ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2009

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 179/S din 6 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 2819/62/2006 a fost admisă în baza art. 522/1 C. proc. pen. cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul N.G.O. și în consecință a fost anulată sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov prin care s-a dispus condamnarea inculpatului N.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare, definitivă prin decizia penală nr. 42/2002 a Curții de Apel Brașov și decizia penală nr. 2835/2002 a Curții Supreme de Justiție precum și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 382/2002 emis de Tribunalul Brașov dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului N.G.O.

dacă nu este arestat în altă cauză. Rejudecând cauza: S-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală - 2 fapte, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.G.O. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav și 5 ani interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 11 ianuarie 2006 la 06 aprilie 2007. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., s-a încetat procesul penal privind pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. - parte vătămată V.I. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus față de inculpatul N.G.O. măsura obligării de a nu părăsi localitatea Codlea fără încuviințarea instanței, măsurile de supraveghere fiind încredințate poliției orașului Codlea, județ Brașov. În baza art. 145/1, art. 145 C. proc. pen. pe durata măsurii preventive inculpatul este obligat: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la Poliția Codlea, organ desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu schimbe domiciliul fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; În baza art. 145/1, art. 145 alin. (1/2) C. proc.

pen., a impus inculpatului ca pe durata măsurii preventive de a nu părăsi localitatea să nu intre în legătură cu părțile vătămate și să nu se afle în locuința părților vătămate. S-a atras atenția inculpatului că încălcarea cu rea credință a dispozițiilor de supraveghere atrag înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive. Copie de pe sentință s-a comunicat inculpatului, Poliției Codlea, organelor jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, IPJ Brașov. În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, către partea vătămată T.Z. a toporului folosit la comiterea infracțiunii, obiect aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatului N.O.G. la plata pretențiilor civile după cum urmează: - 465,88 lei către partea civilă Spitalul Județean Brașov, cu titlu de cheltuieli spitalizare; - 1.000 lei către partea vătămată V.I., cu titlu de daune morale. S-a luat act că partea vătămată T.Z. nu a formulat pretenții civile, în baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 935 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov, s-a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului N.G.O.

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 217 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., s-a computat din durata pedepsei aplicate perioada reținerii de 24 ore din data de 15 august 1999. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la următoarele sume: câte 10.000.000 lei ROL către părțile civile V.I. și T.Z. cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor; suma de 4.658.792 lei ROL către partea civilă Spitalul Județean Brașov cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.970.000 lei ROL cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut în esență faptul că la data de 14 august 1999 inculpatul N.G.O. a efectuat un schimb de valută cu partea vătămată T.Z., iar în dimineața zilei de 15 august 1999 observând faptul că primise o bancnotă falsă de la partea vătămată, s-a deplasat la locuința acesteia din Codlea înarmat cu un topor, a spart ușa de acces în domiciliul părții vătămate V.I.

și a lovit cu toporul pe V.I. și T.Z., cauzându-le vătămări corporale. Potrivit art. 522/1 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului; dispozițiile art. 405-408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător. Instanța a procedat inițial la verificarea condițiilor esențiale prevăzute în art. 522/1 C. proc. pen., constatând faptul că inculpatul N.G.O. a fost condamnat și judecat în lipsă; totodată s-a constatat că inculpatul a fost extrădat în vederea executării pedepsei dispuse prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov, sentință definitivă.

În același timp s-a reținut că în cursul anului 2003 s-a solicitat extrădarea condamnatului N.G.O. în vederea executării aceleiași pedepse dispuse prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov, extrădare care nu a mai avut loc urmare a neîndeplinirii tuturor formalităților prevăzute de lege. Pentru a verifica cererea inculpatului instanța a procedat la ascultarea acestuia, urmare căreia s-a impus readministrarea probatoriului pentru verificarea celor susținute. Examinând cauza, urmare a analizării probatoriului, tribunalul a constatat următoarele: În seara zilei de 14 august 1999 inculpatul N.G.O. se afla în discoteca Paradise din localitatea Codlea, unde lucra în calitate de om de ordine.

În timpul serviciului a fost contactat de martorul M.H. care l-a întrebat dacă este de acord să schimbe o sumă de bani. Inculpatul fiind de acord, s-a deplasat la masa la care stăteau frații T.Z. și T.E. primind de la aceștia suma de 100 mărci germane și plătind în schimb suma de 800.000 lei vechi. După terminarea programului de lucru, în aceeași noapte, inculpatul s-a deplasat la o discotecă în Poiana Brașov, însoțit de martorii O.M. și M.A. Spre dimineață toți trei au revenit în Brașov unde inculpatul N. a încercat să schimbe bancnota de 100 mărci germane; cu acest prilej a fost informat de persoana care intenționa să-i schimbe bancnota că instrumentul de plată era fals. Situația creată a deranjat pe inculpat motiv pentru care, însoțit de cei doi martori – O. și M., a plecat cu un taxi în localitatea Codlea pentru a solicita fraților T. suma de 800.000 lei plătită pentru schimbul efectuat cu o seară înainte.

În apropierea imobilului în care locuiau frații Z., inculpatul a coborât din taxi-ul cu care venise și s-a deplasat la locuința martorului M.H. pentru a-i cere acestuia să-i arate unde locuiesc persoanele căutate. Intimidate de amenințările inculpatului, martorul M.H. l-a condus pe inculpat la locuința părților civile. Împreună cu inculpatul s-a deplasat la imobilul în care locuiesc părțile civile și martorul M.A. care însă a rămas în scara blocului. Inculpatul a urcat la palierul pe care se afla situat locuința părților civile și a bătut în ușă cu pumnii cerând ca T.Z. să iasă din casă. Deranjul făcut de inculpat care lovea ușa părților vătămate a făcut ca pe palier să se strângă câțiva vecini.

În timp ce lovea în ușă, inculpatul striga ca T.Z. să iasă din casă. Datorită scandalului produs, la ușa de intrare în imobil a apărut partea vătămată T.Z. care pentru intimidare a luat un topor pe care îl ținea lângă ușă; în urma părții vătămate T.Z. au ieșit mama și soția acestuia. În aceste împrejurări inculpatul și partea vătămată T.Z. s-au îmbrâncit și lovit reciproc, situație în care inculpatul - care potrivit spuselor sale a făcut sport de performanță, a luat din mâna părții vătămate toporul; situația creată a determinat partea vătămată să se refugieze în apartamentul său împreună cu mama și soția sa, iar inculpatul a început să lovească în ușa de acces cu toporul pentru a determina părțile vătămate să iasă din locuință.

Întrucât acțiunile inculpatului continuau, partea vătămată T.Z. a deschis ușa apartamentului și pentru câteva momente atât acesta cât și inculpatul și-au adresat injurii reciproce; iritat de discuțiile avute inculpatul a ridicat toporul și l-a direcționat spre partea vătămată V.I., aflată în fața părții vătămate T.Z., lovind în zona capului ambele părți vătămate. Imediat după lovirea părților vătămate inculpatul a fugit pe scările ce asigurau accesul în palierul blocului, fiind urmărit de rudele părților vătămate; în scara blocului, la intrare, s-a întâlnit cu martorul M.A. și împreună s-au deplasat la organele de poliție pentru a relata evenimentele. Tribunalul a constatat că starea de fapt reținută mai sus diferă de cea constatată de prima instanță, care a consemnat că inculpatul a venit la locuința părților vătămate înarmat cu un topor.

Declarațiile părții vătămate T.Z. și ale inculpatului au înlăturat contradicțiile referitoare la proprietatea toporului. În ceea ce privește infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., s-a constatat că potrivit declarațiilor părții vătămate T.Z., părțile s-ar fi împăcat. Procedând la rejudecarea cauzei, tribunalul a apreciat că poate adopta oricare dintre soluțiile prevăzute de Codul penal, putând dispune condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Rejudecarea presupune soluționarea din nou a cauzei, fiind posibilă și împăcarea părților. S-a constatat însă că fapta de distrugere a avut loc la data de 15 august 1999 pentru care s-a împlinit termenul de prescripție la data de 15 februarie 2007, sens în care s-a făcut aplicarea art. 10 lit. g) C. proc.

pen., nemaifiind posibilă condamnarea inculpatului sau încetarea procesului penal pentru această faptă. Chiar dacă inculpatul a suferit deja o condamnare, soluționând din nou cauza, nu se poate proceda la rejudecarea parțială a acesteia. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul N.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice. În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul a arătat în esență că hotărârea apelată este nelegală sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. în raport de infracțiunea prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.

reținută în sarcina inculpatului întrucât în condițiile în care inculpatul N.G.O. a fost deja judecat și condamnat prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov nu mai sunt incidente în cauză dispozițiile privind prescripția răspunderii penale, deoarece după momentul pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare nu mai are loc curgerea timpului în favoarea prescrierii răspunderii penale, în cazul dat stabilindu-se în mod greșit că acesta s-ar fi împlinit la data de 15 februarie 2007. Dacă s-ar admite o astfel de ipoteză s-ar ajunge în situația inadmisibilă ca toate persoanele condamnate în lipsă care în mod voit s-au sustras urmăririi penale și judecății să aibă posibilitatea, după calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale să solicite rejudecarea lor și aplicarea față de ei a dispozițiilor art. 10 lit. g). C. proc.

pen. În ceea ce privește netemeinicia sentinței penale nr. 179 din 6 aprilie 2007 a Tribunalului Brașov, parchetul a arătat în esență că pedeapsa aplicată inculpatului N.G. este neîndestulătoare sub aspectul cuantumului, nefiind dozată corespunzător prin prisma circumstanțelor reale ale comiterii faptelor, a gradului înalt de pericol social al acestora și a circumstanțelor personale ale inculpatului.

În ședința publică din data de 3 septembrie 2008 Parchetul, prin procurorul de ședință, a suplimentat motivele de apel solicitând înlăturarea din cuprinsul pedepsei complementare și a celei accesorii aplicate de prima instanță a interzicerii dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a, întrucât interzicerea acestui drept nu este justificată prin prisma naturii infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul Inculpatul a arătat în esență în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greșit prima instanță nu a reținut în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

respectiv comiterea faptei în stare de provocare întrucât din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă indubitabil că inculpatul s-a aflat într-o astfel de stare, săvârșind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produse prin violență și amenințare cu violența, sens în care se impune reținerea în favoarea sa a acestei circumstanțe atenuante legale și aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat. Analizând apelurile formulate de către Parchet și inculpat pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate.

Prima instanță a procedat corect stabilind că în speță sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 522/1 C. proc. pen. privind rejudecarea inculpatului N.O. - persoană extrădată - judecat și condamnat în lipsă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. și respectiv art. 217 alin. (1) C. pen. și pe cale de consecință a dispus în mod judicios anularea sentinței penale nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov și a mandatului de executare emis în baza sentinței penale menționate. Rejudecând cauza, instanța de fond a readministrat întreg probatoriul cu respectarea tuturor drepturilor procesuale recunoscute de lege părților, a analizat și a coroborat materialul probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât și în cea a cercetării judecătorești și a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corecta.

În raport de starea de fapt stabilită instanța de fond a dat o corectă încadrare juridică faptelor reținând în mod temeinic că inculpatul N.O.G. se face vinovat de comiterea infracțiunii de distrugere sau alte violențe prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.; ambele infracțiuni au fost comise de inculpat cu intenție. Prima instanță a arătat în mod judicios în considerentele sentinței pronunțate care sunt motivele pentru care în speță nu poate fi reținută circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

respectiv comiterea faptei în stare de provocare, considerente care sunt aplicabile și după ce instanța de apel a procedat la reaudierea inculpatului și a ambelor părți vătămate; deși partea vătămată a încercat în cursul rejudecării procesului - atât la instanța de fond cât și în apel - să acrediteze ideea că la momentul incidentului era o persoană mai agresivă și cunoscută în societate cu un comportament violent, împrejurare care a condus la amplificarea conflictului dintre el și inculpat, în speță nu s-a dovedit că la momentul la care inculpatul a desfășurat activitatea infracțională se afla sub imperiul unei puternice stări de tulburare sau emoție determinate de o provocare din partea părților vătămate produse prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă; momentul lovirii părților vătămate este distanțat în timp de cel în care inculpatul a aflat că bancnota de 100 mărci germane este falsă și oricum o asemenea împrejurare, chiar dacă ar fi considerată „acțiune ilicită", nu îmbracă o formă gravă și nu este în măsură să provoace o tulburare atât de profundă sau o emoție atât de puternică care să justifice activitatea infracțională desfășurată de inculpat.

Nici împrejurarea că partea vătămată T.Z. a încercat să intimideze inculpatul scoțând din propriul său imobil un topor și răspunzându-i inculpatului cu aceeași agresivitate verbală pe care a folosit-o și inculpatul, nu poate fi apreciată „provocare” a inculpatului întrucât nu partea vătămată s-a deplasat la ușa inculpatului provocând scandal și amenințând cu acte de violență ci inculpatul - care, din moment ce s-a deplasat la ușa părții vătămate provocând scandal nu pare să fi fost impresionat de „faima” de „persoană violentă” pe care pretinde partea vătămată că o avea la acel moment, ba mai mult, potrivit propriilor declarații inculpatul a făcut sport de performanță ceea ce îi conferea o superioritate într-o eventuală confruntare - a procedat în acest fel, deci el a fost inițiatorul scandalului; pe altă parte nu rezultă că partea vătămată T.Z.

ar fi intenționat să folosească în vreun fel acest topor, să lovească cu el, sau că ar fi ridicat toporul sau l-ar fi îndreptat în direcția inculpatului; oricum după momentul deposedării părții vătămate T.Z. de topor și refugierea acestuia din urmă în propriul imobil apare nejustificată escaladarea violenței la care a recurs inculpatul. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate inculpatului N.O.G. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., instanța de apel a constatat că au fost avute în vedere în procesul de individualizare judiciară toate criteriile prev. de art. 72 C. pen.

iar cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen. În speță nu se impune nici majorarea și nici reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere circumstanțele reale în care infracțiunea a fost comisă, numărul victimelor, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului și stăruința depusă de inculpat și familia acestuia pentru a despăgubi partea vătămată T.Z. cu care s-a împăcat sub aspectul laturii civile. Cu toate acestea, sub aspectul întinderii pedepsei complementare și a celei accesorii aplicate inculpatului N.G.O.

instanța de apel a apreciat că apare nejustificată interzicerea față de inculpat a dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza a I-a întrucât natura juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului nu motivează interzicerea acestui drept, iar instanța de fond nu a menționat în considerentele sentinței atacate care este raționamentul pentru care inculpatul este nedemn să exercite acest drept. În ceea ce privește soluția primei instanțe de încetare a procesului penal față de inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., în mod corect a apreciat prima instanță că în speță a intervenit prescripția răspunderii penale relativ la această infracțiune; Împrejurarea că inculpatul N.O.G.

a fost inițial condamnat prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov pentru această infracțiune apare nerelevantă câtă vreme instanța de fond, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru rejudecarea inculpatului conform art. 522/1 C. proc. pen., a anulat această hotărâre procedând la rejudecarea integrală a cauzei; hotărârea de condamnare a inculpatului pentru această infracțiune a avut consecința întreruperii cursului prescripției conform art. 123 C. pen. însă în speță, constatând că s-a împlinit termenul de prescripție specială stabilit conform art. 124 raportat la art. 122 lit. e) C. pen., instanța de fond nu putea decât să constate acest aspect și să dispună încetarea procesului penal; această cauză de încetare a procesului penal prevalează celei prevăzute de art. 10 lit. h) C. proc.

pen. situație în raport cu care critica adusă de parchet sentinței penale atacate, sub acest aspect apare ca nefondată. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 80/AP din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul N.G.O. împotriva sentinței penale nr. 179/S din 6 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 2819/62/2006 pe care a desființat-o sub aspectul conținutului pedepsei complementare și a celei accesorii aplicate inculpatului N.G.O.

Rejudecând în aceste limite: În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită de prima instanță, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

(dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat). A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate. A menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul N.G.O. prin hotărârea atacată precum și obligațiile impuse acestuia pe durata acestei măsuri. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul N.G.O. Prin motivele de recurs Parchetul a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv: 1. În mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc.

pen., în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. proc. pen., motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 16 C. proc. pen. 2. În mod nejustificat, instanțele de judecată au aplicat inculpatului ( cu prilejul rejudecării cauzei în baza art. 522 1 C. proc. pen.) o pedeapsă mai mică decât cea apreciată în primul ciclu procesual de către instanțele de judecată, ca fiind legală și temeinică, motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul N.G.O. a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: 1. Instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor deosebit de grav în două infracțiuni de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. 2. În mod greșit a fost reținută în sarcina sa săvârșire4a infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) – art. 176 lit. b) C. pen., încadrarea juridică corectă constituind-o două infracțiuni prevăzute de art. 182 C. pen., în condițiile în care nu a intenționat să suprime viața părților vătămate. Motivul de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. 3. Pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (a fost atacat cu un topor) și circumstanțele sale personale (a avut o atitudine sinceră, nu a mai săvârșit alte infracțiuni), motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte, examinând hotărârea instanței de apel sub motivele invocate, constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. În cauză, se constată că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra cererii formulate de inculpatul N.G.O. referitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptei dintr-o tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) –art. 176 lit. b) C. pen., în două infracțiuni de vătămare corporală, prevăzute de art. 181 C. pen., sau, două infracțiuni de vătămare corporală gravă, prevăzute de art. 182 C. pen., cu consecința reindividualizării pedepselor. Inculpatul a depus motivele de apel formulate în scris în care apare solicitarea de schimbarea a încadrării juridice, întemeiată pe dispozițiile art. 334 C. proc.

pen., motive aflate la filele 49-51 dosar Curtea de Apel Brașov, susținând în esență, că nu a avut intenția de a suprima viața părții vătămate. Cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei a fost susținută de apărătorul ales al inculpatului cu prilejul dezbaterilor în fond a apelurilor declarate, care au avut loc în ședința din 3 septembrie 2008 (fila 137 dosar instanță apel). Cum în cauză instanța de apel nu a examinat motivul principal de apel invocat de inculpatul N.G.O. (schimbarea încadrării juridice dată faptei), ci doar motivul subsidiar [greșita individualizare a pedepsei ca urmare a nereținerii circumstanțelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.], decizia atacată cu recurs este afectată de cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., constând în omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului. Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite cele două condiții ale cazului de casare menționat. Astfel, prin omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice Înalta Curte apreciază că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, în sens larg, fiindu-i lezate interesele legitime în proces, ceea ce echivalează, practic, cu o nesoluționare a fondului cauzei cu care a fost investită instanța de apel.

Cu privire la cea de a doua cerință a textului respectiv ca omisiunea să influențeze soluția procesului, Înalta Curte constată că există posibilitatea (dacă nu ar fi existat această omisiune) să se pronunțe o altă soluție, decât cea care a fost pronunțată, cu consecințe nu numai asupra încadrării juridice, dar și asupra stabilirii pedepsei, date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă. În consecință, având în vedere că instanța de apel a încălcat prevederile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. care prevede obligativitatea pronunțării asupra tuturor motivelor de apel invocate, Înalta Curte constată că decizia atacată este supusă casării, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte reține că recursul inculpatului se află într-o strânsă legătură cu recursul parchetului, motivele de recurs invocate fiind în interacțiune directă, cu posibilitatea ca acestea să influențeze soluționarea fiecărei căi de atac, Înalta Curte, va admite, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., atât recursul formulat de inculpat, cât și cel formulat de Parchet și va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate. Având în vedere considerentele expuse și în raport de omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate, apare ca lipsită de utilitate analiza celorlalte motive de recurs de către instanțe, motive care însă vor fi analizate cu prilejul rejudecării.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul N.G.O. Casează decizia penală nr. 80 din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor formulate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.