ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2012

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 741/F din 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât următoarele: În temeiul art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplic, art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. din comuna Gălășeni, județul Teleorman, la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d, e C. pen., pe o perioadă de 10 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. s-a a dedus din pedeapsa închisorii prevenția din perioada 18 ianuarie 2011 - 16 februarie 2011. S-a luat act că partea vătămată M.R.R. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 281/P/2011 din 07 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. c) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 18 ianuarie 2011, în jurul orei 18 00 , pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor stări conflictuale preexistente, în locuința comună din București, sectorul 6, i-a aplicat fiului său, M.R.R., cu un cuțit de bucătărie, o lovitură în partea dreaptă a toracelui posterior, cauzându-i astfel leziuni traumatice la nivelul plămânului drept care au necesitat pentru vindecare 22-24 zile de îngrijiri medicale, iar, prin morfologia și topografia lor, au fost de natură a-i pune viața în primejdie. Potrivit actului de sesizare, fapta a fost săvârșită în următoarele împrejurări: - Între inculpat și fiii săi exista o relație conflictuală mai veche, întreținută de atitudinea celui dintâi, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, provoca scandal, în mod frecvent.

În dimineața zilei de 18 ianuarie 2011, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar, după-amiază, acesta a dormit, în camera sa, până în jurul orelor 17 00 -18 00 , când, trezindu- se, a provocat scandal, adresând cuvinte jignitoare tuturor membrilor familiei. În acest context, au intervenit partea vătămată M.R.R. și martorul M.D.A. (celălalt fiu), care, fără a folosi acte de violentă, au încercat să-l convingă pe inculpat să înceteze scandalul. întrucât inculpatul a continuat să adreseze cuvinte jignitoare, cei doi fii au luat hotărârea să părăsească apartamentul. în timp ce partea vătămată se afla pe hol, cu spatele către ușa de acces în bucătărie, unde se afla inculpatul, acesta s-a înarmat cu un cuțit și, fără vreun avertisment, i-a aplicat părții vătămate, cu acel obiect, o lovitură în partea dreaptă a toracelui posterior.

După producerea agresiunii, martorul M.D.A. l-a deposedat pe inculpat de cuțit, iar celelalte persoane aflate în apartament i-au acordat ajutor părții vătămate, care a fost condusă în camera ei, unde i-a fost comprimată plaga, pentru limitarea hemoragiei externe. Totodată, martorul M.E.C.C. a apelat telefonic Serviciul Unic de Urgență 112, iar, în scurt timp, la locul agresiunii s-a deplasat un echipaj S.M.U.R.D., care i-a acordat părții vătămate primul ajutor și a transportat-o la Spitalul Universitar de Urgență București. Această situație de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, copia foii de observație clinică generală, raportul de expertiză medico-legală din 2011 întocmit de I.N.M.L., raportul de expertiză tehnico-științifică din 2011, declarațiile părții vătămate M.R.R., ale martorilor M.E.C.C., M.A., M.C., M.P., M.D.A.

și ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei. După sesizarea instanței, la primul termen de judecată, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., declarând că recunoaște în întregime situația de fapt descrisă în rechizitoriu. Analizând actele și lucrările dosarului, conform art. 320 1 alin. (4) C. proc. pen., Tribunalul a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale au fost suficiente pentru a pronunța condamnarea inculpatului, întrucât probatoriul a dovedit, în afara oricărui dubiu, vinovăția acestuia. În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, la data de 18 ianuarie 2011, i-a aplicat fiului său, cu un cuțit, o lovitură în zona dreaptă a toracelui posterior, acesta suferind leziuni care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. c) C. pen. La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere, în cadrul limitelor speciale reduse conform art. 20 C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., faptul că deși inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale, fapta săvârșită este deosebit de gravă, dată fiind calitatea de fiu a părții vătămate, dar și împrejurarea că, anterior, acesta a generat numeroase conflicte în familie, pe fondul dependenței de alcool, fără a se supune unor măsuri speciale de îngrijire, astfel încât, în considerarea acestei dependențe este posibil ca evenimente similare să se repete, aspect care nu poate fi ignorat, în pofida atitudinii părții vătămate, care și-a exprimat față de inculpat susținerea morală și sprijinul filial.

Raportat la aceleași împrejurări, Tribunalul a apreciat că executarea pedepsei în stare de detenție este singura modalitate aptă să asigure realizarea scopului ei educativ, dar și a celui preventiv. Tribunalul a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară și, respectiv, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., apreciind că interzicerea dreptului de a vota se justifică prin natura faptei și importanța valorii sociale lezate, întrucât fapta inculpatului este incompatibilă cu cerința unei minime responsabilități pe care persoanele chemate să se pronunțe asupra unor chestiuni de interes național sau local sunt datoare să o manifeste și, de asemenea, că interzicerea drepturilor părintești și a celor asimilate este impusă de faptul comiterii unei infracțiuni grave împotriva propriului fiu.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul M.M. Parchetul a criticat sentința primei instanțe, ca fiind nelegală, sub aspectul omisiunii soluționării acțiunii civile formulate în procesul penal de Spitalul Universitar de Urgență București și, respectiv, sub aspectul omisiunii confiscării de la inculpat a cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii. Inculpatul nu și-a motivat în scris apelul declarat, iar cu ocazia dezbaterilor, beneficiind de asistența juridică a avocatului său ales, a criticat sentința atacată ca fiind netemeinică, exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță, atât în ceea ce privește durata acesteia, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare, solicitând coborârea ei sub minimul special, prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, până la un nivel care să permită suspendarea executării pedepsei.

Fiind întrebat în mod explicit de către curte, inculpatul a precizat că își menține declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar, la cererea acestuia, a fost administrată, în circumstanțiere, proba cu înscrisuri, constând în acte medicale (filele 24 și 29-42, d.a.). Prin Decizia penală nr. 351/A din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția I-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 741/F din data de 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 52822/3/2011, care a fost desființată, în parte, iar în rejudecare: În temeiul art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) în ref. la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat. În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

În temeiul art. 86 alin. (1) și (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 4 ani închisoare, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86 alin. (1) și (2) C. pen. și executarea pedepsei complementare, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În temeiul art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) C. pen.

a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; - să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă; - să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, începând cu data de 18 ianuarie 2011 și până la data de 16 februarie 2011. În temeiul art. 14 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București a sumei de 12.325,1 lei, cu titlu de daune materiale, în contul cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate M.R.R. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un cuțit de bucătărie cu plasele din lemn și lungimea de aproximativ 28 cm, aflat în custodia D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri, conform adresei din 24 ianuarie 2011 a D.G.P.M.B.

- Serviciul Criminalistic (fila 8, d.u.p.). S-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În considerentele acestei decizii, s-a. reținut că prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarația inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, bazată pe recunoașterea vinovăției, în condițiile reglementate de art. 320 1 C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut în mod corect, pe baza probatoriului constând în procesul - verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală, raportul de constatare tehnico-științifică și declarațiile concordante ale persoanelor audiate în calitate de inculpat, parte vătămată și martori, că, la data de 18 ianuarie 2011, în apartamentul situat la adresa din București, sectorul 6, inculpatul (în vârstă de 67 de ani) i-a aplicat fiului său, M.R.R. (în vârstă de 42 de ani), împreună cu care locuia, folosind un cuțit de bucătărie, o lovitură în partea dreaptă a toracelui posterior, cauzându-i astfel leziuni traumatice grave, care au necesitat pentru vindecare 22-24 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.

De asemenea, s-a reținut că, având în vedere situația de fapt anterior menționată, prima instanță a stabilit o încadrare juridică legală, în raport cu norma de incriminare incidență, respectiv art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen., aceasta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat. Referitor la pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea susmenționată, Curtea a constatat însă, însușindu-și critica inculpatului, că aceasta a fost în mod greșit individualizată, în condițiile în care probatoriul cauzei evidențiază împrejurări ce se impun a fi reținute, în favoarea acestuia, drept circumstanțe atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen.

Astfel, cu privire la prima circumstanță atenuantă menționată, Curtea a constatat că inculpatul a manifestat, încă de la începutul cercetărilor, un comportament procesual sincer și cooperant, evidențiat ca atare și în cuprinsul rechizitoriului (fila 7), iar, ulterior punerii lui în libertate, după 3 0 de zile de reținere și arest preventiv, s-a prezentat în mod constant în fața organelor judiciare, contribuind, prin conduita sa, la soluționarea rapidă a cauzei. Sub acest aspect, Curtea a menționat că reținerea incidenței dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (care instituie o cauză legală de atenuare a răspunderii penale, determinând reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă) nu exclude aplicarea concomitentă și a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

(care reglementează o circumstanță atenuantă judiciară, conducând la coborârea pedepsei sub limita minimă astfel redusă). În acest sens, Curtea a relevat că cele două instituții nu sunt identice, nici sub aspectul naturii juridice, nici al condițiilor de aplicabilitate și nici al efectelor produse, astfel că nu există vreun impediment pentru reținerea lor cumulativă, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală nu instituie, în mod explicit sau implicit, o asemenea interdicție. Mai mult, acordarea beneficiului prevăzut de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. nu reclamă doar adoptarea de către inculpat a unui comportament procesual sincer și cooperant, precum circumstanța atenuantă în discuție, ci și facilitarea de către acesta a desfășurării rapide a judecății, în cursul căreia nu mai sunt administrate probele din faza de urmărire penală, dacă ele sunt însușite de inculpat.

Cu privire la cea de-a doua circumstanță atenuantă menționată, Curtea a constatat existența unor împrejurări care imprimă faptei săvârșite de inculpat un caracter mai puțin grav decât cel generic avut în vedere la sancționarea acesteia, potrivit normei de incriminare incidente. În acest sens, Curtea a reținut că inculpatul are o vârstă înaintată (aproape 68 de ani), este diagnosticat cu afecțiuni hepatice grave (conform actelor medicale prezentate), iar fapta de violență fizică săvârșită a constituit doar un eveniment izolat, cu caracter accidental și regretat în mod sincer de acesta. Sub cel din urmă aspect, Curtea a constatat, coroborând declarațiile părții vătămate M.R.R. (filele 40-41, d.u.p.) cu cele ale martorilor M.E.C.C.

, M.A., M.C. și M.P. (filele 91-104, d.u.p.), că fapta a fost comisă nu doar pe fondul consumului de băuturi alcoolice (starea de dependență invocată de prima instanță nu este confirmată prin vreun mijloc de probă), dar și în contextul unei situații tensionate, de mai lungă durată, în familie, generată de lipsurile materiale și de inconvenientele locative, în condițiile în care, în același apartament cu inculpatul și soția acestuia, locuiesc ambii lor fii majori, soțiile și copiii acestora (în total nouă persoane), iar, cu excepția faptei săvârșite, inculpatul nu a mai avut alte manifestări de violență fizică (neexistând, de altfel, nici înscrisuri doveditoare într-un asemenea sens), ci doar verbală, față de membrii familiei.

De asemenea, Curtea a constatat, pe baza afirmațiilor făcute de partea vătămată cu ocazia dezbaterilor din apel (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 05 decembrie 2011), că, ulterior faptei, aceasta a continuat să locuiască în același apartament cu inculpatul, care a dat deja dovezi de îndreptare, în sensul că nu a mai consumat băuturi alcoolice și a adoptat un comportament bun față de toți membrii familiei. În consecință, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare la care s-a făcut referire anterior, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă principală coborâtă ușor sub limita de 5 ani închisoare (determinată astfel, prin reducerea prealabilă, în ordine, cu jumătate, conform art. 21 alin. (2) C. pen., iar, apoi, cu o treime, potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., a minimului special de 15 ani închisoare, prevăzut în norma de incriminare), respectiv la 4 ani închisoare, apreciind că această pedeapsă este proporțională cu gravitatea infracțiunii comise, echitabilă în raport cu datele reale și personale evidențiate de probatoriul cauzei și, totodată, suficientă pentru realizarea scopurilor (punitiv, dar și educativ-preventiv) prevăzute de art. 52 C. pen.

Având în vedere această pedeapsă principală, circumstanțele atenuante judiciare care au determinat individualizarea ei, dar și natura și gravitatea concretă a infracțiunii săvârșite, în raport cu împrejurările concrete de comitere și consecințele produse, Curtea a constatat, din oficiu, pe de o parte, că durata maximă a pedepsei complementare aplicate de prima instanță (10 ani) a fost exagerată, o durată egală cu cea a pedepsei principale (4 ani) fiind suficientă pentru realizarea scopului său, iar, pe de altă parte, că interzicerea, cu acest titlu, dar și cu titlu de pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., a fost vădit nejustificată, întrucât nu a corespuns unei necesități legitime (în condițiile în care fapta nu are caracter electoral) și a constituit o ingerință disproporționată în exercitarea unui drept constituțional, aspecte față de care s-a procedat la reformarea corespunzătoare a sentinței penale atacate.

Revenind la pedeapsa principală, Curtea a constatat că este întemeiată și solicitarea inculpatului de a se dispune suspendarea executării acesteia, care, în raport cu aplicarea ei pentru o infracțiune unică și cu durata sa (4 ani închisoare), nu poate îmbrăca decât forma prevăzută de art. 86 1 C. pen., respectiv sub supraveghere. În acest sens, Curtea a reținut, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de art. 86 1 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

(având în vedere durata pedepsei aplicate și lipsa antecedentelor penale), și faptul că, potrivit art. 86 1 alin. (1) lit. c) din același cod, datele personale ale inculpatului (anterior menționate) și, mai ales, comportamentul său după comiterea faptei (evidențiat chiar de partea vătămată), prin care a dat deja dovezi serioase și credibile de îndreptare, a justificat aprecierea că pronunțarea condamnării a constituit un avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârși infracțiuni. În plus, ținând seama de vârsta înaintată și de starea precară de sănătate a inculpatului, Curtea a constatat că aplicarea unei pedepse care să fie supusă executării efective, în regim de detenție, este excesivă, constituind o măsură represivă disproporționată și injustă.

Ca efect al suspendării executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art. 86 2 alin. (1) și (2) C. pen. și apreciat suficient pentru realizarea unei supravegheri eficiente a comportamentului viitor al inculpatului, Curtea a dispus executarea pedepsei complementare, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, iar, în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata aceluiași termen de încercare.

De asemenea, în temeiul art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) C. pen., Curtea a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare anterior menționat, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă; să comunice, aceluiași serviciu de probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, începând cu data de 18 ianuarie 2011 și până la data de 16 februarie 2011. Referitor la criticile formulate în apelul parchetului, Curtea a constatat că ambele sunt fondate, impunând desființarea corespunzătoare a sentinței penale atacate și rejudecarea cauzei în fond, sub aspectele invocate.

Astfel, cu privire la primul aspect, Curtea a constatat că, încă din faza de urmărire penală, Spitalul Universitar de Urgență București a formulat declarație de constituire ca parte civilă în procesul penal (fila 76, d.u.p.), calitate în care a și fost citat la judecata în primă instanță, pretinzând, cu titlu de despăgubiri, conform art. 313 din Legea nr. 95/2006, suma de 12.325,1 lei, ce a reprezentat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate M.R.R. în perioada 18-27 ianuarie 2011, conform deconturilor prezentate (filele 77-78, d.u.p.). În aceste condiții, Curtea a constatat că prima instanță, în mod nelegal, încălcând dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., a omis să soluționeze acțiunea civilă formulată de spital, constatând că aceasta se impune a fi admisă, conform art. 14 din același cod, în condițiile în care partea civilă a făcut dovada pretențiilor formulate, iar inculpatul, prin concluziile formulate în dezbaterile din apel de către apărătorul său ales, nu le-a contestat. Cu privire la cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat că inculpatul a folosit, la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, un cuțit de bucătărie cu plasele din lemn și lungimea de aproximativ 28 cm, aflat în custodia D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri, conform adresei din 24 ianuarie 2011 a D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic (fila 8, d.u.p.), iar prima instanță a omis, în mod nelegal, să dispună confiscarea obiectului respectiv, deși luarea acestei măsuri de siguranță a fost obligatorie, potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel încât, în rejudecarea cauzei, instanța de apel a hotărât în acest sens.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În cuprinsul motivelor scrise de recurs, susținute întocmai la termenul de dezbateri, parchetul a criticat modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului M.M., sens în care, în sfera cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. și menținerea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond.

În argumentare, s-a arătat că, în raport de conduita inculpatului atât anterioară, cât și ulterioară momentului săvârșirii faptei, caracterizată prin stări conflictuale inițiate pe fondul consumului de alcool, dar și de gravitatea deosebită a faptei comise - tentativă de omor calificat săvârșit asupra propriului copil, aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere nu numai că nu corespunde scopului preventiv - educativ al pedepsei, dar poate avea un caracter încurajator, atât pentru inculpat, cât și pentru alte persoane tentate să comită astfel de fapte antisociale. Ca urmare, în raport de circumstanțele reale ale cauzei și datele privind persoana inculpatului, s-a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii atacate, iar în rejudecare, înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

și menținerea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casație constată că recursul parchetului nu este fondat pentru următoarele considerentele: Ambele instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul urmăririi și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale care reglementează fapta dedusă judecății și o pedeapsă just individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În acest sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și care au fost recunoscute în integralitate de inculpatul M.M. prin declarația dată la data de 21 septembrie 2011 în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că fapta acestuia, constând în aceea că, la data de 18 ianuarie 2011, i-a aplicat fiului său, cu un cuțit, o lovitură în zona dreaptă a toracelui posterior, acesta suferind leziuni care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen.

Trecând în continuare la analiza singurei critici formulate de parchet în recurs, respectiv greșita individualizare judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului în apel, care se circumscrie cazului de casare prev. de de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, confirmând valabilitatea argumentelor instanței de apel sub acest aspect, Înalta Curte constată că în persoana inculpatului M.M. sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen.

pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv, pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 4 ani, inculpatul nu are antecedente penale, iar conduita procesuală sinceră și cooperantă adoptată de acesta pe parcursul procesului penal, precum și comportamentul adecvat al acestuia după comiterea faptei, circumstanțiat și în fața instanței de recurs de partea vătămată, prin care a dat deja dovezi serioase și credibile de îndreptare, justifică aprecierea că pronunțarea condamnării a constituit un avertisment suficient pentru acesta și, chiar tară executarea pedepsei, el nu va mai săvârși infracțiuni. În plus, având în vederevârsta înaintată și de starea precară de sănătate a inculpatului, Înalta Curte constată, în accord cu instanța de apel, că aplicarea unei pedepse care să fie supusă executării efective, în regim de detenție, este excesivă, constituind o măsură represivă disproporționată și injustă.

În consecință, în raport de argumentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile parchetului, Înalta Curte va respinge recursul declarat de acesta, ca nefondat. Având în vedere și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 351/A din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat M.M. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 iunie 2012.