ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 958/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 257 din 23 iulie 2013 a Tribunalului Arad, s-a respins în principiu cererea de revizuire a sentinței penale nr. 19 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad definitivă prin Decizia penală nr. 228 din 31 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul C.I. Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit prevederilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., instanța a constatat că cererea de revizuire nu a fost făcută în condițiile prevăzute de lege și din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Prin cererea de la fila 6 dosar, revizuientul a solicitat rejudecarea cauzei, cu probe ce nu au fost luate în considerare, respectiv audierea unor martori în apărare și reaudierea martorilor pentru a-și dovedi nevinovăția și a se dispune încetarea procesului penal. Analizând cererea formulată, instanța a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu nici unuia din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul C.I. Împotriva sentinței, a declarat apel condamnatul I.C., criticând-o pentru nelegalitate, motivând că i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât, deși în cererea sa de revizuire nu a fost indicat cazul de revizuire și mijloacele de probă în dovedirea cererii, el nu a fost audiat de procuror, iar instanța de fond a dispus judecarea cerii sale în camera de consiliu, astfel că se impune rejudecarea cererii sale de către instanța de fond.

Prin Decizia penală nr. 194/A din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient C.I. împotriva sentinței penale nr. 257 din 23 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6295/108/2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul să plătească stalului suma de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Pentru a decide astfel, examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prev. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că sentința apelată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de desființare a acesteia.

Astfel, s-a reținut că, prin cererea formulată se solicită revizuirea sentinței prin care revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, pe motiv că există vădite neconcordanțe între expozitivul și dispozitivul rechizitoriului, că martorii propuși de condamnat nu i-au fost acceptați de către instanță și că față de el nu au existat probe care să ducă la o condamnare. Totodată, s-a mai solicitat audierea patronului SC G.M. SRL Arad, audierea unui vânzător din magazin și reaudierea martorilor a căror identitate a fost schimbată. Din conținutul cererii de revizuire s-a reținut că aceasta este motivată, astfel că nu se mai impunea chemarea revizuientului în fața procurorului pentru precizări.

Pe fond, s-a apreciat că soluția de respingere a cererii de revizuire, în principiu, este temeinică și legală, în condițiile în care motivele invocate în mod expres de către condamnat nu se întemeiază pe niciunul dintre cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen. Împotriva deciziei penale pronunțate în apel, în termen legal, revizuentul condamnat C.I. a declarat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri, și, pe fond, admiterea cererii de revizuire. Examinând hotărârile pronunțate în cauză, în raport- cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată recursul este nefondat, pentru considerentele următoare: Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

în consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentul revizuent nu a motivat recursul în scris, încălcându-și obligația ce-i revenea, potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanță din oficiu. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 194/A din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În baza art. 275 C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 194/A din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 17 martie 2014.