Decizia nr. 47/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1048/1/2023 — chestiunea de drept: următoarei chestiuni de drept în materie penală: ” Cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art.…

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept în materie penală: ” Cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementate de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, respectiv dacă în cadrul acestei proceduri – vizând verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (în contextul analizării, în principal, a unor excepţii de nelegalitate a actului de punere în mişcare a acţiunii penale şi a actului de sesizare a instanţei, pentru motivul emiterii acestora după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale) – judecătorul de cameră preliminară poate reţine împlinirea acestui termen, pe cale incidentală, ca temei concret al unor nelegalităţi ale actelor contestate, respectiv al unei nelegalităţi privind administrarea probelor ulterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în mod subsecvent constatării nulităţii actului de punere în mişcare a acţiunii penale?”

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 34 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Andrei Claudiu Rus.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Ioana Bogdan, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă Elena Rosana Bota, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Nicoleta Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând obiectul Dosarului nr. 1.048/1/2023 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, a învederat că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării de către unele instanţe, precum şi de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul întrebării prealabile, având în vedere că instanţa de trimitere urmăreşte dezlegarea unei probleme de drept care vizează procedura de cameră preliminară reglementată de dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, şi nu un aspect care ţine de judecata propriu-zisă a acţiunii penale, aşa cum prevăd dispoziţiile procesual penale şi cum a statuat, în mod constant, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, s-a mai susţinut că problema de drept care face obiectul sesizării nu necesită o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanţei supreme, întrucât nu are gradul de dificultate necesar care să impună pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNEI CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Încheierea de şedinţă din data de 10 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 4.392/118/2022/a1, care are ca obiect contestaţiile declarate de inculpaţii D.N., C.D.F. şi P.N. împotriva Încheierii penale nr. 631 din 21 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia penală, a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementate de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, respectiv dacă în cadrul acestei proceduri – vizând verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (în contextul analizării, în principal, a unor excepţii de nelegalitate a actului de punere în mişcare a acţiunii penale şi a actului de sesizare a instanţei, pentru motivul emiterii acestora după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale) – judecătorul de cameră preliminară poate reţine împlinirea acestui termen, pe cale incidentală, ca temei concret al unor nelegalităţi ale actelor contestate, respectiv al unei nelegalităţi privind administrarea probelor ulterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în mod subsecvent constatării nulităţii actului de punere în mişcare a acţiunii penale?” II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Rechizitoriul nr. 116 bis/P/2010 din data de 10 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaţilor D.N., C.D.F. şi P.N. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, după caz, de complicitate la această infracţiune, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal (1969) şi art. 5 din Codul penal, respectiv art. 26 alin. (1) din Codul penal (1969) raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal (1969) şi art. 5 din Codul penal. Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul D.N., în perioada 9 ianuarie 2008-9 iunie 2009, în calitate de administrator al S.C. M.D. – S.R.L., a comercializat cantitatea totală de 20.111.939 kg motorină şi 144.452 kg combustibil marin către cinci societăţi care deţineau remorchere, operaţiuni pe care le-a evidenţiat, cu ajutorul contabilei, inculpata P.N., în mod fictiv, în contabilitatea firmei ca fiind scutite de la plata accizelor aferente, sens în care au fost emise 454 de facturi fiscale, deşi combustibilul a fost destinat, în realitate, comercializării pe piaţa internă a carburanţilor auto, şi nu alimentării navelor, cauzându-se astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 27.273.573 lei, din care acciza în cuantum de 22.918.969 lei şi 4.354.604 lei TVA aferent accizei, precum şi că inculpatul C.D.F., în intervalul de referinţă, a semnat, în mod formal, un număr de 51 de procese-verbale de sigilare/desigilare pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunilor de marcare şi colorare a combustibililor livraţi de S.C. M.D. – S.R.L. către cele cinci societăţi comerciale, deşi nu au fost respectate dispoziţiile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.769/2007 pentru aprobarea Metodologiei privind marcarea şi colorarea unor produse energetice în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 314/2007 privind marcarea şi colorarea unor produse energetice şi prorogarea termenului privind marcarea produselor energetice prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.861/2006, întrucât a dispus salariaţilor din subordine să nu coloreze anumite transporturi de produse energetice scutite de la plata accizei, iar colorantul aferent cantităţii de produs energetic să fie predat conducătorilor auto într-un recipient separat, contrar dispoziţiilor legale, înlesnind în acest mod săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, de către inculpatul D.N.

La data de 22 iulie 2022, inculpaţii D.N., P.N. şi C.D.F. au formulat, în scris, în temeiul art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, mai multe cereri şi excepţii, printre care şi excepţia nelegalităţii actelor de urmărire penală efectuate în cauză ulterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, în raport cu cele statuate de Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, respectiv nr. 565 din 9 iunie 2022, motiv pentru care au solicitat constatarea nulităţii absolute a actelor de urmărire penală întocmite după data de 9 iunie 2019, dată la care aveau calitatea de suspecţi, cu consecinţa excluderii acestora, precum şi a actului de sesizare a instanţei, întrucât a fost emis la o dată la care competenţa funcţională a organului de urmărire penală a încetat.

Prin Încheierea nr. 631 din data de 21 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 4.392/118/2022/a1 al Tribunalului Constanţa, judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondate cererile şi excepţiile formulate de cei trei inculpaţi, constatând legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

În legătură cu constatarea nulităţii actelor de urmărire penală efectuate în cauză după împlinirea termenului de prescripţie ca efect al celor două decizii pronunţate de instanţa de contencios constituţional, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în esenţă, că nu este competent să analizeze incidenţa vreunui caz de stingere a acţiunii penale în raport cu obiectul procedurii în cameră preliminară, atribuţie ce îi revine exclusiv instanţei de judecată sesizate cu dezlegarea raportului de drept penal substanţial, în condiţiile art. 396 din Codul de procedură penală care fac trimitere la dispoziţiile art. 16 şi ale art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală. Ca atare, efectuarea unor acte de urmărire penală, administrarea de probe şi emiterea rechizitoriului ulterior datei la care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în cursul urmăririi penale nu atrage nelegalitatea acestor acte, verificarea legalităţii actelor de urmărire penală realizându-se prin raportare la prevederile legale care reglementează întocmirea acestora, fără să poată fi puse în discuţie aspecte de netemeinicie, cu consecinţa incidenţei regimului nulităţilor.

Inculpaţii D.N., C.D.F. şi P.N. au formulat contestaţii împotriva acestei încheieri, pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie fiind înregistrat Dosarul nr. 4.392/118/2022/a1.

La termenul din data de 10 ianuarie 2023, completul de judecată a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară reglementate de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, dacă judecătorul de cameră preliminară poate reţine împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, pe cale incidentală, ca temei concret al nelegalităţii administrării unor probe ulterior împlinirii acestui termen, în mod subsecvent constatării nulităţii actului de punere în mişcare a acţiunii penale. III. Opinia completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 4.392/118/2022/a1, în ultimă instanţă (adică contestaţie, singura cale ordinară de atac reglementată de art. 347 din Codul de procedură penală în procedura de cameră preliminară); soluţionarea contestaţiilor promovate de cei trei inculpaţi depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care motivul care a generat exercitarea căilor de atac vizează cererile şi excepţiile invocate în legătură cu constatarea nelegalităţii ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi a administrării unor probe pe care procurorul şi-a fundamentat acuzaţia, cu consecinţe inclusiv asupra soluţionării fondului cauzei; şi, nu în ultimul rând, instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs. Suplimentar, făcându-se trimitere la jurisprudenţa recentă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (Decizia nr. 23 din 4 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 4 iulie 2022), s-a arătat că este îndeplinită şi condiţia „în cursul judecăţii”, întrucât verificarea legalităţii trimiterii în judecată se realizează, în mod efectiv, printr-o activitate de judecată, aşa cum a reţinut şi instanţa supremă în cuprinsul deciziei anterior menţionate „existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată (…) în procedură preliminară (…)”.

De asemenea, inculpaţii D.N., C.D.F. şi P.N., prin apărător ales, au arătat că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât lămurirea chestiunii de drept puse în discuţie de completul de judecată reprezintă întocmai obiectul contestaţiilor exercitate, în timp ce reprezentantul Ministerului Public a opinat în sens contrar, arătând că de dezlegarea acestei probleme de drept nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Pornind de la dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală care reglementează obiectul procedurii în cameră preliminară, respectiv verificarea legalităţii efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, precum şi ale art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care stabilesc că acţiunea penală se pune în mişcare dacă nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Constanţa a arătat că judecătorul de cameră preliminară poate constata incidenţa unuia dintre cazurile de stingere a acţiunii penale ca temei de nelegalitate a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, aşa cum poate reţine inexistenţa unuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale ca motiv de nelegalitate a ordonanţei de clasare emise de procuror în condiţiile art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în procedura prevăzută de art. 336-341 din acelaşi cod.

Apărătorul ales al inculpaţilor D.N., C.D.F. şi P.N. a apreciat că judecătorul de cameră preliminară poate să constate intervenită prescripţia răspunderii penale, cu consecinţe asupra nelegalităţii actelor de urmărire penală efectuate ulterior împlinirii termenului de prescripţie. IV. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării

Prin Adresa nr. 517/C/1.230/III-5/2023 din data de 15 mai 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce în prealabil a reţinut că instanţa supremă a fost sesizată de o curte de apel învestită, cu calea ordinară de atac a contestaţiei, să soluţioneze în mod definitiv etapa procedurii în cameră preliminară şi care a pus în discuţie din oficiu o problemă de drept asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face, în prezent, obiectul unui asemenea recurs, a apreciat că soluţionarea cauzei pe fond nu depinde de interpretarea normei cu privire la care se solicită dezlegarea şi nici nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, motiv pentru care sesizarea nu îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, parchetul, raportându-se la problema de drept care face obiectul prezentei sesizări, respectiv nelegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi a anumitor probe ca o consecinţă a constatării pe cale incidentală a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, inclusiv din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale, a arătat că dezlegarea acesteia nu influenţează soluţia ce ar urma să fie dată pe fondul cauzei, în condiţiile în care, în exercitarea atribuţiilor sale, judecătorul de cameră preliminară nu antamează şi nici nu dispune, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict, în sensul pronunţării vreuneia dintre soluţiile reglementate de art. 396 din Codul de procedură penală, ci este chemat doar să stabilească, în urma verificării eventualelor vicii de legalitate invocate, care sunt actele de urmărire penală pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată, precum şi dacă actul de sesizare a instanţei îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de art. 328 din Codul de procedură penală.

Având în vedere că judecătorul de cameră preliminară nu are aptitudinea funcţională de a dezlega raportul de drept penal substanţial, acesta nu poate să examineze nici incidenţa vreunuia dintre impedimentele de exercitare a acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect ce ţine de soluţionarea procesului penal, atribut ce revine, după trimiterea în judecată, doar instanţei care judecă cauza în fond, cu atât mai mult cu cât orice statuare asupra prescripţiei răspunderii penale implică şi aprecieri de fond asupra încadrării juridice a faptei care face obiectul judecăţii, a datei de comitere şi a persoanei care a săvârşit-o, constatarea existenţei acestui impediment de procedură făcându-se numai după examinarea, pe baza probatoriului, a acestor chestiuni ce ţin de temeinicia acuzaţiei, ceea ce exclude reţinerea, inclusiv pe cale incidentală, în procedura în cameră preliminară, a împlinirii termenului de prescripţie, ca temei al nelegalităţii actelor de urmărire penală ori a rechizitoriului.

Drept urmare, s-a opinat că nu suntem în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care problema de drept nu are un grad de dificultate care să necesite clarificarea printr-o hotărâre prealabilă, motiv pentru care se impune respingerea sesizării ca inadmisibilă. V. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia specialiştilor în drept penal asupra problemei supuse examinării.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a arătat că sesizarea Curţii de Apel Constanţa îndeplineşte doar o parte din condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existenţa unui litigiu în ultimă instanţă, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, însă aceasta, deşi are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei, nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, întrucât dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt clare şi lipsite de echivoc şi nu ridică dificultăţi reale de interpretare care să fie de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului lor, în condiţiile în care obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea legalităţii sesizării instanţei, a efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară nu poate, nici cu titlu incidental, să constate existenţa sau inexistenţa vreunuia dintre cazurile care lipsesc de obiect sau temei acţiunea penală fără să depăşească limitele acestei faze procesuale.

În subsidiar, s-a arătat că, în cazul în care va fi apreciată ca admisibilă sesizarea, în procedura de cameră preliminară nu este permisă constatarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, întrucât stabilirea existenţei vreunuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală presupune în mod necesar aprecieri şi asupra unor elemente ce ţin de fondul cauzei, fapt ce este incompatibil cu stadiul procedurii. Suplimentar, s-a precizat că trimiterea instanţei de sesizare la dispoziţiile art. 336-341 din Codul de procedură penală care reglementează procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare emise de procuror nu poate fi primită, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară este competent, în virtutea prevederilor legale menţionate, să verifice legalitatea şi temeinicia acestei soluţii, ocazie cu care face aprecieri asupra existenţei faptei, încadrării sale juridice şi, eventual, asupra incidenţei legii penale mai favorabile.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a arătat că sesizarea Curţii de Apel Constanţa îndeplineşte condiţiile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv existenţa unui litigiu în ultimă instanţă, asupra chestiunii de drept nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau a unui recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, problema de drept sesizată are influenţă asupra soluţionării fondului cauzei, adică a contestaţiilor formulate de cei trei inculpaţi, întrucât vizează nelegalitatea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale şi rechizitoriului pentru motivul emiterii acestor acte după intervenirea prescripţiei răspunderii penale, şi, nu în ultimul rând, reprezintă o veritabilă chestiune de drept.

În acest context s-a reţinut că judecătorului de cameră preliminară îi revine, în raportare cu dispoziţiile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care obligă la verificarea inexistenţei cazurilor de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, prerogativa de a constata pe cale incidentală intervenţia prescripţiei răspunderii penale numai dacă termenul de prescripţie era împlinit la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale, întrucât, într-o atare situaţie, suntem în prezenţa unui triple nelegalităţi, respectiv a actului de inculpare cu efect asupra pierderii calităţii de inculpat, a probelor administrate în legătură cu calitatea de inculpat, precum şi a rechizitoriului, în condiţiile în care obiectul judecăţii nu poate fi stabilit cât timp persoana trimisă în judecată nu are calitatea de inculpat. Drept urmare, fiind vorba de o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, s-a conchis că se impune anularea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, dar şi excluderea probelor care nu puteau fi administrate în absenţa calităţii de inculpat, cu consecinţa restituirii cauzei la parchet. VI. Jurisprudenţa naţională cu privire la chestiunea de drept 1. Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a stabilit că „normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul penal”. În considerentele deciziei, instanţa supremă, făcând trimitere la Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 7 decembrie 2020, a reţinut că „aprecierea eronată (…) asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripţia răspunderii penale, constituie o eroare de judecată”. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală

Încheierea nr. 750 din 17 noiembrie 2020, pronunţată în calea de atac a contestaţiei formulate în procedura în cameră preliminară, prin care s-a reţinut că deşi s-a invocat incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv a prescripţiei speciale a răspunderii penale cu privire la una dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei, sens în care s-a făcut trimitere la Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, prin care s-a statuat că „existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, intrând în atribuţiile instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei să pronunţe – în condiţiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală – o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. (…) valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară.”

Încheierea nr. 422 din 30 iunie 2022, pronunţată în calea de atac a contestaţiei formulate în procedura în cameră preliminară, prin care s-a arătat că în cadrul procedurii camerei preliminare se efectuează un control de legalitate a posteriori atât a actului de trimitere în judecată, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, cât şi a probelor pe care se bazează acesta, iar obiectul acestei proceduri nu include aspecte legate de temeinicia trimiterii în judecată sau de posibilitatea de a ordona administrarea unor probe noi de către procuror. Aspectele privind împlinirea sau neîmplinirea cursului termenului de prescripţie generală şi existenţa sau inexistenţa vreunui caz de întrerupere, precum şi neregularitatea întocmirii rechizitoriului constând în împrejurarea că nu se poate determina legea penală mai favorabilă nu pot forma obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară, ci doar obiectul analizei instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei. În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, s-a considerat că aprecierea asupra acestei cauze de încetare a procesului penal urmează a fi realizată de către instanţa care judecă dosarul în fond, şi nu de către judecătorul de cameră preliminară.

Încheierea nr. 85 din 2 februarie 2023, pronunţată în calea de atac a contestaţiei formulate în procedura în cameră preliminară, prin care s-a reţinut că aspectele privind constatarea împlinirii termenului de prescripţie, cu consecinţa încetării procesului penal, nu pot face obiectul procedurii de cameră preliminară, acest aspect urmând să fie analizat de către instanţa de judecată în cursul judecăţii.

Încheierea nr. 59 din 3 februarie 2023, definitivă la data de 31 mai 2023, prin Încheierea nr. 5, prin care au fost respinse contestaţiile formulate de inculpaţi (ambele încheieri fiind pronunţate de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). În considerentele acesteia s-a menţionat în legătură cu solicitările ce vizează nelegalitatea ordonanţelor de efectuare în continuare a urmăririi penale in personam şi de punere în mişcare a acţiunii penale, precum şi a rechizitoriului, emise în condiţiile existenţei unei cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripţia răspunderii penale, în raport cu deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, că nu pot fi avute în vedere, întrucât excedează obiectului procedurii de cameră preliminară, având în vedere că reţinerea intervenţiei sau neintervenţiei prescripţiei răspunderii penale este o chestiune care ţine de fondul cauzei, şi nicidecum nu poate fi cenzurată sub aspectul îndeplinirii condiţiilor în această etapă a procesului penal. 3. Jurisprudenţa şi punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În urma consultării instanţelor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidenţiat o orientare jurisprudenţială majoritară, potrivit căreia în cadrul procedurii în cameră preliminară nu se poate constata, pe cale incidentală, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale ca temei al nelegalităţii actelor de urmărire penală efectuate, precum şi a probelor administrate ulterior intervenirii prescripţiei.

În argumentarea acestei opinii jurisprudenţiale, pornindu-se de la obiectul procedurii în cameră preliminară care îl constituie verificarea legalităţii sesizării instanţei, a efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor, precum şi de la interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Codul de procedură penală care reglementează în ce stadii procesuale pot fi date soluţii de stingere a procesului penal pentru incidenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară nu poate examina aspecte ce ţin de temeinicia acuzaţiei penale, cum ar fi constatarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, care, în anumite situaţii, presupune identificarea legii penale mai favorabile şi/sau verificarea şi stabilirea corectă a încadrării juridice a bazei factuale descrise prin rechizitoriu, demersuri incompatibile cu această etapă a procedurii judiciare, motiv pentru care, ulterior trimiterii în judecată a autorului şi participanţilor la săvârşirea activităţii infracţionale, numai instanţa care judecă cauza pe fond poate reţine existenţa unei cauze de încetare a procesului penal, dispunând în consecinţă.

Ca atare, s-a concluzionat că examinarea pe cale incidentală a instituţiei prescripţiei răspunderii penale prin raportare la deciziile nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu este permisă, având în vedere obiectul procedurii în cameră preliminară, o interpretare contrară echivalând cu o depăşire a limitelor de competenţă funcţională a organului judiciar stabilite de legiuitor pentru această etapă procesuală.

Acest punct de vedere a fost exprimat de următoarele curţi de apel/tribunale şi instanţe arondate: Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu, Judecătoria Aiud, Judecătoria Hunedoara, Judecătoria Deva, Judecătoria Sibiu; Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău, Tribunalul Neamţ, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Piatra-Neamţ; Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Covasna, Judecătoria Făgăraş şi Judecătoria Rupea; Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Buftea, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Turnu Măgurele; Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vişeu de Sus; Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, Tribunalul Mehedinţi, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Orşova, Judecătoria Caracal, Judecătoria Balş, Judecătoria Corabia; Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Tribunalul Vrancea; Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor; Curtea de Apel Ploieşti, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Vălenii de Munte şi Judecătoria Sinaia; Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoşani şi Judecătoria Botoşani; Curtea de Apel Timişoara; Tribunalul Tulcea şi Tribunalul Constanţa; Tribunalul Argeş; Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni şi Judecătoria Paşcani.

Au fost identificate şi transmise hotărâri judecătoreşti relevante în susţinerea acestei opinii de către următoarele instanţe: Curtea de Apel Braşov (Încheierea penală nr. 13/CP din 19 ianuarie 2022 şi Încheierea penală nr. 202/CP din 7 decembrie 2022), Judecătoria Făgăraş (Încheierea din data de 17 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.263/226/2022/a1), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală (Încheierea nr. 101/CO-CP din 10 aprilie 2019), Curtea de Apel Craiova (Încheierea nr. 59 din 21 iulie 2022), Curtea de Apel Cluj (Încheierea penală nr. 259 din 6 decembrie 2022), Tribunalul Maramureş (Încheierea penală nr. 44/CCP din 30 martie 2023), Judecătoria Baia Mare (Încheierea penală nr. 2.942 din 21 septembrie 2022 şi Încheierea penală nr. 526 din 1 februarie 2023), Tribunalul Sălaj (Încheierea penală nr. 25 din 30 septembrie 2022 şi Încheierea penală nr. 32 din 16 decembrie 2022), Curtea de Apel Suceava (Încheierea nr. 31 din 21 martie 2023), Tribunalul Botoşani (Încheierea nr. 281 din 7 decembrie 2022), Curtea de Apel Timişoara (Încheierea din 4 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 357/59/2018/a1), Tribunalul Constanţa (Încheierea penală nr. 190 din 24 martie 2023), Tribunalul Mureş (Încheierea penală nr. 15/CCP din 20 ianuarie 2023), Judecătoria Reghin (Încheierea finală cameră preliminară nr. 196 din 4 noiembrie 2022), Judecătoria Aiud (Încheierea finală cameră preliminară nr. 462 din 6 noiembrie 2019 şi Încheierea finală cameră preliminară nr. 209 din 25 mai 2022), Judecătoria Iaşi (Încheierea finală cameră preliminară nr. 149/a1 din 17 februarie 2023) şi Judecătoria Vaslui (Încheierea finală cameră preliminară din 25 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.447/333/2022/a1).

În sens contrar, opinia exprimată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Videle; Curtea de Apel Constanţa; Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Huşi şi Judecătoria Bârlad; Curtea de Apel Piteşti; Curtea de Apel Târgu Mureş; Tribunalul Braşov şi Judecătoria Braşov; Tribunalul Prahova şi Judecătoria Mizil; Tribunalul Timiş şi Judecătoria Timişoara; Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Agnita, Judecătoria Avrig, Judecătoria Haţeg şi Judecătoria Petroşani; Judecătoria Zalău; Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt, Judecătoria Craiova, Judecătoria Motru, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Segarcea, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Târgu Cărbuneşti şi Judecătoria Novaci; Judecătoria Brăila; Judecătoria Negreşti-Oaş; Judecătoria Roman şi Judecătoria Târgu-Neamţ constă în aceea că judecătorul de cameră preliminară poate constata intervenită prescripţia răspunderii penale pe cale incidentală, ca temei al nelegalităţii actelor de urmărire penală efectuate şi a probelor administrate în cauză ulterior împlinirii termenului de prescripţie, întrucât, în raport cu obiectul procedurii în cameră preliminară, precum şi cu prevederile art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală care nu permit punerea în mişcare a acţiunii penale când există vreunul din cazurile de împiedicare prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, exercitarea acţiunii penale ca instrument juridic prin care se aduce în faţa organelor judiciare conflictul de drept penal se realizează cu respectarea principiului legalităţii consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală. Drept urmare, s-a conchis că existenţa unui caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale atrage nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate, împrejurare ce atrage restituirea cauzei la parchet, în condiţiile art. 346 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.

Această orientare se reflectă în practica următoarelor instanţe: Curtea de Apel Alba Iulia (Încheierea nr. 40 din 18 iulie 2022), Tribunalul Constanţa (Încheierea finală cameră preliminară nr. 6 din 16 ianuarie 2023), Tribunalul Dâmboviţa (Încheierea din 23 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 3.973/120/2022/a1), Tribunalul Vaslui (Încheierea finală cameră preliminară nr. 3/CC din 26 ianuarie 2023).

Suplimentar, într-un punct de vedere nuanţat, Judecătoria Alba Iulia a arătat că împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale poate fi constatată pe cale incidentală de judecătorul de cameră preliminară doar în cazul în care actele de urmărire penală şi probele a căror nelegalitate se contestă au fost efectuate, respectiv administrate, după data de 9 iunie 2022, când a fost publicată Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curţii Constituţionale, o interpretare contrară conducând la sancţionarea organului de urmărire penală pentru lipsa de previziune în legătură cu o interpretare ulterioară dată de instanţa de contencios constituţional şi considerată ca fiind conformă cu legea fundamentală. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), art. 346 alin. (1) şi (4) şi art. 374 din Codul de procedură penală, „Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei”.

Considerentele acestei decizii se regăsesc şi în alte hotărâri pronunţate de instanţa de contencios constituţional, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţii de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, respectiv deciziile nr. 253 din 25 aprilie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017), nr. 516 din 6 iulie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 25 octombrie 2017) şi nr. 241 din 16 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 4 iulie 2019).

Prin deciziile nr. 239 din 19 aprilie 2018 şi nr. 116 din 15 martie 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018, respectiv nr. 770 din 2 august 2022, au fost respinse, ca neîntemeiate, printre altele, excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 342-346 din Codul de procedură penală, reţinându-se că „existenţa unui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-j) din Codul de procedură penală ar putea fi valorificată doar în faza de judecată, fiind de competenţa instanţei de judecată competente să soluţioneze fondul cauzei să pronunţe – în condiţiile art. 396 alin. (5)-(8) din Codul de procedură penală – o soluţie de achitare sau încetare a procesului penal. Curtea constată că valorificarea cazurilor care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport cu obiectul camerei preliminare (…). (…) instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie”.

Prin deciziile nr. 520 din 24 septembrie 2019 şi nr. 470 din 27 octombrie 2022, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2020, respectiv nr. 124 din 14 februarie 2023, prin care au fost respinse, printre altele, excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 17 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că, „într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 342 şi următoarele din acelaşi cod, ce reglementează procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară nu are posibilitatea de a pronunţa o soluţie de stingere a acţiunii penale, pentru vreunul dintre motivele prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în speţă, pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale. Pentru acest motiv, în ipoteza anterior arătată, judecătorul de cameră preliminară este obligat să recurgă la un artificiu procedural, mai exact la începerea judecăţii, pentru a putea constata că, în privinţa anumitor fapte din cuprinsul rechizitoriului, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”.

Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, prin care s-a statuat că prevederile privind prescripţia specială din art. 124 din Codul penal (n.n. 1969), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 63/2012, „sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi”, reţinându-se că „prescripţia aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal, (…) fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale” prin care „se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material”, motiv pentru care „termenul de prescripţie specială prevăzut de legea veche are valenţe constituţionale în măsura în care ultraactivează aplicându-se faptelor comise sub imperiul său şi care, în acord cu principiul securităţii juridice, nu au fost judecate definitiv până la apariţia legii noi”, în timp ce „termenul de prescripţie specială prevăzut de legea nouă este constituţional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârşite sub imperiul noii soluţii legislative”.

Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională, având în vedere că „prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept penal substanţial care are la bază trecerea timpului”, motiv pentru care „dispoziţiile legale ce reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale şi modalitatea de aplicare a acestora au o importanţă considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât şi pentru persoanele care săvârşesc infracţiuni.”

Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale, reţinându-se „că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.” VIII. Dispoziţii legale incidente Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal Art. 5. – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei ” (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.” Art. 155. – Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale ” (1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 Articol unic. – ” La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ” (1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.»” Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală Art. 16. – Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale ” (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: (…) f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; (…).” Art. 17. – Stingerea acţiunii penale ” (1) În cursul urmăririi penale acţiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunţare la urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege. (2) În cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.” Art. 309. – Punerea în mişcare a acţiunii penale ” (1) Acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1).” Art. 315. – Clasarea ” (1) Clasarea se dispune când: (…) b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1).” Art. 342. – Obiectul procedurii în camera preliminară ” Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.” Art. 345. – Procedura în camera preliminară ” (…) (3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remed