ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor penale de

față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 179/S din 6 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în

dosarul penal nr. 2819/62/2006 a fost admisă în baza art. 522/1 C. proc. pen. cererea

de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul

N.G.O.

și

în consecință a fost anulată sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov

prin care s-a dispus condamnarea inculpatului N.G. la pedeapsa de 10 ani

închisoare, definitivă prin decizia penală nr. 42/2002 a Curții de Apel Brașov

și decizia penală nr. 2835/2002 a Curții Supreme de Justiție precum și mandatul

de executare a pedepsei închisorii nr. 382/2002 emis de Tribunalul Brașov

dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului N.G.O. dacă nu este

arestat în altă cauză.

Rejudecând cauza:

S-a respins cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă

la omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit.

b) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală - 2 fapte, prev. de art. 181 alin.

(1) C. pen.

În baza art. 20

raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.G.O.

la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de

tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav și 5 ani interzicerea

dreptului prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 11 ianuarie 2006

la 06 aprilie 2007.

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal

privind pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev.

de art. 217 alin. (1) C. pen. - parte vătămată V.I.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a dispus față de inculpatul N.G.O. măsura obligării de a nu

părăsi localitatea Codlea fără încuviințarea instanței, măsurile de

supraveghere fiind încredințate poliției orașului Codlea, județ Brașov.

În baza art. 145/1, art.

145 C. proc. pen. pe durata măsurii preventive inculpatul este obligat:

- să se prezinte la

instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la

Poliția Codlea, organ desemnat cu supravegherea sa, conform programului de

supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe

domiciliul fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

În baza art. 145/1, art.

145 alin. (1/2) C. proc. pen., a impus inculpatului ca pe durata măsurii

preventive de a nu părăsi localitatea să nu intre în legătură cu părțile

vătămate și să nu se afle în locuința părților vătămate.

S-a atras atenția

inculpatului că încălcarea cu rea credință a dispozițiilor de supraveghere

atrag înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura

arestării preventive.

Copie de pe sentință s-a comunicat

inculpatului, Poliției Codlea, organelor jandarmeriei, poliției comunitare,

organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, IPJ

Brașov.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus

restituirea la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, către partea

vătămată T.Z. a toporului folosit la comiterea infracțiunii, obiect aflat la

Camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov.

În baza art. 346 C.

proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatului N.O.G.

la plata pretențiilor civile după cum urmează:

- 465,88 lei către

partea civilă Spitalul Județean Brașov, cu titlu de cheltuieli spitalizare;

- 1.000 lei către

partea vătămată V.I., cu titlu de daune morale.

S-a luat act că

partea vătămată T.Z. nu a formulat pretenții civile, în baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 935 lei cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală

nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov, s-a dispus în baza art. 20 raportat la art.

174, art. 176 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului N.G.O. pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 217 alin.

(1) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-b) C. pen. pe o perioadă

de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat din

durata pedepsei aplicate perioada reținerii de 24 ore din data de 15 august

1999.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 C. pen.

În baza art. 346 C.

proc. pen., art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la următoarele

sume: câte 10.000.000 lei ROL către părțile civile V.I. și T.Z. cu titlu de

daune morale și a respins restul pretențiilor; suma de 4.658.792 lei ROL către

partea civilă Spitalul Județean Brașov cu titlu de despăgubiri civile.

În baza

art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de

3.970.000 lei ROL cheltuieli judiciare.

Pentru

a dispune astfel, instanța de fond a reținut în esență faptul că la data de 14

august 1999 inculpatul N.G.O. a efectuat un schimb de valută cu partea vătămată

T.Z., iar în dimineața zilei de 15 august 1999 observând faptul că primise o

bancnotă falsă de la partea vătămată, s-a deplasat la locuința acesteia din

Codlea înarmat cu un topor, a spart ușa de acces în domiciliul părții vătămate V.I.

și a lovit cu toporul pe V.I. și T.Z., cauzându-le vătămări corporale.

Potrivit

art. 522/1 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane

judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța

care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului; dispozițiile art. 405-408

C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

Instanța a procedat inițial la verificarea

condițiilor esențiale prevăzute în art. 522/1 C. proc. pen., constatând faptul

că inculpatul N.G.O. a fost condamnat și judecat în lipsă; totodată s-a

constatat că inculpatul a fost extrădat în vederea executării pedepsei dispuse

prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov, sentință definitivă.

În același timp s-a

reținut că în cursul anului 2003 s-a solicitat extrădarea condamnatului N.G.O.

în vederea executării aceleiași pedepse dispuse prin sentința penală nr. 278/2001

a Tribunalului Brașov, extrădare care nu a mai avut loc urmare a neîndeplinirii

tuturor formalităților prevăzute de lege.

Pentru a verifica

cererea inculpatului instanța a procedat la ascultarea acestuia, urmare căreia

s-a impus readministrarea probatoriului pentru verificarea celor susținute.

Examinând cauza,

urmare a analizării probatoriului, tribunalul a constatat următoarele:

În seara zilei de 14

august 1999 inculpatul N.G.O. se afla în discoteca Paradise din localitatea

Codlea, unde lucra în calitate de om de ordine. În timpul serviciului a fost

contactat de martorul M.H. care l-a întrebat dacă este de acord să schimbe o

sumă de bani. Inculpatul fiind de acord, s-a deplasat la masa la care stăteau

frații T.Z. și T.E. primind de la aceștia suma de 100 mărci germane și plătind

în schimb suma de 800.000 lei vechi.

După terminarea

programului de lucru, în aceeași noapte, inculpatul s-a deplasat la o discotecă

în Poiana Brașov, însoțit de martorii O.M. și M.A. Spre dimineață toți trei au

revenit în Brașov unde inculpatul N. a încercat să schimbe bancnota de 100 mărci

germane; cu acest prilej a fost informat de persoana care intenționa să-i

schimbe bancnota că instrumentul de plată era fals.

Situația creată a

deranjat pe inculpat motiv pentru care, însoțit de cei doi martori – O. și M.,

a plecat cu un taxi în localitatea Codlea pentru a solicita fraților T. suma de

800.000 lei plătită pentru schimbul efectuat cu o seară înainte.

În apropierea

imobilului în care locuiau frații Z., inculpatul a coborât din taxi-ul cu care

venise și s-a deplasat la locuința martorului M.H. pentru a-i cere acestuia

să-i arate unde locuiesc persoanele căutate. Intimidate de amenințările

inculpatului, martorul M.H. l-a condus pe inculpat la locuința părților civile.

Împreună cu inculpatul s-a deplasat la imobilul în care locuiesc părțile civile

și martorul M.A. care însă a rămas în scara blocului. Inculpatul a urcat la

palierul pe care se afla situat locuința părților civile și a bătut în ușă cu

pumnii cerând ca T.Z. să iasă din casă. Deranjul făcut de inculpat care lovea

ușa părților vătămate a făcut ca pe palier să se strângă câțiva vecini. În timp

ce lovea în ușă, inculpatul striga ca T.Z. să iasă din casă. Datorită

scandalului produs, la ușa de intrare în imobil a apărut partea vătămată T.Z.

care pentru intimidare a luat un topor pe care îl ținea lângă ușă; în urma

părții vătămate T.Z. au ieșit mama și soția acestuia.

În aceste împrejurări

inculpatul și partea vătămată T.Z. s-au îmbrâncit și lovit reciproc, situație

în care inculpatul - care potrivit spuselor sale a făcut sport de performanță,

a luat din mâna părții vătămate toporul; situația creată a determinat partea

vătămată să se refugieze în apartamentul său împreună cu mama și soția sa, iar

inculpatul a început să lovească în ușa de acces cu toporul pentru a determina

părțile vătămate să iasă din locuință.

Întrucât acțiunile

inculpatului continuau, partea vătămată T.Z. a deschis ușa apartamentului și

pentru câteva momente atât acesta cât și inculpatul și-au adresat injurii

reciproce; iritat de discuțiile avute inculpatul a ridicat toporul și l-a

direcționat spre partea vătămată V.I., aflată în fața părții vătămate T.Z.,

lovind în zona capului ambele părți vătămate.

Imediat după lovirea

părților vătămate inculpatul a fugit pe scările ce asigurau accesul în palierul

blocului, fiind urmărit de rudele părților vătămate; în scara blocului, la

intrare, s-a întâlnit cu martorul M.A. și împreună s-au deplasat la organele de

poliție pentru a relata evenimentele.

Tribunalul a

constatat că starea de fapt reținută mai sus diferă de cea constatată de prima

instanță, care a consemnat că inculpatul a venit la locuința părților vătămate

înarmat cu un topor. Declarațiile părții vătămate T.Z. și ale inculpatului au

înlăturat contradicțiile referitoare la proprietatea toporului.

În ceea ce privește

infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., s-a constatat că

potrivit declarațiilor părții vătămate T.Z., părțile s-ar fi împăcat. Procedând

la rejudecarea cauzei, tribunalul a apreciat că poate adopta oricare dintre

soluțiile prevăzute de Codul penal, putând dispune condamnarea, achitarea inculpatului

sau încetarea procesului penal. Rejudecarea presupune soluționarea din nou a

cauzei, fiind posibilă și împăcarea părților.

S-a constatat însă că fapta de distrugere a

avut loc la data de 15 august 1999 pentru care s-a împlinit termenul de prescripție

la data de 15 februarie 2007, sens în care s-a făcut aplicarea art. 10 lit. g) C.

proc. pen., nemaifiind posibilă condamnarea inculpatului sau încetarea

procesului penal pentru această faptă.

Chiar dacă inculpatul

a suferit deja o condamnare, soluționând din nou cauza, nu se poate proceda la

rejudecarea parțială a acesteia.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul

N.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea

ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.

În dezvoltarea

motivelor de apel Parchetul a arătat în esență că hotărârea apelată este

nelegală sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. în

raport de infracțiunea prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. reținută în sarcina

inculpatului întrucât în condițiile în care inculpatul N.G.O. a fost deja

judecat și condamnat prin sentința penală nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov nu

mai sunt incidente în cauză dispozițiile privind prescripția răspunderii

penale, deoarece după momentul pronunțării unei hotărâri definitive de

condamnare nu mai are loc curgerea timpului în favoarea prescrierii răspunderii

penale, în cazul dat stabilindu-se în mod greșit că acesta s-ar fi împlinit la

data de 15 februarie 2007. Dacă s-ar admite o astfel de ipoteză s-ar ajunge în

situația inadmisibilă ca toate persoanele condamnate în lipsă care în mod voit

s-au sustras urmăririi penale și judecății să aibă posibilitatea, după

calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale să solicite

rejudecarea lor și aplicarea față de ei a dispozițiilor art. 10 lit. g). C.

proc. pen.

În ceea ce privește

netemeinicia sentinței penale nr. 179 din 6 aprilie 2007 a Tribunalului Brașov,

parchetul a arătat în esență că pedeapsa aplicată inculpatului N.G. este

neîndestulătoare sub aspectul cuantumului, nefiind dozată corespunzător prin

prisma circumstanțelor reale ale comiterii faptelor, a gradului înalt de

pericol social al acestora și a circumstanțelor personale ale inculpatului.

În ședința publică

din data de 3 septembrie 2008 Parchetul, prin procurorul de ședință, a

suplimentat motivele de apel solicitând înlăturarea din cuprinsul pedepsei

complementare și a celei accesorii aplicate de prima instanță a interzicerii

dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a, întrucât interzicerea

acestui drept nu este justificată prin prisma naturii infracțiunilor pentru

care este judecat inculpatul

Inculpatul a arătat

în esență în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greșit prima instanță nu a

reținut în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. respectiv comiterea

faptei în stare de provocare întrucât din analiza materialului probator

administrat în cauză rezultă indubitabil că inculpatul s-a aflat într-o astfel

de stare, săvârșind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții

determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produse prin violență

și amenințare cu violența, sens în care se impune reținerea în favoarea sa a acestei

circumstanțe atenuante legale și aplicarea unei pedepse sub limita minimă

prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat.

Analizând

apelurile formulate de către Parchet și inculpat pe baza actelor și lucrărilor

dosarului, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate.

Prima instanță a

procedat corect stabilind că în speță sunt îndeplinite toate condițiile impuse

de art. 522/1 C. proc. pen. privind rejudecarea inculpatului N.O. - persoană

extrădată - judecat și condamnat în lipsă pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. și respectiv

art. 217 alin. (1) C. pen. și pe cale de consecință a dispus în mod judicios

anularea sentinței penale nr. 278/2001 a Tribunalului Brașov și a mandatului de

executare emis în baza sentinței penale menționate.

Rejudecând

cauza, instanța de fond a readministrat întreg probatoriul cu respectarea

tuturor drepturilor procesuale recunoscute de lege părților, a analizat și a

coroborat materialul probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi

penale cât și în cea a cercetării judecătorești și a stabilit pe baza acestuia

o stare de fapt corecta.

În

raport de starea de fapt stabilită instanța de fond a dat o corectă încadrare

juridică faptelor reținând în mod temeinic că inculpatul N.O.G. se face vinovat

de comiterea infracțiunii de distrugere sau alte violențe prev. de art. 217 alin.

(1) C. pen. și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art.

20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.; ambele infracțiuni au fost

comise de inculpat cu intenție.

Prima instanță a

arătat în mod judicios în considerentele sentinței pronunțate care sunt

motivele pentru care în speță nu poate fi reținută circumstanța atenuantă

legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen. respectiv comiterea faptei în stare de

provocare, considerente care sunt aplicabile și după ce instanța de apel a

procedat la reaudierea inculpatului și a ambelor părți vătămate; deși partea

vătămată a încercat în cursul rejudecării procesului - atât la instanța de fond

cât și în apel - să acrediteze ideea că la momentul incidentului era o persoană

mai agresivă și cunoscută în societate cu un comportament violent, împrejurare

care a condus la amplificarea conflictului dintre el și inculpat, în speță nu

s-a dovedit că la momentul la care inculpatul a desfășurat activitatea

infracțională se afla sub imperiul unei puternice stări de tulburare sau emoție

determinate de o provocare din partea părților vătămate produse prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă; momentul lovirii părților vătămate este distanțat în timp de cel în care

inculpatul a aflat că bancnota de 100 mărci germane este falsă și oricum o asemenea

împrejurare, chiar dacă ar

fi

considerată „acțiune ilicită", nu îmbracă o formă gravă și nu este în

măsură să provoace o tulburare atât de profundă sau o emoție atât de puternică

care să justifice activitatea infracțională desfășurată de inculpat.

Nici împrejurarea că partea vătămată T.Z. a

încercat să intimideze inculpatul scoțând din propriul său imobil un topor și

răspunzându-i inculpatului cu aceeași agresivitate verbală pe care a folosit-o

și inculpatul, nu poate

fi

apreciată

„provocare” a inculpatului întrucât nu partea vătămată s-a deplasat la ușa

inculpatului provocând scandal și amenințând cu acte de violență ci inculpatul

- care, din moment ce s-a deplasat la ușa părții vătămate provocând scandal nu

pare să

fi

fost impresionat de

„faima” de „persoană violentă” pe care pretinde partea vătămată că o avea la

acel moment, ba mai mult, potrivit propriilor declarații inculpatul a făcut

sport de performanță ceea ce îi conferea o superioritate într-o eventuală

confruntare - a procedat în acest fel, deci el a fost inițiatorul scandalului;

pe altă parte nu rezultă că partea vătămată T.Z. ar

fi

intenționat să folosească în vreun fel acest topor, să

lovească cu el, sau că ar fi ridicat toporul sau l-ar

fi

îndreptat în direcția inculpatului; oricum după momentul

deposedării părții vătămate T.Z. de topor și refugierea acestuia din urmă în

propriul imobil apare nejustificată escaladarea violenței la care a recurs

inculpatul.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate inculpatului N.O.G.

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de

art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., instanța de apel a

constatat că au fost avute în vedere în procesul de individualizare judiciară

toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. iar cuantumul pedepsei aplicate și

modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea

scopului prev. de art. 52 C. pen. În speță nu se impune nici majorarea și nici

reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere circumstanțele reale în care

infracțiunea a fost comisă, numărul victimelor, urmările produse,

circumstanțele personale ale inculpatului și stăruința depusă de inculpat și

familia acestuia pentru a despăgubi partea vătămată T.Z. cu care s-a împăcat

sub aspectul laturii civile.

Cu toate acestea, sub

aspectul întinderii pedepsei complementare și a celei accesorii aplicate

inculpatului N.G.O. instanța de apel a apreciat că apare nejustificată

interzicerea față de inculpat a dreptului de a alege prev. de art.

64

lit. a) teza a I-a

întrucât natura juridică a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului nu

motivează interzicerea acestui drept, iar instanța de fond nu a menționat în

considerentele sentinței atacate care este raționamentul pentru care inculpatul

este nedemn să exercite acest drept.

În ceea ce privește soluția primei instanțe

de încetare a procesului penal față de inculpat în temeiul art.

11

pct.

2

lit. b) raportat la art.

10

lit.

g) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.

217

alin. (1)

C. pen., în mod

corect a apreciat prima instanță că în speță a intervenit prescripția

răspunderii penale relativ la această infracțiune; Împrejurarea că inculpatul N.O.G.

a fost inițial condamnat prin sentința penală nr.

278/2001

a Tribunalului Brașov

pentru această infracțiune apare nerelevantă câtă vreme instanța de fond,

constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru rejudecarea inculpatului

conform art.

522/1

C. proc. pen., a anulat această hotărâre

procedând la rejudecarea integrală a cauzei; hotărârea de condamnare a

inculpatului pentru această infracțiune a avut consecința întreruperii cursului

prescripției conform art.

123

C. pen. însă în speță, constatând că s-a

împlinit termenul de prescripție specială stabilit conform art.

124

raportat la art.

122

lit. e) C. pen.,

instanța de fond nu putea decât să constate acest aspect și să dispună

încetarea procesului penal; această cauză de încetare a procesului penal

prevalează celei prevăzute de art.

10

lit. h) C. proc. pen. situație în raport cu

care critica adusă de parchet sentinței penale atacate, sub acest aspect apare

ca nefondată.

Pentru considerentele expuse, Curtea

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 80/AP din 10 septembrie 2008 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul N.G.O.

împotriva sentinței penale nr. 179/S din 6 aprilie 2007 pronunțată de

Tribunalul Brașov în dosarul penal nr. 2819/62/2006 pe care a desființat-o sub

aspectul conținutului pedepsei complementare și a celei accesorii aplicate

inculpatului N.G.O.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 20

raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului, pe lângă

pedeapsa principală stabilită de prima instanță, pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și art. 64

lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității

de stat) pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului din

momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea

executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori

până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei pedeapsa

accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.

pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice) și art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat).

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale atacate.

A menținut măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de

inculpatul N.G.O. prin hotărârea atacată precum și obligațiile impuse acestuia

pe durata acestei măsuri.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina

statului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și

inculpatul N.G.O.

Prin motivele de recurs Parchetul a

criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, respectiv:

încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., în raport

cu infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. proc. pen., motiv de recurs

întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 16 C. proc.

pen.

de judecată au aplicat inculpatului ( cu prilejul rejudecării cauzei în baza

art. 522

1

C. proc. pen.) o pedeapsă mai mică decât cea apreciată în

primul ciclu procesual de către instanțele de judecată, ca fiind legală și

temeinică, motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul N.G.O. a criticat hotărârile

pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele

aspecte:

pronunțe cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă

la omor deosebit de grav în două infracțiuni de vătămare corporală sau vătămare

corporală gravă, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

sarcina sa săvârșire4a infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

174-175 lit. i) – art. 176 lit. b) C. pen., încadrarea juridică corectă

constituind-o două infracțiuni prevăzute de art. 182 C. pen., în condițiile în

care nu a intenționat să suprime viața părților vătămate. Motivul de recurs a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

individualizată în raport cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (a fost

atacat cu un topor) și circumstanțele sale personale (a avut o atitudine

sinceră, nu a mai săvârșit alte infracțiuni), motiv de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând hotărârea

instanței de apel sub motivele invocate, constată că în cauză este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

În cauză, se constată că instanța de

apel a omis să se pronunțe asupra cererii formulate de inculpatul N.G.O.

referitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptei dintr-o tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174-175 lit. i) –art. 176 lit. b) C. pen., în două infracțiuni de vătămare

corporală, prevăzute de art. 181 C. pen., sau, două infracțiuni de vătămare

corporală gravă, prevăzute de art. 182 C. pen., cu consecința

reindividualizării pedepselor.

Inculpatul a depus motivele de apel

formulate în scris în care apare solicitarea de schimbarea a încadrării

juridice, întemeiată pe dispozițiile art. 334 C. proc. pen., motive aflate la

filele 49-51 dosar Curtea de Apel Brașov, susținând în esență, că nu a avut

intenția de a suprima viața părții vătămate.

Cererea de schimbare a încadrării

juridice dată faptei a fost susținută de apărătorul ales al inculpatului cu

prilejul dezbaterilor în fond a apelurilor declarate, care au avut loc în ședința

din 3 septembrie 2008 (fila 137 dosar instanță apel).

Cum în cauză instanța de apel nu a examinat

motivul principal de apel invocat de inculpatul N.G.O. (schimbarea încadrării

juridice dată faptei), ci doar motivul subsidiar [greșita individualizare a

pedepsei ca urmare a nereținerii circumstanțelor atenuante legale prev. de art.

73 lit. b) C. pen.], decizia atacată cu recurs este afectată de cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., constând în omisiunea

instanței de a se pronunța asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze

drepturile părților și să influențeze soluția procesului.

Înalta Curte constată că în cauză

sunt întrunite cele două condiții ale cazului de casare menționat.

Astfel, prin omisiunea instanței de

apel de a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice Înalta

Curte apreciază că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, în sens

larg, fiindu-i lezate interesele legitime în proces, ceea ce echivalează,

practic, cu o nesoluționare a fondului cauzei cu care a fost investită instanța

de apel.

Cu privire la cea de a doua cerință

a textului respectiv ca omisiunea să influențeze soluția procesului, Înalta

Curte constată că există posibilitatea (dacă nu ar fi existat această omisiune)

să se pronunțe o altă soluție, decât cea care a fost pronunțată, cu consecințe

nu numai asupra încadrării juridice, dar și asupra stabilirii pedepsei, date

fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de vătămare

corporală sau vătămare corporală gravă.

În consecință, având în vedere că

instanța de apel a încălcat prevederile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. care

prevede obligativitatea pronunțării asupra tuturor motivelor de apel invocate,

Înalta Curte constată că decizia atacată este supusă casării, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte reține că recursul

inculpatului se află într-o strânsă legătură cu recursul parchetului, motivele

de recurs invocate fiind în interacțiune directă, cu posibilitatea ca acestea

să influențeze soluționarea fiecărei căi de atac, Înalta Curte, va admite, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., atât recursul

formulat de inculpat, cât și cel formulat de Parchet și va casa decizia cu

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate.

Având în vedere considerentele

expuse și în raport de omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor

motivelor de apel invocate, apare ca lipsită de utilitate analiza celorlalte

motive de recurs de către instanțe, motive care însă vor fi analizate cu

prilejul rejudecării.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul N.G.O.

Casează decizia penală nr. 80 din 10

septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori, și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor

formulate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25

noiembrie 2009.