ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3259/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3259/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 102 din 29 mai 2012,

pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C.

pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin.

(2) teza ultimă C. pen. ca nefondată.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și 76

alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.S., la o pedeapsă de 4 ani

închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive

aplicate în prezenta cauză, de la data de 19 martie 2012 la zi.

În baza art. 1349,

1357 din Legea nr. 287/2009 și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 392,8 RON către partea civilă Serviciul de

Ambulanță Județean Suceava, contravaloarea serviciilor medicale de urgență

prespitalicească acordate părții vătămate H.M.

În baza art. 1349,

1357 din Legea nr. 287/2009 și art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a mai

fost obligat la plata sumei de 2.199,9 RON către partea civilă Spitalul

Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, contravaloarea

cheltuielilor de spitalizare acordate părții vătămate H.M.

În baza art. 347

raportat la art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus

disjungerea acțiunii civile a părții civile H.M.

Instanța de fond a

reținut că situația de fapt prezentată în rechizitoriu este pe deplin dovedită.

Astfel, s-a reținut

că inculpatul M.S. se afla într-o relație conflictuală cu partea vătămată H.M.,

ca urmare a unui incident din data de 26 decembrie 2011 în care acesta fusese

agresat de partea vătămată și de către alte persoane care se aflau împreună cu

aceasta din urmă.

În dimineața zilei de

19 martie 2011, inculpatul împreună cu tatăl său se deplasau în centrul mun.

Câmpulung Moldovenesc tocmai pentru a se întâlni cu un avocat, context în care

s-au întâlnit cu partea vătămată, care consumase toată noaptea băuturi

alcoolice și fusese chiar amendată contravențional ca urmare a comportamentului

adoptat.

În cadrul discuției

dintre cele două părți, partea vătămată se afla în mod evident sub influența

băuturilor alcoolice și nu se putea discuta cu aceasta (așa cum rezultă din

declarația martorului S.G. - care a încercat să o îndepărteze pe partea

vătămată de la locul incidentului, constatând angrenarea într-o discuție

contradictorie).

Din declarațiile

martorilor care au asistat parțial la conflict, și din vizionarea imaginilor

surprinse de camerele de supraveghere, s-a reținut că partea vătămată nu s-a

comportat agresiv față de inculpat și nu a acționat prin vreo modalitate aptă a

produce inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoție, așa cum este

aceasta reglementată de art. 73 lit. b) C. pen.

În acest sens,

martorul S. a declarat că cei doi doar discutau contradictoriu (fără a avea

cunoștință de modul în care incidentul a continuat), iar inculpatul și tatăl

acestuia au negat prin declarațiile inițiale existența vreunui incident de

natură violentă. Declarațiile ulterioare ale inculpatului sunt de asemenea

contradictorii, acesta susținând întâi că partea vătămată a ridicat mâinile

răstindu-se la tatăl său, iar apoi că ar fi acționat în legitimă apărare fiind

anterior împins de către H.M.

În consecință, față

de susținerile contradictorii ale inculpatului și lipsa oricărui suport

probator față de vreuna dintre variantele susținute, instanța de fond nu a

putut reține cererea privind incidența în cauză a circumstanței atenuante

legale a provocării.

Astfel, s-a apreciat

că nu poate avea semnificația juridică a acestei circumstanțe atenuante nici

existența stării anterioare de conflict dintre părți, întrucât, pentru

incidența art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o

agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să

cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu

fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.

Instanța de fond a

reținut că, pe fondul acestei dispute verbale, inculpatul a agresat-o pe partea

vătămată cu o violență deosebită, aplicându-i un număr de 8 lovituri cu un

cuțit tip briceag, unele dintre acestea fiind îndreptate în zona gâtului, a urechii

stângi sau a spatelui. De asemenea, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată

pe o distanță de mai mulți zeci de metri în centrul orașului Câmpulung

Moldovenesc și a încetat agresiunea doar ca urmare a refugierii părții vătămate

în incinta unei case de schimb valutar și intervenției martorilor G.I. și T.R.

În aceste condiții,

cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de

vătămare corporală gravă a fost respinsă.

Instanța de fond a

reținut că fapta inculpatului M.S., care la data de 19 martie 2012, orele

08:30, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, într-un loc public și având

asupra sa un obiect tăietor-înțepător apt de a produce moartea (un cuțit tip

briceag), cu intenție, a exercitat acte de violențe repetate (8) și de mare

intensitate asupra victimei H.M., din comuna M.S., județul Suceava, lovind-o pe

aceasta la nivelul corpului, cauzându-i leziuni grave ce au pus în primejdie

viața victimei și care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile

de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile

art. 72 C. pen., reținând că urmare a aplicării art. 20 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., limitele de pedeapsă se situează între 5 ani și 8 ani și 4 luni

închisoare. De asemenea, au fost avute în vedere și circumstanțele săvârșirii

faptei (și care imprimă acesteia un caracter grav), respectiv numărul mare de

lovituri aplicate, persistența inculpatului în agresiunea exercitată și

împrejurarea că aceasta a avut loc pe străzile unui oraș.

Totodată, însă, s-a

reținut existența unui conflict anterior între părți în cadrul căruia

inculpatul a fost victimă, precum și faptul că acesta este cunoscut ca o

persoană liniștită, harnică, care își ajută părinții în gospodărie. S-a

apreciat că aceste din urmă date, relevate de raportul de anchetă socială, au

valoarea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen., care a fost reținută în favoarea inculpatului, cu consecința coborârii

pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de lege.

Reținând atât

circumstanța atenuantă legală, cât și circumstanțele reale ale cauzei și art.

76 alin. (2) C. pen., instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 4

ani închisoare, cu executare efectivă - având în vedere gravitatea faptei și

valoarea socială pusă în pericol prin infracțiunea săvârșită.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.S., pentru motivele

prezentate oral de apărătorul său ales cu ocazia dezbaterilor și cuprinse în

considerentele deciziei recurate.

Prin Decizia penală

nr. 79 din 18 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul M.S. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 29 mai 2012 a

Tribunalului Suceava.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut, în esență, că instanța de fond a stabilit starea de fapt

în concordanță cu materialul probator administrat în cauză pe întreg parcursul

procesului penal, că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 20

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., că în

mod just s-au aplicat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., la

cererea inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în

rechizitoriu și care a solicitat ca judecarea cauzei să se facă doar în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări juridice date

faptei comise și al individualizării pedepsei aplicate acestuia.

A solicitat

schimbarea încadrării juridice date faptei din infracțiunea de tentativă la

omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, susținând că a

recunoscut pe tot parcursul procesului penal că a lovit-o pe partea vătămată

H.M., însă ca urmare a împrejurării că a fost provocat de trei ori, de partea

vătămată, fiind bătut de aceasta din urmă și de prietenii acesteia, apreciază

incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., dispoziții legale pe care

instanța de apel nu le-a reținut.

A mai solicitat

reducerea pedepsei aplicate, susținând că scopul pedepsei poate fi atins și

prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

A invocat cazurile de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

rejudecând să se dispună schimbarea încadrării juridice date faptei comise din

infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

și aplicarea unei pedepse într-un cuantum individualizat în raport de

criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Recursul este

nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de inculpatul-recurent și

a dispozițiilor art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., constată

că hotărârea atacată este legală și temeinică urmând a o menține ca atare.

Critica formulată de

inculpatul M.S. referitoare la eroarea gravă de fapt comisă de instanță care a

avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare

circumscrise cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen. este neîntemeiată.

Sub aspectul laturii

penale a cauzei, singura vizată de recursul inculpatului, instanța de fond și

instanța de prim control judiciar au reținut o stare de fapt conformă cu

materialul probator judicios analizat și coroborat în cauză.

Starea de fapt

reținută de instanțe a fost recunoscută și însușită de inculpatul M.S. care, de

altfel s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. alin.

(7) C. proc. pen.

În considerentele

hotărârii atacate este descrisă starea de fapt conturată de probatoriul

administrat, și anume: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa

foto aferente, 3 CD-uri conținând înregistrări video, certificat medico-legal

din 20 martie 2012 emis de S.M.L. Suceava, declarații parte vătămată H.M.,

declarații martori, xerocopii acte Dosar penal nr. 1691/P/2011, declarații

inculpat M.S., toate coroborate cu declarația inculpatului dată în condițiile

art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen. și cu referatul de anchetă socială

privind situația acestuia.

În aceste condiții,

în mod corect a reținut prima instanță că în cauză sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., întrucât

inculpatul-apelant M.S. a recunoscut în mod expres în fața primei instanțe

săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecarea cauzei

să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Raportat la situația

de fapt reținută s-a stabilit corect încadrarea juridică legală a infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului, respectiv infracțiunea de tentativă de omor

calificat, faptă prev. și ped. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 alin. (1),

C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Criticile

recurentului-inculpatul M.S., în sensul că în mod greșit prima instanță și apoi

instanța de apel i-au respins cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat pentru care a fost

trimis în judecată, în infracțiunea de vătămare corporală gravă (art. 182 alin.

(2) C. pen.), sunt nefondate.

În mod corect s-a

apreciat că intenția inculpatului M.S. a fost aceea de a suprima viața părții

vătămate, și nu de a-i vătăma integritatea corporală.

Acest aspect este

relevat de numărul mare de lovituri aplicate părții vătămate de către inculpat

(respectiv 8), de faptul că inculpatul a urmărit cu insistență victima o

distanța mare pentru a o agresa, de relațiile conflictuale preexistente între

părți, de intensitatea ridicată a loviturilor aplicate (care rezultă din rănile

provocate și constatate medico-legal), de zonele vitale ale corpului părții

vătămate spre care au fost îndreptate loviturile (gât, spate, coapsă), precum

și de obiectul cu care au fost aplicate aceste lovituri (cuțit de tip briceag).

Toate acestea indică, în mod evident, că inculpatul a prevăzut și urmărit

moartea părții vătămate H.M.

Tot astfel, critica

inculpatului privind refuzul instanțelor de a reține în favoarea sa

circumstanța atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.,

este neîntemeiată.

Sub acest aspect, în

mod corect s-a reținut că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpatul

M.S. a acționat sub imperiul unor stări de puternică tulburare sau emoție

cauzate de partea vătămată H.M., stare care să fi generat reacția infracțională

a acestuia.

Din declarațiile

martorilor care au asistat la incident și din imaginile surprinse de camerele

de supraveghere din apropierea locului faptei nu rezultă că partea vătămată

H.M. s-a manifestat față de inculpatul M.S. astfel încât să-i provoace acestuia

o puternică tulburare sau emoție, căreia să nu-i poată rezista. Starea

conflictuală preexistentă invocată de inculpat nu poate contribui la provocare

în sensul reglementat de art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru a se reține

circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să

aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare.

Pentru incidența art.

73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă

comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o

stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină

de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.

Legea nu cere ca

fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat; pentru

existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca

faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.

Existența stării de

puternică tulburare, la care se referă textul invocat de recurent, trebuie

verificată în raport cu momentul în care inculpatul a săvârșit fapta.

Or, în speță,

susținerea inculpatului în sensul că partea vătămată, prin comportamentul său,

i-a creat o puternică tulburare care a fost de natură să riposteze în forma

deja recunoscută de inculpat, nu justifică aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Manifestarea părții

vătămate, așa cum a fost relevată în precedent, nu era de natură să inducă

inculpatului o puternică tulburare sau emoție care să-i înlăture posibilitatea

de autocontrol cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că starea conflictuală

existentă între păți era anterioară momentului invocat de inculpat, astfel că

nici această împrejurare nu poate constitui o provocare în sensul art. 73 lit.

b) C. pen.

Referitor la critica

vizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte de Casație și

Justiție reține:

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat

pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în

alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 C.

pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului

penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Recunoașterea

anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât

dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea

faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei. Astfel:

- "conduita

bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv

la absența antecedentelor penale;

- "stăruința

depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara

paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin (1) lit. b) C. pen., în raport

cu specificul infracțiunilor, nu se regăsește în prezenta cauză;

- "atitudinea

infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața

autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii

ori arestării participanților", în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.,

nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la

dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, așa cum s-a arătat, în cursul judecății în primă instanță conduita

procesuală a inculpaților - constând în recunoașterea faptelor - a primit deja

eficiența juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă.

În ceea ce privește

sancțiunea aplicată inculpatului M.S., Înalta Curte constată că aceasta a fost

în mod just individualizată, în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen.

Având în vedere

criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv

dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în

norma de incriminare reduse cu o treime, conform art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., împrejurarea că inculpatul a avut o bună conduită anterior

săvârșirii infracțiunii (reținută ca circumstanță atenuantă judiciară conform

art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului), gradul de pericol social al

faptei săvârșite, precum și de persoana inculpatului M.S., Înalta Curte

constată că în mod judicios ambele instanțe au apreciat că aplicarea unei

pedepse principale în cuantum de 4 ani închisoare (cu executarea sa în regim de

detenție) este în măsură să răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și

reeducare prev. de art. 52 C. pen.

Împrejurările și

circumstanțele favorabile invocate de inculpat, și anume faptul că este tânăr,

conduita bună anterior săvârșirii faptei, existența unei situații conflictuale

preexistente între părți provocate de partea vătămată, au fost pe deplin

valorificate atunci când prima instanță și implicit cea de prim control

judiciar a ales să rețină în favoarea acestuia circumstanța atenuantă

judiciară, prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar în temeiul art. 76 alin. (2)

C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de norma de

incriminare. În condițiile arătate se apreciază că nu se mai impune a li se da

o relevanță mai mare.

Înalta Curte

apreciază, de asemenea, neîntemeiată cererea inculpatului de a se dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată conform art. 81 C.

pen., întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 81 alin. (1) lit.

a) C. pen., aceea că pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani închisoare sau

amendă, scopul pedepsei aplicate fiind atins prin executarea acesteia în

condițiile art. 57 C. pen.

Pentru toate

considerentele arătate, văzând dispozițiile art. 385

15

alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 79 din 18 iulie 2012 a Curții de

Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o va menține ca

legală și temeinică.

Văzând dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea

recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 79

din 18 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive, de la 19 martie 2012 la 11

octombrie 2012.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ