ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2951/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 476 din 11

decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8538/108/2012, în

baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea

formulată de revizuentul - condamnat D.Ș., privind revizuirea sentinței penale nr.

135/2001 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3087/2001, mandat de

executare al pedepsei nr. 182/2002.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 30 de lei

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a constatat că, prin referatul conținând concluziile de

revizuire al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la instanță

la data de 27 noiembrie 2012 au fost înaintate concluziile de respingere a

cererii de revizuire formulată de condamnatul D.Ș., deținut în Penitenciarul

Giurgiu, ca inadmisibilă.

Analizând cererea formulată de petent

și declarația luată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, instanța de fond

a reținut că, în esență, petentul solicită revizuirea sentinței penale nr. 135/2001

a Tribunalului Arad, arătând că nu este vinovat de săvârșirea a 2 (două)

infracțiuni de omor, solicitând în probațiune audierea unor martori pentru a-și

dovedi nevinovăția și probe de A.D.N.

Instanța de fond a reținut că, din

dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii

de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de fapt

de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din

aceleași dispoziții rezultă totodată, că revizuirea are rolul de a atrage

anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt iar, nu pe

o pretinsă greșită aplicare a legii. Fiind o cale extraordinară de atac,

revizuirea poate fi întemeiată numai pentru cazurile expres și limitativ

prevăzute în art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare

în fapt a cauzei penale.

În cauza dedusă judecății, instanța de

fond, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că prin sentința

penală nr. 135/2001 a Tribunalului Arad, petentul D.Ș. a fost condamnat la o

pedeapsă de 30 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit

de grav, prevăzute și pedepsite de art. 176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (1)

C. pen., în cauză a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr. 182/2002.

Revizuentul nu a indicat vreunul din

cazurile de revizuire ci a arătat doar că instanțele nu ar fi coroborat

probele, el fiind nevinovat de săvârșirea faptelor de omor deosebit de grav.

Analizând motivele indicate de

revizuent în cerere, instanța de fond a constatat că acestea sunt identice cu

cele analizate anterior și soluționate prin hotărâri judecătorești rămase

definitive, prin care s-au respins cereri de revizuire succesive formulate de

acesta (sentința penală nr. 197/2002, 251/2003, 373/2011 ale Tribunalului

Arad).

Pe cale de consecință, în considerarea

deciziei nr. 36 din 14 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

cererea condamnatului a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond,

condamnatul D.Ș. a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 52/ A din 11

martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins ca nefondat

apelul declarat de condamnatul D.Ș. împotriva sentinței penale nr. 476/2012,

pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 8538/108/2012.

Pentru a decide astfel, examinând

cauza, în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele, instanța

de apel a constatat că sentința apelată este temeinică și legală.

S-a apreciat că, în mod întemeiat,

instanța de fond, analizând cererea de revizuire a constatat că este inadmisibilă

și a dispus respingerea acesteia, având în vedere decizia nr. 36/2009,

pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

S-a constatat că, anterior,

condamnatul a mai solicitat revizuirea sentinței penale nr. 135/2001 pronunțată

de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 3087/2001, pentru aceleași motive, de mai

multe ori și aceste cereri au fost respinse prin sentințele penale nr. 197/2002,

nr. 251/2003, nr. 373/2001, pronunțate de Tribunalul Arad, astfel că o nouă

cerere de revizuire formulată de condamnat pentru aceleași motive și apărări

este inadmisibilă.

Împotriva deciziei menționate, în

termen legal, a declarat recurs revizuentul D.Ș., solicitând admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond admiterea cererii de revizuire,

invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat revizuent,

raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.,

dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunțării

deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură

penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Verificând îndeplinirea cerințelor

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se

constată că recurentul revizuent și-a motivat recursul doar oral, în ziua

judecății, încălcându-și obligația ce-i revenea, potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Ca urmare, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C.

proc. pen. și ale art. 385

9

alin. (3) din același cod, astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu va examina critica recurentului.

Totodată, verificând cauza în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare care ar putea fi

avute în vedere din oficiu.

În consecință, pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul D.Ș. împotriva

deciziei penale nr. 52/ A din 11 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul D.Ș. împotriva deciziei penale nr. 52/ A din 11 martie

2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata

sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01

octombrie 2013.