ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 853/2013

Deliberând

asupra cauzei de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea introdusă și înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - DIICOT Timișoara la data de 19 aprilie 2012, condamnatul

Z.V.D. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 84/PI din 17 februarie 2011

a Tribunalului Timiș.

În

motivarea cererii, condamnatul a arătat ca în cauză s-au descoperit fapte și

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei,

solicitând audierea martorilor Z.R., N.C., C.A. și C.C. La cerere s-au atașat

declarațiile olografe ale primilor doi martori și înscrisuri din care rezultă

înregistrarea condamnatului la organele fiscale irlandeze.

După

efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin Adresa nr. 55/III/6/2012 a

DIICOT Timișoara din data de 19 aprilie 2012, cererea de revizuire, împreună cu

referatul organelor de urmărire penală cu propunerea de respingere a cererii de

revizuire, ca inadmisibilă, a fost înaintată Tribunalului Timiș spre

soluționare, cauza fiind înregistrată la această instanță sub nr. 4023/30/2012

la data de 23 mai 2012.

În

probațiune, a fost atașat la dosarul cauzei dosarul de fond nr. 1302.5/30/2010

al Tribunalului Timiș.

Prin

Sentința penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012, pronunțată în Dosar nr.

4023/30/2012, Tribunalul Timiș, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., raportat

la art. 394 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a

Sentinței penale nr. 84/PI din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiș, dată în

Dosarul nr. 1302.5/30/2010, formulată de condamnatul Z.V.D.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat condamnatul la plata sumei de

150 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că în speță condamnatul

nu a invocat existența unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute

la data soluționării cauzei.

Tribunalul

a reținut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform

nemulțumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei și la o reinterpretare a

probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a

înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte

necunoscute în momentul soluționării fondului. Or, în prezenta cauză, nu este

îndeplinită această cerință. În cuprinsul cererii de revizuire, condamnatul a

solicitat audierea martorilor Z.R., N.C., C.A. și C.C., însă este de observat

faptul că această probă putea fi solicitată încă din momentul soluționării

fondului, întrucât existența acestor persoane era cunoscută la acel moment. Pe

calea unei cereri de revizuire nu este posibilă o prelungire a probatoriului

care a stat la baza hotărârii de condamnare definitivă, aspect la care tinde

condamnatul.

În

ceea ce privește celelalte cazuri de revizuire, în condițiile în care

condamnatul nu a invocat existența vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris

falsificat, ori săvârșirea vreunei infracțiuni de către organele judiciare sau

prezența unor hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia, instanța

a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia

dintre aceste situații astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă și

sub acest aspect.

Împotriva

Sentinței penale nr. 237/CC din 11 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosar nr. 4023/30/2012 a declarat apel revizuentul Z.V.D.

În

motivarea apelului, revizuentul Z.V.D. a solicitat să se constate cazul de

revizuire prevăzut la art. 392 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și pe cale de

consecință să se desființeze sentința Tribunalului București și să se admită în

principiu cererea de revizuire în baza art. 403 alin. (3), 407 și 379 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. A arătat că, în cauză, este incident cazul de revizuire

prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea

cauzei, astfel că hotărârile pronunțate în cauză sunt rezultatul unei grave

erori de fapt a primei instanțe, determinată de o necunoaștere corespunzătoare

a datelor și împrejurărilor cauzei, soluția ce se impunea în cauză fiind achitarea,

iar nu condamnarea.

A

precizat că declarațiile martorilor Z.R., N.C., C.A. și C.C., precum și

înscrisurile depuse la dosar constituie probe noi, necunoscute instanței la

momentul hotărârii definitive de condamnare, certificând o situație de fapt

contrară celei reținute de instanță: faptul că banii transferați de condamnatul

Z.V.D. proveneau din activități licite și nu erau destinați desfășurării de

activități infracționale.

Cu

privire la critica Tribunalului, referitoare la reinterpretarea probelor

administrate, revizuentul a precizat că este adevărat că este inadmisibil ca pe

calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru faptele deja

cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza, precum și

o reinterpretare a probelor administrate. Reinterpretarea probelor administrate

se referă nu la situația de fapt descrisă anterior, situație necunoscută

instanței în lipsa probelor care să o susțină, ci la o reinterpretare pentru

fapte deja cunoscute și verificate de instanță, aspecte care au fost invocate

de către condamnat în cererea de revizuire, dar nu pentru fundamentarea

acesteia, ci pentru a arăta faptul ca a fost acuzat inițial prin prisma

confuziei sale cu alt inculpat, iar condamnarea ulterioară a survenit în virtutea

inerției acuzației inițiale, care nu se sprijină pe niciun mijloc de probă.

Fundamentarea cererii de revizuire se bazează pe faptele noi referitoare la

originea licită a activității condamnatului și exclusiv pe aceste fapte, iar

celelalte împrejurări vin doar să întărească această situație de fapt

prezentată instanței.

Prin

Decizia penală nr. 176/A din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a

respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul Z.V.D. arătând în esență că,

în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire întrucât, în ceea

ce privește martorii solicitați a fi audiați, această probă putea fi solicitată

în timpul soluționării cauzei, întrucât existența acestor persoane și faptele

probatorii erau cunoscute.

S-a

mai arătat că, în ceea ce privește sumele de bani expediate, în cauză, natura

și proveniența acestora a fost stabilită de instanță potrivit probatoriului

administrat, astfel încât, în revizuire, nu este posibilă prelungirea

probatoriului ori reinterpretarea probatoriului administrat.

Totodată

instanța de prim control judiciar a mai apreciat că aspectele invocate nu pot

fi reanalizate în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii întrucât nu

reprezintă fapte probatorii noi, care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de

condamnare.

Împotriva

Deciziei penale nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara a

declarat recurs revizuentul Z.V.D.

Recurentul

a criticat pentru netemeinicie hotărârea, arătând în esență că atât instanța de

fond cât și instanța de prim control judiciar au respins în mod greșit cererea

de revizuire ca inadmisibilă, motivând că probele invocate în susținerea

cererii de revizuire sunt noi, nu au fost cunoscute instanței de judecată și

sunt de natură să demonstreze nevinovăția condamnatului.

Față

de criticile formulate în ședința publică și motivate în scris, circumscrise

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate pentru

următoarele motive:

Revizuirea

este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, în condițiile în care este incident unul dintre cazurile prevăzute

de art. 394 alin. (1), art. 408

1

și art. 408

2

C. proc.

pen.

Pentru

a reține incidența cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate să fi fost

necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea singure sau

coroborate cu celelalte probe din dosar, să ducă la dovedirea netemeiniciei

hotărârii de condamnare atacată.

În

hotărârea de condamnare se menționează în mod expres faptul că "implicarea

infracțională a inculpatului Z.V.D. sub forma asocierii este evidentă și ea

rezultă atât din verificarea transferurilor efectuate între el și inculpatul

G.V. căruia îi trimite bani în timp ce acesta din urmă se afla în Olanda și nu

în România pentru montarea dispozitivelor contrafăcute pe bancomate, cât și din

expedierile unor sume mari de bani către numita Z.R., bani rezultați din

extrageri frauduloase de bani din bancomate prin folosirea de card-uri clonate

obținute de la inculpatul G.V. "

În

cererea de revizuire formulată, revizuentul condamnat a solicitat administrarea

probei cu martori, nominalizând patru persoane care au cunoscut proveniența

sumelor transferate de acesta din Irlanda în România și din România în Olanda,

și acte în circumstanțiere prin care să își demonstreze nevinovăția, în raport

de faptele reținute în sarcina sa prin hotărârea de condamnare pronunțată în

cauză. Înalta Curte constată că, faptele invocate de revizuent și probele

propus a fi administrate în dovedirea acestora, astfel cum au fost menționate

în cererea de revizuire, sunt de natură a influența stabilirea situației de

fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se poate

ajunge la o soluție de achitare.

În

procedura prealabilă a admisibilității în principiu, instanța trebuie să

verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite precum și probele propuse sunt

un element de noutate în economia dosarului și sunt apte a modifica radical

soluția pronunțată.

Faptul

că probele respective ar fi putut fi invocate în cursul urmăririi penale sau a

cercetării judecătorești nu are relevanță, în contextul în care acestea nu au

fost invocate sau administrate în cursul procesului penal și nu au fost

cunoscute de instanță la acea dată.

Eventuala

neglijență a părților, instanței de judecată sau parchetului în administrarea

probatoriului, nu este de natură a înlătura de plano, posibilitatea

condamnatului de a formula cerere de revizuire, în condițiile în care sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu

atât mai mult cu cât probele invocate sunt noi și tind la pronunțarea unei

soluții de achitare, dacă, coroborate cu restul materialului probator

demonstrează netemeinicia acuzațiilor formulate.

Față

de împrejurările ce se doresc a fi dovedite prin probele propuse, Înalta Curte

constată că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, susținerea

instanței de fond și a instanței de prim control judiciar în sensul că probele

propuse existau la data judecării cauzei și ar fi putut fi propuse la acea

dată, nu poate fi primită din considerentele expuse mai sus.

În

consecință, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) alin. (2) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va admite

recursul, va casa Sentința penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012 a Tribunalului

Timiș și Decizia penală nr. 176/A din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, și rejudecând va admite în principiu cererea de

revizuire formulată de revizuentul Z.V.D.

Potrivit

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu

judecarea prezentului recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de revizuentul Z.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 176/A din

26 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează

decizia penală recurată și Sentința penală nr. 237/CC din 11 iulie 2012 a

Tribunalului Timiș și rejudecând:

Admite

în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.V.D.

Trimite

cauza pentru soluționarea cererii de revizuire la Tribunalul Timiș.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului revizuent până la

prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 martie 2013.

Procesat

de GGC - GV