ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2249/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului penal

de față:

Prin sentința penală

nr. 741/F din 21 septembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:

În temeiul

art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplic, art. 320

1

C.

proc. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. din comuna Gălășeni, județul

Teleorman, la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b, d, e C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

S-a

făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În

temeiul art. 88 C. pen. s-a a dedus din pedeapsa închisorii prevenția din

perioada 18 ianuarie 2011 - 16 februarie 2011.

S-a luat

act că partea vătămată M.R.R. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul

a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această sentință,

Tribunalul

a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 281/P/2011 din 07 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,

a inculpatului M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen.,

reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 18 ianuarie 2011, în jurul orei

18

00

, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor stări

conflictuale preexistente, în locuința comună din București, sectorul 6, i-a

aplicat fiului său, M.R.R., cu un cuțit de bucătărie, o lovitură în partea

dreaptă a toracelui posterior, cauzându-i astfel leziuni traumatice la nivelul

plămânului drept care au necesitat pentru vindecare 22-24 zile de îngrijiri medicale,

iar, prin morfologia și topografia lor, au fost de natură a-i pune viața în

primejdie.

Potrivit

actului de sesizare, fapta a fost săvârșită în următoarele împrejurări:

-

Între inculpat și fiii săi exista o

relație conflictuală mai veche, întreținută de atitudinea celui dintâi, care,

pe fondul consumului de băuturi alcoolice, provoca scandal, în mod frecvent.

În dimineața

zilei de 18 ianuarie 2011, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar,

după-amiază, acesta a dormit, în camera sa, până

în jurul orelor 17

00

-18

00

, când, trezindu-

se, a

provocat scandal, adresând cuvinte jignitoare tuturor membrilor familiei.

În acest

context, au intervenit partea vătămată M.R.R. și martorul M.D.A. (celălalt

fiu), care, fără a folosi acte de violentă, au încercat să-l convingă pe

inculpat să înceteze scandalul. întrucât inculpatul a continuat să adreseze

cuvinte jignitoare, cei doi fii au luat hotărârea să părăsească apartamentul.

în timp ce partea vătămată se afla pe hol, cu spatele către ușa de acces în

bucătărie, unde se afla inculpatul, acesta s-a înarmat cu un cuțit și, fără

vreun avertisment, i-a aplicat părții vătămate, cu acel obiect, o lovitură în

partea dreaptă a toracelui posterior. După producerea agresiunii, martorul M.D.A.

l-a deposedat pe inculpat de cuțit, iar celelalte persoane aflate în apartament

i-au acordat ajutor părții vătămate, care a fost condusă în camera ei, unde i-a

fost comprimată plaga, pentru limitarea hemoragiei externe. Totodată, martorul M.E.C.C.

a apelat telefonic Serviciul Unic de Urgență 112, iar, în scurt timp, la locul

agresiunii s-a deplasat un echipaj S.M.U.R.D., care i-a acordat părții vătămate

primul ajutor și a transportat-o la Spitalul Universitar de Urgență București.

Această

situație de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă,

administrate în cursul urmăririi penale: procesul verbal de cercetare la fața

locului și planșa foto aferentă, copia foii de observație clinică generală,

raportul de expertiză medico-legală din 2011 întocmit de I.N.M.L., raportul de

expertiză tehnico-științifică din 2011, declarațiile părții vătămate M.R.R.,

ale martorilor M.E.C.C., M.A., M.C., M.P., M.D.A. și ale inculpatului, care a

recunoscut săvârșirea faptei.

După sesizarea

instanței, la primul termen de judecată, inculpatul a solicitat aplicarea

dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., declarând că recunoaște în întregime

situația de fapt descrisă în rechizitoriu.

Analizând

actele și lucrările dosarului, conform art. 320

1

alin. (4) C. proc.

pen., Tribunalul a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale

au fost suficiente pentru a pronunța condamnarea inculpatului, întrucât

probatoriul a dovedit, în afara oricărui dubiu, vinovăția acestuia.

În drept,

Tribunalul a constatat că fapta inculpatului, care, la data de 18 ianuarie

2011, i-a aplicat fiului său, cu un cuțit, o lovitură în zona dreaptă a

toracelui posterior, acesta suferind leziuni care i-au pus viața în primejdie,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen.

La

individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere, în cadrul limitelor

speciale reduse conform art. 20 C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., faptul că deși inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale,

fapta săvârșită este deosebit de gravă, dată fiind calitatea de fiu a părții

vătămate, dar și împrejurarea că, anterior, acesta a generat numeroase

conflicte în familie, pe fondul dependenței de alcool, fără a se supune unor

măsuri speciale de îngrijire, astfel încât, în considerarea acestei

dependențe este posibil ca evenimente similare să

se repete, aspect care nu poate fi ignorat,

în pofida atitudinii părții

vătămate, care și-a exprimat față de inculpat susținerea morală și sprijinul

filial.

Raportat la

aceleași împrejurări, Tribunalul a apreciat că executarea pedepsei în stare de

detenție este singura modalitate aptă să asigure realizarea scopului ei

educativ, dar și a celui preventiv.

Tribunalul a

interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară și, respectiv, ca pedeapsă

accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.,

apreciind că interzicerea dreptului de a vota se justifică prin natura faptei

și importanța valorii sociale lezate, întrucât fapta inculpatului este incompatibilă

cu cerința unei minime responsabilități pe care persoanele chemate să se

pronunțe asupra unor chestiuni de interes național sau local sunt datoare să o

manifeste și, de asemenea, că interzicerea drepturilor părintești și a celor

asimilate este impusă de faptul comiterii unei infracțiuni grave împotriva

propriului fiu.

Împotriva acestei

sentințe,

în termen

legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul M.M.

Parchetul

a criticat sentința primei instanțe, ca fiind nelegală,

sub aspectul omisiunii

soluționării

acțiunii civile formulate în procesul penal de Spitalul Universitar de Urgență

București și, respectiv, sub aspectul omisiunii confiscării de la inculpat a

cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul

nu și-a motivat în scris

apelul declarat, iar cu ocazia dezbaterilor, beneficiind de asistența juridică

a avocatului său ales, a criticat sentința atacată ca fiind netemeinică,

exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei la care a fost condamnat în primă

instanță, atât în ceea ce privește durata acesteia, cât și în ceea ce privește

modalitatea de executare, solicitând coborârea ei sub minimul special, prin

reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, până la un nivel care să permită

suspendarea executării pedepsei.

Fiind

întrebat în mod explicit de către curte, inculpatul a precizat că își menține

declarația de recunoaștere a săvârșirii faptei pentru care a fost trimis în

judecată, iar, la cererea acestuia, a fost administrată, în circumstanțiere, proba

cu înscrisuri, constând în acte medicale (filele 24 și 29-42, d.a.).

Prin Decizia

penală

nr. 351/A din 12

decembrie 2011, Curtea de Apel București,

secția

I-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București

și de inculpatul M.M. împotriva sentinței penale nr. 741/F din

data de 21 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 52822/3/2011, care a fost desființată, în parte, iar în

rejudecare:

În temeiul art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen.

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2)

în ref. la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a condamnat

inculpatul la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În temeiul art.

65 alin. (2) și (3) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă

complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

În

temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

În

temeiul art. 86 alin. (1) și (2) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei principale de 4 ani închisoare, pe un termen de încercare

de 8 ani, stabilit conform art. 86 alin. (1) și (2) C. pen. și executarea

pedepsei complementare, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data rămânerii

definitive a hotărârii.

În temeiul art.

71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art.

86

3

alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) C. pen. a impus inculpatului

ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere:

-

să se prezinte, la datele fixate, la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

-

să anunțe, în prealabil, aceluiași

serviciu de probațiune, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice, aceluiași

serviciu de probațiune, schimbarea locului de muncă;

-

să comunice, aceluiași serviciu de

probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În temeiul art.

359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

86

4

alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării

sub supraveghere.

În temeiul art.

88 alin. (1) C. pen., a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat

preventiv, începând cu data de 18 ianuarie 2011 și până la data de 16 februarie

2011.

În temeiul art.

14 rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către

partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București a sumei de 12.325,1

lei, cu titlu de daune materiale, în contul cheltuielilor de spitalizare a

părții vătămate M.R.R.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a

dispus confiscarea de la inculpat a

bunului

folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un cuțit de bucătărie cu plasele

din lemn și lungimea de aproximativ 28 cm, aflat în custodia D.G.P.M.B. -

Serviciul Omoruri, conform adresei din 24 ianuarie 2011 a D.G.P.M.B. -

Serviciul Criminalistic (fila 8, d.u.p.).

S-au

menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În

considerentele acestei decizii, s-a.

reținut

că prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat

în faza de urmărire penală, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin

raportare la declarația inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând

pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, bazată pe

recunoașterea vinovăției, în condițiile reglementate de art. 320

1

C.

proc. pen.

Astfel,

s-a reținut în mod corect, pe baza probatoriului constând în procesul - verbal

de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală, raportul de

constatare tehnico-științifică și declarațiile concordante ale persoanelor

audiate în calitate de inculpat, parte vătămată și martori, că, la data de 18

ianuarie 2011, în apartamentul situat la adresa din București, sectorul 6,

inculpatul (în vârstă de 67 de ani) i-a aplicat fiului său, M.R.R. (în vârstă

de 42 de ani), împreună cu care locuia, folosind un cuțit de bucătărie, o

lovitură în partea dreaptă a toracelui posterior, cauzându-i astfel leziuni

traumatice grave, care au necesitat pentru vindecare 22-24 de zile de îngrijiri

medicale și i-au pus viața în primejdie.

De

asemenea, s-a reținut că, având în vedere situația de fapt anterior menționată,

prima instanță a stabilit o încadrare juridică legală, în raport cu norma de

incriminare incidență, respectiv art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen.,

aceasta realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

Referitor la

pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea

susmenționată, Curtea a constatat însă,

însușindu-și critica inculpatului, că aceasta a fost în

mod greșit

individualizată, în condițiile în care probatoriul cauzei evidențiază

împrejurări ce se impun a fi reținute, în favoarea acestuia, drept circumstanțe

atenuante judiciare, conform art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen.

Astfel, cu

privire la prima circumstanță atenuantă menționată, Curtea a constatat că

inculpatul a manifestat, încă de la începutul cercetărilor, un comportament

procesual sincer și cooperant, evidențiat ca atare și în cuprinsul

rechizitoriului (fila 7), iar, ulterior punerii lui în libertate, după 3 0 de

zile de reținere și arest preventiv, s-a prezentat în mod constant în fața

organelor judiciare, contribuind, prin conduita sa, la soluționarea rapidă a

cauzei.

Sub acest

aspect, Curtea a menționat că reținerea incidenței dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (care instituie o cauză legală de atenuare a

răspunderii penale, determinând reducerea cu o treime a limitelor speciale de

pedeapsă) nu exclude aplicarea concomitentă și a prevederilor art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen. (care reglementează o circumstanță atenuantă judiciară,

conducând la coborârea pedepsei sub limita minimă astfel redusă).

În acest sens,

Curtea a relevat că cele două instituții nu sunt identice, nici sub aspectul

naturii juridice, nici al condițiilor de aplicabilitate și nici al efectelor

produse, astfel că nu există vreun impediment pentru reținerea lor cumulativă,

cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală nu instituie, în mod explicit

sau implicit, o asemenea interdicție.

Mai

mult, acordarea beneficiului prevăzut de art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

nu reclamă doar adoptarea de către inculpat a unui comportament

procesual sincer și cooperant, precum circumstanța atenuantă în discuție, ci și

facilitarea de către acesta a

desfășurării

rapide a judecății, în cursul căreia nu mai sunt administrate probele din faza

de

urmărire penală, dacă ele sunt însușite de inculpat.

Cu

privire la cea de-a doua circumstanță atenuantă menționată, Curtea a constatat

existența unor împrejurări care imprimă faptei săvârșite de inculpat un

caracter mai puțin grav decât cel generic avut în vedere la sancționarea

acesteia, potrivit normei de incriminare incidente.

În acest sens,

Curtea a reținut că inculpatul are o vârstă înaintată (aproape 68 de ani), este

diagnosticat cu afecțiuni hepatice grave (conform actelor medicale prezentate),

iar fapta de violență fizică săvârșită a constituit doar un eveniment izolat,

cu caracter accidental și regretat în mod sincer de acesta.

Sub cel

din urmă aspect, Curtea a constatat, coroborând declarațiile părții vătămate M.R.R.

(filele 40-41, d.u.p.) cu cele ale martorilor M.E.C.C.

, M.A., M.C. și M.P. (filele 91-104, d.u.p.), că

fapta a fost

comisă nu doar pe fondul consumului de băuturi alcoolice (starea de dependență

invocată de prima instanță nu este confirmată prin vreun mijloc de probă), dar

și în contextul unei situații tensionate, de mai

lungă durată, în familie, generată de lipsurile

materiale și de

inconvenientele locative, în condițiile în care, în același apartament cu

inculpatul și soția acestuia, locuiesc ambii lor fii majori, soțiile și copiii

acestora (în total nouă persoane), iar, cu excepția faptei săvârșite,

inculpatul nu a mai avut alte manifestări de violență fizică (neexistând, de

altfel, nici înscrisuri doveditoare într-un asemenea sens), ci doar verbală,

față de membrii familiei.

De

asemenea, Curtea a constatat, pe baza afirmațiilor făcute de partea vătămată cu

ocazia dezbaterilor din apel (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării

din data de 05 decembrie 2011), că, ulterior faptei, aceasta a continuat să

locuiască în același apartament cu inculpatul, care a dat deja dovezi de

îndreptare, în sensul că nu a mai

consumat

băuturi alcoolice și a adoptat un comportament bun față de toți membrii

familiei.

În consecință,

reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare la care

s-a făcut referire anterior, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 76 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) C. pen., a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă

principală coborâtă ușor sub limita de 5 ani închisoare (determinată astfel,

prin reducerea prealabilă, în ordine, cu jumătate, conform art. 21 alin. (2) C.

pen., iar, apoi, cu o treime, potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a minimului special de 15 ani închisoare, prevăzut în norma de

incriminare), respectiv la 4 ani închisoare, apreciind că această pedeapsă este

proporțională cu gravitatea infracțiunii comise, echitabilă în raport cu datele

reale și personale evidențiate de probatoriul cauzei și, totodată, suficientă

pentru realizarea scopurilor (punitiv, dar și educativ-preventiv) prevăzute de art.

52 C. pen.

Având în

vedere această pedeapsă principală, circumstanțele atenuante judiciare care au

determinat individualizarea ei, dar și natura și gravitatea concretă a

infracțiunii săvârșite, în raport cu împrejurările concrete de comitere și

consecințele produse, Curtea a constatat, din oficiu, pe de o parte, că durata

maximă a pedepsei complementare aplicate de prima instanță (10 ani) a fost

exagerată, o durată egală cu cea a pedepsei principale (4 ani) fiind suficientă

pentru realizarea scopului său, iar, pe de altă parte, că interzicerea, cu

acest titlu, dar și cu titlu de pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege,

prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., a fost vădit

nejustificată, întrucât nu a corespuns unei necesități legitime (în condițiile

în care fapta nu are caracter electoral) și a constituit o ingerință

disproporționată în exercitarea unui drept constituțional, aspecte față de care

s-a procedat la reformarea corespunzătoare a sentinței penale atacate.

Revenind la

pedeapsa principală, Curtea a constatat că este întemeiată și solicitarea

inculpatului de a se dispune suspendarea executării acesteia, care, în raport

cu aplicarea ei pentru o infracțiune unică și cu durata sa (4 ani închisoare),

nu poate îmbrăca decât forma prevăzută de art. 86

1

C. pen.,

respectiv sub supraveghere.

În acest

sens, Curtea a reținut, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de art.

86

1

alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (având în vedere durata pedepsei

aplicate și lipsa antecedentelor penale), și faptul că, potrivit art. 86

1

alin. (1) lit. c) din același cod, datele personale ale inculpatului (anterior

menționate) și, mai ales, comportamentul său după comiterea faptei (evidențiat

chiar de partea vătămată), prin care a dat deja dovezi serioase și credibile de

îndreptare, a justificat aprecierea că pronunțarea condamnării a constituit un

avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, el nu

va mai săvârși infracțiuni.

În plus,

ținând seama de vârsta înaintată și de starea precară de sănătate a

inculpatului, Curtea a constatat că aplicarea unei pedepse care să fie supusă

executării

efective, în

regim de detenție, este excesivă, constituind o măsură represivă

disproporționată și injustă.

Ca efect al

suspendării executării pedepsei principale, pe un termen de încercare de 8 ani,

stabilit conform art. 86

2

alin. (1) și (2) C. pen. și apreciat

suficient pentru realizarea unei supravegheri eficiente a comportamentului

viitor al inculpatului, Curtea a dispus executarea pedepsei complementare, pe o

perioadă de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, iar, în

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea executării pedepsei accesorii pe

durata aceluiași termen de încercare.

De asemenea,

în temeiul art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) și alin. (2) C. pen.,

Curtea a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare anterior

menționat, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București; să

anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu de probațiune, orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea; să comunice și să justifice, aceluiași serviciu de

probațiune, schimbarea locului de muncă; să comunice, aceluiași serviciu de

probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În temeiul art.

359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

alin. (1) și (2) C. pen., privind cazurile de

revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art.

88 alin. (1) C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat

preventiv, începând cu data de 18 ianuarie 2011 și până la data de 16 februarie

2011.

Referitor la

criticile formulate în apelul parchetului, Curtea a constatat că ambele sunt

fondate, impunând desființarea corespunzătoare a sentinței penale atacate și

rejudecarea cauzei în fond, sub aspectele invocate.

Astfel, cu

privire la primul aspect, Curtea a constatat că, încă din faza de urmărire

penală, Spitalul Universitar de Urgență București a formulat declarație de

constituire ca parte civilă în procesul penal (fila 76, d.u.p.), calitate în

care a și fost citat la judecata în primă instanță, pretinzând, cu titlu de

despăgubiri, conform art. 313 din Legea nr. 95/2006, suma de 12.325,1 lei, ce a

reprezentat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate M.R.R.

în perioada 18-27 ianuarie 2011, conform deconturilor prezentate (filele 77-78,

d.u.p.).

În aceste

condiții, Curtea a constatat că prima instanță, în mod nelegal, încălcând

dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a omis să soluționeze acțiunea

civilă formulată de spital, constatând că aceasta se impune a fi admisă,

conform art. 14 din același cod, în condițiile în care partea civilă a făcut

dovada pretențiilor formulate, iar inculpatul, prin concluziile formulate în

dezbaterile din apel de către apărătorul său ales, nu le-a contestat.

Cu

privire la cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat că inculpatul a folosit,

la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, un cuțit de bucătărie cu plasele

din lemn și lungimea de aproximativ 28 cm, aflat în custodia D.G.P.M.B. -

Serviciul Omoruri, conform adresei din 24 ianuarie 2011 a D.G.P.M.B. -

Serviciul Criminalistic (fila 8, d.u.p.), iar prima instanță a omis, în mod

nelegal, să dispună confiscarea obiectului respectiv, deși luarea acestei

măsuri de siguranță a fost obligatorie, potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C.

pen., astfel încât, în rejudecarea cauzei, instanța de apel a hotărât în acest

sens.

Împotriva

acestei decizii,

în

termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În

cuprinsul motivelor scrise de recurs, susținute întocmai la termenul de

dezbateri, parchetul a criticat modalitatea de executare a pedepsei aplicate

inculpatului M.M., sens în care, în sfera cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a

hotărârii atacate, iar în rejudecare, înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. și menținerea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța

de fond.

În

argumentare, s-a arătat că, în raport de conduita inculpatului atât anterioară,

cât și ulterioară momentului săvârșirii faptei, caracterizată prin stări conflictuale

inițiate pe fondul consumului de alcool, dar și de gravitatea deosebită a

faptei comise - tentativă de omor calificat săvârșit asupra propriului copil,

aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere nu numai că nu corespunde

scopului preventiv - educativ al pedepsei, dar poate avea un caracter

încurajator, atât pentru inculpat, cât și pentru alte persoane tentate să

comită astfel de fapte antisociale.

Ca

urmare, în raport de circumstanțele reale ale cauzei și datele privind persoana

inculpatului, s-a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a

hotărârii atacate, iar în rejudecare, înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. și menținerea modalității de executare a pedepsei stabilită de instanța

de fond.

Examinând

cauza în raport de criticile formulate și cazul de casare invocat, Înalta Curte

de Casație constată că recursul parchetului nu este fondat pentru următoarele

considerentele:

Ambele

instanțe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în

cursul urmăririi și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă

soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică

adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale

care reglementează fapta dedusă judecății și o pedeapsă just individualizată în

raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În acest

sens, confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în

considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și care au fost recunoscute

în integralitate de inculpatul M.M. prin declarația dată la data de 21

septembrie 2011 în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că fapta

acestuia, constând în aceea că, la data de 18 ianuarie 2011, i-a aplicat fiului

său, cu un cuțit, o lovitură în zona dreaptă a toracelui posterior, acesta

suferind leziuni care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.

20 rap. la art. 174-175 lit. c) C. pen.

Trecând în

continuare la analiza singurei critici formulate de parchet în recurs,

respectiv greșita individualizare judiciară a modalității de executare a

pedepsei aplicate inculpatului în apel, care se circumscrie cazului de casare

prev. de de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată

că aceasta este neîntemeiată.

Astfel,

confirmând valabilitatea argumentelor instanței de apel sub acest aspect, Înalta

Curte constată că în persoana inculpatului M.M. sunt îndeplinite toate

condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen. pentru suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, respectiv, pedeapsa aplicată este

închisoare de cel mult 4 ani, inculpatul nu are antecedente penale, iar

conduita procesuală sinceră și cooperantă adoptată de acesta pe parcursul

procesului penal, precum și comportamentul adecvat al acestuia după comiterea

faptei, circumstanțiat și în fața instanței de recurs de partea

vătămată, prin care a dat deja dovezi serioase și

credibile de îndreptare, justifică aprecierea că pronunțarea condamnării a

constituit un avertisment suficient pentru acesta și, chiar tară

executarea

pedepsei, el nu va mai săvârși infracțiuni.

În plus, având

în vederevârsta înaintată și de starea precară de sănătate a inculpatului, Înalta

Curte constată, în accord cu instanța de apel, că aplicarea unei pedepse care

să fie supusă executării efective, în regim de detenție, este excesivă,

constituind o măsură represivă disproporționată și injustă.

În consecință, în raport de argumentele prezentate, constatând

neîntemeiate criticile

parchetului,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de acesta, ca nefondat.

Având în

vedere și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București

împotriva Deciziei penale nr. 351/A

din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului inculpat M.M. până la prezentarea apărătorului ales,

în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 26

iunie 2012.