ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2565/2013

Asupra recursurilor de față: în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 38 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova,

în baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c), d) și i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul l.C.M.,  fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 27 noiembrie 2012.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 28 noiembrie 2012 la zi., în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și s-ajnenținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c), d) și i) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata P.S.,  fără antecedente penale la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 27 noiembrie 2012.

În baza art. 65 alin. 2 C. pen., inculpatei i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 28 noiembrie 2012 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, s-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești, și S.A.J. Prahova și au fost obligați inculpații în solidar să plătească suma de 451,90 lei către partea civilă S.A.J. Prahova și respectiv 454,15 lei către Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești.

În baza art. 17 și art. 18 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. și art. 1370 C. civ., cei doi inculpați au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea vătămată l.A.M.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 150 lei fiecare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate, următoarea situație de fapt:

Inculpații l.C.M. și P.S. s-au cunoscut în vara anului 2010 la o petrecere și, din vara anului 2011 au o relație de prietenie, implicând și relații sexuale.

În luna martie 2012, inculpata P.S. a bănuit că este însărcinată, și efectuându-și un test de sarcina, rezultatul a fost negativ.

În cursul lunii aprilie 2012, întrucât suspecta în continuare ca este însărcinată, inculpata a efectuat un nou test de sarcină, de data aceasta rezultatul fiind pozitiv.

Inculpata i-a comunicat acest fapt atât surorii sale, numita P.A.C., care a sfătuit-o să păstreze sarcina, cât și inculpatului l.C.M., hotărând împreună cu aceasta să întrerupă sarcina.

În cursul lunii iunie 2012, potrivit declarației inculpatei, aceasta s-a prezentat la un cabinet medical de unde i s-a prescris un tratament medicamentos despre care cunoștea că are ca efect întreruperea de sarcină.

A urmat acel tratament medicamentos, după acest moment având reprezentarea că sarcina a fost întreruptă, până în cursul lunii septembrie 2012, când, datorită stărilor de rău pe care le avea, a bănuit că sarcina și-a urmat cursul.

Inculpata s-a prezentat la Spitalul de Obstetrica Ginecologie Ploiești unde, în urma investigațiilor efectuate, a constatat ca este însărcinată în 5 luni.

Inculpații au realizat astfel că sarcina are vârsta de 5 luni și că nu se mai poate interveni în nici un fel în vederea întreruperii ei, astfel că au hotărât împreună să ascundă față de părinți și familie sarcina, urmând a stabili ulterior ce vor face cu copilul după ce se va naște.

În data de 24 noiembrie 2012, inculpata P.S. a acuzat stări de rău și, realizând că este posibil să se declanșeze nașterea, i-a solicitat inculpatului l.C.M. sa o transporte la Spitalul de Obstetrica Ginecologie Ploiești.

Inculpata a ascuns față de sora sa (care se afla împreună cu ea la locuință în data de 24 noiembrie 2012) că merge la maternitatea Ploiești, comunicându-i că se deplasează la Spitalul Județean Ploiești, întrucât o doare spatele.

De asemenea, i-a comunicat acesteia că în perioada următoare va pleca în Bulgaria în interes de serviciu pentru câteva zile.

În jurul orelor 19.40, inculpații au ajuns la Spitalul de Obstetrica Ginecologie, inculpata P.S. fiind preluata de personalul medical și asistată la naștere, nașterea a decurs în condiții normale, nou-născutul având de asemenea, o stare bună de sănătate.

Inculpata a stat internată la maternitatea Ploiești până în data de 27 noiembrie 2012, așa cum reiese din fișa de observație clinică generală-obstetrică, fila 38 d.u.p., timp în care inculpații au stabilit împreună că nu se pot duce acasă cu copilul și că soluția cea mai bună este aceea de a da copilul la un centru de plasament.

Astfel, în acest timp, inculpatul l.C.M. a făcut verificări prin internet pentru a identifica centre de plasament privat, astfel încât să nu implice D.P.C. întrucât în acest fel s-ar fi efectuat ancheta sociala și ar afla familiile lor despre sarcină.

Inculpatul l.C.M. a identificat Centrul de Plasament Provița din localitatea Valea Plopului și, împreună cu inculpata, au hotărât ca, după externare, să lase nou-născutul la acest centru.

În data de 27 noiembrie 2012, în jurul orelor 13.30, inculpata P.S. a fost externată împreuna cu copilul și, împreună cu inculpatul l.C.M., s-au deplasat, cu autoturismul condus de acesta, la Valea Plopului așa cum hotărâseră anterior. Aici i s-a explicat inculpatei că nu se poate primi copilul la centru fără a fi anunțată D.P.C., condiție cu care aceasta nu a fost de acord.

Ulterior, inculpații s-au deplasat împreună la locuința părinților inculpatului l.C., din comuna Brazi, sat Popești unde, împreună, au hotărât sa lase nou-născutul la Mănăstirea Ghighiu, sperând că va fi găsit de către măicuțele de aici.

S-au deplasat cu autoturismul condus de inculpat către Mănăstirea Ghighiu însă, întrucât aici se aflau mai multe persoane, nu au mai oprit mașina întrucât Ie-a fost teama că vor fi văzuți, continuându-și deplasarea către comuna Berceni, sat Corlătești. La intrare în satul Corlătești, au virat stânga, pe drumul comunal ce face legătura satelor Corlătești și Cătunu din comuna Berceni. Au parcurs o distanță de aproximativ 800 m și, împreună, aceștia au hotărât sa abandoneze copilul la marginea drumului.

Astfel, inculpatul l.C.M. a oprit autoturismul, iar inculpata S. a coborât din mașină ținând în brațe copilul nou-născut pe care I-a așezat pe acostament, la o distanță de 2 m față de partea carosabilă și 6 m față de calea ferată lângă un copac, părăsind apoi amândoi locul faptei.

În data de 28 noiembrie 2012, în jurul orelor 09.40, copilul a fost găsit, în viață, de numitul T.R. care se deplasa pe jos către locul de munca și, neavând telefonul mobil asupra sa, a așteptat trecerea vreunui autovehicul prin zona pentru a anunța evenimentul.

După aproximativ 10 minute, respectiv, la ora 09.40, pe drumul comunal respectiv a trecut autobasculanta condusa de numitul V.M. care, fiind anunțat de către numitul T.R. despre copilul găsit, a anunțat imediat Ambulanța prin sistemul 112 și a introdus copilul în cabina autobasculantei pornind radiatorul acesteia.

La ora 10.01 a sosit un echipaj de ambulanță la fața locului, acordând îngrijiri medicale necesare nou-născutului, observându-se la mâna acestuia brățara ce atesta faptul ca s-a născut în Spitalul de Obstetrica Ginecologie Ploiești la data de 24 noiembrie 2012, fapt care a permis identificarea acestuia, respectiv, ca având părinții l.C.M. și P.S.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legală traumatologice, iar potrivit raportului de expertiză din 29 noiembrie 2012 a S.M.L. Ploiești, fila 18 d.u.p., nou-născutul P.A. (ulterior recunoscut de tata și emis certificatul de naștere pe numele l.A.M.) în vârstă de 4 zile la găsire și preluarea ulterioară de ambulanța de transport dotată cu incubator de transport specializat în transport neonatal, avea la data de 28 noiembrie 2012, ora 10.09 temperatura corporală de 27 °C în ambulanță, iar la internare de 31,2°C, ceea ce alături de manifestările clinice, respectiv extremități membre superioare și inferioare reci cianotice, edematice, a precizat diagnosticul de hipotermie severă la internare (care poate fi considerată ca fiind stadiul incipient de instalare a gradului I de degerătură, reversibilă la încetarea acțiunii frigului).

Tot raportul de expertiză precizează că, în afara hipotermiei severe care, în cazul prelungirii timpului de expunere la frig și care, în lipsa îngrijirilor medicale de specialitate, i-ar fi pus viața în primejdie nou-născutului, nu s-au constatat alte leziuni traumatice.

De asemenea, în cuprinsul Raportului se precizează că funcțiile organismului uman sunt abolite la o temperatură corporală de 20-24°C.

Trebuie precizat ca echipajul de ambulanță sosit la fața locului a preluat nou-născutul în incubatorul de transport specializat în transport neo-natal, constatându-se la ora 10.09 ca acesta are o temperatura corporala de 27°C. Nou-născutul a fost transportat la Spitalul de Obstetrica Ginecologie, evoluția temperaturii corporale în timpul transportului fiind de 27,4°C la ora 10.17, 29,6°C la ora 10.25, 31°C la ora 10.28 si 31,2°C la ora 10.35 (ora internării în spital).

În condițiile unei astfel de evoluții a temperaturii corporale a nou-născutului (cu o creștere de 4,2 puncte în decurs de 26 de minute), se apreciază că, la ora 09.30 (oră la care a fost găsit de către numitul T.R.) acesta avea o temperatura corporala mult sub 27° C, ținând cont că de la ora 09.40 și pana la ora 10.01 numitul V.M. a acordat nou-născutului primul ajutor, expunându-l la un mediu încălzit.

S.M.A.C. Buzău a comunicat organelor de urmărire penala valorile temperaturilor orare ale aerului din perioada 24.11-29 noiembrie 2012 înregistrate la Stația meteorologică Ploiești. Astfel, în seara zilei de 27 noiembrie 2012, în noaptea de 27/28 noiembrie 2012, precum și în dimineața zilei de 28 noiembrie 2012, la Stația

meteorologica Ploiești au fost înregistrate valori scăzute ale temperaturii, mai ales pe timpul nopții și dimineața, când au fost înregistrate temperaturi de sub 0°C.

În cursul judecății, în cauză au fost citate Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești și S.A.J. Prahova, care s-au constituit părți civile în cauză împotriva inculpaților, cu sumele de 454,15 lei și respectiv 451,90 lei.

De asemenea, partea vătămată minoră a fost citată prin D.G.A.S.P.C. Prahova, prin președintele Consiliului Județean, față de dispozițiile Legii nr. 272/2004, dar și prin reprezentanții legali l.M. și l.M., persoane cărora minorul Ie-a fost încredințat în plasament, potrivit Hotărârii nr. 469/2012 a C.P.C. Prahova.

La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2013, după ce instanța de fond a adus inculpaților la cunoștință dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., privind recunoașterea vinovăției, aceștia au învederat faptul că înțeleg să fie judecați potrivit acestei proceduri simplificate, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar, iar inculpaților Ie-a fost încuviințată în apărare proba cu înscrisuri în circumstanțiere.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpaților de a abandona copilul lor nou născut în vârstă de 4 zile pe un drum comunal care traversează o pădure, nou născutul fiind găsit viu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c), d) și i) C. pen.

În privința laturii subiective, instanța de fond a constatat că inculpații au acționat cu intenție indirectă, întrucât, deși nu au urmărit rezultatul faptei, au acceptat posibilitatea producerii.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptei, de persoana inculpaților și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În privința limitelor de pedeapsă, prima instanță a avut în vedere atât dispozițiile art. 21 C. pen., potrivit cărora tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, după determinarea pedepsei potrivit acestor dispoziții făcând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă astfel obținute.

Tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepselor, atât gradul de pericol social generic al infracțiuni săvârșite, determinat de importanța valorii sociale ocrotite, cât și gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, dedus din modul și mijloacele folosite.

În acest context, instanța de fond a constatat că modul în care inculpații au înțeles să acționeze nu determină concluzia unei periculozități sporite a acestora, în condițiile în care reiese că aceștia au încercat mai întâi să lase partea vătămată la mănăstire sau la un centru de plasament, abandonarea copilului fiind a acțiune determinată mai mult de imaturitatea acestora.

În privința circumstanțelor personale ale inculpaților, instanța de fond a constatat multitudinea caracterizărilor depuse la dosar, ceea ce conturează ideea că sunt cunoscuți în colectivitate ca persoane liniștite, care nu au creat până acum probleme, sunt studenți, inculpata a fost și angajată în muncă.

Toate acestea sunt motive de reținere în favoarea inculpaților a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În raport de toate aceste considerente, instanța de fond a considerat că aplicarea unor pedepse de câte trei ani închisoare, executabile în regim privativ de libertate, este de natură să realizeze scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., prima instanță a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în principal prin hotărârile pronunțate în cauzele Hirst v. Marea Britanie și Sabou și Pârcălab v. România, jurisprudența cu caracter general-obiigatoriu potrivit art. 20 din Constituție raportat la art. 46 din Convenție, instanța a interzis inculpaților doar acele drepturi de la art. 64 C. pen. față de care s-au făcut nedemni de a le mai exercita.

Astfel, față de pericolul social dovedit în săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat că inculpații sunt nedemni de a mai exercita drepturile prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Interzicerea dreptului de a alege se impune întrucât o persoană care dovedește imaturitate și comite o infracțiune atât de gravă față de propriul copil, a dovedit că nu este demnă de a-și mai exprima părea cu privire la modalitatea de guvernare a țării. De asemenea, interzicerea drepturilor părintești se impune cu evidență în cauză, având în vedere natura infracțiunii și calitatea persoanei vătămate.

Instanța de fond a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 88 C. pen., deducând din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, începând cu data de 28 noiembrie 2012.

În privința stării de arest a inculpaților, prima instanță a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de aceștia subzistă și în prezent, existând probe privind comiterea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în liberate a inculpaților prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât a făcut aplicarea dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. privind menținerea măsurii arestării preventive.

În ceea ce privește latura civila,

prima instanță a constatat că în cauză s-au constituit părți civile Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploiești, cu suma de 454,15 lei, reprezentând contravaloarea tratamentului medical aplicat părții vătămate, și respectiv S.A.J. Prahova, cu suma de 451,90 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de intervenția din data de 28 noiembrie 2012.

Potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

De asemenea, art. 1370 C. civ. prevede că dacă prejudiciul a fost cauzat prin acțiunea simultană sau succesivă a mai multor persoane, fără să se poată stabili că a fost cauzat sau, că nu putea fi cauzat prin fapta vreuneia dintre ele, toate aceste persoane vor răspunde solidar.

Potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. pen., acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Văzând dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 72/2006, conform cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, instanța a admis acțiunile civile și a obligat inculpații în solidar să plătească suma de 451,90 lei către partea civilă S.A.J. Prahova și respectiv 454,15 lei către Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Ploiești.

În cauză nu s-au constituit părți civile în numele părții vătămate nici reprezentanții legali ai acestuia și nici președintele Consiliului Județean sau D.G.A.S.P.C. Prahova.

Totuși, văzând dispozițiile art. 17 C. proc. pen., potrivit cărora acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, instanța fiind obligată să se pronunțe din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă, față de împrejurarea că și procurorul a susținut interesele civile ale părții vătămate, fiind totodată incontestabil că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral, fiind de netăgăduit suferințele psihice la care a fost supusă, chiar dacă are o vârstă foarte fragedă, instanța a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea vătămată l.A.M., sumă ce reprezintă o compensare a suferinței și o satisfacție echitabilă suficientă.

II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, inculpații P.S. și l.C.M.,

criticând-o pentru netemeinicie, în ceea ce privește individualizarea pedepselor principale aplicate, cu referire doar asupra modalității de executare.

S-a susținut de către apelanți că modalitatea de executare dispusă de prima instanță, aceea a privării de libertate, apare ca fiind excesivă raportat la ansamblul circumstanțelor reale în care s-a comis fapta, grefată nu pe intenția directă de suprimare a vieții victimei ci, în principal, pe lipsa de consiliere psihologică și teama față de reacția familiei, context în care victima a fost abandonată lângă o mănăstire în speranța că va fi găsită de terțe persoane, dar și raportat la circumstanțele personale ale inculpaților care, lipsiți fiind de antecedente penale, au conștientizat mult prea târziu consecințele faptelor lor, perioada petrecută în arest preventiv fiind în mod cert în măsură să contribuie la înțelegerea pe deplin a acestor consecințe, cu atât mai mult cu cât apelanții intenționează să ofere în viitor îngrijire fiului lor și să dezvolte o relație armonioasă cu acesta.

S-a solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței apelate, în parte, în latură penală și înlăturarea dispozițiilor ce vizează executarea pedepselor în regim privativ de libertate, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apelantul l.C.M. depunând totodată și un acord de executare a pedepsei la locul de muncă, eliberat de SC T.C. SRL Ploiești.

Prin Decizia penală nr. 65 din 01 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de inculpații P.S. și l.C.M. împotriva sentinței penale nr. 38 din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Prahova

și rejudecând cauza, a redus pedepsele principale aplicate inculpaților de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare, menținând restul dispozițiilor, precum și starea de arest a inculpaților.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel și-a însușit situația de fapt reținută de către instanța de fond și a reținut următoarele:

Deși conduita procesuală a apelanților constând în recunoașterea vinovăției lor și accelerarea soluționării procesului este incontestabilă, curtea de apel a apreciat că nu poate fi negată valoarea socială importantă lezată, ținând seama de împrejurarea că victima, datorită vârstei de numai 4 zile și imposibilității evidente de a se apăra, a fost expusă, indubitabil, intemperiilor naturii și atacului animalelor sălbatice sau fără stăpân, chiar dacă locul unde a fost abandonată este situat în vecinătatea locului unde este amplasată o mănăstire intens tranzitată.

Cu toate acestea, din fotografiile judiciare executate la fața locului, curtea de apel a constatat că, abandonarea nou-născutului s-a realizat practic, pe timpul nopții, într-un șanț de la marginea drumului comunal amplasat la liziera pădurii, fiind expus așadar intervenției hazardului în descoperirea sa, chiar dacă asupra acestuia nu au fost exercitate alte agresiuni și nici nu i-a fost îndepărtată brățara ce i-a asigurat identificarea, context în care locul și momentul abandonării copilului reprezintă aspecte extrem de relevante legate de circumstanțele reale ale comiterii faptei, cu efect în mod direct asupra stabilirii modalității de executare, ca o componentă a procesului de individualizare a pedepsei.

Ținând seama de aceste aspecte, curtea de apel a apreciat că, scopul preventiv educativ și sancționator avut în vedere de legiuitor nu poate fi în mod eficient atins decât în modalitatea dispusă la primul grad de jurisdicție, aceea a privării de libertate, cu atât mai mult cu cât este evident că, prin adoptarea unei modalități non-privative de libertate, atingerea eficientă a scopului pedepsei ar putea fi perturbată ori denaturată, prin inducerea în opinia publică a ideii că reacția organelor judiciare la abandonarea unui nou-născut în condiții de genul celor expuse mai sus ar putea contribui la încurajarea ori amplificarea unor astfel de fapte.

Cu toate acestea, curtea de apel, în cadrul căii devolutive de atac, reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, a constatat că pedepsele aplicate apelanților nu sunt optime în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient și efectiv atinse doar prin reducerea acestora către limita minimă prevăzută de textele legale incriminatoare.

În acest sens, curtea de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, iar art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportat la aceste prevederi, curtea de apel a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii, iar pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tutor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Ținând seama de aceste criteriijnstanța de prim control judiciar a constatat că, în speță, sunt incidente, în mod succesiv, o serie de dispoziții legale având efect de atenuare a sancțiunii și anume: tentativa, ca formă atipică a infracțiunii, recunoașterea vinovăției, precum și incidența circumstanțelor atenuante facultative judiciare.

Sub efectul succesiv al acestor dispoziții, curtea de apel a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., limita minimă a pedepsei ce poate fi aplicată inculpaților este aceea de 1 an și 8 luni închisoare.

Într-adevăr, în ceea ce privește circumstanțele atenuante facultative judiciare, curtea de apel a constatat că, în mod judicios au fost reținute la primul grad de jurisdicție, atât timp cât conduita procesuală sinceră a fost manifestată încă de la debutul urmăririi penale, inculpații aducându-și contribuția la aflarea adevărului în cauză, iar în planul conduitei sociale anterioare, observându-se că lipsiți fiind de antecedente penale, aceștia au depus la dosar înscrisurile din care rezultă absolvirea formelor obligatorii de școlarizare, și modalitatea de obținere a unor venituri licite, precum și multiple caracterizări, provenite de la primărie, biserică și membrii ai comunității locale, din care reiese împrejurarea că aceștia sunt cunoscuți în comunitatea locală ca fiind persoane care nu au perturbat în nici un fel climatul social, dimpotrivă, constituind elemente cu un comportament social ce se conformează în totalitate regulilor de conviețuire socială.

Separat de observarea acestor aspecte, curtea de apel a mai reținut că victima infracțiunii, aflată în stare normală de sănătate, se află în plasamentul bunicilor paterni, iar potrivit precizărilor făcute de inculpați, aceștia intenționează să ofere pe viitor îngrijire propriului copil și să dezvolte o relație armonioasă cu acesta.

În acest context, curtea de apel a apreciat că, interesul primordial al minorului de a beneficia în viitor de îngrijirea și afecțiunea părintească devine prevalent, astfel încât este evident că o reducere a cuantumului pedepsei ar fi de natură a contribui atât la o rapidă integrare socială postexecutorie a apelanților, dar mai ales la reașezarea firească a raporturilor specifice de familie, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar se poate concluziona că prin reducerea pedepsei, funcția de exemplaritate este în măsură să fie atinsă ținând seama de elementele ce caracterizează persoana fiecărui apelant.

III. Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpații

invocând cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.,

Înalta Curte,

analizând hotărârea din perspectiva cazului de casare invocat apreciază ca fiind nefondate recursurile declarate de inculpații P.S. și l.C.M. pentru următoarele considerente:

Deși în fața instanței recurenții inculpați, prin apărători aleși, au precizat ca temei de drept dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., în realitate s-a urmărit reaprecierea de către instanța de recurs a modalității de executare a pedepselor, cazul de casare fiind circumscris vechilor dispoziții ale art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit vechiului text al art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă începând cu 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, incidență în cauză, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, textul anterior menționat a fost modificat de art. 1 pct 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Potrivit art. il din Legea nr. 2/2013, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen. în forma anterioară intrării în vigoare a legii, rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, dar pronunțate anterior intrării în vigoare a legii. în această situație, rezultă că în cazul hotărârilor pronunțate de către instanțele de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, respectiv după 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile cazurilor de casare, astfel cum sunt prevăzute de noua lege.

În speță, se constată că inculpații P.S. și l.C.M. au declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate la data de 1 aprilie 2013, după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât cazurile de casare vor fi analizate în raport de conținutul textelor art. 385

9

C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin art. l din această lege.

Având în vedere natura criticii invocate de către inculpați, anume greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei aplicate de către instanța de apel, rezultă cu evidență că aceasta nu se mai circumscrie cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.S. și l.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 01 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurenților inculpați durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 04 septembrie 2013 și va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 350 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P.S. și l.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 01 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate recurenților inculpați durata reținerii și arestării preventive de la 28 noiembrie 2012 la 04 septembrie 2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 350 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 septembrie 2013.