ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1819/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 125/PI din 2 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în dosar nr. 5654/59/2006, așa cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 19/A din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.353 din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, C.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare (pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe). Ulterior, condamnatul C.I.

a formulat mai multe cereri de revizuire împotriva respectivei sentințe întemeiate pe aceleași aspecte, susținând că se impune reanalizarea probelor și achitarea sa întrucât este nevinovat, cereri ce au făcut obiectul dosarelor nr. 4451/30/2012, nr. 4916/30/2013, nr. 5177/30/2013 ale Tribunalului Timiș, toate fiind respinse ca inadmisibile. La 20 august 2013, revizuentul a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, motivat de faptul că judecătorul care a soluționat cererea de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. 4451/30/2013 (Sentința penală nr. 206/PI din 22 mai 2013) era incompatibil. Prin Sentința penală nr. 334 din 4 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în temeiul art. 403 rap.

la art. 394 C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.I. împotriva sentinței penale nr. 125/P. 1 din 02 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în dosar nr. 5654.6/59/2006. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva sus-arătatei sentințe condamnatul a formulat apel, care prin Decizia penală nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuentul a fost obligat să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că motivul invocat nu constituie temei pentru promovarea respectivei căi extraordinare de atac, ci ține exclusiv de nelegalitatea hotărârii penale - Sentința penală nr. 206/PI din 22 mai 2013 - prin care a fost judecată o cerere de revizuire anterioară. Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent C.I. a declarat, în termen legal, recursul de față care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 20 ianuarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire motivând că în speță sunt incidente prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc.

pen. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurata, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă însă că revizuentul condamnat C.I. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații, în ședința publică din 28 mai 2014, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc.

pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate în recursul de față de condamnatul revizuent, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Cu toate acestea Înalta Curte observă că în mod corect cele două instanțe (fond/apel ) au apreciat că motivul de revizuire invocat de condamnat - împrejurarea că judecătorul care a soluționat o altă cerere de revizuire, și anume aceea care a făcut obiectul dosarului nr. 4451/30/2013 era incompatibil - nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul-revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2014. Procesat de GGC - AM