ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 73/2014

Asupra recursului de fată,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș la data de 04 aprilie 2013, condamnatul M.A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 125/PI din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiș.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că există fapte, împrejurări care nu au fost cunoscute la data judecării cauzei. Din acestea rezultă că nu a fost implicat în mod direct, adică în calitate de coautor la comiterea faptelor, că martorii care au văzut cele întâmplate nu au putut fi audiați, fiind la vremea respectivă plecați în străinătate. Astfel, revizuentul a solicitat audierea a doi martori în persoana numiților P.M.M. și P.I., invocând în drept dispozițiile art. 394 lit. a) și 397 C. proc. pen.

În conformitate, cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin adresa nr. 231/III/6/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din data de 09 aprilie 2013, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 4821/30/2013 la data de 10 aprilie 2013.

Prin Sentința penală nr. 209/CC din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2402/115/2013, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 125/PI din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiș, formulată de condamnatul M.A.,  în prezent deținut în Penitenciarul Arad ca nefondată, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, s-a reținut de prima instanță că fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situațiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Constatându-se că motivele invocate de către condamnat în sprijinul cererii formulate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire reglementate de legiuitor, în temeiul art. 403 C. proc. pen. prima instanță a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat.

Prin Decizia penală nr. 153/ din 24 iulie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul M.A. împotriva Sentinței penale nr. 209 din 27 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 4821/30/2013, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs revizuentul M.A., solicitând admiterea acestuia și, pe fond, admiterea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, a solicitat audierea a doi martori, care ar arăta în fața instanței fapte și împrejurări noi de natură a schimba situația sa juridică, apreciind că motivele invocate sunt temeinice și legale și constituie elemente de noutate absolută, care nu au fost cunoscute de instanță la momentul condamnării sale și ar duce la o schimbare radicală a sentinței de condamnare.

Analizând recursul declarat prin prisma art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în raport cu conținutul actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul revizuentului este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 125 din 08 martie 2010 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3353/R din 19 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul M.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. a) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., în consecință fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2010 din data de 22 octombrie 2012 al Tribunalului Timiș.

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Totodată, în conformitate cu disp. art. 385

10

alin. (1), (2) și (2

1

) C. proc. pen.: "Recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3), se iau în considerare din oficiu."

Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală la data de 24 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Motivele de recurs formulate în scris de recurentul inculpat au fost înregistrate, conform ștampilei, la Registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 ianuarie 2014, astfel că respectă termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor.

În ceea ce privește analiza motivelor de recurs pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul, prin solicitarea formulată tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea și extinderea probatoriului administrat, fără a indica niciunul din cazurile de casare expres și limitativ prev. de disp. art. 385

9

C. proc. pen, iar criticile sale nu se circumscriu niciunuia dintre acestea.

Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

Pe cale de consecință, se constată că cererea de revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanța de fond, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, menținută de instanța de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat.

Așa fiind, față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge recursul ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.A. împotriva Deciziei penale nr. 153/A din 24 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - NN