ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4096/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 17

februarie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul G.G. la 3 ani și

2 luni închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174, art. 175 lit. i) din același cod, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a),

c) și a) art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 113 C. pen., cu

referire la art. 429 C. proc. pen., s-a dispus luarea, față de inculpat, a

măsurii de siguranță a obligării sale la tratament medical, până la

însănătoșire.

Pe latură civilă, în baza art. 346

C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ. și conform art. 188 din Legea

nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri

civile, sumele de 31.000.128 lei părții civile Spitalul clinic județean

Constanța și, respectiv, de 5.220.000 lei părții civile Spitalul municipal

Constanța.

Totodată, în baza art. 14 și a art.

346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile M.M., cu titlu de despăgubiri civile, suma de

70.000.000 lei, din care suma de 30.000.000 lei despăgubiri materiale și suma

de 40.000.000 lei, daune morale.

De asemenea, inculpatul a fost

obligat să plătească aceleiași părți civile, suma de 5.000.000 lei cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 23 aprilie 2002,

inculpatul și M.M.Ș., finul său, vecini, se aflau în stare de ebrietate,

fiecare dintre ei după consum de alcool în compania unor cunoștințe.

În acest context, atunci când

inculpatul a fost atenționat, verbal de finul său că este mai bine să-și vadă

de treaba sa decât să înjure, cel dintâi a continuat să-l injurieze, l-a făcut

„hoț” și ambii s-au certat câteva minute, timp în care G.G. a aruncat o cratiță

și pietre în curtea lui M.M.Ș., acesta la rândul lui, rearuncând cratița în

curtea inculpatului.

Dorind să stopeze conflictul,

M.M.Șt. l-a invitat pe inculpat să bea împreună vin, invitație refuzată însă de

cei doi, până la urmă, au convenit să discute în fața porții. Aici inculpatul,

care între timp luase cu sine o furcă, l-a lovit cu coarnele acesteia în cap pe

finul său, doborându-l la pământ.

Intervenția tatălui celui lovit a

stopat aplicarea unei a doua lovituri cu furca în capul lui M.M.Șt. și

îndepărtarea inculpatului.

La internarea în spital, partea

vătămată a prezentat diagnosticul „traumatism cranio-facial acut deschis și

contuzii cerebrale, hemoragie subarahnoidiană post-traumatică cu flegmon

palpebral inferior stâng”.

Raportul de constatare medico-legală

a înscris că, partea vătămată a suferit un traumatism cranio-facial și cerebral

grav, a necesitat spitalizare de urgență și tratament intensiv, leziunile au

fost produse prin lovire cu corp dur și înțepător, au pus în primejdie viața și

au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale. Raportul de

expertiză psihiatrică a evidențiat, că inculpatul prezintă „tulburare organică

de personalitate cu deteriorare cognitivă, pe fond mixt vascular și

toxi-etilic”, având discernământul diminuat în raport cu fapta.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivele invocate fiind greșita încadrare juridică a faptei,

netemeinicia pedepsei aplicate și greșita soluționare a laturii civile a

cauzei.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 79 din 14 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, cale de atac

motivată pe greșita încadrare juridică a faptei, în opinia sa, aceasta fiind

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. și

netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat, nu este

fondat.

Pentru existența infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută în art. 182 C. pen., este necesar ca, pe

plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu

praeterintenție.

Pentru delimitarea infracțiunii de

vătămare corporală gravă de tentativa la infracțiunea de omor, în stabilirea

laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând

cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, zona

spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce.

În cauză, fapta inculpatului de a

aplica, cu intensitate, o lovitură cu coarnele unei furci, deci obiect din

fier, în capul victimei, aceasta producându-i traumatism cranio-facial și

cerebral grav, care a pus în pericol viața, constituie tentativă la

infracțiunea de omor, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, viața

victimei fiind salvată numai prin asistența medicală calificată și de urgență

ce i s-a asigurat.

În ce privește motivul de recurs ce

vizează individualizarea pedepsei aplicată, se reține că instanța, în acord cu

criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., stabilind pedeapsa de 3 ani

și 2 luni închisoare, a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta

aducând atingere vieții părții lezate, împrejurările în care ea a fost

săvârșită, respectiv într-un loc public și pe fondul consumului de alcool de

către cei implicați, dar și persoana inculpatului, fără antecedente penale și

având o vârstă înaintată, în cauză apreciindu-se că se justifică reținerea, în

favoarea sa, de circumstanțe atenuante.

Executarea pedepsei în regim de

privare de libertate va răspunde și scopului ei, așa cum prevede art. 52 C.

pen., respectiv prevenția generală și specială.

Ca atare, recursul declarat de

inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 79/P din 14

martie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 aprilie 2002 la 30

septembrie 2003.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

30 septembrie 2003.