ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 23/2022

CAMERĂ

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 23/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 665 din 04 iulie 2022

Daniel Grădinaru - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală

Ioana Bogdan - judecător la Secția penală

Laura Mihaela Soane - judecător la Secția penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secția penală

Simona Elena Cîrnaru - judecător la Secția penală

Leontina Șerban - judecător la Secția penală

Gheorghe Valentin Chitidean - judecător la Secția penală

Adriana Ispas - judecător la Secția penală

Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de Tribunalul Brașov - Secția penală, în Dosarul nr. 13.117/197/2019/a1, prin care se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

" Care este natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, care este felul actului procesual prin care se realizează remedierea, dacă actul trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și care este termenul-limită până la care ar putea interveni această verificare?".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

Conform dispozițiilor art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare, la ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, doamna judecător Simona Elena Cîrnaru, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Nicoleta Eucarie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 470/1/2022 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, a menționat că la dosar au fost transmise puncte de vedere de către curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Cluj, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara și unele instanțe arondate acestora, precum și de către Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Facultatea de Drept din cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.

În continuare, s-a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost înaintat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 470/1/2022.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, în totalitate, sub cele patru aspecte, întrucât, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile privind admisibilitatea sesizării formulate, nefiind vorba de o veritabilă chestiune de drept.

Astfel, a arătat că nu este îndeplinită condiția privind existența unei probleme de drept care ar necesita o lămurire sau interpretare.

Cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală a susținut că în literatura de specialitate este considerat termen procedural imperativ, de decădere, însăși Curtea Constituțională făcând referire la acest termen de 5 zile, în special la termenul prevăzut la prelungirea arestării preventive de către judecătorul de drepturi și libertăți, făcând vorbire de durata arestării preventive, iar sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a arestării preventive.

De asemenea, a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 16/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 2 noiembrie 2018), în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 207 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală a stabilit că termenul "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia" este un termen peremptoriu. Prin urmare, decăderea operează cu privire la posibilitatea procurorului de a remedia anumite neregularități ale actului de sesizare, fiind urmată, însă, de o soluție procesuală specifică camerei preliminare, respectiv restituirea cauzei la procuror.

Practic, posibilitatea ulterioară a procurorului de a întocmi un nou rechizitoriu, așa cum susține doctrina, care să respecte exigențele judecătorului de cameră preliminară cu privire la neregularitatea actului de sesizare, nu l-ar exonera pe acesta de obligația de a formula, la momentul sesizării, o acuzație clară prin care să stabilească obiectul și limitele judecății.

Remedierea acestor neregularități, respectiv comunicarea menținerii dispoziției de trimitere în judecată, trebuie făcută în acest termen strict de 5 zile.

Cu privire la actul de remediere, doctrina a stabilit că acesta ar putea fi un alt rechizitoriu. Literatura de specialitate este, în opinie cvasiunanimă, în sensul că actul prin care se remediază neregularitățile nu este un alt rechizitoriu, ci este un act însușit de procuror, însă confirmat ca și conținut de către procurorul ierarhic superior. Această verificare trebuie să se facă sub aspectul tuturor condițiilor de formă și fond ale actului nou care ar fi, practic, alăturat rechizitoriului.

Întrucât rechizitoriul emană de la procuror, completările și modificările aduse acestuia, chiar dacă sunt dispuse de către judecătorul de cameră preliminară, ar trebui să fie subsumate unei dispoziții și unei confirmări sau infirmări de către procurorul ierarhic superior, existând principii care fundamentează activitatea procurorului.

De asemenea, a apreciat că această verificare a legalității și temeiniciei precizărilor făcute de procuror ar trebui realizată tot în termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Argumentul ar decurge din interpretarea teleologică a acestui articol care are ca scop tocmai obținerea, într-un termen scurt, a poziției procesuale a parchetului pentru a nu a conduce la tergiversarea soluționării cauzei în fața instanței de judecată.

Nu în ultimul rând, a susținut că legiuitorul a instituit acest termen unic pentru remedierea neregularităților rechizitoriului astfel încât, la expirarea lui, să se dispună chiar și restituirea în cazul în care procedura remedierii nu s-a realizat în acest termen.

În consecință, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării sub aspectul tuturor celor patru întrebări, însă a prezentat și un răspuns pentru fiecare problemă de drept în eventualitatea în care completul ar trece peste condițiile de inadmisibilitate.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul membrilor completului să adreseze întrebări reprezentantului Ministerului Public.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat de către membrii completului, președintele formațiunii de judecată, domnul judecător Daniel Grădinaru, a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 2 februarie 2022, Tribunalul Brașov - Secția penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

II.

Expunerea succintă a cauzei

Tribunalul Brașov - Secția penală este învestit, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea contestațiilor formulate împotriva Încheierii din data de 9 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 13.117/197/2019/a1, de către Ministerul Public și contestatorii-inculpați F.(M.)I., T.Z. și T.(fostă L.)A.

Prin încheierea contestată s-a dispus, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală, restituirea cauzei privindu-i pe inculpații S.S., T.Z., T.(L.)A., F.(M.)I., S.C. P.L.F. - S.R.L. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut, în esență, că prin Încheierea din data de 10 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe, s-au dispus următoarele:

În baza art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost admise în parte cererile și excepțiile invocate de inculpații T.Z., T.A. și F.I., prin apărători aleși, și, pe cale de consecință:

În baza art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost constatată neregularitatea rechizitoriului emis la data de 3 mai 2019 în Dosarul nr. 13.848/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul modului de descriere a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților T.Z., T.A. și F.I.

Au fost respinse celelalte cereri și excepții invocate de inculpații T. Z., T. A. și F. I., prin apărători aleși, ca fiind, în parte, inadmisibile și, în parte, neîntemeiate.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, urmare a acestei încheieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a comunicat menținerea dispoziției de trimitere în judecată și a înaintat, în termen legal, Ordonanța din data de 22 martie 2021 privind remedierea neregularității actului de sesizare a instanței, însă aceasta nu a fost verificată din perspectiva legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior în termenul procedural de 5 zile, statuat prin dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală.

S-a apreciat că semnarea, de către procurorul ierarhic superior, a adresei de înaintare a ordonanței către instanță, act administrativ fără valențe juridice, nu poate echivala cu o verificare a legalității și temeiniciei sale. Termenul de 5 zile reprezintă un termen de decădere, legal și maximal, a cărui depășire, fără a exista confirmarea de către procurorul ierarhic superior a actului prin care procurorul de caz a comunicat judecătorului menținerea dispoziției de trimitere în judecată, echivalează cu neexprimarea unei poziții procesuale valabile de către procuror. Deficiența de formă menționată nu ar putea fi complinită ulterior acestei limite temporale, deoarece înscrisul indicat trebuia să corespundă exigențelor de formă în interiorul termenului procedural de 5 zile.

Împotriva Încheierii din data de 9 iulie 2021 a Judecătoriei Brașov au declarat contestație Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și inculpații F.(M.)I., T.Z. și T.(fostă L.)A.

În calea de atac formulată, Ministerul Public a susținut că actul de remediere poate îmbrăca orice formă, fiind suficient să respecte condițiile edictate de lege pentru încheierea sa valabilă. În privința cerinței verificării acestui act pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior, s-a apreciat că ea nu este prevăzută de lege decât în cazul rechizitoriului și al ordonanței prin care se dispune renunțarea la urmărire penală.

În faza contestației, la data de 8 octombrie 2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a retransmis tribunalului Ordonanța procurorului din data de 22 martie 2021, verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.

La termenul din data de 2 februarie 2022, Tribunalul Brașov - Secția penală a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse în preambulul prezentei decizii.

În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea cauzei până la pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei privind chestiunea de drept supusă dezlegării.

III.

Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Instanța de trimitere, subsecvent prezentării aspectelor reținute la întâlnirea ce a avut loc în perioada 29-30 septembrie 2016, la Târgu Mureș, între președinții secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, respectiv la întâlnirea procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al parchetelor de pe lângă curțile de apel, desfășurată la București, în perioada 9-10 martie 2020, cu privire la chestiunile de drept care fac obiectul sesizării, a constatat că art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală nu impune o formă expresă care să concretizeze remedierea neregularităților actului de sesizare, fiind dezvoltată ideea necesității respectării simetriei de formă a actului remediu cu cea a actului pe care îl regularizează, respectiv rechizitoriul.

S-a considerat că nu poate fi ignorată, însă, observația potrivit căreia, în succesivele modificări aduse Codului de procedură penală, dacă ar fi dorit să imprime actului remediu același nivel de formalism intrinsec rechizitoriului, legiuitorul ar fi avut libertatea să edicteze în acest sens, urmând a se avea în vedere că verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei este deopotrivă o condiție de legalitate nu doar a rechizitoriului, ci și a ordonanței de renunțare la urmărire penală, condiție stipulată în cuprinsul art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Deopotrivă, s-a reținut că remedierea neregularităților nu se poate concretiza în noi acte de dispoziție, cu consecința modificării substanței acuzațiilor formulate prin rechizitoriu sau a adoptării unor noi soluții, remedierea vizând, prin însăși trimiterea semantică, o clarificare a aspectelor deja cunoscute părților, în sensul dispus de către judecătorul de cameră preliminară.

În ceea ce privește natura juridică a termenului de 5 zile în care procurorul remediază neregularitățile și comunică instanței opțiunea menținerii dispoziției de trimitere în judecată sau a restituirii, completul care a dispus sesizarea a apreciat că, pe de o parte, în favoarea calificării sale ca termen de decădere operează dispoziția cu iz imperativ a verbului "restituie", din cuprinsul art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală; pe de altă parte, analizând dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, se observă că nerespectarea unui termen procedural atrage decăderea din exercițiul dreptului procesual și nulitatea actului făcut peste termen.

Pornind de la natura termenului de 5 zile prin raportare la incidența sancțiunii ce ar putea interveni în cazul nerespectării sale, tribunalul a constatat că, în ipoteza calificării sale ca imperativ, sancțiunea decăderii, cu consecința pierderii exercitării dreptului de a mai dispune trimiterea în judecată, este complet inoperantă, întrucât acest efect poate fi facil eludat prin reîntocmirea rechizitoriului, într-o formă "îndreptată", neafectată de neregularitățile inițiale, însă cu depășirea termenului de 5 zile. Singura consecință, în acest caz, poate fi cuantificată sub aspectul potențialei încălcări a duratei rezonabile a procesului penal, date fiind reluarea procedurii de cameră preliminară și repartizarea cauzei unui alt judecător, aspect de natură a afecta în mod evident echitatea procedurii prin prisma factorului temporal.

În ceea ce privește pragul temporal în limitele căruia ar subzista posibilitatea remedierii actului de sesizare, s-a reținut că actul prin care procurorul ierarhic superior verifică legalitatea și temeinicia rechizitoriului este o condiție de legalitate intrinsecă acestuia, expres prevăzută de art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală. Încălcarea acestei dispoziții legale prin lipsa verificării nu atrage, însă, sancțiunea nulității absolute, nefiind expres prevăzută printre cazurile menționate de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală. De altfel, în doctrina aferentă vechiului Cod de procedură penală, deși lipsa mențiunii verificării se circumscria cazurilor de nulitate absolută, era deopotrivă unanim admisă posibilitatea acoperirii nulității prin acordarea unui termen în interiorul căruia lipsa trebuia complinită.

În prezent, lipsa mențiunii verificării poate fi circumscrisă unui caz de nulitate relativă, iar o vătămare a drepturilor și intereselor inculpatului poate fi susținută prin prisma faptului că, odată cu examenul propriu asupra rechizitoriului, procurorul ierarhic superior ar putea adopta soluția infirmării, ipoteză ce ar putea avantaja procesual inculpatul. Însă, luând în considerare că prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 14/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că termenul în care se pot formula cereri și excepții în faza camerei preliminare este un termen de recomandare, cum, de altfel, a fost interpretată jurisprudențial și natura termenului de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală, se poate considera că vătămarea poate fi acoperită prin complinirea verificării chiar și în faza procesuală a contestației, neputând fi decelată o rațiune de natură a atrage imperativul acoperirii neregularității într-un termen atât de scurt, caracteristic, de obicei, unor măsuri procesuale vizând drepturile și libertățile fundamentale - cum ar fi, de exemplu, art. 235 alin. (3) din Codul de procedură penală - și care ar justifica natura imperativă printr-un nivel ridicat de necesitate a protejării lor.

IV.

Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

În urma consultării instanțelor de judecată, s-a constatat că opiniile conturate nu sunt unitare.

Cu privire la prima problemă supusă dezlegării, respectiv natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că termenul este unul imperativ, de decădere, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Alba Iulia, București, Craiova, Iași, Pitești, Oradea și Timișoara, tribunalele Alba, Arad, București, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Covasna, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Prahova, Neamț, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vâlcea, precum și judecătoriile Alexandria, Agnita, Babadag, Baia Mare, Bârlad, Bolintin-Vale, Buzău, Carei, Darabani, Deva, Fălticeni, Huși, Lehliu-Gară, Lugoj, Negrești-Oaș, Onești, Oradea, Petroșani, Ploiești, Reșița, Roșiori de Vede, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Turnu Măgurele și Vișeu de Sus.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus-amintite au apreciat, în esență, că termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, are caracter imperativ, astfel cum rezultă din formularea regăsită în cuprinsul prevederilor art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, potrivit cărora judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă procurorul nu răspunde în termen, legiuitorul utilizând verbul "restituie" în cadrul dispozițiilor legale sus-menționate.

Astfel, s-a apreciat că intenția legiuitorului a fost în sensul reglementării stricte a modului de desfășurare a acestui prim filtru din cadrul procedurii de cameră preliminară. Împrejurarea că procurorul ar remedia neregularitățile actului de sesizare într-un termen mai lung decât cel de 5 zile, prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, atrage restituirea cauzei la procuror, neexistând, însă, vreun impediment pentru care acesta să nu poată sesiza ulterior instanța de judecată, cu un rechizitoriu întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de lege.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că termenul este reglementat în considerarea unei măsuri ce intră în competența funcțională a procurorului, termen menit a asigura celeritatea, mai ales în contextul predeterminării de către legiuitor a duratei procedurii de cameră preliminară.

În opinia contrară, s-a apreciat că termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală nu este un termen de decădere, ci unul de recomandare, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Galați și Pitești, tribunalele Argeș, Caraș-Severin, Constanța, Harghita, Ilfov și Teleorman, precum și judecătoriile Aiud, Caransebeș, Liești, Iași, Oravița, Moldova Nouă, Vaslui, Videle și Zimnicea.

În susținerea acestei opinii, s-a arătat, în esență, că termenul procedural de 5 zile, prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, este unul de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage decăderea dintr-un drept sau nulitatea actului făcut cu nerespectarea termenului, fiind făcute trimiteri la considerentele reținute de către instanța de sesizare.

În ceea ce privește cea de a doua problemă supusă dezlegării, respectiv felul actului procesual prin care se realizează remedierea, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că actul prin care se realizează remedierea este un act sui-generis, care se poate prezenta sub diferite titulaturi, dintre cele mai diverse (ordonanță de remediere a neregularităților rechizitoriului, proces-verbal, note, precizări, referat etc.), în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Alba Iulia, București, Pitești, Oradea și Timișoara, tribunalele Alba, Arad, Argeș, București, Bihor, Cluj, Constanța, Dolj, Ialomița, Prahova, Neamț, Sibiu, Vaslui, precum și judecătoriile Agnita, Baia Mare, Bârlad, Bolintin-Vale, Buftea, Caransebeș, Deva, Huși, Iași, Liești, Moldova Nouă, Onești, Oravița, Reșița, Râmnicu Sărat, Roșiori de Vede, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai susamintite au precizat, în esență, că normele legale nu impun o formă expresă a actului de remediere, acesta din urmă având o natură sui-generis, denumirea nefiind importantă pentru valabilitatea sa (ordonanță, rezoluție, precizări, proces-verbal etc.).

În opinia contrară, s-a apreciat că actul prin care se realizează remedierea este ordonanța, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Craiova și Iași, tribunalele Hunedoara, Covasna, Teleorman și Timiș, precum și judecătoriile Aiud, Babadag, Lehliu-Gară, Oradea și Ploiești.

În susținerea acestei opinii, s-a arătat că dispozițiile art. 286 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că procurorul dispune asupra actelor și măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu dispune altfel.

În fine, într-o opinie relativ izolată, s-a apreciat că actul prin care se realizează remedierea este rechizitoriul, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de Tribunalul Vâlcea, precum și judecătoriile Alexandria, Buzău, Lugoj, Petroșani, Turnu Măgurele.

În susținerea acestei opinii, s-a arătat, în esență, că din cuprinsul dispozițiilor art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală nu se desprinde forma pe care o îmbracă remedierea actului de sesizare a instanței, astfel că s-ar impune, pentru respectarea simetriei de formă, având în vedere și faptul că rechizitoriul stabilește limitele și obiectul judecății, emiterea unui nou rechizitoriu.

De asemenea, s-a susținut că, în ipoteza descrisă de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul nu poate emite un al doilea act procedural care să conțină doar elementele suplimentare primului, prin care se remediază neregularitățile acestuia și care să fie anexat lui. Procurorul trebuie să emită din nou primul rechizitoriu, care va conține și completările sau modificările necesare, astfel încât să remedieze neregularitățile constatate de judecătorul de cameră preliminară, iar instanța de judecată va stabili limitele învestirii raportându-se la rechizitoriul completat. În acest sens, s-a făcut trimitere la principiul simetriei actelor juridice, potrivit căruia, în cazul în care se realizează modificarea sau completarea unei operațiuni juridice pentru care se cere legal o anumită formă ad validitatem, se va respecta aceeași formă ad validitatem și pentru actele care o modifică sau completează.

Referitor la cea de a treia problemă supusă dezlegării, respectiv dacă actul trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior, într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că este necesară verificarea actului de către procurorul ierarhic superior, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Alba Iulia, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești și Timișoara, tribunalele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, București, Cluj, Călărași, Covasna, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vâlcea, precum și judecătoriile Agnita, Aiud, Alexandria, Babadag, Baia Mare, Bârlad, Bolintin-Vale, Buftea, Buzău, Deva, Fălticeni, Huși, Lugoj, Negrești-Oaș, Oradea, Petroșani, Reșița, Râmnicu Sărat, Roșiori de Vede, Sibiu, Timișoara, Turnu Măgurele, Vaslui, Vișeu de Sus.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele menționate au apreciat, în esență, că actul prin care se realizează remedierea rechizitoriului trebuie să fie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior, o asemenea verificare fiind necesară întrucât actul de remediere va face corp comun cu rechizitoriul, având valoare egală acestuia, cu toate consecințele prevăzute de lege. Prin urmare, este necesar ca acest răspuns să îndeplinească toate condițiile de formă ale rechizitoriului, inclusiv cele referitoare la verificarea legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, făcându-se trimitere și la jurisprudența instanței supreme în această materie.

În opinia contrară, s-a apreciat că nu este necesară verificarea actului de către procurorul ierarhic superior, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de Apel București și Pitești, tribunalele Arad, Caraș-Severin, Constanța și Teleorman, precum și judecătoriile Caransebeș, Carei, Darabani, Lehliu-Gară, Liești, Iași, Oravița, Moldova Nouă, Târgu Mureș, Videle, Zimnicea.

În susținerea acestei orientări, s-a arătat, în esență, că nu se impune verificarea actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior, întrucât normele procedurale nu dispun verificarea acestuia; în situațiile în care legiuitorul a dorit să instituie o asemenea obligație, a făcut-o prin dispoziții exprese, exemplificându-se, în acest sens, situațiile de verificare a legalității și temeiniciei rechizitoriului și a ordonanței de renunțare la urmărire penală.

În ceea ce privește cea de-a patra problemă supusă dezlegării, respectiv care este termenul-limită până la care ar putea interveni această verificare, în opinie majoritară, instanțele care au susținut că este necesară verificarea actului de remediere de către procurorul ierarhic superior au apreciat că remedierea trebuie efectuată în termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, în acest sens fiind punctele de vedere exprimate de curțile de apel Alba Iulia, Craiova, Iași, Ploiești și Timișoara, tribunalele București, Cluj, Călărași, Covasna, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Neamț, Timiș, Vaslui, precum și judecătoriile Baia Mare, Bârlad, Bolintin-Vale, Buzău, Deva, Fălticeni, Huși, Lugoj, Negrești-Oaș, Petroșani, Reșița, Roșiori de Vede, Timișoara.

În argumentarea opiniei exprimate, instanțele menționate au precizat, în esență, că, în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, verificarea actului de remediere trebuie efectuată în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii de cameră preliminară, întrucât textul de lege nu face o distincție în ceea ce privește remedierea neregularității și verificarea acesteia de către procurorul ierarhic superior.

Tribunalele Ilfov și Vâlcea, respectiv judecătoriile Bârlad (doi judecători din cadrul instanței), Buftea, Onești și Oradea au transmis puncte de vedere din care se desprind opinii contrare celei majoritare.

Astfel, opinia magistraților Tribunalului Ilfov și Judecătoriei Buftea a fost în sensul că actul de regularizare va constitui corp comun cu rechizitoriul, dar omisiunea verificării este sancționată doar cu nulitatea relativă, astfel că ar putea interveni chiar și în faza procesuală a contestației.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Vâlcea au susținut, în legătură cu termenul în care prim-procurorul verifică legalitatea și temeinicia actului de remediere a neregularităților, că verificarea se face urgent, chiar dacă textul de lege nu prevede.

Judecătorii din cadrul Judecătoriei Oradea au apreciat că verificarea actului de regularizare sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior trebuie să fie realizată înainte de transmiterea actului la dosar.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Onești au opinat în sensul că verificarea poate fi făcută oricând în faza camerei preliminare, inclusiv în calea de atac a contestației, iar doi dintre judecătorii din cadrul Judecătoriei Bârlad au apreciat că verificarea se face până la termenul acordat de judecătorul de cameră preliminară în ședință, pentru a verifica dacă au fost remediate sau nu neregularitățile actului de sesizare.

Răspunsurile curților de apel Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Galați, Târgu Mureș și Suceava cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Departamentul de Drept public din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen de decădere.

Legiuitorul nu indică expres actul juridic prin care se poate face remedierea neregularităților actului de sesizare, astfel încât nici interpretul nu poate să distingă; actul de remediere trebuie să poarte viza de verificare a procurorului ierarhic superior, iar termenul-limită până la care poate interveni este cel de 5 zile, care curge de la comunicarea copiei încheierii judecătorului de cameră preliminară, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, s-a susținut că art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală nu lasă loc de interpretare. Această normă legală instituie un drept al procurorului de a remedia eventualele neregularități ale rechizitoriului. În măsura în care se constată anumite neregularități ale rechizitoriului, care atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății, legea nu instituie direct obligativitatea restituirii cauzei la procuror, ci îi dă dreptul acestuia să remedieze aceste neregularități. S-a arătat că procurorul beneficiază de o facultate de opțiune, în sensul de a solicita restituirea cauzei la parchet sau de a menține dispoziția de trimitere în judecată, prerogativă similară exercitării unui drept.

Scopul normei este, prin urmare, acela de a evita, în această situație, restituirea cauzei, reluarea urmăririi penale și emiterea unui nou rechizitoriu și de a permite procurorului să mențină dispoziția de trimitere în judecată în baza rechizitoriului inițial, neregulat întocmit, dar remediat ulterior în cadrul procedurii de cameră preliminară.

Acest drept nu se poate manifesta, însă, oricând și în orice condiții, ci procurorul trebuie să îl exercite numai în termenul legal de 5 zile.

Față de scopul normei, care este acela de a menține sesizarea instanței cu rechizitoriul inițial întocmit și de a evita restituirea cauzei și reluarea urmăririi penale, dar și față de interpretarea literală a textului, rezultă că termenul de 5 zile este unul imperativ, de decădere, care trebuie respectat de procuror.

În ceea ce privește felul actului procesual prin care se realizează remedierea, s-a făcut trimitere la opinia potrivit căreia este vorba despre un act sui-generis, care poate fi o ordonanță, o adresă, un proces-verbal, fiind mai puțin importantă denumirea sa juridică, precum și la opinia potrivit căreia ar trebui efectiv refăcut rechizitoriul inițial, care va fi depus din nou la instanță, dar care nu poate fi considerat un nou act de sesizare.

S-a susținut că legiuitorul nu indică expres actul juridic prin care se poate face remedierea, astfel încât nici interpretul nu poate să distingă. Prin urmare, indiferent că este numit ordonanță, adresă, proces-verbal, este important ca prin respectivul înscris să se procedeze la remedierea neregularităților constatate. Nu se poate emite, însă, un nou rechizitoriu în această procedură.

Referitor la chestiunea verificării actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și a termenului-limită până la care ar interveni această verificare, s-a susținut, în primul rând, că legiuitorul nu impune expres condiția verificării înscrisului de remediere de către procurorul ierarhic superior. Având în vedere că prin act se remediază neregularitățile unui rechizitoriu, s-a opinat, însă, că trebuie să existe o simetrie de formă a actului remediu cu rechizitoriul, cel dintâi urmând să poarte viza procurorului ierarhic superior, pentru ca acesta să verifice dacă el conține noi dispoziții sau soluții ale procurorului ori dacă modifică sau nu substanța acuzațiilor formulate.

Termenul-limită până la care poate interveni o atare remediere este termenul de cinci zile, care curge de la comunicarea copiei încheierii judecătorului de cameră preliminară, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Întrucât art. 348 din Codul de procedură penală prevede expres că, în etapa contestației în camera preliminară, se aplică dispozițiile art. 345-346 din Codul de procedură penală, rezultă că, în calea de atac, există un termen distinct de cinci zile în care se pot remedia neregularitățile rechizitoriului și care curge de la data comunicării copiei încheierii judecătorului de cameră preliminară.

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu - Facultatea de Drept a opinat că termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen cu caracter mixt, având elemente care ar putea fi caracterizate ca specifice atât termenelor de recomandare, cât și de decădere, că remedierea neregularităților actului de sesizare trebuie realizată de către procuror prin ordonanță, și nu prin alt act procesual, iar actul procesual de remediere nu trebuie verificat de către procurorul ierarhic superior.

Cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, s-a susținut că dispozițiile procesual-penale care reglementează procedura camerei preliminare prevăd, în art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, că judecătorul de cameră preliminară va restitui cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul de 5 zile menționat, doar dacă acea neregularitate atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății.

Per a contrario, dacă neregularitatea actului de sesizare nu atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății, judecătorul de cameră preliminară ar putea restitui cauza la parchet numai dacă procurorul "nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții", adică rămâne în pasivitate totală. Prin urmare, dacă procurorul ar răspunde solicitării adresate de judecătorul de cameră preliminară în termen de 5 zile, cerându-i acestuia să prelungească termenul în care să remedieze neregularitățile, nu există vreun impediment legal pentru ca această durată de 5 zile să nu poată fi depășită, iar neregularitățile constatate să poată fi apoi remediate.

În acest sens, s-a arătat că, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere ca de fiecare dată, indiferent de situație, depășirea termenului de 5 zile pentru remedierea neregularităților actului de sesizare să fie sancționată cu restituirea cauzei la parchet, nu ar fi utilizat expresia "procurorul (...) nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții", ci ar fi utilizat un limbaj mai precis, de exemplu, menționând că procurorul nu a înlăturat neregularitățile actului de sesizare. În schimb, folosirea verbului "nu răspunde" poate fi interpretată drept o rămânere în pasivitate a procurorului care fie omite să remedieze neregularitățile constatate, fie ignoră total încheierea judecătorului de cameră preliminară.

În ceea ce privește felul actului procesual prin care se realizează remedierea s-a susținut că acesta trebuie să fie o ordonanță, deoarece din nicio dispoziție legală nu reiese că procurorul ar putea întocmi un nou rechizitoriu în aceeași cauză, excepție făcând situația în care cauza a fost restituită parchetului.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Codului de procedură penală rezultă că procurorul poate să rezolve cauzele prin rechizitorii sau ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărirea penală. Mutatis mutandis, remedierea neregularităților constatate trebuie realizată prin ordonanță deoarece, conform art. 286 din Codul de procedură penală, "procurorul dispune asupra actelor și măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel". Or, în situația analizată, legea nu prescrie care este actul procesual prin care se înlătură neregularitățile sesizării.

Referitor la chestiunea verificării actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și a termenului-limită până la care ar interveni această verificare, s-a susținut că actul procesual de remediere nu are o valoare echivalentă rechizitoriului și nu trebuie verificat de către procurorul ierarhic superior.

În acest sens, s-a arătat că rechizitoriul este actul prin care procurorul dispune trimiterea în judecată și, totodată, reprezintă actul de sesizare a instanței, iar niciun alt act al procurorului nu are această dublă aptitudine conferită de lege. Datorită importanței pe care o are rechizitoriul în rezolvarea cauzelor, legiuitorul a impus ca el să fie verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului sau de către procurorul ierarhic superior, după caz.

Dacă s-ar accepta soluția ca remedierea neregularităților actului de sesizare să se realizeze prin ordonanță și nu prin alt act procesual, concluzia care se impune este aceea că ordonanța prin care procurorul înlătură acele neregularități nu mai trebuie verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, întrucât legiuitorul impune această formalitate doar în cazul rechizitoriilor. O ordonanță de remediere a neregularităților nu reprezintă un nou act de sesizare a instanței și nici o nouă dispoziție de trimitere în judecată, acestea fiind dispuse prin rechizitoriu.

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Facultatea de Drept, a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept.

În acest sens, s-a arătat că dispozițiile legale a căror interpretare este solicitată sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate.

De la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, doctrina și practica judiciară au contribuit la interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează faza de cameră preliminară, în prezent existând consens cu privire la faptul că termenul de 5 zile reglementat de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen procedural imperativ, că remedierea se poate realiza fie printr-o ordonanță, fie printr-un act de sine stătător, precum și că actul de remediere trebuie să fie verificat de către procurorul ierarhic superior.

Pe fondul chestiunilor cu a căror dezlegare a fost sesizată instanța supremă, s-a apreciat că termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen procedural imperativ, că remedierea se realizează printr-un act de remediere sui-generis, ce trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior cu respectarea intervalului prevăzut de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile în care procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, s-a apreciat că termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen procedural imperativ, caracter ce rezultă din dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, care prevăd soluția de restituire obligatorie a cauzei la parchet, în situația în care procurorul nu răspunde în termenul prevăzut de lege.

Contrar opiniei instanței care a formulat sesizarea, s-a apreciat că lipsa răspunsului în termenul de 5 zile de la comunicarea încheierii prin care s-au constatat neregularități ale actului de sesizare nu atrage decăderea din dreptul de a dispune trimiterea în judecată, ci decăderea din dreptul de a remedia, în faza de cameră preliminară, neregularitățile sesizării, urmând a se dispune restituirea cauzei la parchet pentru lipsa mențiunii, formulată în termenul legal, de menținere, de către procuror, a dispoziției de trimitere în judecată.

Cu privire la felul actului de remediere, s-a apreciat că acesta ar trebui, în principiu, să îmbrace forma unui act de sine stătător, cu această denumire. El este un document modificator al rechizitoriului care, împreună cu acesta, stabilește limitele învestirii instanței. Dacă s-ar considera că remedierea rechizitoriului se va realiza printr-un act distinct cu această denumire, implicit acesta trebuie să fie și verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, în respectarea principiului simetriei actelor juridice.

Referitor la chestiunea verificării actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și a termenului-limită până la care ar interveni această verificare, s-a apreciat ca actul de remediere a rechizitoriului trebuie verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către conducătorul unității de parchet sau, după caz, de către procurorul ierarhic superior.

Obligativitatea verificării este consecința modificării conținutului actului de sesizare. Principiul simetriei actelor juridice impune cu puterea evidenței necesitatea ca actul modificator să îndeplinească aceleași condiții de formă precum actul modificat.

Referitor la termenul în care actul de remediere a neregularităților trebuie verificat de către procurorul ierarhic superior, s-a arătat că legea nu reglementează expres un astfel de termen. Cu toate acestea, procurorul ierarhic superior va fi ținut de termenul de 5 zile de la comunicarea încheierii prin care s-au constatat neregularități pentru a verifica legalitatea și temeinicia actului de remediere și a-l comunica la dosarul aflat în faza de cameră preliminară.

VI.

Examenul jurisprudenței în materie

Jurisprudența națională relevantă

În materialul transmis de curțile de apel au fost identificate mai multe hotărâri judecătorești relevante pentru problemele de drept ridicate în speță, urmând a fi prezentate cu titlu exemplificativ, raportat la fiecare problemă abordată.

1.1.

În ceea ce privește natura juridică a termenului de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, jurisprudența transmisă este în sensul că acest termen este unul imperativ, de decădere, a cărui încălcare atrage restituirea cauzei la procuror (în acest sens sunt, exemplificativ, Încheierea din 23 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în Dosarul nr. 42.163/3/2016/a1*; Încheierea nr. 250/CP din 26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția penală în Dosarul nr. 3.137/93/2018/a1; Încheierea nr. 234 din 16 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția penală în Dosarul nr. 3.272/86/2012*; Încheierea din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Zărnești în Dosarul nr. 1.873/338/2020/a1).

1.2.

Cu privire la felul actului procesual prin care se realizează remedierea neregularităților constatate de către judecătorul de cameră preliminară, în jurisprudența transmisă s-au identificat soluții diverse, potrivit cărora regularizarea se poate realiza prin:

ordonanță: de exemplu, Încheierea nr. 53/CP din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 3.927/62/2018/a1; Încheierea nr. 169/CP din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 58/62/2021/a2; Încheierea din 7 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. 661/42/2020/a1;

referat: de exemplu, Încheierea nr. 17 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția penală în Dosarul nr. 67/104/2021/a1; Încheierea din 17 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția penală în Dosarul nr. 9.923/63/2017/a1; Încheierea din 15 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția penală în Dosarul nr. 1.422/98/2018/a1;

adresă: de exemplu, Încheierea nr. 3 din 9 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală în Dosarul nr. 946/90/2016/a1;

supliment rechizitoriu: de exemplu, Încheierea nr. 89 din 12 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală în Dosarul nr. 453/241/2016/a1; Încheierea nr. 11/CP din 5 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 1.802/62/2019/a1*;

un act sui-generis, considerându-se că nu are relevanță felul actului emis, întrucât dispozițiile legale nu prevăd acest aspect: Încheierea nr. 11/CP din 5 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 1.802/62/2019/a1*; Încheierea nr. 136/CP din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 166/119/2018/a1; Încheierea din data de 28 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 21.422/197/2020/a1.

1.3.

Cu privire la necesitatea verificării actului de remediere de către procurorul ierarhic superior și termenul în care trebuie să intervină verificarea, din jurisprudența transmisă s-a conturat opinia conform căreia actul de remediere trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior (în acest sens, exemplificativ, Încheierea din data de 11 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Sălaj - Secția penală în Dosarul nr. 2.286/84/2015; Încheierea din data de 28 iulie 2021, pronunțată de Judecătoria Brașov - Secția penală în Dosarul nr. 21.422/197/2020/a1; Încheierea din data de 10 iunie 2021, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat), nefiind identificate hotărâri în care să fi fost analizat termenul în care trebuie efectuată această verificare.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1.

Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018, relevantă sub aspectul uneia dintre problemele de drept sesizate.

2.2.

În ceea ce privește deciziile de speță, la nivelul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate următoarele hotărâri în care a fost analizată problema de drept supusă dezlegării:

Încheierea nr. 977 din 11 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, prin care s-a reținut că "dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală nu prevăd cu claritate forma în care parchetul trebuie să remedieze neregularitățile rechizitoriului.

Pe de altă parte, aceste prevederi nu indică nici necesitatea «refacerii» actului de sesizare, așa încât din interpretarea literală reiese că cerința este satisfăcută și atunci când parchetul nu procede

§ Cauze similare