ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3406/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3406/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 36 din 19 februarie 2013 a Tribunalului Suceava, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul T.I., din infracțiunea de "tentativă la omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de "vătămare corporală" prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. A condamnat inculpatul T.I., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani. În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului T.I., de la data de 16 februarie 2012 la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului T.I.. În temeiul art. 334 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul T.M.I., din infracțiunea de "tentativă la omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de "lovire sau alte violențe" prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
A condamnat inculpatul T.M.I. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului T.M.I., de la data de 16 februarie 2012 la data de 30 aprilie 2012. S-a luat act că partea vătămată P.M.
nu s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpații T.I. și T.M.I. au fost obligați să plătească părții civile Spitalul Municipal Fălticeni, suma de 1923 RON, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpați a toporului ce a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, aflat la Camera de corpuri delicte. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații T.I. și T.M.I. la plata sumei de 2331 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 62/P/2012 din data de 05 martie 2012, inculpații T.I. și T.M.I. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
pentru inculpatul T.I., constând în aceea că, la data de 13 februarie 2012, cu aproximație la orele 17:30, aflându-se într-un loc public, cu intenție și având asupra lor un corp contondent dur, apt de a produce moartea, respectiv o bărdiță, au exercitat acte de violență repetate și de mare intensitate asupra victimei P.M., lovind-o pe aceasta la nivelul corpului, în special a coastelor, punându-i viața în primejdie. S-a reținut astfel că, în noaptea de 20/21 noiembrie 2011, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, numitul P.M. din satul/comuna R., județul Suceava, a exercitat acte de violență asupra consăteanului său T.I., lovindu-l cu pumnii și picioarele la nivelul corpului, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 24 - 25 zile de îngrijiri medicale (dosarul penal aflându-se pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni).
De la acea dată, între părți s-a instalat o stare de tensiune, respectiv o stare conflictuală, T.I. manifestându-și intenția de a se răzbuna, de a-i aplica o corecție lui P.M. Intenția acestuia a fost materializată în cursul zilei de 13 februarie 2012, în jurul orelor 17:30, când împreună cu fiul său T.M.I., a lovit cu sălbăticie victima la nivelul întregului corp, cauzându-i leziuni grave. Astfel, cei doi s-au întâlnit cu P.M. în incinta magazinului alimentar "M.", amplasat în curtea locuinței familiei Ș. din sat/comuna R., și fără a-i adresa vreun cuvânt, au început să-i aplice multiple lovituri de pumni și picioare în zona corpului. înarmat fiind cu un corp contondent dur, apt de a produce moartea (bărdiță), inculpatul T.M.I.
a lovit victima în zona capului și a membrelor inferioare. S-a menționat faptul că altercația fizică a avut loc chiar în incinta magazinului "M.", iar la insistențele gestionarei Ș.N., inculpații au tras victima afară din magazin, continuând apoi să-i aplice lovituri. Urmare a loviturilor primite, victima s-a prăbușit la pământ, pe zăpadă, lângă poarta de intrare în curte, prilej cu care inculpații au continuat să o lovească minute în șir cu picioarele în zona corpului, în special a coastelor. Intensitatea loviturilor a fost una foarte puternică, împrejurare în care victima și-a pierdut lucrarea protetică dentară. De altfel, aceasta s-a aflat în imposibilitatea fizică de a se apăra ori de a riposta în vreun fel.
Conform declarației sale, altercația a durat aproximativ 3 - 4 minute, la fața locului sosind Ș.C. și A.G.V. La scurt timp după acestea, au ajuns și doi polițiști din cadrul secției de poliție Mălini, P.M. și T.I. fiind invitați ulterior la Postul de Postul de poliție R., în vederea audierii. Datorită stării grave în care se afla, victima a fost internată la Spitalul municipal Fălticeni, în perioada 13 februarie - 22 februarie 2012, cu diagnosticul traumatism cranio-facial, plagă mentonieră, epistaxis, plagă gamba stânga agresiune. Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală nr. 66/A/2012, emis de S.M.L. Suceava, numitul P.M. a prezentat multiple echimoze, hematom, hemoragie subconjunctivală, excoriații, plăgi contuze, fractura a două coaste cu pneumotorax, luxația unui dinte cu distracția unei lucrări protetice.
Medicii legiști au apreciat că traumatismul toracic cu fracturi costale și hemopneumotorax (ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență) a fost de natură a pune în primejdie viața victimei. La data de 28 februarie 2012, în prezența organelor de cercetare penală și a unui martor asistent, victima a efectuat o conducere în teren, ocazie cu care a arătat și descris în detaliu modalitatea în care a fost agresată de inculpați.
În cursul urmăririi penale, situația de fapt expusă și vinovăția inculpaților au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de sesizare din oficiu; plângerea și declarațiile victimei P.M.; raportul de constatare medico-legală, precum și xerocopii după foaie de observație clinică; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; procesul-verbal de examinare criminalistică; procesul-verbal de conducere în teren cu victima și planșa foto aferentă; declarațiile martorilor din lucrări; rezoluția de începere a urmăririi penale; Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale; Ordonanțele de reținere a celor doi inculpați din data de 16 februarie 2012; referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive datat de 17 februarie 2012, încheierea de ședință nr. 44 din 17 februarie 2012 a Tribunalului Suceava și mandatul de arestare preventivă; Raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat nr. 485091 din 17 februarie 2012; xerocopii Dosar penal nr. 2366/P/2011, privind pe P.M.; declarațiile inculpatului T.I.; declarațiile inculpat T.M.I.
și procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală. Sub aspectul laturii civile a cauzei s-au reținut următoarele: În cursul urmăriri penale, partea vătămată P.M. a precizat că nu înțelege să se constituie parte civilă în cadrul procesului penal. Audiată fiind, a arătat că între ea și T.I. a existat o stare conflictuală, de multe ori a fost amenințată de către inculpat, spunându-i că îl va băga la pușcărie, întrucât nu îi este frică și el a făcut la rândul său pușcărie. P.M. a precizat că s-a aflat într-o stare conflictuală și cu T.M.I. întrucât în cursul lunii martie 2008, acesta i-ar fi sustras din casă o sumă de bani. A mai arătat victima că întregul scandal a fost inițiat de către inculpați și aceștia au vrut să se răzbune pe ea.
Cu privire la persoana și poziția procesuală a inculpaților s-au reținut următoarele: Conform fișei de cazier, inculpatul T.I. se află în stare de recidivă postexecutorie în raport cu fapta pentru care este cercetat în prezenta cauză. Pe parcursul cercetărilor în faza de urmărire penală, inculpații au adoptat o poziție procesuală oscilantă și au minimalizat efortul și contribuția adusă, încercând să acrediteze ideea că au fost provocați de victimă. Dosarul de urmărire penală a fost înaintat Tribunalului Suceava și înregistrat sub nr. 3039/86/2012 la data de 6 martie 2012. La termenul din data de 25 aprilie 2012, în considerarea dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., instanța, după ascultarea punctelor de vedere ale părților, a constatat regularitatea actului se sesizare constând în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 62/P/2012, întocmit la data de 05 martie 2012, considerându-se astfel legal sesizată cu judecarea prezentei pricini.
În cursul cercetării judecătorești, în respectarea principiilor nemijlociții și contradictorialității specifice fazei de judecată, instanța a procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală, fiind astfel audiați: inculpatul T.I., inculpatul T.M.I., partea vătămată P.M., martorii din lucrări: Ș.N., M.G., F.C., Ș.C., M.L., martorii propuși de inculpați, respectiv: B.M., T.C., A.P., I.C., L.C.L. și martora propusă de partea vătămată, respectiv M.I. În cursul cercetării judecătorești partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Spitalul mun. Fălticeni s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.923 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Analizând materialul probator administrat în cauză, cu privire atât la latura penală a cauzei cât și la latura civilă, instanța a constatat următoarele: I. În ceea ce privește cererea de schimbare de încadrare juridică formulată de inculpatul T.I.
prin apărător, cu ocazia dezbaterilor pe fond, cât și prin concluziile puse la dosar, respectiv din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și aplicarea art. 76 C. pen., instanța a apreciat-o ca nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 181 alin. (1) C. pen.
"Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile constituie infracțiunea de "vătămare corporală". Potrivit art. 174 C. pen., "constituie infracțiunea de omor și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, fapta de ucidere a unei persoane". Gradul de pericol social pe care-l prezintă infracțiunea de omor este deosebit de ridicat, reflectat fiind și în limitele mari de pedeapsă instituite de legiuitor, o astfel de faptă aducând atingere celui mai important atribut al persoanei - viața - suprimarea vieții persoanei interesând nu numai victima, ci persoana în general și aceasta deoarece, fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența în condiții pașnice, de normalitate, a colectivității în general, respectiv conviețuirea membrilor acesteia în condiții de siguranță.
Potrivit art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. "constituie infracțiunea de omor calificat și se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, fapta astfel cum a fost mai sus descrisă, atunci când aceasta a fost comisă de o persoană în public. În cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, pe când în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Forma și modalitatea intenției rezultă din materialitatea actului, respectiv din relațiile personale anterioare existente între părți, din obiectul vulnerabil folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului (Decizia nr. 1227 din 02 aprilie 2009, Decizia nr. 4256 din 14 decembrie 2010, Decizia nr. 1730 din 2006, Decizia nr. 361 din 18 ianuarie 2005 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Este adevărat că, esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor ori în vătămare corporală este stabilirea formei și modalitățile vinovăției cu care s-a săvârșit fapta. În cazul infracțiunii de vătămare corporală prevăzută în art. 181 alin. (1) C. pen. infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., acesta acționează cu intenția de ucidere, care poate fi directă sau indirectă după cum autorul prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat.
Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma. În practica judiciară, intenția de a ucide se stabilește în funcție de materialitatea actului, care în majoritatea cazurilor evidențiază poziția psihică a făptuitorului.
Astfel, s-a precizat că există intenția de a ucide, dacă se constată: o multitudine de lovituri aplicate în zone vitale ale corpului, perseverență în aplicarea de lovituri cu un obiect dur în diverse regiuni ale corpului sau lovirea victimei cu intensitate în cap. În speța de față, activitatea infracțională a inculpatului T.I., astfel cum se relevă din probele administrate în faza de urmărire penală, a constat în aceea că, la data de 13 februarie 2012, cu aproximație orele 17:30, împreună cu fiul său și T.M.I., într-un loc public, cu intenție și având asupra lor un corp contondent dur, apt de a produce moartea (bărdiță), au exercitat acte de violență repetate și de mare intensitate asupra victimei P.M., lovind-o pe aceasta la nivelul corpului, în special a coastelor, cauzându-i leziuni grave ce au necesitat intervenție chirurgicală de urgență și i-au pus în primejdie viața.
Consecințele faptei au constat, așa cum rezultă din concluziilor medicului legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava, în cauzarea părții vătămate P.M. a unor multiple echimoze, hematom, hemoragie subconjunctivală, excoriații, plăgi contuze, fractura a două coaste cu pneumotorax, luxația unui dinte cu distrucția unei lucrări protetice. Medicii legiști au apreciat că traumatismul toracic cu fracturi costale și hemopneumotorax (ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență) a fost de natură a pune în primejdie viața victimei.
Probatoriul administrat în cauză impune concluzia că inculpații au acționat cu intenția indirectă de a ucide (respectiv că, deși nu au urmărit producerea decesului, au acceptat posibilitatea intervenim morții părții vătămate, rezultat care însă nu s-a produs ca urmare a intervenției corecte, complete și la timp din partea echipei de salvare), iar nu de a cauza praeterintenționat sau cu intenție indirectă o vătămare, așa cum e prevăzută de dispozițiile art. 181 C. pen. În consecință, Tribunalul constată că fapta pentru care este judecat inculpatul T.I. se circumscrie infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 334 C. proc. pen., tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul T.I., din infracțiunea de "tentativă la omor calificat" prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de "vătămare corporală" prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. Raportând dispozițiile legale mai sus amintite, care dau conținut infracțiunii de tentativă la omor calificat, la întregul ansamblu probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, coroborat cu probatoriul astfel cum a fost administrat în faza de judecată, instanța a apreciat că inculpatul T.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, astfel cum a fost reținută în cuprinsul rechizitoriului, fapta, din punct de vedere a întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, probându-se cu următoarele mijloace de probă: Din declarația inculpatului T.I.
rezultă că între acesta și partea vătămată exista o stare conflictuală mai veche de 2 ani, pe motivul că fiul său T.M.I. i-ar fi sustras o sumă de bani, aspect care nu este adevărat. Pe tot timpul acestei perioade a fost agresat de partea vătămată de cel puțin 2 ori, sens în care a făcut plângere la organele de poliție, dar ulterior și-a retras, plângerea, pe considerentul că sunt vecini. Ultimul incident între el și partea vătămată a avut loc cu 2 luni înainte de incidentul din luna februarie. A mai arătat inculpatul T.I. că la data critică, respectiv 13 februarie 2012, se afla la locuința sa și se îngâna ziua cu noaptea, când s-a deplasat la magazinul "M.", aflat la aproximativ 300 m de locuința sa, pentru a cumpăra pâine.
În incinta magazinului se afla partea vătămată, care consuma bere. Cu câteva zile înainte, aceasta îl fugărise prin niște grădini. Văzându-l în incinta magazinului, inculpatul a ieșit imediat afară, în curte. Partea vătămată l-a urmat, a început să-l înjure, spunându-i totodată că trebuia să îl omoare anterior când l-a agresat. Din acest motiv, inculpatul l-a lovit imediat în zona feței cu pumnul, însă nu mai știe câte lovituri i-a aplicat. P.M. și-a scos barda de la curea de la spate, pe care o ținea cu ambele mâini, iar în urma loviturilor aplicate de inculpat, aceasta a căzut la pământ pe un morman de zăpadă. A arătat că este posibil că în acea învălmășeală, când el a încercat să-i tragă bărdița din mâna părții vătămate, să o fi lovit cu aceasta.
La aproximativ 2 minute a venit fiul său, care a intervenit sa aplaneze conflictul, a luat bărdița din mână, fără să lovească partea vătămată, apoi a aruncat bărdița la circa 7 - 8 metri în zăpadă, după care a scos telefonul mobil și a sunat la 112. Pe parcursul altercației, în afară de ei trei nu se mai afla nimeni la fața locului. Imediat după consumarea incidentului a ieșit din casa ei, gestionara Ș., care a țipat la ei, să lase partea vătămată în pace. A mai precizat inculpatul că aceasta țipa la el și întrucât în momentul apariției sale, încă o lovea pe partea vătămată cu pumnii și picioarele în timp ce aceasta se afla la pământ. A arătat că l-a lovit în zona feței pe P.M. Ulterior, la fața locului au sosit Ș.C., F.C.
și M.G. sau G.. În maxim 5 minute a sosit la fața locului mașina poliției, iar fiul său și partea vătămată au fost duși la secția de poliție. Inculpatul s-a deplasat imediat pe jos la secția de poliție, unde aceștia erau ajunși. Inculpatul T.I. a mai declarat că partea vătămată a scos bărdița din curea, de la spate, după ce a căzut pe mormanul de zăpadă. Partea vătămată nu era întinsă la pământ în mod orizontal, ci era căzută pe un morman de zăpadă, sprijinită pe acesta. În momentul în care a intervenit fiul său, partea vătămată se afla în poziția șezut pe mormanul de zăpadă, cu bărdița în mâini, iar el se afla în picioare în fața lui și îl lovea cu pumnii. A subliniat faptul că este sigur că nu a lovit partea vătămată în zona coastelor.
A mai arătat că anterior, cu vreo săptămână înainte, partea vătămată mai fusese agresată de alte persoane, aspect pe care l-a auzit de la vecini. Anterior incidentului din 13 februarie, partea vătămată l-a amenințat de mai multe ori, că îl omoară, că nu are ce căuta pe drumul lui. În cursul urmăririi penale, inculpatul T.I. a arătat că a lovit partea vătămată P.M. cu pumnii și picioarele la nivelul corpului însă nu a lovit-o cu bărdița. A mai arătat că la data incidentului, nu a apucat să intre în chioșc, întrucât s-a întâlnit cu partea vătămată, care îl amenința cu moartea și s-a dus în spatele magazinului de unde a luat o bărdița. Văzând aceasta, i-a aplicat o puternică lovitură de bocanc la nivelul piciorului, aceasta căzând la pământ.
Ulterior, preț de 5 minute, i-a aplicat părții vătămate multiple lovituri de pumni și picioare la nivelul corpului. în timp ce lovea partea vătămată, a venit fiul său T.M.I., care i-a smuls părții vătămate bărdița din mână, a lovit-o cu coada de lemn peste mână și i-a dat și el vreo două picioare peste corp. Ulterior în zonă, s-au adunat mai mulți consăteni, victima rămânând culcată la pământ, sângerând la cap. Potrivit declarației inculpatului T.M.I., până la data incidentului, acesta a lucrat în Anglia, respectiv în Londra, timp de aproximativ doi ani de zile, după care s-a întors acasă prin luna octombrie sau noiembrie. Când a venit acasă, tatăl său se afla internat în spital, întrucât fusese bătut de partea vătămată din prezenta cauză.
După ce a revenit acasă, până la data incidentului, a existat o relație tensionată între el și P.M., respectiv îl amenința tot timpul, că îl omoară pe el și pe familia sa, s-a luat de bunicii săi, motiv pentru care a sunat de nenumărate ori la poliție. Nu a putut să își explice această atitudine a părții vătămate. În perioada arătată anterior, partea vătămată purta la ea un topor și spray paralizant, fiind o persoană foarte agresivă, întrucât și-a bătut chiar surorile și frații. L-a întrebat ce are cu el și i-a spus că nu se lasă până nu o să-l omoare. A mai arătat că nu știa de ce exista o relație tensionată între partea vătămată și tatăl său. Bunicii i-au povestit că în perioada cât se afla la muncă în străinătate, partea vătămată îi amenința tot timpul, seara trecea cu mașina și înjura, claxona pe la 2 - 3 noaptea cu muzica dată la maxim, striga că va omorî pe toată lumea și că lui nu are nimeni ce să-i facă, nici măcar poliția.
A mai arătat inculpatul că pe data de 13 februarie 2012, pe la orele 14 - 15,00, partea vătămată a trecut pe la poarta lor, în stare de ebrietate, cu un topor în mână și a strigat că îi omoară pe toți. Niciun din membrii familiei nu a ieșit să vorbească cu partea vătămată. După aproximativ 1 oră, a trecut pe drum, spre casa lui, strigând și amenințând la adresa lor. Ulterior, partea vătămată a trecut din nou la vale, în jurul orelor 17,00, s-a deplasat la magazinul "M.", cam la 500 metri de casa noastră. După o perioada de timp, inculpatul T.M.I.
a plecat spre vecinul său A.G., la locuința acestuia, situată tot lângă magazinul "M.". Se afla în curtea numitului A. când a auzit gălăgie dinspre magazin, a recunoscut glasul tatălui său și al părții vătămate, s-a dus imediat să vadă despre ce este vorba, a constatat că se luaseră la bătaie, partea vătămată avea aceeași bărdiță în mână, a intervenit, i-a luat bărdița din mână, l-a împins și i-a aruncat bărdița la 5 - 6 metri în curte, a sunat imediat la poliție, chiar de 2 ori. Inculpatul T.M.I. a arătat că nu a lovit partea vătămată cu acea bărdiță și că e posibil când i-a smuls bărdița din mână să-l fi lovit cu aceasta peste cap. A auzit de prin sat de pe la niște prieteni că partea vătămată a fost bătută anterior datei critice din acest dosar, a fost văzută căzută într-un șanț, lângă pensiunea "C.C.". Acest incident se petrecuse cu câteva săptămâni înainte de incidentul prezent.
La momentul când a avut loc altercația expusă anterior, în afară de el, tatăl său și partea vătămată, nu mai erau alte persoane în zonă. După consumarea incidentului și după ce a sunat la poliție, au venit mai multe persoane dintre vecini să vadă ce s-a întâmplat. A mai declarat că incidentul a avut loc în curtea magazinului "M." SA. Există posibilitatea ca din magazinul "M." să fie văzut incidentul dar el nu a văzut-o pe gestionară. Magazinul era deschis iar gestionara se afla în magazin. Partea vătămată băuse anterior bere în incinta magazinului. A mai precizat inculpatul că la momentul când a apărut el și i-a văzut pe partea vătămată și tatăl său îmbrâncindu-se, partea vătămată avea o bărdița asupra sa dar nu apucase să-l lovească cu aceasta.
După ce a apărut el, incidentul a mai durat aproximativ 3 minute. În cursul urmăririi penale, inculpatul T.M.I. a arătat că își menține parțial declarațiile date anterior în fața organelor de poliție, cu precizarea că într-adevăr l-a lovit și el pe P.M. cu piciorul în zona corpului, probabil a feței, nu înainte de a-l împinge. Nu mai reține exact dacă l-a lovit pe P.M. cu coada de topor. Partea vătămată avea asupra ei un topor, iar lui i-a fost frică să nu-l lovească cu acesta. A mai declarat că în momentul în care l-a agresat cu piciorul, P. se afla culcat la pământ. Toată agresiunea a avut loc în fața porții familiei Ș. A mai arătat că avea cunoștință de faptul că între tatăl său și partea vătămată a avut loc o altercație mai veche, în sensul că P.M.
l-a bătut pe tatăl său pe la sfârșitul anului trecut. A mai arătat că tatăl său l-a lovit destul de tare cu pumnii și picioarele pe partea vătămată, în timp ce aceasta se afla la pământ. A declarat că la data critică el nu era băut, însă tatăl său și partea vătămată erau în stare de ebrietate. Totodată, a arătat că nu a fost agresat de partea vătămată. A arătat că anterior conflictului, P.M. a trecut prin fața porții sale, amenințându-i cu acte de violență. A intervenit în conflict pentru a-l salva pe tatăl său, întrucât P. avea un topor asupra lui și probabil intenționa să-l folosească. Partea vătămată P.M., a arătat în fața instanței de fond că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală.
A declarat partea vătămată că anterior incidentului din 13 februarie, respectiv cu o săptămână înainte, nu a fost agresat de o altă persoană. Pe data de 13 februarie, anterior incidentului de la ora 15:00, a trecut prin fața porții inculpaților, înspre magazinul "M.", ca să cumpere o pâine. Acolo a consumat o bere. în momentul în care a trecut prin fața inculpaților, nu i-a văzut pe aceștia, probabil că aceștia l-au văzut pe geam. A arătat că a fost lovit de ambii inculpați, însă mai mult de către T.M.I. Inculpatul T.I. l-a lovit doar cu pumnii și picioarele peste tot corpul, dar mai mult în zona capului. Inculpatul T.M.I. l-a lovit la început cu coada toporului apoi cu muchia și în final cu tăișul toporului.
Tot acesta, pe final i-a aplicat o lovitură în gură și ca urmare i-a sărit proteza și un dinte care se clătina. A precizat că pe parcursul incidentului, în fața magazinului, nu se afla nicio persoană, dar în incinta magazinului se aflau gestionara Ș.N. și M.I., care locuiește vis-a-vis de magazin. Inculpatul T.M.I. a fost prezent pe tot parcursul incidentului și nu este adevărat că ar fi venit ulterior. T.M.I. l-a lovit peste tot corpul, respectiv în zona feței, probabil cu tăișul toporului, iar la picior cu tăișul toporului, acesta lovindu-l doar cu barda, iar cu pumnii și picioarele l-a lovit tatăl acestuia, respectiv T.I. A arătat că pe data de 21 noiembrie a avut un conflict cu inculpatul T.I., pe care l-a lovit, întrucât purta în buzunar un cuțit la momentul respectiv și a beneficiat de un număr de îngrijiri medicale.
La momentul respectiv a arătat că s-a apărat, lovindu-l pe acesta. În cursul urmăririi penale, partea vătămată P.M. a mai declarat în plus că la data critică nu avea asupra sa nicio bărdiță, iar declarațiile inculpaților conform cărora bărdița era a lui, sunt neadevărate. Cu acea bărdiță a venit inculpatul T.M.I. și l-a lovit în timp ce era în magazin. Din declarația martorei din lucrări Ș.N., care a arătat că își menține declarațiile date anterior în cursul urmăririi penale rezultă că, la data critică, aceasta era gestionară la magazinul din sat R.. Pe la orele 17,00, se afla în magazin, când a venit partea vătămată P., care a cumpărat niște bere. Deși i-a spus să o consume în afara magazinului, nu a ascultat, rămânând în incinta acestuia, după care, la aproximativ un sfert de oră a venit T.I., a deschis ușa magazinului, s-a uitat la partea vătămată și a spus "au", după care a închis ușa și a plecat.
A revenit imediat împreună cu fiul său T.M.I., acesta din urmă având o bărdiță în mână și a văzut de la o distanță de aproximativ 1 metru - 1,5 m, cum T.M.I. l-a lovit cu bărdiță în cap pe P., cu muchia bărdiței, nemaiținând minte în ce parte anume a capului. Partea vătămata P. a căzut în magazin, moment în care, ea le-a spus să iasă afară. Inculpații au scos-o pe partea vătămată în curtea magazinului, iar T.M.I. a continuat să o lovească partea vătămata cu bărdița în zona picioarelor. În timp ce era lovită, partea vătămata era întinsă la pământ. Imediat după ce au ieșit din magazin, a ieșit și ea, văzând personal cele arătate mai sus. Pe inculpatul T.I. nu l-a văzut personal să îl lovească pe P.M.
Incidentul s-a finalizat în momentul în care au intervenit alte persoane, respectiv cumnatul său Ș.C., A.C., M.L. Ulterior, a venit poliția sesizată telefonic de cumnatul său Ș.C. A mai arătat că prima declarație a dat-o la poliția din R., iar a doua declarație în fata procurorului, la sediul poliției din com. R. În prima declarație dată la poliție nu a spus adevărul întocmai cum l-a perceput, întrucât nu a vrut să se bage între cei doi. Altă explicație nu a avut față de faptul că în ambele declarații date în cursul urmăririi penale a arătat că imediat după ce a dat B. părții vătămate, aceasta a ieșit din magazin. Bărdița cu care a fost lovită partea vătămată avea aproximativ 40 cm și avea coada din lemn.
Când a venit poliția în magazin erau urme de sânge pe care ea le-a șters mai târziu. Organele de poliție nu au intrat în magazin ca să constate acele urme de sânge. Când au ajuns organele de poliție la fața locului, partea vătămată era ridicată în picioare și nu știe dacă o ajutase cineva să se ridice, aceasta aflându-se în curtea magazinului. Cei doi inculpați se aflau în momentul în care a sosit poliția în afara curții magazinului, după poartă. Ea se afla în curte, iar magazinul era închis. A închis magazinul după ce inculpații au ieșit cu partea vătămată afară. Ea personal nu a sunat la 112 pentru a anunța incidentul. În momentul în care se consuma incidentul în curte, a sunat pe soțul său Ș.N.
care nu i-a răspuns la telefon, după care l-a sunat pe cumnatul său Ș.C. Nu a fost amenințată de nicio parte din dosar. Nu și-a amintit dacă în momentul în care T.I. a intrat în magazin ea i-ar fi făcut vreun semn prin care să-i sugereze că în incinta magazinului se afla P.M. care consuma băuturi alcoolice. Nu cunoaște dacă inculpații sau partea vătămata sunt persoane violente. Martorul din lucrări M.G., a arătat că își menține declarațiile date anterior în cursul urmăririi penale. La data respectivă, posibil prin luna februarie, în jurul orei 17,00, se deplasa spre domiciliul socrilor săi, a trecut prin fața locuinței fam. Ș. (magazinului), ocazie cu care a văzut multă lume adunată la poartă, printre care Ș.C.
și alți consăteni. T.I. și T.M.I. se aflau în fața porții în drum. În interiorul curții se aflau P.M., așezat cu fața în jos sau pe spate. Nu a sesizat ca partea vătămată să fi fost lovită și nu a auzit-o vorbind. Nu a întrebat pe nimeni și nici nu a aflat care era problema și nici nu a bănuit că cineva s-ar fi bătut. Tot în acea zi, peste o jumătate de oră, când se întorcea spre casă, a aflat de la mai multă lume, printre care era și socrul său, că a avut loc o bătaie între partea vătămată și inculpați. A mai aflat că după altercația din data respectiva, partea vătămata a fost internată în spital. Nu cunoaște dacă vreuna dintre părți este violentă. A mai declarat că în momentul în care a trecut spre locuința socrilor săi, în acea mulțime a văzut-o și pe numita Ș.N.
dar nu a mai reținut exact unde era. S-a reținut că martorul din lucrări F.C., a arătat își menține declarația dată în cursul urmăririi penale. Astfel, a arătat în esență că, într-o după-amiază, spre seară, a trecut de la depozitul în care ținea merele, spre casă, pe lângă chioșcul în fața căruia a avut loc incidentul. În această împrejurare l-a văzut pe P.M. căzut jos la pământ, nemaiținând minte dacă în drum sau în curtea magazinului, acesta fiind murdar de sânge pe haine. La fața locului i-a văzut și pe inculpații T.M.I. și T.I., stând separat în drum. La fața locului se afla și Ș.C. Nu a vorbit cu nimeni, întrucât știa că o să fie probleme, respectiv că o să fie chemat să dea declarații.
Ulterior, a auzit de la consăteni că inculpații s-au bătut cu P.M. Nu cunoaște amănunte. A observat că T.I. avea sânge pe față, parcă. Nu știe dacă a existat o stare conflictuală mai veche între inculpați și partea vătămată. A plecat imediat, motiv pentru care nu știa dacă s-au adresat injurii. La fața locului a văzut-o și pe Ș.N. - gestionara de la magazin, care se afla în curtea acestuia. Nu a putut preciza dacă magazinul era închis sau deschis. De asemenea, nu a putut spune care dintre părți e mai violentă, dacă vreuna consuma băuturi alcoolice și făcea scandal. Nu a văzut la locul faptei vreo bărdiță. Martorul din lucrări Ș.C., a arătat că își menține declarația dată în cursul urmăririi penale.
Într-una din zile, fiind iarnă, pe la orele 16 - 17,00, se deplasa spre domiciliul fratelui său Ș.N., iar când a ajuns la poarta acestuia, l-a văzut căzut jos pe numitul P.M. Acesta era lovit în zona feței și avea sânge. Lângă P.M. se aflau T.M.I. și T.I. în picioare, și își aduceau injurii reciproc cu partea vătămată. P.M. avea sânge pe haine, însă nu și-a amintit dacă vreunul dintre inculpați avea sânge pe haine. A sunat la poliție și a rămas la fața locului până ce au sosit organele de poliție. L-a întrebat de T.I. de ce l-a bătut pe P., iar acesta i-a spus că a făcut scandal și i-a înjurat. Cât a stat el acolo, P.M. care era încă întins la pământ, l-a înjurat pe T.M.I. și amenințat. Atunci, T.M.I.
i-a mai aplicat o lovitură părții vătămate în zona picioarelor. În prezenta sa, T.I. nu l-a mai lovit pe P.M. Le-a spus celor doi inculpați să nu-l mai lovească până nu vine poliția. Ulterior sosirii sale la fața locului, a venit și F.C. La aproximativ 20 minute, au sosit organele de poliție. Despre P.M., a arătat că a mai făcut scandal pe străzi noaptea, întrucât consuma băuturi alcoolice și știa că a condus și o mașină fără permis. Niciunul din inculpați nu aveau sânge pe mâini. La data critică, mergea la fratele său să-l ia pe fiul său acasă. Când a ajuns la locul incidentului, Ș.N. se afla în curtea casei sale și plângea. Nu mai știa dacă magazinul era deschis. După ce au venit organele de poliție, el personal nu a intrat în magazin și nici acestea din urmă.
Din discuțiile purtate cu Ș.N. a înțeles că incidentul a avut loc în curtea magazinului. Ulterior, nu a mai discutat cu Ș.N. despre incident. La locului incidentului, el personal nu a văzut nicio bărdiță. S-a reținut că martorul din lucrări M.L. și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale. Martorul a arătat că locuiește în comuna R., în vecinătatea locuinței fam. Ș. La data critică era iarnă și se afla la domiciliul său, pe la orele amiezii, când a auzit gălăgie afară. Astfel, s-a uitat pe geam și a văzut că se certau numiții T.I., T.M.I. și P.M.. Nu mai ține minte dacă a văzut pe cineva lovind pe altcineva. Nu a ieșit afară atunci și nu a intervenit. A privit pe geam aproximativ 5 minute.
A mai văzut la fața locului pe numiții Ș.N., Ș.C., F.C., dar nu i-a văzut pe A.G. și M.G. Nu și-a amintit dacă în acel moment T.I. avea ceva în mână. A ieșit doar atunci când a sosit poliția la fața locului. Când a ieșit în drum, P.M. era în picioare. T.I. și T.M.I. mai erau la fața locului. A mai declarat că nu cunoaște ca părțile, respectiv inculpații și părțile vătămate, să fie persoane violente și dacă consumau băuturi alcoolice. Casa sa se află la aproximativ 15 - 20 metri de locul incidentului. Cât timp s-a uitat pe geam, a văzut părțile în drum, în afara magazinului. M.I. este soția fratelui tatălui său, locuiește lângă casa în care locuiește el, dar nu în aceeași curte, la aproximativ 40 metri de locul unde s-a petrecut incidentul.
La solicitarea părților, în cursul cercetării judecătorești, au fost audiați martori, atât în circumstanțiere, cât și în dovedirea situației de fapt. Astfel B.M., a arătat că se află în stare de dușmănie cu partea vătămată din cauza unor probleme familiale. A depus o plângere penală împotriva părții vătămate la poliție. Nu a fost de față la incidentul dintre T.I., T.M.I. și P.M. dar a auzit ulterior despre acesta. A auzit de la colegii de muncă, respectiv B.M. și alții, că a avut loc un conflict la magazinul familiei Ș. între P.M. și T.I. A înțeles că T.I. l-a bătut pe P.M. și crede că în urma altercației, partea vătămata a fost spitalizată. Știe că anterior a mai existat un conflict între cei doi, când P.M.
l-a bătut pe inculpatul T.I. în curtea primului. Numitul B.M., colegul său de serviciu, a spus că nu a fost de față la incident, dar a aflat acest lucru de la alte persoane, care era posibil să fi fost de față. Nu i-a povestit amănunte în legătura cu incidentul. A mai arătat că inculpatul T.I. este vecin cu el, este gospodar, consumă băuturi alcoolice mai rar, nu se ceartă cu vecinii dar are cunoștință că a mai avut conflicte cu P.M. Pe T.M.I. îl cunoaște ca fiind un băiat care muncește, își ajută părinții în gospodărie, nu l-a văzut consumând băuturi alcoolice sau în stare de ebrietate, locuiește la casa bunicilor. Nu știe dacă acesta a fost plecat în străinătate la muncă. Martorul propus de inculpați, respectiv T.C.
a arătat că inculpatul T.M.I. este strănepotul său. La sfârșitul lunii noiembrie 2011, a ajutat fam. A. (bunicii inculpatul T.M.I.) la sacrificarea unui porc. Prin zonă a trecut P.M., care l-a amenințat pe T.M.I. că o "să-i dea drumul la sânge". În acel moment, T.I. era spitalizat ca urmare a unei altercații avute cu partea vătămată. Nu a fost de față la incidentul din februarie 2012, care a avut loc între P.M. și cei doi inculpați, dar a auzit de cele întâmplate de la sora sa A.A., care nu a fost de față la incident, dar i-a relatat din ce aflase de la alți consăteni. Nu cunoaște amănunte despre incidentul dintre părți, însă, de câte ori se afla la fam. A., dacă partea vătămată trecea pe stradă îi amenința pe membrii familiei T. Cei doi inculpați sunt persoane care nu fac probleme, consumă băuturi alcoolice ca fiecare om.
Nu știe ca inculpații sa fi avut conflicte și cu alte persoane în afară de partea vătămată. Știe că T.M.I. a muncit în străinătate și că locuiește împreună cu bunicii la fam. A. Sora lui i-a spus doar faptul că partea vătămată a sărit cu un topor la cei doi inculpați (incidentul din febr. 2011). Și ulterior acestui incident a văzut personal cum partea vătămată a trecut pe la poarta bunicilor și i-a amenințat pe aceștia. În conflictele dintre inculpați și partea vătămată, știe că tot timpul partea vătămată începea conflictul. Martorul propus de inculpați, respectiv A.P., a arătat că în noiembrie, anul trecut, inculpatul T.I. s-a dus la numitul B.C., un vecin, în vizită și când a plecat de la acesta, partea vătămată l-a tras pe T.I.
în curtea sa și l-a lovit pe acesta cu un par. L-a vizitat la spital pe T.I. care avea mâinile înnegrite și i-a explicat că s-a apărat cu mâinile ca să nu-i dea cu parul peste față. Nu cunoaște motivul pentru care l-a lovit pe T.I.. în legătură cu incidentul din prezentul dosar, știe următoarele lucruri de la inculpați și alte persoane care au fost de față, respectiv: T.M.I. se afla deplasa pe drum către un băiat la domiciliul acestuia să-i repare o pușcă pentru un câine și când a trecut pe lângă magazinul lui Ș. a văzut că acolo era un scandal, respectiv T.I. se afla în conflict cu partea vătămată P.M.. M. i-a spus că a intervenit și el ca să-l scoată pe tatăl său din mâinile lui P.M. Crede că T.M.I.
l-a fi lovit pe P.M. însă nu știe exact. În ziua respectivă, anterior incidentului a trecut pe la poarta lui și crede că avea asupra sa un obiect, respectiv o coadă de topor. El, personal l-a auzit pe P. cum îi spunea unei persoane în drum că se duce la T.I. "să-i ia gâtul". Nu cunoaște amănunte despre modul cum s-au lovit părțile. Inculpatul T.M.I. i-a povestit că incidentul a avut loc în afara magazinului. Personal nu crede că incidentul a avut loc în incinta magazinului pentru că era mic. Martorul a mai arătat că el și cu soția sa l-a crescut pe T.M.I., care a fost la școală, a plecat cu contract de muncă în Anglia, a strâns bani și urmează să se căsătorească. Despre P.M. a declarat că este cel mai rău om din lume, întrucât din anul 2008 se află în dușmănie cu acesta, a avut un proces penal cu acesta și a fost bătut de către el.
Partea vătămată a primit o amendă administrativă pentru acea faptă. Despre T.I. știa că înainte a avut o serie de probleme, dar în prezent este o persoană cuminte, muncește și își vede de persoana sa. Nu știe să fi avut conflicte cu alți vecini. Știe că scandalurile ivite între inculpatul T.I. și partea vătămată au fost provocate tot timpul de aceasta din urmă. Martorul propus de inculpați, respectiv I.C., a declarat că acum 1 an și ceva de zile, inculpatul T.I. a fost bătut de partea vătămată P.M. Personal, l-a vizitat pe T.I. la spital, acesta fiind operat în urma leziunilor suferite. Ulterior, s-au întâlnit și din câte a auzit, cei doi au avut o altercație. Până la momentul incidentului, ce formează obiectul prezentului dosar, a auzit-o pe mama soacră și pe mai mulți vecini spunând că P.M.
venea pe la poartă și înjura pe mama soacră, îl amenința pe T.I. să iasă la poartă că o să-l omoare. Într-o zi a fost la poliție să anunțe despre o serie de aspecte pe care i le-a semnalat mama soacră. Acolo s-a întâlnit cu P.M. și a fost înjurat de acesta de față cu domnul polițist. Despre incidentul din dosar, a auzit ulterior consumării acestuia, de la oamenii din sat și chiar de la inculpați, că numitul P.M. avea în acea zi o bărdiță pe care inculpații i-au luat-o și l-ar fi lovit cu coada. Din câte știa de la inculpați, incidentul s-a petrecut la un magazin din sat, în fața acestuia. Nu știa dacă o parte din incident s-a petrecut și în incinta magazinului. Din cele aflate de la inculpați, P.M.
a început să-i înjure în momentul în care s-a întâlnit cu ei și așa a pornit incidentul. Despre inculpatul T.M.I., martorul I.C. a arătat că este un băiat crescut de bunici, a fost plecat prin Anglia mult timp la muncă și urmează să se căsătorească. Nu știe ca M. să fi făcut probleme în comunitate. în schimb a auzit de la vecini că partea vătămată venea pe drum cu o mașină, claxona seara pe la porți, dădea muzica la volum mare și înjura. Anterior incidentului din prezentul dosar, s-a întâlnit la o înmormântare cu inculpatul T.I. și partea vătămată și aceasta din urmă a început să-l înjure, astfel că acesta a fost nevoit să plece. Ulterior, a aflat de la mama soacră că și cu ea s-a purtat foarte urât.
A mai declarat că inculpatul T.I. este liniștit, muncitor, nu a auzit să facă probleme în comunitate. Martorul propus de inculpați, respectiv L.C.L. a arătat că este prieten cu M. T. De multe ori, se afla la locuința acestuia și l-a văzut pe P.M. urcând pe drum, la deal, prin fața porții fam. T., înjurându-i pe T.M.I., pe bunicii acestuia, înjurând și pe mama lui T.M.I., făcând afirmații urâte despre aceasta. De fiecare dată, T.M.I. nu a ripostat, intrau amândoi în casă sau îi zicea lui P.M. să se ducă acasă. Prin anul 2008, T.M.I. a avut un conflict cu P.M., au băut împreună și apoi s-au certat. La vreo două săptămâni după acest conflict, el împreună cu T.M.I. treceau la deal, înspre oraș, prin fața casei lui P.M., iar acesta a ieșit cu un par după ei, spunând "vă omor băi poponarilor", iar ei au fugit.
Știa că T.M.I. l-a lovit pe P.M. pe data de 13 februarie 2012 (ținea minte data, întrucât în acea zi a venit prietena sa din Anglia), la un magazin al unei fete Ș.N., respectiv un magazin "M.". În acea seară, după incident, între orele 17 - 19:00, a fost la domiciliul lui T.M.I. și acesta i-a povestit despre incident, spunându-i că l-a lovit cu pumnul și cu piciorul pe P.M., întrucât acesta l-a înjurat și ofensat. I-a zis că la momentul incidentului era împreună cu tatăl său T.I. Inculpatul T.M.I. nu i-a povestit dacă și T.I. l-a lovit pe P.M. Este prieten apropiat cu T.M.I. și în prezent se sună și vorbesc foarte des. Despre P.M. a arătat că este o fire foarte violentă, este scandalagiu, consumă băuturi alcoolice și are probleme cu poliția.
L-a văzut și la un bar, situat la ieșirea dinspre Fălticeni spre R., cum bea și făcea scandal, de mai multe ori, fiind scos afară din bar de către vânzătoare. Despre inculpatul T.I. a arătat că acesta consumă băuturi alcoolice dar nu în cantități excesive și nu știe să fie o fire violentă. A arătat că are cunoștință că a fost bătut de către P.M., că acesta l-a prins pe stradă, l-a băgat la el în curte și l-a lovit. A mai precizat că T.M.I. i-a spus că l-a lovit pe P.M., întrucât acesta l-a înjurat, a sărit la bătaie și pentru faptul că a mai avut un conflict mai vechi cu tatăl său. Știe că după conflictul respectiv, tatăl său a fost internat la spital, a avut 2 coaste rupte care i-au perforat un plămân.
M. i-a spus că, conflictul cu P.M. s-a desfășurat afară în fata magazinului "M.", respectiv că M. își luase o bere și stătea de vorbă cu tatăl lui în fața magazinului, când a venit P.M. T.M.I. i-a mai spus că la momentul incidentului se afla vânzătoarea în magazin și doar ei doi în fața magazinului. Știe că numitul P.M. este nepotul bunicului lui T.M.I. A mai arătat că la vreo trei săptămâni, respectiv 1 lună după incidentul din 13 februarie 2012, s-a întâlnit cu P.M. la un bar pe str. I.C., la ieșirea din Fălticeni spre R. și l-a întrebat ce a fost cu incidentul despre care i-a povestit M., iar acesta i-a spus că M. l-a lovit cu toporul peste picioare; el i-a spus lui P. să îi arate urmele loviturii, iar acesta a ridicat pantalonii, dar nu se observau semne.
A văzut cum pantalonii erau tăiați, iar acesta i-a spus că pantalonii au fost tăiați cu toporul cu prilejul agresiunii suferite. A mai precizat martorul că nu-l crede în stare pe M. să lovească o persoană cu toporul, știe că el evita de multe ori orice scandal, inclusiv cu partea vătămată. Martora propusă de partea vătămată, respectiv M.I. a declarat în fața instanței că are cunoștință de faptul că a existat un conflict între inculpații T.M.I., T.I. și partea vătămată. Era iarnă, într-o după-amiază, când se afla la vecina sa, respectiv Ș.N., și a venit o fetiță a unui vecin, pe care a servit-o cu un produs din magazin, o pâine sau altceva. Între timp a intrat în magazin și P.M., pe care l-a servit cu o bere la solicitarea sa.
Apoi acesta a mai rămas în magazin circa 15 - 30 minute, timp în care au mai discutat diverse lucruri. în magazin nu avea bani mărunți ca să-i dea rest lui P.M., a venit Ș.N. i-a dat restul, după care a venit inculpatul T.I. împreună cu fiul acestuia T.M.I. Îi cunoaște pe toți trei pentru că sunt vecinii săi. Atât ea, cât și Ș.N. se aflau în magazin și au fost de față când inculpații au lovit-o pe partea vătămată cu bărdița. T.M.I. avea o bărdiță în mână și l-a lovit cu acea bărdiță pe P.M. posibil în cap, întrucât a căzut jos. Nu știe, dar este probabil să fi lovit cu muchia toporului. Partea vătămata era căzută la pământ, la ușă, iar ele le-au zis celor doi inculpați să iasă afară din magazin.
Cei doi l-au scos pe P.M. din magazin iar ele au încuiat ușa, au închis magazinul și au plecat în casă la copii. Ș. a intrat și ea în casă după care s-a dus în fața magazinului, la poartă. Inculpații l-au lovit și acolo pe P.M. Ș.N. i-a spus că i-a văzut pe inculpați, cum l-au lovit pe P.M. în fața magazinului, cu bărdița la picioare. Cumnatul lui N., respectiv Ș.C. a chemat poliția. Martora a mai arătat că la data incidentului nu avea calitatea de vânzător la magazin, a ajutat-o pe Ș. ca vecină. Nu își amintește cum se numește fetița. A arătat că este vecină cu d-na Ș.N. iar astăzi în instanță a venit cu fiul său și cu aceasta din urmă, întrucât sunt vecini. Nu își amintește cu ce era îmbrăcat P.M.
la data incidentului. Nu știe cu ce erau îmbrăcați nici inculpații. Magazinul este mic, iar inculpații au lovit-o pe partea vătămată în dreptul ușii. Ea nu a văzut urme în magazin după incident dar vecina N. i-a spus că au fost urme de sânge. N. i-a spus că ea a șters urmele de sânge din magazin. Când a venit politia, ea era în casă cu copiii N.. Nu are idee de ce N. nu a indicat-o ca martoră. A mai arătat că era o bărdiță obișnuită, însă nu a putut aproxima cu exactitate lungimea cozii și cum arăta exact aceasta. în momentul când a servit partea vătămată cu bere, N. era în casă, ducea lemne iar apoi a revenit la magazin. Inculpații au intrat în magazin în momentul când N. se întorsese între timp.
Nu știe dacă inculpații au făcut probleme în comunitate sau dacă au avut probleme cu poliția. Întregul materialul probator administrat în cauză atestă fără echivoc faptul că inculpații și-au manifestat dorința de a se răzbuna și de a-i aplica o cor
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.