ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 8 ianuarie 2009 Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul B.I.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă M.M.

și la plata sumei de 1.109,862 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgență Târgoviște. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la data de 3 iulie 2008 la zi. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În ziua de 28 aprilie 2008 inculpatul s-a aflat în locuința unui prieten din satul Mogoșești, unde s-a întâlnit cu martorul A.C.V., căruia inculpatul i-a solicitat să-l ducă cu autoturismul la domiciliul bunicilor săi. Imediat după plecarea autoturismului, partea vătămată M.M. și P.V. au făcut semne de oprire, amândoi întrebându-l de conducătorul auto dacă este dispus să-i transporte în Târgoviște și primind acceptul s-au urcat în mașină.

Inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a adresat ireverențios celor doi ocupanți ai locurilor din spate, exprimându-se în sensul că el este cel care hotărăște cine se deplasează cu autoturismul, între aceștia având loc o altercație violentă. În timpul conflictului, atât M.M. cât și P.V. au observat asupra inculpatului un cuțit, ceea ce le-a provocat o stare de temere și i-a determinat să coboare din mașină și să fugă spre locuința părții vătămate, aflată la câteva sute de metri distanță. În curtea locuinței lui M.M. nu a reușit să intre decât P.V., în timp de M.M. a rămas în apropierea gardului, fiind ținta agresiunii inculpatului, care arunca în el cu pietre. Zgomotul pietrelor aruncate a atras atenția familiei victimei, care a ieșit în curte, primul care s-a apropiat a fost M.I.G., pe care inculpatul a încercat să-l lovească cu cuțitul, însă doar l-a atins, reușind să evite atacul.

În același timp, de inculpat s-a apropiat M.M., căruia B.I.M. i-a aplicat cu cuțitul trei lovituri, două zona capului și una în zona abdominală stângă. Partea vătămată a fost imediat transportată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, unde a fost supusă intervenției chirurgicale. Raportul de constatare medico-legal nr. 264/V din 29 aprilie 2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală a concluzionat că M.M. a prezentat leziuni de violență, produse prin lovire repetată cu un corp tăietor-înțepător și care au necesitat 30-40 zile îngrijiri medicale, iar plaga abdominală cu secțiune de intestin subțire și hemoperitoneu i-a pus viața în pericol. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la locul faptei, planșelor foto executate, raportului de constatare medico-legală, depozițiilor martorilor M.I.G., M.V., P.V.V., A.C.V., O.M.

și I.A., probe coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 41 din 23 martie 2009, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. și l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. Totodată, apelul formulat de inculpat a fost respins, ca nefondat, inculpatul solicitând a se constata că în cauză sunt aplicabile dispozițiile referitoare la legitima apărare, conform art. 44 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei și menținerea primei hotărâri pronunțate. Recursul nu este fondat. În cauză a fost stabilită o situație de fapt corectă, în concordanță cu probele administrate și care evidențiază vinovăția inculpatului. La individualizarea pedepsei, instanța de apel a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea sancțiunii penale se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatul a comis o infracțiune contra vieții, faptă deosebit de gravă, i-a aplicat părții vătămate trei lovituri cu cuțitul în zone vitale, incidentul fiind provocat exclusiv de făptuitor, într-un loc public. Este adevărat că inculpatul este o persoană tânără și lipsită de antecedente penale, însă modul și împrejurările în care acesta a acționat asupra victimei conferă faptei o asemenea gravitate, încât scopul pedepsei nu poate fi atins prin coborârea acestuia sub limita minimă specială. Raportat la pericolul social concret al faptei și persoana făptuitorului, scopul coercitiv și preventiv educativ al pedepsei exclude reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., astfel că pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost bine individualizată, motiv pentru care recursul formulat va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va computa perioada arestării preventive de la 3 iulie 2008 la 20 mai 2009. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I.M. împotriva deciziei penale nr. 41 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata arestării preventive de la 3 iulie 2008 la 20 mai 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009