ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 53/F din 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, cu privire la inculpata A., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., precum și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 9 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, iar, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., precum și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. a), art. 76 alin. (1) și art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., precum și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., precum și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani, în formă continuată, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 1 lună închisoare, în total 2 ani și 7 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. și a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți).

Prin decizia penală nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au admis apelurile declarate de inculpații B., C. și S.C. D. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 53/F din 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe care, în baza art. 419 C. proc. pen., ce au fost extinse și cu privire la inculpatele A. și E..

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, printre altele, cu privire la inculpata A., s-au decis următoarele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., aplicată inculpatei A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpata A. pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale.

În temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a dispus față de inculpata A. schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și complicitate la spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., într-o singură infracțiune de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare (pentru infracțiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.) și de 1 an și 6 luni închisoare (pentru infracțiunea de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.) și s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (dreptul de a fi asociat, acționar, administrator, beneficiar real, reprezentant ori de a face parte din organele de conducere ale unei societăți) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea ei;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor ei de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei A. să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligată inculpata A. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare București sau al Arhiepiscopiei Bucureștilor - pe o perioadă de 100 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015, la data de 07.11.2022, a formulat contestație în anulare contestatoarea A., prin apărător ales, avocat F..

Cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea A. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.11.2022, sub nr. x/2022, fiind fixat termen pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare pentru termenul din data de 29.11.2022, ocazie cu care, prealabil discutării admisibilității în principiu a contestației în anulare, apărarea contestatoarei a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 67/2022 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ce a format obiectul dosarului asociat nr. x/2022

Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din data de 29 noiembrie 2022, cu majoritate, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015 și s-a fixat termen pentru judecarea contestației în anulare la data de 31.01.2023, reținându-se, în esență, că din verificarea condițiilor expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, rezultă că acestea vizează o hotărâre definitivă, a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) C. proc. pen. și că argumentele pe care se sprijină se circumscriu cazului de contestație în anulare invocat, prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., incident în cauză, în condițiile în care în concret se reține că prin decizia contestată în cauză instanță de apel nu a analizat prescripția răspunderii penale sub vreun aspect în ceea ce o privește pe contestatoarea - condamnată A..

Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 31.01.2023, s-au luat concluziile apărării contestatoarei și ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea A., Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că aceasta este fondată pentru următoarele motive:

Prin cererea de contestație în anulare formulată în cauză contestatoarea A. a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. În esență, pe fondul contestației în anulare, s-a solicitat desființarea deciziei penale nr. 306/A din 10 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rejudecarea apelului și să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunea de complicitate la delapidare și pentru infracțiunea de spălare de bani, în formă continuată, reținute în sarcina inculpatei, având în vedere că în cauză era incident un caz de încetare a procesului penal - art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În concret, s-a invocat intervenția prescripției răspunderii penale, caz de încetare a procesului penal, în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și cu Deciziile nr. 10/2017 și nr. 67/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Procedând la analiza pe fond a cazului de contestație în anulare invocat în speță, prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., incident în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin sentința penală nr. 53/F din 26 martie 2018 a Curții de Apel București, alături de alți inculpați, în sarcina contestatoarei - condamnate A. a fost reținută săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.;

- complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen.;

- spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și respectiv, complicitate la aceeași infracțiune.

Împotriva sentinței penale nr. 53/F din 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală au declarat apel inculpații B., C. și S.C. D. S.R.L. și Ministerul Public care a solicitat condamnarea și a inculpatului G. și majorarea cuantumului pedepselor aplicate tuturor inculpaților, a căror executare să se realizeze în regim de detenție, întrucât instanța de fond nu a evaluat în mod corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Inculpata A. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței menționate.

Din conținutul deciziei penale nr. 306/A din 10 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că instanța de apel a examinat criticile formulate de inculpații B., C. și S.C. D. S.R.L. referitoare la determinarea legii penale mai favorabile și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, ultima în interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018.

Instanța de apel a constatat că, în raport cu Decizia nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. s-a împlinit anterior îndeplinirii în cauză a unui act de procedură care să fi trebuit comunicat inculpaților. Având în vedere soluția de încetare a procesului penal ce se impunea în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., instanța de apel a extins efectele apelului declarat de apelanți și la inculpatele A. și E., care nu exercitaseră calea de atac împotriva sentinței.

Referitor la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, instanța de apel a examinat apărările formulate de inculpații B. (autor) și C. (complice) și, în raport cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., interpretate prin prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale a fost întrerupt și ca atare, nu era împlinit la acel moment.

În analiza instanței de apel nu s-a făcut vreo referire la prescripția răspunderii penale în ceea ce o privea pe inculpata A..

Se mai reține că în cauză nu au fost formulate motive de apel și nu s-a examinat din oficiu problematica prescripției răspunderii penale în raport cu infracțiunea de spălare a banilor.

Prin urmare, în raport cu cele reține în cauză, Înalta Curte constată că în lipsa dezbaterii și analizării de către instanța de apel care a pronunțat decizia contestată a cauzei de încetare a procesului penal, în speță, este incident cazul de contestație în anulare invocat de contestatoarea - condamnată A. - art. 426 lit. b) C. proc. pen. - în concret, nefiind analizată de instanța de apel prescripția răspunderii penale în ceea ce privește comiterea celor două infracțiuni reținute în sarcina contestatoarei, de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În acest sens, se are în vedere că prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că "Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".

Din considerentele acestei din urmă decizii rezultă că pe calea contestației în anulare nu pot fi invocate chestiuni privind fondul cauzei (vitium in judicando), ci numai erori de procedură (error in procedendo), iar aprecierea eronată a instanțelor de judecată asupra incidenței unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripția răspunderii penale, constituie o eroare de judecată, respectiv "o greșeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătorești astfel pronunțate". În schimb, "omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanța neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluție de încetare a procesului penal" (în același sens, Decizia Curții Constituționale nr. 453/2020, paragrafele 29 și 30).

Așadar, se reține că omisiunea instanței de apel de a analiza incidența cauzei de încetare a procesului penal constituie o eroare de procedură. Eroarea de procedură menționată trebuie înțeleasă ca lipsa propriu-zisă a analizării instituției prescripției răspunderii penale, indiferent dacă aceasta a fost invocată de părți ori din oficiu. Orice analiză efectuată de instanța de apel asupra aceleiași chestiuni va constitui o eventuală eroare de judecată, care însă nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare.

Or, așa cum s-a reținut în cauza de față, Înalta Curte constată că instanța de apel care a pronunțat decizia nr. 306/A din 10 octombrie 2019 nu a analizat prescripția răspunderii penale sub vreun aspect în ceea ce o privește pe contestatoarea - condamnată A. și pentru infracțiunile de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și respectiv, de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În plus, Înalta Curte reține că analizarea cauzei de încetare a procesului penal în ceea ce îl privește pe autor nu poate determina concluzia că incidența prescripției răspunderii penale a fost analizată implicit și în ceea ce privește participantul la aceeași infracțiune și nu înlătură eroarea de procedură în sensul descris anterior. De asemenea, la nivel teoretic, date fiind diferențele dintre termenele de prescripție aplicabile diferitelor categorii de făptuitori, precum și posibila incidență a unor cauze de suspendare a curgerii termenului, analizarea unei cauze de întrerupere a curgerii termenului față de un participant și a efectelor acesteia în raport cu dispozițiile art. 155 alin. (3) C. pen. nu poate echivala cu o analiză a cauzei de încetare a procesului penal față de toți participanții la o infracțiune.

Prescripția răspunderii penale constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru o anumită infracțiune, justificată de influența pe care trecerea timpului o exercită asupra necesității de a se recurge la constrângere penală (V. Dongoroz, I. Fodor, S. Kahane, I. Oancea, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roșca, Explicații teoretice ale C. pen. român, Partea generală - vol. II, Ed. Academiei Române, 1970, 2003, p. 340).

Răspunderea penală are eminamente un caracter personal, iar durata termenelor de prescripție a răspunderii penale este determinată distinct de legiuitor în funcție de gravitatea infracțiunii săvârșite, prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta.

Rezultă astfel că examinarea incidenței prescripției răspunderii penale în toate cazurile, inclusiv în cele în care există o pluralitate de făptuitori sau de fapte prevăzute de legea penală, trebuie realizată distinct pentru fiecare făptuitor și pentru fiecare infracțiune în parte.

În aceste coordonate, reținând că instanța de apel care a pronunțat decizia penală nr. 306/A din 10 octombrie 2019 nu a analizat prescripția răspunderii penale față de contestatoarea - condamnată A. pentru săvârșirea celor două infracțiuni anterior menținute și având în vedere că în speță se constată că la data pronunțării deciziei de apel atacate cu prezenta contestație în anulare pentru faptele contestatoarei A. era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază întemeiată contestația în anulare de față, urmând a o admite în considerarea următoarelor argumente.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

În concluzie, relativ la cele reținute, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În cauză, prin prisma cazului de contestație în anulare reglementat de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va analiza dacă la data soluționării apelurilor exercitate în speță, respectiv la 10 octombrie 2019, în cauză existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv incidența dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum aceste prevederi au fost reconfigurate prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 în interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pentru faptele contestatoarei A., la data pronunțării deciziei contestate, era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia contestată că inculpata A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, constând în aceea că, în perioada iulie 2008 - iunie 2009, a înlesnit activitatea infracțională a inculpatului B., semnând 8 contracte de vânzare-cumpărare, în calitate de asociat și director la H., și întocmind cele 8 facturi de penalități, în valoare totală de 20.575.911 RON (1.09.2008-29.10.2008) emise față de I. S.R.L., și acceptate imediat la plată de inculpatul B., facturi ce au stat la baza emiterii somațiilor de plată și a obținerii titlurilor executorii, și ulterior s-a ocupat de întreg demersul judiciar, fiind mandatată să reprezinte în instanță, pe lângă H. - al cărei asociat și director era, și societățile nerezidente J., K., L., în vederea obținerii titlurilor executorii față de I. S.R.L., cunoscând caracterul fictiv al contractelor, tot ea fiind cea care, în calitate de asociat și director la H. a semnat 5 contracte de tranzacție cu I. S.R.L., pentru a putea urgenta procedura litigioasă, procedură în urma căreia inculpatul B. și-a însușit, ilicit, suma totală de 39.665.729 RON din patrimoniul societății pe care o administra, reținându-se că faptele inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., raportat la art. 308 C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatei s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, reținându-se că faptele inculpatei A., care, prin intermediul societății nerezidente H., al cărei asociat (25%) și director era, a încasat în perioada 04.12.2008 - 10.12.2008, suma totală de 6.881.185 RON (patru transferuri bancare), în contul deschis la M. - Sucursala România, pentru care era împuternicită, sumă care ulterior a fost transformată într-un total de 1.745.877 EURO, și imediat direcționată către membrii grupării, în perioada 05.12.2008 - 12.02.2009, fie direct, fie prin intermediul altor offshore-uri controlate de aceștia, în vederea ascunderii sau disimulării adevăratei naturi a provenienței acestora, respectiv din delapidarea I. S.R.L., inculpata A. dobândind în urma spălării suma de 194.377 EURO (provenind de la N. - 155.877 EURO, O. - 38.500 EURO, după încasările directe ale acestora de la H.), folosită la data de 12.02.2009 pentru achiziționarea unui imobil situat în București, str. x, precum și faptele aceleiași inculpate care, i-a înlesnit, cu intenție, inculpatului B., ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței imobilului situat în București, Calea x, cunoscând că provine din delapidarea patrimoniului I. S.R.L., prin obținerea de către S.C. P. S.R.L. a justificării contractului de dare în plată (din 07.11.2008) a imobilului susmenționat, prin încheierea de către H. (titulara unor creanțe certe, lichide și exigibile, artificial create prin înțelegerea dintre membrii grupului), a contractului de cesiune de creanță nr. x din 29.10.2008, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Pentru infracțiunea de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave reținută în sarcina contestatoarei A., norma de incriminare - art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 și 309 C. pen. - prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

De asemenea, pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019 reținută în sarcina inculpatei, legea prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. prevede că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina contestatoarei A., anterior menționate, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., și anume de 8 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptelor, respectiv perioada iulie 2008 - iunie 2009 și perioada 5.12.2008 - 12.02.2009 și s-a împlinit în iunie 2017 și respectiv la data de 11.02.2017.

Prin urmare, termenul de prescripție de 8 ani incident în cauză era evident împlinit anterior pronunțării deciziei penale nr. 306/A din data de 10.10.2019 a Înaltei Curte de Casație și Justiție - secția penală, din dosarul nr. x/2015, care face obiectul căii extraordinare de atac de față.

De altfel, în practica Înaltei Curți ulterioară deciziei instanței de control constituțional și a hotărârii pronunțate de instanța supremă în mecanismul de unificare a practicii judiciare, s-a constatat admiterea contestației în anulare în cazul împlinirii termenului general de prescripție (decizia nr. 253/A din data de 6 decembrie 2022, dosar nr. x/2022; decizia nr. 262 din data de 15 decembrie 2022, dosar nr. x/2022; decizia nr. 269/A din data de 21 decembrie 2022, dosar nr. x/2022).

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpatei A. a fost înlăturată, sens în care, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și de spălare de bani, în formă continuată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, cu majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015.

Va desființa în latură penală decizia penală contestată doar cu privire la inculpata A. și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

De asemenea, va anula formele de executare emise în cauză privind pe inculpata A..

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea contestației în anulare vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015.

Desființează în latură penală decizia penală contestată doar cu privire la inculpata A. și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Anulează formele de executare emise în cauză privind pe inculpata A..

Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea contestației în anulare rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.

Cu opinie separată a doamnei judecător Q., în sensul respingerii, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2015, cu obligarea contestatoarei la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulate de contestatoarea condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 306/A din data de 10 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, pentru următoarele considerente:

Judecarea prezentei căi extraordinare de atac s-a realizat în limitele fixate prin încheierea din data de 29 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, prin care, în majoritate, s-a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatoarea A., cerere întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În considerentele încheierii anterior menționate, s-a reținut, în esență, că instanța de apel care a pronunțat decizia penală nr. 306/A din 10 octombrie 2019 nu a analizat prescripția răspunderii penale față de contestatoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 și art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. și respectiv, de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. O atare împrejurare ar justifica analiza, în prezenta cale extraordinară de atac, a incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. și cu Deciziile Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 10/2017 și nr. 67/2022.

Sub un prim aspect, consider că prezenta contestație în anulare ridică, în realitate, nu problema unei eventuale omisiuni a instanței de apel de a statua asupra prescripției răspunderii penale a contestatoarei, ci pe aceea a caracterului pretins eronat al interpretării date de această instanță dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare la data pronunțării deciziei nr. 306/A/2019.

În al doilea rând, apreciez că invocarea, în calea extraordinară de atac, a interpretării pretins eronate a normelor incidente în materia prescripției ca efect exclusiv al sancționării acestora prin Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale, tinde la valorificarea efectelor unei decizii a instanței de contencios constituțional într-o cauză definitiv soluționată anterior pronunțării respectivei decizii, contrar exigențelor desprinse din însăși jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

Ambele argumente anterior expuse relevă caracterul nefondat al contestației în anulare și impuneau respingerea acesteia ca atare.

I. Cu privire la cenzurarea ulterioară, în calea de atac a contestației în anulare, a modalității de interpretare a legii de către instanța de apel

Contestația în anulare are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, de anulare și retractare a hotărârilor judecătorești definitive ce conțin exclusiv erori de drept grefate pe nulități ale actelor de procedură, adică pe încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procesului penal, sancționabile cu nulitatea absolută sau relativă.

Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial printr-o hotărâre penală definitivă nu poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, deoarece, în această ipoteză, statuările în drept ale instanței de apel se bucură de autoritate de lucru judecat, iar repunerea lor în discuție ar echivala cu reevaluarea în substanță a fundamentului juridic al soluției în sine (error in judicando), pe calea unui apel deghizat.

În situația particulară a cazului prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aceasta însemnă că retractarea unei hotărâri definitive poate interveni doar în ipoteza în care instanța de apel care a pronunțat decizia definitivă a omis să evalueze, în mod efectiv, probele ce evidențiau existența cauzei de încetare a procesului penal, deoarece numai o atare omisiune ar genera o eroare de procedură.

În schimb, atunci când cauza prezumată de încetare a procesului penal a făcut obiectul unei evaluări nemijlocite a instanței de apel, care a statuat neechivoc asupra inaplicabilității sale într-o cauză dată, raționamentul instanței reflectă un act de judecată care se bucură pe deplin de autoritate de lucru judecat și nu mai poate fi repus în discuție. Aceasta deoarece principiul securității raporturilor juridice se opune ca o parte să poată solicita reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogări decât dacă o impun motive substanțiale și serioase (hotărârea din 07.07.2009, în Cauza Stanca Popescu împotriva României, hotărârea din 24.07.2003, în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei).

În speța de față, în considerentele deciziei penale atacate - pag. 35 - instanța de apel a analizat efectiv chestiunea prescripției răspunderii penale, din perspectiva efectelor Deciziei nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

În acest sens, s-a reținut în mod explicit că, "în raport cu Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale (...), cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale își produce efectele numai când sunt efectuate actele de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului". Pe cale de consecință, în urma analizei succesiunii actelor procesuale efectuate în cauză, instanța de apel a constatat că solicitările vizând încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală sunt fondate numai pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional, nu însă și pentru cea de delapidare, în privința căreia "termenul de prescripție generală de 8 ani a fost întrerupt, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., interpretate prin prisma deciziei nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional" (pag. 39 a deciziei).

Analiza instanței de apel a fost, așadar, una efectivă și a vizat, în mod explicit, acuzația de constituire a unui grup infracțional (pentru care s-a dispus, de altfel, soluția de încetare a procesului penal față de contestatoare), precum și acuzația de delapidare cu consecințe deosebit de grave (concluzionându-se că nu s-a împlinit termenul de prescripție).

În cazul celei din urmă infracțiuni, deși circumscrise numai acuzațiilor aduse autorului și coinculpatului complice C., concluziile instanței de apel nu ar putea primi o semnificație diferită în cazul contestatoarei, de vreme ce aceasta a avut calitatea de complice la aceeași activitate ilicită epuizată la data de 21.01.2009, în privința sa intervenind, așa cum s-a reținut în considerentele deciziei atacate, un act întreruptiv de prescripție la data de 17.09.2014 (pag. 36 a deciziei). În atare condiții, s-a concluzionat că termenul de prescripție generală de 8 ani a fost întrerupt, iar termenul de prescripție specială de 16 ani nu era împlinit la data soluționării apelurilor.

De vreme ce termenul de prescripție curge, pentru toți participanții, de la data săvârșirii infracțiunii [art. 154 alin. (2) C. pen..], iar actul întreruptiv de prescripție realizat față de un participant produce efecte față de toți ceilalți participanți la infracțiune [art. 155 alin. (3) C. pen..] rezultă că raționamentul instanței de apel cu privire la neincidența prescripției față de autorul și complicele la infracțiunea de delapidare nu putea fi altul în cazul contestatoarei - complice la aceeași infracțiune. Dispozițiile art. 155 alin. (2) din C. pen. reglementează în mod unitar momentul de început al cursului prescripției, acesta fiind echivalent datei săvârșirii infracțiunii de către autor. Aceasta înseamnă că, în cazul participației penale, termenul de prescripție a răspunderii penale va începe să curgă de la data acțiunii sau inacțiunii comise de autor, iar nu în raport cu data actului participantului secundar, o pluralitate ocazională de făptuitori nefiind susceptibilă a modifica nici caracterul unitar al infracțiunii și nici unicitatea termenului de prescripție.

În mod similar, acest raționament nu putea fi diferit în cazul spălării de bani reținute în sarcina inculpatei A., de vreme ce, așa cum a constatat instanța de apel, data epuizării acestei fapte este 12.02.2009, iar la data de 17.09.2014 a intervenit un act întreruptiv de prescripție, constatările instanței de apel conducând la concluzia inechivocă că termenul general de prescripție de 8 ani nu era împlinit la data pronunțării deciziei atacate.

Or, a considera că statuările exprese ale instanței de apel, referitoare la neincidența prescripției răspunderii penale în cazul autorului infracțiunii de delapidare și al complicelui, nu ar viza, formal, și situația celui de-al doilea participant secundar la aceeași faptă (cazul contestatoarei) ori situația unei infracțiuni pentru care legea prevede aceleași limite de pedeapsă (cazul spălării de bani) are ca efect inevitabil coexistența unor concluzii inconciliabile cu privire la prescripția răspunderii penale în aceeași cauză și pentru aceleași fapte.

În concret, efectul acestui raționament este acela că, în aceeași cauză, pe de o parte, interpretarea definitivă a instanței de apel continuă să își producă efectele juridice sub aspectul incidenței sau nu a prescripției pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional și delapidare (aceasta din urmă numai cu privire la autorul faptei și un complice), iar, pe de altă parte, concomitent, se invalidează această interpretare definitivă numai cu privire la un al doilea complice la aceeași faptă de delapidare, respectiv pentru o infracțiune pentru care legea prevede aceleași limite de pedeapsă (cazul spălării de bani).

O astfel de disociere este lipsită de fundament juridic.

Odată statuat în mod definitiv, cu caracter de principiu, asupra modalității de interpretare și aplicare a prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen. într-o cauză dată, invalidarea acestui raționament în contestația în anulare formulată de un acuzat a cărui situație a fost examinată de către instanța de apel (fie și numai ca efect al extinderii apelului, cum a fost cazul contestatoarei) echivalează cu cenzurarea, în substanță, a fondului dezlegării juridice date prescripției în apel, încălcându-se limitele restrictive în care poate fi cenzurată, potrivit art. 426 și urm. C. proc. pen., o hotărâre penală definitivă.

Devin, astfel incidente, considerațiile regăsite în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022) a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora, în ipoteza în care instanța de apel a examinat incidența dispozițiilor legale referitoare la prescripția răspunderii penale prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, invocarea naturii juridice diferite a acesteia din urmă, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022, nu poate fi realizată pe calea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât constituie o chestiune de drept, iar nu o eroare de procedură.

II. Cu privire la valorificarea Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale într-o cauză definitiv soluționată anterior pronunțării acestei decizii

Prezenta contestație în anulare s-a întemeiat, în mod exclusiv și determinant, pe situația ivită subsecvent pronunțării, ulterior soluționării definitive a cauzei, a Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022), prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut, printre altele, pe de o parte, că, prin efectele produse, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituțio