ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2727/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148 din

07 mai 2012 Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prevăzută de art. 182 C. pen., formulată de către inculpat.

În baza art.

20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) raportat la

art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul M.A.C., la 4 ani

închisoare.

În baza art.

20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani.

În baza art.

71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art.

88 C. pen. a dedus din durata pedepsei aplicată, perioada reținerii, respectiv

pe cea a arestării preventive începând cu 31 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive.

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999

C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de către partea vătămată S.C. și de către

partea civilă Spitalul Județean de Urgență Dâmbovița și a obligat inculpatul M.A.C.

la plata despăgubirilor civile în sumă de 10.000 RON respectiv la plata sumei de

1.316,672 RON.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus confiscarea bâtei de lemn, tip „baseball"

de 51 cm, cu diametrul capătului gros de 4,5 cm ridicată în baza procesului verbal

de ridicare încheiat la data de 31 decembrie 2011, precum și a briceagului în lungime

de 15 cm astfel cum se regăsește descris în procesul verbal de ridicare încheiat

la 31 decembrie 2012.

În baza art. 109

alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată S.C. a obiectelor

vestimentare, ridicate conform procesului verbal încheiat la 31 decembrie 2011,

cu obligația de a le păstra până la soluționarea definitivă a cauzei.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul la data de

31 decembrie 2011, într-un loc public a aplicat două lovituri cu cuțitul părții

vătămate S.C. provocându-i acestuia leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Această situație

de fapt a fost reținută pe baza următorului material probatoriu: procesul verbal

de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de

planșe foto, declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor

F.M., G.N., I.B.C., raportul de expertiză medico-legală din 31 decembrie 2012, declarațiile

inculpatului care a recunoscut fapta, invocând în apărare, în faza urmăririi penale,

provocarea - circumstanță atenuantă legală prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen.,

iar în faza judecății, lipsei intenției de a ucide.

În ceea ce privește

scuza provocării, a apreciat că, în raport de situația de fapt rezultată din probatoriul

administrat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 73 lit. b) C.

pen.

În drept, s-a

apreciat că acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 rap. la art. 174

- 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicată inculpatului au fost avute în vedere, limitele de pedeapsă prevăzute

în partea specială a C. pen. astfel cum sunt reduse cu 1/3 urmare aplicării dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social concret al

faptei, persoana inculpatului, conduita avută anterior și ulterior săvârșirii infracțiunii,

împrejurările în care a comis fapta, împrejurări care, urmează a fi calificate ca

având natura unor circumstanțe atenuante judiciare, altele decât cele prevăzute

în art. 74 alin. (1) lit. a)-c) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A.C. solicitând reținerea

provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. ca circumstanță atenuantă, schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de

art. 20 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prev. de art. 182 C. pen.

În esență, s-a

reținut că nu poate fi reținută scuza provocării întrucât inculpatul a acționat

cu intenție indirectă chiar dacă acesta nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate,

acesta a prevăzut că un astfel de rezultat s-ar putea produce, datorită faptului

că a lovit cu un cuțit, într-o zonă a corpului în care sunt situate organe importante

(rinichi, intestine) a căror lezare poate duce la pierderea vieții.

În ce privește

intensitatea loviturii penetrante aplicate, s-a reținut că actele medicale aflate

la dosarul cauzei, relevă împrejurarea existenței unei plăgi profunde de 4-5 cm,

care a lezat intestinul gros și a provocat o hemoragie internă, ceea ce exclude

varianta prezentată de către inculpat că, nu ar fi lovit cu intensitate.

Așa fiind, s-a

considerat că încadrarea juridică stabilită în cauză este corectă, că fapta comisă

de inculpat împotriva părții vătămate S.C. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175

lit. i) C. pen., neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală

gravă prev. de art. 182 C. pen.

În ceea ce privește

pedeapsa aplicată inculpatului, s-a considerat că, prin reținerea în favoarea acestuia

a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., instanța

de fond a luat în considerare argumentele inculpatului privitoare la faptul că acesta

a suferit condamnări în minorat în urmă cu mult timp (2000-2001), nefiind recidivist,

la atitudinea sinceră și de regret manifestată pe parcursul procesului, astfel că

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată, este situată în apropierea limitei minime

prevăzute de lege ceea ce reprezintă o pedeapsă justă și proporțională cu fapta

comisă de către inculpat.

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M.A.C.

invocând cazul de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen. a solicitat reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 73

lit. b) C. pen. și aplicarea unei pedepse într-un cuantum sub minimul special prevăzut

de lege.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art.

73 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă, săvârșirea infracțiunii sub

imperiul unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă adusă demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În raport de aceste

dispoziții legale, pentru reținerea circumstanței atenuante legale trebuie dovedite

următoarele patru condiții: existența unei anumite acțiuni de provocare din partea

persoanei vătămate, actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare

sau emoție infractorului, sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții infractorul

să fi săvârșit infracțiunea și infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Ori, în cauză,

în mod corect s-a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că victima

a intervenit pentru aplanarea conflictului, în scopul de a-l dezarma pe inculpat

în incidentul avut cu F.M., neprobându-se existența vreunui act de lovire din partea

acesteia împotriva inculpatului.

Relațiile conflictuale

dintre inculpat și prietenul său, F.M., circumstanțele generale ale comiterii infracțiunii

nu pot fundamenta concluzia existenței provocării chiar dacă ele ingerează momente

de încordare și enervare, condițiile scuzei provocării fiind foarte exact reglementate

de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări

în momentele critice, cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate

de acțiuni în concret și clar definite prin lege, întreprinse de victimă.

De altfel, în

cursul judecății inculpatul a înțeles să uzeze de procedura simplificată a judecății

prevăzută în art. 320

1

C. proc. pen., ceea ce presupune o achiesare a

acestuia la faptă așa cum este aceasta descrisă în actul de sesizare a instanței,

acceptând ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în faza

urmăririi penale, probe cunoscute și însușite, singurele apărări ce pot fi formulate

în cadrul unei astfel de proceduri fiind cele enunțate în art. 320

1

alin. (6) C. proc. pen., astfel că, instanțele, în mod corect au apreciat că nu

se poate reține scuza provocării în favoarea inculpatului, neîndeplinindu-se cumulativ

cerințele legii mai sus enumerate.

Înalta Curte reține

că în cauză, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate,

în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Prin hotărârea

atacată, în mod corect, s-a reținut că în cauză, s-a ținut seama de dispozițiile

părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru

infracțiunea de care este acuzat inculpatul, de gradul de pericol social ridicat

al faptei comise, determinat de circumstanțele reale ale comiterii, respectiv la

data de 31 decembrie 2011, inculpatul, într-un loc public, pe fondul unor discuții

contradictorii cu o persoană din grupul victimei, i-a aplicat mai multe lovituri

de cuțit părții vătămate S.C., producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie

care au necesitat 25 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării când inculpatul

a comis fapta de tentativă la omor calificat.

De asemenea, pedeapsa

de 4 ani închisoare aplicată inculpatului, este justă și proporțională cu fapta

comisă de către inculpat, fiind adecvată și persoanei acestuia, prin reținerea în

favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74

alin. (2) C. pen., luându-se în considerare și faptul că acesta a suferit condamnări

în minorat în urmă cu mult timp (2000-2001), nefiind recidivist, la atitudinea sinceră

și de regret manifestată pe parcursul procesului.

În consecință,

apreciind, pentru motivele anterior expuse, că pedeapsa stabilită a fost corect

individualizată, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și realizarea scopului

preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune

reducerea acesteia, nefiind incident în speță cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Neexistând alte

temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul

declarat de inculpatul M.A.C. împotriva deciziei penale nr. 106 din 28 iunie 2012

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins,

ca nefondat, în baza art. 385

13

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea

din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.A.C. împotriva deciziei penale nr. 106 din 28

iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 31 decembrie

2011 la 10 septembrie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 septembrie 2012.