ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2025

Ședința publică din data de 20 mai 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1407/F din 27 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de luare de mită, cu executare în regim de detenție. În baza art. 67 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani, care s-a dispus să se execute după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune dispusă față de inculpat prin ordonanța din 04.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 6.300.000 euro, echivalent în RON la cursul oficial al BNR, din ziua executării.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost instituită măsura sechestrului asigurator în limita sumei de 140.000 euro folosită la achiziționarea apartamentului nr. x situat pe strada x, nr. 12, bl. M23.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 265/P/2015 din 18.12.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, cu privire la următoarele bunuri și sume de bani: 2.183.820 euro, sumă existentă, la 01 februarie 2018, în conturile din Elveția ale societății B.., plus dobânzile ulterioare; 1.503.000 euro, sumă primită de C. și investită în terenul și construcția din București strada x nr. 22, proprietatea C.; 137.500 de euro, sumă primită de D. și investită în apartamentul situat în București, strada x nr. 12, proprietatea lui D.; autoturismul, achiziționat cu suma de 86.800 RON, pe numele lui D.; 37.464 RON, sumă primită de E. și investită în apartamentul nr. x din București, strada x nr. 4, proprietatea acesteia; 68.680 RON, sumă primită de F. și investită în apartamentul nr. x din București, strada x nr. 4, proprietatea acesteia, sumele de bani susmenționate urmând să facă obiectul confiscării speciale, în temeiul art. 289 alin. (3) raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor inculpatului, prezente și viitoare în limita sumei de 2.294.187 euro (având în vedere că suma totală primită cu titlu de mită a fost de 6.300.000 de euro, iar în limita sumei de 4.005.813 euro au fost identificate sumele de bani și bunurile imobile ce fac obiectul măsurilor asiguratorii mai sus menționate).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A., precum și persoanele interesate D. (n. 14. IX.1951), D. (n. 8. X.1976), F. și E..

Prin decizia penală nr. 1049/A din 25 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1407/F/27.11.2020 a Tribunalului București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2018, a fost desființată, în parte, sentința penală și, rejudecând pe fond:

S-a constatat că prin încheierea de ședință din 12.05.2021, instanța, din oficiu, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale reținute în sarcina apelantului intimat inculpat A. din infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen. (4 acte materiale) în infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (4 acte materiale).

În temeiul art. 217 alin. (6) C. proc. pen., au fost constatate încetate efectele declarației proprietarului G., care poartă încheierea de autentificare nr. x/12. IV.2017 a Biroului Individual Notarial H., prin care a constituit garanția reală imobiliară pentru cauțiunea în sumă de 4.500.000 RON, stabilită la luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune față de inculpat, prin ordonanța din 04.04.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul nr. x/2015.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții intimați persoane interesate D. (n. 14. IX.1951), D. (n. 8. X.1976), decedat la 22. IX.2021, F. și E. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 09 august 2022, întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7, pct. 8 și pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul A. a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație. În ceea ce privește "cazul de recurs în casație motivat prin prisma faptului că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal", recurentul a arătat că cerere de recurs în casație este însoțită de o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., care se impune a fi discutată cu ocazia soluționării admisibilității în principiu.

În susținerea cererii de recurs în casație, în esență, cu privire la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), recurentul inculpat A. a menționat că instanța de apel, în mod greșit, i-a respins solicitarea privind încetarea procesului penal, cu motivarea că, prin procesul-verbal din 04.04.2017, de aducere la cunoștință a ordonanței din aceeași dată, prin care s-a pus în mișcare acțiunea penală, a fost întrerupt cursul termenului de prescripție, reținându-se că această comunicare s-a realizat anterior datei de 25 iunie 2018 (momentul publicării în M.Of. a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018) și că, de la emiterea ordonanței din 04.04.2017, a început să curgă un nou termen de prescripție.

Recurentul a considerat că soluția instanței de apel este greșită, deoarece, raportat la încadrarea juridică reținută de instanță, astfel cum a fost stabilită prin încheierea din 12.05.2021 (în sensul înlăturării art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea imputată este de la 3 la 10 ani închisoare. Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, calculat cel târziu de la 22.10.2012 (când s-a reținut în rechizitoriu că ar fi avut loc ultima remitere a comisionului pretins), așa încât acesta s-a împlinit la 22.10.2020, anterior pronunțării hotărârii de către prima instanță (27.11.2020).

În susținerea celor arătate, recurentul a făcut trimitere la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018, nr. 358/2022, nr. 1092/2012, nr. 265/2014 și nr. 443/2017, la decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și s-a referit la natura juridică a instituției prescripției răspunderii penale ca normă de drept penal material, invocând practica instanțelor de judecată care confirmă faptul că instituția întreruperii prescripției răspunderii penale face parte din ansamblul normelor juridice circumscrise analizei incidenței legii penale mai favorabile, în raport de art. 5 C. pen.

Pe cale de consecință, recurentul a susținut că, făcând aplicarea art. 5 C. pen., în cazul său, nu a fost întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, așa încât, la 22.10.2020 s-a împlinit termenul general al prescripției răspunderii penale, devenind incidente dispozițiile art. 16 lit. f) C. proc. pen.

În acest caz, a precizat că s-ar impune încetarea procesului penal.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de recurs în casație, instanța a reținut, în legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., că motivele de recurs invocate nu prezintă aparența de sustenabilitate a acestuia, după cum nu se încadrează niciunui alt caz de casare dintre cele limitativ și expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. În concret, criticile indicate în cererea de recurs în casație vizează o ipoteză care nu se circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., din moment ce nu există situația premisă prevăzută de legiuitor, vizând existența unei dispoziții de încetare a procesului penal, prin decizia atacată fiind pronunțată o soluție de condamnare.

Drept urmare, prin încheierea din 29 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dsaorul nr. x/2018, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1049/A din 25 iulie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, doar în ceea ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen. și a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători.

Totodată, prin încheierea 29 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 29 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, a formulat revizuire condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 17 aprilie 2025, sub nr. x/2025.

În susținerea căii de atac, în esență, revizuentul condamnat A. a arătat că, în cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termen legal și este motivată în fapt și în drept, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât încheierea din 29 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituțională după ce aceasta a devenit definitivă, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. A menționat recurentul că, în acea cauză, a invocat și o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., și, urmare a admiterii acestei solicitări, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale.

În concret, s-a arătat că, ulterior pronunțării încheierii din 29 martie 2023 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, prin care cererea sa de recurs în casație întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. nu a fost admisă în principiu, acest text de lege, care la acel moment s-a apreciat că nu este incident în cauză, a fost declarat neconstituțional.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, referitor la compunerea completului de judecată, instanța constată că este competentă, în actuala compunere (trei judecători), să se pronunțe asupra cererii de revizuire formulate de condamnatul condamnatul A. împotriva încheierii din 29 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018.

Astfel, se constată că obiectul cauzei de față îl constituie cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și vizează o încheiere pronunțată într-un recurs în casație, în procedura de filtru, și, pe cale de consecință, competența nu poate reveni decât instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sub acest aspect se observă că, potrivit art. 458 C. proc. pen., competența de a soluționa cererea de revizuire revine instanței care a judecat cauza în primă instanță, or judecătorul de filtru nu face o judecată în primă instanță, prevederile procedurale referitoare la examinarea admisibilității în principiu fiind diferite de cele care reglementează judecata în primă instanță. Dispozițiile legale care reglementează calea de atac a revizuirii fac referire la instanța competentă să soluționeze cauza, în sensul unei instanțe de judecată în complet colegial, și nu la un judecător desemnat în procedura prealabilă. Deopotrivă, se observă că procedura admisibilității în principiu a recursului în casație nu presupune analizarea temeiniciei motivelor invocate, ci exclusiv verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac. În cadrul acestei etape preliminare, instanța - reprezentată printr-un complet compus dintr-un singur judecător - se pronunță doar asupra admisibilității în principiu a recursului, fără a se angaja într-o analiză de fond a criticilor formulate.

Conform dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător. Totodată, prevederile art. 78 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 274 din 3 aprilie 2023, cu modificările ulterioare, statuează că președintele completului de judecată, în cazurile prevăzute de lege, întocmește raportul asupra admisibilității în principiu a recursului sau desemnează un alt membru al completului ori magistratul-asistent în acest scop.

Din interpretarea dispozițiilor legale rezultă că verificarea admisibilității recursului în casație nu se realizează de un complet distinct de cel care urmează a se pronunța pe fondul căii extraordinare de atac, ci de unul dintre membrii acestui complet. Prin urmare, revizuirea hotărârilor de soluționare a recursului în casație, indiferent dacă privesc admisibilitatea sau fondul acestuia, revine în competența completului învestit cu soluționarea căii extraordinare de atac.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte constată că aceasta este admisibilă în principiu.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

La momentul analizării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, conform prevederilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, conform art. 457 alin. (1) teza finală C. proc. pen., revizuentul a fost parte în cauza a cărei revizuire se cere, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar încheierea din data de 29 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, este o hotărârea definitivă.

Totodată, cererea a fost formulată și motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., conform căruia revizuirea poate fi cerută atunci când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În acest context, se reține că prin încheierea a cărei revizuire se solicită, pronunțată de Înalta Curte, în etapa admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul A., referitor la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a constatat că motivele de recurs nu prezintă aparența de sustenabilitate a acestui caz, după cum nu se încadrează niciunui alt caz de casare dintre cele limitativ și expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. În concret, s-a reținut că motivele indicate în cererea de recurs în casație vizează o ipoteză care nu se circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., din moment ce nu există situația premisă prevăzută de legiuitor, vizând existența unei dispoziții de încetare a procesului penal, prin decizia atacată fiind pronunțată o soluție de condamnare.

Pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impune ca revizuentul să fi invocat excepția de neconstituționalitate în cadrul dosarului său soluționat definitiv, condiție îndeplinită în speță. În acest sens, se observă că prin încheierea din 29 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de recurentul A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

După rămânerea definitivă a încheierii împotriva căreia a fost formulată prezenta cale extraordinară de atac, prin decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18.02.2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328/11.04.2025, s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională.

Așa fiind, constatând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, va face aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 459 alin. (4) C. proc. pen., și va dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Pe fondul cererii de revizuire, evaluând consecințele încălcării dispoziției a cărei neconstituționalitate s-a constatat prin decizia Curții Constituționale nr. 50/18.02.2025, Înalta Curte constată că acestea continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii atacate.

A raționa altfel, ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casație și a perpetua încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, deși acesta a declanșat, la rândul său, controlul de constituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în condițiile în care stabilitatea hotărârii judecătorești nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituție.

Deopotrivă, în considerarea acelorași argumente, Înalta Curte reține că respingerea cererii de revizuire ar lipsi de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât autorul unei excepții de neconstituționalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci ale controlului de constituționalitate pe care l-a declanșat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestuia.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite cererea de revizuire și, pe cale de consecință, va anula, în parte, încheierea atacată și va dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., cu privire la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație care, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format dintr-un judecător, în cameră de consiliu și fără citarea părților, Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de recurentul A..

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva încheierii din data de 29 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018.

Admite cererea de revizuire, anulează, în parte, încheierea atacată și dispune rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., cu privire la cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casație formulată de recurentul A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 mai 2025.