ÎCCJ Ghid-privind-admisibilitatea-sesizarilor-in-materie-penala-13.05.2024

Existența unei cauze aflate în curs de judecată… 4

Instanța de trimitere să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță… 5

Existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu… 5

Soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită… 9

Asupra chestiunii de drept, Înalta Curte nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare… 11 1 GHID privind condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație şi Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în materie penală I. Chestiuni prealabile Sediul materiei se regăsește în Codul de procedură penală – Partea Specială, Titlul III – Judecata, Capitolul VI - Dispoziții privind asigurarea unei practici unitare, art. 475 – art. 4771: Art. 475 - Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr- un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată. Art. 476 - (1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. (2) Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza poate fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra sesizării, instanţa suspendă dezbaterile până la pronunţarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1). (3) După înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încheierea de sesizare se publică pe pagina de internet a acestei instanţe. (4) Cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării. (11) Sesizarea se judecă fără citarea părţilor, în cel mult 3 luni de la data învestirii, iar soluţia se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abțineri de la vot. Art. 477 - (1) Asupra sesizării, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunţă prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. (3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 4771 - Efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziţiei legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepţia cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare. 2 În cuprinsul Codului de procedură penală legiuitorul a prevăzut două mecanisme necesare unificării practicii judiciare, ambele implicând competenţa de soluţionare a instanţei supreme, şi anume recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Mecanismul instituit de întrebarea prealabilă reprezintă un instrument de unificare aprioric, stabilit de legiuitor în vederea preîntâmpinării apariției unei jurisprudențe divergente și pentru asigurarea, în această modalitate, a securității raporturilor juridice. Rezolvarea problemei de drept este prealabilă soluționării definitive a cauzelor cu scopul preîntâmpinării pronunțării unor hotărâri contradictorii în interpretarea aceleiași norme de drept și înlăturării intervenției celuilalt mecanism de unificare a practicii judiciare atribuit instanței supreme, ce poate interveni a posteriori, recursul în interesul legii. Consecința caracterului aprioric al acestui mecanism este reprezentată de aplicarea interpretării în cauza în care a fost formulată sesizare, fiind astfel incident, de regulă, principiul aplicării imediate a statuărilor instanţei supreme. În acest sens, atât în cauza în care a fost dispusă sesizarea instanţei supreme, cât şi în alte cauze în care este ridicată aceeaşi problemă de drept, instanţele au posibilitatea să suspende judecata în aşteptarea dezlegării pronunţate de instanţa supremă. Mecanismul instituit de întrebarea prealabilă este însă „vădit mai restrictiv” decât mecanismul de unificare a practicii ce poate fi realizat prin intermediul recursului în interesul legii, fiind excluse de la aceasta „problemele de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii” (Decizia nr. 7/2015).„Spre deosebire de recursul în interesul legii, pe calea căruia să rezolvă o problemă de drept controversată într-o manieră abstractă şi generală, în cazul hotărârii prealabile, dezlegarea, chiar de principiu, a unei chestiuni de drept este una punctuală, adecvată circumstanţelor speţei” (Decizia nr. 21/2016). „Spre deosebire de hotărârile pronunțate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunțate înaintea soluționării definitive a cauzelor, pentru a evita situația imposibilității producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluționate definitiv” (CCR. nr. 440 din 22 iunie 2017, parag. 22; CCR. nr. 854 din 26 noiembrie 2020, parag. 27) Evaluarea realizată de instanța supremă în acest cadru procesual impune verificarea îndeplinirii, în mod cumulativ, a condițiilor de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile astfel cum acestea sunt reglementate în cuprinsul dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală și au fost decelate din jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. II. Titularul sesizării o Au legitimarea procesuală activă de a sesiza instanţa supremă cu acest mecanism de unificare reprezentat de întrebarea prealabilă atât completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, cât şi judecătorul de drepturi și libertăți (Decizia nr. 24/2014; Decizia nr. 17/2014; Decizia nr. 11/2014)sau judecătorul de cameră preliminară (Decizia nr. 64/2023; Decizia nr. 56/2023; Decizia nr. 38/2023; Decizia nr. 64/2022; Decizia nr. 36/2021; Decizia nr. 12/2021; Decizia nr. 21/2020, Decizia nr. 3/2019; Decizia nr. 19/2017; Decizia nr. 17/2017; Decizia nr. 19/2016; Decizia nr. 16/2016; Decizia nr. 33/2015) din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalelor. 3 o Practic, sesizarea poate fi făcută în oricare dintre fazele procesului penal sau în procedurile de verificare a legalității soluțiilor de netrimitere în judecată ori a legalității redeschiderii urmăririi penale. o Indiferent de obiectul cauzei aflate pe rol, judecătoria nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile conform art. 475 şi urm. C.proc.pen. o Încheierea de sesizare trebuie să reflecte poziţia unanimă a membrilor completului de judecată. Prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile nu se pot soluţiona divergenţele de opinii ivite între membrii completului (Decizia nr.8/2022, Decizia 20/2022). o Art. 476 alin. (1) teza a II-a C.proc.pen. instituie obligația completului de judecată de a prezenta motivele care susțin admisibilitatea sesizării și de a-și exprima punctul de vedere asupra problemei de drept care face obiectul acestei sesizări. Instanța de sesizare este ţinută, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de drept a cărei interpretare implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică şi, totodată, dacă respectiva dezlegare este aptă a duce la soluţionarea cauzei. Din încheierea de sesizare trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita şi a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligaţiei instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unei cauze, să decidă asupra interpretării corecte. Încheierea de sesizare trebuie să cuprindă o motivare completă a îndeplinirii condiţiei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale, nefiind suficientă prezentarea punctului de vedere al completului de judecată asupra acestei chestiuni, fără o expunere a diferitelor/alternativelor puncte de vedere şi a dificultăţii de a discerne între acestea. Doar în aceste condiții instanța de trimitere își îndeplinește atributul de a fi primul filtru de admisibilitate a sesizării. III. Analiza condițiilor de admisibilitate prin raportare la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decelat existența unor condiții de admisibilitate a sesizării a căror îndeplinire în mod cumulativ impune soluționarea problemei de drept identificate. o Sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile subsecvent pronunțării 1. Existența unei cauze aflate în în cauză face inoperant instrumentul judiciar din cadrul curs de judecată. mecanismului de asigurare a unei practici unitare și atrage inadmisibilitatea sesizării. Obligația instanței de trimitere impune exercitarea acestui mecanism anterior soluționării definitive a cauzei, până la închiderea dezbaterilor (Decizia nr. 36/2021; Decizia nr. 69/2020). o Mecanismul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept deja soluţionate printr-o hotărâre penală definitivă şi nici cenzurarea modului în care aceasta a fost rezolvată (Decizia nr. 14/2016). 4 o Această condiție este îndeplinită cu privire la orice cauză în materie penală în care s-a dispus sesizarea prin cerere, propunere, rechizitoriu, acord de recunoaștere, indiferent dacă competența de soluționare aparține instanței, judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară și dacă sunt întrunite celelalte condiții de admisibilitate. o Instanța care dispune sesizarea trebuie să judece cauza în ultimul grad de jurisdicție, iar în 2. Instanța de trimitere să fie învestită condițiile în care sentinţa prin care curtea de apel cu soluționarea cauzei în ultimă soluţionează contestaţia la executare introdusă instanță. împotriva unei hotărâri de recunoaştere a unei condamnări pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a dispus şi transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România poate fi atacată pe calea contestaţiei, legiuitorul prevăzând regula dublului grad de jurisdicţie, nu este îndeplinită această condiție de admisibilitate (Decizia nr. 18/2015). o Un complet de judecată al unei judecătorii nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile, chiar dacă respectiva cauză se judecă în ultimă instanţă la judecătorie (Decizia nr. 23/2016). o Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a atestat îndeplinirii acestei condiții și în cazul în care sesizarea este formulată într-o cale extraordinară de atac (Decizia nr. 43/2023; Decizia nr. 40/2023; Decizia nr. 10/2023; Decizia nr. 82/2022; Decizia nr. 67/2022; Decizia nr. 2/2022; Decizia nr. 68/2020) sau chiar într-o contestație la executare (Decizia nr. 4/2015); o Pentru a face obiectul unei sesizări 3. Existenţa unei chestiuni de drept întemeiate pe art. 475 şi urm. C.proc.pen., problema reale, veritabile, susceptibile să dea trebuie să fie exclusiv de drept. naştere unor interpretări diferite, o Scopul acestei proceduri este de a da pentru care să fie necesară o dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile rezolvare de principiu de drept care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție și de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei. Dezlegarea chestiunii de drept nu trebuie să implice analiza prealabilă a condiţiilor de fapt şi de drept specifice cauzei în care a fost invocată. o Chestiunea de drept să vizeze, de regulă, un aspect de drept material şi, doar excepţional, o problemă de drept procesual, în măsura în care soluţia dată asupra acesteia s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului litigiului (Decizia nr. 7/2020, Decizia nr. 12/2021; Decizia nr.17/2021; Decizia nr. 65/2021; Decizia nr. 21/2022, Decizia nr. 30/2022, Decizia nr.44/2022, Decizia nr.47/2023, Decizia nr.64/2023). o Obiectul şi scopul sesizării trebuie să aibă în vedere fie o normă de drept îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară, de natură să atragă o problemă veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit textul de lege, fie o normă cutumiară neclară, incompletă sau incertă ori incidenţa 5 unor principii generale de drept al căror conţinut sau sferă de acţiune sunt discutabile (Decizia nr. 6/2020). o Existenţa unei jurisprudenţe diferite la nivelul instanţei de trimitere cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, nu justifică reţinerea caracterului de problemă de drept care să impună intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul întrebării prealabile (Decizia nr.19/2023). o Împrejurarea că nu există jurisprudenţă la toate instanţele din sistemul judiciar pe aspectele semnalate, precum şi existenţa unor opinii minoritare pe aspectele respective, la care s-a raliat și instanța de sesizare, nu pot constitui argumente care să susţină că este vorba de o chestiune de drept care să necesitate pronunţarea unei hotărâri prealabile (Decizia nr.19/2023, Decizia nr.5/2020, Decizia nr.1/2019, Decizia nr.15/2019). o Condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept se analizează atât din perspectiva tehnicii legislative, a evoluţiei legislative, dar şi prin raportare la jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală (Decizia nr.11/2021). o Chestiunea de drept a cărui dezlegare se solicită trebuie să constituie o reală problemă de drept, generată de dificultăți de interpretare a normei de incriminare sau de opinii divergente exprimate în acest sens și argumentate din punct de vedere juridic şi trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare şi nu de completare a legii (Decizia nr.10/2023, Decizia nr.20/2019, Decizia nr.5/2016). o Nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei veritabile probleme de drept, atunci când a. din lecturarea încheierii de sesizare, care cuprinde opinia completului cu privire la aspectul ce formează obiectul întrebării prealabile, rezultă că instanţa de trimitere şi-a format deja o părere cu privire la modul de dezlegare a chestiunii de drept transmise instanţei supreme, fapt ce demonstrează că aceasta nu a întâmpinat o dificultate reală în interpretarea textului de lege în discuţie, de natură a crea un dubiu în limite rezonabile asupra conţinutului său, urmărindu-se de fapt, prin declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, o confirmare sau, dimpotrivă, o infirmare a soluţiei ce se prefigurează a fi pronunţată în cauza cu care a fost învestită (Decizia nr.39/2022, Decizia nr.17/2022, Decizia nr.5/2020, Decizia nr. 26/2017, Decizia nr. 28/2015, Decizia nr.12/2024); b. sesizarea vizează interpretarea unor dispoziţii legale care nu mai sunt în vigoare (Decizia nr.39/2023); c. instanţa de sesizare solicită interpretarea unui text legal, dar prezintă şi rezolvarea problemei prin raportarea corectă la jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 19/2023); d. din încheierea de sesizare s-a observat că nu există probleme de interpretare a textului legal din partea instanţei de trimitere, în condiţiile în care a explicat problema de drept, apreciind, totodată, că este competent şi în măsură să acorde o interpretare (Decizia nr.39/2022); e. dezlegarea ar presupune simpla trimitere la dispoziţiile legale în materie, dispoziţii ce sunt prevăzute cu claritate în norma de incriminare (Decizia nr. 15/2019); f. dispoziţiile legale incidente în cauză sunt clare, inteligibile şi neechivoce sau textul supus analizei este extrem de clar şi predictibil (Decizia nr. 5/2020, Decizia nr. 12/2021). o Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia. (Decizia nr.17/2022, Decizia nr.15/2020, Decizia nr.5/2020, Decizia 6 nr.19/2019, Decizia nr.5/2019, Decizia nr.27/2017, Decizia nr.20/2017, Decizia nr.19/2016, Deciziilor nr. 6/2016) o Sesizarea trebuie să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, iar, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în întrebarea ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei (Decizia nr.16/2015; Decizia nr.23/2015; Decizia nr.28/2015; Decizia nr.10/2016; Decizia nr.14/2016; Decizia nr. 27/2017; Decizia nr. 9/2018; Decizia nr. 67/2021, Decizia nr.21/2022). o Dificultatea interpretării ca element substanțial al caracterului veritabil/real al problemei de drept semnifică atât caracterul anevoios al identificării unei soluții, cât și coexistența unor interpretări (jurisprudențiale, doctrinare) diferite ori divergente. o Numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor și curților de apel de către instanța supremă într-o cauză pendinte (Decizia nr.39/2022, Decizia nr. 22/2016). o Dificultatea de interpretare se apreciază prin raportare la normele de incriminare incidente, evaluarea acestora realizându-se prin prisma caracterului clar, predictibil, echivoc, complex, inteligibil, neinterpretabil, ambiguu, lacunar, imperfect, îndoielnic, evaziv al acestora (Decizia nr.39/2022, Decizia nr.17/2022, Decizia nr.11/2021, Decizia nr.12/2021, Decizia nr.17/2021, Decizia nr.65/2021, Decizia nr.67/2021, Decizia nr.5/2020, Decizia nr.6/2020, Decizia nr.1/2019, Decizia nr.4/2019, Decizia nr.19/2019, Decizia nr.2/2018, Decizia nr.9/2018, Decizia nr.18/2018, Decizia nr.19/2017, Decizia nr.20/2017, Decizia nr.5/2016, Decizia nr.6/2016). o Intervenția Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă atunci când tinde la clarificarea înțelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conținut ori succesiune în timp pot da naștere la dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând, în final, unitatea aplicării lor de către instanțele naționale (Decizia nr.10/2023). o Spre deosebire de art. 519 C.proc.civ. art. 475 C.proc.pen. nu prevede condiţia noutăţii. Aceasta nu se confundă cu absenţa unei decizii pronunţate într-un recurs în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile ori a unui recurs în interesul legii pe rol cu privire la aceeaşi chestiune; altfel spus, condiţia noutăţii se analizează în raport cu jurisprudenţa instanţei supreme, cu excluderea celei configurate de hotărârile prealabile şi hotărârile în recurs în interesul legii, precum şi în raport cu jurisprudenţa relevantă şi constantă a celorlalte instanţe. o Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală a abordat, tangenţial, şi elemente ce nuanţează semnificativ înţelesul sintagmei „chestiune de drept” la care face referire art. 475 din Codul de procedură penală, impunând examinarea acesteia şi din perspectiva cerinţei „noutăţii” problemei de drept ridicate. Astfel, raportându-se la deciziile date în materie civilă, respectiv deciziile nr. 6/2014 şi nr. 7/2014, s-a subliniat că acest caracter „de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile” (Decizia nr. 10/2015)1. 1 Deşi nu este prevăzut expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate a sesizării, caracterul de noutate al chestiunii de drept în discuţie a fost analizat şi în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apreciind că este pe deplin aplicabil, atât prin raportare la art. 519 din Codul de procedură civilă, dar şi la hotărârile prealabile pronunţate în materie civilă. 7 o Sesizarea trebuie să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei, cum ar fi analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracţiuni ori stabilirea încadrării juridice în cauza dedusă judecăţii (Decizia nr.14/2015; Decizia nr.26/2015, Decizia nr.28/2015, Decizia nr.3/2016, Decizia nr.7/2016, Decizia nr.10/2016, Decizia nr.14/2016; Decizia nr.4/2017; Decizia nr.12/2017, Decizia nr.23/2017, Decizia nr.27/2017, Decizia nr.20/2020, Decizia nr.10/2021, Decizia nr.17/2021, Decizia nr.31/2022, Decizia nr.68/2022). o Deşi în cuprinsul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menţionează expres, cu ocazia verificării admisibilităţii sesizării trebuie analizată şi existența unei veritabile chestiuni de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr.15/2016). o Administrarea probelor nu poate fi cenzurată de instanța supremă în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, aceasta fiind în competența exclusivă a instanței de trimitere, nefiind permis Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală să intervină în aprecierea caracterului pertinent și util al probelor. O atare problemă nu poate primi o rezolvare de principiu, ci presupune evaluarea elementelor de fapt relevante în fiecare cauză în parte (Decizia nr.17/2019). o În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a apreciat că problema cu care a fost sesizată este o falsă chestiune de drept, instanţa de trimitere solicitând interpretarea unor dispoziţii legale, deşi acestea nu erau incidente în cauză, dat fiind că ipotezele de la care pleacă textul de lege nu se regăsesc în speţa analizată (Decizia nr.15/2016). În concluzie, analiza jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală reliefează că existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, presupune îndeplinirea următoarelor cerințe: - existența unei veritabile chestiuni de drept ce implică o reală problemă de drept, generată de dificultăți de interpretare a dispozițiilor legale incidente, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite; - problema trebuie să fie exclusiv de drept, să dea naștere unei interpretări de principiu și să nu conducă la rezolvarea în concret a speţei; - sesizarea să ducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate; - dificultatea interpretării trebuie analizată în raport de caracterul clar, predictibil, echivoc, complex, inteligibil, neinterpretabil, ambiguu, lacunar, imperfect, îndoielnic, evaziv al normelor legale în discuție, precum și al cerinţei „noutăţii” problemei de drept ridicate; 8 o Condiţia dependenței dintre problema de drept cu care este sesizată instanţa supremă şi 4. Soluționarea pe fond a cauzei în fondul cauzei nu exista în forma Codului de curs de judecată să depindă de procedură penală publicată în Monitorul Oficial, chestiunea de drept a cărei lămurire fiind adăugată ulterior prin Legea nr. 255/2013. se solicită. o Condiția dependenței evidențiază caracterul esențial/necesar al problemei de drept în soluționarea fondului cauzei „chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluţionării pe fond a cauzei respective (Decizia nr. 18/2020) ori „chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, context în care noţiunea de "soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, astfel cum s-a conturat jurisprudenţa instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare” (Decizia nr. 11/2020). o Procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei (Decizia nr.68/2021, Decizia nr.17/2021, Decizia nr.12/2021, Decizia nr.5/2020, Decizia nr. 15/2019, Decizia nr. 26/2017, Decizia nr.27/2017, Decizia nr.14/2016, Decizia nr.14/2015, Decizia nr.23/2015). o Prin sintagma „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei” trebuie să se înţeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinţelor de natură civilă, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă (Decizia nr.64/2022, Decizia nr.23/2022, Decizia nr. 16/2018, Decizia nr.11/2014, Decizia nr.17/2014). o Procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea acţiunii penale pe fond a cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei în formula confirmării sau infirmării soluţiei ce se prefigurează în cauză. (Decizia nr. 2/2022). o Rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României – stabilit de legiuitor în procedura „pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept” – nu este de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme de drept generale sau ipotetice (Decizia nr.8/2016). o Soluționarea unei chestiuni incidentale intervenite în desfășurare procesului penal nu poate fi circumscrisă unei „judecăți”, din moment ce nu se rezolvă fondul litigiului, iar răspunsul la 9 întrebare nu ar influenţa soluţia ce ar putea fi dată raportului juridic de conflict dedus judecăţii şi nici rezolvarea acţiunii civile. (Decizia nr. 44/2022; Decizia nr. 38/2022 o În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluționarea propriu-zisă a unor chestiuni ce țin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii (Decizia nr.17/2021). o Prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din Codul de procedură penală nu pot fi oferite îndrumări cu privire la modalitatea de soluţionare a unor cauze concrete deduse judecăţii, iar determinarea incidenţei normelor de drept european şi aplicarea principiilor care se desprind din jurisprudenţa C.J.U.E. constituie atributul exclusiv al instanţelor naţionale învestite cu soluţionarea cauzelor deduse judecăţii (Decizia nr.67/2022). Examinarea jurisprudenţei instanţelor europene cu privire la chestiunea de drept incidentă în cauză este suficientă pentru identificarea problemei de drept şi nu mai impune o dezlegare a instanţei supreme prin intermediul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare (Decizia nr.8/2016). o Chestiunea pusă în discuție de instanța de trimitere trebuie să vizeze aceeaşi problematică cu cea expusă în conținutul întrebării adresate Înaltei Curți. În ipoteza în care situaţia juridică ce a generat întrebarea adresată Înaltei Curţi nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii instanţei de trimitere, iar interpretarea dată de instanţa supremă chestiunii de drept invocată nu are consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, sesizarea nu se circumscrie unei veritabile chestiuni de drept care să justifice intervenţia Înaltei Curţi prin mecanismul de unificare a practicii judiciare (Decizia nr.9/2019). o Între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere, trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul în care decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, un asemenea raport de conexitate neexistând în acele situații în care oricare ar fi dezlegarea dată problemei de drept de către instanța supremă, aceasta nu va avea nicio influență asupra soluției pe fond a litigiului. (Decizia nr.56/2023, Decizia nr.52/2022, Decizia nr.51/2022, Decizia nr.64/2022, Decizia nr.17/2022, Decizia nr.68/2021, Decizia nr. 11/2014, Decizia nr. 19/2014). o Nu există legătura de dependenţă necesară dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi modul de rezolvare pe fond a procesului penal în curs, cerută cu caracter obligatoriu de dispoziţiile procesual penale incidente în această procedură, în condiţiile în care lămurirea aspectului ce formează obiectul sesizării nu se repercutează nici măcar în mod indirect asupra soluției (Decizia nr. 47/2023). o Este necesar ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal (Decizia nr.23/2022, Decizia nr. 11/2018). o O modalitate neadecvată, deficitară, de redactare atât a considerentelor, cât și a dispozitivului încheierii de sesizare nu permite instanţei supreme identificarea vreunei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă în mod determinant rezolvarea fondului cauzei (Decizia nr.44/2022, Decizia nr.21/2019). 10 o În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală, Înalta Curte a constatat inadmisibilitatea solicitării de a se pronunţa asupra interpretării şi aplicării unei decizii a Curţii Constituţionale (Decizia nr.24/2015, Decizia nr.16/2015; Decizia nr. 4/2017; Decizia nr. 5/2019; Decizia nr.1/2018, Decizia nr.17/2019, Decizia nr.7/2020, Decizia nr.11/2020, Decizia nr.12/2021, Decizia nr.64/2022). o Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii (Decizia nr. 1/2018). o Excedează mecanismului de unificare a practicii judiciare instituit de art.475 din Codul de procedură penală sesizarea instanţei de trimitere prin care se urmăreşte obținerea unor clarificări suplimentare cu privire la efectele deciziilor instanţei de control constituţional (Decizia nr.7/2020, Decizia nr.17/2019). o Omisiunea legiuitorului de a corela dispoziţiile legale, în urma pronunţării unei decizii a Curţii Constituţionale nu poate fi suplinită de instanţa supremă prin mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art.475 Cod procedură penală. (Decizia nr.10/2021) În concluzie, analiza jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală reliefează că evaluarea condiției ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, presupune îndeplinirea următoarelor cerințe: - existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei; - între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţa de trimitere, trebuie să existe o relaţie de dependenţă; - dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal; - chestiunea de drept a cărei interpretare se solicită să vizeze un aspect de drept material şi, doar excepţional, o problemă de drept procesual, în măsura în care soluţia dată asupra acesteia s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului litigiului; - obiectul sesizării să nu vizeze interpretarea şi aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale sau a efectelor acesteia. 11 Condiția nestatuării anterioare de către instanța supremă presupune inexistența unei dezlegări 5. Asupra chestiunii de drept, Înalta anterioare asupra aceleiași probleme de drept sau Curte nu a statuat printr-o hotărâre unei chestiuni similare prin intermediul vreunuia prealabilă sau printr-un recurs în dintre mecanismele ce asigură interpretarea și interesul legii și nici nu face obiectul unui aplicarea unitară a legii de către instanțele recurs în interesul legii în curs de judecătorești date în competența exclusivă a soluționare. Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul în interesul legii sau hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Deopotrivă, prin această condiţie de admisibilitate este instituit un veritabil caracter subsidiar al hotărârii prealabile faţă de mecanismul recursului în interesul legii. o Această cerință presupune ca instanţa supremă să nu fi statuat, prin dispozitivul ori prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul legii anterioare asupra chestiunii de drept ce a făcut obiectul sesizării (Decizia nr. 68/2022; Decizia nr. 8/2020; Decizia nr. 16/2014; Decizia nr. 19/2014). o Momentul la care se raportează existenta unei alte decizii îl reprezintă data pronunţării asupra chestiunii de drept şi nu data sesizării sau data întocmirii raportului. Nu este îndeplinită condinția privind nestatuarea anterioară de către instanța supremă asupra chestiunii de drept dacă la momentul formulării sesizării şi a întocmirii raportului, nu primiseră încă o rezolvare din partea instanţei supreme printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu formau obiectul unui asemenea recurs, iar ulterior, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat cu privire la problema supusă analizei (Decizia nr. 9/2014). o Evaluarea condiţiei referitoare la existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de instanța supremă prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, se raportează atât la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, cât şi la considerentele unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate sau prezintă elementul de particularitate în baza căruia instanța de trimitere poate soluționa problema de drept (Decizia nr. 74/2022; Decizia nr. 2/2022, Decizia nr. 35/2021; Decizia nr. 22/2019; Decizia nr. 18/2018). o Neîndeplinirea acestei condiții se impune a fi constată chiar dacă nu există o hotărâre prealabilă sau o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care să se fi statuat explicit asupra chestiunii de drept ridicate de instanţa de trimitere, însă dezlegarea acesteia rezultă în mod implicit dintr-o astfel de decizie, pronunţată anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 82/2022;Decizia nr. 17/2017). o Dezlegarea de principiu pronunțată de Înalta Curte în cadrul mecanismelor de unificare a practicii îşi găseşte aplicabilitatea nu doar în cauza în care a intervenit, ci în toate cauzele în care se ridică o problemă de drept esențialmente similară și în care particularitățile procedurii derulate nu influențează semnificativ coordonatele acelei probleme de drept (Decizia nr. 18/2018; Decizia nr. 12/2017). o Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va evalua sesizarea în raport de problema de drept comparativ cu sesizarea ce a privit o problemă de drept similară rezolvată de instanţa supremă. Faptul că titularii sesizării au îmbrăcat sub o altă formă chestiunea litigioasă nu este în măsură să 12 fundamenteze admisibilitatea sesizării şi să susţină caracterul de actualitate al acesteia (Decizia nr. 82/2022). o A statua printr-o nouă hotărâre prealabilă asupra problematicii legii incidente în cauză înseamnă, practic, a relua, în termeni substanţial similari, dezlegarea deja dată problemei de drept printr-o decizie anterioară a instanţei supreme, ceea ce contravine cerinţei de admisibilitate expres prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Dezlegarea oferită în cadrul a două decizii ale instanţei supreme permite identificarea criteriilor pe baza cărora instanţa de trimitere putea identifica nu doar rezolvarea problemei de drept, ci însăși soluţia acesteia (Decizia nr. 1/2022). o Jurisprudența completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este constantă în a aprecia neîndeplinirea acestei condiții atunci când instanța supremă a statuat prin alte trei decizii pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, care prezintă criteriile pe baza cărora instanța de trimitere poate soluționa problema de drept sau când sesizări conținând întrebări similare au făcut anterior obiectul evaluării, considerându-se inadmisibile (Decizia nr. 40/2023; Decizia nr. 22/2019). o Caracterul veritabil şi un anumit grad de dificultate şi complexitate al unei chestiuni de drept, deşi pot exista în sine, se diminuează în contextul în care devin incidente dezlegări obligatorii deja pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare. (Decizia nr. 16/2020). o Condiția este îndeplinită în cazul existența unei decizii în a căror considerente se soluționează aparent implicit problema sesizată, însă nu este una cu caracter complet, care să lămurească problema supusă discuţiei, ca urmare a diferenţei semnificative dintre obiectul deciziei menţionate şi chestiunea antamată în cuprinsul acesteia (Decizia nr. 4/2019). o Jurisprudenţa instanţei supreme a reliefat îndeplinirea acestei condiţii în cazul în care s-a pronunţat o altă soluţie în aceeaşi procedură, într-o cauză similară, dar care a fost respinsă ca urmare a unui viciu al sesizării întrucât încheierea nu reflecta poziţia unanimă sau majoritară a membrilor completului de judecată, aceştia având opinii divergente cu privire la problema de drept. (Decizia nr. 64/2023). o Condiţia este îndeplinită atunci când sesizarea priveşte două întrebări, iar având în vedere caracterul indivizibil al sesizării formulate ce conţine două întrebări, cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării este diferită decât cea care a făcut obiectul unei decizii ce a rezolvat prima problemă de drept (Decizia nr. 64/2022). o Mecanismul hotărârii prealabile nu poate fi activat atunci când dispoziția legală care a generat problema de drept dezlegată pe calea unui recurs în interesul legii pronunțată sub imperiul codurilor anterioare subzistă în noua reglementare, context în care, deciziile de unificare a practicii judiciare pronunțate își produc în continuare efectele. Dacă problema ce face obiectul sesizării a fost tranşată de instanţa supremă pe calea unui recurs în interesul legii anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale, dar care îşi păstrează în continuare aplicabilitatea, nu mai subzistă această condiție (Decizia nr. 53/2022; Decizia nr.2/2021; Decizia nr. 16/2020). o În cazul în care există aceeaşi chestiune de drept invocată, concomitent, prin intermediul ambelor mecanisme de unificare, interpretarea este atribuită completului învestit cu soluţionarea recursului în interesul legii. Existenţa pe rolul instanţei supreme a unui recurs în interesul legii atrage inadmisibilitatea sesizării cu o întrebare prealabilă similară (Decizia nr. 49/2021; Decizia nr. 18/2020). - Sintagma de nestatuare anterioară de către Înalta Curte de Casație și Justiție vizează nepronunţarea asupra chestiunii sau problemei de drept nici prin dispozitivul și nici prin considerentele unei hotărâri prealabile anterioare sau ale unei decizii în interesul 13 legii, şi nu printr-o decizie de speţă a instanţei supreme. - Îndeplinirea acestei condiții se decelează prin raportare atât la hotărâri prin care să se fi statuat în mod explicit asupra problemei de drept ridicate de instanța de trimitere, cât şi la considerentele unei asemenea decizii, dacă aceasta oferă elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept invocate sau prezintă elementul de particularitate în baza căruia instanța de trimitere poate soluționa problema de drept. - Nu este îndeplinită condiția impusă de textul de lege dacă problema de drept ce face obiectul sesizării a fost tranşată pe calea unui recurs în interesul legii anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale, dar care îşi păstrează în continuare aplicabilitatea. 14