ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5737/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200/ D din 19 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 7599/2004, inculpatul A.O. a fost condamnat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: 1. tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; 2. lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare. În conformitate cu art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de la pct. 1 – 2, au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare.

Total pedeapsa de executat, 15 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., instanța a dedus din durata pedepsei, perioada reținerii și arestului preventiv din 6 august 2004, la zi. I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata arătată în art. 71C. pen. În conformitate cu art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 C. civ., inculpatul A.O., a fost obligat să plătească părții civile M.G. suma de 200.000.000 lei, reprezentând daune morale; a fost respinsă cererea părții civile privind obligarea inculpatului și la daune materiale.

În temeiul art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.A.S. Bacău, suma de 20.746.500 lei. Onorariile de avocat oficiu în sumă de câte 400.000 lei, la urmărirea penală și la instanță, s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiției și au fost incluse în cheltuielile judiciare către stat. Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 23.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul A.O. și familia părții vătămate M.G. se cunosc de mai mult timp, deoarece inculpatul a lucrat în gospodăria acesteia, iar în luna ianuarie 2004, a locuit împreună cu prietena sa, I.L., la părinții părții vătămate.

În virtutea acestor relații, la data de 28 iunie 2004, partea vătămată a venit la inculpat în comuna Nicolae Bălcescu, și până la data de 1 iulie 2004, inclusiv, au lucrat împreună, cu ziua. În seara zilei de 1 iulie 2004, au mers la un bar din localitate, unde inculpatul a consumat o halbă cu vin, iar partea vătămată a băut o cafea și a jucat biliard, după care s-au întors la locuința inculpatului. La un moment dat a venit la inculpat martorul B.C. și, împreună cei doi au consumat 2 litri de vin, pe care inculpatul îi cumpărase din sat. În prezența martorului, inculpatul i-a reproșat părții vătămate că i-a violat prietena, între părți ivindu-se astfel o stare conflictuală. Pe fondul acesteia, inculpatul a legat partea vătămată cu mâinile la spate cu o sârmă.

Atât inculpatul cât și partea vătămată au declarat că și martorul B.C. a exercitat violențe asupra părții vătămate și că s-a sugerat inculpatului să-i secționeze organele genitale, dar potrivit art. 317 C. proc. pen., obiectul judecății îl constituie persoana și fapta arătate în actul de sesizare a instanței. Or, B.C. nu a fost trimis în judecată și nici nu s-a extins procesul penal împotriva lui. Din probele administrate în cauză, a rezultat însă fără dubii că, după plecarea martorului, inculpatul singur, i-a tăiat părții vătămate organele genitale, iar apoi a târât-o până la o fântână secată, adâncă de peste 9 m, în care a aruncat-o, acoperind apoi gura fântânii cu iarbă. În dimineața zilei de 2 iulie 2004, martora M.V., a auzit gemete din fântână, a alertat mai mulți vecini și, după ce aceștia și-au dat seama că în fântâna este o persoană, au anunțat organele de poliție și pompierii.

După ce partea vătămată a fost scoasă la suprafață, a fost transportată la spital, fiind internată în perioada 2 – 22 iulie 2004. Din raportul de constatare medico – legală, rezultă că părții vătămate i-au fost cauzate mai multe leziuni respectiv, politraumatism TCC, fractură cu înfundare occipitală, emasculare traumatică, cu plagă în regiunea perineoscrotală și șoc hemoragic inițial, leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale, dar cele din zona perineului și organelor genitale externe au generat șocul hemoragic și au pus în primejdie viața părții vătămate. În prima declarație, dată la 2 iulie 2004, inculpatul a susținut că nu are cunoștință despre ceea ce i s-a întâmplat părții vătămate, deoarece s-a despărțit de aceasta în seara zilei de 1 iulie 2004, în jurul orelor 21,30.

În acest interval de timp în locuința sa au fost identificate urme de sânge pe dușumea, precum și obiecte de îmbrăcăminte ce prezentau urme de sânge, supus ulterior unei expertize A.D.N. În aceste condiții, în declarațiile din 6 august 2004, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, fără a preciza însă că martorul B.C. ar fi lovit partea vătămată. Abia începând cu 19 octombrie 2004, el a făcut precizări asupra contribuției martorului de la exercitarea violențelor asupra părții vătămate, dar aceste declarații diferite pot fi doar rezultatul unei încercări din partea sa, de a prezenta situația într-un mod de natură să-i diminueze răspunderea penală. Chiar dacă susținerile sale cu privire la martor ar fi reale, este cert că el, singur, a legat victima, privând-o astfel de libertate și implicit de posibilitatea de a părăsi locuința și apoi tot el, singur, i-a tăiat acesteia organele genitale, și a aruncat-o în fântână, cu scopul de a ascunde săvârșirea infracțiunilor.

În drept, fapta inculpatului de a lega victima și de a o imobiliza astfel în locuința lui, constituie infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu mențiunea că din primele declarații date de inculpat rezultă că nu a cunoscut vârsta părții vătămate. În ce privește cea de-a doua faptă, respectiv de a-i tăia părții vătămate organele genitale și de a o arunca apoi într-o fântână secată, adâncă de peste 9 metri, aceasta constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportată la art. 174 alin. (1) și art. 176 lit. a) C. pen. Inculpatul a acționat cu intenția directă de a ucide, fapt ce rezultă atât din gravitatea leziunilor directe provocate, dar și din împrejurarea că a aruncat victima în fântână, sperând astfel că fapta sa nu va fi descoperită.

Modul în care inculpatul a acționat a inspirat groază și în același timp a fost de natură să provoace părții vătămate chinuri prelungite, elemente ce caracterizează infracțiunea de omor deosebit de grav, comisă prin cruzimi. Împotriva sentinței penale nr. 200/ D din 19 aprilie 2005 a Tribunalului Bacău a declarat apel în termen numai inculpatul A.O., pe care a criticat-o numai cu privire la cuantumul pedepselor ce i s-a aplicat pentru infracțiunile ce i s-au reținut în sarcină. A motiva că este infractor primar, că a avut o poziție sinceră în cursul urmăririi penale și al judecării dosarului, că este tânăr și bolnav, solicitând să i se acorde circumstanțele atenuante arătate în art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar pedepsele să-i fie redozate.

Prin decizia penală nr. 183/ A din 24 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menținându-se starea de arest a acestuia. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care le-a criticat pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei sale condamnări pentru o faptă care a fost comisă în realitate de către numitul C.B., el fiind doar complice la lipsirea de libertate și la lovirea părții vătămate. În raport de aceste susțineri, a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, respectiv extinderea cercetărilor și față de acest făptuitor.

În subsidiar, a criticat hotărârile pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepsei de 15 ani închisoare pe care o consideră prea aspră față de lipsa antecedentelor penale și de împrejurările săvârșirii faptei, respectiv faptul că se afla sub influența băuturilor alcoolice și era gelos pe partea vătămată care întreținuse relații sexuale cu prietena sa, toate acestea pe fondul afecțiunilor psihice cu care este diagnosticat. Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat. 1. Apărarea inculpatului, exprimată în memoriul depus la dosarul cauzei, în sensul că nu ar fi săvârșit tentativa la omor deosebit de grav și că adevăratul autor este numitul C.B., nu poate fi primită, nefiind susținută de materialul probator administrat în cauză.

Instanțele de fond și apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, declarațiile părții vătămate fiind confirmate chiar de inculpat care a declarat, în faza de urmărire penală și la instanța de fond, că a tăiat organele genitale ale părții vătămate și a aruncat-o într-o fântână părăsită, după ce o imobilizase și o lovise împreună cu vărul său, C.B. Participația acestuia din urmă la lipsirea de libertate și lovirea părții vătămate, deși evidențiată ca urmare a probatoriului administrat în cauză, nu a putut fi sancționată în lipsa sesizării instanței de către procuror sau a formulării unei cererii de extindere a procesului penal, conform art. 337 C. proc. pen. Așadar, solicitarea recurentului - inculpat de a se restitui cauza la parchet în vederea extinderii cercetărilor față de făptuitorul C.B., nu poate fi primită în acest stadiu al procesului, nefiind îndeplinite cerințele art. 337 raportat la art. 336 C. proc.

pen. 2. Sub aspectul criticii referitoare la individualizarea pedepsei, solicitarea inculpatului de a i se reduce pedeapsa este nefondată, Înalta Curte constatând că pedeapsa aplicată a fost corect dozată în raport de gravitatea deosebită a faptei și de atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, fiind de natură să asigure atingerea scopului cerut de art. 52 C. pen. Ca atare, neexistând alte motive de casare care să fie luate în discuție din oficiu, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.O. împotriva deciziei penale nr. 183 din 24 mai 2005 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 6 august 2004 la 12 octombrie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2005.