ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3697/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3697/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarat

de inculpatul H.F.I. și de către partea civilă C.D. împotriva Deciziei penale nr.

92 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 73 din data de 03 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul

Suceava în Dosar nr. 1241/86/2013, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată

de apărătorul inculpatului privind schimbarea încadrării juridice, în sensul

reținerii stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul H.F.I.

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani

închisoare și interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) lit.

b) și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an, cu titlu de pedeapsă

complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) lit. b) și lit. c) C.

pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 2

decembrie 2012 până la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

În baza art. 347 raportat la art. 320 alin.

(5) C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă promovată de părțile civile C.D.

și Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou" Suceava și s-a format

un nou dosar.

Pentru a hotărî astfel, a reținut

prima instanță că prin rechizitoriul nr. 560/P/2012 din 23 ianuarie 2013 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost trimis în judecată

inculpatul H.F.I. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), lit.

i) C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a

arătat că la data de 30 noiembrie 2012, pe fondul unui conflict preexistent

accentuat de consumul de băuturi alcoolice, aflându-se în restaurantul D.,

victima C.D. i-a solicitat inculpatului să-. însoțească la toaletă pentru a-i comunica

ceva important. Ajungând în locul respectiv, victima a scos de la spate un

cuțit, intenționând să-l lovească cu acesta pe inculpat. Dând dovadă de

prezență de spirit, inculpatul a reușit să dezarmeze victima, aruncând cuțitul

(potrivit declarațiilor sale) într-o cabină de toaletă. În acele împrejurări,

victima a reușit să-l lovească pe inculpat cu pumnul în zona regiunii orbitale

stângi. După acest episod, victima a încercat de mai multe ori să-l lovească pe

inculpat, fără însă a reuși întrucât acesta, prin diverse procedee de luptă, a

reușit să o doboare la podea de fiecare dată. La ora 01.33, inculpatul i-a

transmis un mesaj S.M.S. unui prieten, informându-l că l-a „trosnit" pe C.D.

Împrejurarea că în respectiva toaletă

are loc un incident a fost adusă și la cunoștința agentului de pază al

localului, martorul A.F., de către clienții din local. Acesta i-a observat pe

cei doi ieșind din toaletă și totodată a sesizat urma de lovitură de pe fața

inculpatului. Acest episod violent nu a continuat ulterior, iar cei doi au

revenit la masă și au continuat să consume băuturi alcoolice până la închiderea

localului, fără ca între ei să mai existe vreun incident.

Părăsind restaurantul D., inculpatul

și victima s-au deplasat printr-un gang, cel mai probabil cu intenția de a

ajunge spre alte restaurante, deplasarea celor doi fiind surprinsă de camerele

de supraveghere video din zona respectivă la ora 02.47.

În momentul în care au ajuns în zona

parcării situate pe str. X, inculpatul a sărit asupra victimei cu intenția de

a-i suprima viața. Astfel, având asupra sa cuțitul victimei, inculpatul i-a

aplicat acesteia multiple lovituri în zona dorsală, în zona toraco-abdominală,

precum și în zona feței.

Sesizând că victima a fost doborâtă la

pământ datorită intensității loviturilor aplicate, inculpatul a părăsit zona

incidentului, după care s-a întâlnit cu prietena sa, martora C.A.R. și,

împreună cu aceasta, s-au deplasat la domiciliul bunicii acesteia unde a rămas

până în dimineața zilei de 01 decembrie 2012. în momentul în care a părăsit respectiva

locuință, inculpatul și-a schimbat hainele întrucât a observat că geaca și

cămașa pe care le purtase la momentul incidentului prezentau urme de sânge.

Aceste obiecte vestimentare au fost puse la spălat de către martora C.A.R., fiind

predate ude de către inculpat organelor de urmărire penală la data de 02

decembrie 2012.

După ce inculpatul a părăsit locul

incidentului, victima a reușit cu greu să se deplaseze din acea zonă până la

domiciliul său, situat pe str. X. Momentul trecerii victimei prin gang a fost

surprins de aceleași camere de supraveghere video la ora 02.55 - pe traseul de

deplasare din parcare prin gang, pe aleea pietonală din fața magazinului P., pe

trotuarul din fața Casei de Cultură, în zona de staționare a taximetrelor, zona

de esplanadă de deasupra parcării subterane până în fața restaurantului O.W.

unde a fost identificată o cărare de urme de sânge. Din locul respectiv,

victima a fost transportată cu un taxi până la domiciliu.

Sesizând starea gravă în care a ajuns

victima la domiciliu, în jurul orelor 04.30 cu aproximație, concubina sa,

martora S.R.D., a solicitat telefonic prezența unei ambulanțe. Victima a fost

transportată la Spitalul județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou" Suceava,

unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe în vederea salvării

vieții.

Conform concluziilor cuprinse în

raportul din 2012 întocmit de medicul legist din cadrul S.M.L. Suceava, victima

a prezentat șoc hemoragie cu plăgi tăiate multiple intestinale (șapte) -

intestinale jejunale și ileale dintre care una ileală transfixiantă, plăgi

înjunghiate penetrante abdominale (trei), plagă tăiată segment V hepatic, plăgi

tăiate mezenterice (trei) cu eviscerație de mare epiplon, plagă înjunghiată

epigastrică (cu deschiderea articulației sternocondrale drepte), plagă

înjunghiată presternală dreaptă 1/3 medie, plagă înjunghiată regiunea scapulară

stângă, plagă tăiată piramida nazală, plagă tăiată police stâng cu secțiunea

tendonului flexor. După morfologia lor, leziunile s-au putut produce prin

loviri active repetate cu un corp tăietor-înțepător (cuțit), care ar putea avea

lățimea maximă de 4 cm. în momentul agresiunii, victima se afla față în față cu

autorul acesteia. In opinia medicului legist, leziunile au necesitat un număr

de 30-35 zile de îngrijiri medicale și totodată au pus viața victimei în

primejdie.

La primul termen din instanță cu

procedura legal îndeplinită, inculpatul a precizat că recunoaște săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecata, solicitând ca soluționarea

cauzei să aibă loc în procedura simplificată prev. de ort. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe

care le cunoaște și le însușește. Sub aspectul laturii civile, a arătat că nu a

reușit să ajungă la o înțelegere cu partea vătămată, însă este de acord să-i

plătească acesteia pretențiile emise, în măsura în care vor fi dovedite.

Tribunalul, examinând actele și

lucrările dosarului, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, proces

verbal de cercetare la fața locului, cu planșa fotografică aferentă, schițe de

orientare, raport de constatare medico-legală din 2012 întocmit de S.M.L.

Suceava, procese verbale de examinare criminalistică, adresa Spitalului

județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou" Suceava, declarații martori S.R.D.,

A.B.M., M.L.M., B.Ș.S., S.F., C.A., A.F., D.N., D.Ș.A., C.A.R., A.B.,

reprezentarea grafică a convorbirilor telefonice, proces verbal de conducere în

teren și planșa fotografică aferentă, planșe fotografice cuprinzând capturi de

imagini ale camerelor de supraveghere video, raport de constare medico-legală din

2012, mijloace materiale de probă - coletele nr. 1, 2, 3, coroborate cu

declarațiile inculpatului, a constatat aceeași situație de fapt și de drept ca

cea descrisă în rechizitoriu.

Instanța a apreciat că nu se justifică

a se reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prev.

de art. 73 lit. b) C. pen., motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea

formulată de către acesta, de schimbare a încadrării juridice în sensul

respectiv.

În drept, a reținut tribunalul, fapta

inculpatului H.F.I. care, la data de 01 decembrie 2012, într-o parcare situată

în central municipiului Suceava, a exercitat asupra victimei C.D. multiple acte

de violență cu un cuțit, în zone vitale, cu intenția de a-i suprima viața,

producându-i leziuni vindecabile în 30-35 zile de îngrijiri medicale cu

consecința punerii vieții în primejdie, întrunește elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art.

174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.

pen., respectiv gravitatea infracțiunii care a rămas în faza de tentativă,

modalitatea în care acesta a acționat și consecințele produse, respectiv

punerea în primejdie a vieții părții vătămate, faptul că nu are antecedente

penale, a avut o poziție procesuală corectă în timpul cercetării judecătorești,

chiar de la primul termen când a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., membrii familiei sale au făcut demersuri pentru a se

împăca cu partea vătămată C.D. sub aspectul laturii civile și au plătit

cheltuielile de spitalizare ocazionate cu internarea ei în urma agresiunii

fizice la care a fost supusă.

În raport de aceste elemente, a

apreciat că se justifică a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele

atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. pentru a se da eficiență

juridică disp. art. 76 lit. b) C. pen., în sensul coborârii pedepsei sub

minimul special prevăzut de textul mcriminator, după ce în prealabil a făcut

aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare fiind

de natură să asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii unor noi

infracțiuni, scop prev. de art. 52 C. pen.

Ținând cont de regimul sancționator al

infracțiunii rămasă în faza de tentativă pentru care inculpatul a fost trimis

în judecată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), lit.

b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei

principale.

A făcut aplic, art. 71 alin. (2) C.

pen. privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) lit. b)

și lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Ținân)d cont de modalitatea în care

inculpatul a acționat și de consecințele produse, instanța nu a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece nu sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 861 litc C. pen., în sensul că pronunțarea condamnării

va constitui un avertisment pentru el și nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În temeiul art. 88 C. pen. rap. la art.

350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada

reținerii și arestării preventive de la. 2 decembrie 2012 până la zi și a

menținut starea de arest a acestuia.

Ținând cont de faptul că pentru

soluționarea laturii civile se impune administrarea de probe, în baza art. 347

raportat la art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., instanța a disjuns

acțiunea civilă promovată de părțile civile C.D. și Spitalul Județean de

Urgență „Sf. loan cel Nou" Suceava, formând un nou dosar.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel inculpatul, partea vătămată și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 92 din 21

iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

între altele, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată C.D.

împotriva sentinței penale nr. 73 din data de 03 aprilie 2013 pronunțată de

Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1241/86/2013.

A admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și inculpatul H.F.I. împotriva

aceleiași sentințe, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, în

rejudecare, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1),

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic, art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen.,

la pedeapsa principală de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare (în loc de 4

ani închisoare), ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței care nu sunt contrare Deciziei și a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului H.F.I.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a constatat că apelul declarat de partea vătămată C.D. este nefondat,

iar apelurile declarate de inculpat și parchet sunt întemeiate.

A apreciat că prima instanță a reținut

corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare

probatoriului administrat în cauză.

Astfel, inculpatul apelant a comis

fapta (pe care, de altfel, a recunoscut-o, beneficiind de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., dar care rezultă în mod indubitabil și din analiza probelor administrate,

amplu evidențiate în motivarea tribunalului) în împrejurările constatate și pe

larg expuse în considerentele sentinței penale atacate.

În raport de această situație de fapt,

însușită în totalitate de către inculpat, instanța de apel a analizat

solicitarea părții vătămate de schimbare a încadrării juridice reținute în

speță în infracțiunea de omor deosebit de grav, în modalitatea normativă „prin

cruzimi", precum și solicitarea inculpatului de reținere în favoarea sa a

circumstanței atenuante legale a provocării.

Curtea a considerat că niciuna dintre

aceste cereri nu poate fi primită.

Astfel, a menționat că doctrina și

practica judiciară au relevat că omorul se consideră săvârșit prin cruzimi

atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs

victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele

inerente acțiunii de ucidere. în acest caz, sunt întrebuințate în mod voit

anumite metode și mijloace de chinuire a ei.

Or, în speță, s-a apreciat că

neînțelegerile dintre părți - ambele aflate sub influența băuturilor alcoolice

- s-au declanșat în mod spontan, împrejurare în care inculpatul, având în

posesia sa un cuțit, a decis să se manifeste agresiv la adresa victimei,

lovind-o de mai multe ori, în mod repetat, cu acest obiect tăietor-înțepător.

Aceste lovituri nu au vizat cauzarea unei puternice suferințe părții vătămate,

ci, față de distribuția lor pe suprafața corpului ei și rapiditatea cu care au

fost aplicate, apar ca o expresie a dorinței de a pune capăt în scurt timp

incidentului, prin lăsarea victimei în imposibilitate de a reacționa și de a se

apăra.

S-a apreciat că inculpatul a acționat

spontan, în condițiile în care cunoștea caracterul agresiv al victimei, iar din

probatoriul administrat nu rezultă o premeditare prealabilă a actelor sale,

prin care să fi urmărit sau acceptat să îi cauzeze dureri excesive.

Nici faptul că inculpatul ar fi

aplicat victimei loviturile cu cuțitul, după o prealabilă activitate

provocatoare a acesteia, nu a putut fi avut în vedere de către instanță.

S-a reținut că între cei doi a avut

loc inițial un conflict, în toaleta restaurantului D., dar care s-a finalizat,

fiind urmat de rămânerea împreună a celor două părți, care au discutat apoi în

mod pașnic, consumând băuturi alcoolice.

S-a arătat că cei doi au plecat

ulterior împreună de la bar, deși, dacă situația ar fi rămas tensionată și

inculpatul ar fi fost în acele împrejurări provocat în vreun fel de victimă,

sau dacă un nou conflict generat de atitudinea acesteia ar fi fost pe cale să

se producă, ar fi avut posibilitatea să se despartă de aceasta, urmând un alt

drum. Or, ei au continuat în mod pașnic deplasarea o porțiune de drum.

Cu o astfel de desfășurare a

evenimentelor, instanța de apel a considerat că nu se poate reține că acțiunea

agresivă a inculpatului ar fi avut ca punct de plecare atitudinea provocatoare

a părții vătămate.Mai mult, victima cunoștea, la acel moment, abilitățile

fizice ale inculpatului, care o dezarmase anterior, astfel că este puțin probabil

să fi fost elementul declanșator al acestui nou atac, în condițiile în care era

conștientă de faptul că raportul de forțe nu era în favoarea sa.

Totodată, Curtea a reținut că nu se

poate vorbi despre o premeditare a atacului, în condițiile redeclanșării

spontane a conflictului între părți, aspect care, dacă ar fi fost relevat în

cauză, s-ar fi subsumat elementului circumstanțial care realizează forma

agravată a infracțiunii prev. de art. 175 lit. a) C. pen.

Prin urmare, instanța de apel a

stabilit că fapta, în încadrarea juridică dată ei de către prima instanță,

există și a fost comisă cu vinovăția cerută de lege pentru existența ei ca

infracțiune.

Sub aspectul laturii ei subiective,

s-a considerat că fapta a fost comisă cu intenție indirectă, întrucât

inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea rezultatului

socialmente periculos.

În ceea ce privește sancțiunea

stabilită prin sentința penală atacată, s-a considerat că aceasta a fost eronat

coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, în lipsa

aplicării prevederilor art. 73 sau art. 74 C. pen.

În favoarea inculpatului - a apreciat

Curtea - pot fi reținute circumstanțele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin.

(1) lit. a), c) C. pen., date fiind conduita sa anterioară adecvată în familie

și societate și atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret a faptei comise.

Aspectul că în cauză s-a făcut

aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. nu constituie un

impediment în reținerea circumstanței atenuante judiciare prev. de art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen., fiind vorba despre două instituții juridice diferite, cu

efecte proprii, iar din nicio dispoziție normativă lor aplicabilă nu rezultă că

s-ar exclude reciproc.

Prin aplicarea prevederilor art. 76 alin.

(2) C. pen., s-a apreciat că o pedeapsă principală de 3 (trei) ani și 6 (șase)

luni închisoare este necesară pentru îndreptarea atitudinii inculpatului față

de ordinea de drept, fiind de natură a determina atingerea finalității pentru

care a fost dispusă și a produce o schimbare a comportamentului, începând cu

atitudinea sa față de valorile sociale și morale pe care le negase prin

săvârșirea infracțiunii și continuând cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de

conduită ulterioare.

Instanța nu a dispus, ca modalitate de

executare, suspendarea sub supraveghere a sancțiunii aplicate inculpatului,

astfel cum acesta a solicitat, date fiind modul și mijloacele de comitere a

faptei, prin aplicarea unui număr mare de lovituri de cuțit victimei, aspect

care relevă un potențial agresiv ridicat manifestat în gestionarea unei stări

conflictuale și justifică privarea sa de libertate pentru a-și atinge scopul,

de reeducare și de prevenire a comiterii, în viitor, de noi astfel de acte

ilicite.

Cât privește suspendarea condiționată

a executării pedepsei, s-a precizat că aceasta nu poate fi dispusă, nefiind

îndeplinită cerința prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare

la limita de pedeapsă aplicată pentru fapta comisă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs inculpatul H.F.I., care a invocat dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 172 C. proc. pen. - cu referire la modalitatea de executare a pedepsei

stabilită de către instanțe - și partea civilă C.D., susținând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172, cu referire la

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., în

sensul că în speță, pe de o parte, s-a realizat o greșită încadrare juridică a

faptei reținute în sarcina inculpatului și, pe de altă parte, inculpatului i-a

fost aplicată o pedeapsă greșit individualizată.

La termenul de judecată din 25

noiembrie 2013, recurentul inculpat H.F.I. a declarat că își retrage recursul

declarat.

I. în ceea ce privește recursul

declarat de către inculpatul H.F.I., având în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la

închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate

retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat,

constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de

voința valabil exprimată a recurentului privind retragerea recursului.

II.1. în continuare, analizând cauza,

atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art.

385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în

cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul

declarat de către partea civilă C.D. ca fiind nefondat.

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului, art. 385 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art.

3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat

împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar

la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, la 21 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în

limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. se

constată că recursul părții civile a fost motivat în termen, motivele fiind

depuse la dosarul cauzei în scris, la 11 noiembrie 2013, cu respectarea

obligațiilor impuse de art. 385 alin. (2) C. proc. pen.

În legătură cu critica principală,

întemeiată pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

privind greșita aplicare a legii la stabilirea încadrării juridice a faptei

săvârșite de către inculpat se susține că, în realitate, acesta a săvârșit

tentativă la infracțiunea de omor calificat (cu premeditare și în public)

prevăzut de art. 20 rap. la art. 174 și art. 175 lit. a) și i) C. pen. și art. 176

lit. a) C. pen. (prin cruzimi), iar nu infracțiunea prevăzută de art. 20 rap.la

art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., astfel cum s-a

reținut.

Instanța de recurs va analiza critica

formulată, în raport de împrejurarea că ceea se tinde a fi modificat nu este

situația de fapt reținută în speță, ci norma de incriminare aplicabilă.

În examinarea criticii mai sus

menționate, ce reprezintă - parțial - o reiterare a motivului de apel similar

invocat în fața Curții de Apel, se constată că în doctrina și practica

judiciară s-a statuat că omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când

făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei

suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc și

necesar, suprimarea violentă a vieții, altfel spus, în situația în care

făptuitorul, înainte de a ucide victima, a dorit să o tortureze.

Este de subliniat că nu în mod

automat, aplicarea unui număr mare de lovituri cu cuțitul sau cu un alt obiect

vulnerant duce la încadrarea faptei în omor prin cruzimi, atât timp cât nu se

dovedește aceea că făptuitorul a dorit, în mod expres, să chinuiască victima

sau să-i provoace suferințe deosebit de mari sau prelungite în timp, în scopul

de a o ucide.

Or, în speță, conflictul intervenit

între părți după părăsirea restaurantului D. - ambele aflate sub influența

băuturilor alcoolice - s-a declanșat în mod spontan, în condițiile în care

inculpatul cunoștea caracterul agresiv al victimei, pe care a lovit-o de mai

multe ori, în mod repetat, cu un cuțit.

S-a reținut că, față de distribuția

loviturilor pe suprafața corpului victimei și rapiditatea cu care au fost

aplicate, a reieșit că inculpatul a dorit să finalizeze rapid altercația, prin

lăsarea victimei în imposibilitate de a reacționa și de a se apăra, fără a se contura

existența vreunor probe în sensul că în speță ar fi existat intenția

inculpatului de a cauza victimei dureri excesive sau de a o tortura.

În plus, în ceea ce privește

susținerea recurentului parte civilă în sensul că tentativa la omor calificat a

fost săvârșită cu premeditare, impunându-se schimbarea corespunzătoare a

încadrării juridice, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat nu

rezultă o premeditare a actelor inculpatului, în baza căreia acesta să fi

urmărit sau acceptat să omoare victima cu sânge rece, neexistând elementul

cronologic al trecerii unui interval de timp din momentul luării rezoluției și

până în momentul punerii în executare a tentativei.

În considerarea acestor aspecte, Înalta

Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de acuzare, în mod

justificat fiind trimis în judecată și, ulterior, condamnat inculpatul pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat săvârșit în public.

Date fiind considerentele ce preced,

instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare

referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care

urmează a respinge critica, ca neîntemeiată.

aceluiași caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 172 C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 74 alin.

(1) lit. c) C. pen., se constată că în realitate, aceasta nu se subsumează

cazului de casare arătat, atât timp cât ceea ce se învederează instanței

reprezintă solicitări de reindividualizare a pedepsei aplicate recurentului

inculpat, în sensul aplicării unei pedepse mai severe, prin nereținerea uneia

dintre circumstanțele atenuante judiciare privind persoana inculpatului.

Așa fiind, se constată că aspectele

invocate de recurentul parte civilă C.D. privind greșita individualizare a

pedepsei de către instanța de apel nu se circumscriu cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., nefiind legate de greșita

aplicarea a unor dispoziții legale.

Aspectele invocate de către recurent

ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de

casare prevăzut de textul anterior al art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen. din vechea reglementare, potrivit cu care hotărârile erau supuse

casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport

cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de

lege".

Începând cu data intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat

de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident

doar situației când, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare

la. greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Or, având în vedere natura criticii

invocate de către recurentul parte civilă, rezultă cu evidență că aceasta nu se

mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

De asemenea, se are în vedere și

împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 385 alin.

(3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a

apelului.

În raport de aspectele anterior

menționate, se constată că susținerile recurentului parte civilă privind

greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu se circumscriu

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă C.D. împotriva Deciziei penale 92 din 21 iunie 2013 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

inculpatul H.F.I.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) rap. la art. 383 alin. (2) va deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 2 decembrie 2012 la 25

noiembrie 2013.

III. Văzând dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului

declarat de inculpatul H.F.I. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 21 iunie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă C.D. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 2

decembrie 2012 la 25 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25

noiembrie 2013.