ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2012

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2062/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații B.D., B.D.D., S.V.V. și S.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 20/P din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 130 din data de 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 7338/118/2010: „în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a unor fapte reținute în sarcina inculpaților, astfel:

- pentru inculpații B.D. fiul (zis M.), B.D. tatăl (zis nea M.), S.V.V. și S.M.I., din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 174 C. pen. (fapta din 16 ianuarie 2010, parte vătămată N.N.) în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- pentru inculpatul B.D. fiul (zis M.), din infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (fapta din 09 noiembrie 2009, parte vătămată G.C.), în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- pentru inculpatul B.D. fiul (zis M.), din tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. - art. 174 C. pen. (fapta din 16 iunie 2009, parte vătămată N.N.), în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat pe inculpatul B.D. (zis M.) la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (fapta din 16 ianuarie 2010, parte vătămată N.N.).

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.D. (zis M.) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (fapta din 09 noiembrie 2009, parte vătămată G.C.).

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat pe inculpatul B.D. (zis M.) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (fapta din 16 iunie 2009, parte vătămată N.N.).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele și a dispus ca inculpatul B.D. (zis M.) să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 17 ianuarie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.D. - zis M.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.D. (zis nea M.) la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru de tentativă la infracțiunea de omor calificat (fapta din 16 ianuarie 2010, parte vătămată N.N.).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 07 aprilie 2010 la 13 aprilie 2010 și de la 25 mai 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.D. - zis nea M.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.V.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (fapta din 16 ianuarie 2010, parte vătămată N.N.).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 06 mai 2010 la 10 mai 2010.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului S.V.V. de a nu părăsi localitatea în care locuiește - municipiul Mangalia - fără încuviințarea instanței de judecată, măsură dispusă prin Încheierea nr. 31/P din 10 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul penal nr. 648/36/2010.

A luat act că măsura preventivă a obligării inculpatului S.V.V. de a nu părăsi localitatea încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu va fi revocată anterior.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.M.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat (fapta din 16 ianuarie 2010, parte vătămată N.N.).

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa pronunțată perioada reținerii și arestării preventive, de la 05 mai 2010 la 10 mai 2010.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului S.M.I. de a nu părăsi localitatea în care locuiește - municipiul Mangalia - fără încuviințarea instanței de judecată, măsură dispusă prin Încheierea nr 31/P din 10 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în Dosarul penal nr. 648/36/2010.

A luat act că măsura preventivă a obligării inculpatului S.M.I. de a nu părăsi localitatea încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu va fi revocată anterior.

În baza art. 118 lit. b) și alin. 4 C. pen. a confiscat de la inculpatul B.D. (zis M.) o toporișcă și o coasă sau echivalentul bănesc al acestora.

A confiscat de la inculpatul B.D. (zis nea M.) un băț în lungime de 136 cm, ridicat prin procesul-verbal de cercetare la fața locului din 16 ianuarie 2010 și aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanța, și un băț de 130 cm lungime și 3 cm grosime, sau echivalentul bănesc al acestuia.

A confiscat de la inculpatul S.M.I. un cablu din plastic cu inserție metalică ridicat prin procesul-verbal de cercetare la fața locului din 16 ianuarie 2010 și aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanța.

A confiscat de la I.M. un cuțit cu lama mobilă (briceag) în lungime de 8 cm, de culoare neagră, ridicat prin procesul-verbal de cercetare la fața locului din 16 ianuarie 2010 și aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanța.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

A obligat pe inculpatul B.D. (zis M.) să plătească părții civile suma de 1.237,49 RON reprezentând despăgubiri civile.

A obligat pe inculpații B.D. (zis M.), S.V.V. și S.M.I., în solidar, să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța suma de 157,79 RON reprezentând despăgubiri civile

A luat act că părțile vătămate N.N., G.C. și N.N. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 109 alin. (3) și (5) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată N.N. a următoarelor bunuri ridicate prin procesul-verbal de cercetare la fața locului din 16 ianuarie 2010 și aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanța): o cămașă de culoare albă (ambalată în plicul nr 1); un fes de culoare gri (ambalat în plicul nr. 2); o șubă din postav cu blană de culoare maro (ambalată în plicul nr 6); o șubă din postav cu blană de culoare albă (ambalată în plicul nr. 7).

În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus avansarea sumei de 800 RON din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța reprezentând onorariile avocaților numiți din oficiu M.S. (400 RON), U.L. (onorariu parțial 100 RON), G.M. (onorariu parțial 100 RON) și M.L. (200 RON onorariu UP)

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpații B.D. - zis nea M. și S.V.V. să plătească statului câte 760 RON fiecare, pe inculpatul B.D. zis M. să plătească statului 1.060 RON, și pe inculpatul S.M.I. să plătească statului 1.410 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța Sentința penală nr. 130 din 25 martie 2011 Tribunalul Constanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, nr 41/P/2010 din 11 iunie 2010, au fost trimiși în judecată inculpații: - B.D.D.;

- S.V.V. și S.M.I.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpaților B.D. zis M., B.D. zis nea M., S.V.V. și S.M.I., că la data de 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 10:25 împreună, aflându-se în zona extravilană a localității Credința, au aplicat mai multe lovituri cu o toporișcă, cu bâte, părții vătămate N.N. cauzându-i leziuni cranio-cerebrale ce i-au pus victimei viața în primejdie prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală necesitând circa 55 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.

S-a reținut în sarcina inculpatului B.D. zis M. că, la data de 16 iunie 2009, în jurul orelor 20:00 i-a aplicat o lovitură cu muchia unei coase în zona capului, părții vătămate N.N., după ce, în prealabil, printr-o altă lovitură cu coasa de la dreapta la stânga a intenționat să îl taie pe N.I.;

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului B.D. zis M. că la data de 09 noiembrie 2009, în jurul orelor 13:45, împreună cu alte persoane rămase neidentificate, folosindu-se de un autoturism au alergat și prins pe câmp pe partea vătămată G.C., lovindu-l și cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.

Din probele dosarului tribunalul a reținut în fapt următoarele: Atât părțile vătămate G.C. și N.N. cât și inculpatul B.D. zis nea M. locuiesc în satul Credința, comuna Chirnogeni, județul Constanța partea vătămată N.N. locuiește în satul Plopeni, comuna Chirnogeni, județul Constanța.

Inculpatul B.D. zis M. este fiul lui B.D. zis nea M. și locuiește în satul Movila Verde.

Inculpații S.V.V. și S.M.I. locuiesc în localitatea Mangalia;

Martorii I.M.C. și I.M. se cunoșteau între ei, fiind prieteni, rezultând din declarațiile acestora că I.M.C., iar I.M. este vărul inculpatului S.M.I.

Între inculpatul B.D. zis nea M. și partea vătămată N.N. există o stare conflictuală din anul 2009.

Această stare conflictuală are la bază un incident din data de 05 noiembrie 2009 când, între partea vătămată N.N. ce se afla cu un card de capre la pășunat pe raza localității Credința, a intrat în conflict cu B.D. - tatăl care, în calitatea sa de paznic al SC A.M. SRL Conacu i-a reproșat părții vătămate că a pășunat animalele pe o solă aflată în paza sa.

Discuția dintre N.N. și inculpatul B.D. - tatăl a degenerat, situație în care inculpatul afirmă că N.N. i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă ce i-a cauzat leziuni, necesitând 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, conform Raportului de constatare medico-legală nr. 663/A1 agresiune din 17 decembrie 2009 al SML Constanța, atașat la dosarul cauzei, prin preluarea lucrării penale nr. 2387/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, respectiv Postul de Poliție Chirnogeni.

Cu privire la această stare conflictuală, la rândul său, N.N. afirmă că inculpatul B.D. - tatăl I-a atacat cu o toporișcă și un cuțit, cauzându-i vătămări corporale și tăierea hainelor cu care era îmbrăcat, conform planșei foto de la dosarul cauzei, cu precizarea că acesta nu a înțeles să formuleze plângere penală și să obțină certificat medico-legal.

Existența incidentului din data de 05 noiembrie 2009 este confirmată și de partea vătămată și inculpat, prin susținerile făcute în fața instanței.

- La data 09 noiembrie 2009, în jurul orelor 13:30 - 13:45 inculpatul B.D. fiind însoțit de alte trei persoane rămase neidentificate, s-a deplasat cu autoturismul proprietatea sa pe câmpul de la marginea satului Credința unde se afla cu animalele la păscut partea vătămată G.C.

La apariția acestora, partea vătămată G.C. știind că este căutat atât el cât și N.N. să fie bătut de către inculpatul B.D., pe motiv că N.N. l-ar fi agresat pe tatăl lui B.D., a fugit din fața acestora.

Partea vătămată G.C. declară că a fost alergată de trei persoane pe care nu le cunoaște și ce au coborât din autoturismul conclus de inculpatul B.D., fiind prins și lovit de aceștia cu bâtele pe întreg corpul, până a căzut la pământ.

Partea vătămată mai declară că, în timp ce se afla căzută pe o solă cultivată cu grâu din apropierea islazului și-a făcut apariția și inculpatul B.D. ce a oprit autoturismul cu partea din față peste trupul său, în așa fel încât acesta să nu mai poată fugi. în momentele următoare, partea vătămată precizează că inculpatul B.D. a coborât din autoturism, a venit la el, I-a tras cu mâinile de sub bara autoturismului și i-a aplicat mai multe lovituri cu un băț peste mâini, corp și picioare, întrebându-l unde se află N.N.

Situația de fapt relatată de partea vătămată este confirmată prin mijloacele de probă strânse în cauză.

Astfel, din fotografiile judiciare efectuate la fața locului rezultă în primul rând faptul că partea vătămată a fost găsit căzut la pământ, pe câmp, prezentând multiple leziuni, aspect ce confirmă faptul că a fost lovit.

De asemenea, se observă urme de pneuri auto în apropierea locului unde se află căzută victima, poziționate către acesta, confirmându-se realitatea celor susținute referitoare la poziționarea autoturismului cu partea din față peste corpul părții vătămate.

În ce privește împrejurarea că la violențele asupra acestuia au participat inculpatul B.D. zis M. și alte trei persoane neidentificate, acest aspect, reține Tribunalul, rezultă din declarațiile părții vătămate confirmate prin declarațiile martorilor N.C.I. - martor ocular - N.Gh., G.I., N.N., aceștia din urmă relatând faptul că, imediat după altercație, partea vătămată Ie-a precizat că unul dintre agresori a fost B.D. zis M. Tribunalul reține că, în condițiile de tensiune psihică din momentele respective, de starea de teamă și durere resimțită de partea vătămată, acesta nu ar fi avut nici capacitatea și nici interesul să relateze mincinos rudelor și apropiaților săi în legătură cu identitatea unuia dintre agresori, întrucât, pe de o parte ar fi contribuit el însuși la zădărnicirea aflării adevărului și tragerii la răspundere a adevăratului autor - ceea ce era împotriva interesului său, conștientizat în acel moment, și pe de altă parte exista posibilitatea ca inculpatul B.D. (M.) să facă dovada că se afla în cu totul altă parte, și deci să infirme susținerile părții vătămate. De altfel, partea vătămată G.C. nu se afla într-o astfel de stare conflictuală cu inculpatul, încât să aibă interesul să declare mincinos împotriva acestuia.

În schimb, din probele dosarului rezultă că inculpatul B.D. - M. a avut un mobil precis atunci când l-a căutat pe câmp și l-a agresat pe G.C., și anume de a-i aplica o corecție pentru faptul că s-a aflat împreună cu N.N. la data de 05 noiembrie 2009, când acesta din urmă l-a bătut pe B.D. zis nea M. Mai rezultă că B.D. zis M. l-a întrebat pe G.C. unde se află N.N., fiind evident din conjunctura respectivă că intenționează să-l agreseze și pe acesta.

Conform Raportului de constatare medico-legală nr. 640/A1 din data de 12 februarie 2010 rezultă că G.C. a prezentat la 09 noiembrie 2009 leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, pentru care necesită 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, fără a surveni vreuna din prevederile art. 182 C. pen.

În cursul urmăririi penale, inculpatul B.D. a declarat că el nu a comis fapta reclamată și că afirmațiile părții vătămate și martorilor acestora sunt mincinoase. Apărarea inculpatului a fost înlăturată ca nesinceră, în condițiile în care există atât probe directe cât și indirecte, pe deplin coroborate, care îl indică pe inculpat ca principal autor al infracțiunii - din perspectiva faptului că acesta avea motive de agresare a părții vătămate, și rezultând că el i-a instigat și i-a dirijat pe ceilalți făptuitori în săvârșirea faptei.

Din declarațiile părții vătămate și martorilor audiați tribunalul reține că inculpatul B.D. - M. a cauzat personal unele din leziunile constatate pe corpul părții vătămate, atât prin lovire directă cât și prin poziționarea autoturismului pe care-l conducea, cu partea din față peste corpul părții vătămate, astfel încât actele de instigare a celorlalți 3 făptuitori semnalați la fața locului sunt absorbite în actele de autorat.

Acești făptuitori nu au putut fi identificați, rezultând pe de o parte că unul dintre ei purta o cagulă pe față, iar pe de altă parte, că nu erau locuitori ai satului Credința, pentru a fi recunoscuți de partea vătămată sau de martorul N.C.I.

Cea de a doua faptă reținută, se referă la violențele exercitate împotriva lui N.N.

În dimineața zilei de 16 ianuarie 2010, în jurul orei 05:00, inculpatul B.D. - zis nea M. a terminat activitatea de paznic de noapte desfășurată la ferma zootehnică a SC M. SRL din localitatea Conacu, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor R.M. și L.I., colegi de serviciu cu acesta.

În aceeași dimineață, partea vătămată N.N. s-a deplasat cu căruța din satul de domiciliu Credința în localitatea General Scărișoreanu, unde era organizat în ziua respectivă un târg agricol (obor); partea vătămată a plecat de la acest târg înapoi către domiciliu în jurul orei 10, însoțit fiind de martorii G.C., G.M., G.C., și de un copil, fiul martorei G.M.

Drumul ce leagă cele două localități trece prin câmp, existând la un moment dat o zonă cunoscută de locuitorii din zonă ca fiind „baza de recepție siloz Casicea" .

În raport de desfășurarea evenimentului, tribunalul reține că, în baza unei înțelegeri prealabile, B.D. - tatăl și B.D. - fiul au hotărât să surprindă partea vătămată N.N. în timp ce aceasta se întorcea către domiciliul său din localitatea Credința, dinspre oborul organizat în localitatea General Scărișoreanu.

De asemenea, mai rezultă că B.D. - tatăl, pentru a duce la îndeplinire planul său de a se răzbuna pe victima N.N., a solicitat sprijinul inculpaților S.M.I. și S.V.V., inculpatul B.D. zis M. confirmând că l-a întâlnit pe inculpatul S.M.I. la domiciliul tatălui său, din toamna anului 2009, deci confirmând că cei doi se cunoșteau.

De asemenea, în declarația sa, și inculpatul S.M.I. arată că îl cunoaște pe B.D. - tatăl de aproximativ un an, și că acesta este prieten cu unchiul său.

Din declarațiile inculpatului B.D. - M. rezultă că, la data de 16 ianuarie 2010, în jurul orelor 9:30, în timp ce se afla în autoturism cu B.S. și C.M. în drum spre oborul din localitatea General Scărișoreanu, a fost sunat la telefon de tatăl său și chemat până la locuința acestuia din localitatea Credința. B.D. - fiul conducea un autoturism D de culoare albă împrumutată de la martorul Ș.Ș. din localitatea Credința.

De asemenea, din declarațiile numiților B.D. zis M., B.S., C.M., I.M.C. și I.M. rezultă că în ziua respectivă inculpatul B.D. zis nea M. a purtat în câteva rânduri discuții telefonice cu martorul D.Gh. ce se afla în oborul din localitatea General Scărișoreanu, iar acesta din urmă îl ținea la curent pe primul, cu momentul plecării din obor spre domiciliul său a părții vătămate N.N.

Din declarațiile martorilor B.S., C.M., I.M.C. și învinuitului I.M. rezultă că aceștia s-au întâlnit la data de 16 ianuarie 2010 cu toții la domiciliul inculpatului B.D. zis nea M., ca urmare a solicitării acestuia din urmă, fără ca ei să se cunoască mai dinainte.

Inculpații S.M.I., S.V.V., și martorul (inițial învinuit) I.M., ce domiciliază în Mangalia, au ajuns la domiciliul inculpatului B.D. zis nea M. folosind un autoturism marca ........ de culoare neagră cu nr. de înmatriculare .........., aparținând lui l.M. și condus de martorul I.M.C.

În curtea locuinței inculpatului B.D. - tatăl, acesta a confecționat două bâte pe care inculpații le-au luat cu ei în autoturisme, dintre care una a fost identificată la locul faptei, iar B.D. zis M. s-a înarmat cu o toporișcă. Existența bâtelor și a toporiștii au fost semnalate de partea vătămată și de martorii audiați în cauză, inclusiv de martorii aflați împreună cu inculpații.

Din declarațiile celor de mai sus, rezultă că de la domiciliul inculpatului B.D. zis nea M. au plecat spre locul unde urma să-l surprindă și să-l întâlnească venind dinspre oborul Scărișoreanu pe victima N.N., cu cele două autoturisme, fiind repartizați astfel: în autoturismul condus de martorul I.M.C. s-a urcat învinuitul I.M. și inculpații S.Gh.V., S.M.I., B.D. zis nea M. Acesta din urmă s-a urcat în autoturism ocupând un loc pe bancheta din spate. În autoturismul D de culoare albă s-a urcat inculpatul B.D. zis M. care de altfel conducea autoturismul, împreună cu martorii B.S. și C.M. Modul de așezare pe locuri în cele două autoturisme a inculpaților și martorilor rezultă din declarațiile acestora din urmă, precum și din declarațiile martorilor aflați în căruță .

Având în vedere faptul că martorul I.M.C. care se afla la volanul autoturismului ...... nu era un cunoscător al zonei, a urmat traseul folosit de către B.D. - M. cu autoturismul D. Astfel, cele două autoturisme au ajuns până în zona bazei Siloz Casicea unde au așteptat apariția căruței în care se afla victima N.N. împreună cu martorii G.C., G.C., G.M. și fiul acesteia în vârstă de 5 ani.

La un moment dat, victima N.N. a apărut cu căruța condusă de martorul G.C. în zona bazei Siloz Casicea, timp în care, calea de acces Ie-a fost blocată, în intenția opririi căruței, de autoturismul tip ........... . Concomitent, mai mulți ocupanți ai acestui autoturism s-au dat jos înjurându-i pe cei din căruță și manifestând intenții agresive față de aceștia. În acest sens, reține Tribunalul sunt relevante spre exemplu, declarațiile martorilor G.M. și C.M., care arată că ,,Am văzut două mașini, una neagră și o D albă venind în spatele nostru mașina neagră ne-a depășit la un moment dat s-a postat în fața noastră, coborând mai multe persoane și începând să ne înjure"; „Nea M. .. s-a urcat într-un ........... negru .. am fost sunați să ne întoarcem să-i înconjurăm pe cei cu căruța .. am constatat că îi opriseră deja cei din mașina ..........." .

G.C. observând intenția ocupanților acestui autoturism de a ieși și a-l ataca, a procedat la ocolirea autoturismului pătrunzând pe o solă cu orz din apropiere, alergând în galop pentru a se îndepărta de atacatori.

În această nouă împrejurare, ocupanții celor două autoturisme au urmărit căruța și, prin mișcări de încercuire a căruței cu cele două autoturisme, au reușit la un moment dat să blocheze calul și să-l determine să se oprească.

În tot timpul acestei acțiuni de urmărire, ocupanții celor două autoturisme au adresat celor din căruță cuvinte injurioase, indecente și de amenințări cu violența, concomitent cu scoaterea bâtelor pe geamurile mașinilor, aplicând mai multe lovituri căruței și calului pentru a-l determina să se oprească, ignorând țipetele de ajutor și groază ale ocupanților căruței.

După oprirea căruței, inculpatul B.D. zis M. s-a poziționat cu autoturismul său D în partea din față a căruței (adică în fața calului) din care a coborât acesta înarmat cu o toporișcă, precum și martorii B.S. și C.M. În partea din spate a căruței a oprit autoturismul ........... din care au coborât inculpații S.V.V., S.M.I. și învinuitul I.M.

Inculpatul S.V.V. era înarmat cu o bâtă, iar inculpatul S.M.I. cu un cablu din cauciuc cu inserție metalică (ambele abandonate după comiterea violenței asupra victimei la locul faptei și ridicate cu ocazia activității de cercetare la locul faptei de către organele de anchetă). I.M. s-a înarmat cu un cuțit, și el abandonat la fața locului, în urma aruncării spre căruța unde se afla partea vătămată.

Cele două grupuri, mai precis B.D. zis M. dinspre partea din față a căruței și inculpații S.V.V. și S.M.I. dinspre partea din spate au atacat căruța în care se afla partea vătămată N.N. și celelalte patru persoane dintre care un copil.

Partea vătămată N.N. simțindu-se vizată de acțiunea agresorilor s-a înarmat cu o furcă ce o ținea de obicei în căruță, încercând să țină la distanță grupul agresorilor.

Martorul (fost învinuit) I.M. a aruncat cu cuțitul ce-l avea în mână în direcția părții vătămate N.N., cu intenția de a-l lovi și a înlesni atacul inculpaților, cuțitul căzând în apropierea căruței.

În aceste împrejurări, inculpații S.V.V. și S.M.I. s-au apropiat de căruță lovind cu bâta și cablul în direcția părții vătămate N.N. care îi ținea pe aceștia la distanță prin mișcări de împungere cu furca.

Când victima se afla cu fața înspre spatele căruței și înspre cei doi inculpați, a fost lovită din spate în zona capului de inculpatul B.D. zis M. cu o toporișcă printr-o mișcare de lovire de sus în jos.

Ca urmare a loviturii puternice la nivelul capului, partea vătămată N.N. a căzut în coșul căruței în poziția în genunchi căzându-i din mâini furca, pierzându-și și cunoștința conform propriilor susțineri, împrejurare în care inculpații S.V.V. și S.M.I. au tras partea vătămată din căruță, la sol și au început să-i aplice acesteia o multitudine de lovituri cu bâta și cablul cu inserție metalică pe întreaga suprafață a corpului. În această stare de fapt G.C. a preluat hățurile calului și a fugit de la locul agresiunii cu căruța în care se aflau și ceilalți ocupanți, fiind cuprinși de teamă și îngroziți de modul în care era agresat N.N. Aceștia s-au oprit cu căruța, după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 150 - 200 metri, loc de unde continuau să strige după ajutor și să ceară agresorilor să înceteze a mai lovi victima, transmițându-le totodată avertizări că au anunțat politia.

Inculpatul B.D. zis nea M. după ce a observat că atelajul hipo s-a îndepărtat de victimă, a coborât și el din autoturismul tip ........ și solicitându-i inculpatul S.V.V. bâta - abandonată ulterior la fața locului - vorbind indecent și injurios la adresa victimei, precum și amenințând cu moartea, acesta a aplicat victimei N.N. mai multe lovituri cu bâta (aproximativ 10 lovituri) pe întreaga suprafață a corpului, în special, la nivelul capului.

Din declarațiile inculpaților și ale martorilor oculari rezultă că inc. B.D. zis NEA M. era cuprins de o stare puternică de furie (aceștia declară că parcă înnebunise), aplica lovituri victimei ținând bâta cu ambele mâini, pe care o ridica deasupra capului și lovea cu tărie victima printr-o mișcare de sus în jos.

Ca urmare a strigătelor martorilor G.C., G.M. și G.C. și a faptului că victima încetase a-i mai ruga pe inculpați să nu o mai lovească, rămânând în stare de inconștiență, inculpatul B.D. zis nea M. s-a oprit din acțiunea sa violentă abandonând la fața locului bâta cu care lovire, părăsind locul faptei cu cele două autoturisme cu care veniseră.

Din declarațiile acestora rezultă că, din câmp în drumul județean cele două autoturisme au ieșit unul după altul, primul fiind cel tip .......... ce și-a avariat spoilerul din față, rămânând la fața locului bucăți din acesta, ce au fost identificate ulterior de organele de anchetă, ca urmare a declarațiilor și conducerii în teren de către numiții B.S. și C.M. ce se aflau în autoturismul D din spate și observaseră acest lucru, precum și de conducătorul auto .........., I.M.C.

Înainte de a părăsi locul faptei, inc. B.D. zis nea M. i-a solicitat fiului său, să nu meargă acasă cu autoturismul pentru că a fost văzut de către martorii din căruță și este posibil să fie căutat și identificat de lucrătorii de poliție.

Ca urmare a acestui îndemn, inculpatul B.D. zis M. s-a deplasat cu autoturismul D care, cu o seară înainte îl împrumutase de la martorul Ș.Ș., în localitatea Cobadin, lăsându-l la o cunoștință a sa pe nume S.I., spunându-i acestuia că are o defecțiune și, totodată solicitându-i să-l ducă pe el și pe martorii B.S. și C.M. până în localitatea Movila Verde unde acesta locuiește, dar precizându-i să-i lase la marginea satului lângă un complex de porci, în așa fel încât să poată ajunge acasă, fără a fi văzuți sau întâlniți de lucrătorii de poliție, bănuind că va fi căutat, fapt care de altfel s-a și întâmplat.

În urma violențelor la care a fost supus conform procesului-verbal de concluzii provizorii și a raportului de constatare medico-legală rezultă că N.N. prezintă leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure iar cele cranio-cerebrale i-au pus viața în primejdie prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală, necesitând 55 de zile de îngrijiri medicale. De remarcat și faptul ca urmare a intensității loviturilor existența unei fracturi al perineul stâng una la falanga police stâng și o altă fractură piramidală nazală.

Inculpaților S.V.V. și S.M.I., aducându-li-se la cunoștință, la prima lor audiere fapta ce li se reține în sarcină, aceștia au negat participarea lor declarând că, nici nu se cunosc între ei și nici că ar cunoaște pe vreunul dintre participanți.

Ulterior, au revenit asupra primelor declarații recunoscând prezența lor la fața locului lor, dar descriind-o ca fiind una întâmplătoare și negând că ar fi participat, ca urmare a solicitării făcute către ei de inculpatul B.D. zis nea M. și în schimbul unui folos material oferit de către acesta din urmă.

Inculpatul S.M.I. în declarațiile sale a recunoscut că s-a înarmat cu un cablu din cauciuc cu inserție metalică, dar a negat lovirea de către el a victimei, însă a precizat că B.D. zis nea M. a lovit de mai multe ori victima cu o putere exagerată cu ajutorul unei bâte prin mișcări de ridicare a bâtei deasupra capului și lovire a victimei ce era întinsă la sol, pe toată suprafața corpului, timp în care profera la adresa victimei cuvinte indecente și injurioase și de amenințări cu moartea.

Aceleași susțineri cu privire la prezența și acțiunile inculpaților B.D. - tatăl și fiul Ie-a avut și inculpatul S.V.V. De asemenea, acesta a relatat că s-a apropiat de victimă și a apucat-o de umeri, culcând-o la pământ. Susținând însă că a făcut acest lucru pentru a o proteja de loviturile inculpatului B.D. tatăl.

Inculpatul B.D. zis nea M. a negat permanent participarea sa la comiterea infracțiunii ce i se reține în sarcină, negând că el este cel care a organizat acțiunea violentă asupra victimei N.N., situație în care el era singurul motivat de a se răzbuna pe victimă, întrucât la rândul său, fusese agresat de către aceasta în cursul anului 2009.

Inculpatul B.D. zis M. a recunoscut prezența sa la locul faptei, precum și implicarea în oprirea căruței, însă a negat că i-ar fi aplicat lovituri părții vătămate N.N.

Tribunalul a considerat că apărările inculpaților nu reflectă realitatea, din următoarele considerente :

- în ce îl privește pe inculpatul B.D. zis nea M.:

- susținerile sale în sensul că nu s-a aflat la locul faptei sunt infirmate prin declarațiile tuturor celorlalte persoane audiate: inculpații B.D. zis M., S.M.I. și S.V.V., martorii I.M. și l.M., martorii B.S. și C.M., martorii G.C., G.M., G.C.; tribunalul reține, contrar susținerilor primilor martori din cursul judecății, conform cărora ar fi fost determinați de procuror să facă declarații neadevărate, că atât coinculpații cât și acești martori, ce au avut calitatea de învinuiți, au fost asistați în declarațiile lor și în timpul confruntărilor, de avocați ce au semnat declarațiile și procesele-verbale, fiind astfel exclusă în mod obiectiv orice manifestare neconformă normelor procesuale a procurorului. De altfel, nu există mobilul pentru care organul de urmărire penală ar fi dorit să preconstituie probatorii neadevărate.

- declarațiile colegilor de serviciu ai inculpatului nu exclud posibilitatea ca acesta să fi plecat în cursul dimineții de la locul de muncă, mai ales că ieșise din schimbul de noapte, și să fi revenit ulterior, după evenimentul petrecut în jurul orei 11. Chiar inculpații arată că după incident l-au transportat pe B.D. tatăl cu autoturismul ....... până la o cale ferată, pentru ca acesta să se reîntoarcă la locul de muncă. Din această conjunctură, coroborată cu modul în care a procedat B.D. - M. în sensul că a abandonat autoturismul D într-o altă localitate și a plecat la domiciliu cu un alt autoturism, fiind lăsat la marginea satului, tribunalul reține că reîntoarcerea inculpatului B.D. - nea M. la fermă, deși nu avea sarcini de realizat în cursul zilei, el fiind paznic de noapte, a avut ca scop crearea unui alibi care să-l exonereze de răspundere. Pentru același motiv, B.D. tatăl nu s-a dat jos din autoturism în prezența martorilor aflați în căruță.

- inculpatul B.D. tatăl este persoana care suferise o vătămare personală pe care i-o imputa părții vătămate N.N., astfel încât el avea motive directe de răzbunare.

- în ce privește împrejurarea că acest inculpat a aplicat efectiv lovituri părții vătămate cu o bâtă, lovituri de o forță mare, acest aspect este cert dovedit prin declarațiile tuturor persoanelor ce au asistat la eveniment, coroborate cu raportul de constatare medico legală și cu fotografiile judiciare ce înfățișează leziunile constatate pe corpul părții vătămate.

În ce îl privește pe inculpatul B.D. zis M.:

- prezența sa la locul faptei este recunoscută de inculpat și dovedită prin declarațiile tuturor persoanelor ce au asistat la eveniment, prin recunoașterile din grup.

- activitățile anterioare desfășurate de B.D. zis M., respectiv agresarea lui G.C. concomitent cu afirmarea faptului că îl caută pe N.N., procurarea unui autoturism și luarea alături de el a încă două persoane, deplasarea la domiciliul tatălui său, urmărirea căruței în care se afla N.N. și oprirea acesteia prin plasarea autoturismului condus de el în fața atelajului hipo, întâlnirea cu B.D. tatăl și îndeplinirea cererilor acestuia referitoare la coordonarea activităților celor două autoturisme, dovedesc pe de o parte că între tată și fiu nu era nici un fel de relație de dușmănie, ci dimpotrivă, și pe de altă parte că B.D. - M. a acționat cu intenția expresă de a-l prinde pe N.N., în scopul agresionării acestuia cu obiectele contondente despre care avea cunoștință, și de către persoanele din autoturismul ......, cunoscând scopul venirii acestora în zona localității Credința.

- atât partea vătămată N.N., cât și majoritatea martorilor oculari au precizat cu siguranță faptul că inculpatul B.D. - M. s-a apropiat de partea vătămată când acesta se afla cu spatele la el și i-a aplicat o lovitură cu o toporișcă în cap; pe lângă faptul că lovitura în sine demonstrează intenția infracțională a inculpatului, rezultă și o altă intenție, și anume aceea de a da ajutor celorlalți agresori la lovirea părții vătămate, în condițiile în care acesta din urmă se apăra cu o furcă și inițial nu putea fi lovit.

Referitor la inculpatul S.M.I.:

- din chiar declarațiile acestuia rezultă că îl cunoștea de cea un an pe inculpatul B.D. tatăl, fusese într-o împrejurare la domiciliul acestuia, astfel încât se dovedește posibilitatea lui B.D. de a lua legătura cu S.M.I. și de a-i solicita ajutorul în agresarea părții vătămate, într-o manieră în care făptuitorii să nu poată fi identificați, fiind străini de localitate.

- inculpatul S.M.I. susține că a plecat la întâmplare pentru a cumpăra o oaie, deci neavând în vedere să-l întâlnească pe B.D., în timp ce inculpatul S.V.V., dimpotrivă, susține că în momentul în care l-au întâlnit pe B.D., S.M. ar fi spus că acela este cel de la care vor cumpăra oaia, deci se deplasase la o persoană anume, dinainte stabilită. Neconcordanța dintre susținerile inculpaților în această privință relevă falsitatea motivului invocat, fără a mai analiza procedeul, neverosimil pentru o persoană responsabilă, de a pleca la întâmplare, rătăcind prin diverse localități, când în mod normal trebuia să se intereseze în prealabil despre locul și persoana care i-ar fi putut vinde o oaie.

- acțiunile ocupanților autoturismului ......, printre care se afla și acest inculpat, anterioare agresiunii propriu zise, exclud prezența lor întâmplătoare la locul faptei, și demonstrează premeditarea în săvârșirea faptelor. Autoturismul ...... condus de I.M., ce nu avea nici o legătură cu inculpatul B.D. tatăl și nu avea motive să dea curs solicitărilor acestora de a face diverse manevre cu autoturismul, a fost cel care a urmărit și depășit căruța în care se afla partea vătămată, apoi a oprit, iar ocupanții au coborât cu intenția de a bloca deplasarea căruței și manifestând intenții agresive, toate acestea neputând fi determinate de o solicitare inopinată a inculpatului B.D. tatăl, fără a exista o înțelegere prealabilă în acest sens. De altfel, în condițiile în care rezultă că B.D. tatăl nu a coborât din mașină la prima încercare de oprire a căruței, dar au coborât mai multe persoane, este evident că printre aceștia s-a aflat și S.M.I., acțiune ce nu poate fi explicată decât prin prisma faptului că acest inculpat avea deja intenția de a-l agresa pe N.N., astfel cum s-a întâmplat în continuare. Tot în aceeași ordine de idei, acțiunea agresivă a ocupanților ambelor mașini de a urmări căruța și de a aplica lovituri în cal și căruță cu bâtele scoase pe geamurile laterale dovedește împrejurarea că inculpații s-au înțeles dinainte asupra acțiunii pe care o vor realiza.

- martorii B.S. și C.M. au arătat, printre altele, că inculpatul B.D. zis nea M. a făcut referire la faptul că va veni un anume I. care va contribui la agresarea părții vătămate, și de asemenea că, la momentul întâlnirii, numitul I. i-a solicitat lui nea M. să i-l arate pe cel care urma a fi lovit, din acest motiv B.D. tatăl urcând în autoturismul ...... împreună cu S.M.I., pentru a-l putea indica pe partea vătămată. Ori, este evident că S.M.I. nu putea fi, în contextul dat, decât inculpatul S.M.I.

- martorii arată, și inculpatul însuși recunoaște că la momentul blocării căruței pe câmp, acesta s-a dat jos din mașină fiind înarmat cu un cablu cu inserție de metal; de altfel, cablul respectiv a fost găsit ulterior la cercetarea la fața locului.

Tribunalul reține ca neverosimilă justificarea inculpatului potrivit căreia s-ar fi înarmat cu acel cablu pentru a se apăra, în condițiile în care nu era atacat și nu erau indicii că ar putea fi atacat de cineva, ci dimpotrivă sunt probe că inculpatul era conștient că făcea parte dintr-un grup mare de persoane înarmate dispus în cele două mașini, grup aflat în conflict cu cele 4 persoane din căruță, din care două erau o femeie cu o constituție fizică astenică și un copil de 5 ani, deci era exclusă orice presupusă stare de teamă a inculpatului că ar putea fi atacat.

- împrejurarea că grupul din care făcea parte inculpatul S.M.I. a intenționat - și realizat - agresarea fizică a lui N.N., rezultă și din faptul că la locul evenimentului a fost găsit un cuțit, pe care martorul I.M., vărul inculpatului, recunoaște că el l-a aruncat spre căruță.

În ce îl privește pe inculpatul S.V.V.:

Acest inculpat recunoaște că s-a aflat în autoturism împreună cu S.M.I. și cu B.D. tatăl, recunoaște că s-a dat jos din autoturism la momentul opririi căruței în câmp, și de asemenea recunoaște că s-a apropiat de partea vătămată și a culcat-o la pământ, trăgând-o jos din căruță; inculpatul justifică această acțiune prin dorința de a proteja partea vătămată împotriva loviturilor aplicate de inculpatul B.D. tatăl; declarația sa este însă contrazisă de toți martorii audiați, care arată că B.D. tatăl-respectiv persoana ce rămăsese în autoturismul ......... - s-a dat jos și a aplicat lovituri părții vătămate în ultima fază a evenimentului, după ce N.N. fusese culcat la pământ de ceilalți agresori ce coborâseră din .......... Ca atare, justificarea inculpatului nu are suport real, rezultând că sunt reale declarațiile martorilor care arată că S.V.V. l-a tras jos din căruță pe partea vătămată cu scopul ca acesta să poată fi lovit. De asemenea, atât martorii care se aflau în căruță cât și martorii ce-i însoțeau pe inculpați în cele două mașini, au relatat fără echivoc faptul că atât S.M.I. cât și S.V.V. l-au atacat și apoi l-au lovit cu un par și cu cablul cu inserție metalică pe N.N.

- susținerea inculpatului potrivit căreia a încercat să-l determine pe B.D. tatăl să renunțe la aplicarea loviturilor strigând că vine poliția poate fi reală, însă a avut loc după aplicarea de lovituri de către toți inculpații, și a avut scopul de a-l determina pe B.D. tatăl să plece din locul respectiv pentru a nu fi surprinși de organele de poliție, în condițiile în care martora G.M. apelase telefonic poliția, care a și sosit în scurt timp.

La data de 16 iunie 2009, în jurul orelor 20,00, martorul B.Gh.M. deplasându-se pe drumul dintre satele Plopeni și Movila Verde a observat un cârd mare de animale fiind supravegheat de un îngrijitor, ce pășteau pe o solă înființată cu culturi, ce aparținea părții vătămate N.N.

În această situație, a sesizat telefonic pe N.N. - proprietarul solei pășunate, despre faptul că pe terenul acestuia se află un cârd de animale ce-i distruge cultura. Conform înțelegerii lor telefonice, în aproximativ 5 minute B.Gh.M. se întâlnește la sola în cauză cu N.N., N.I. și G.Gh., procedând la scoaterea cardului de animale de pe sola cultivată.

Partea vătămată N.N. a constatat că i s-a distrus cultura, situație în care a sesizat lucrătorii Postului de Poliție Chirnogeni și Independența solicitând luarea măsurilor legale față de proprietarii cârdului de animale ce i-au distrus cultura.

Înainte de sosirea la fața locului a lucrătorilor de poliție, la un moment dat și-a făcut apariția un autoturism D din care a coborât inc. B.D. de pe bancheta din față și alte două persoane de pe bancheta din spate, ce ulterior s-a stabilit a fi martorii B.S. și B.R., iar conducătorul auto, respectiv martorul Ș.Ș. a rămas la volanul mașinii. Cei doi martori de pe bancheta din spate, precum și inculpatul B.D. zis M. s-au îndreptat într-un mod hotărât spre portbagajul autoturismului de unde, primii doi au luat câte o bâtă, iar inculpatul B.D. - M. o coasă. Martorii B.R. și B.S. înarmați cu bâte s-au îndreptat cu repeziciune spre cârdul de animale pe care l-au condus spre satul Movila Verde, adică spre gospodăria inculpatului.

Inculpatul B.D. după ce s-a înarmat cu coasa și după ce a ridicat-o deasupra capului a început să se îndrepte spre martorul N.I., precum și spre victima N.N. reproșându-le acestora faptul că au avut curajul să-i rețină cârdul de animale.

În momentul în care, inculpatul B.D. s-a apropiat de N.I. la câțiva pași, a intenționat să-l lovească pe acesta cu coasa, executând o lovitură cu coasa spre înainte, aproximativ de sus în jos, nereușind totuși să-l lovească pe N.I., deoarece acesta din proprie inițiativă s-a retras spre înapoi fiind concomitent tras cu mâinile, din spate de tatăl său N.N. au reușit să evite lovitura aplicată de inculpat.

De precizat că inculpatul în momentul în care a aplicat lovitura se afla poziționat în fața celor doi, ținea coasa cu ambele mâini, din care una pe mânerul lateral fixat la mijlocul cozii și cealaltă pe coada longitudinală propriu zisă a coasei, și a lovit prin ridicarea coasei deasupra capului, poziționând partea metalică a coasei cu muchia spre înainte și cu lama spre înapoi, astfel încât impactul obiectului cu corpul victimei să se producă cu muchia netăioasă a coasei.

În momentele respective N.I. realizând starea de pericol, de frică a fugit și a intrat în autoturismul proprietatea tatălui său, pe când N.N. rămânând în fața inculpatului a fost lovit de către acesta cu coasa în zona capului.

În urma loviturii primite victima N.N. a căzut în genunchi, sângerând la nivelul capului.

Tribunalul reține, potrivit declarațiilor părții vătămate și martorilor, că inculpatul a aplicat o singură lovitură îndreptată împotriva părții vătămate, după care s-a deplasat spre autoturismul în care se afla N.I. și cu nervozitate a aplicat mai multe lovituri cu coasa în autoturism, cauzând distrugeri acestuia.

Fiind examinat de medicul legist, conform Certificatului medico-legal nr. 981/T din 19 iunie 2009 s-a constatat că victima N.N. de 61 de ani prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure (un alungit) și necesită 8 - 9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile nu i-au pus viața în pericol, iar martorii care au luat contact cu partea vătămată în momentele ulterioare evenimentului au observat leziunea sângerândă, dar și faptul că partea vătămată avea un comportament normal, se deplasa și comunica normal, nefiind indicii că a fost afectată fizic de lovitura primită.

Situațiile de fapt reținute se dovedesc prin mijloacele de probă menționate anterior, respectiv prin declarațiile părților vătămate, ale martorilor oculari și ale martorilor care au confirmat diferitele activități desfășurate de inculpați sau de părțile vătămate, prin actele medico legale din care rezultă leziunile corporale suferite de părțile vătămate, prin procesele-verbale de cercetare la fața locului însoțite de planșe foto, prin procesele-verbale de confruntare și de recunoaștere a inculpaților din grup, precum și prin declarațiile inculpaților, în măsura în care se coroborează cu mijloacele obiective de probă.

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații B.D. - zis nea M., B.D. - zis M. S.V.V. și S.M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul B.D. zis M. a criticat soluția fondului în sensul greșitei respingeri a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul B.D. zis nea M., prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat, având în vedere că singura probă ce susține acuzarea este declarația dată de inculpatul B.D., fiul său, cu care la acea dată se afla în conflict.

În subsidiar, s-a solicitat redoarea pedepsei în raport de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.

În susținerile orale, apelanții inculpatului S.V.V. și S.M.I., prin apărător, au criticat hotărârea apelată sub următoarele aspecte:

- schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) sau alin. (2) C. pen., motivând că dovezile din dosar nu susțin existența intenției chiar și indirecte a celor doi apelanți de a curma viața victimei N.N.;

- reținerea greșită a agravantei de la art. 175 lit. i )C. pen. în raport de definiția dată de art. 152 C. pen. prin cele cinci situații distincte „a faptei săvârșite în public", care nu se regăsesc în prezenta cauză:

- față de inexistența probelor din care să rezulte că leziunile suferite de partea vătămată N.N. i-au fost cauzate de acțiunea vătămătoare a vreunuia dintre cei doi apelanți sau a ambilor s-a solicitat achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că autorii faptelor deduse judecății sunt cunoscuți și sancționați de prima instanță.

În subsidiar, s-a cerut reindividualizarea pedepselor aplicate în raport de circumstanțele reale și persoanele ale inculpaților S.V.V. și S.M.I.

La Curtea de Apel Constanța cauza a fost înregistrată sub același număr 7338/118/2010.

La termenul de judecată din 13 septembrie 2011 inculpații au învederat instanței că nu doresc să dea declarații în apel, uzând de dreptul la tăcere, conform art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Au fost audiați martorii G.C., G.M. și partea vătămată N.N. și au fost depuse la dosarul cauzei referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța pentru cei patru inculpați.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale, în raport de criticile formulate și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel, prin Decizia penală nr. 20/P din 23 februarie 2012 a dispus următoarele:

În baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de apelanții inculpați B.D. - fiul - zis M., B.D. - tatăl - zis nea M., S.V.V. și S.M.I. împotriva Sentinței penale nr. 130 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 7338/118/2010,

A desființat, în parte Sentința penală nr. 130 din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 7338/118/2010, și rejudecând a dispus:

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpații B.D. fiul (zis M.), B.D. tatăl (zis nea M.), S.V.V. și S.M.I., din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. - art. 174 C. pen. (fapta din 16 ianuarie 2010, parte vătămată N.N.) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.D. zis M., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa aplicată prin decizie cu pedepsele de 8 luni închisoare pentru

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3086/2012
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, inculpații A.I.M., A.C.M. și de către părțile civile S.C., S.I.V. și S.I.C. împotriva deciziei penale nr. 151/P din 02 decembrie 2011 a Curții de Ap
ÎCCJ 2012-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2842/2012
pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 181 alin. (1) C. pen. Se constată că numitul A.G. nu a avut nicio calitate în proces, nu se numără între persoanele prevăzute limitativ în art. 385 2 raportat la art. 362 alin. (1) C. proc. pen., car
ÎCCJ 2011-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 983/2011
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, cererea formulată de reprezentantul M.P. de schimbare a încadrării
ÎCCJ 2010-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4394/2010
. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 și art. 17
ÎCCJ 2012-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1558/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 1 aprilie 2011 a Tribunalului Iași, a fost respinsă cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul
Sursă