ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2219/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 970 din 15 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și de părțile civile W.E., G.C.I. și G.L. împotriva deciziei penale

nr. 111/A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

privind pe inculpatul D.F., s-a dispus casarea acestei decizii și a sentinței

penale nr. 863/PI din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și infracțiunea de lovire sau alte violențe

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., la greșita achitare a inculpatului

pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen., cât și cu privire la soluționarea laturii civile.

Rejudecând, s-a dispus,

în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din

trei infracțiuni prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., în tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art.

174, art. 176 lit. b) C. pen. și în baza acestui text, cu aplicarea art. 73

lit. b), art. 74 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul

D.F la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 192 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. inculpatul

a fost condamnat la 1 an închisoare.

Conform art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul a fost

obligat la plata sumei de câte 1000 lei daune morale către părțile civile W.E.,

G.C.I. și G.L. și la 72,08 lei despăgubiri civile către Spitalul Județean

Timișoara.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Pentru a decide

astfel instanța de recurs, primind criticile din recursurile declarate de

procuror și de părțile civile a constatat că dispozițiile de schimbare a

încadrării juridice data faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. în trei infracțiuni

de lovire prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. și cea de achitare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., precum și neacordarea

daunelor morale pentru părțile civile sunt greșite.

Astfel, s-a reținut

că, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, la 29 octombrie 2002 între părți a

avut loc un conflict violent, în urma căruia părțile vătămate au suferit

leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată W.E.

a fost internată la Spitalul Județean Timișoara Secția chirurgie cu

diagnosticul „plagă tăiată cervicală posterioară, regiunea parietooccipitală

stânga, prin heteroagresiune” și plăgi în alte zone ale capului (cervicală,

parietală, în zona feței – piramida nazală și la membrele inferioare) produse

cu un corp tăietor înțepător, stabilindu-se conform actului medico – legal din

dosar că victima a avut nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale, fără ca viața

să îi fie pusă în primejdie.

Referitor la partea

vătămată G.C.I. s-a constatat că ea a suferit plăgi în regiunea maxilară

dreaptă, două plăgi de câte 2,5 cm. În zona temporal stânga și antero

posterior, o plagă verticală care o intersectează pe prima, de 3 cm., toate urmare a unor lovituri directe și repetate cu corp tăietor înțepător.

Privitor la partea

vătămată G.L. s-a constatat că ea a suferit plăgi la mâna dreaptă produse prin

loviri directe cu corp tăietor, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7 zile

de îngrijiri medicale.

Având în vedere că

loviturile au vizat zone vitale ale corpului victimelor, respectiv capul,

toracele, abdomenul, iar intensitatea loviturilor a fost foarte mare, una

dintre răni în regiunea cervicală având o adâncime de 7 cm, că aceste lovituri au fost aplicate cu un briceag având lama suficient de lungă pentru a

produce leziunea cu adâncimea arătată, instanța de recurs a concluzionat că pe

plan subiectiv inculpatul a acționat cu intenția de ucidere a victimelor și că

acest rezultat s-a produs din motive independente de voința sa.

Totodată, s-a

constatat că, în momentul declanșării agresiunii, inculpatul se afla într-o

puternică stare de tulburare, după declanșarea discuției cu partea vătămată G.C.,

iar apariția celorlalte două părți vătămate și reacția lor violentă a

simplificat starea de tulburare.

Având în vedere că

locul incidentului a fost în curtea părților vătămate, unde inculpatul a intrat

înarmat, deținând un briceag și a refuzat să părăsească acea curte, instanța de

recurs a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. în ambele modalități.

Sub aspectul laturii

civile s-a considerat că părțile vătămate, urmare agresiunii inculpatului, sunt

îndreptățite la acordarea daunelor morale de câtre 1000 lei, echivalent al

prejudiciului estetic și al suferințelor la care acestea au fost expuse.

În contra acestei

decizii, inculpatul D.F. a formulat la 16 martie 2010 contestația în anulare în

baza art. 386 lit. e) C. proc. pen. susținând că hotărârea instanței de recurs

este greșită sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 385

14

alin.

(1) și art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Examinând cererea de

contestație în baza art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că

aceasta nu este admisibilă.

dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare când la judecata recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1).

Pe de altă parte,

conform textelor menționate, ascultarea este obligatorie când inculpatul

prezent, nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel precum și atunci când

aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

actelor dosarului se constată că inculpatul a fost ascultat cu privire la

faptele pentru care a fost trimis în judecată atât la instanța de fond (fila 56

dosar tribunal), cât și la cea de apel (fila 54 dosar) – el formulându-și

apărări în legătură cu infracțiunile imputate și cerând schimbarea încadrării

juridice din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. cu cea de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (3) C. pen. – trei fapte, cerere încuviințată de

instanță.

La fel inculpatul a

fost ascultat și și-a formulat apărarea și în legătură cu infracțiunea

prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. în sensul că incidentul nu a avut loc

în contra părții vătămate ci în afara ei, în stradă.

evocate ascultarea inculpatului este obligatorie și când împotriva lui nu s-a

formulat o soluție de condamnare.

Aceasta înseamnă că

instanțele anterioare să fi pronunțate anterior achitarea pentru toate faptele

deduse judecății iar în calea de atac a recursului să fie pronunțată pentru

prima dată o soluție de condamnare pentru respectivele fapte.

Or, în cauză,

inculpatul a fost condamnat pentru agresiunea săvârșită asupra celor trei

victime, în curtea acestora, iar instanța de recurs a corectat soluțiile anterioare,

procedând la schimbarea încadrării juridice conform celor ce preced, reținând

și săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În această situație,

potrivit textelor legale arătate, instanța de recurs nu era obligată să

procedeze la ascultarea inculpatului, în condițiile în care împotriva acesteia

s-a pronunțat soluția de condamnare pentru una dintre fapte.

(2) C. proc. pen., cererea de contestație poate fi admisă în principiu dacă

este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul invocat este din cele

prevăzute în art. 386 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă

dovezi care sunt în dosar.

Deși primele două

codiții sunt îndeplinite, în legătură cu a treia condiție, în cauză nu sunt

întrunite cerințele de admisibilitate, în absența obligației de ascultare a

inculpatului.

Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

contestatorul D.F., cu obligarea acestuia potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul D.F. împotriva deciziei nr. 970 din 15

martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2010.