ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2951/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 476 din 11 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8538/108/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul - condamnat D.Ș., privind revizuirea sentinței penale nr. 135/2001 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3087/2001, mandat de executare al pedepsei nr. 182/2002. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 30 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, prin referatul conținând concluziile de revizuire al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la instanță la data de 27 noiembrie 2012 au fost înaintate concluziile de respingere a cererii de revizuire formulată de condamnatul D.Ș., deținut în Penitenciarul Giurgiu, ca inadmisibilă. Analizând cererea formulată de petent și declarația luată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, instanța de fond a reținut că, în esență, petentul solicită revizuirea sentinței penale nr. 135/2001 a Tribunalului Arad, arătând că nu este vinovat de săvârșirea a 2 (două) infracțiuni de omor, solicitând în probațiune audierea unor martori pentru a-și dovedi nevinovăția și probe de A.D.N.

Instanța de fond a reținut că, din dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de fapt de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din aceleași dispoziții rezultă totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt iar, nu pe o pretinsă greșită aplicare a legii. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi întemeiată numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că prin sentința penală nr. 135/2001 a Tribunalului Arad, petentul D.Ș. a fost condamnat la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prevăzute și pedepsite de art. 176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (1) C. pen., în cauză a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr. 182/2002. Revizuentul nu a indicat vreunul din cazurile de revizuire ci a arătat doar că instanțele nu ar fi coroborat probele, el fiind nevinovat de săvârșirea faptelor de omor deosebit de grav. Analizând motivele indicate de revizuent în cerere, instanța de fond a constatat că acestea sunt identice cu cele analizate anterior și soluționate prin hotărâri judecătorești rămase definitive, prin care s-au respins cereri de revizuire succesive formulate de acesta (sentința penală nr. 197/2002, 251/2003, 373/2011 ale Tribunalului Arad).

Pe cale de consecință, în considerarea deciziei nr. 36 din 14 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea condamnatului a fost respinsă ca inadmisibilă. Împotriva hotărârii instanței de fond, condamnatul D.Ș. a declarat apel. Prin decizia penală nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul D.Ș. împotriva sentinței penale nr. 476/2012, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8538/108/2012. Pentru a decide astfel, examinând cauza, în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele, instanța de apel a constatat că sentința apelată este temeinică și legală. S-a apreciat că, în mod întemeiat, instanța de fond, analizând cererea de revizuire a constatat că este inadmisibilă și a dispus respingerea acesteia, având în vedere decizia nr. 36/2009, pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat că, anterior, condamnatul a mai solicitat revizuirea sentinței penale nr. 135/2001 pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 3087/2001, pentru aceleași motive, de mai multe ori și aceste cereri au fost respinse prin sentințele penale nr. 197/2002, nr. 251/2003, nr. 373/2001, pronunțate de Tribunalul Arad, astfel că o nouă cerere de revizuire formulată de condamnat pentru aceleași motive și apărări este inadmisibilă. Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul D.Ș., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond admiterea cererii de revizuire, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. Examinând recursul declarat revizuent, raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentul revizuent și-a motivat recursul doar oral, în ziua judecății, încălcându-și obligația ce-i revenea, potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen. și ale art. 385 9 alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., nu va examina critica recurentului. Totodată, verificând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare care ar putea fi avute în vedere din oficiu. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.Ș.

împotriva deciziei penale nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 01 octombrie 2013.