Decizia nr. 47/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 357/59/2018 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept în materie penală: " Cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art.…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: " Cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementate de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, respectiv dacă în cadrul acestei proceduri - vizând verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (în contextul analizării, în principal, a unor excepții de nelegalitate a actului de punere în mișcare a acțiunii penale și a actului de sesizare a instanței, pentru motivul emiterii acestora după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale) - judecătorul de cameră preliminară poate reține împlinirea acestui termen, pe cale incidentală, ca temei concret al unor nelegalități ale actelor contestate, respectiv al unei nelegalități privind administrarea probelor ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în mod subsecvent constatării nulității actului de punere în mișcare a acțiunii penale?"

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Andrei Claudiu Rus.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Ioana Bogdan, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând obiectul Dosarului nr. 1.048/1/2023 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, a învederat că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării de către unele instanțe, precum și de Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul întrebării prealabile, având în vedere că instanța de trimitere urmărește dezlegarea unei probleme de drept care vizează procedura de cameră preliminară reglementată de dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, și nu un aspect care ține de judecata propriu-zisă a acțiunii penale, așa cum prevăd dispozițiile procesual penale și cum a statuat, în mod constant, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, s-a mai susținut că problema de drept care face obiectul sesizării nu necesită o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanței supreme, întrucât nu are gradul de dificultate necesar care să impună pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNEI CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin Încheierea de ședință din data de 10 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 4.392/118/2022/a1, care are ca obiect contestațiile declarate de inculpații D.N., C.D.F. și P.N. împotriva Încheierii penale nr. 631 din 21 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția penală, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală și art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementate de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, respectiv dacă în cadrul acestei proceduri - vizând verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (în contextul analizării, în principal, a unor excepții de nelegalitate a actului de punere în mișcare a acțiunii penale și a actului de sesizare a instanței, pentru motivul emiterii acestora după împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale) - judecătorul de cameră preliminară poate reține împlinirea acestui termen, pe cale incidentală, ca temei concret al unor nelegalități ale actelor contestate, respectiv al unei nelegalități privind administrarea probelor ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în mod subsecvent constatării nulității actului de punere în mișcare a acțiunii penale?" II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 116 bis/P/2010 din data de 10 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaților D.N., C.D.F. și P.N. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, după caz, de complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal (1969) și art. 5 din Codul penal, respectiv art. 26 alin. (1) din Codul penal (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal (1969) și art. 5 din Codul penal. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul D.N., în perioada 9 ianuarie 2008-9 iunie 2009, în calitate de administrator al S.C. M.D. - S.R.L., a comercializat cantitatea totală de 20.111.939 kg motorină și 144.452 kg combustibil marin către cinci societăți care dețineau remorchere, operațiuni pe care le-a evidențiat, cu ajutorul contabilei, inculpata P.N., în mod fictiv, în contabilitatea firmei ca fiind scutite de la plata accizelor aferente, sens în care au fost emise 454 de facturi fiscale, deși combustibilul a fost destinat, în realitate, comercializării pe piața internă a carburanților auto, și nu alimentării navelor, cauzându-se astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 27.273.573 lei, din care acciza în cuantum de 22.918.969 lei și 4.354.604 lei TVA aferent accizei, precum și că inculpatul C.D.F., în intervalul de referință, a semnat, în mod formal, un număr de 51 de procese-verbale de sigilare/desigilare pentru a da o aparență de legalitate operațiunilor de marcare și colorare a combustibililor livrați de S.C. M.D. - S.R.L. către cele cinci societăți comerciale, deși nu au fost respectate dispozițiile Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.769/2007 pentru aprobarea Metodologiei privind marcarea și colorarea unor produse energetice în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 314/2007 privind marcarea și colorarea unor produse energetice și prorogarea termenului privind marcarea produselor energetice prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.861/2006, întrucât a dispus salariaților din subordine să nu coloreze anumite transporturi de produse energetice scutite de la plata accizei, iar colorantul aferent cantității de produs energetic să fie predat conducătorilor auto într-un recipient separat, contrar dispozițiilor legale, înlesnind în acest mod săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, de către inculpatul D.N.

La data de 22 iulie 2022, inculpații D.N., P.N. și C.D.F. au formulat, în scris, în temeiul art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, mai multe cereri și excepții, printre care și excepția nelegalității actelor de urmărire penală efectuate în cauză ulterior împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, în raport cu cele statuate de Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, respectiv nr. 565 din 9 iunie 2022, motiv pentru care au solicitat constatarea nulității absolute a actelor de urmărire penală întocmite după data de 9 iunie 2019, dată la care aveau calitatea de suspecți, cu consecința excluderii acestora, precum și a actului de sesizare a instanței, întrucât a fost emis la o dată la care competența funcțională a organului de urmărire penală a încetat.

Prin Încheierea nr. 631 din data de 21 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 4.392/118/2022/a1 al Tribunalului Constanța, judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondate cererile și excepțiile formulate de cei trei inculpați, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În legătură cu constatarea nulității actelor de urmărire penală efectuate în cauză după împlinirea termenului de prescripție ca efect al celor două decizii pronunțate de instanța de contencios constituțional, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în esență, că nu este competent să analizeze incidența vreunui caz de stingere a acțiunii penale în raport cu obiectul procedurii în cameră preliminară, atribuție ce îi revine exclusiv instanței de judecată sesizate cu dezlegarea raportului de drept penal substanțial, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală care fac trimitere la dispozițiile art. 16 și ale art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală. Ca atare, efectuarea unor acte de urmărire penală, administrarea de probe și emiterea rechizitoriului ulterior datei la care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale în cursul urmăririi penale nu atrage nelegalitatea acestor acte, verificarea legalității actelor de urmărire penală realizându-se prin raportare la prevederile legale care reglementează întocmirea acestora, fără să poată fi puse în discuție aspecte de netemeinicie, cu consecința incidenței regimului nulităților.

Inculpații D.N., C.D.F. și P.N. au formulat contestații împotriva acestei încheieri, pe rolul Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie fiind înregistrat Dosarul nr. 4.392/118/2022/a1.

La termenul din data de 10 ianuarie 2023, completul de judecată a pus în discuție, din oficiu, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală și ale art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementate de art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală, dacă judecătorul de cameră preliminară poate reține împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, pe cale incidentală, ca temei concret al nelegalității administrării unor probe ulterior împlinirii acestui termen, în mod subsecvent constatării nulității actului de punere în mișcare a acțiunii penale. III. Opinia completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluționarea Dosarului nr. 4.392/118/2022/a1, în ultimă instanță (adică contestație, singura cale ordinară de atac reglementată de art. 347 din Codul de procedură penală în procedura de cameră preliminară); soluționarea contestațiilor promovate de cei trei inculpați depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condițiile în care motivul care a generat exercitarea căilor de atac vizează cererile și excepțiile invocate în legătură cu constatarea nelegalității ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și a administrării unor probe pe care procurorul și-a fundamentat acuzația, cu consecințe inclusiv asupra soluționării fondului cauzei; și, nu în ultimul rând, instanța supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs. Suplimentar, făcându-se trimitere la jurisprudența recentă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 23 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 4 iulie 2022), s-a arătat că este îndeplinită și condiția "în cursul judecății", întrucât verificarea legalității trimiterii în judecată se realizează, în mod efectiv, printr-o activitate de judecată, așa cum a reținut și instanța supremă în cuprinsul deciziei anterior menționate "existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată (...) în procedură preliminară (...)".

De asemenea, inculpații D.N., C.D.F. și P.N., prin apărător ales, au arătat că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât lămurirea chestiunii de drept puse în discuție de completul de judecată reprezintă întocmai obiectul contestațiilor exercitate, în timp ce reprezentantul Ministerului Public a opinat în sens contrar, arătând că de dezlegarea acestei probleme de drept nu depinde soluționarea pe fond a cauzei. 2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Pornind de la dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală care reglementează obiectul procedurii în cameră preliminară, respectiv verificarea legalității efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, precum și ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care stabilesc că acțiunea penală se pune în mișcare dacă nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Constanța a arătat că judecătorul de cameră preliminară poate constata incidența unuia dintre cazurile de stingere a acțiunii penale ca temei de nelegalitate a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, așa cum poate reține inexistența unuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale ca motiv de nelegalitate a ordonanței de clasare emise de procuror în condițiile art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în procedura prevăzută de art. 336-341 din același cod.

Apărătorul ales al inculpaților D.N., C.D.F. și P.N. a apreciat că judecătorul de cameră preliminară poate să constate intervenită prescripția răspunderii penale, cu consecințe asupra nelegalității actelor de urmărire penală efectuate ulterior împlinirii termenului de prescripție. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Prin Adresa nr. 517/C/1.230/III-5/2023 din data de 15 mai 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce în prealabil a reținut că instanța supremă a fost sesizată de o curte de apel învestită, cu calea ordinară de atac a contestației, să soluționeze în mod definitiv etapa procedurii în cameră preliminară și care a pus în discuție din oficiu o problemă de drept asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face, în prezent, obiectul unui asemenea recurs, a apreciat că soluționarea cauzei pe fond nu depinde de interpretarea normei cu privire la care se solicită dezlegarea și nici nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, motiv pentru care sesizarea nu îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, parchetul, raportându-se la problema de drept care face obiectul prezentei sesizări, respectiv nelegalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și a anumitor probe ca o consecință a constatării pe cale incidentală a intervenirii prescripției răspunderii penale, inclusiv din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale, a arătat că dezlegarea acesteia nu influențează soluția ce ar urma să fie dată pe fondul cauzei, în condițiile în care, în exercitarea atribuțiilor sale, judecătorul de cameră preliminară nu antamează și nici nu dispune, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict, în sensul pronunțării vreuneia dintre soluțiile reglementate de art. 396 din Codul de procedură penală, ci este chemat doar să stabilească, în urma verificării eventualelor vicii de legalitate invocate, care sunt actele de urmărire penală pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată, precum și dacă actul de sesizare a instanței îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 328 din Codul de procedură penală.

Având în vedere că judecătorul de cameră preliminară nu are aptitudinea funcțională de a dezlega raportul de drept penal substanțial, acesta nu poate să examineze nici incidența vreunuia dintre impedimentele de exercitare a acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect ce ține de soluționarea procesului penal, atribut ce revine, după trimiterea în judecată, doar instanței care judecă cauza în fond, cu atât mai mult cu cât orice statuare asupra prescripției răspunderii penale implică și aprecieri de fond asupra încadrării juridice a faptei care face obiectul judecății, a datei de comitere și a persoanei care a săvârșit-o, constatarea existenței acestui impediment de procedură făcându-se numai după examinarea, pe baza probatoriului, a acestor chestiuni ce țin de temeinicia acuzației, ceea ce exclude reținerea, inclusiv pe cale incidentală, în procedura în cameră preliminară, a împlinirii termenului de prescripție, ca temei al nelegalității actelor de urmărire penală ori a rechizitoriului.

Drept urmare, s-a opinat că nu suntem în prezența unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care problema de drept nu are un grad de dificultate care să necesite clarificarea printr-o hotărâre prealabilă, motiv pentru care se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă. V. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiștilor în drept penal asupra problemei supuse examinării.

Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a arătat că sesizarea Curții de Apel Constanța îndeplinește doar o parte din condițiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existența unui litigiu în ultimă instanță, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, însă aceasta, deși are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei, nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, întrucât dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt clare și lipsite de echivoc și nu ridică dificultăți reale de interpretare care să fie de natură a naște o îndoială rezonabilă asupra conținutului lor, în condițiile în care obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea legalității sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară nu poate, nici cu titlu incidental, să constate existența sau inexistența vreunuia dintre cazurile care lipsesc de obiect sau temei acțiunea penală fără să depășească limitele acestei faze procesuale.

În subsidiar, s-a arătat că, în cazul în care va fi apreciată ca admisibilă sesizarea, în procedura de cameră preliminară nu este permisă constatarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, întrucât stabilirea existenței vreunuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală presupune în mod necesar aprecieri și asupra unor elemente ce țin de fondul cauzei, fapt ce este incompatibil cu stadiul procedurii. Suplimentar, s-a precizat că trimiterea instanței de sesizare la dispozițiile art. 336-341 din Codul de procedură penală care reglementează procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva ordonanței de clasare emise de procuror nu poate fi primită, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară este competent, în virtutea prevederilor legale menționate, să verifice legalitatea și temeinicia acestei soluții, ocazie cu care face aprecieri asupra existenței faptei, încadrării sale juridice și, eventual, asupra incidenței legii penale mai favorabile.

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a arătat că sesizarea Curții de Apel Constanța îndeplinește condițiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existența unui litigiu în ultimă instanță, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, problema de drept sesizată are influență asupra soluționării fondului cauzei, adică a contestațiilor formulate de cei trei inculpați, întrucât vizează nelegalitatea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale și rechizitoriului pentru motivul emiterii acestor acte după intervenirea prescripției răspunderii penale, și, nu în ultimul rând, reprezintă o veritabilă chestiune de drept.

În acest context s-a reținut că judecătorului de cameră preliminară îi revine, în raportare cu dispozițiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care obligă la verificarea inexistenței cazurilor de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, prerogativa de a constata pe cale incidentală intervenția prescripției răspunderii penale numai dacă termenul de prescripție era împlinit la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale, întrucât, într-o atare situație, suntem în prezența unui triple nelegalități, respectiv a actului de inculpare cu efect asupra pierderii calității de inculpat, a probelor administrate în legătură cu calitatea de inculpat, precum și a rechizitoriului, în condițiile în care obiectul judecății nu poate fi stabilit cât timp persoana trimisă în judecată nu are calitatea de inculpat. Drept urmare, fiind vorba de o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, s-a conchis că se impune anularea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, dar și excluderea probelor care nu puteau fi administrate în absența calității de inculpat, cu consecința restituirii cauzei la parchet. VI. Jurisprudența națională cu privire la chestiunea de drept 1. Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a stabilit că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din Codul penal". În considerentele deciziei, instanța supremă, făcând trimitere la Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020, a reținut că "aprecierea eronată (...) asupra incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripția răspunderii penale, constituie o eroare de judecată". 2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală

Încheierea nr. 750 din 17 noiembrie 2020, pronunțată în calea de atac a contestației formulate în procedura în cameră preliminară, prin care s-a reținut că deși s-a invocat incidența unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv a prescripției speciale a răspunderii penale cu privire la una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei, sens în care s-a făcut trimitere la Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, prin care s-a statuat că "existența unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, intrând în atribuțiile instanței de judecată competente să soluționeze fondul cauzei să pronunțe - în condițiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală - o soluție de achitare sau încetare a procesului penal. (...) valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale excedează competenței judecătorului de cameră preliminară."

Încheierea nr. 422 din 30 iunie 2022, pronunțată în calea de atac a contestației formulate în procedura în cameră preliminară, prin care s-a arătat că în cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, cât și a probelor pe care se bazează acesta, iar obiectul acestei proceduri nu include aspecte legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor probe noi de către procuror. Aspectele privind împlinirea sau neîmplinirea cursului termenului de prescripție generală și existența sau inexistența vreunui caz de întrerupere, precum și neregularitatea întocmirii rechizitoriului constând în împrejurarea că nu se poate determina legea penală mai favorabilă nu pot forma obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară, ci doar obiectul analizei instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, s-a considerat că aprecierea asupra acestei cauze de încetare a procesului penal urmează a fi realizată de către instanța care judecă dosarul în fond, și nu de către judecătorul de cameră preliminară.

Încheierea nr. 85 din 2 februarie 2023, pronunțată în calea de atac a contestației formulate în procedura în cameră preliminară, prin care s-a reținut că aspectele privind constatarea împlinirii termenului de prescripție, cu consecința încetării procesului penal, nu pot face obiectul procedurii de cameră preliminară, acest aspect urmând să fie analizat de către instanța de judecată în cursul judecății.

Încheierea nr. 59 din 3 februarie 2023, definitivă la data de 31 mai 2023, prin Încheierea nr. 5, prin care au fost respinse contestațiile formulate de inculpați (ambele încheieri fiind pronunțate de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție). În considerentele acesteia s-a menționat în legătură cu solicitările ce vizează nelegalitatea ordonanțelor de efectuare în continuare a urmăririi penale in personam și de punere în mișcare a acțiunii penale, precum și a rechizitoriului, emise în condițiile existenței unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripția răspunderii penale, în raport cu deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, că nu pot fi avute în vedere, întrucât excedează obiectului procedurii de cameră preliminară, având în vedere că reținerea intervenției sau neintervenției prescripției răspunderii penale este o chestiune care ține de fondul cauzei, și nicidecum nu poate fi cenzurată sub aspectul îndeplinirii condițiilor în această etapă a procesului penal. 3. Jurisprudența și punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În urma consultării instanțelor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidențiat o orientare jurisprudențială majoritară, potrivit căreia în cadrul procedurii în cameră preliminară nu se poate constata, pe cale incidentală, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale ca temei al nelegalității actelor de urmărire penală efectuate, precum și a probelor administrate ulterior intervenirii prescripției.

În argumentarea acestei opinii jurisprudențiale, pornindu-se de la obiectul procedurii în cameră preliminară care îl constituie verificarea legalității sesizării instanței, a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, precum și de la interpretarea dispozițiilor art. 17 din Codul de procedură penală care reglementează în ce stadii procesuale pot fi date soluții de stingere a procesului penal pentru incidența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară nu poate examina aspecte ce țin de temeinicia acuzației penale, cum ar fi constatarea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, care, în anumite situații, presupune identificarea legii penale mai favorabile și/sau verificarea și stabilirea corectă a încadrării juridice a bazei factuale descrise prin rechizitoriu, demersuri incompatibile cu această etapă a procedurii judiciare, motiv pentru care, ulterior trimiterii în judecată a autorului și participanților la săvârșirea activității infracționale, numai instanța care judecă cauza pe fond poate reține existența unei cauze de încetare a procesului penal, dispunând în consecință.

Ca atare, s-a concluzionat că examinarea pe cale incidentală a instituției prescripției răspunderii penale prin raportare la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curții Constituționale și Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este permisă, având în vedere obiectul procedurii în cameră preliminară, o interpretare contrară echivalând cu o depășire a limitelor de competență funcțională a organului judiciar stabilite de legiuitor pentru această etapă procesuală.

Acest punct de vedere a fost exprimat de următoarele curți de apel/tribunale și instanțe arondate: Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu, Judecătoria Aiud, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Sibiu; Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Tribunalul Neamț, Judecătoria Onești, Judecătoria Moinești, Judecătoria Piatra-Neamț; Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Făgăraș și Judecătoria Rupea; Curtea de Apel București - Secția I penală, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Buftea, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele; Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Maramureș, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vișeu de Sus; Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Tribunalul Mehedinți, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Orșova, Judecătoria Caracal, Judecătoria Balș, Judecătoria Corabia; Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Tribunalul Vrancea; Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor; Curtea de Apel Ploiești, Judecătoria Ploiești, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Vălenii de Munte și Judecătoria Sinaia; Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoșani și Judecătoria Botoșani; Curtea de Apel Timișoara; Tribunalul Tulcea și Tribunalul Constanța; Tribunalul Argeș; Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Iași, Judecătoria Răducăneni și Judecătoria Pașcani.

Au fost identificate și transmise hotărâri judecătorești relevante în susținerea acestei opinii de către următoarele instanțe: Curtea de Apel Brașov (Încheierea penală nr. 13/CP din 19 ianuarie 2022 și Încheierea penală nr. 202/CP din 7 decembrie 2022), Judecătoria Făgăraș (Încheierea din data de 17 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.263/226/2022/a1), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală (Încheierea nr. 101/CO-CP din 10 aprilie 2019), Curtea de Apel Craiova (Încheierea nr. 59 din 21 iulie 2022), Curtea de Apel Cluj (Încheierea penală nr. 259 din 6 decembrie 2022), Tribunalul Maramureș (Încheierea penală nr. 44/CCP din 30 martie 2023), Judecătoria Baia Mare (Încheierea penală nr. 2.942 din 21 septembrie 2022 și Încheierea penală nr. 526 din 1 februarie 2023), Tribunalul Sălaj (Încheierea penală nr. 25 din 30 septembrie 2022 și Încheierea penală nr. 32 din 16 decembrie 2022), Curtea de Apel Suceava (Încheierea nr. 31 din 21 martie 2023), Tribunalul Botoșani (Încheierea nr. 281 din 7 decembrie 2022), Curtea de Apel Timișoara (Încheierea din 4 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 357/59/2018/a1), Tribunalul Constanța (Încheierea penală nr. 190 din 24 martie 2023), Tribunalul Mureș (Încheierea penală nr. 15/CCP din 20 ianuarie 2023), Judecătoria Reghin (Încheierea finală cameră preliminară nr. 196 din 4 noiembrie 2022), Judecătoria Aiud (Încheierea finală cameră preliminară nr. 462 din 6 noiembrie 2019 și Încheierea finală cameră preliminară nr. 209 din 25 mai 2022), Judecătoria Iași (Încheierea finală cameră preliminară nr. 149/a1 din 17 februarie 2023) și Judecătoria Vaslui (Încheierea finală cameră preliminară din 25 noiembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 3.447/333/2022/a1).

În sens contrar, opinia exprimată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, Tribunalul București, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Videle; Curtea de Apel Constanța; Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Judecătoria Huși și Judecătoria Bârlad; Curtea de Apel Pitești; Curtea de Apel Târgu Mureș; Tribunalul Brașov și Judecătoria Brașov; Tribunalul Prahova și Judecătoria Mizil; Tribunalul Timiș și Judecătoria Timișoara; Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Agnita, Judecătoria Avrig, Judecătoria Hațeg și Judecătoria Petroșani; Judecătoria Zalău; Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt, Judecătoria Craiova, Judecătoria Motru, Judecătoria Băilești, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiași, Judecătoria Segarcea, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Târgu Cărbunești și Judecătoria Novaci; Judecătoria Brăila; Judecătoria Negrești-Oaș; Judecătoria Roman și Judecătoria Târgu-Neamț constă în aceea că judecătorul de cameră preliminară poate constata intervenită prescripția răspunderii penale pe cale incidentală, ca temei al nelegalității actelor de urmărire penală efectuate și a probelor administrate în cauză ulterior împlinirii termenului de prescripție, întrucât, în raport cu obiectul procedurii în cameră preliminară, precum și cu prevederile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permit punerea în mișcare a acțiunii penale când există vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, exercitarea acțiunii penale ca instrument juridic prin care se aduce în fața organelor judiciare conflictul de drept penal se realizează cu respectarea principiului legalității consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală. Drept urmare, s-a conchis că existența unui caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale atrage nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate, împrejurare ce atrage restituirea cauzei la parchet, în condițiile art. 346 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.

Această orientare se reflectă în practica următoarelor instanțe: Curtea de Apel Alba Iulia (Încheierea nr. 40 din 18 iulie 2022), Tribunalul Constanța (Încheierea finală cameră preliminară nr. 6 din 16 ianuarie 2023), Tribunalul Dâmbovița (Încheierea din 23 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 3.973/120/2022/a1), Tribunalul Vaslui (Încheierea finală cameră preliminară nr. 3/CC din 26 ianuarie 2023).

Suplimentar, într-un punct de vedere nuanțat, Judecătoria Alba Iulia a arătat că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale poate fi constatată pe cale incidentală de judecătorul de cameră preliminară doar în cazul în care actele de urmărire penală și probele a căror nelegalitate se contestă au fost efectuate, respectiv administrate, după data de 9 iunie 2022, când a fost publicată Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale, o interpretare contrară conducând la sancționarea organului de urmărire penală pentru lipsa de previziune în legătură cu o interpretare ulterioară dată de instanța de contencios constituțional și considerată ca fiind conformă cu legea fundamentală. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342, art. 345 alin. (1) și (2), art. 346 alin. (1) și (4) și art. 374 din Codul de procedură penală, "Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei".

Considerentele acestei decizii se regăsesc și în alte hotărâri pronunțate de instanța de contencios constituțional, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepții de neconstituționalitate ale prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, respectiv deciziile nr. 253 din 25 aprilie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017), nr. 516 din 6 iulie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017) și nr. 241 din 16 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 4 iulie 2019).

Prin deciziile nr. 239 din 19 aprilie 2018 și nr. 116 din 15 martie 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, respectiv nr. 770 din 2 august 2022, au fost respinse, ca neîntemeiate, printre altele, excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 342-346 din Codul de procedură penală, reținându-se că "existența unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, fiind de competența instanței de judecată competente să soluționeze fondul cauzei să pronunțe - în condițiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală - o soluție de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea constată că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale excedează competenței judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare (...). (...) instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție".

Prin deciziile nr. 520 din 24 septembrie 2019 și nr. 470 din 27 octombrie 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2020, respectiv nr. 124 din 14 februarie 2023, prin care au fost respinse, printre altele, excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 17 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că, "într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 342 și următoarele din același cod, ce reglementează procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară nu are posibilitatea de a pronunța o soluție de stingere a acțiunii penale, pentru vreunul dintre motivele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în speță, pentru intervenirea prescripției răspunderii penale. Pentru acest motiv, în ipoteza anterior arătată, judecătorul de cameră preliminară este obligat să recurgă la un artificiu procedural, mai exact la începerea judecății, pentru a putea constata că, în privința anumitor fapte din cuprinsul rechizitoriului, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale".

Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, prin care s-a statuat că prevederile privind prescripția specială din art. 124 din Codul penal (n.n. 1969), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 63/2012, "sunt constituționale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârșite sub imperiul legii vechi", reținându-se că "prescripția aparține dreptului penal material, și nu dreptului procesual penal, (...) fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale" prin care "se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material", motiv pentru care "termenul de prescripție specială prevăzut de legea veche are valențe constituționale în măsura în care ultraactivează aplicându-se faptelor comise sub imperiul său și care, în acord cu principiul securității juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariția legii noi", în timp ce "termenul de prescripție specială prevăzut de legea nouă este constituțional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârșite sub imperiul noii soluții legislative".

Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională, având în vedere că "prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial care are la bază trecerea timpului", motiv pentru care "dispozițiile legale ce reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale și modalitatea de aplicare a acestora au o importanță considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât și pentru persoanele care săvârșesc infracțiuni."

Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale, reținându-se "că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale." VIII. Dispoziții legale incidente Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal Art. 5. - Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei " (1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă." Art. 155. - Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale " (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză." Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 Articol unic. - " La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: " (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.»" Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală Art. 16. - Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale " (1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: (...) f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; (...)." Art. 17. - Stingerea acțiunii penale " (1) În cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. (2) În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal." Art. 309. - Punerea în mișcare a acțiunii penale " (1) Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1)." Art. 315. - Clasarea " (1) Clasarea se dispune când: (...) b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)." Art. 342. - Obiectul procedurii în camera preliminară " Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală." Art. 345. - Procedura în camera preliminară " (...) (3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei." Art. 346. - Soluțiile (...) (3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este ner