ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2882/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 374 din 11

septembrie 2001, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul E.N. la:

- 11 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativa la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada arestării preventive, cu începere de la 12 octombrie

2000, la zi și s-a constatat că pedeapsa a fost executată integral.

S-a dispus punerea de îndată a

inculpatului în libertate, dacă nu este reținut ori arestat în altă cauză,

conform art. 350 alin. (3) lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.R.,

suma de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale, iar în temeiul art. 188 din

Legea nr. 3/1978, Spitalului Clinic Județean Constanța suma de 11.696.440 lei,

cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.800.000 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În ziua de 15 aprilie 2000, organele

de poliție ale municipiului Constanța au fost sesizate telefonic, de către

personalul de serviciu din cadrul Secției de Urgențe Chirurgie a Spitalului

Clinic Județean, cu privire la faptul că în această zi, în jurul orelor 15,30,

a fost internat numitul C.R. ce prezenta un politraumatism prin agresiune

cranio-cerebral și facial.

În zona industrială a orașului

Constanța, la capătul liniei de tramvai 102 mai mulți cetățeni și-au amenajat

grădini de legume, printre aceștia aflându-se partea vătămată C.R. și

inculpatul E.N.

De-a lungul anilor, fiul

inculpatului, în vârstă de 20 ani, fără ocupație, a creat probleme celorlalți

proprietari de teren, deoarece din barăcile improvizate, împreună cu alte

persoane, au sustras diferite bunuri.

În anul 1999, lui C.R., persoană în

vârstă de 70 ani, i-a dispărut de la baraca din grădină un furtun, iar acesta

l-a acuzat de furtul acestui bun pe E.N. junior, incident care însă a trecut

neobservat la acea dată, în sensul că între inculpat și partea vătămată nu a

avut loc nici un fel de discuții.

În ziua de 15 aprilie 2000,

inculpatul E.N. a mers la grădină împreună cu soția sa, iar în jurul prânzului,

în acel loc a sosit și fiul lor împreună cu numitul C.A., persoană de care E.N.

nu se despărțea și care erau bănuiți că ar sustrage bunuri din grădinile vecinilor.

În momentul apariției celor doi la

grădină, inculpatul E.N. s-a supărat pe fiul său și a început să-l fugărească

cu intenția de a-l lovi. E.N. junior și-a găsit scăparea retrăgându-se pe

strada principală, ce trece pe lângă grădinile amenajate în zonă.

În acele momente victima C.R., care

până atunci lucrase la grădină, se afla în autoturismul propriu, parcat în

stradă și se pregătea să plece către domiciliu.

Întrucât inculpatul E.N. nu a reușit

să-l prindă pe fiul său, s-a îndreptat către autoturismul în care se afla

partea vătămată și sub influența stării de nervozitate, în care se afla, s-a

hotărât să-i ceară acestuia socoteală pentru incidentul petrecut cu aproximativ

un an în urmă. În aceste împrejurări, inculpatul i-a aplicat lui C.R. mai multe

lovituri cu corpuri dure, probabil lovituri de pumn, care inițial nu au apărut

ca fiind foarte grave, deoarece victima a reușit să se deplaseze cu

autoturismul propriu până acasă, unde s-a simțit rău, fiind internată în

spital.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o

referitor la:

- greșita schimbare a încadrării

juridice a faptei, în temeiul art. 334 C. proc. pen., din tentativă la

infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C.

pen., astfel cum inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, în

infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.;

- greșita încadrare juridică a

faptei, chiar în condițiile menținerii celei din rechizitoriu deoarece, din

moment ce fapta a fost comisă într-un loc public, în cauză erau aplicabile și

dispozițiile art. 175 lit. i) C. pen.;

- greșita individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului care este prea mică, în raport cu gravitatea faptei și

consecințele produse, chiar în cazul în care s-ar menține încadrarea juridică

dată de instanța de fond.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 37/ P din 17 februarie 2001 a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și desființând în parte sentința

atacată, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a

faptei din infracțiunea de vătămare corporală, în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. și, prin reținerea în favoarea

inculpatului de circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 și art. 76 lit. d)

C. pen., l-a condamnat la 11 luni închisoare, constatând că pedeapsa a fost

executată prin arest preventiv.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că „Instanța de fond a stabilit o corectă situație de

fapt, ce constă în faptul că, în ziua de 15 aprilie 2000, inculpatul E.N. i-a

aplicat părții vătămate C.R. lovituri cu pumnul peste zona feței, cauzându-i

acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare, un număr de 35-40 zile” și

că „din declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorilor

audiați nemijlocit și de către instanța de fond M.I., L.S., C.A. și A.N.,

rezultă împrejurarea că, între inculpat și partea vătămată au existat

neînțelegeri mai vechi, iar în zona incidentului inculpatul a lovit partea

vătămată, după ce acesta îi aplicase lovituri cu un ciocan în zona capului”.

Raportat la aceste precizări a

arătat instanța de apel, se pune problema corectei încadrări juridice a faptei

între tentativa la infracțiunea de omor calificat, cum susține parchetul că e

corect și infracțiunea de vătămare corporală gravă.

În fine, s-a apreciat de către

instanța de apel, urmare și a suplimentării materialului probator, că „în

raport de modul cum inculpatul a acționat, prin modalitatea de lovire folosită,

cu pumnii și având în vedere zona în care au fost aplicate loviturile nu

rezultă că inculpatul a avut intenția de a ucide, deoarece loviturile cu pumnii

nu sunt apte de a produce moartea”, iar „constatarea în raportul medico-legal a

împrejurării, că prin fapta inculpatului, viața victimei a fost pusă în

pericol, nu este suficientă pentru a încadra juridic activitatea făptuitorului

ca tentativă la infracțiunea de omor”.

S-a concluzionat că „soluția corectă

de condamnare a inculpatului prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea, prevăzută de art. 181, în art. 182 C. pen., alin. (1) ..” este

corectă „deoarece inculpatul nu a săvârșit fapta cu intenția de a ucide, ci de

a vătăma, punerea în primejdie a vieții victimei, producându-se ca un rezultat

mai grav ce a depășit intenția făptuitorului”.

Decizia Curții de apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pe

care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și

anume:

- greșita schimbare a încadrării

juridice și condamnare a inculpatului, pentru infracțiunea de vătămare gravă,

deoarece, în realitate, fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat, toate probele de la dosar fiind

în măsură să justifice acest lucru;

- pedeapsa aplicată inculpatului

care, chiar în condițiile menținerii încadrării juridice a faptei dată la

judecata în apel este greșit individualizată deoarece, raportat la gradul de

pericol social al faptei, consecințele produse și datele ce caracterizează

persoana acestuia, este prea mică, impunându-se aplicarea unei pedepse

orientată către limita maximă a textului de lege, în baza căruia a fost

condamnat.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Constanța este fondat, în limitele și pentru

considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 354 C. proc. pen.,

hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei, trebuie să

conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul.

În caz de condamnare, potrivit art.

356 lit. c) alin. (2) din același cod, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta

sau fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul

de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă,

timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata

acesteia.

De asemenea, expunerea trebuie să

mai cuprindă analiza probelor, care au servit ca temei pentru soluționarea

laturii penale a cauzei, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină

soluția dată în cauză și nu în ultimul rând temeiurile de fapt care justifică

soluțiile date în cauză (art. 356 lit. c) și d) C. proc. pen.).

Rezultă din analiza textelor de lege

citate că instanței de judecată, cu ocazia motivării hotărârii pronunțată, îi

revine o serie de obligații ce trebuiesc respectate. Încălcarea acestor

obligații ori omisiunea de a se pronunța asupra unor aspecte, care au format

obiectul judecății, ori au legătură cu cauza fac ca hotărârea pronunțată să fie

nelegală.

Revenind la cauză și analizând

decizia atacată, dincolo de motivele de casare invocate de parchet, din oficiu,

se constată că instanța de apel, după ce a casat hotărârea primei instanțe sub

aspectul încadrării juridice a faptei a pronunțat o hotărâre nouă ca rezultat

atât al interpretării materialului probator administrat până la judecata în

apel, cât și a probelor administrate în fața sa, nemijlocit.

Prin urmare, procedând la o nouă

judecată instanța de apel avea obligația să motiveze fiecare aspect legat de

cauză, pentru a justifica temeinicia punctului de vedere împărtășit.

Din verificarea conținutului

dispozitivului deciziei rezultă că instanța de apel după schimbarea încadrării

juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului și condamnarea acestuia, cu

ocazia procesului de individualizare a pedepsei, a reținut în favoarea acestuia

circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.

Referitor la acest din urmă aspect de

constată că instanța de apel nu a respectat obligațiile ce-i reveneau din

textele de lege menționate, mai precis nu a arătat în ce constau aceste

circumstanțe, respectiv dacă ele se referă la fapta ori la persoana

inculpatului și nici nu le-a motivat, în acest sens fiind și prevederile art.

79 C. pen.

Referitor la acest aspect, instanța

de apel a arătat doar că „Față de noua încadrare juridică, instanța va realiza

o nouă individualizare a pedepsei, ținând cont de art. 72 C. pen. și de

prevederile art. 76 C. pen., lit. d) ..”

După cum este de observat, nu se

face nici o referire la circumstanțele atenuante, respectiv nu s-a arătat în ce

constau acestea și nici care sunt temeiurile care justifică reținerea lor în

favoarea inculpatului.

Procedând în acest fel instanța de

apel, a pronunțat, sub acest aspect, o hotărâre nelegală, care neputând fi

suplinită la instanța de recurs (aspectul vizat constituind o convingere

personală, subiectivă, a membrilor completului de judecată, ce trebuie

motivată), urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei pentru

rejudecare, în vederea remedierii acestei omisiuni.

Temeiul casării îl constituie

dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

apel, pe lângă faptul că va motiva, dacă e cazul, reținerea de circumstanțe

atenuante și va arăta temeiul de drept al acestora (art. 74 lit. a) C. pen.) va

avea în vedere și va analiza și motivele de casare, invocate de parchet în

prezenta cale de atac, urmând a pronunța o hotărâre, conformă cu materialul

probator de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva deciziei penale nr.

37 din 17 februarie 2003 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul E.N.

Casează decizia atacată și trimite

dosarul la Curtea de Apel Constanța, în vederea rejudecării apelului declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, împotriva sentinței penale nr.

374 din 11 septembrie 2001 a Tribunalului Constanța.

Onorariul în sumă de 300.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iunie 2003.