ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1075/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 236 din 12 iunie 2009,Tribunalul

Constanța, secția penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de

inculpatul S.M., prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei

săvârșită de inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76

lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.M. (fiul lui G. și al M., născut

în comuna Aliman, jud. Constanța, cetățean român, studii 12 clase, domiciliat

în sat Dunăreni, str. N., comuna Aliman) la pedeapsa de 5 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de

loviri sau alte violențe.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de

loviri sau alte violențe.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și

art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele

aplicate prin prezenta și a stabilit ca, în final, să execute pedeapsa cea mai

grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen., după executarea pedepsei

principale.

Prin aceeași sentință prima

instanță, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării

pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

De asemenea, Tribunalul Constanța a

luat act că partea vătămată S.F. a renunțat la pretențiile civile și a respins

pretențiile civile formulate de partea civilă G.C.B., ca neîntemeiate.

În baza art. 14 C. proc. pen., art.

346 C. proc. pen. și art. 998 - art. 999 C. civ. l-a obligat pe inculpatul S.M.

la plata sumei de 4000 RON reprezentând daune morale către partea civilă S.I.

și a respins restul pretențiilor civile.

În baza art. 14 C. proc. pen., art.

346 C. proc. pen. și art. 998 - art. 999 C. civ., l-a obligat pe inculpatul

S.M. să plătească părții civile Spitalul Municipal Medgidia suma de 8235,35 RON

reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea celor trei

părți vătămate.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., prima instanță l-a obligat pe inculpatul S.M. la plata sumei de 1200 RON,

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut că la data de 08 august 2008, pe rolul Tribunalului

Constanta s-a înregistrat cauza nr. 6428/118/2008, privind pe inculpatul S.M.,

față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 2926/P/2007,

trimiterea în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.,

loviri și alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și loviri și

alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare s-a reținut

că, la data de 24 decembrie 2007, pe terasa barului SC S.B. SRL din centrul

comunei Aliman, urmare unui conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi

alcoolice, a agresat-o pe partea vătămata S.I., (pe care a înjunghiat-o cu un

cuțit în fosa iliacă stângă, în regiunea abdominală, provocând leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în

primejdie viața - prin peritonită acută, precum și pe părțile vătămate S.F. și

G.C.B., prima fiind lovită de inculpat cu același cuțit în hemiscrotul stâng,

provocându-i leziuni pentru care au fost necesare 12 - 14 zile de îngrijiri

medicale, iar cea de-a doua, în zona coapsei stângi, producând leziuni

vindecabile în 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut că la întocmirea actului

de inculpare și trimiterea în judecată a inculpatului au fost avute în vedere

următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare a organelor de

poliție, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe anexă,

proces-verbal de ridicare a hainelor cu care a fost îmbrăcat partea vătămată,

raport de constatare tehnico-științifică, rapoartele de constatare medico-legală,

copia foii de observație privind perioada în care partea vătămată a fost

internată, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, declarația

inculpatului.

S-a mai constatat că, în faza

cercetării judecătorești, au fost audiate părțile vătămate S.I. și S.F., iar

partea vătămată G.C.B. nu a mai putut fi audiat, (întrucât nu s-a mai prezentat

nici în urma emiterii mandatului de aducere), inculpatul S.M. și martorii din

lucrări, precum și martorul în circumstanțiere propus de inculpat M.N., iar Spitalul

Municipal Medgidia s-a constituit parte civilă cu suma de 8235,35 RON,

reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părților vătămate.

Pe baza tuturor probelor

administrate în cauză, prima instanță a reținut că la data de 24 decembrie

2007, în jurul orei 16:00, părțile vătămate S.I., S.F. și G.C.B., precum și

inculpatul S.M. se aflau în barul SC S.B. SRL, situat în centrul comunei Aliman

unde consumau băuturi alcoolice. Inculpatul se afla în compania martorilor E.T.

și S.F., iar în acest timp între partea vătămată S.F. și martorul A.M., pe de o

parte, și martorul E.T., pe de altă parte, a existat un schimb de replici, pe

fondul unor animozități mai vechi, reproșându-i acestuia din urmă că fiii lui

au înhămat și au folosit fără drept caii.

În acel moment a intervenit

inculpatul pentru a calma situația, iar S.I. și S.F. au plecat cu căruța cu

numitul Ș.V. spre casa din centrul satului V. Fiind sub influența băuturilor

alcoolice și, întrucât S.I. pretindea că și-a uitat o sacoșă cu bunuri

cumpărate pentru sărbătorile de iarnă, cei doi frați S. au hotărât să revină la

bar, S.F. însoțindu-l pe fratele său, mai mult din dorința de a-l proteja,

pentru a nu fi victima vreunei agresiuni, fată de situația conflictuală ivită

anterior.

S-a mai relevat că partea vătămată

G.C.B. a rămas în bar unde cânta și vorbea pe un ton mai ridicat, iar

inculpatul S.M. i-a cerut să nu mai facă gălăgie și, întrucât partea vătămată

S.F. a considerat gestul inculpatului ca fiind amenințător, a intervenit pentru

prietenul său.

Prima instanță a mai reținut că

imediat a intervenit și partea vătămată S.I., care Ie-a cerut celor doi să iasă

afară din bar și să-și dea mâna în semn de împăcare, apoi au revenit local.

La scurt timp, între partea vătămată

S.I. și martorii E.T., S.F. și P.M. a avut loc o altercație, ocazie cu care a

intervenit și inculpatul S.M., care s-a apropiat de partea vătămată S.I. și a

înjunghiat-o cu un cuțit în partea stângă a abdomenului. Victima înjunghiată

s-a ridicat de jos și a reușit să fugă spre stația microbuz, până când a căzut,

iar pe terasa barului a apărut fratele său, S.F., care, la rândul sau a fost

înjunghiat de către inculpat în zona testiculului stâng, apoi, la fel a fugit

pe șosea în aceeași direcție.

După acest incident, inculpatul a

revenit în bar, unde s-a apropiat de tejghea și l-a lovit pe G.C.B., prima dată

vârful cuțitului oprindu-se în telefonul mobil din buzunarul acestuia, iar a

doua oară a fost înțepat în coapsă.

S-a mai reținut că martora D.P. a

țipat la inculpat, acesta s-a îndepărtat, iar partea vătămată s-a ascuns sub

bar, în spatele martorei, însă după ce inculpatul a părăsit barul, partea

vătămată a fugit până la microbuzul ce se deplasa spre satul Vlahii.

Toate cele trei părți vătămate s-au

deplasat cu microbuzul spre satul Vlahii, însă G.C. și S.F., considerând ca

rănile sunt superficiale au coborât, iar S.I. și-a continuat drumul până când a

fost preluat atât el, cât și ceilalți doi, de o ambulanță, care i-a transportat

la Spitalul Orășenesc Cernavodă.

S-a mai reținut de către prima

instanță că după comiterea faptelor, inculpatul s-a deplasat spre satul

Dunăreni cu căruța martorului S.F. și ajuns la domiciliu, i-a relatat

martorului S.F. că „i-am făcut pe ăia a lui T.", făcând referire la

porecla familiei S.

S-a mai relevat că, în urma

examinării și reexaminării medico-legale prin raportul de constatare

medico-legală din 21 ianuarie 2008, completat la data de 06 martie 2008, al

Serviciului de Medicină Legală Constanța, s-a concluzionat că partea vătămată

S.I. a prezentat la data de 24 decembrie 2007 un traumatism abdominal - plagă

penetrantă abdominală de 5 cm în fosa iliacă stânga, cu hernie de mare epiplon,

perforație de ansă jejunală și hematom parieto-colic stâng, că leziunile de

violență au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, pentru care

au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în

primejdie, prin peritonită acută.

Prin raportul de constatare

medico-legală din data de 21 ianuarie 2008, completat la data de 06 martie 2008

al Serviciului de Medicină Legală Constanța, s-a concluzionat că partea

vătămată S.F. a prezentat un traumatism scrotal, ce a putut fi produs prin

lovire cu corp tăietor-înțepător, necesitând 12 - 14 zile de îngrijiri medicale

și care nu i-a pus în primejdie viața.

Prin raportul de constatare

medico-legală din data 21 ianuarie 2008 completat la data de 06 martie 2008, al

Serviciului de Medicină Legală Constanța, s-a concluzionat că partea vătămată

G.C.B. a prezentat o leziune traumatică - traumatism la coapsă stângă, ce a

putut fi produsă prin lovire cu corp tăietor-înțepător, pentru care avut nevoie

de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, care nu i-a pus în primejdie viața.

S-a reținut că, la data de 25

decembrie 2007, părțile vătămate S.F. și G.C. au formulat plângere prealabilă

împotriva inculpatului S.M., menținându-și aceeași poziție procesuală și în

fata instanței.

S-a constatat că faptele

inculpatului S.M. au fost dovedite cu mijloacele de probă administrate în

cauză, reținându-se că inculpatul a recunoscut constant săvârșirea faptelor, cu

precizarea ca în fața instanței acesta și-a nuanțat declarația, în sensul că

părțile vătămate s-au manifestat violent în bar, iar el Ie-a atacat cu cuțitul

tocmai în acest moment tensionat și nu atunci când situația se calmase.

S-a mai menționat că părțile

vătămate au descris aceeași situație de fapt, fără să precizeze însă, nimic

despre comportamentul lor, amintind doar de altercația avută cu martorul E.T.,

de la care s-a declanșat situația conflictuală.

S-a mai relevat că situația de fapt

reținută a fost confirmată de rapoartele de constatare medico-legală, în sensul

că cele trei părți vătămate au fost lovite cu un corp tăietor-înțepător,

posibil un cuțit, cu mențiunea ca părții vătămate S.I. i-a fost pusă viața în

primejdie.

De asemenea, s-a mai reținut că în

procesul-verbal de cercetare la fața locului s-au descris urmele de pete

brun-roșcate, ce porneau de pe terasa barului și continuau pe șosea, urme care

s-au dovedit a fi pete de sânge uman.

Despre caracteristicile obiectului

vulnerant, partea vătămată G.C.B. I-a descris ca fiind un cuțit, cu o lamă de

11 - 15 cm, iar martorul ocular F.M. a arătat că inculpatul avea un briceag de

culoare maro cu o lamă de 12 cm.

Din procesul-verbal de ridicare a

obiectelor de vestimentație a reieșit că hainele aparținând părților vătămate

prezentau tăieturi în zonele corespondente urmelor agresiunii, aceste aspecte

fiind evidențiate și de planșele foto, toate aceste mijloace de probă s-a

constatat că s-au coroborat cu declarația dată în faza de urmărire penală a

martorei D.P., barman în acel local, care a perceput în mod direct parte din

incidentul, ce a avut loc în interiorul barului - aceea care vizează lovirea

părții vătămate G.C.B. - și declarațiile martorului F.M., ce se afla în mod

întâmplător în bar și care a perceput momentul când E.T. l-a lovit pe S.I.,

apoi inculpatul a scos un cuțit și l-a lovit la rândul lui pe acesta, precum și

pe partea vătămată S.F. vătămată S.F., declarațiile martorilor P.M., A.M., S.F.

și S.N., care au relatat despre un comportament violent al părților vătămate la

adresa lui E.T. și a altor consumatori.

Prima instanță a reținut, pe baza

probelor administrate în dosar că inculpatul a comis faptele reținute în

sarcina sa cu forma de vinovăție cerută de lege, respectiv cu intenție directă,

având în vedere obiectul vulnerant folosit de inculpat, zona ce a fost vizată,

aceasta fiind una vitală, intensitatea loviturii, precum și urmările produse și

a apreciat că toate aceste elemente sunt de natură să conducă la ideea că

inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, astfel încât, a respins ca

neîntemeiată, cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din

infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare

corporală - gravă.

De asemenea, instanța a apreciat că

nu se impunea reținerea stării de provocare, dat fiind faptul că inculpatul a

acționat într-un moment când conflictul se aplanase, comportamentul violent

fiind determinat de starea de ebrietate în care se afla.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând: greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.; omisiunea

instanței de fond de a reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., având în vedere că, din probele dosarului rezultă că inculpatul a

săvârșit fapta de tentativă la omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții determinată de o provocare din partea părților vătămate, acționând în

legitimă apărare; greșita individualizare a pedepsei, în raport de datele ce

caracterizau persoana inculpatului, căci avea condamnări anterioare, instanța

putea și trebuia să constate că s-a împlinit termenul de reabilitare, reținând

incidența reabilitării de drept.

Apelantul inculpat, prin apărător, a

solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și,

rejudecând, să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice dată

faptei din cea de tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea

de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar în

subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului ca o consecință

a reținerii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen. și a constatării că, fapta de tentativă la omor calificat a

fost comisă în stare de legitimă apărare.

La Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, cauza a fost

înregistrată sub același nr. 6428/118/2008, iar instanța de apel, verificând

legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, în raport de criticile

formulate și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., a constatat că este nefondat apelul declarat de inculpatul

S.M.

Prin Decizia penală nr. 101/P din 11

noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul S.M. împotriva

Sentinței penale nr. 237 din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța

în Dosarul nr. 6428/118/2008, pentru următoarele considerente:

Pe baza unei analize temeinice și

coroborate a ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale și al

cercetării judecătorești, instanța de apel a constatat că prima instanță a

stabilit o stare de fapt conformă cu dovezile produse, dând faptelor încadrarea

juridică corespunzătoare.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, instanța de prim control judiciar a constatat că a rezultat, mai

presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., tentativă la

omor calificat, constând în acea că, la data de 24 decembrie 2007, în loc

public a aplicat o lovitură cu cuțitul în partea stângă a regiunii abdominale

părții vătămate S.I., cauzându-i acesteia leziuni pentru care i-au fost

necesare 25 de zile de îngrijirii medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Constatând că în cauză sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul

că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, a

reținut că, în mod legal și temeinic instanța de fond a pronunțat hotărârea de

condamnare a acestuia.

Instanța de apel a mai apreciat că,

față de obiectul tăietor, înțepător folosit de inculpat, zona vitală vizată,

intensitatea loviturii și urmările produse, în mod corect prima instanță a

considerat că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, nefiind justificată

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a mai relevat de

către instanța de prim control judiciar că nu poate fi primită nici critica

privind omisiunea instanței de fond de a reține în favoarea inculpatului a

circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. - scuza

provocării, câtă vreme a constatat că probele dosarului au dovedit că,

săvârșirea infracțiunii nu a fost comisă sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, determinată de provocare din partea persoanei vătămate,

produsă printr-o atingere gravă adusă demnității persoanei sau prin altă

acțiune ilicită gravă.

De altfel, a mai reținut că partea

vătămată S.I., după revenirea în localul de alimentație publică a încercat să

aplaneze conflictul dintre partea vătămată G.C.B. și inculpatul S.M.,

cerându-le celor doi să iasă afară din bar și să-și dea mâna în semn de

împăcare, iar la scurt timp, inculpatul S.M. a intervenit în altercația care a

avut loc între partea vătămată S.I. și martorii E.T., S.F. și P.M. și,

apropiindu-se de partea vătămată, a înjunghiat-o cu un cuțit în partea stângă a

abdomenului, cauzându-i o plagă penetrantă de 5 cm în fosa iliacă stângă cu

hernie de mare epiplon, perforație de ansă jejunală și hematom parieto-colic

stâng, punându-i viața în primejdie, prin peritonită acută.

De asemenea, instanța de apel a

constatat că nu au fost întrunite nici condițiile prevăzute de art. 44 C. pen.,

întrucât din probatoriul administrat, nu a rezultat că fapta a fost săvârșită

de inculpat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust,

îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care a

pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc,

ci a invocat-o urmărind exonerarea sa de răspundere penală.

Referitor la individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului, instanța de prim control judiciar a constatat

că prima instanță a procedat la o corectă interpretare a dispozițiilor art. 72

C. pen. cu referire și la art. 52 C. pen., apreciind că regimul sancționator

aplicat inculpatului a fost corect determinat, atât sub aspectul cuantumului

pedepsei, cât și a modalității de executare, având în vedere gradul de pericol

social al faptei comisă, constând în lovirea părții vătămate, în loc public, cu

un obiect tăietor înțepător pe fondul unor discuții contradictorii și a

consumului de alcool, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și

conchizând în sensul că, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei, astfel

cum, neîntemeiat a solicitat apelantul inculpat.

Împotriva deciziei penale mai sus

menționată, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.M., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esență, recurentul

inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385

9

punctele 17 și 14 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului,

casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, în baza art.

334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei din

cea reținută în actul de inculpare în cea prevăzută de art. 182 C. pen. astfel

cum a fost menționată în actul de inculpare, susținând că inculpatul a dorit

să-i aplice o corecție victimelor în subsidiar, urmare reaprecierii

circumstanțelor reale ale săvârșirii faptelor, dar și circumstanțele personale

ale inculpatului, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată acestuia,

sub limita anterior stabilită.

Recursul formulat de inculpat este

nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele

instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția

inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat

în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare,

aceea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

Deși inculpatul a recunoscut

constant, atât în faza de urmărire, cât și pe parcursul cercetării

judecătorești penale, fapta săvârșită, având o atitudine sinceră și cooperantă,

ulterior inculpatul S.M. și-a modificat primele declarații, nuanțându-și

poziția și afirmând că, urmare unui conflict spontan și pe fondul consumului de

alcool, a acționat violent cu scopul de a le aplica o corecție părților

vătămate, neavând nici un moment intenția de a le pune viața în pericol și cu

atât mai puțin de a le ucide.

Înalta Curte constată că din probele

administrate la dosar, inclusiv din rapoartele de expertiză medico-legală

efectuate asupra părților vătămate, a rezultat starea de fapt corect reținută

de prima instanță și apoi însușită de instanța de prim control judiciar,

respectiv aceea că, în data de 24 decembrie 2007, în loc public, inculpatul a

aplicat o lovitură cu cuțitul în partea stângă a regiunii abdominale părții

vătămate S.I., cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus în primejdie viața și

pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijirii medicale, iar părților

vătămate S.F. și G.C.B. Ie-a aplicat lovituri cu același cuțit, fără a le pune

viața în pericol, primei producându-i un traumatism scrotal, ce s-a reținut a

fi produs prin lovire cu corp tăietor-înțepător, necesitând 12 - 14 zile de

îngrijiri medicale, iar celei de-a doua o leziune traumatică la coapsa stângă,

ce a putut fi produsă prin lovire cu corp tăietor-înțepător, pentru care avut

nevoie de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, fiind deci evidentă legătura de

cauzalitate între loviturile aplicate și leziunile victimelor, ce au necesitat

astfel un număr diferit de îngrijiri medicale.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că, atât prima instanță, cât și instanța de

prim control judiciar au procedat corect atunci când a înlăturat, ca nefondată,

solicitarea inculpatului, de schimbare a încadrării juridice dată faptei din

cea reținută în sarcina sa în cea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât, în

mod corect și justificat, pe baza materialului probator administrat în cauză,

s-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de tentativă la omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.,

întrucât față de obiectul vulnerant folosit (cuțit), față de zona corpului

vizată (zona abdominală, unde sunt organe vitale), față de intensitatea

loviturilor aplicate, în mod evident inculpatul a acționat cu intenția de a

suprima viața părții vătămate S.I., întrucât, chiar în condițiile în care, așa

cum, inițial, a declarat, a dorit să-i aplice o corecție fizică acestuia, față

de cele anterior menționate, dar și față de gravitatea leziunilor produse, a

rezultat, fără dubiu, faptul că acesta putea și trebuia să prevadă posibilitatea

producerii rezultatului letal al acțiunilor sale, chiar dacă nu l-a urmărit, cu

atât mai mult cu cât, el însuși a recunoscut, că era sub influența băuturilor

alcoolice.

De asemenea, Înalta Curte apreciază

că, în mod corect, s-a constatat, din coroborarea probelor administrate în

dosar cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală, că loviturile

aplicate de inculpat părții vătămate S.I. cu cuțitul, cu intensitate sporită,

în zona cavității abdominale, au fost apte să lezeze organe vitale ale corpului

victimei, fiind deci evident că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale

și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii urmării

fatale, ceea ce demonstrează că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima

viața acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că, în mod justificat, ambele instanțe au procedat la o corectă încadrare

juridică dată acestei fapte pentru care, alături de celelalte, a fost cercetat

și dedus judecății inculpatul, reținând că acesta a acționat cu forma de

vinovăție prevăzută de lege și stabilind că acesta a comis infracțiunea

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174

- 175 lit. i) C. pen., astfel cum fusese menționată în actul de inculpare.

În motivarea recursului său,

inculpatul S.M. a invocat, dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., solicitând reducerea cuantumului pedepsei, sub limita anterior stabilită

de prima instanță și apoi menținută de instanța de prim control judiciar.

Înalta Curte constată că nici acest

motiv de recurs nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Pedeapsa rezultantă de 5 ani

închisoare, aplicată inculpatului S.M. cu executare în regim de privare de

libertate, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52

C. pen., ambele instanțe apreciind corect că pedeapsa stabilită este

suficientă, raportat la modalitatea violentă în care inculpatul a acționat,

lovind în mod repetat și cu intensitate pe cele trei părți vătămate cu cuțitul

în zone diferite ale corpului, provocându-le, fie leziuni grave care le-au pus

viața în pericol (părții vătămate S.I.), fie leziuni de gravitate medie, care

au necesitat pentru vindecare un număr cuprins între 9 și 14 zile îngrijiri

medicale - (părților vătămate G.C.B. și S.F.).

În consecință, manifestările

nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la

modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze

nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la

respectarea și aplicarea legii.

Infracțiunile deduse judecății

prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere unei importante

valori sociale ocrotite de legea penală - viața și sănătatea persoanei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi

temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și

creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Fată de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de S.M. împotriva

Deciziei penale nr. 101/P din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 101/P din 11

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 martie 2010.