ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2842/2012

Asupra recursurilor de față;

Prin Sentința penală nr. 173 din 3 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului A.M.L. de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată T.M.).

În baza art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74, 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M.L. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat, faptă din 23 septembrie 2005, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 1 (un) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege pe perioada executării pedepsei.

Conform art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanța de fond de 3 ani, în baza art. 86

2

C. pen.

În temeiul art. 86

3

C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada termenului de încercare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A.M.L., pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat (parte vătămată Ș.D.V.).

În temeiul art. 121 C. proc. pen., s-a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005.

Conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.M.L., pentru infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005 (parte vătămată M.G.) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Recuperare Borșa, ca neîntemeiată.

S-a luat act că părțile vătămate, respectiv Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 259/2007, Tribunalul Prahova a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.M.L., din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată T.M.), și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Prin Sentința penală nr. 964/2010 a Judecătoriei Ploiești s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.M.L. din infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., declinându-se competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova. Prin aceeași hotărâre instanța a sesizat, conform art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin Sentința penală nr. 117 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a stabilit că, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (1) și (7) C. proc. pen., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Prahova.

Examinând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că la data de 23 septembrie 2005, inculpatul A.M.L. se afla la cabana Ocolului Silvic Borșa, situată în locul denumit Vinișorul, împreună cu M.M., A.G. (tatăl său), Ș.D.V. și M.I., unde urmau a se întocmi documentele referitoare la punerea în posesie a A.C. Borșa. La cabana respectivă au ajuns și părțile vătămate M.G. și T.M.

Între inculpați și părțile civile a izbucnit o altercație, iar la un moment dat inculpatul A.M.L. a pulverizat spray lacrimogen asupra celor două părți vătămate și cu un picior de masă a început să le aplice mai multe lovituri.

Încercând să aplaneze agresiunea inculpatului, Ș.D.V. s-a interpus între inculpat și cele două părți vătămate, fiind lovit, inculpatul A.M.L. a spart o vitrină iar unul din cioburi a rănit-o pe partea vătămată M.G. în regiunea gâtului.

Ambele părți vătămate s-au retras în curtea cabanei Ocolului Silvic, unde se mai aflau martorii F.Ș., Ș.T., T.V., G.C., C.M. și P.I. Inculpatul A.M.L. a continuat să-i aplice lovituri repetate cu piciorul de masă părții vătămate T.M. asupra capului, partea vătămata apărându-se cu brațul drept.

Partea vătămată Ș.D.V., a menționat că nu a fost lovită de către inculpatul A.M.L., ci de către partea vătămată T.M. și nu formulează plângere penală față de A.M.L. În același sens, martorii M.I. și B.F. au relatat că Ș.D.V. a fost lovit de T.M. și nu de A.M.L.

În ceea ce privește infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. a părții vătămată M.G., a rezultat că nu a fost lovită de A.M.L., ci așa cum a menționat chiar partea vătămată, inculpatul doar i-a pulverizat spray lacrimogen la nivelul feței.

Declarația sa se coroborează cu declarațiile martorilor Ș.T. și F.Ș.

Cu privire la infracțiunea de tentativă de omor săvârșită de inculpat asupra părții vătămate T.M., s-a reținut că, deși expertiza medico-legală a constatat că nu a fost pusă în pericol viața unei persoane, există tentativă de omor în cazul în care atât zona vizată, cât și obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii sunt apte a conduce la moartea victimei. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Ploiești, considerând că față de zona vizată și obiectul folosit, inculpatul trebuie judecat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, așa cum s-a reținut inițial în actul de sesizare a instanței.

Referitor la această faptă, s-a reținut că, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, mai mulți martori printre care F.P., F.Ș. și P.I. au declarat că l-au văzut pe A.M.L. când a lovit în cap cu un picior de masă din lemn pe partea vătămată T.M., iar aceste declarații se coroborează cu ansamblul probator al cauzei, respectiv cu declarațiile părții vătămate T.M. și certificatul medico-legal.

La individualizarea pedepsei aplicate, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, fără antecedente penale, astfel că a făcut aplicarea art. 74 - 76 lit. a) C. pen. și i-a aplicat o pedeapsă într-un cuantum redus. În temeiul art. 71 C. pen., i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

S-a apreciat că, raportat la modalitatea de săvârșire a faptei, timpul îndelungat scurs de la momentul săvârșirii faptei și până la soluționarea cauzei, rezonanța socială redusă ca urmare a trecerii timpului, scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, motiv pentru care, în baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea condiționată a pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani și a stabilit măsurile de supraveghere cărora inculpatul va trebui să se supună, cu aplicarea și a art. 71 alin. (5) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de vătămare corporală față de partea vătămată Ș.D.V., s-a reținut că din declarațiile acestuia și ale martorilor audiați nu a rezultat că inculpatul a lovit-o, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A.M.L., pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

S-a constatat că de la data faptei și până la momentul soluționării cauzei s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, motiv pentru care, în baza art. 121 C. proc. pen., a constatat prescrisă răspunderea penală pentru infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., fapta din 23 septembrie 2005, parte vătămată fiind M.G., și, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.M.L., pentru această infracțiune, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Împotriva sentinței Tribunalului Prahova au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpatul A.M.L., partea civilă Ș.D.V., A.C. Borșa și membrii acesteia M.M., M.I., B.F. și A.G.

Prin Decizia penală nr. 24 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de inculpatul A.M.L., împotriva Sentinței penale nr. 173 din 03 mai 2011 a Tribunalului Prahova, pe care a desființat-o în parte, în latură penală, în sensul că, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite față de partea vătămată T.M. la data de 23 septembrie 2005, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., art. 121 C. pen. și la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A.M.L. cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă din data de 23 septembrie 2005, parte vătămată fiind T.M., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului A.M.L. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de partea vătămată Ș.D.V. și ca inadmisibile apelurile declarate de M.M., M.I., B.F., A.G. și de A.C. Borșa împotriva aceleiași sentințe.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

În motivare, s-a reținut că la data de 23 septembrie 2005, inculpatul A.M.L. se afla la cabana Ocolului Silvic Borșa situată în locul numit „Vinișorul", împreună cu tatăl său, A.G., secretar al A.C. Borșa și cu mai mulți membri ai acestei asociații, respectiv M.M., Ș.D.V. și M.I., cu scopul de a întocmi documentele referitoare la punerea în posesie a asociației. Se mai aflau și angajați ai ocolului silvic, printre care și martorii F.Ș., G.C. și C.M., care urmau a se întâlni cu membrii Comisiei Locale pentru discutarea unor probleme legate de retrocedarea unei păduri.

La aceeași cabană au ajuns după circa 30 - 45 de minute și părțile vătămate M.G. și T.M., însoțite de martorul Ș.N.S. și de o altă persoană care se deplasau către o cabană situată în locul numit Fântâna Stanchii.

Văzând mașina ocolului silvic la cantonul Vinișorul, partea vătămată T.M. a dorit să vorbească cu șeful de ocol, astfel că cei patru au intrat în curtea cantonului. Acolo partea vătămată T.M. l-a îmbrâncit pe martorul G.C. iar părțile vătămate M.G. și T.M. și persoana care le însoțea au intrat în cabana cantonului, unde se aflau mai multe persoane.

Între membrii A.C. Borșa și părțile vătămate s-au iscat discuții aprinse și apoi un scandal, pe fondul cărora inculpatul A.M.L. și persoana care însoțea părțile vătămate au pulverizat cu spray lacrimogen asupra persoanelor din grupul advers. În această situație au fost dezmembrate și piese din mobilierul aflat în cabană și unele dintre persoanele aflate în conflict și-au aplicat lovituri reciproc, dar și celorlalte persoane. În aceeași împrejurare a fost distrus o parte din mobilierul cabanei și a fost tăiată partea vătămată M.G.

În urma loviturilor primite, părților vătămate le-au fost produse leziuni respectiv plăgi confuze, echimoze, hematoame, edeme, arsuri chimice la ochi, leziuni care au necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, în cazul părții vătămate T.M., 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, în cazul părții vătămate M.G., și 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, în cazul părții vătămate Ș.D.V., așa cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legală din 8 mai 2006 întocmite de Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare, județul Maramureș.

Martorii F.P., Ș.N.S., C.M. și Ș.T. au arătat că obiecte de mobilier pe care le-au folosit pentru a lovi, respectiv picioare de masă și de scaun, aveau în mână atât inculpatul A.M.L., cât și A.G., M.M. și Ș.D.V.. De asemenea, spray lacrimogen avea și inculpatul A.M.L., dar și persoana care a însoțit părțile vătămate atunci când acestea au intrat în cabana cantonului Vinișorul.

Potrivit Procesului-verbal din 26 septembrie 2005 încheiat de poliția Borșa, din autoturismul martorului C.M. au fost ridicate 2 picioare de mobilier, dislocate din mobilierul cabanei Vinișorul, cu lungimea de 74 cm și respectiv 80 cm, lăsate în autoturism de persoanele pe care le transportase în data incidentului de la cabană la Poliția Borșa, respectiv A.G., M.M., Ș.D.V. și M.I.

Martorul Ș.N.S. a arătat că partea vătămată T.M. a fost lovită de Ș.D.V., inculpatul pulverizând cu spray.

Martorul F.Ș., care în mai multe declarații a arătat că inculpatul A.M.L. a lovit cu un picior de masă în cap, o singură dată, pe partea vătămată T.M., a menționat în declarația dată după incident, respectiv cea din data de 23 septembrie 2005, că a văzut numai când din cabană au ieșit mai multe persoane vătămate corporal, respectiv pe Ș.D.V., M.G. și T.M., dar nu poate preciza în ce condiții au fost lovite aceste persoane, întrucât nu a intrat în cabană.

Același martor, la o zi, respectiv la data de 24 septembrie 2005, și apoi și ulterior a arătat că l-a văzut pe inculpat cu un picior de masă în mână, lovindu-l pe T.M.

Martorul P.I. a relatat că l-a văzut pe inculpat lovind partea vătămată T.M. cu un picior de masă, deși în declarația dată la scurt timp de la incident, respectiv la data de 20 octombrie 2005, a arătat că a aflat de la părțile vătămate și de la T.G. că inculpatul este cel care l-a lovit pe T.M.

Martorul F.P. a relatat că a aflat de la martorul P.I. că agresorul lui T.M. este A.G. sau unul din fii acestuia.

În concluzie, s-a reținut că la incidentul din data de 23 septembrie 2005 la cabana Vinișorul au participat mai multe persoane, care, pe fondul unor discuții legate de restituirea unei păduri și a unei stări de tensiune preexistente, s-au lovit reciproc cu obiecte pe care le-au avut asupra lor sau pe care le-au desprins din mobilierul cabanei. După terminarea conflictului, mai multe persoane au suferit leziuni, o parte dintre acestea, respectiv părțile vătămate Ș.D.V., M.G. și T.M. obținând și certificate medico-legale în care au fost constatate leziunile suferite de fiecare.

Unul dintre participanții la incident a fost inculpatul A.M.L., care la un moment dat a pulverizat cu spray către persoanele din grupul părților vătămate M.G. și T.M. și a lovit-o pe această din urmă parte vătămată cu un picior de mobilier.

S-a mai reținut că infracțiunea de încăierare prevăzută în art. 322 C. pen. presupune existența a două grupuri care săvârșesc acte de violență unul asupra celuilalt. Atunci când nu există grupuri, iar victimele actelor de violență nu constituie o grupare, neavând cunoștință de intenția inculpaților și reacționând numai pentru a se apăra, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare.

În cauză s-a apreciat că persoanele care se aflau la cabana Vinișorul atunci când au sosit părțile vătămate M.G. și T.M. nu pot fi considerate ca aparținând unui grup, scopul venirii acestora fiind legat de punerea în posesie a unei asociații composesorale ai cărei membri erau. Riposta acestor persoane a avut loc tocmai datorită atitudinii părților vătămate, care au intrat în cabana cantonului fără a fi invitați, partea vătămată T.M. agresându-i chiar fizic și verbal pe martorii G.C. și B.F., aflați în curtea cabanei.

Pentru a se stabili existența intenției de omor în cazul inculpatului A.M.L., s-a apreciat că este necesar să se realizeze o analiză a tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente și posterioare săvârșirii faptei. La stabilirea intenției nu pot fi avute în vedere numai anumite elemente izolate, cum ar fi instrumentul cu care s-a lovit și intensitatea ori locul loviturii, atâta timp cât există elemente din care poate fi dedusă poziția subiectivă a inculpatului, cum ar fi numărul de participanți la incident ori acțiunea inițială a părților vătămate.

Aceste elemente au condus la concluzia că inculpatul și persoanele pe care acesta le însoțea nu aveau intenția de a iniția vreun conflict, cu atât mai mult cu cât chiar persoanele reprezentante ale ocolului silvic, între care martorii F.Ș. și G.C. au arătat că membrii composesoratului au apelat, anterior sosirii la canton, la organele de poliție pentru evitarea unui eventual conflict, având în vedere starea de tensiune preexistentă între membrii composesoratului, pe de o parte, și părțile vătămate, pe de altă parte.

Totodată, părțile vătămate au fost lovite și de alte persoane, nu numai de inculpat, iar leziunile suferite de T.M. nu i-au pus viața în primejdie acestuia și au necesitat pentru vindecare un număr de 14 - 16 zile de îngrijiri medicale. Astfel, martorii care au arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată T.M., respectiv F.Ș., F.P. și Ș.T. au precizat că inculpatul a lovit o dată.

Este adevărat că martorul P.I. a arătat că inculpatul a lovit de trei ori, însă declarațiile acestuia sunt contradictorii, la un moment dat spunând că a aflat de la părțile vătămate și de la T.G. că inculpatul este cel care l-a lovit pe T.M., așa cum și martorul F.P. a arătat în declarația dată la data de 03 martie 2006 că știe de la martorul P.I. că agresorul lui T.M. este A.G. sau unul din fii acestuia.

Mai mult, niciuna dintre părțile vătămate nu a putut afirma cu certitudine că inculpatul le-ar fi lovit, ci numai că le-a pulverizat spray lacrimogen, arătând că au aflat de la alte persoane că inculpatul este persoana care le-a lovit.

Dintre toate aceste persoane, singurii care au afirmat constant, că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată T.M. o singură dată, după care a fugit, sunt martorii Ș.T. și F.Ș., ultimul dintre aceștia neputând fi reaudiat, întrucât a decedat.

Prin urmare, s-a apreciat că, în ceea ce-l privește pe inculpatul A.M.L., nu se poate reține ca încadrare juridică, cu referire la partea vătămată T.M., infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ci infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Este adevărat că, prin Sentința penală nr. 117 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, însă fără a analiza cauza pe fond, ci numai faptul că tribunalul nu efectuase vreun act de cercetare judecătorească, raportându-se doar la probele existente în momentul strămutării cauzei.

Cu privire la soluția de achitare a inculpatului A.M.L. pentru infracțiunea de vătămare corporală, parte vătămată Ș.D.V., s-a reținut că este greșită critica parchetului. În ceea ce privește critica părții vătămate Ș.D.V., s-a apreciat că, deși întemeiată, nu poate fi admisă în calea de atac a părții vătămate, care are interese contrare cu cele ale inculpatului.

Prin urmare, s-a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de partea vătămată Ș.D.V. sunt nefondate.

Cu privire la apelurile declarate de M.M., M.I., B.F., A.G. și de A.C. Borșa, s-au apreciat inadmisibile, întrucât, deși aceste persoane susțin motivele invocate de inculpat, nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 362 C. proc. pen. și nici nu au invocat vreunul dintre motivele prevăzute la acel text de lege.

Împotriva Deciziei penale nr. 24 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, inculpatul A.M.L. și numitul A.G.

A.G. nu și-a motivat recursul, inculpatul A.M.L. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. - pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Parchetul a criticat decizia cu privire la greșita achitare a inculpatului A.M.L. pentru infracțiunea de vătămare corporală, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluția corectă fiind încetarea procesului penal, întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate cu privire la acest inculpat.

De asemenea, a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., fapta inculpatului A.M.L. realizând elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, întrucât zona vizată și obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii sunt apte să conducă la moartea victimei.

Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și al inculpatului A.M.L. sunt nefondate, iar recursul numitului A.G. inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 385

2

raportat la art. 362 C. proc. pen., pot face recurs procurorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorul, expertul, interpretul și apărătorul (în ce privește cheltuielile judiciare cuvenite acestora), orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 385

2

raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., recursul poate fi declarat pentru titularii dreptului de recurs prevăzuți în art. 362 alin. (1) lit. b) - f) C. proc. pen. și de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat și de către soțul acestuia.

În cauză, prin Rechizitoriul nr. 800/P/2005 din 24 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus față de numitul A.G. scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 26 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 181 alin. (1) C. pen. Se constată că numitul A.G. nu a avut nicio calitate în proces, nu se numără între persoanele prevăzute limitativ în art. 385

2

raportat la art. 362 alin. (1) C. proc. pen., care pot declara recurs și nici între persoanele prevăzute în art. 385

2

raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen., care pot declara recurs pentru inculpatul A.M.L.

În acest sens se are în vedere că numitul A.G. este tatăl inculpatului A.M.L., astfel că recursul declarat de tatăl inculpatului major este inadmisibil, întrucât acesta nu poate declara recurs pentru inculpat, în conformitate cu prevederile art. 385

2

raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen.

În recurs, inculpatul A.M.L. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin decizia atacată, s-a admis apelul inculpatului A.M.L., s-a desființat în parte sentința penală nr. 173 din 3 mai 2011 a Tribunalului Prahova, dispunându-se schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A.M.L. sub aspectul infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind înlăturată dispoziția de obligare a inculpatului la 1.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Au fost menținute dispozițiile privind achitarea inculpatului A.M.L. pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. și de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale (faptă din 23 septembrie 2005, parte vătămată M.G.).

Întrucât pentru faptele deduse judecății s-a dispus fie achitarea, fie încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.M.L., cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., nu își găsesc aplicabilitate în cauză de vreme ce inculpatului A.M.L. nu i-a fost aplicată vreo sancțiune de drept penal (pedeapsă), a cărei analiză sub aspectul legalității sau temeiniciei să poată fi realizată în temeiul dispozițiilor legale enunțate.

Critica parchetului referitoare la greșita achitare a inculpatului A.M.L. pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (parte vătămată Ș.D.V.), dispusă în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., soluția corectă fiind încetarea procesului penal față de inculpatul A.M.L., întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate - Ș.D.V., cu privire la inculpat, este nefondată.

Partea vătămată Ș.D.V. a declarat în proces că la data de 23 septembrie 2005 a fost lovit de partea vătămată T.M., în același sens declarând și martorii M.I. și B.F.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală din 8 mai 2006 emis de S.M.L. Baia Mare, Ș.D.V. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure cu muchii și vârfuri pentru plăgi, prin lovire cu un corp dur și prin acțiunea unei substanțe iritante pentru arsurile chimice ale ochiului stâng, leziunile au necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale și pot data din 23 septembrie 2005.

Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei s-a concluzionat prin raportul de expertiză medico-legală întocmit la data de 10 februarie 2009 de I.M.L. București.

Referitor la inculpatul A.M.L., partea vătămată Ș.D.V. a precizat că nu a fost lovită de acesta și nu înțelege să formuleze plângere prealabilă pentru infracțiunea de vătămare corporală față de inculpatul A.M.L.

Examinând prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. pen., se observă că, în enumerarea cazurilor în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, cu urmarea achitării inculpatului sau a încetării procesului penal, legiuitorul a avut în vedere o anumită ordonare succesivă, pornind de la cauzele de fond și continuând cu cauzele de formă ce constituie impedimente de pornire și de exercitare a acțiunii penale.

Ca atare, când în aceeași cauză se constată atât existența unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cât și a unor cazuri ce constituie temeiuri de încetare a procesului penal, instanța trebuie să ia în considerare cazurile de achitare, excluzând pe cele de încetare a procesului penal, prioritare fiind cazurile de achitare.

Când se constată că există mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, instanța trebuie să respecte ordinea prevăzută în art. 10 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că va face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare prevăzut în ordinea enumerării din textul menționat, cu includerea celor următoare care ar fi incidente în cauză, în acest sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 608 din 8 decembrie 2003.

Prin urmare, corect s-a dispus achitarea inculpatului A.M.L., întrucât fapta de vătămare corporală nu a fost săvârșită de acesta și nu încetarea procesului penal pentru că lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate Ș.D.V., cum susține parchetul, cazul de achitare fiind prioritar celui de încetare a procesului penal, din considerentele arătate.

În apel s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A.M.L. din tentativă la omor calificat în lovire, dispunându-se încetarea procesului penal sub aspectul acestei infracțiuni, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Critica parchetului sub acest aspect este nefondată.

Pentru delimitarea infracțiunii de lovire de tentativă la omor se impun a fi avute în vedere toate împrejurările în care a fost săvârșită fapta, cum sunt: natura instrumentului folosit, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată ca și urmările produse, astfel cum doctrina, dar și practica judiciară constant au statuat.

La data de 23 septembrie 2005 între inculpatul A.M.L. și partea vătămată T.M. a avut loc o altercație în cursul căreia, inculpatul a lovit partea vătămată cu un obiect contondent (picior din lemn desprins dintr-o masă) la nivelul capului, pricinuindu-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, fără a pune în primejdie viața victimei.

Raportul medico-legal a atestat că partea vătămată T.M. a prezentat plăgi parietal stâng și fronto temporal stâng, echimoză roșie orbită palpebral stâng, echimoze și hematom pe marginea cubitală a antebrațului drept, edem al gâtului piciorului stâng, leziunea de la nivelul antebrațului având caracter de autoapărare.

S-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur de formă alungită și prin torsiune pentru leziunea de la nivelul gâtului, necesită 14 - 16 zile îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

Martorii F.Ș. și F.P. au confirmat că l-au văzut pe inculpat lovind partea vătămată cu un obiect contondent (picior de masă) la nivelul capului.

Este adevărat că regiunea capului unde loviturile au fost aplicate este una vitală, iar obiectul folosit în agresiune este apt de a ucide, însă atâta vreme cât urmările au constat în 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, fără punere în primejdie a vieții, leziunile s-au concretizat în plăgi și echimoze, fără a fi identificate traumatisme cranio-cerebrale (chiar minore), traumatisme cranio-faciale, hematoame epicraniene ș.a., este evidentă intenția cu care făptuitorul a acționat, aceea de a o vătăma corporal și nu de a suprima viața victimei.

Obiectul folosit în agresiune și zona corpului vizată sunt elemente de fapt importante în stabilirea intenției făptuitorului, dar nu singulare și determinante pentru a califica încadrarea juridică a faptei în tentativă la omor sau lovire.

Pe de altă parte, dacă prin acțiunea sa făptuitorul nu a avut reprezentarea morții victimei nu a urmărit-o sau acceptat-o, fapta sa nu poate realiza elementele constitutive ale tentativei la omor.

În raport de intensitatea redusă a loviturilor aplicate - leziunile victimei au fost superficiale, nepenetrante, au constat în plăgi și echimoze (inclusiv la nivelul antebrațului drept), urmările produse - 14 - 16 zile îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieții victimei, dar și împrejurările în care agresiunea s-a produs, se poate concluziona că intenția inculpatului a fost aceea de a lovi victima, încadrarea juridică corectă fiind cea stabilită în apel, art. 180 alin. (2) C. pen.

Se reține că la conflictul ce a avut loc la Cabana Vinișorul au participat mai multe persoane, inculpatul, părțile vătămate T.M., M.G., martorii M.M., M.I., F.Ș. care, pe fondul unor discuții contradictorii referitoare la restituirea unei păduri și a unei situații conflictuale preexistente s-au lovit reciproc cu obiecte contondente desprinse din mobilierul cabanei.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că neproducerea unor leziuni traumatice cerebrale grave care să pună în pericol viața victimei, nu s-a datorat intervenției altei persoane care să-l imobilizeze pe inculpat, să-l împiedice să lovească în continuare și nici vreunui obstacol care să-l fi determinat să înceteze agresiunea, ci acțiunii inculpatului care, deși avea posibilitatea să aplice victimei lovituri repetate, în forță, cu o intensitate deosebită și să-i producă leziuni grave la nivelul capului, acesta nu a acționat cu intenția de a o ucide.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) și b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul numitului A.G. declarat împotriva Deciziei penale nr. 24 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești și ca nefondate, recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatului A.M.L.

În sensul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții A.G. și A.M.L. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de numitul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de inculpatul A.M.L. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul A.G. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul intimat inculpat A.M.L. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2012.

Procesat de GGC - N