ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3697/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul H.F.I. și de către partea civilă C.D. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 73 din data de 03 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1241/86/2013, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen. A fost condamnat inculpatul H.F.I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic.

art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) lit. b) și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) lit. b) și lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 2 decembrie 2012 până la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia. În baza art. 347 raportat la art. 320 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă promovată de părțile civile C.D.

și Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou" Suceava și s-a format un nou dosar. Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul nr. 560/P/2012 din 23 ianuarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost trimis în judecată inculpatul H.F.I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen. În actul de sesizare a instanței, s-a arătat că la data de 30 noiembrie 2012, pe fondul unui conflict preexistent accentuat de consumul de băuturi alcoolice, aflându-se în restaurantul D., victima C.D. i-a solicitat inculpatului să-. însoțească la toaletă pentru a-i comunica ceva important.

Ajungând în locul respectiv, victima a scos de la spate un cuțit, intenționând să-l lovească cu acesta pe inculpat. Dând dovadă de prezență de spirit, inculpatul a reușit să dezarmeze victima, aruncând cuțitul (potrivit declarațiilor sale) într-o cabină de toaletă. În acele împrejurări, victima a reușit să-l lovească pe inculpat cu pumnul în zona regiunii orbitale stângi. După acest episod, victima a încercat de mai multe ori să-l lovească pe inculpat, fără însă a reuși întrucât acesta, prin diverse procedee de luptă, a reușit să o doboare la podea de fiecare dată. La ora 01.33, inculpatul i-a transmis un mesaj S.M.S. unui prieten, informându-l că l-a „trosnit" pe C.D. Împrejurarea că în respectiva toaletă are loc un incident a fost adusă și la cunoștința agentului de pază al localului, martorul A.F., de către clienții din local.

Acesta i-a observat pe cei doi ieșind din toaletă și totodată a sesizat urma de lovitură de pe fața inculpatului. Acest episod violent nu a continuat ulterior, iar cei doi au revenit la masă și au continuat să consume băuturi alcoolice până la închiderea localului, fără ca între ei să mai existe vreun incident. Părăsind restaurantul D., inculpatul și victima s-au deplasat printr-un gang, cel mai probabil cu intenția de a ajunge spre alte restaurante, deplasarea celor doi fiind surprinsă de camerele de supraveghere video din zona respectivă la ora 02.47. În momentul în care au ajuns în zona parcării situate pe str. X, inculpatul a sărit asupra victimei cu intenția de a-i suprima viața. Astfel, având asupra sa cuțitul victimei, inculpatul i-a aplicat acesteia multiple lovituri în zona dorsală, în zona toraco-abdominală, precum și în zona feței.

Sesizând că victima a fost doborâtă la pământ datorită intensității loviturilor aplicate, inculpatul a părăsit zona incidentului, după care s-a întâlnit cu prietena sa, martora C.A.R. și, împreună cu aceasta, s-au deplasat la domiciliul bunicii acesteia unde a rămas până în dimineața zilei de 01 decembrie 2012. în momentul în care a părăsit respectiva locuință, inculpatul și-a schimbat hainele întrucât a observat că geaca și cămașa pe care le purtase la momentul incidentului prezentau urme de sânge.

Aceste obiecte vestimentare au fost puse la spălat de către martora C.A.R., fiind predate ude de către inculpat organelor de urmărire penală la data de 02 decembrie 2012. După ce inculpatul a părăsit locul incidentului, victima a reușit cu greu să se deplaseze din acea zonă până la domiciliul său, situat pe str. X. Momentul trecerii victimei prin gang a fost surprins de aceleași camere de supraveghere video la ora 02.55 - pe traseul de deplasare din parcare prin gang, pe aleea pietonală din fața magazinului P., pe trotuarul din fața Casei de Cultură, în zona de staționare a taximetrelor, zona de esplanadă de deasupra parcării subterane până în fața restaurantului O.W. unde a fost identificată o cărare de urme de sânge.

Din locul respectiv, victima a fost transportată cu un taxi până la domiciliu. Sesizând starea gravă în care a ajuns victima la domiciliu, în jurul orelor 04.30 cu aproximație, concubina sa, martora S.R.D., a solicitat telefonic prezența unei ambulanțe. Victima a fost transportată la Spitalul județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou" Suceava, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe în vederea salvării vieții. Conform concluziilor cuprinse în raportul din 2012 întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L.

Suceava, victima a prezentat șoc hemoragie cu plăgi tăiate multiple intestinale (șapte) - intestinale jejunale și ileale dintre care una ileală transfixiantă, plăgi înjunghiate penetrante abdominale (trei), plagă tăiată segment V hepatic, plăgi tăiate mezenterice (trei) cu eviscerație de mare epiplon, plagă înjunghiată epigastrică (cu deschiderea articulației sternocondrale drepte), plagă înjunghiată presternală dreaptă 1/3 medie, plagă înjunghiată regiunea scapulară stângă, plagă tăiată piramida nazală, plagă tăiată police stâng cu secțiunea tendonului flexor. După morfologia lor, leziunile s-au putut produce prin loviri active repetate cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), care ar putea avea lățimea maximă de 4 cm.

în momentul agresiunii, victima se afla față în față cu autorul acesteia. In opinia medicului legist, leziunile au necesitat un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale și totodată au pus viața victimei în primejdie. La primul termen din instanță cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a precizat că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecata, solicitând ca soluționarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată prev. de ort. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește. Sub aspectul laturii civile, a arătat că nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu partea vătămată, însă este de acord să-i plătească acesteia pretențiile emise, în măsura în care vor fi dovedite.

Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de cercetare la fața locului, cu planșa fotografică aferentă, schițe de orientare, raport de constatare medico-legală din 2012 întocmit de S.M.L. Suceava, procese verbale de examinare criminalistică, adresa Spitalului județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou" Suceava, declarații martori S.R.D., A.B.M., M.L.M., B.Ș.S., S.F., C.A., A.F., D.N., D.Ș.A., C.A.R., A.B., reprezentarea grafică a convorbirilor telefonice, proces verbal de conducere în teren și planșa fotografică aferentă, planșe fotografice cuprinzând capturi de imagini ale camerelor de supraveghere video, raport de constare medico-legală din 2012, mijloace materiale de probă - coletele nr. 1, 2, 3, coroborate cu declarațiile inculpatului, a constatat aceeași situație de fapt și de drept ca cea descrisă în rechizitoriu.

Instanța a apreciat că nu se justifică a se reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea formulată de către acesta, de schimbare a încadrării juridice în sensul respectiv. În drept, a reținut tribunalul, fapta inculpatului H.F.I. care, la data de 01 decembrie 2012, într-o parcare situată în central municipiului Suceava, a exercitat asupra victimei C.D. multiple acte de violență cu un cuțit, în zone vitale, cu intenția de a-i suprima viața, producându-i leziuni vindecabile în 30-35 zile de îngrijiri medicale cu consecința punerii vieții în primejdie, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii care a rămas în faza de tentativă, modalitatea în care acesta a acționat și consecințele produse, respectiv punerea în primejdie a vieții părții vătămate, faptul că nu are antecedente penale, a avut o poziție procesuală corectă în timpul cercetării judecătorești, chiar de la primul termen când a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., membrii familiei sale au făcut demersuri pentru a se împăca cu partea vătămată C.D. sub aspectul laturii civile și au plătit cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea ei în urma agresiunii fizice la care a fost supusă.

În raport de aceste elemente, a apreciat că se justifică a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. pentru a se da eficiență juridică disp. art. 76 lit. b) C. pen., în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul mcriminator, după ce în prealabil a făcut aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare fiind de natură să asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni, scop prev. de art. 52 C. pen. Ținând cont de regimul sancționator al infracțiunii rămasă în faza de tentativă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplic, art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) lit. b) și lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. Ținân)d cont de modalitatea în care inculpatul a acționat și de consecințele produse, instanța nu a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 861 litc C. pen., în sensul că pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru el și nu va mai săvârși alte infracțiuni. În temeiul art. 88 C. pen. rap. la art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la. 2 decembrie 2012 până la zi și a menținut starea de arest a acestuia.

Ținând cont de faptul că pentru soluționarea laturii civile se impune administrarea de probe, în baza art. 347 raportat la art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., instanța a disjuns acțiunea civilă promovată de părțile civile C.D. și Spitalul Județean de Urgență „Sf. loan cel Nou" Suceava, formând un nou dosar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul, partea vătămată și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia penală nr. 92 din 21 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată C.D. împotriva sentinței penale nr. 73 din data de 03 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1241/86/2013.

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul H.F.I. împotriva aceleiași sentințe, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic, art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare (în loc de 4 ani închisoare), ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare Deciziei și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului H.F.I.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că apelul declarat de partea vătămată C.D. este nefondat, iar apelurile declarate de inculpat și parchet sunt întemeiate. A apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. Astfel, inculpatul apelant a comis fapta (pe care, de altfel, a recunoscut-o, beneficiind de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., dar care rezultă în mod indubitabil și din analiza probelor administrate, amplu evidențiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate și pe larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.

În raport de această situație de fapt, însușită în totalitate de către inculpat, instanța de apel a analizat solicitarea părții vătămate de schimbare a încadrării juridice reținute în speță în infracțiunea de omor deosebit de grav, în modalitatea normativă „prin cruzimi", precum și solicitarea inculpatului de reținere în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a provocării. Curtea a considerat că niciuna dintre aceste cereri nu poate fi primită. Astfel, a menționat că doctrina și practica judiciară au relevat că omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.

în acest caz, sunt întrebuințate în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a ei. Or, în speță, s-a apreciat că neînțelegerile dintre părți - ambele aflate sub influența băuturilor alcoolice - s-au declanșat în mod spontan, împrejurare în care inculpatul, având în posesia sa un cuțit, a decis să se manifeste agresiv la adresa victimei, lovind-o de mai multe ori, în mod repetat, cu acest obiect tăietor-înțepător. Aceste lovituri nu au vizat cauzarea unei puternice suferințe părții vătămate, ci, față de distribuția lor pe suprafața corpului ei și rapiditatea cu care au fost aplicate, apar ca o expresie a dorinței de a pune capăt în scurt timp incidentului, prin lăsarea victimei în imposibilitate de a reacționa și de a se apăra.

S-a apreciat că inculpatul a acționat spontan, în condițiile în care cunoștea caracterul agresiv al victimei, iar din probatoriul administrat nu rezultă o premeditare prealabilă a actelor sale, prin care să fi urmărit sau acceptat să îi cauzeze dureri excesive. Nici faptul că inculpatul ar fi aplicat victimei loviturile cu cuțitul, după o prealabilă activitate provocatoare a acesteia, nu a putut fi avut în vedere de către instanță. S-a reținut că între cei doi a avut loc inițial un conflict, în toaleta restaurantului D., dar care s-a finalizat, fiind urmat de rămânerea împreună a celor două părți, care au discutat apoi în mod pașnic, consumând băuturi alcoolice.

S-a arătat că cei doi au plecat ulterior împreună de la bar, deși, dacă situația ar fi rămas tensionată și inculpatul ar fi fost în acele împrejurări provocat în vreun fel de victimă, sau dacă un nou conflict generat de atitudinea acesteia ar fi fost pe cale să se producă, ar fi avut posibilitatea să se despartă de aceasta, urmând un alt drum. Or, ei au continuat în mod pașnic deplasarea o porțiune de drum. Cu o astfel de desfășurare a evenimentelor, instanța de apel a considerat că nu se poate reține că acțiunea agresivă a inculpatului ar fi avut ca punct de plecare atitudinea provocatoare a părții vătămate.Mai mult, victima cunoștea, la acel moment, abilitățile fizice ale inculpatului, care o dezarmase anterior, astfel că este puțin probabil să fi fost elementul declanșator al acestui nou atac, în condițiile în care era conștientă de faptul că raportul de forțe nu era în favoarea sa.

Totodată, Curtea a reținut că nu se poate vorbi despre o premeditare a atacului, în condițiile redeclanșării spontane a conflictului între părți, aspect care, dacă ar fi fost relevat în cauză, s-ar fi subsumat elementului circumstanțial care realizează forma agravată a infracțiunii prev. de art. 175 lit. a) C. pen. Prin urmare, instanța de apel a stabilit că fapta, în încadrarea juridică dată ei de către prima instanță, există și a fost comisă cu vinovăția cerută de lege pentru existența ei ca infracțiune. Sub aspectul laturii ei subiective, s-a considerat că fapta a fost comisă cu intenție indirectă, întrucât inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului socialmente periculos.

În ceea ce privește sancțiunea stabilită prin sentința penală atacată, s-a considerat că aceasta a fost eronat coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, în lipsa aplicării prevederilor art. 73 sau art. 74 C. pen. În favoarea inculpatului - a apreciat Curtea - pot fi reținute circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., date fiind conduita sa anterioară adecvată în familie și societate și atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise. Aspectul că în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. nu constituie un impediment în reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind vorba despre două instituții juridice diferite, cu efecte proprii, iar din nicio dispoziție normativă lor aplicabilă nu rezultă că s-ar exclude reciproc.

Prin aplicarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., s-a apreciat că o pedeapsă principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare este necesară pentru îndreptarea atitudinii inculpatului față de ordinea de drept, fiind de natură a determina atingerea finalității pentru care a fost dispusă și a produce o schimbare a comportamentului, începând cu atitudinea sa față de valorile sociale și morale pe care le negase prin săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.

Instanța nu a dispus, ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a sancțiunii aplicate inculpatului, astfel cum acesta a solicitat, date fiind modul și mijloacele de comitere a faptei, prin aplicarea unui număr mare de lovituri de cuțit victimei, aspect care relevă un potențial agresiv ridicat manifestat în gestionarea unei stări conflictuale și justifică privarea sa de libertate pentru a-și atinge scopul, de reeducare și de prevenire a comiterii, în viitor, de noi astfel de acte ilicite. Cât privește suspendarea condiționată a executării pedepsei, s-a precizat că aceasta nu poate fi dispusă, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la limita de pedeapsă aplicată pentru fapta comisă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul H.F.I., care a invocat dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. - cu referire la modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către instanțe - și partea civilă C.D., susținând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 172, cu referire la dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., în sensul că în speță, pe de o parte, s-a realizat o greșită încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului și, pe de altă parte, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă greșit individualizată. La termenul de judecată din 25 noiembrie 2013, recurentul inculpat H.F.I. a declarat că își retrage recursul declarat.

I. în ceea ce privește recursul declarat de către inculpatul H.F.I., având în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat, constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voința valabil exprimată a recurentului privind retragerea recursului. II.1. în continuare, analizând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către partea civilă C.D.

ca fiind nefondat. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la 21 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că recursul părții civile a fost motivat în termen, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la 11 noiembrie 2013, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385 alin. (2) C. proc.

pen. În legătură cu critica principală, întemeiată pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. privind greșita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpat se susține că, în realitate, acesta a săvârșit tentativă la infracțiunea de omor calificat (cu premeditare și în public) prevăzut de art. 20 rap. la art. 174 și art. 175 lit. a) și i) C. pen. și art. 176 lit. a) C. pen. (prin cruzimi), iar nu infracțiunea prevăzută de art. 20 rap.la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., astfel cum s-a reținut. Instanța de recurs va analiza critica formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este situația de fapt reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

În examinarea criticii mai sus menționate, ce reprezintă - parțial - o reiterare a motivului de apel similar invocat în fața Curții de Apel, se constată că în doctrina și practica judiciară s-a statuat că omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc și necesar, suprimarea violentă a vieții, altfel spus, în situația în care făptuitorul, înainte de a ucide victima, a dorit să o tortureze. Este de subliniat că nu în mod automat, aplicarea unui număr mare de lovituri cu cuțitul sau cu un alt obiect vulnerant duce la încadrarea faptei în omor prin cruzimi, atât timp cât nu se dovedește aceea că făptuitorul a dorit, în mod expres, să chinuiască victima sau să-i provoace suferințe deosebit de mari sau prelungite în timp, în scopul de a o ucide.

Or, în speță, conflictul intervenit între părți după părăsirea restaurantului D. - ambele aflate sub influența băuturilor alcoolice - s-a declanșat în mod spontan, în condițiile în care inculpatul cunoștea caracterul agresiv al victimei, pe care a lovit-o de mai multe ori, în mod repetat, cu un cuțit. S-a reținut că, față de distribuția loviturilor pe suprafața corpului victimei și rapiditatea cu care au fost aplicate, a reieșit că inculpatul a dorit să finalizeze rapid altercația, prin lăsarea victimei în imposibilitate de a reacționa și de a se apăra, fără a se contura existența vreunor probe în sensul că în speță ar fi existat intenția inculpatului de a cauza victimei dureri excesive sau de a o tortura.

În plus, în ceea ce privește susținerea recurentului parte civilă în sensul că tentativa la omor calificat a fost săvârșită cu premeditare, impunându-se schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat nu rezultă o premeditare a actelor inculpatului, în baza căreia acesta să fi urmărit sau acceptat să omoare victima cu sânge rece, neexistând elementul cronologic al trecerii unui interval de timp din momentul luării rezoluției și până în momentul punerii în executare a tentativei. În considerarea acestor aspecte, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a respins cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod justificat fiind trimis în judecată și, ulterior, condamnat inculpatul pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat săvârșit în public.

Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge critica, ca neîntemeiată. 2. Cât privește critica circumscrisă aceluiași caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se subsumează cazului de casare arătat, atât timp cât ceea ce se învederează instanței reprezintă solicitări de reindividualizare a pedepsei aplicate recurentului inculpat, în sensul aplicării unei pedepse mai severe, prin nereținerea uneia dintre circumstanțele atenuante judiciare privind persoana inculpatului.

Așa fiind, se constată că aspectele invocate de recurentul parte civilă C.D. privind greșita individualizare a pedepsei de către instanța de apel nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen., nefiind legate de greșita aplicarea a unor dispoziții legale. Aspectele invocate de către recurent ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul anterior al art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege". Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la. greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Or, având în vedere natura criticii invocate de către recurentul parte civilă, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului. În raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile recurentului parte civilă privind greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.D. împotriva Deciziei penale 92 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul H.F.I. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 25 noiembrie 2013. III. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul H.F.I. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C.D. împotriva aceleiași decizii penale. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 25 noiembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2013.