ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1819/2014

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 125/PI din 2 martie

2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în dosar nr. 5654/59/2006,

așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.353 din

19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, C.I. a

fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare (pentru săvârșirea

infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de

domiciliu și lovire sau alte violențe).

Ulterior, condamnatul

C.I. a formulat mai multe cereri de revizuire împotriva respectivei sentințe

întemeiate pe aceleași aspecte, susținând că se impune reanalizarea probelor și

achitarea sa întrucât este nevinovat, cereri ce au făcut obiectul dosarelor nr.

4451/30/2012, nr. 4916/30/2013, nr. 5177/30/2013 ale Tribunalului Timiș, toate

fiind respinse ca inadmisibile.

La 20 august 2013,

revizuentul a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, motivat

de faptul că judecătorul care a soluționat cererea de revizuire ce a făcut

obiectul dosarului nr. 4451/30/2013 (Sentința penală nr. 206/PI din 22 mai

2013) era incompatibil.

Prin Sentința penală

nr. 334 din 4 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în

temeiul art. 403 rap. la art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.I. împotriva

sentinței penale nr. 125/P. 1 din 02 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

Timiș, secția penală, în dosar nr. 5654.6/59/2006.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva

sus-arătatei sentințe condamnatul a formulat apel, care prin Decizia penală nr.

239/A din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost

respins ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat să plătească statului suma

de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel instanța de control judiciar a reținut că în mod corect prima instanță a

apreciat că motivul invocat nu constituie temei pentru promovarea respectivei

căi extraordinare de atac, ci ține exclusiv de nelegalitatea hotărârii penale -

Sentința penală nr. 206/PI din 22 mai 2013 - prin care a fost judecată o cerere

de revizuire anterioară.

Împotriva acestei

decizii condamnatul revizuent C.I. a declarat, în termen legal, recursul de

față care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 20 ianuarie 2014,

solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei

spre rejudecarea cererii de revizuire motivând că în speță sunt incidente

prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

Examinând recursul

declarat de condamnatul revizuent C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art.

385

9

alin. (1) din același cod.

Rezultă, așadar, că,

în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici

recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se

încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurata, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.

prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă însă că revizuentul condamnat C.I.

și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații, în ședința publică din 28

mai 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, față de

această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de

prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum

și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu va proceda la

examinarea criticilor formulate în recursul de față de condamnatul revizuent,

nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen.

Cu toate acestea

Înalta Curte observă că în mod corect cele două instanțe (fond/apel ) au

apreciat că motivul de revizuire invocat de condamnat - împrejurarea că judecătorul

care a soluționat o altă cerere de revizuire, și anume aceea care a făcut

obiectul dosarului nr. 4451/30/2013 era incompatibil - nu se încadrează în

niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul

condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei 300

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei

penale nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă

recurentul-revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 mai 2014.

Procesat de GGC - AM