameninţat); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă); lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal; tulburare a ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal în infracţiunile de: grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă a); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor ameninţat); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat); lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal din 1969 (victimă martorul ameninţat); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 75 lit. a) din Codul penal din 1969 (victimă); lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) din Codul penal din 1969; ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 din Codul penal din 1969. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă martor ameninţat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) din Codul penal din 1969 (victimă martor protejat), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 din Codul penal din 1969, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului S.D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, victimă A.C., prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.D.S. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.D.S. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (victimă martor protejat), prevăzută de art. 189 alin. 1, 2 şi 5 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 5 din Codul penal, s-a dispus recalificarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.V., din infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituire, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (victimă); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (persoană vătămată), în infracţiunile de: grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (victimă); şantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată). În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, victimă S.M., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată L.C.T., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 5 din Codul penal, s-a dispus recalificarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.C.C., din infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituire, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (victimă), în infracţiunile de: grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată); şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969 (persoană vătămată). În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (8) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 (persoană vătămată). În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, victimă A.C., prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 5 din Codul penal, s-a dispus recalificarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul O.P. din infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituire, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, parte civilă C.D.; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, persoană vătămată C.C.C.; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, persoana vătămată C.D.-T.; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, parte civilă C.D.T., în infracţiunile de: grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969, parte civilă C.D.; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969, persoană vătămată C.C.C.; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, parte civilă C.D.; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoana vătămată C.C.C. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul O.P. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată C.C.C., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul O.P. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată, C.D., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul O.P. pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul O.P. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969, art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal (parte civilă C.D.). În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul O.P. la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal, persoană vătămată C.C.C. În baza art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, s-au contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art. 5 din Codul penal, s-a dispus recalificarea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.D. din infracţiunile de: constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituire, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, parte civilă C.D.; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, persoană vătămată C.C.C.; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, persoană vătămată C.D.-T.; şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, parte civilă C.D.T. în infracţiunile de: grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) din Codul penal din 1969, parte civilă C.D.; lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, persoană vătămată C.C.C.; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, parte civilă C.D.; şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, persoană vătămată C.C.C. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (persoană vătămată C.C.C.), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969 (parte civilă C.D.), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. În temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunii de grup organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A.D. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 2 din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal, parte civilă C.D. În temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A.D. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) din Codul penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969, art. 5 din Codul penal, persoană vătămată C.C.C. S-a reţinut în considerentele sentinţei că, în perioada august 2010-februarie 2012, la nivelul municipiului Suceava s-a constituit şi şi-a desfăşurat activităţile infracţionale un grup infracţional organizat, în accepţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), cu o structură bine determinată, în scopul obţinerii ilicite de beneficii materiale sau alte foloase, prin comiterea de infracţiuni de şantaj şi a altor infracţiuni cu violenţă. Membrii grupării îşi exercitau controlul asupra unor cartiere, zone şi pieţe din municipiul Suceava, unde, prin folosirea forţei şi a ameninţărilor, percepeau „taxe de protecţie” şi „taxe de şmecher” şi recuperau, la cererea celor care apelau la serviciile lor, prin şantaj şi acte de violenţă, sume de bani şi bunuri, urmărind obţinerea anumitor procente din aceste valori. Activitatea grupului infracţional organizat se baza pe o înţelegere prealabilă clară şi fermă între membrii săi, fiecare având o poziţie şi un rol bine stabilite în cadrul structurii acestuia. În cadrul astfel creat, inculpaţii au comis o serie de infracţiuni de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1969, circumscrise, potrivit celor evidenţiate de instanţa fondului, intervalului 2010-2012 şi reţinute, relativ la unii dintre ei, ca fiind cele mai grave fapte penale care au intrat în aria de activitate a grupării. Se impune a se preciza că instanţa fondului a apreciat că în cauză legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal, procedând conform celor de mai sus. Referitor la problema de drept supusă dezlegării, dispunând încetarea procesului penal în considerarea art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (prescrierea răspunderii penale) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în forma sa anterioară, tribunalul a reţinut, în considerentele sentinţei, că: „În ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracţiunii incriminate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003 aceasta se determină prin coroborarea dispoziţiilor de sancţionare din primele două alineate ale acestui text de lege, pentru a nu fi mai mare decât aceea prevăzută de lege în cazul infracţiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracţional organizat. Astfel, în cauza de faţă limita specială a infracţiunii de grup organizat este limita specială a infracţiuniiscop, respectiv a infracţiunii de şantaj. În acest sens au fost reţinute şi considerentele din Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 7/2009: «Stabilirea de către legiuitor a tratamentului sancţionator prin dispoziţie de trimitere la pedeapsa prevăzută de lege, pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, este justificată de raţiuni superioare de justă şi echitabilă individualizare legală a sancţiunii penale, în raport cu gradul de pericol social conferit unei anumite infracţiuni de scopul urmărit de făptuitor. De aceea, faţă de diversitatea de infracţiuni ce poate face obiectul scopului organizării de grupuri infracţionale, sublinierea în cadrul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 că „pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat” apare ca o consecinţă logică a necesităţii ierarhizării sistemului sancţionator în raport cu gradul de pericol social specific fiecărei categorii de fapte, constituind astfel soluţia legislativă optimă de indicare judicioasă a limitelor pedepsei în cazul unei asemenea infracţiuni. Aşa fiind, prin modul în care este formulată, dispoziţia înscrisă în alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 aduce o completare firească dispoziţiei de sancţionare din primul alineat al aceluiaşi articol, pedeapsa la care se referă fiind prevăzută astfel de reglementările corelate din primele două alineate ale acestui articol de lege.» Chiar dacă această decizie a fost pronunţată cu referire la o măsură preventivă, considerentele relative la maximul special al infracţiunii de grup infracţional organizat sunt incidente în ceea ce priveşte şi instituţia prescripţiei răspunderii penale.” Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel, printre alţii, Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, solicitând condamnarea la pedeapsa închisorii a inculpaţilor în cazul cărora s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), întrucât în mod eronat s-a reţinut ca fiind intervenită prescripţia răspunderii penale, în condiţiile în care, în considerarea limitei maxime a pedepsei (20 de ani), termenul de prescripţie nu se împlinise. III. Punctul de vedere motivat al completului de judecată În opinia instanţei sunt posibile două interpretări ale textelor de lege relevante: Într-o primă opinie, îmbrăţişată de tribunal la pronunţarea soluţiei atacate cu apel în speţă, s-a susţinut că pedeapsa prevăzută de lege care trebuie avută în vedere la analiza incidenţei prescripţiei răspunderii penale este maximul pedepsei prevăzute de legiuitor în cazul infracţiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracţional organizat. Aceasta întrucât pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracţiunii incriminate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 39/2003 se determină prin coroborarea dispoziţiilor de sancţionare din primele două alineate ale textului de lege, astfel că ea nu poate depăşi maximul pedepsei prevăzute de legiuitor în cazul infracţiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracţional organizat. Un atare punct de vedere a fost exprimat însă într-un context diferit şi care în prezent nu îşi mai găseşte aplicabilitatea, în considerentele Deciziei nr. 7/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, aspect ce a determinat instanţa să aprecieze ca admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea prezentei probleme de drept. În cea de-a doua opinie, îmbrăţişată de o mare parte a jurisprudenţei, se susţine că pedeapsa prevăzută de lege care trebuie avută în vedere la analiza incidenţei prescripţiei răspunderii penale este cea de 20 de ani închisoare, respectiv maximul stipulat în alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară datei de 1 februarie 2014. În argumentarea acestei opinii s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 122 din Codul penal anterior, care reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale, făcând referire la „pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită”. Totodată, s-a subliniat că dispoziţia din art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 este una cu caracter special faţă de cea din art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, ultima privind doar pedeapsa „aplicată”, care nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, şi nu pedeapsa „prevăzută de lege” în sensul art. 122 din Codul penal anterior. Întrucât, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), limitele închisorii erau de la 5 la 20 ani, acestea vor fi avute în vedere la calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale, şi nu cele prevăzute de legiuitor în cazul infracţiunii celei mai grave care intră în scopul grupului infracţional organizat. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie: Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, care au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. În materialul transmis de curţile de apel a fost identificată practică relevantă în materie la Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Sibiu. Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară. În urma consultării instanţelor de judecată, s-au evidenţiat două opinii: Într-o primă opinie, susţinută de magistraţii Curţii de Apel Constanţa, Curţii de Apel Timişoara, Curţii de Apel Piteşti, Curţii de Apel Bacău, Tribunalului Ilfov, Tribunalului Ialomiţa, Tribunalului Teleorman, Tribunalului Vaslui, Tribunalului Iaşi, Tribunalului Satu Mare, Secţiei penale a Tribunalului Sibiu, Tribunalului Brăila, Tribunalului Timiş (opinie majoritară), Tribunalului Braşov, Judecătoriei Timişoara, Judecătoriei Reşiţa, Judecătoriei Moldova Nouă, Judecătoriei Cornetu, Judecătoriei Huşi, s-a susţinut că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte în raport cu limita maximă a pedepsei prevăzută de acest text de lege, respectiv 20 de ani. În argumentarea acestei opinii, s-a avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 constituie o normă de incriminare distinctă de orice altă infracţiune care ar putea intra în scopul grupului infracţional şi stabilesc limite speciale de pedeapsă. Limitele speciale ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 au fost stabilite de legiuitor în considerarea pericolului social propriu acestei infracţiuni, iar termenul de prescripţie al acestei infracţiuni nu poate fi evaluat prin prisma unei alte categorii de infracţiuni (mai uşoară sau mai gravă), cu consecinţe asupra termenului în care trebuie finalizată tragerea la răspundere penală a unei persoane. Numai stabilirea cuantumului concret al pedepsei are drept criteriu suplimentar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional. Totodată s-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 141 1 din Codul penal din 1969, prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Aşadar, pedeapsa prevăzută de lege în cazul acestei infracţiuni este închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar prin dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 se reglementează o limită de pedeapsă maximă ce poate fi aplicată în cazul acesteia, care constă în imposibilitatea de aplicare în concret a unei pedepse mai mari decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat. Prin urmare, dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 reprezintă o cauză legală de reducere a pedepsei care operează în funcţie de infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat şi care va fi avută în vedere de către instanţă la data pronunţării unei hotărâri penale de condamnare cu ocazia stabilirii şi individualizării juridice a unei pedepse între limitele minime şi maxime prevăzute de lege. Această cauză legală de reducere a pedepsei nu are nicio influenţă asupra noţiunii de pedeapsă prevăzută de lege care se referă la infracţiuni în forma-tip, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale nu poate fi influenţat de situaţia particulară a sancţionării unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat pentru comiterea unei infracţiuni-scop mai uşoare. În a doua opinie, susţinută de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Iaşi, Curţii de Apel Oradea, Curţii de Apel Galaţi (opinie majoritară), Secţiei I penale a Tribunalului Bucureşti, Secţiei penale a Tribunalului Călăraşi, Tribunalului Giurgiu, Tribunalului Arad, Tribunalului Caraş-Severin, Judecătoriei Caransebeş, s-a susţinut că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014), termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte raportat la dispoziţiile alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară), respectiv în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional. În argumentarea opiniei, judecătorul cu atribuţii de unificare a practicii de la nivelul Secţiei a II-a penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a arătat că „prin considerentele Deciziei nr. 1/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost definită infracţiunea autonoma, astfel: «În procesul de incriminare a unui act de conduită, legiuitorul elaborează conceptul faptei, care reprezintă dispoziţia din norma de incriminare şi prevede sancţiunea, respectiv pedepsele aplicabile faptului incriminat.» Aşadar, o normă penală completă se compune dintr-o dispoziţie care descrie faptul incriminat şi o sancţiune care caracterizează ilicitul ca fiind de natură penală prin prevederea unei pedepse. (…)” De regulă, trimiterea din conţinutul unei dispoziţii legale la alte norme poate avea funcţie complinitoare, de extensiune sau de excludere (Ion Petcu, Folosirea normelor de trimitere în tehnica elaborării actelor normative, RRD nr. 10/1972, p. 42-52). În cazul în care îndeplineşte o funcţie complinitoare, norma la care se face trimitere întregeşte conţinutul normei de trimitere, în care nu s-a voit să se repete situaţia anterior reglementată (dispoziţia ori sancţiunea). În acest caz, norma de trimitere este incompletă, având caracterul unei norme de trimitere sau de referire care însă prin acest procedeu dobândeşte toate caracteristicile unei norme de incriminare tip. Acelaşi procedeu, al trimiterii la alte norme de incriminare, poate fi utilizat şi în sens contrar, şi anume cu funcţie de excludere, în scopul eliminării din conţinutul normei a unor raporturi. (…) Indiferent de modul cum sunt reglementate, variantele atenuate ori agravate ale unei infracţiuni au trăsăturile constitutive ale infracţiunii de bază la care se adaugă trăsături agravante sau atenuante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracţiunii-tip. Totodată, s-a arătat că din materialul înaintat de Institutul de Cercetări Juridice rezultă că varianta agravată sau atenuată a unei infracţiuni presupune realizarea conţinutului variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanţiale care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecţii faptei or la locul şi timpul săvârşirii faptei, imprimându-i acesteia, în abstract, o gravitate mai ridicată sau mai redusă. Aşadar, aceeaşi faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configuraţia tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanţiale. Pornind de la aceste considerente de natură teoretică s-a apreciat că se poate reţine faptul că infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 are natura unei infracţiuni autonome, termenul de prescripţie fiind cel prevăzut pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului. Această opinie a fost susţinută şi de Curtea de Apel Iaşi, care a adus ca argumente suplimentare faptul că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014) stabilea un maxim special al pedepsei închi