ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 970/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 970/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 863/ PI din 29 decembrie

2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.F. (fiul lui Ș. și

al C.) pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.

192 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Conform art. 334 C. proc.

pen. a fost schimbată încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C.

pen., în trei infracțiuni de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin.

(2) C. pen.

În temeiul art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., inculpatul a fost

condamnat la două pedepse de câte 400 lei amendă penală (părți civile W.E. și G.C.I.)

și la 300 lei amendă penală (parte civilă G.L.).

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. c) C. pen. s-a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea de

400 lei amendă.

Totodată, s-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen., iar acțiunile

civile formulate au fost respinse.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul și părțile civile

locuiesc în localitatea Utvin, județul Timiș și sunt vecine de stradă. În

cursul lunii octombrie 2002 între părți s-a iscat o situație tensionată

datorită faptului că un câine al părților civile a intrat în curtea

inculpatului și a ucis câteva găini.

La data de 29 octombrie

2002, inculpatul s-a deplasat spre locuința victimelor pentru a discuta cu

privire la repararea prejudiciului și a ajuns în fața porții imobilului lui G.C.

pe care l-a strigat.

Acesta din urmă a ieșit în

stradă și după un scurt dialog cu inculpatul a intrat în curte, s-a înarmat cu

o țeavă și i-a aplicat inculpatului o lovitură în zona pieptului.

În continuare, la fața

locului au venit și celelalte părți civile, respectiv W.E. și G.L. Primul l-a

apucat pe inculpat de păr și l-a tras spre interiorul locuinței, context în

care inculpatul a scos un briceag și a început să aplice lovituri celor trei

părți vătămate, după care a plecat spre locuința sa.

Instanța de fond și-a

însușit varianta susținută de inculpat cu privire la locul incidentului, în

sensul că acesta a avut loc în fața locuinței părților civile și nu în

interiorul curții victimelor, așa cum au susținut acestea în declarațiile date,

iar desfășurarea evenimentului a fost stabilită tot pe baza declarației

inculpatului coroborată cu declarațiile martorilor M.O., C.N. și S.P., fiind

înlăturată varianta părților civile susținută numai de martorul M.I.C.

Referitor la încadrarea

juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului tribunalul a apreciat că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de

omor, ci ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen.

În acest sens, instanța de fond

a constatat că actele medico-legale depuse la dosar ca urmare a incidentului

din data de 29 octombrie 2002 atestă că partea civilă W.E. a prezentat leziuni

care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale iar părțile civile G.L. și G.C. au

prezentat leziuni ce au necesitat câte 7 zile îngrijiri medicale și potrivit

medicilor legiști niciuna dintre leziuni nu a pus în primejdie viața victimei.

Coroborând constatările

medico-legale cu declarațiile martorilor M.O., C.N. și S.P. tribunalul a

concluzionat că intenția inculpatului nu a fost aceea de a ucide, cu atât mai

mult cu cât obiectul folosit de inculpat nu poate fi considerat, în mod

obligatoriu, ca fiind un cuțit cu care poate fi provocată moartea unei persoane.

În sfârșit, prima instanță a

mai reținut că „este greu de crezut că dacă inculpatul ar fi avut intenția de a

le ucide pe părțile vătămate le-ar fi atacat în locuința lor, pe timp de zi și

cu riscul de a se confrunta cu trei persoane”.

Pentru aceste considerente,

tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din trei

tentative la infracțiunea de omor în trei infracțiuni de lovire sau alte

violențe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.

Curtea de Apel Timișoara

prin Decizia penală nr. 111/ A din 21 octombrie 2008 a respins ca nefondate

apelurile declarate de părțile civile G.L., G.C.I. și W.E., a admis apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și, rejudecând, în baza art.

118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului corp delict,

menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Instanța de control judiciar

a reținut că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, fiind

rezultatul interpretării coroborate a întregului material probatoriu

administrat în cele două faze ale procesului penal și din care rezultă

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte

violențe.

Critica parchetului și

părților civile referitoare la încadrarea juridică a faptelor nu a fost

reținută de instanța de apel cu motivarea că leziunile prezentate de părțile

vătămate nu au pus în primejdie viața acestora, loviturile nu au fost aplicate

cu intensitate mare pentru a justifica tentativa la infracțiunea de omor, iar

obiectul folosit de inculpat (un briceag) s-a aflat întâmplător asupra sa, iar

așa cum este prezentat în planșele foto și raportat la modul în care a fost

folosit nu poate fi considerat ca un cuțit apt de a produce moartea.

Referitor la critica adusă

privind reținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a

considerat-o nefondată, întrucât inițial inculpatul a acționat datorită

atacului la care a fost supus din partea victimei G.C., care i-a provocat o

stare de puternică tulburare sau emoție.

Cu privire la infracțiunea

de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., curtea de

apel a constatat că nu s-a făcut dovada pătrunderii fără drept în locuința

victimelor, iar în ceea ce privește cea de a doua modalitate privind refuzul de

părăsire nu a fost reținut dat fiind și raportul de forțe favorabil părților

vătămate precum și depozițiile martorilor.

În ceea ce privește

achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 1

1

din

Legea nr. 61/1991 a fost însușit punctul de vedere al primei instanțe, în

sensul că nu există interdicția purtării unui briceag dotat cu o furculiță și

lingură în afara locuinței.

Având în vedere faptul că

acest bun a aparținut inculpatului și a fost folosit la comiterea infracțiunii

de lovire s-a dispus confiscarea acestuia.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și părțile

civile W.E., G.C.I. și G.L.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și

netemeinicie cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat

în art. 180 alin. (2) C. pen., în loc de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit.

b) C. pen., cu privire la greșita achitare a aceluiași inculpat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 1 pct. 1 din Legea

nr. 61/1991 și referitor la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen., motive de recurs ce se regăsesc în dispozițiile art. 385

9

pct.

17 și 18 C. proc. pen.

Părțile civile au invocat

aceleași motive de recurs și au mai învederat că greșit au fost respinse pretențiile

civile formulate cu ocazia constituirii de parte civilă.

Recursurile sunt fondate

pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

motiv de recurs ce vizează greșita încadrare juridică a faptelor.

În mod necontestat, între inculpat

și părțile civile, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, la data de 29

octombrie 2002 a avut loc un conflict violent, în urma căruia victimele au

suferit leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.

Așa cum rezultă din actele medicale

și certificatele medico-legale depuse la dosar, partea civilă W.E., după ce a

fost agresată la data de 29 octombrie 2002, a fost internată în Spitalul

Județean Timișoara – Secția chirurgie, în perioada 29 – 31 octombrie 2002, cu

diagnosticul „plagă tăiată cervicală posterioară, regiunea parietoccipitală

stângă, prin hetero- agresiune. Totodată, sunt evidențiate plăgi și în alte

zone ale corpului (cervical, pectoral, piramidă nazală, picior)

concluzionându-se că acestea sunt rezultatul loviturilor cu un corp

tăietor-înțepător și corp dur, leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri

medicale, însă viața victimei nu a fost pusă în primejdie.

Cu privire la partea civilă

G.C.I., certificatul medico-legal eliberat de I.M.L. Timișoara atestă că

aceasta a suferit la aceeași dată, 29 octombrie 2002, plăgi în regiunea

maxilară dreapta, 2 plăgi de câte 2,5 cm în zona temporal stânga și

antero-posterior, o plagă verticală care o intersectează pe prima de 3 cm,

toate urmare a unor loviri directe și repetate cu un corp tăietor-înțepător și

au necesitat zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată G.L. a

suferit la rândul ei plăgi la mâna dreaptă produse prin loviri directe cu un

corp tăietor și au necesitat pentru vindecare 7 zile îngrijiri medicale.

Pentru a schimba încadrarea

juridică din tentativă la infracțiunea de omor calificat în aceea de lovire sau

alte violențe, instanța de fond și de apel au avut în vedere exclusiv concluzia

finală a certificatelor medico-legale și anume că, leziunile suferite de

victime au necesitat numai 12, respectiv, 7 zile îngrijiri medicale și, prin

caracterul lor, nu au pus în primejdie viața acestora, fără a ține seama de

celelalte împrejurări semnificative ale cauzei.

Este de observat că,

relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau

ca loviri sau alte violențe sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă,

natura obiectului vulnerant cu care au fost lovite victimele, intensitatea

loviturii și regiunea corpului în care au fost aplicate. Durata îngrijirilor

medicale sau împrejurarea că leziunile au pus sau nu în primejdie viața

victimelor, sunt mai puțin semnificative.

Or, în speță, loviturile

aplicate de inculpat au vizat cu precădere zone vitale ale corpului, respectiv

capul, toracele, abdomenul victimelor, iar intensitatea acestor lovituri a fost

foarte mare din moment ce a fost provocată o rană de 7 cm adâncime în regiunea

cervicală (a se vedea certificatul medico-legal nr. 1907 din 31 octombrie 2002,

eliberat de I.M.L. Timișoara) alături de alte răni de dimensiuni cuprinse între

0,5 și 5 cm. Faptul că partea civilă G.L. a prezentat leziuni localizate numai

la mâna dreaptă nu infirmă concluzia că și în acest caz subzistă tentativa la

infracțiunea de omor, întrucât victima s-a apărat de loviturile aplicate de

inculpat cu același obiect vulnerant cu care au fost lovite și celelalte

victime, lovituri care au vizat, de asemenea zone vitale.

Această concluzie rezultă nu

numai din declarațiile părților vătămate coroborate cu certificatele

medico-legale, dar chiar și din declarațiile inculpatului care a recunoscut că

a lovit la întâmplare, neștiind pe cine a lovit și unde.

Referitor la obiectul

vulnerant folosit de inculpat este eronată motivarea instanței de fond și

preluată de instanța de apel în sensul că briceagul nu poate fi considerat, în

mod obligatoriu, ca fiind un cuțit, atâta vreme cât caracteristicile,

utilizarea și scopul pentru care poate fi folosit un briceag sunt comune cu

cele ale unui cuțit. Mai mult, lama briceagului utilizat de inculpat a fost

suficient de lungă din moment ce a produs leziuni cu o adâncime de 7 cm, fiind aptă

de a leza ireversibil organele interne.

Numai instinctul de apărare

a celor trei victime, care au acționat conjugat pentru autoapărare, coroborate

cu intervenția de specialitate a medicilor chirurgi de la Spitalul Județean

Timișoara, au făcut ca să nu se producă o urmare mai gravă și anume moartea uneia

sau a unora dintre victime.

În raport de aceste

concluzii și pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, prima

instanță trebuia să ia în considerare ca locul unde au fost aplicate

loviturile, intensitatea și urmările acestora, precum și obiectul vulnerant

folosit, duc la concluzia intenției inculpatului de a ucide, rezultatul

neproducându-se din cauze independente de voința sa.

Ca atare, fapta inculpatului

constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art.

20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. și nu infracțiunea de lovire

sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În consecință, se va schimba

încadrarea juridică a faptei din trei infracțiuni de lovire în tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174,

art. 176 lit. b) C. pen., text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la

pedeapsa de 5 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. c) C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C.

pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Din împrejurările comiterii

faptei și a modului de a acționa al inculpatului se poate desprinde concluzia

că în momentul săvârșirii faptei acesta s-a aflat într-o puternică stare de

tulburare întrucât, imediat după declanșarea discuției contradictorii, partea

vătămată G.C. a avut o atitudine de natură a-i produce o atingere gravă demnității

inculpatului, iar prezența ulterioară a celorlalte părți civile și reacția lor

violentă au fost de natură să declanșeze o puternică tulburare sub impulsul căreia

inculpatul a acționat.

Pe de altă parte,

recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată

și deci lăsată la aprecierea acesteia.

În aprecierea unor

împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de

pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul

condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la elementele de

circumstanțiere privitoare la persoana făptuitorului, aspecte în raport de care

se va face și aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen.

recurs ce vizează greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Pentru a dispune achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., prima

instanță și-a însușit varianta prezentată de inculpat cu privire la derularea

incidentului și declarațiile martorilor C.N. și S.P., ignorând celelalte

mijloace de probă administrate.

Astfel, procesul verbal de

cercetare la fața locului, încheiat la data de 29 octombrie 2002, la orele

9,30, imediat după conflict, atestă că pe culoarul de acces din dreptul unei

intrări mici s-au observat urme de sânge, fire de păr și un nasture, urmele de

sânge ducând până la ușa imobilului. Tot în interiorul curții, în apropierea

unei porți, a mai fost găsită o cârpă cu o pată de sânge.

Acest mijloc de probă

obiectiv se coroborează cu declarațiile părților vătămate, cu planșele foto

executate și cu declarațiile martorilor M.C. și B.N., probe din care rezultă că

incidentul a avut loc în curtea părților civile și nu în stradă, așa cum a

pretins inculpatul și cum a reținut instanța de fond.

Această infracțiune s-a

consumat în ambele modalități prevăzute de lege, atât prin pătrunderea fără

drept în domiciliul părților civile, cât și prin refuzul inculpatului de a

părăsi locuința la cererea acestora, în special la solicitarea lui G.C.

În consecință, inculpatul se

face vinovat și de comiterea acestei infracțiuni, urmând a fi condamnat la 1 an

închisoare, în baza art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

c) C. pen., la dozarea pedepsei fiind avute în vedere criteriile prevăzute în art.

72 C. pen.

Cu privire la infracțiunea

prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanța de fond

corect a constatat că fapta de a purta un briceag (aflat întâmplător asupra

inculpatului cu ocazia efectuării unor lucrări la instalația electrică) nu

întrunește latura obiectivă a infracțiunii imputate, motiv pentru care

justificat s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) coroborat cu art.

10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la motivul de

recurs formulat pe latură civilă.

Toate părțile vătămate s-au

constituit părți civile încă din faza de urmărire penală, pretențiile acestora

fiind ulterior detaliate (a se vedea filele 35-41 din dosarul instanței de

fond).

Potrivit art. 313 din Legea nr.

95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006

„persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund

potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de

servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de existența

medicală acordată.

Tratamentul medical de care

a beneficiat partea vătămată W.E. (internată în Spitalul Clinic de Urgență

Timișoara, în perioada 29 octombrie 2002 – 31 octombrie 2002) a fost de 144,17

lei potrivit decontului de cheltuieli. Ca atare, inculpatul va fi obligat la

plata a 1/2 din această sumă, urmare a reținerii circumstanței atenuante a

provocării.

Totodată, inculpatul va fi

obligat și la plata unor daune morale către părțile civile, justificate prin

suferințele fizice la care acestea au fost expuse, prin prejudiciu estetic

cauzat victimei G.C.I. (tăiat la cap, pe față, urmele fiind vizibile o perioadă

îndelungată) și prin prejudiciu social cauzat părții civile W.E., acesta

datorită leziunilor profunde din zona toracelui nu a mai putut face eforturi

fizice timp de câteva luni. În raport de aceste criterii, se apreciază că

obligarea inculpatului la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de daune morale

către cele trei părți civile este suficientă pentru repararea prejudiciului

moral suferit de victime.

În concluzie, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și părțile civile

sunt fondate și vor fi admise, se vor casa hotărârile atacate numai cu privire

la încadrarea juridică a infracțiunii de lovire, la greșita achitare a

inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu cât și cu privire la

soluționarea laturii civile, în sensul considerentelor expuse.

Celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate vor fi menținute.

Onorariul apărătorului din

oficiu se va plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și părțile civile W.E., G.C.I.

și G.L. împotriva Deciziei penale nr. 111/ A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul D.F.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 863/PI din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Timiș, numai cu

privire la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de lovire sau alte

violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., la greșita achitare a

inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin.

(2) C. pen., cât și cu privire la soluționarea laturii civile.

În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din 3 trei infracțiuni de lovire sau

alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., în tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 rap. la art.

174, art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și

art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe același

inculpat la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai

grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 -

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Obligă pe inculpat la plata

sumei de câte 1000 lei cu titlu de daune morale către părțile civile W.E., G.C.I.

și G.L. și la 72,08 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean

Timișoara.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în suma de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales,

se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2010.