ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2646/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009,Tribunalul lași, secția penală, a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpat, prin apărător, din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.l. , pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, în dauna părții vătămate G.S.

la pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza dispozițiile art. 65 alin. (2) și art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. , în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă împotriva inculpatului prin încheierea nr. 88 din 22 august 2008 pronunțată de Tribunalul lași, în dosarul nr. 6476/99/2008, definitivă.' S-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 21 august 2008 la zi.

Prin aceeași sentință, în baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G.S. și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de daune morale suma de 15.000 lei. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Pneumoftiziologie lași și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 2089 lei, cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistența medicală acordată victimei G.S.

În baza art. 15 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean lași, ca tardiv formulată. Totodată, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost respinsă cererea de confiscare a cuțitului de vânătoare cu teacă depus la C.C.D. a Tribunalului lași. În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către martorul M.M., a corpului delict „cuțit vânătoare cu teacă” aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului lași, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2000 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin rechizitoriul din 11 septembrie 2008, întocmit în dosarul nr. 2014/P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul lași a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.l., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, s-a reținut că, pe fondul deteriorării relației dintre inculpatul C.l. și prietena sa, partea vătămată G.S., în dimineața zilei de 21 august 2008, inculpatul s-a hotărât să meargă în localitatea Pașcani, pentru a o lămuri pe partea vătămată să continue relația și să-l însoțească în mun.

lași, în acest scop inculpatul solicitându-i martorului M.M., cu care era prieten, să îl transporte cu mașina până în mun. Pașcani. La coborârea din mașină, inculpatul a luat un cuțit de vânătoare (ce se afla într-o plasă și era folosit de martor la pescuit), fără să-i spună acestuia și l-a pus buzunarul interior al hainei din piele cu care era îmbrăcat, urmând să i-l restituie ulterior. S-a mai reținut că inculpatul s-a deplasat, în jurul orelor 8,30, la etajul I al scării blocului unde locuia partea vătămată, așteptând-o pe aceasta să iasă din apartament, timp în care acesta a fost văzut de martorele: A.L. și P.G., care locuiau pe aceiași scară cu partea vătămată. În jurul orelor 9.00, partea vătămată G.S., a ieșit din apartament cu scopul de a-și plimba câinele de casă, tatăl acesteia, martorul G.R., rămânând în apartament.

S-a mai relevat că imediat ce inculpatul a văzut-o pe partea vătămată ieșind singură din apartament, i-a cerul să se deplaseze cu el în mun. lași, însă partea vătămata a refuzat, iar inculpatul i-a cerut părții vătămate să vorbească încet, a prins-o de haină și a început să o tragă în afara blocului, spunându-i că este așteptat de un autoturism în spatele blocului. Partea vătămată a cerul să fie lăsată în pace, afirmând că va țipa, cei doi au intrat pe casă scării, pe holul din fața apartamentului său, iar inculpatul a insistat ca partea vătămată să-l însoțească în lași, după care inculpatul a scos cuțitul din buzunarul gecii, l-a îndreptat spre aceasta, amenințând-o, folosind expresia: „te omor dacă nu mergi cu mine”.

întrucât partea vătămată a început să țipe, iar câinele ce o însoțea să latre, inculpatul a aplicat o lovitură puternică părții vătămate cu cuțitul în partea stângă față a toracelui, moment în care partea vătămată s-a întors către ușă, iar acesta i-a mai aplicat o lovitură cu cuțitul în spate, partea vătămată căzând, iar inculpatul a fugit abandonând teaca cuțitului în fața scării blocului. S-a mai reținut că raportul de constatare medico-legală nr. 5561 din 01 septembrie 2008, I.M.L. lași a concluzionat că partea vătămata G.S. a prezentat plagă tăiată lombară și o plagă înjunghiată hemitorace stâng cu interesare pulmonară și hemotorax stâng; leziunile prezentate putând fi produse prin loviri active cu obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit) și putând data din 21 august 2008, necesitând 25 - 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a concluzionat că leziunile prezentate de către partea vătămata au fost de natură să-i pună în primejdie viața. Prima instanță a reținut că inculpatul C.l. a recunoscut în general, înlănțuirea faptică a evenimentelor din 21 august 2008, contestând, însă, reținerea caracterului premeditat al faptei, susținând reacția momentană necontrolată de atac asupra părții vătămate, pe fondul discuțiilor divergente, solicitând, în acest sens, și schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina sa în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Instanța a reținut că dacă inițial inculpatul a susținut că a plecat din municipiul lași având cuțitul asupra sa, ulterior a indicat că arma a fost luată din mașina martorului M.M., această ultimă susținere coroborându-se cu declarația martorului, care a arătat că, în mașină, printre alte unelte de pescuit, avea un cuțit de vânătoare a cărui lipsă a observat-o, odată ajuns la pescuit.

Tribunalul lași a înlăturat apărările inculpatului, conform cărora cuțitul a fost luat exclusiv în scop de protecție, pe fondul unui conflict mai vechi dintre o persoană și fratele părții vătămate G.S., constatând că ambiguitatea relatărilor despre conflictul dintre cele două persoane coroborată cu atitudinea oscilantă a inculpatului au condus la concluzia caracterului nesincer al justificărilor acestuia. S-a apreciat că deși, pe de o parte, inculpatul mergea frecvent în municipiul Pașcani, fără a relata că ar fi fost un lucru obișnuit de a purta arme în scop de autoapărare, pe de altă parte, o rememorare spontană a unui conflict anterior („mi-am amintit doar când am ajuns în Pașcani”) nu putea justifica resimțirea unei stări de pericol, de o asemenea natură încât să îl determine să ia asupra sa un cuțit, cu atât mai mult cu cât inculpatul i-a ascuns martorului faptul că i-a luat cuțitul dintre uneltele de pescuit.

De altfel, prima instanță a constatat că inculpatul nu a putut justifica rațional nici motivul pentru care, într-o discuție, relatată ca fiind relativ normală, a înțeles să scoată cuțitul din buzunarul interiorul hainei, susținerile acestuia fiind sunt infirmate de concluziile raportului medico-legal 5561 din 01 septembrie 2008, partea vătămată neprezentând la momentul examinării răni caracteristice defensive. S-a mai reținut că declarația părții vătămate G.S. dată în cursul urmării penale se coroborează atât cu concluziile raportului de expertiza medico-legală nr. 5561 din 01 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. lași, conform căruia partea vătămat G.S.

a prezentat plagă tăiată lombară și o plagă înjunghiată hemitorace stâng cu interesare pulmonară și hemotorax stâng, leziuni de natură să-i pună în primejdie viața cât și cu declarațiile inculpatului însuși care a arătat că recunoaște acțiunea de lovire a părții vătămat cu cuțitul, fără a preciza numărul și locul loviturilor aplicate. S-a constatat că fapta inculpatului C.l. care, în data de 21 august 2008, înarmându-se cu un cuțit de vânătoare, a așteptat partea vătămată în scara blocului din str. Grădiniței, municipiul Pașcani, loc public în sensul art. 152 C. pen.

și care, la refuzul acesteia de a-l însoți, a lovit-o pe partea vătămata G.S., cu un cuțit de vânătoare în zona toracică stângă, respectiv lombară dreaptă, provocându-i leziuni ce i-au pus în pericol viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., reținându-se, totodată că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă prevăzând și urmărind producerea rezultatului socialmente periculos, folosirea cuțitului fiind plănuită de inculpat în condițiile în care partea vătămată refuza reluarea legăturii.

Prima instanță, cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv: natura și gravitatea deosebită a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, calitatea de infractor primar al inculpatului, dar și conduita avută de acesta ulterior săvârșirii faptelor. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele reale și gradul ridicat de pericol social ale faptei, în loc public, asupra unei femei tinere, aflată la începutul vieții sociale, cu o armă în sensul art. 151 alin. (2) C. pen., procurată special în acest scop, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului reținându-se sub acest aspect conduita procesuală parțial sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale și conduita socială anterioară faptei, în general corectă a inculpatului, așa cum a reieșit din înscrisurile depuse la doar și din declarația martorului B.V.

Instanța a reținut că motivația „crimei pasionale” în justificarea săvârșirii infracțiunii nu poate conduce la o reapreciere a gradului de pericol social al faptei și a persoanei infractorului, întrucât o corectă formare a atitudinii față de valorile sociale ocrotite de legea penală ar fi permis inculpatului să înțeleagă că refuzul partenerului de viață în continuarea legăturii are caracter unilateral și categoric. Dincolo de sentimentul de afecțiune ce îl lega de partea vătămata G.S., inculpatul a acționat cu credința că voința și dorința sa sunt mai importante decât orice argument logic sau personal prezentat de fosta prietenă. Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul lași a reținut că partea vătămată G.S.

s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50000 lei. S-a mai relevat de către prima instanță că deși inculpatul a susținut că partea vătămata nu a probat în niciun fel daunele pretinse, s-a reținut că răspunderea civilă a inculpatului este antrenată în condițiile art. 998 și urm. C. civ., pentru săvârșirea unei fapte ilicite care a cauzat un prejudiciu cert, nereparat, faptă săvârșită cu vinovăție. Sub aspectul daunelor morale, instanța a reținut că prin săvârșirea faptei de lovire sau alte violențe, inculpatul a adus atingere unui drept fundamental al părții vătămate, dreptul la integritate fizică garantat prin art. 22 alin. (1) din Constituția României, cauzându-i astfel un prejudiciu de ordin nepatrimonial, susceptibil de reparație prin mijloace bănești conform art. 14 alin. (5) C. proc.

pen. Având în vedere impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimte victima unei infracțiuni săvârșite cu violență, urmările psihologice ale unui astfel de traumatism și necesitatea ca daunele morale să reprezinte o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, numărul de zile de îngrijiri medicale acordat, având în vedere finalitatea instituției daunelor morale, dar și limita ce impune ca acestea să nu devină o sursă de venit nejustificată, instanța în baza art. 346 alin (1) și (2) și art. 14 alin (1), (2) și (5) C. proc. pen., în referire la art. 998 și 999 C. civ., a admis doar în parte acțiunea civilă a părții vătămate și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 15000 lei RON, cu titlu de daune morale.

De asemenea, prima instanță, în lipsa administrării oricăror probe cu privire la toate circumstanțele ce au condus la aprecierea prejudiciului suferit la suma de 50.000 lei, a respins, ca nedovedite, celelalte pretenții ale părții vătămate. Referitor la constituirea de părți civile a Spitalului Clinic Pneumoftiziologie lași cu suma de 2089 lei și a Serviciului de Ambulanță Județean lași cu suma de 499 lei, inculpatul, prin apărător a invocat tardivitatea constituirii ca părți civile în cauză și a solicitat respingerea cererilor ca atare.

S-a constatat de către prima instanță că, în speță, citarea părților civile Spitalului Clinic Pneumoftiziologie lași și a Serviciului de Ambulanță Județean lași cu mențiunea de a preciza dacă se constituie părți civile în cauză, s-a dispus abia la termenul din 30 septembrie 2008, iar Or, la primul termen după citarea sa, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie lași s-a constituit parte civilă cu suma 2089 lei, astfel încât instanța a apreciat că aceasta cerere a fost formulată în termen procedural, neputându-se reține vreo culpă a unității spitalicești în depunerea cererii cu întârziere. în ceea ce privește Serviciului de Ambulanță Județean lași, s-a constatat că acesta s-a constituit parte civilă abia la data de 12 noiembrie 2008, deși fusese legal citat pentru termenul din 28 octombrie 2008, astfel că, pe cale de consecință, în baza art. 15 alin. (2) C. proc.

pen., prima instanță a respins, ca tardiv formulată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean lași. Examinând condițiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului sub aspectul daunelor solicitate de Spitalului Clinic Pneumoftiziologie lași, instanța a constatat că acestea au fost relevate și dovedite, respectiv: fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceea constând în acțiunea de lovire exercitată de inculpat asupra părții vătămate, caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reținut în baza considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părților civile (constând în cheltuielile avansate părții vătămate pentru îngrijirile acordate), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu și, în consecință, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Pneumoftiziologie lași și, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 2089 lei, cu titlu de daune materiale ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistența medicală acordată victimei G.S. Având în vedere că din toate probele administrate în cauză reiese că, în fapt, cuțitul de vânătoare folosit la săvârșirea infracțiunii aparține martorului M.M., nefiind proprietatea inculpatului și acesta nefiind evaluat, instanța în baza art. 118 lit. b) C. pen., a respins cererea de confiscare a cuțitului de vânătoare cu teacă depus la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului lași și, în baza art. 109 alin. (5) C. proc.

pen., a dispus restituirea către martorului M.M., a corpului delict „cuțit vânătoare cu teacă” aflat la C. C.D. a Tribunalului lași, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul C.l., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând înlăturarea agravantelor prevăzută la art. 175 lit. a) și i) C. pen., recalificarea juridică a faptei în tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., reținerea circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimului special prevăzut de lege. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limita prevăzută de art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 65 din 12 mai 2009, a admis apelul declarat de inculpatul C.l. împotriva sentinței penale nr. 20 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului lași, hotărâre pe care a desființat-o în parte, în latură penală, și în rejudecare: A reținut în favoarea inculpatului circumstanțele prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și, în consecință, a redus de la 8 ani închisoare, la 6 ani închisoare, pedeapsa principală aplicată inculpatului C.l., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen.

Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, menținând, totodată și starea de arest a inculpatului și deducând din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, după data de 12 ianuarie 2009 la zi. A mai stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare, care includeau și onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a procedat legal și judicios la administrarea unui probatoriu complet, probele fiind apreciate în considerarea dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. De asemenea, coroborând procesul-verbal de cercetare la fața locului și de conducere în teren a inculpatului, raportul de constatare medico-legală nr. 5561 din 01 septembrie 2008 al I.M.L.

lași și actele medicale ale părții vătămate cu declarațiile acesteia și ale martorilor P.G., A.L., G.R., M.M. și cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că a fost o reacție de moment necontrolată, instanța de apel a constatat că toate acestea au dovedit, fără dubiu, că inculpatul a comis cu vinovăție fapta pentru care a fost trimis în judecată. Referitor la dispozițiile art. 175 lit. a) și i) C. pen., Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că acestea sunt incidente în cauză, așa cum, legal, a reținut instanța de fond, întrucât din probatoriul administrat (fotografii, declarații de martori, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate) a rezultat în mod cert că inculpatul a luat cuțitul în scopul de a-l folosi pentru a intimida partea vătămată și de a înfrânge voința acesteia.

S-a mai reținut că inculpatul nu purta în mod obișnuit cuțit asupra sa și chiar în declarația sa din instanță, a arătat că partea vătămată s-a mirat și l-a întrebat „de ce poartă cuțit asupra sa”, evitând, în declarațiile sale, să se refere la momentul lovirii părții vătămate, tocmai pentru a da consistență versiunii pe care a prezentat-o în instanță, în sensul că „partea vătămată a vrut să-i ia cuțitul, împrejurare în care teaca a căzut și el a lovit-o”. S-a mai relevat că raportul de constatare medico-legală a concluzionat însă că partea vătămată nu prezenta răni caracteristice defensive, iar cele două plăgi tăiate au fost produse părții vătămate astfel: printr-o lovitură cu cuțitul în lateral în partea stângă a toracelui și respectiv, o lovitură cu cuțitul în spate, atunci când partea vătămată s-a întors spre ușa apartamentului.

S-a mai apreciat că, nu pot fi primite criticile acestuia, vizând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., care au fost considerate vădit neîntemeiate, în contextul în care inculpatul s-a înarmat cu un cuțit de vânătoare, a așteptat partea vătămată în scara blocului al cărui interfon era defect și unde avea acces orice persoană și care, la refuzul acesteia de a-l însoți, a lovit-o cu cuțitul, rezultatul socialmente periculos fiind prevăzut și urmărit de inculpat, ce a acționat cu intenție directă. Totuși, instanța de prim control a considerat, în baza dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., că apelul declarat de inculpat este fondat și l-a admis ca atare, dat fiind faptul că inculpatul este la primul impact cu legea penală, este un tânăr cu referințe și caracterizări favorabile, cu posibilități de reinserție socială, că a avut o bună conduită procesuală și a regretat săvârșirea faptei, invocând manifestări necontrolate pe fondul implicației afective în relația cu partea vătămată, în cauză, apreciind că se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și a dat eficiență dispozițiile art. 76 C. pen., reducându-i pedeapsa aplicată de prima instanță de la 8 ani la 6 ani închisoare, sub limita minimului special prevăzut de textul de incriminare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și inculpatul C.l. au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, în esență, reprezentantul parchetului a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului casarea deciziei penale recurată și, în rejudecare, să se constate că instanța de apel în mod greșit a reținut în favoarea acestuia largi circumstanțe atenuante, coborând nejustificat cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanță, raportat la modalitatea în care acesta a acționat, la gravitatea faptei reținută în sarcină, precum și la urmările produse.

A conchis solicitând majorarea pedepsei aplicate acestui inculpat, la nivelul celei aplicate de instanța de fond. Recurentul inculpat, prin apărător a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcție de circumstanțele personale și față de poziția procesuală a inculpatului, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante, corect reținute de instanța de prim control judiciar și, pe cale de consecință, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, spre minimul special prevăzut de lege. Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași este fondat, iar recursul declarat de inculpatul C.l.

este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, însă instanța de apel a procedat greșit reținând, nejustificat, în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și aplicând, pe cale de consecință, dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat în mod greșit atunci când a redus pedeapsa de 8 ani închisoare (aplicată acestui inculpat de prima instanță) la 6 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta nu este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen. Astfel, în cauza dedusă judecății, deși inculpatul a recunoscut parțial, în faza de urmărire penală, fapta săvârșită, afirmând că a luat cuțitul de vânătoare din mașina prietenului său, martorul M.M.

și fără știrea acestuia, în scopul de a se apăra și dorind doar să o intimideze pe partea vătămată (G.S., fosta sa prietenă), în ideea de a o determina, în caz de refuz, să revină în domiciliului său din lași, ulterior acesta și-a nuanțat poziția în faza cercetării judecătorești, susținând că anterior mai avusese loc un incident cu fratele părții vătămate și cuțitul l-a luat asupra sa pentru propria siguranță și protecție, astfel că, rezultă în mod indubitabil din probatoriul administrat, premeditarea faptei violente reținută în sarcina acestuia.

De altfel, declarațiile inculpatului au fost oscilante și atunci când a mărturisit că a acționat cu cuțitul lovind-o pe partea vătămată în zona laterală a hemitoracelui, dar sugerând că a doua lovitură aplicată pe la spate victimei, nu și-o mai explică, întrucât partea vătămată ar fi încercat să-i smulgă cuțitul din mână, tinzând astfel să-și disimuleze intenția, prin eventuala stare de confuzie existentă la momentul respectiv cu privire și la acțiunea defensivă a părții vătămate. Înalta Curte constată că din probele administrate a rezultat starea de fapt corect reținută de instanța de prim control judiciar, relevând, în mod justificat, că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

(încadrare corect reținută și de instanța de fond, care a procedat justificat, respingând solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei, formulată de inculpat prin apărător). Se mai constată că instanța de prim control judiciar a procedat greșit însă atunci când, a apreciat că se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și aplicând nejustificat dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., a redus cuantumul pedepsei principale de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, ignorând modalitatea în care a acționat inculpatul.

Astfel, se constată că inculpatul a plănuit atacul, înarmându-se în prealabil cu un cuțit de vânătoare luat, fără știrea acestuia, din mașina prietenului său, martorul M.M., (care l-a și transportat din lași în Pașcani), și așteptând în scara blocului ieșirea victimei din apartament, a forțat-o și amenințat-o pentru a o determina să se împace și să revină în domiciliul său din lași, iar în urma refuzului părții vătămate, i-a aplicat acesteia, fără ezitare, două lovituri intense cu cuțitul, una dintre aceste lovituri interesând un organ vital (plămânul), producându-i leziuni care, conform raportului de constatare medico-legal, i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul este infractor primar și că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, trebuia să țină cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a încercat constant să acrediteze ideea că nu a acționat cu premeditare, deși întregul probatoriu administrat a demonstrat contrariul.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat incorect atunci când a apreciat că, în cauză se impunea reținerea incidenței circumstanțelor atenuante și că se justifica și reducerea cuantumului pedepsei principale de la 8 ani la 6 ani, considerând-o, fără temei, excesivă, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului. În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează a constata că, în cauză, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași este întemeiat, iar soluția pronunțată de către prima instanță este cea legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate sentința penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul lași, întrucât nu pot fi primite susținerile inculpatului, care a solicitat coborârea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, spre minimul special prevăzut de lege, cu motivația că ar fost prea îndrăgostit de partea vătămată și că nu a știut ce face.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași împotriva deciziei penale nr. 65 din 12 mai 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o va casa în întregime și va menține sentința penală nr. 20 din 12 ianuarie 2009 a Tribunalului lași. Totodată, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.l. împotriva aceleiași decizii. În baza art. 385 17 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.l., durata reținerii și arestării preventive de la 21 august 2008 la 15 iulie 2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași împotriva deciziei penale nr. 65 din 12 mai 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr. 20 din 12 februarie 2009 a Tribunalului lași. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.l. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 21 august 2008 la 15 iulie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.