ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 639/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 251 din 20 iulie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de către apărătorul inculpatului E.G. privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței, din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și a disp. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la disp. art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.G., la o pedeapsă de 4 ani înehisoare. Potrivit disp. art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la disp. art. 175 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a computat din durata pedepsei închisorii timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 03 octombrie 2011 la 01 noiembrie 2011.

În baza disp. art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., a obligat pe inculpat la plata către partea civilă Ț.F.A.,  a sumei de 3.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 15.000 lei cu titlu de-daune morale.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, a obligat pe același inculpat la plata către S.J.U. Târgoviște a sumei de 8.528,49 lei, cu titlu de despăgubiri civile, urmare a internării părții vătămate Ț.F.A. în perioada 02 octombrie-31 octombrie 2011 în Secția Chirurgie Toracică.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 1.400 Iei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că la data de 2 octombrie 2011 între părți a existat un conflict, desfășurat în două etape, pe care cu anumite nuanțări, în încercarea permanentă de a-și minimaliza activitatea infracțională și de a transfera vina pentru agresiunea suferită de către partea vătămată asupra acesteia, însuși inculpatul l-a confirmat.

Inculpatul E.G. a avut pe parcursul procesului o poziție inconstantă, oscilând de la negarea lovirii părții vătămate cu un cuțit în primele declarații, în care a susținut că după consumarea primei faze a incidentului pe terasa barului SC L.I. SRL, situat pe raza localității Cuparu, județul Dâmbovița, a traversat strada și s-a retras la domiciliu, neavând cunoștință de modul în care fusese înjunghiată partea vătămată, la recunoașterea agresiunii, însă în condițiile în care a fost nevoit să se apere și să o apere și pe bunica sa E.N.

Martorii oculari D.N., S.A.S., N.E.l. și E.l.D. au prezentat desfășurarea incidentului dintre părți în două faze, primii doi asistând la desfășurarea ambelor, ultimii doi doar la unul sau la altul din cele 2 momente, N.E.l. la al doilea, iar E.l.D. doar la primul - după propriile sale susțineri, potrivit însă relatărilor celorlalte persoane aflate de față, el cunoscând întregul mod de desfășurare a evenimentelor din ziua de 2 octombrie 2011.

Instanța de fond a mai reținut că, la început, a avut loc o altercație între partea vătămată aflată sub influența băuturilor alcoolice și inculpat, pornind de la o neînțelegere mai veche legată de chestiuni privind fotbalul, în care cei doi protagoniști s-au rezumat la injurii reciproce și la îmbrânceli. în același timp, Ț.F.A. a încercat să îl lovească cu un scaun pe E.G., însă agresiunea nu s-a produs - fapt susținut și de E.I.D. - vărul inculpatului.

În aceasta fază, E.I.D. a simțit nevoia să intervină, luându-l pe inculpat și conducându-l către domiciliul său, situat în apropierea barului, peste drum.

La câteva minute însă, inculpatul E.G. a ieșit din curte având asupra sa un cuțit și s-a îndreptat din nou spre bar, adresându-se lui Ț.F.A. „te tai". Realizând că va fi atacat, Ț.F.A. a încercat să se apere cu ajutorul unui scaun din plastic aflat pe terasa barului, pe care însă l-a scăpat.

Fiind urmărit de către inculpat s-a retras către pista de popice pentru a scăpa, însă a fost ajuns din urmă de către inculpat, care a reușit să-l înțepe cu cuțitul în zona hemitoracelui stâng.

Anticipând următoarea mișcare a inculpatului, atât părinții acestuia, cât și fratele și vărul său l-au urmărit făcând eforturi să-l oprească, însă nu au ajuns în timp util pentru a-l prinde și dezarma, V.N. (mama sa) afirmând că nu a reușit să-i despartă, dezechilibrându-se și căzând la pământ. Inculpatul a aplicat o singură lovitură părții vătămate care nu a mai făcut decât câțiva pași, reușind să se prindă de gardul de sârmă împrejmuitor al barului, după care a căzut.

Cei care i-au acordat primul ajutor au fost D.N. și S.A.S., care i-au aplicat comprese pe plaga tăiată care îi fusese produsă și l-au șters de sânge.

În aceleași împrejurări Ț.F. a fost lovit și de către fratele și vărul inculpatului în zona bărbiei și în zona sprâncenară stângă, inculpatul, vărul, tatăl și fratele său lovindu-l și pe numitul N.E.I.

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de către S.J.M.L. Dâmbovița la 03 octombrie 2011 s-a concluzionat că la internare în Secția Chirurgie Toracică, inculpatul a prezentat diagnosticul politraumatism produs prin agresiune individuală, plagă tăiată penetrantă regiune posterioară hemitorace stâng, hemopneumotorax stâng, plagă tăiată strâncenară stângă, iar la externare hemopneumotorax stâng posttraumatic drenat chirurgical, plagă tăiată penetrantă regiunea postero-bazală hemitorace stâng, plagă tăiată regiunea sprâncenară stângă, insuficiență respiratorie acută, politraumatism produs prin agresiune individuală cu armă albă.

S-a concluzionat prin același act că Ț.F.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 02 octombrie 2011 prin lovire cu obiect ascuțit de tip tăietor - înțepător, care i-au pus viața în primejdie acestea necesitând cea. 30 de zile de îngrijiri medicale.

Prima instanță a reținut că plângerea și declarațiile părții vătămate se coroborează în sensul disp. art. 75 C. proc. pen. cu fapte și împrejurări care rezultă din ansamblu probelor administrate în cauză, fiind confirmate atât situația de fapt reprodusă de către procuror, cât și vinovăția inculpatului.

Au fost înlăturate apărările inculpatului, potrivit cărora ar fi fost determinat să reacționeze în maniera violentă descrisă mai sus de acțiunile provocatoare ale părții vătămate și ale celor care o însoțeau, care l-ar fi urmărit pe el și pe vărul său până în apropierea curții atunci când s-au hotărât să plece de la bar după consumarea primei părți a conflictului, (Ț.F.A. adresând cuvinte jignitoare, chiar obscene bunicii sale E.N. care stătea pe o bancă în fața porții). Instanța de fond a reținut că n-a rezultat în afara oricărui dubiu că Ț.F.A. și prietenii săi - N.M. și S.A., au părăsit terasa barului pentru a-1 urmări pe inculpat, și nu există niciun argument justificativ pentru agresarea celui dintâi din moment ce inculpatul apucase să intre în curte, situație în care nu se mai poate afirma că s-a simțit amenințat sau în pericol. Pe de altă parte, în contradicție cu declarațiile nepotului său, Ene Niculina a negat că acesta ar fi intrat pentru vreo clipă în curte, rămânând la poartă, sau că s-ar fi aflat vreun moment în pericol, chiar dacă s-ar accepta că partea vătămată s-ar fi apropiat de casa sa.

Împotriva variantei prezentate de bunica inculpatului pledează procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile părții vătămate și ale celor mai mulți dintre martorii audiați în cauză, toate acesta atestând că a doua parte a incidentului s-a consumat pe terasa barului, iar nu în fața porții inculpatului, exact în această zonă fiind identificate în trei locuri pete de culoare brun-roșcată.

Într-una dintre fotografiile prezentate în dosarul de urmărire penală S.A.S. a indicat locul în care E.G. l-a agresat cu cuțitul pe Ț.F.A.. Nefiind în situația de a se apăra, nu a existat niciun argument pentru furia cu care inculpatul a acționat împotriva părții vătămate, așa cum în mod eronat a susținut acesta, după primul incident conflictul dintre părți încheindu-se.

În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului E.G., care în după amiaza zilei de 02 octombrie 2011 a lovit-o pe partea vătămată Ț.F.A. cu cuțitul în zona toracică, în timp ce se aflau pe terasa barului SC L.S.I. SRL, cauzându-i leziuni care au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, și care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat faptă prev. de disp. art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Tribunalul a reținut că cererea formulată de către apărătorul inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de dispozițiile art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., este neîntemeiată. în cadrul analizei care interesează sub acest aspect, trebuie să se stabilească dacă inculpatul a acționat cu intenția de a ucide (executarea acțiunii sale fiind întreruptă și neproducându-și efectele din motive exterioare acesteia - în cazul de față victima fiind transportată în timp util la S.J.U. Târgoviște, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale în Secția Chirurgie Toracică), sau doar cu intenția de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea, punerea în primejdie a vieții acesteia survenind în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit.

Sub acest din urmă aspect, prima instanță a reținut că, în practica judiciară, s-a stabilit că dacă făptuitorul, punând în mod obiectiv în pericol viața persoanei, nu a avut reprezentarea morții acesteia sau, dacă și-a reprezentat această posibilitate, nu a urmărit-o și nici nu a acceptat-o, fapta constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă. Intenția poate fi stabilită numai în raport de toate împrejurările concrete în care agresiunea s-a produs.

În cauza dedusă judecății, au fost avute în vedere la stabilirea poziției psihice a inculpatului față de fapta comisă - instrumentul pe care acesta l-a folosit, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre el și victimă, atitudinea după comiterea faptei și zona corpului victimei pe care a vizat-o, care au fost analizate în ansamblul lor pentru corecta încadrare juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului. Inculpatul s-a folosit în comiterea agresiunii de un cuțit (pe care l-a ascuns pentru a nu putea fi recuperat de către organele de poliție) - aspect recunoscut în cele din urmă, instrument deosebit de vulnerant, cu aptitudinea de a produce suprimarea vieții, zona în care a aplicat lovitura fiind una vitală pentru întreținerea vieții - hemitorace stâng (fiind vorba despre o plagă tăiată penetrantă și hemopneumotorax stâng postraumatic drenat chirurgical la 2 octombrie 2011, fiind evacuată o cantitate de 700 ml sânge proaspăt), drenajul pleural continuând până la 15 octombrie 2010.

Inculpatul a agresat-o pe partea vătămată pe fondul unui conflict care a crescut în intensitate, declanșat de comportamentul iritabil al acesteia, care pe fondul consumului băuturilor alcoolice a adresat mai multor persoane, printre care și inculpatului, expresii vulgare, făcând și gesturi indecente, inculpatul răspunzându-i însă în același mod, escaladat însă prin reacțiile disproporționate ale acestuia din urmă, care a atacat-o cu cuțitul în condițiile în care prima parte a incidentului se încheiase și nu mai exista niciun fel de justificare a gestului său extrem.

Modul de a acționa al inculpatului a relevat un comportament violent și o reacție de agresivitate deosebită, de vreme ce nu a putut fi oprit de niciunul dintre membrii familiei sale, care s-au străduit să intervină pentru a pune capăt acestei a doua părți a conflictului.

Apoi, atitudinea inculpatului după lovirea victimei cu cuțitul, cu care se înarmase special pentru comiterea acestei acțiuni, a fost una de indiferență totală și de abandonare a victimei în starea gravă în care ajunsese, până la sosirea ambulanței aceasta fiind ajutată de martorii D.N. și S.A.S.

Toate acestea constituie argumente care pledează pentru versiunea că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit a acceptat să se producă, neajungându-se însă în această situație urmare a intervenției rapide și eficiente a personalului ambulanței și, ulterior, a medicilor de specialitate.

În forma agravată prevăzută de disp. art. 182 alin. (2) C. pen. infracțiunea de vătămare corporală gravă se săvârșește cu preaeterintenție, în sensul că autorul urmărește să cauzeze victimei o vătămare corporală, însă viața acesteia este pusă în primejdie - consecință care îi depășește intenția și în raport cu care se află în culpă.

Pentru motivele invocate mai sus tribunalul nu a reținut că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată având această din urmă poziție psihică.

Nu a fost considerată întemeiată nici critica formulată de către apărătorul inculpatului, prin care s-a solicitat reținerea în favoarea acestuia a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., ca circumstanță atenuantă legală, în cauză nefiind îndeplinite condițiile pe care textul invocat le presupune.

Astfel, prima instanță a reținut că nu se poate afirma că inculpatul a comis tentativa la infracțiunea de omor calificat împotriva părții vătămate în ziua de 2 octombrie 2011 în timp ce s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea acesteia din urmă, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, inculpatul și partea vătămată fiind implicați anterior agresiunii într-un incident care se stinsese, aceștia adresându-și reciproc injurii și îmbrâncindu-se, pornind de la niște motive minore, pe fondul consumului de alcool de către partea vătămată.

Apoi, între finalul primei părți a incidentului și acțiunea inculpatului de înjunghiere a părții vătămate, s-a scurs un interval de timp de 5 - 10 minute (potrivit martorilor oculari), neexistând nicio explicație logică, rațională pentru atacarea părții vătămate într-un moment în care Ț.F.A. rămăsese pe terasa barului, iar inculpatul fusese condus în domiciliul său de către E.I.D., vărul său.

Partea vătămată nu era înarmată la momentul la care a fost lovită cu cuțitul de către inculpat, fiind surprinsă de comportamentul violent al acestuia din urmă, de care a încercat să se apere, fără însă să reușească.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. - dispozițiile părții generale a C. pen., limitele pedepselor fixate de către norma de incriminare, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel încât pedeapsa să poată realiza scopul prevăzut de disp. art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni, adică să reprezinte atât o măsură de constrângere, cât și un mod de reeducare a acestuia.

În acest sens tribunalul a reținut că este neîndoielnic că fapta comisă de către inculpat, de tentativă la infracțiunea de omor calificat, în modalitatea și circumstanțele concrete în care a fost materializată, ținând cont și de faptul că prin incriminarea ei s-a urmărit protejarea relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață, este caracterizată de un grad ridicat de pericol social și trebuie sancționată ca atare.

Nu pot fi ignorate urmările faptei, care au afectat-o în mod deosebit pe partea vătămată, aceasta fiind supusă unei intervenții chirurgicale și spitalizată aproximativ o lună, precum și frecvența din ce în ce mai mare a acestui tip de infracțiune.

În același timp tribunalul a dat relevanță faptului că inculpatul nu are antecedente penale, având anterior datei de 2 octombrie 2011 o conduită în acord cu normele legale și cele morale, potrivit caracterizării întocmită de către primarul com. Dragodana aflată la fila 61 a dosarului de fond, prezentându-se în mod constant în fața autorităților, și comportării relativ sincere din timpul procesului, reținând în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu efectele prevăzute de disp. art. 76 alin. (1) lit. b) și 76 alin. (2) C. pen., și l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Pentru ca această sancțiune să-și probeze eficiența în planul realizării scopului prevăzut de disp. art. 52 C. pen. și să-și îndeplinească funcțiile de exemplaritate și prevenție specială și generală, tribunalul a dispus executarea în regim privativ de libertate, apreciind că numai în acest mod poate fi respectat principiul proporționalității pedepsei cu gravitatea faptei și se poate considera că se va ajunge la resocializarea deplină a inculpatului.

Prima instanță a mai reținut că, prin cerere scrisă și prin declarația făcută la 24 februarie 2012, partea vătămată Ț.F.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale, iar 40.000 lei daune morale.

În privința sumei de 10.000 lei, însemnând daune materiale, precizarea părții civile a fost aceea că ar reprezenta contravaloarea cheltuielilor făcute pentru procurarea unor medicamente de care a avut nevoie pe perioada spitalizării, și a celor pentru transportul membrilor familiei la spitalul în care a fost internat între 2.10 și 31 octombrie 2011. în dovedirea acestei sume au fost audiați martorii M.A. și Ș.I., cei care i-au transportat pe părinții părții vătămate la S.J.U. Târgoviște, percepând în schimbul acestor servicii sume de 100, respectiv de 110-120 lei pentru fiecare drum.

Pornind de la susținerile celor 2 martori, în condițiile în care nu au fost prezentate și înscrisuri, tribunalul a constatat că partea civilă nu a produs dovezi decât în limita sumei de 3000 lei reprezentând daune materiale. Nu există niciun document care să ateste că partea vătămată Ț.F.A. a avut nevoie pe perioada spitalizării sau ulterior acestei perioade de medicamente pe care să fi fost nevoită să și le procure din surse financiare proprii, motiv pentru care tribunalul a apreciat că aceasta nu este îndreptățită la nicio sumă de bani cu acest titlu, martorii afirmând că de la părinții părții vătămate cunosc aceste date.

În opinia tribunalului, suma solicitată de către partea vătămată cu titlu de daune morale este mai mult decât o compensație bănească pentru suferințele de ordin fizic și psihic care i-au fost cauzate de către inculpat în urma agresiunii la care acesta a supus-o. Starea de disconfort căreia partea vătămată a fost nevoită să-i facă față, atât în perioada în care a fost spitalizată, cât și ulterior până la refacerea totală nu poate fi negată față de intervențiile pe care a fost nevoit să le suporte.

Pentru a avea însă doar această semnificație, de compensație pentru starea instalată ulterior înjunghierii de către inculpat și a nu se transforma într-o îmbogățire fără justă cauză, instanța i-a recunoscut părții civile dreptul la o sumă de 15.000 lei cu titlu de daune morale, considerând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale.

Nu s-a produs nicio dovadă că anterior faptei căreia i-a căzut victimă la data de 2 octombrie 2011 partea vătămată practica vreun sport de performanță pe care în urma violențelor exercitate asupra sa nu ar mai fi fost în măsură să-l abordeze, pierzând din abilitățile necesare, motiv pentru care tribunalul a apreciat că aceasta nu este îndreptățită și la o sumă de bani compensatorie din partea inculpatului, în acest sens.

Pe cale de consecință, în baza art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. și a art. 1357 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă Ț.F.A. a sumelor de 3.000 lei daune materiale și 15.000 lei daune morale.

Totodată, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat și la plata către S.J.U. Târgoviște a sumei de 8.528,48 lei cu titlu de despăgubiri civile, acesta aflându-se în culpă pentru internarea părții vătămate în Secția Chirurgie Toracică în perioada 2 octombrie 2011 - 31 octombrie 2011.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul E.G., arătând, în esență, că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă mai presus de orice dubiu că a săvârșit fapta cu intenție directă sau indirectă, ci cu praeterintenție, în sensul că a urmărit să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, însă producerea consecinței mai grave de punere în primejdie a vieții acesteia a depășit intenția sa, latura subiectivă fiind cea a infracțiunii de vătămare corporală și nu a infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat.

A mai arătat că, deși a folosit un cuțit, zona corpului vizată, numărul loviturilor aplicate și intensitatea acestora denotă clar lipsa intenției de a ucide, ci mai degrabă intenția de a produce o vătămare, o agresiune.

De asemenea, a criticat modalitatea de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim privativ de libertate, instanța de fond putând da eficiență dispozițiilor art. 861 C. pen., în condițiile în care s-au reținut în favoarea sa circumstanțele atenuante, având în vedere și actele medicale depuse la dosar, din care rezultă că suferă de o boală gravă, respectiv S.I.D.A., iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție.

Prin Decizia penală nr. 176 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul E.G., împotriva sentinței penale nr. 251 din 20 iulie 2012 a Tribunalului Dâmbovița.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenției preventive de la 03 octombrie 2011 la 01 noiembrie 2011.

A obligat pe apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că fapta de a lovi cu cuțitul partea vătămată, într-un loc public, provocându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În sprijinul acestei încadrări juridice, Curtea a reținut că inculpatul a folosit un obiect apt de a ucide, respectiv un cuțit, cu care a aplicat lovitura într-o zonă vitală a corpului, iar intensitatea loviturii a fost mare, întrucât a produs o plagă tăiată penetrantă și hemopneumotorax stâng postraumatic drenat chirurgical la 2 octombrie 2011, fiind evacuată o cantitate de 700 ml sânge proaspăt, drenajul pleural continuând până la data de 15 octombrie 2010.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reținut că inculpatul s-a înarmat cu un obiect de agresiune și, chiar dacă nu a avut intenția directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acțiune a avut reprezentarea gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părții vătămate, rezultat care însă nu s-a produs din motive independente de voința și acțiunea inculpatului, viața părții vătămate fiind salvată datorită asistenței medicale acordată de urgență. Mai mult, atitudinea inculpatului după lovirea victimei cu cuțitul a fost una de indiferență totală și de abandonare a acesteia în starea gravă în care ajunsese, până la sosirea ambulanței fiind ajutată de martorii D.N. și S.A.S.

Curtea a apreciat că este neîntemeiată și critica referitoare la nereținerea circumstanței atenuante legale a scuzei provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., de către prima instanță, având în vedere modul în care a acționat inculpatul.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E.G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, prin prisma cazurilor de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

A solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. A arătat că victima este cea care a generat conflictul, iar din dosarul cauzei nu rezultă că între victimă și inculpat ar fi existat vreo dușmănie anterioară evenimentului.

De asemenea, a susținut că din întreg materialul probator nu rezultă că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă sau indirectă ci cu praeterintenție, în sensul că a urmărit să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală., însă producerea consecinței mai grave de punere în primejdie a vieții acesteia a depășit intenția inculpatului, latura subiectivă fiind cea a infracțiunii de vătămare corporală și nu a infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor.

A mai solicitat reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului în sensul suspendării acesteia sub supraveghere potrivit disp. art. 861 C. pen.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în cauză dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și justiție constată că nu sunt incidente în speță motive care să atragă casarea deciziei atacate.

Astfel, se constată că starea de fapt a fost stabilită în mod corect de instanța de fond și implicit de instanța de prim control judiciar atât în ceea ce privește latura penală cât și latura civilă așa cum rezultă din considerentele hotărârilor atacate.

Examinând motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpat, referitor la greșita încadrare juridică dată faptei comise de inculpatul E.G., precum și solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt neîntemeiate.

Este știut că principiul investirii în rem. leagă instanța de orice grad numai în privința faptei sau a faptelor nu și în privința încadrării juridice.

Fapta sau faptele trebuie să fie permise de instanța de recurs așa cum au fost stabilite în mod suveran de către instanțele de fond, însă încadrarea juridică, fiind o chestiune de drept este supusă cenzurii instanței de control și poate fi modificată de aceasta.

Încadrarea juridică este o chestiune de drept și, prin urmare, supusă controlului instanței de recurs, fără ca prin aceasta să aducă atingere fondului întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenței sau inexistenței faptei inculpatului în general, precum și a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă fapta constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune de drept.

În situația în care instanța de fond a încadrat fapta constatată într-o formulă juridică alta decât cea corectă, înseamnă că a dat faptei o încadrarea juridică greșită.

În cadrul analizei care interesează sub acest aspect, trebuie să se stabilească dacă inculpatul a acționat cu intenția de a ucide (executarea acțiunii sale fiind întreruptă și neproducându-și efectele din motive exterioare acesteia - în cazul de față victima fiind transportată în timp util la S.J.U. Târgoviște, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale în Secția Chirurgie Toracică], sau doar cu intenția de a vătăma integritatea corporală a părții vătămate, dar în condiții susceptibile de a-i produce moartea, punerea în primejdie a vieții acesteia survenind în mod obiectiv ca rezultat mai grav, în discordanță cu ceea ce s-a urmărit.

În acord cu practica judiciară, atunci când făptuitorul, a pus în mod obiectiv în pericol viața persoanei și nu a avut reprezentarea morții acesteia sau, dacă și-a reprezentat această posibilitate și nu a urmărit-o și nici nu a acceptat-o, fapta constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă.

În cauza dedusă judecății, au fost avute în vedere la stabilirea poziției psihice a inculpatului față de fapta comisă - instrumentul pe care acesta 1-a folosit, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre el și victimă, atitudinea după comiterea faptei și zona corpului victimei pe care a vizat-o, aspecte care au fost analizate în ansamblul lor, și care au condus la stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului.

Inculpatul E.G. s-a folosit în comiterea agresiunii de un cuțit (pe care l-a ascuns pentru a nu putea fi recuperat de către organele de poliție], aspect recunoscut în cele din urmă, instrument deosebit de vuinerant, cu aptitudinea de a produce suprimarea vieții, zona în care a aplicat lovitura fiind una vitală pentru întreținerea vieții - hemitorace stâng (fiind vorba despre o plagă tăiată penetrantă și hemopneumotorax stâng postraumatic drenat chirurgical la 2 octombrie 2011, fiind evacuată o cantitate de 700 ml sânge proaspăt], drenajul pleural continuând până la 15 octombrie 2010.

Inculpatul a agresat-o pe partea vătămată pe fondul unui conflict declanșat de comportamentul iritabil al acesteia, care pe fondul consumului băuturilor alcoolice a adresat mai multor persoane, expresii vulgare, a făcut gesturi indecente, iar inculpatul i-a răspuns în același mod.

Modul de a acționa al inculpatului a relevat un comportament violent și o reacție de agresivitate deosebită, de vreme ce nu a putut fi oprit de niciunul dintre membrii familiei sale, care s-au străduit să intervină pentru a pune capăt acestei a doua părți a conflictului.

Apoi, atitudinea inculpatului după lovirea victimei cu cuțitul, cu care se înarmase special pentru comiterea acestei acțiuni, a fost una de indiferență totală și de abandonare a victimei în starea gravă până la sosirea ambulanței aceasta fiind ajutată de martorii D.N. și S.A.S.

Argumentele prezentate conduc la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit a acceptat să se producă.

Intervenția rapidă și eficientă a personalului ambulanței și, ulterior, a medicilor de specialitate, au făcut ca rezultatul socialmente periculos să nu se producă.

Este știut că în forma agravată prevăzută de disp. art. 182 alin. (2) C. pen., infracțiunea de vătămare corporală gravă se săvârșește cu preaeterintenție, în sensul că autorul urmărește să cauzeze victimei o vătămare corporală, însă viața acesteia este pusă în primejdie - consecință care îi depășește intenția și în raport cu care se află în culpă, însă, în cauză, așa cum s-a arătat probatoriul administrat nu relevă faptul că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată având această din urmă poziție psihică.

Referitor la critica formulată de inculpat, vizând nereținerea în favoarea acestuia a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. ca circumstanță atenuantă legală, Înalta Curte de Casație și justiție constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul legal invocat.

Este de observat că, prima instanță a reținut în mod just că nu se poate afirma că inculpatul a comis tentativa la infracțiunea de omor calificat împotriva părții vătămate în ziua de 2 octombrie 2011 în timp ce se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea acesteia din urmă, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, deoarece inculpatul și partea vătămată au fost implicați anterior agresiunii într-un incident, care s-a stins, incident în care aceștia și-au adresat reciproc injurii, s-au îmbrâncit.

Între finalul primei părți a incidentului și acțiunea inculpatului de înjunghiere a părții vătămate, s-a scurs un interval de timp de 5 - 10 minute (potrivit martorilor oculari), astfel că nu a existat nicio explicație verosimilă, pentru atacarea părții vătămate într-un moment în care Ț.F.A. rămăsese pe terasa barului, iar inculpatul fusese condus în domiciliul său de către E.I.D., vărul său.

Mai mult, partea vătămată nu era înarmată la momentul la care a fost lovită cu cuțitul de către inculpat, fiind chiar surprinsă de comportamentul violent al acestuia din urmă, de care a încercat să se apere. La momentul întoarcerii inculpatului de la domiciliu înarmat cu cuțitul cu care a agresat-o pe partea vătămată, aceasta din urmă nu era înarmată.

Probatoriul administrat relevă faptul că inculpatul a ieșit din curte având asupra sa un cuțit și s-a îndreptat spre bar, adresându-i-se părții vătămate „te tai". Realizând că va fi atacată, partea vătămată a încercat să se apere cu ajutorul unui scaun din plastic aflat pe terasa barului, pe care însă 1-a scăpat, inculpatul reușind să-l înțepe cu cuțitul în zona hemitoracelui stâng.

Părinții inculpatului, fratele și vărul său l-au urmărit pe acesta pentru a-l opri din acțiunea sa, însă nu au ajuns în timp util pentru a-l prinde și dezarma, cei care au acordat primul ajutor părții vătămate fiind martorii D.N. și S.A.S.

În aceste condiții, în mod corect s-a reținut că inculpatul nu a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, întrucât incidentul dintre acesta și partea vătămată, constând în injurii și îmbrânceli reciproce, luase sfârșit, iar între acest incident și acțiunea de înjunghiere a părții vătămate s-a scurs un interval de timp apreciabil.

Referitor la critica inculpatului circumscrisă cazul de casare prev.de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana infractorului, dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. - dispozițiile părții generale a C. pen., limitele pedepselor fixate de către norma de incriminare, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel încât pedeapsa să poată realiza scopul prevăzut de disp. art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni, adică să reprezinte atât o măsură de constrângere, cât și un mod de reeducare a acestuia.

S-a ținut cont de faptul că prin incriminarea faptei în forma menționată s-a urmărit protejarea relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață, că fapta este caracterizată de un grad ridicat de pericol social și că trebuie sancționată ca atare.

Au fost avute în vedere și evaluate ca atare urmările faptei, care au afectat-o în mod deosebit pe partea vătămată, aceasta fiind supusă unei intervenții chirurgicale și spitalizată aproximativ o lună, precum și frecvența din ce în ce mai mare a acestui tip de infracțiune.

Totodată s-a dat relevanță faptului că inculpatul nu are antecedente penale, având anterior datei de 2 octombrie 2011 o conduită în acord cu normele legale și cele morale, potrivit caracterizării întocmită de către primarul com. Dragodana aflată la fila 61 a dosarului de fond, prezentându-se în mod constant în fața autorităților, și comportării relativ sincere din timpul procesului, reținând în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu efectele prevăzute de disp. art. 76 alin. (1) lit. b) și 76 alin. (2) C. pen., și 1-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de4 ani închisoare

Pentru ca această sancțiune să-și probeze eficiența în planul realizară scopului prevăzut de disp. art. 52 C. pen. și să-și îndeplinească funcțiile de exemplaritate și prevenție specială și generală, în mod corect s-a dispus executarea în regim privativ de libertate, apreciind că numai în acest mod poate fi respectat principiul proporționalității pedepsei cu gravitatea faptei și se poate considera că se va ajunge la resocializarea deplină a inculpatului. în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanțele de fond și de apel au procedat în mod legal și temeinic, având în vedere starea de fapt reținută, gravitatea faptei comise dar și persoana inculpatului, astfel că nu se impune schimbarea modalității de executare.

Pericolul social concret ridicat al faptei rezultă și din atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, respectiv una de totală indiferență față de starea gravă în care ajunsese partea vătămată.

Prin urmare, această atitudine a inculpatului, alături și de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., au fost corect apreciate, atât la stabilirea cuantumului pedepsei, cât și la stabilirea modalității de executare a acesteia.

Față de aceste considerente, având în vedere că din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea deciziei atacate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul E.G. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 8336/120/2011.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cheltuieli ocazionate de judecarea recursului formulat de inculpatul E.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.G. împotriva Deciziei penale nr. 176 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2013