ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 401/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 401/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 206 din 22 mai 2013 pronunțată în Dosar nr. 4916/30/2013, al Tribunalului Timiș, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 125/PI din 2 martie 2010 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul C.I., ca inadmisibilă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat condamnatul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că: Prin cererile introduse și înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, la datele de 19 decembrie 2012 și, respectiv, 9 aprilie 2013, revizuentul condamnat C.I.
a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 443/PI din 14 iulie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 3939/P/2006, iar ulterior a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 125/PI/2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5654/59/2006. În motivarea cererilor de revizuire, revizuentul condamnat contestă modul în care s-au apreciat probele, reclamând abuzuri ale magistraților care s-au pronunțat în dosar. De asemenea, contestă starea de fapte reținută în rechizitoriu, făcând o apreciere proprie a probatoriului administrat deja.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, din data de 9 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță la data de 12 aprilie 2013. În probațiune, au fost atașate la dosarul cauzei, Dosarele de fond nr. 3939/P/2006 al Tribunalului Timiș și nr. 5654/59/2006 al Tribunalului Timiș. Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Revizuentul condamnat C.I. a fost trimis în judecată, alături de inculpații C.C., C.C.C., C.T., C.I.A.
și M.A. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la aceasta instanță din 22 decembrie 2003, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat și violare de domiciliu, prevăzute de art. 174 C. pen. raportat la 175 lit. a) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. și art. 175 lit. a) C. pen., respectiv art. 192 alin. (2) C. pen. În primul ciclu procesual, prin sentința penală nr. 698 din 7 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș pronunțată în Dosar nr. 12881/P/2003, a fost achitat petentul revizuient în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. , sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), lit. i) C. pen.
În baza art. 322 alin. (3) teza I C. proc. pen. , prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de încăierare. În baza art. 322 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat la 4 luni închisoare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. Prin decizia penală nr. 107/A din 9 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, a fost desființată această sentință și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
În cel de-al doilea ciclu procesual, în rejudecare, a fost pronunțată sentința penală a cărei revizuire o cere petentul, respectiv sentința penală nr. 443 din 14 iulie 2006 a Tribunalului Timiș, în Dosarul nr. 3939/P/2006, prin care s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile reținute în actul de sesizare în aceea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. A fost reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării cu referire la infracțiunile de omor simplu, tentativă de omor simplu și lovire, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 8 ani.
Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză de procuror și inculpat, prin decizia penală nr. 50 din 27 februarie 2007, iar prin decizia penală nr. 5097 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5654/59/2006 s-au admis recursurile declarate în cauză și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș. În ultimul ciclu procesual, în rejudecare, s-au reaudiat persoanele prezente în curtea părților vătămate M.A.A. și M.Z., respectiv martorii B.O. și B.D., care și-au menținut declarațiile anterioare. M.F.O. a revenit asupra declarațiilor anterioare, arătând că nu a văzut incidentul. Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Serviciul Criminalistic a comunicat că au fost verificate cele două urme papilare ridicate de pe obiectele corp delict cu ocazia cercetării la fața locului rămase în studiu, rezultatul fiind negativ.
V.R. a comunicat că nu deține stocate apeluri din anul 2003. A fost încuviințată cererea inculpaților de suplimentare a probațiunii și în sensul audierii în apărare a martorilor F.V. și N.P. Prin sentința penală nr. 125/PI din 2 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5654/59/2006 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de încăierare. În baza art. 174 C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. a) C. pen., precum și art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat revizuentul la pedeapsa de 8 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Instanța de fond a înlăturat circumstanța premeditării în comiterea infracțiunilor de omor și tentativă de omor, reținând în favoarea inculpatului starea de provocare în care s-au comis faptele. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a admis apelul procurorului și a înlăturat circumstanța atenuantă a provocării, reținând corectă încadrarea juridică din rechizitoriu care includea circumstanța premeditării cu referire la infracțiunile contra vieții, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de domiciliu și lovire, fapte prevăzute de art. 174, art. 175 lit. a) C. pen., art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen.
Decizia a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpatul C.I., prin decizia penală nr. 3353 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 5654/59/2006. În recurs, inculpatul a solicitat achitarea pentru toate faptele reținute în sarcina sa, susținând că nu a participat la încăierarea din data de 5 august 2003. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, menținând cuantumul pedepsei rezultante la 18 ani închisoare, apreciind că starea de fapt a fost judicios dovedită printr-un probatoriu complet, iar pedepsele au fost corect individualizate. În baza acestor hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Având în vedere faptul că motivele invocate de către revizuentul condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen. , instanța va respinge cererea de revizuire formulată de către revizuentul condamnat, ca inadmisibilă. Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Instanța a constatat că în speță revizuentul condamnat nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Instanța a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerință. În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul condamnat a arătat că numita C.L., poreclită M., este concubina inculpatului C.I.
și nu soția lui, cum din eroare s-a reținut, că M.A.A. a recunoscut că a fost la fața locului, dar în realitate ea a fost plecată din țară la data incidentului și doar a semnat declarația când a revenit în România, că în realitate sabia ridicată de organele de poliție a aparținut părților vătămate și nu inculpaților, cum greșit s-a menționat în rechizitoriu. Instanța constată că toate aceste aspecte, coroborate cu celelalte probe din dosar, au fost deja analizate de către instanțele de judecată. Pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o reinterpretare a probatoriului care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tinde condamnatul.
În ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire, în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, instanța apreciază că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise nici uneia dintre aceste situații, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect. Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. , raportat la art. 394 C. proc. pen. , instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.I. ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. , l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 158/A din 7 august 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins apelul declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței penale nr. 206 din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiș. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că în cauză cazurile de revizuire au fost invocate pur formal, nefiind între cele enumerate în mod limitativ în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul C.I., nefiind motivat în scris. La data fixată pentru soluționarea recursului formulat în cauză, respectiv 31 ianuarie 2014, revizuentul recurent a declarat că își retrage recursul.
Înalta Curte, având în vedere manifestarea de voință a recurentului revizuent, cât și dispozițiile art. 385 4 C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., urmează a lua act de cerere de reatragere a recursului declarat de revizuentul C.I. împotriva sentinței penale nr. 206 din 22 mai 2013 a Tribunalului Timiș. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva deciziei penale nr. 158/A din 7 august 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2014 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.