ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.139 din 16 aprilie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul N.I.    la:

- 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a și b C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174 C. pen., raportat la art.176 lit.b C. pen.;

- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20 C. pen., raportat la art.174 C. pen.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C. pen.

În temeiul art.71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 C. pen.

În baza art.350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art.88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive, de la 9 august, la zi.

În baza art.14 și 346 C. proc. pen. și 998 C. civ.  inculpatul a fost obligat să plătească:

- părții civile C.M. sumele de 45.000.000 lei cu titlu de daune morale și respectiv 100.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile;

- părții civile D.G. sumele de 25.000.000 lei cu titlu de daune morale și respectiv 10.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art.188 din Legea nr.3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Județean Mureș suma de 9.267.544 lei.

De asemenea, inculpatul a mai fost obligat să plătească o contribuție lunară pentru fiecare minor al victimei, C.Gr.G., în sumă de câte 250.000 lei cu începere de la săvârșirea  faptei – 29 iunie 2001, și până la majoratul acestora, respectiv 5 martie 2009, pentru minora C.I.,până la 26 februarie 2011 pentru minorul C.V.V., până la 28 decembrie 2012; pentru minorul C.F.M., și până la 5 iunie 2016 pentru minorul C.S.I.

În baza art.118 lit.b C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unui topor, aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a dispus restituirea către inculpat a unei furci, ce nu a fost folosită la comiterea faptei.

În baza art.193 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.M. suma  de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar părții civile D.G. suma de 800.000 lei cu același titlu.

În baza art.191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul N.I.  este vecin cu B.P. cu care este în relații de dușmănie, întrucât în luna martie 2001 l-a lovit cu un băț pe B.I.G.

În ziua de 29 iunie 2001, la familia B.P. au venit mai multe persoane pentru a-i sărbători ziua onomastică. Întrucât vremea era frumoasă persoanele arătate au servit masa, au consumat băuturi alcoolice și au ascultat muzică în curtea locuinței.

Inculpatul N.I. și soția sa I.N. au venit  acasă în jurul orelor 19

00

, după ce au consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri din comună.

În timp ce se afla pe treptele de la scara de acces în bucătărie și consuma vin, inculpatul N.I. a început să cânte și să amenințe cu moartea fără să  pronunțe un nume. Lângă el, inculpatul avea un topor.

Numitul D.L. a mers de două ori la gardul ce desparte curțile celor două locuințe și i-a spus soției inculpatului să-l ducă în casă pe acesta, pentru a evita un scandal, cerere care nu a putut fi îndeplinită.

Tot pentru a evita un conflict B.P., B.M., P.V., P.I., M.L. și M.C. au intrat în casă.

În timp ce D.G. înhăma calul la căruță pentru a pleca acasă, inculpatul a lovit cu lama toporului ce-l avea cu el, în leațul de la gardul despărțitor.

D.G. a mers să-l întrebe pe inculpat de ce a procedat în acest fel, însă acesta l-a prins cu mâna de cămașă și l-a tras, fapt ce a făcut ca acesta să cadă peste gard, care s-a dezmembrat.

În aceste împrejurări inculpatul a aplicat lui D.G. o lovitură în cap cu lama toporului.

C.Gr.G. a mers în curtea inculpatului să vadă ce se întâmplă cu D.G., dar inculpatul l-a lovit și pe acesta cu muchia toporului în zona capului și alte zone ale corpului.

În curte se afla și soția inculpatului care avea în mână o furcă.

La strigătele persoanelor care se aflau în curtea inculpatului au intrat D.L., M.C., B.M., C.M., C.E., C.G. și C.A.G..

Văzând că cele două victime, D.G. și C. Gr. G. sunt căzuți în curte, C.E. i-a smuls din mână lui I.N. furca cu care a aplicat inculpatului lovituri peste brațe, fapt ce a făcut ca acesta să scape toporul din mână.

În timp ce inculpatul era căzut în curtea locuinței sale, C.G. l-a lovit de mai multe ori cu piciorul în zona feței.

Tot C.G. a lovit-o cu pumnii și picioarele și pe I.N., căreia i-a provocat leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 21 – 22 zile îngrijiri medicale.

În urma agresiunii exercitate de inculpat C.Gr.G. a decedat, iar D.G. a suferi leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 65 – 70 zile îngrijiri medicale, leziuni care au fost de natură să și pună viața în primejdie.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul N.I. și partea civilă D.G.

Partea civilă D.G. a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita soluționare a laturii civile a cauzei, în sensul că nu i s-a acordat în totalitate despăgubirile civile solicitate și nu i s-a admis efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă în urma agresiunii exercitate de inculpat asupra sa a rămas ori nu cu infirmități.

Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita sa condamnare pentru uciderea victimei C.Gr.G., susținând că el se face vinovat doar de loviturile aplicate victimei D.G., motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea acesteia, în sensul administrării de probe care să stabilească adevărata situație de fapt.

În subsidiar, inculpatul a solicitat a se constata că fapta a fost comisă în condițiile unei puternice tulburări, cauzată de comportarea  victimelor, motiv pentru care a solicitat a se face în cauză aplicarea dispozițiilor art.73 lit.b C. pen., referitoare la starea de provocare.

Prin decizia penală nr.375 din 7 noiembrie 2002, Curtea de apel Bacău a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă D.G. și inculpatul N.I.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat:

a) cu privire la apelul declarat de partea civilă D.G. că audiat în instanțe acesta s-a constituit parte civilă și a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 60.000.000 lei din care 25.000.000 lei reprezentând contravaloarea  îngrijirilor medicale cât și a cheltuielilor efectuate pe perioada incapacității de muncă în care s-a aflat, iar diferența o reprezintă daune morale și că la solicitarea acestuia au fost audiați numitul Suciu Ștefan care au declarat că nu are cunoștință de cheltuielile efectuate în perioada spitalizării.

A mai arătat instanța de apel că partea civilă nu a mai făcut și alte dovezi prin care se justifică pretențiile formulate, motiv pentru care acțiunea sa a fost soluționată prin apreciere, în raport cu numărul total de zile de îngrijiri medicale acordate și cele de spitalizare.

Referitor  la necesitatea expertizării pentru a se stabili dacă în urma agresiunii exercitată de inculpat a rămas ori nu cu infirmități fizice, s-a arătat că, deși acest lucru nu a fost făcut la judecata în fond, proba a fost administrată în cursul judecății apelului, și că în urma expertizării părții civile s-a stabilit că acesta prezenta o scădere a capacității de muncă în proporție de 30% pe un interval de 18 luni, fără însă a rezulta dacă această perioadă a fost avută în vedere la declarația de constituire de parte civilă.

Cum partea civilă nu a făcut nici un fel de dovezi în sensul celor susținute prin motivul de casare, instanța de apel a concluzionat că apelul declarat de aceasta este nefondat.

b) cu privire la apelul declarat de inculpat instanța de apel a arătat că:

„Examinând motivele de apel formulate de inculpat, se constată că nu există temeiuri pentru a se restitui cauza  la procuror, nefiind întrunite cerințele art.333 Cod  procedură penală, probele solicitate putând fi administrate în fața instanței de apel,” motiv pentru care în cauză au fost audiați ca martori C.E. și M.L. ce nu  au fost audiați la instanța de fond, ceea ce nu a schimbat cu nimic situația de fapt reținută de prima instanță.

Astfel, rezultă că „inculpatul l-a lovit mai întâi pe D.G. care a căzut și apoi pe victima C.Gr.G., care a venit să vadă ce se întâmplă cu D.”, aceste împrejurări rezultând din depoziția martorei C.M., soția victimei și C.E., prima relatând momentul în care victima C. s-a dus spre locul în care se afla căzut D.G., iar cealaltă martoră, momentul în care inculpatul a lovit pe C.G. și că „depozițiile acestora se coroborează cu declarațiile martorilor, cu actele medicale și actele medico–legale eliberate în cauză”.

S-a concluzionat că din moment ce situația de fapt reținută de prima instanță este corectă motivul de apel prin care se solicita restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale este nefondat.

Referitor la cea de a doua critică și anume nereținerea în favoarea sa a circumstanței atenuantă a provocării, instanța de apel a arătat că este, de  asemenea,  nefondată, deoarece  așa  cum  rezultă  din  probele

administrate în cauză „inculpatul se afla în stare de ebrietate, înjura în timp ce stătea pe scările casei sale, ceea ce a determinat pe D.L. să roage pe soția acestuia, să intervină pentru a-l duce pe soțul său în casă, tocmai pentru a evita un conflict” și că „În  loc să dea curs acestei cereri, soția inculpatului nu a luat nici o măsură, iar la un moment dat inculpatul a lovit gardul despărțitor și l-a lovit pe D.G., apoi pe C.G.”, împrejurări care nu poate justifica în nici un fel o stare de puternică tulburare invocată de inculpat, sub imperiul căreia să fi acționat.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.I. pe care a criticat-o cu privire la:

- greșita reținere a situației de fapt din care nu rezultă cu certitudine că el este autorul faptei de ucidere a victimei C.Gr.G., motiv pentru care s-a solicitat restituirea cauzei la organul de procuratură pentru completarea urmăririi penale;

- omisiunea reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuantă a provocării întrucât în momentul săvârșirii faptei se afla într-o puternică stare de tulburare cauzată de comportarea victimelor care s-au manifestat agresiv;

- pedeapsa aplicată, care în cazul în care nu se vor reține primele două critici ca fiind întemeiate, este prea severă, urmând a se proceda la o nouă individualizare prin reaprecierea tuturor criteriilor arătate în  art.72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat este fondat însă numai în ce privește greșita individualizare a pedepselor aplicate și respectiv a pedepsei de executat.

În ce privesc primele două critici și anume greșita reținere a situației de fapt și nereținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, motive invocate și la judecata în apel, pentru considerentele arătate de instanța de apel și expuse pe larg în prezenta decizie, considerente pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin ca fiind în acord cu materialul  probator existent la dosar, și a căror reluare nu se mai impune, urmează a se constata că sunt nefondate.

Așa după cum s-a arătat se constată a fi întemeiat motivul de casare privind greșita individualizare atât a pedepselor aplicate pentru fiecare faptă în parte, cât și în ce privește pedeapsa de executat, care sunt exagerat de aspre.

Potrivit art.72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile  părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Așa cum rezultă din analiza textului de lege citat, operațiunea de individualizare  a  pedepsei  este  o   operațiune   complexă  care  impune analizarea și aprecierea asupra tuturor criteriilor privind aplicarea unei pedepse.

Este adevărat că faptele comise de inculpat, prezintă un grad de pericol social ridicat, aspect relevat de însăși limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, însă pe lângă acest criteriu, esențial, este necesar să se aibă în vedere, în egală măsură, și celelalte criterii, și anume împrejurările comiterii faptei, persoana făptuitorului și nu în ultimul rând existența ori inexistența circumstanței atenuante sau agravante.

Aplicând inculpatului pedepse situate la limita maximă a textelor de lege încriminatoare rezultă că prima instanță nu a avut în vedere la individualizarea pedepselor decât pericolul social al faptei, lipsind de importanță  și eficienț celelalte criterii.

Astfel, în cauză era necesară să se constate că o parte din vină la situația creată au avut-o și victimele care, au insistat în mod repetat ca inculpatul să nu mai cânte și să înjure, deși această atitudine nu se referea la persoana lor. Mai mult aceștia, chiar dacă justificat, în momentul în care inculpatul a lovit în gard cu toporul, vâzându-l pe acesta că este înarmat și agresiv au dat curs manifestării acestuia  deplasându-se la locul cu pricina, ceea ce a făcut să se producă actele de violență, exercitate de inculpat cu consecințele cunoscute.

În același sens, la individualizarea pedepsei era necesar să se țină seama și de faptul că inculpatul anterior a avut o conduită corespunzătoare, iar în cursul procesului penal, chiar dacă nu a avut o poziție de recunoaștere totală a faptelor și a făcut o apărare care nu a fost de natură să influențeze aflarea adevărului.

Prin urmare, dacă instanța de fond ar fi ținut seama și de aceste aspecte și le-ar fi dat eficiența cuvenită, fără îndoială că ar fi ajuns la concluzia că scopul pedepsei se poate realiza și prin aplicarea unor pedepse mai reduse, fără însă ca în favoarea sa să se rețină circumstanțe atenuante.

Față de cele mai sus arătate urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este fondat numai în ce privește greșita individualizare atât a pedepselor aplicate pentru fiecare faptă în parte cât și a pedepsei de executat, urmând a se dispune casarea atât a hotărârii instanței de fond cât și cea a instanței de apel care a menținut această hotărâre și a se dispune în consecință, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr.375 din 7 noiembrie 2002  a Curții de Apel Bacău.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.139 din 16 aprilie 2002 a Tribunalului Bacău, numai cu privire la pedepsele principale și pedeapsa de executat.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a și ale art.34 lit.b C.pen. și descontopește pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, în pedepsele componente, după cum urmează:

- 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 C. pen.;

- 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C. pen., aplicată pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20, raportat la art.174 C. pen.

Reduce pedeapsa privativă de libertate stabilită inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 C. pebn., de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare, iar pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art.20, raportat la art.174 C. pen.  de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și a art.34 lit.b C. pen. contopește pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul N.I., având de executat 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 9 august 2001, la 20 ianuarie 2004.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20  ianuarie 2004.

PROCES - VERBAL

Prin încheierea din 17 februarie 2004 s-a rectificat minuta deciziei penale nr.313 din 20 ianuarie 2004, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr.258/2003, în sensul că pedeapsa complimentară aplicată inculpatului N.I.  pentru  infracțiunea de omor, prevăzută de art.174 C. pen. este de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute  de art.64 lit.a și b C. pen.

Red.

N.I

Dact.

M.D

Ex.

5