ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 120/ D din 28 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului A.D., la 3 (trei) ani închisoare, pentru tentativă de omor. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata a 2 (doi) ani. În baza art. 14, 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile T.T. următoarele sume: 2000 lei, despăgubiri pentru daune materiale, și 3000 lei, despăgubiri pentru daune morale. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Județean de Urgență Bacău suma de 515,22 lei, actualizată la data executării, reprezentând cheltuieli de spitalizare. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: A.D. (65 ani) si T.T. (72 ani) au fost si sunt consăteni, bărbați la vârsta înțelepciunii. Până în primăvara anului 2007, n-au fost nici prieteni, dar nici dușmani. Fiind agricultori, ambii creșteau si îngrijeau animale.

Inculpatul A.D. a înființat o stână pe terenurile câtorva consăteni, având grija de aproximativ 250 capre, parte din ele fiind tot ale sătenilor. Pentru a avea apă la stână, inculpatul A.D., împreună cu fiul său au curățat o fântâna veche de pe vremea CAP-ului, fântână situată în apropiere, la câteva sute de metri. Inculpatul a amenajat un sistem de aducțiune a apei de la fântână până la stână, folosindu-se de un furtun, în condițiile în care terenul era înclinat, întrucât fântâna aflându-se ceva mai sus de stână, apa ajungea acolo prin cădere liberă. Din fântâna respectivă se putea lua apă si cu găleata. Primăvara anului 2007 a fost secetoasă, astfel încât nu trebuia să se facă risipă de apă.

În apropierea fântânei se afla terenul numitului T., care i-a permis părții vătămate T.T. să-și priponească vaca în timpul zilei. Cât timp se afla vaca la păscut, T.T. scotea câteva găleți de apă din fântâna respectivă pentru a-si adăpa vaca. Fiind însă văzut de fiul inculpatului, i s-a cerut să nu mai scoată apă din fântâna respectivă pentru că reduce astfel rezerva de apă care s-ar fi adunat în cursul zilei, pentru animalele de la stână. Persoanei vătămate T.T., i s-a recomandat să curețe o altă fântână părăsită din aceeași parte a satului, de unde să scoată apă pentru vacă, însă nu s-a conformat, ci a continuat să scoată apă pentru vacă din fântâna curățată de către familia inculpatului. În seara zilei de 23 mai 2007, în timp ce oile erau la păscut, însoțite de ciobani si de câini, T.T.

a trecut cu vaca pe lângă stâna inculpatului, în drumul lui spre casă. La stână se afla doar inculpatul care tăia niște lemne cu toporul, întrucât pentru prepararea laptelui avea nevoie de foc. În momentul în care T.T. a trecut prin dreptul stârni, A.D. i-a reproșat de ce continuă să scoată apă din fântâna racordată la stână. T.T. avea în mână o nuia pentru a-si conduce vaca acasă. A.D. si T.T. s-au certat mai întâi din cauza apei, apoi s-au îmbrâncit si bătut reciproc. Cu acel prilej, T.T. a primit o lovitura de topor în creștet, căzând la pământ, de unde singur s-a ridicat si a plecat spre casă, sprijinindu-se de vacă. Între timp, rana de la capul victimei a început să sângereze. T.T. fiind văzut de către consăteni săi rănit, cu hemoragie în zona feței, au fost înștiințate rudele sale, care i-au ieșit în întâmpinare, ajutându-l să vină acasă.

Tot prin grija familiei, T.T. a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Bacău, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, făcându-i-se o eschilectomie. Sus-numitul a fost spitalizat, în intervalul 24 - 31 mai 2007, cu diagnosticul de TCC acut cu fractură cominutivă cu înfundare frontală dreapta. Când s-a prezentat la medicul legist, victima prezenta o plagă operatorie fronto-parietală dreapta cu eschilectomie pansată. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent. Probele dosarului au dovedit că a fost folosit un topor. Pentru vindecare, victima a avut nevoie de 30-35 zile de îngrijiri medicale. Lipsa se substanța osoasă în regiunea craniană frontal dreapta i-a produs victimei o infirmitate fizică permanentă.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că: Spitalul Județean Bacău s-a constitut parte civilă cu suma de 515,22 lei, actualizată la data executării. Partea vătămată T.T. s-a constituit parte civila cu 2000 lei despăgubiri civile și 3000 lei daune morale. Deși inculpatul s-a declarat nevinovat, a fost totuși de acord cu plata despăgubirilor civile, însă într-un cuantum diminuat. La rândul său, inculpatul A.D. a prezentat un certificat medico-legal (nr. 801 din 25 mai 2007 a S.M.L. Bacău) pentru 6-7 zile de îngrijiri medicale, leziunile suferite fiind produse în același conflict. Prima instanță a apreciat, ca neîntemeiată, susținerea inculpatului potrivit căreia cicatricea care o are la mână ar fi urmarea acelui conflict, deoarece este mult mai veche si, apoi, partea vătămata avea în mână doar un băț subțire, adică un fel de nuia pe care o folosea pentru a-si conduce vaca acasă.

Nu au reținute nici susținerile inculpatului potrivit cărora lipsa de substanță osoasă de la fruntea persoanei vătămate s-ar fi datorat unui accident de circulație suferit de aceasta pe vremea când era tractorist la CAP. pentru că s-a dovedit, fără putința de tăgadă, că spărtura din craniu, de 2,5/3,5 cm, constituie sechele posttraumatice ca urmare a lovirii cu toporul, în conflictul din 23 mai 2007. Situația de fapt a fost reținută în urma coroborării probatoriului administrat: procesul-verbal de consemnare a plângerii, planșele fotografice, actele medico-legale, adresa Spitalului județean de Urgenta Bacău nr. 13941 din 26 septembrie 2007, declarațiile părții vătămate T.T., declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului.

Inculpatul, în apărare, a precizat că a săvârșit fapta fără vinovăție, scăpând practic toporul peste capul victimei. Această apărare nu a fost apreciată ca verosimilă întrucât, dacă vătămarea s-ar fi produs accidental, inculpatul ar fi acordat victimei un ajutor, văzându-l cum s-a prăbușit la pământ, ori nu a procedat în acest sens, fiindu-i indiferent ce i se va întâmpla lui T.T. pe care l-a găsit vinovat că a trecut pe lângă stâna sa. Chiar dacă inculpatul tăia lemne, la tăietor, când, pe lângă stână, a trecut T.T. , începând cearta trebuia să lase jos toporul din mână pentru că la experiența sa de viața putea, și trebuia să-și dea seama că se putea întâmpla ceva rău, toporul fiind un obiect cu care putea fi omorât un om.

Lovitura de topor a fost aplicată în zona capului victimei, deci într-o zonă vitala. Din moment ce s-a produs o fractură craniană cu înfruntare, lovitura a fost destul de puternică. A mai reținut prima instanță că deși în cuprinsul certificatului medico-legal s-a menționat că leziunea nu a fost de natură a pune în primejdie viața victimei, totuși, în opinia instanței de fond, acest lucru a fost cu putință datorita faptului că victima, deși în vârstă de 72 ani, este o persoană robustă, care nu a făcut hipertensiune intracraniană și nici alte complicații meningo-cerebrale. În drept, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului constituie tentativă de omor, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă.

în sprijinul acestei opinii, a avut în vedere următoarele argumente: - prin art. 174 C. pen., care incriminează omorul, nu sunt indicate modalitățile de săvârșire a activității de ucidere, esențial fiind ca între acțiune si rezultat să existe raport de cauzalitate. - sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat si acceptarea producerii lui. Or, tocmai intenția de a ucide, sub forma intenției directe sau indirecte, dedusă, între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viata victimei, din zona corporala vizată si intensitatea loviturii aplicate, este aceea care deosebește infracțiunea de omor de infracțiunea prevăzută art. 182 C. pen.

Din probele dosarului, prima instanță a constatat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiuni sale si, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Chiar dacă victima, în drumul său spre casă, s-a apropiat mult de stâna inculpatului, acest lucru fiind posibil si datorită faptului că nu se aflau la stână câinii, în favoarea inculpatului nu a putut fi reținută legitima apărare. S-a mai reținut că viata victimei a fost salvată din cauze independente de voința inculpatului. De asemenea, având în vedere că inculpatului i s-a eliberat un certificat medico-legal, pentru leziuni produse în aceleași împrejurări, în favoarea sa a fost reținută scuza provocării.

Datorita faptului că până la aceasta vârstă inculpatul nu a mai intrat în conflict cu legea penală, având în vedere și caracterizarea depusă la dosar, în favoarea sa a fost reținută si circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. În ceea ce privește soluționarea laturii civile, instanța de fond a constatat că pretențiile părții civile sunt rezonabile. Familia victimei, pentru a face față cheltuielilor, care n-au fost deloc de neglijat, a fost nevoită sa se împrumute de bani si chiar să vândă animale din gospodărie. T.T. a suferit si un prejudiciu moral, atât datorită suferinței îndurate, a stresului ce-l presupune o intervenție chirurgicală, cât si din cauza prejudiciului de imagine, nefiind ușor de acceptat situația de a fi rămas cu o cicatrice serioasă la frunte, si cu lipsa de substanța osoasă la cap, cu riscurile de rigoare asupra vieții în cazul unui ușor accident.

Partea vătămată mai trebuie să suporte o cranioplastie, care constituie o nouă intervenție chirurgicală, la data când medicii specialiști vor ajunge la concluzia că o poate suporta. Lipsa de substanța osoasă, cu care a rămas victima, constituie o infirmitate permanentă. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A.D. care, prin apărătorul ales, a solicitat instanței să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiționată ori, dacă nu este posibil, reducerea pedepsei aplicate și reducerea daunelor civile. Prin decizia penală nr. 106 din 11 septembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a admis apelul inculpatului numai cu privire la latura civilă, în sensul că a redus de la 2000 lei la 1000 lei cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale deoarece, între timp, a fost achitată părții civile, cu chitanță, suma de 1000 de lei.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și încadrarea juridică în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul procesului penal, astfel că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la omor, în stare de provocare din partea victimei, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 C. pen. Sub aspect subiectiv, s-a apreciat corect că probele administrate evidențiază intenția inculpatului de omor, iar nu intenția de vătămare corporală. În ceea ce privește pedeapsa aplicată, s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 72 C. pen., privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, ținând seama de gradul de pericol concret al faptei, urmarea produsă, persoana inculpatului, împrejurările de atenuare a răspunderii penale, precum starea de provocare, lipsa antecedentelor penale.

În raport de situația de fapt, și de criteriile precizate, prima instanță a apreciat judicios cuantumul pedepsei aplicate, neimpunându-se reducerea acesteia. La aplicarea pedepsei s-a ținut seama de fapta comisă, care rămâne în centrul procesului de individualizare, dar și de persoana inculpatului, gradul său de moralitate și șansa de reeducare pe care aceasta o prezintă. Ca modalitate de executare a pedepsei, prima instanța a făcut o apreciere judicioasă, având în vedere fapta săvârșită și urmarea deosebit de gravă a acesteia, infirmitate fizică permanentă, lipsă substanță osoasă, faptul că inculpatul, prin comportamentul său, nu a format convingerea instanței că scopul pedepsei ar putea fi atins fără a executa pedeapsa în regim de detenție.

Așa fiind, sub aspectul cuantumului pedepsei dar și a modalității de executare sentința penală apelată este temeinică și legală. S-a apreciat că apelul inculpatului este admisibil doar în ceea ce privește faptul că acesta, în cursul procesului penal, a înțeles să achite părții civile suma de 1000 lei, motiv pentru care a admis apelul sub acest aspect și a redus cuantumul daunelor materiale. Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs. În motivele scrise de recurs ale inculpatului, expuse și cu ocazia dezbaterilor, sunt menționate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., în principal susținându-se că încadrarea juridică este greșită, apreciind ca fiind corectă încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante.

Cu acordul său, inculpatul a fost audiat la cele 3 grade de jurisdicție, fond, apel și recurs. În apel, la cererea inculpatului, au fost propuse, încuviințate și administrate proba cu înscrisuri în circumstanțiere și proba testimonială (ascultarea martorului U.G.). În recurs, a fost audiat inculpatul, nefiind propuse alte probe. Recursul urmează a fi respins pentru motivele ce se vor arăta. Motivele de recurs sunt aceleași cu cele din apel, aspectele respective (încadrarea juridică a faptei și aplicarea unei pedepse reduse) fiind examinate atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel.

Ambele instanțe, cu argumente rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice pertinente, au dispus în sensul arătat, Înalta Curte apreciind că nu se impune reiterarea acestora, fiind însă necesară completarea lor după cum urmează: 1) esențial în încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de omor ori în vătămare corporală gravă, este forma și modalitatea vinovăției cu care a acționat. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de ucidere.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc. Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanțe care au arătat, în motivarea hotărârilor, că fapta s-a produs pe fondul unor conflicte anterioare între inculpat și victimă, prin folosirea unui obiect apt de a produce moartea (topor), cu vizarea unei zone anatomice vitale (capul victimei) și prin aplicarea unei lovituri extrem de puternice, de mare intensitate, care a avut consecințe dramatice pentru victimă (lipsa de substanță osoasă din regiunea craniană frontal dreapta conferindu-i acesteia o infirmitate fizică permanentă), la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea faptei (atitudine pasivă, de natură, în împrejurările concrete de la locul respectiv, să contribuie chiar la decesul victimei, care s-a ridicat și, sprijinindu-se de vacă, a făcut eforturi pentru a ajunge într-o zonă în care situația lui a fost percepută de consătenii care au luat măsurile de ajutorare).

2) în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Soluționând recursul inculpatului, Înalta Curte constată că în favoarea acestuia au fost reținute circumstanțe atenuante [(art. 73 lit. b) și art. 74 lit. a) C. pen.)], motivate în modul arătat în sentință, și că în această situație erau incidente dispozițiile derogatorii de reducere a pedepsei prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte apreciază că nu este justificată cererea recurentului inculpat de reducere a pedepsei de 3 ani închisoare, acest cuantum fiind de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. și răspunzând principiului proporționalității sancțiunii în raport cu gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 106 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2009.