ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 853/2013

Deliberând asupra cauzei de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT Timișoara la data de 19 aprilie 2012, condamnatul Z.V.D. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 84/PI din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiș. În motivarea cererii, condamnatul a arătat ca în cauză s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, solicitând audierea martorilor Z.R., N.C., C.A. și C.C. La cerere s-au atașat declarațiile olografe ale primilor doi martori și înscrisuri din care rezultă înregistrarea condamnatului la organele fiscale irlandeze.

După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin Adresa nr. 55/III/6/2012 a DIICOT Timișoara din data de 19 aprilie 2012, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 4023/30/2012 la data de 23 mai 2012. În probațiune, a fost atașat la dosarul cauzei dosarul de fond nr. 1302.5/30/2010 al Tribunalului Timiș. Prin Sentința penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012, pronunțată în Dosar nr. 4023/30/2012, Tribunalul Timiș, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 84/PI din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiș, dată în Dosarul nr. 1302.5/30/2010, formulată de condamnatul Z.V.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat condamnatul la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că în speță condamnatul nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei. Tribunalul a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluționării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este îndeplinită această cerință.

În cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a solicitat audierea martorilor Z.R., N.C., C.A. și C.C., însă este de observat faptul că această probă putea fi solicitată încă din momentul soluționării fondului, întrucât existența acestor persoane era cunoscută la acel moment. Pe calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tinde condamnatul. În ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire, în condițiile în care condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, instanța a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situații astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă și sub acest aspect.

Împotriva Sentinței penale nr. 237/CC din 11 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 4023/30/2012 a declarat apel revizuentul Z.V.D. În motivarea apelului, revizuentul Z.V.D. a solicitat să se constate cazul de revizuire prevăzut la art. 392 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și pe cale de consecință să se desființeze sentința Tribunalului București și să se admită în principiu cererea de revizuire în baza art. 403 alin. (3), 407 și 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. A arătat că, în cauză, este incident cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, astfel că hotărârile pronunțate în cauză sunt rezultatul unei grave erori de fapt a primei instanțe, determinată de o necunoaștere corespunzătoare a datelor și împrejurărilor cauzei, soluția ce se impunea în cauză fiind achitarea, iar nu condamnarea.

A precizat că declarațiile martorilor Z.R., N.C., C.A. și C.C., precum și înscrisurile depuse la dosar constituie probe noi, necunoscute instanței la momentul hotărârii definitive de condamnare, certificând o situație de fapt contrară celei reținute de instanță: faptul că banii transferați de condamnatul Z.V.D. proveneau din activități licite și nu erau destinați desfășurării de activități infracționale. Cu privire la critica Tribunalului, referitoare la reinterpretarea probelor administrate, revizuentul a precizat că este adevărat că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru faptele deja cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza, precum și o reinterpretare a probelor administrate.

Reinterpretarea probelor administrate se referă nu la situația de fapt descrisă anterior, situație necunoscută instanței în lipsa probelor care să o susțină, ci la o reinterpretare pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanță, aspecte care au fost invocate de către condamnat în cererea de revizuire, dar nu pentru fundamentarea acesteia, ci pentru a arăta faptul ca a fost acuzat inițial prin prisma confuziei sale cu alt inculpat, iar condamnarea ulterioară a survenit în virtutea inerției acuzației inițiale, care nu se sprijină pe niciun mijloc de probă. Fundamentarea cererii de revizuire se bazează pe faptele noi referitoare la originea licită a activității condamnatului și exclusiv pe aceste fapte, iar celelalte împrejurări vin doar să întărească această situație de fapt prezentată instanței.

Prin Decizia penală nr. 176/A din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul Z.V.D. arătând în esență că, în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire întrucât, în ceea ce privește martorii solicitați a fi audiați, această probă putea fi solicitată în timpul soluționării cauzei, întrucât existența acestor persoane și faptele probatorii erau cunoscute. S-a mai arătat că, în ceea ce privește sumele de bani expediate, în cauză, natura și proveniența acestora a fost stabilită de instanță potrivit probatoriului administrat, astfel încât, în revizuire, nu este posibilă prelungirea probatoriului ori reinterpretarea probatoriului administrat.

Totodată instanța de prim control judiciar a mai apreciat că aspectele invocate nu pot fi reanalizate în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii întrucât nu reprezintă fapte probatorii noi, care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Împotriva Deciziei penale nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs revizuentul Z.V.D. Recurentul a criticat pentru netemeinicie hotărârea, arătând în esență că atât instanța de fond cât și instanța de prim control judiciar au respins în mod greșit cererea de revizuire ca inadmisibilă, motivând că probele invocate în susținerea cererii de revizuire sunt noi, nu au fost cunoscute instanței de judecată și sunt de natură să demonstreze nevinovăția condamnatului.

Față de criticile formulate în ședința publică și motivate în scris, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate pentru următoarele motive: Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile în care este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1), art. 408 1 și art. 408 2 C. proc. pen. Pentru a reține incidența cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate să fi fost necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată.

În hotărârea de condamnare se menționează în mod expres faptul că "implicarea infracțională a inculpatului Z.V.D. sub forma asocierii este evidentă și ea rezultă atât din verificarea transferurilor efectuate între el și inculpatul G.V. căruia îi trimite bani în timp ce acesta din urmă se afla în Olanda și nu în România pentru montarea dispozitivelor contrafăcute pe bancomate, cât și din expedierile unor sume mari de bani către numita Z.R., bani rezultați din extrageri frauduloase de bani din bancomate prin folosirea de card-uri clonate obținute de la inculpatul G.V. " În cererea de revizuire formulată, revizuentul condamnat a solicitat administrarea probei cu martori, nominalizând patru persoane care au cunoscut proveniența sumelor transferate de acesta din Irlanda în România și din România în Olanda, și acte în circumstanțiere prin care să își demonstreze nevinovăția, în raport de faptele reținute în sarcina sa prin hotărârea de condamnare pronunțată în cauză.

Înalta Curte constată că, faptele invocate de revizuent și probele propus a fi administrate în dovedirea acestora, astfel cum au fost menționate în cererea de revizuire, sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se poate ajunge la o soluție de achitare. În procedura prealabilă a admisibilității în principiu, instanța trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite precum și probele propuse sunt un element de noutate în economia dosarului și sunt apte a modifica radical soluția pronunțată. Faptul că probele respective ar fi putut fi invocate în cursul urmăririi penale sau a cercetării judecătorești nu are relevanță, în contextul în care acestea nu au fost invocate sau administrate în cursul procesului penal și nu au fost cunoscute de instanță la acea dată.

Eventuala neglijență a părților, instanței de judecată sau parchetului în administrarea probatoriului, nu este de natură a înlătura de plano, posibilitatea condamnatului de a formula cerere de revizuire, în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât probele invocate sunt noi și tind la pronunțarea unei soluții de achitare, dacă, coroborate cu restul materialului probator demonstrează netemeinicia acuzațiilor formulate. Față de împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin probele propuse, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, susținerea instanței de fond și a instanței de prim control judiciar în sensul că probele propuse existau la data judecării cauzei și ar fi putut fi propuse la acea dată, nu poate fi primită din considerentele expuse mai sus.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) alin. (2) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa Sentința penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012 a Tribunalului Timiș și Decizia penală nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, și rejudecând va admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.V.D. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuentul Z.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală recurată și Sentința penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012 a Tribunalului Timiș și rejudecând: Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.V.D. Trimite cauza pentru soluționarea cererii de revizuire la Tribunalul Timiș. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului revizuent până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2013. Procesat de GGC - GV